Abatia este de fapt o veche manastire fondata in anii 1205-1206 de catre regele Andrei al II-lea al Ungariei. Totusi, momentul exact la care a fost fondata manastirea nu se cunoaste. Istoria abatiei a fost una foarte agitata. In 1474 a fost desfiintata de catre Matei Corvin, pe vremea aceea rege al Ungariei.

Capitala judeţului Teleorman, oraş nou, întemeiat în 1834. Arhitectul austriac Otto von Moritz care a făcut planurile oraşului este cel care a dezvoltat planurile Brăilei, ale Giurgiului şi dupa Alexandria, pe cele ale Drobetei Turnu Severin. Numele oraşului vine de la numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale "Sfântul Alexandru". Cu toate acestea, s-au găsit multiple mărturii ale unor civilizaţii băştinaşe mult mai vechi. În apropierea actualului oraș, în punctul numit "La Vii" (la 2 km spre nord) au fost descoperite urmele unei așezări geto-dace datând din sec V-IV î.Hr., în care s-au găsit vase de ceramică (străchini, cupe cu două toarte etc.) lucrate cu mâna sau la roată, piese din bronz (3 fibule) ș.a. În punctul numit "La Hectare" (2 km SE de oraș) s-au identificat urmele unei așezări datând din sec. IV d.Hr. formată din bordeie rectangulare (2,80 x 4,50 m), în care s-au găsit vase de ceramică din pastă cenușie sau cărămizie, lucrate la roată cu linii de decor incizate. Pe malul stâng al râului Vedea a fost descoperită o așezare veche românească datând din sec. VIII-XI.

Aria de protectie speciala avifaunistica Divici – Pojejena are o suprafata de 498 ha si se afla pe teritoriul administrativ al comunei Pojejena (localitatile Divici, Belobresca, Susca si Pojejena), judetul Caras-Severin Compozitia faunistica si floristica este asemanatoare cu cea a celorlalte doua arii de protectie speciala avifaunistica. Local, apar palcuri rare de Salix alba si Populus alba.

Zona Munţilor Apuseni / Munţii Bihor / Padiş. Parcul Natural Apuseni. Avenul Borţig este un aven spectaculos, cu o intrare având un diametru de 35 m. La baza puţului de intrare (de -38 m), se ajunge pe un mare bloc de gheaţă evidenţiat pe o diferenţă de nivel de 16 m. Avenul are o lungime totală de 150 m şi adâncime de 54 m pe care o obţine datorită unei galerii scurte ce dă acces la o sală de mari dimensiuni. Avenul este situat deasupra traseului subteran al Cetăţilor Ponorului, accesul fiind însă împiedicat de blocul de gheaţă. Blocul de gheaţă pe care-l adăposteşte avenul are un volum de 30.000 mc, situându-se pe al doilea loc din ţară, după Gheţarul Scărişoara, aflat, şi acesta, tot în Parcul Natural Apuseni. În apropiere se află Complexul Carstic Cetăţile Ponorului, se pot admira, de sus, cele trei doline (urmând Circuitul Balcoanelor), poate fi vizitat locul numit Piatra Galbenei (un punct de belvedere extraordinar) sau Peştera Gheţarul Focul Viu şi Circuitul Groapa de la Barsa.

Este cea mai adâncă peșteră din România și pe cale să devină și cea mai lungă (acum cea mai lungă este Peştera Vântului). Peștera V5 este situată pe platoul carstic Padiș în depresiunea Vărășoaia, de unde și inițiala numelui. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul ce duce la Peștera Cetatea Rădesei. Condiţii de vizitare: Peștera V5 poate fi vizitată de echipe de speologi experimentați și necesită echipament de expolrare complet: costume impermeabile, cizme, corzi, coboratoare, blocatoare, etc.

Oraş pe râul Bistriţa; pe lângă Bacău trece Siretul. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Biserica Precista Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

Este atestat la 1329 (cu numele Râul Doamnelor, în latină Rivulus Dominarum) şi a fost un centru aurifer în secolele 14-15. În 1446 orașul devine proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara. În 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara) orașul este fortificat. În acea perioadă se construieşte Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan. În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului. Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această „imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor. Informaţie: Turnul Combinatului are 351 de metri înălţime şi este cel mai înalt furnal din Romania și a treia construcție industrialǎ din Europa.

Stațiunea Băile Felix este situată în partea de nord-vest a României, în județul Bihor, la o distanță de circa 9 KM de Oradea și la 22 KM de punctul de trecere a frontierei Borș. Așezat în câmpia Crisurilor la o altitudine de 150 m, stațiunea are un climat continental moderat de șes, cu ierni blânde și veri temperate cu influență mediteraniana, ideală pentru turismul balnear. La dispoziția turiștilor întreg anul, stațiunea balneoclimaterica Băile Felix oferă condiții de relaxare, vacanță, odihnă și recuperare. Sunt numeroase Pensiuni în Băile Felix, care dispune de o bogată bază de tratament, băi termale, ștranduri (Apollo).

Staţiune celebră în România anilor trecuţi. Staţiunea Govora este una dintre cele 34 de staţiuni balneoclimaterice din ţara noastră (conform Wikipedia) şi a fost remarcată după ce un sătean, Gheorghe Ciurea, descoperă în urma unei săpături că izvorul lui scoate petrol şi apă sărată (1876). Până să devină oficial staţiune (în 1910), Govora oferea un singur stabiliment pentru tratament, în cadrul mănăstirii Govora, unde apa era cărată cu carul, în butoaie. Una dintre atracţiile zonei este mănăstirea Govora, aflată la 6 kilometri de staţiune. Ea dăinuie din secolul XV şi a fost întemeiată se pare de Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş). La mănăstire a fost instalat pe vremea lui Matei Basarab al doilea tipar din Ţara Românească şi cu el a fost făcută prima lucrare tipărită în limba română, Pravila de la Govora.

Băile Romane, nume sub care mai sunt cunoscute cheile Ceții. La o distanță de circa 20 Km de Alba-Iulia, cheile au o lungime de doar 100 m, dar o gamă de elemente aproape completă pentru carstul de acest tip. Aici se găsesc cele mai mari marmite din țara, numite bai romane.

Amplasat la altitudinea de 1150 m pe cursul superior al Sadului, are suprafata de 72 ha, adîncimea de 58 m si un volum de 6 milioane mc de apa. Apa barajului alimenteaza hidrocentrala Sadu V.

Lacul Bâtca Doamnei se află în orasul Piatra Neamţ şi s-a format prin bararea Râului Bistriţa, iar apoi îndiguirea laterală, pe partea stangă, a unui perimetru din albia majoră a râului. Barajul a fost construit în anul 1962, Lacul Bâtca Doamnei fiind alimentat, în principal, cu apă din lacul de baraj Izvoru Muntelui-Bicaz, prin intermediul canalului de aducţiune al Hidrocentralei de la Stejaru, la care se adaugă vechiul curs al Râului Bistriţa, cu un debit foarte redus, precum şi pârâul Doamna, afluent de dreapta al lacului. El asigură apă potabilă pentru o parte din locuitorii municipiului Piatra Neamţ. Acest lac este situat la o altitudine de 325 metri şi are o suprafaţă de 235 hectare, lungimea sa maximă fiind de 3200 de metri, lăţimea maximă de 1050 de metri şi o adâncime maximă 15,5 metri. Volumul acumulării de apă din Lacul Bâtca Doamnei este de aproximativ 10 milioane metri cubi.

Recunoscut ca zonă de agrement cautată de turişti, mai ales pe perioada verii, Lacul de acumulare Cinciş ascunde multe legende şi poveşti. Barajul Cinciş (Teliuc) de pe râul Cerna ardeleană, a fost realizat în scopul asigurării necesarului de apă industrială a Combinatului Siderurgic Hunedoara care a cunoscut, după anul 1948, o dezvoltare impetuoasă în domeniul siderurgic şi metalurgic, dar şi pentru producerea energiei electrice şi apărarea împotriva inundaţilor. Amplasamentul barajului a fost ales la circa 6,5 km în amonte de oraşul Hunedoara pe versantul estic al masivului muntos Poiana Ruscă, după confluenţa cu râul Runcu, acolo unde condiţiile geo-morfologice au fost cele mai favorabile. Este un baraj de beton în arc, cu înălţimea totală este de 48 de metri de la talpa fundaţiei. În secţiunea centrală barajul are 4,5 m la coronament şi 14 m la bază. Lacul Cinciş este amenajat pe amplasamentul satului Cinciş, încă din anul 1962 fiind strămutate peste 800 de familii. Execuţia întregului baraj a durat 14 luni, din aprilie 1963, până în mai 1964. Acum lacul oferă un peisaj frumos, o atmosferă de linişte lăsând turiştilor posibilitatea să se scalde în apele sale, să facă plajă, să practice pescuitul sau să se bucure de natură într-un loc ideal. Lacul oferă un peisaj spectaculos, deosebit şi rar şi atunci când nivelul apei scade, iar în coada barajului apar la iveală ruinele fostei biserici, atestată documentar încă din 1360 (ea a fost înghiţită de ape odată cu inundarea locului). Zona este înconjurată de numeroase case de vacanţă sau pensiuni turistice.

Lac în Apuseni, Stâna de Vale. Lacul de acumulare Drăgan este situat în judeţul Cluj la intersectia drumurilor forestiere a localităţilor Poieni, Huedin, Ciucea, Stâna de Vale – Lacul Lesul Ursului – Bihor; este un lac antropic şi unul dintre puţinele locuri rămase autentic sălbatice (nefrecventate de turişti) în biosfera românească, aici găsindu-se o vegetaţie de trecere de la foioase la conifere şi o faună formată din căpriori, lupi, urşi carpatini, râşi şi vipere. Se află la 25 de km de la drumul E60, dacă se intră de la Bucea şi la 20 km dacă se intră între Ciucea şi Poieni. Barajul din beton, în arc a fost terminat în 1987, are o înălţime de 120 m, iar lungimea coronamentului este de 424 m. Apa lacului se foloseşte pentru producerea de energie electrică, pentru atenuarea viiturilor dar şi pentru irigaţii. Drumul forestier de pe lângă lacul de acumulare ajunge la celălalt drum din Valea Iadului, la Remeţi. De acolo se poate continua drumul spre Stâna de Vale, iar pentru iubitorii drumeţiilor drumul este deschis pentru traseele din Bihor – Vlădeasa.

Oașa este un lac de acumulare pe râul Sebeș, la granița județelor Alba și Sibiu, în Munții Șureanu. Este situat la altitudinea de 1255 metri, cu o suprafață de 460 hectare, lungime de aproximativ 6 km, având 136 mil. mc de apă şi este cel mai mare dintre lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului Sebeș. Pentru ridicarea debitului a fost captat şi râul Ciban. Barajul Oașa, amplasat în Defileul Oașei, este obiectivul principal al întregii amenajări și a intrat în funcțiune în anul 1979. Este construit din anrocamente (gneise micacee șistoase) cu mască din beton armat. Are înălțimea la coronament de 91 metri, lățimea maximă la bază de 250 metri (în zona taluzului), lățimea la coronament de 10 metri și lungimea maximă de 300 metri. În anul 1980 a fost pusă în funcțiune centrala subterană Gâlceag, care valorifică potențialul energetic înmagazinat în lacul Oașa. De asemenea, prin intermediul Stației de pompare Gâlceag, lacul de acumulare Oașa primește, tot suplimentar, și apele râului Cugirul Mare (zăgăzuite de barajul de la Canciu). Principalii afluenți ai râului Valea Frumoasei (numele râului Sebeș până la vărsarea în lac) sunt: Tărtărău, Curpătu, Sălănele, Smida, Valea Mare. Peștele predominant în lacul de acumulare este păstrăvul și crăietele (boiștean). Barajul este traversat de DN67C (Transalpina) care leagă orașele Sebeș și Novaci. În apropierea lacului se află şi Mănăstirea Oaşa, iar defileul Oaşei are peisaje deosebite.

Lacul de acumulare Râuşor se află între localitatea argeşană Lereşti şi Cabana Voina

Lacul Valea lui Iovan sau Lacul Iovan este realizat prin bararea râului Cerna, în aval de confluenţa cu Râul Iovanul (Râul Valea lui Iovan se formeză la confluenţa braţelor Godeanu şi Scărişoara), într-o zonă încastrată între culmile sud-estice ale masivului Godeanu şi cele nord-vestice ale masivului Mehedinţi, în culoarul Cernei (Valea Cernei). Lacul de acumulare format în spatele barajului are un volum total de 124 mil. mc. Suprafaţa lacului este 292 hectare, oferind un peisaj splendid, într-o zonă cu o naturaleţe aparte. Lacul este inclus în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei

Comuna Siriu este situată în partea nord-estică a județului Buzău, în Muntenia. Este amplasată pe Valea Buzăului, aflându-se în preajmă, Lacul de Acumulare al Barajului Siriu. La barajul de la Siriu se ajunge destul de ușor. Pe drumul de la Brașov înspre Buzău, după aproximativ 80 km, se deschide o întindere de apă ce pare infinită. Lacul de acumulare Siriu este un lac artificial amplasat pe cursul superior al Buzăului. Lacul, finalizat în anul 1985, are o lungime de 10 km și este destinat pentru producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW. Barajul Siriu este un baraj de pământ, amplasat pe râul Buzău, între masivul Podul Calului și masivul Siriu. Barajul este alcătuit din miez de argilă, rocă și steril.

Barajul Vidra este amplasat pe râul Lotru, în cheile Vidra, la 30 km amonte de staţiunea Voineasa. Reprezintă principala amenajare din cadrul schemei de amenajare a râului Lotru.

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei.

O cititoare îl descria "Cel mai minunat loc dacă urci dinspre Cheile Râmeţului într-o zi superbă de vară". Este o locaţie izolată din zona Râmeţ. Zona e numai bună de vizitat cu rucsacul în spate.

Beliș este o comună de munte din județul Cluj, Transilvania, România, situată la aproximativ 80 km vest de Cluj-Napoca și circa 30 km sud de Huedin. Se poate ajunge în zonă pe calea ferată până la gara din Huedin, iar de acolo cu transport auto. Mai ușor se ajunge pe șosea, pe drumul european E60 Oradea-Cluj-Brașov cu deviere spre lacul Fântânele. Stațiunea Beliș Fântânele este o stațiune climaterică permanentă la 1050m altitudine, situată pe malul lacului cu același nume, la întâlnirea M-ților Gilău cu M-ții Bihor. Stațiunea este recomandată în tratarea anemiei și nevrozei astenice. Amatorii de schi pot utiliza pârtiile naturale din apropiere

Localitatea Biertan este situată în mijlocul podișului Transilvaniei, în nordul județului Sibiu, la egală distanță de orășelele Mediaș și Sighișoara. Biserica fortificată din Biertan este cea mai mare dintre bisericile evanghelice din Transilvania. Cale de acces: Dinspre nord Biertan este accesibil pe drumul județean DJ 141B (asfaltat) ramificație a drumului național DN14 Mediaș- Sighișoara. Cea mai apropiată stație de cale ferată care deservește trenurile accelerate și rapide este stația Mediaș, pentru trenurile personale existând o stație mai apropiată, stația CF Dumbrăveni, la numai 9 km, acces rutier de Biertan.

Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 3 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească. Lăcașul a fost folosit ca biserică de către românii care au îmbrățișat calvinismul, iar după unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei a devenit biserică greco-catolică. În 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

Monument reprezentativ pentru arhitectura românească din Transilvania din sec.XVI, biserica din Bârsău a fost ctitorita inainte de 1563 de Maria Ocarovici si fiica sa Elena, sotia lui Petru Voda Șchiopu. De plan dreptunghiular, cu absida poligonala cu 4 laturi si turn-clopotnita pe vest adaugat in sec.XIX. Boltire de traditie gotica. Picturile murale originale au fost acoperite cu var.

La Crişcior se păstrează o veche biserică de zid românească, Biserica Adormirea Maicii Domnului. A fost ctitorită de cneazul Bălea și soţia sa, jupâniţa Vişe, la sfârşitul sec.XIV.. Biserica este de plan longitudinal, cu turn-clopotniţă pe vest şi conservă pe pereţii pronaosului importante fragmente de pictură murală din epoca fundaţiei (tabloul votiv cu familia ctitorului, scene biblice, sfinți militari), opera unui maestru român, de şcoală locală. A fost construită într-un stil de sinteză, rezultând din îmbinarea unor elemente de tradiție bizantină și gotică, filtrate printr-o viziune populară. Pe peretele nordic, la exterior, există resturi din „Judecata de Apoi“. Absida a fost reconstruită şi amplificată în secolul XIX.

Biserica Ostrov se afla in satul omonim din comuna Rau de Mori, in judetul Hunedoara. Biserica este un locas de cult medieval ce pastreaza inca o parte din frescele originale ale acesteia. De asemenea, biserica Ostrov este singura din Tara Hategului la care se poate discuta despre particularitatea ingradirii cimitirului. Gardul de cimitir pe care il poseda Biserica Ostrov fusese compus odinioara din aproape 300 de pietre romane de toate tipurile, asezate intr-o veritabila expozitie unicat. Gardul era realizat din 208 piese sculpturale si epigrafice romane, colectionate de catre nobilul patron al bisericii, in perioada cuprinsa intre anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinatatea Ostrovului. Acum au ramas acolo doar unele pietre greu lizibile, si acestea deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, o parte au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa si Deva.

Această biserică, construită la 1414, din piatră de râu, în stilul sala cu tavan, este singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania sec. XV, păstrat integral. Pictura iniţială, păstrată aici sub straturi succesive de var, nu are numai o valoare artistică deosebită, ci ea reprezintă un inestimabil „document istoric”. Astfel Sorin Ulea spune că pictura de la Ribiţa, şi în special chipul Arhanghelului Mihail pictat în altarul acestei biserici „e un document istoric şi încă unul infinit mai important decât un document scris ce s-a păstrat de pe la 1400”. Acelaşi autor spune despre pictura de la Ribiţa, că ar fi „unicul document istoric ce dovedeşte fără replică posibilă ci doar prin simplul fapt că există, continuitatea românilor din Transilvania, continuitate nu numai biologică ci şi culturală”.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei se află în localitatea Strei, în vecinătatea orașului Călan, județul Hunedoara. Construită în stilul de trecere de la romanic spre gotic, într-o viziune locală, la cumpăna dintre secolele 13 și 14 (anno 1392), biserica din Strei este unul dintre cele mai vechi și reprezentative monumente de arhitectură transilvană.

Biserica evanghelică fortificată, cu hramul Sf. Walpurga construită la începutul sec. XIII şi atestată din 1349 are trei nave. A fost fortificată după atacul turcesc din 1493. Turnul central a fost supraînălţat şi dotat cu metereze, s-a construit două bastioane, biserica a fost înconjurată de trei centuri de ziduri cu coridoare de apărare, turnuri, bastioane precum şi şanţuri ce puteau fi umplute cu apă. Turnul Paznicului, al Primariei, turnul Slaninei, al Făurarilor de Seceri, Turnul Şcolii s-a păstrat până-n astăzi. Turnul clopotniţă are şapte nivele şi o înălţime de 32,50 m, şi a ars de mai multe ori din cauza trăznetelor. În 1795, aici s-a instalat primul paratrăznet din Transilvania, după metoda lui Raimarus din Hamburg. În această biserică s-a păstrat renumitul "Tezaur de la Cisnădie" care reprezenta averea bisericii apărată cu multă dârjenie. Era ascuns în perete, şi doar 2 persoane cunoşteau locul unde anume. În 1793, când au desfăcut ascunzătoarea au găsit multe obiecte medievale de valoare.O parte din ele a fost folosite la restaurarea bisericii, iar restul din anul 1915 se află la muzeul Brukenthal din Sibiu. În biserică se păstrează un clopot din 1664, o cristelniţă şi porţile altarului vechi. Pe peretele nordic al corului se văd urme de două fresce executate înainte de sec. XV. Tot aici se păstrează şi o cruce a primilor colonişti din sec. XII. ornată cu pietre albastre. Din vechiul altar poliptic, pictat în 1525 de Vincentius Cibinensiss, s-a păstrat doar partea de sus şi se află la muzeul Brukenthal.

Interesanta basilica gotica veche de peste 500 de ani. Denumirea saseasca a satului este Reichesdorf. Intrarea se face pe sub un turn-poarta-clopotnita iar biserica are aspectul acela ciudat al tuturor bisericilor fara turn. Zidurile vechii cetati insa nu mai sunt in picioare in intregime. Turnul porţii este folosit acum ca turn de clopot; se mai văd găurile de aruncare şi se spune că în turn ar fi fost un ceas. Acces: 1. Folosim soseaua Medias-Sighisoara pina in satul Saros pe Tirnave unde exista un indicator catre Biertan(10km). Urmatorul sat dupa Biertan este Richis. Drumul se afla in stare buna in octombrie 2009. 2. Folosim soseaua Medias-Agnita, aflata in stare decenta; intre localitatile Mosna si Barghis exista un indicator spre Biertan( 10km ) Acest drum este neasfaltat, dar bun pe primii doi km. Apoi odata cu aparitia asfaltului drumul se prezinta in stare buna si dupa alti 2km suntem la Richis.

Mehadia - "Ulici". Biserică medievală din secolul XIV, investigată arheologic în perioada 1985-1986. Ruine.

Biserica rotunda din cadrul curtii nobiliare (sec. XII-XIV). Ruine.

Biserica si conacul Manastirii Zlatita (sec. XVIII)

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin. Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural

Mulţi străini au auzit despre bisericile de lemn din România – puţini ştiu că avem şi noi aşa ceva în Banat, nu departe de Timişoara. Martore ale unui trecut zbuciumat, bisericile de lemn din zona Făgetului se găsesc prin sate de deal şi de munte – Crivina de Sus, Pietroasa, Poeni, Româneşti, Zolt, Povergina etc. etc.; toate sunt în sine localităţi pitoreşti, destul de izolate, cu viaţă tradiţională. Am putea numi această zonă "Banatul Mioritic". Majoritatea bisericilor de lemn adăpostesc frumoase picturi interioare (cel mai adesea din sec. al XVIII-lea), ce pot constitui o introducere captivantă în lumea bisericii ortodoxe. Din păcate majoritatea bisericilor (inclusiv picturile din interior) sunt degradate şi ar necesita intervenţii urgente pentru reparaţii (mai ales ale acoperişurilor) şi restaurări.

Situl arheologic Basarabi-Murfatlar se află la o distanță de 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este alcătuit din camere și galerii, fiind săpat într-un deal de cretă situat în apropierea carierei de extragere a cretei din Basarabi. A fost descoperit pe 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. Acest complex, a adăpostit, în opinia cercetătorilor, prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României.

Aşezământul Şinca Veche se întinde pe dealul Pleşu, lângă satul Şinca Veche. El cuprinde mănăstirea rupestră sau cele două bisericuţe săpate în piatră, un parc ecologic, un izvor, vatra monoliţilor, o aşezare dacică, un castru roman, un drum istoric şi schitul „Sfântul Nectarie“. Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești şi mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. De la grotă, urcând pe poteci, în vârful dealului, se află schitul „Sfântul Nectarie“. Este așezat pe tipia Șinca Veche, într-un peisaj mirific, care face corp comun cu Munții Făgărașului. Dacă se continuă plimbarea se poate vedea troița închinată sfinților călugări nevoitori de la Șinca Veche, la piciorul căreia se află icoana în piatră a Maicii Domnului și lumânărarul, se poate descoperi bordeiul acoperit cu iarbă şi izvorul care iese din stâncă și curge în cascadă, formând căderi ce încântă auzul cu susurul lor și băltiri de apă în care îţi poţi odihni privirea, şi din a cărui apă se poate potoli setea, se poate zăbovi la vatra monoliților (vatra vechilor chilii, o vatră străbună și sfântă, unică în România, un loc ce te predispune la meditație și reflexie, la cugetare și rugăciune). De asemenea, în acest complex istoric-ortodox-cultural poate fi descoperită şi o așezare dacică din secolul III-IV î Hr., un castru roman și se poate merge pe drumul dacilor și al romanilor.

Cunoscut drept "Mica Romă", Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești.

Vechi centru comercial, prima dată apărând în anii 1300 cu numele Drinago (hărţi spaniole, catalane). Situat pe malul stâng al Dunării, la distanță de aproximativ 20 de kilometri de Galați. Orașul vechi se afla în spațiul delimitat de Dunăre și actuala Stradă a Unirii (fosta a Cetății), ce urmeză și azi traseul fostului zid al orașului. După readucerea în cuprinsul Țării Românești a orașului, în 1829, autoritățile ruse de ocupație au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza așezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre. Astfel se prezintă și astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenței și Dorobanților, dar și străzile Plevnei, Rahovei, Griviței și Ștefan cel Mare. De altfel, Brăila este unul din puținele orașe din țară care a păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, orașul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o adevărată rezervație arhitectonică pentru cei interesați.

Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Kronstadt. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief. Chiar dacă s-au găsit semnele unei locuiri încă din era neolitică, apoi dacică şi tradiţia preia anul 1203 ca anul naşterii oraşului, prima atestare documentară este în 1211. Oraşul a fost sub ocupaţie austro-ungară şi a cunoscut dezvoltarea în acea perioadă. Sunt foarte multe obiective în Braşov, o parte dintre ele sunt dezvoltate în articolele noastre. Oraşul de la poalele Tâmpei este cu siguranţă o destinaţie importantă care nu trebuie ratată! Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță de oraş. În Braşov se ţine festivalul Cerbul de Aur.

Bucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu din nordul Moldovei româneşti şi o bucată din sudul Ucrainei. Denumirea a intrat oficial în uz in 1775, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag ("buk"), astfel termenul "Bucovina" se poate traduce prin "Țara fagilor". Până în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei. Până în 1848 românii de aici aveau 8 reprezentanţi în parlamentul de la Viena, iar în urma unui memoriu adresat curţii imperiale în 1848, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Bucovina va avea steag propriu (albastru și roșu, vertical, cu stema la mijloc) şi stema va fi capul de bour. Bucovina este de un farmec deosebit, atât prin condiţiile naturale, cât şi prin specificul construcţiilor locale. Este totodată un loc cultural religios foarte important datorită mănăstirilor din patrimoniul mondial Unesco. Ouăle de Paşte, încondeiate, sunt specifice acestor locuri de poveste.

Câmpu lui Neag este o localitate în județul Hunedoara. Obiective: Peștera cu Corali, rezervație naturală speologică pe Valea Scorotei în Retezatul calcaros (suprafață 0,5 ha). Deși distrusă în mare parte de vizitatori, rezervația prezintă numeroase urme ale numeroaselor concrețiuni (clusterite, stalactite, draperii și cruste). Peștera Zeicului, rezervație naturală speologică pe râul Jiul de Vest, care prezintă o mare varietate de de formațiuni stalagmitice și un bogat material paleontologic. Peștera Zeicului era cunoscută în prima ei porțiune, de localnici, ca loc de adăpost pentru turme. Se spune că ea a slujit și ca ascunzătoare pentru haiducii lui Zeicu, fapt întărit prin descoperirea în peșteră a unor flinte ruginite. Lacul Câmpu lui Neag, care a luat locul unei foste cariere de huilă, exploatată timp de 10 ani, este folosit pentru agrement. Lacul are peste 70 de metri adâncime și este permanent alimentat de două izvoare care mențin nivelul ridicat. Toate galeriile subterane sunt inundate și curenții de apă sunt puternici, reprezentând un pericol de înec.

S-a numit până în 1950 Câmpulung, în germană Kimpolung, maghiară Moldvahosszúmező, poloneză Kimpolung Mołdawski. Până atunci a fost reşedinţa judeţului Câmpulung. Este principala legătură între Moldova și Transilvania prin pasul Mestecăniș și Tihuța și cu Maramureșul prin pasul Prislop. Aici am mâncat cea mai buna ciorbă rădăuţeană.

Defileu format din șapte trepte cu înalțimi între 2.5 și 15 metri, care dau îi dau numele și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări este ridicat

Pe drumul care ne poartă pe Valea Cârlonţului şi apoi pe o potecă aproape neumblată, care urcă pieptiş spre vârful Padeş, ne iese în cale o stâncă ce prefigurează chipul unui om, ca un Sfinx din deşertul egiptean sau poate ca un cap de dac.

Fostă capitală a judeţului Romanaţi, a fost principalul oraş din zonă de la sfârşitul secolului 19 până la mijlocul de secol 20. De la est la vest este străbătut de râul Gologan, ale cărui ape sunt canalizate subteran pe cuprinsul localității. Se află la intersecţia drumurilor Corabia - Slatina şi Alexandria - Craiova. În oraș se află ruinele unui turn care a fost atribuit de folclor împăratului roman Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului (conform uneia dintre teorii). După împărţirea averii craioveştilor, Mihai Viteazul și-a făcut aici o curte domnească și o biserică. Tot Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oraș. Cea mai veche biserică este din secolul XVI; în biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat haiducul Iancu Jianu. Oraşul este foarte cunoscut în România prin prisma poveştilor cu cele 7 minuni din Caracal: că acolo s-a răsturnat carul cu proşti, că închisoarea era pe strada Libertăţii, cimitirul pe strada Învierii, Fabrica de pâine pe Strada Foamei, etc. În centrul oraşului este un mic monument care cuprinde o roată de car, dar poveştile ne spun altceva: constructorul monumentului din centru nu a fost plătit, şi drept răzbunare a făcut în cadrul monumentului un simbol al carului cu proşti. Alte obiective sunt: Parcul Constantin Poroineanu (fiind recunoscut in Europa ca cel de-al treilea parc natural ca dimensiune), teatrul construit după planurile unui arhitect austriac, în stil eclectic, cu accente neobaroce si neorenascentiste in secolul XIX, Muzeul Romanațiului - posesiune a familiei Jienilor (str. lancu Jianu la nr.24, în casa lui Iancu N. Dorbrudeanu, nepotul lui Iancu Jianu).

Cea mai mare carieră de marmură din România. De aici a fost folosită marmura pentru Casa Poporului. Cum mergeţi din Caransebeş spre Haţeg, din Voislova faceţi stânga şi treceţi prin Rusca Montană apoi prin Ruşchiţa şi la puţin timp după este cariera.

Urmând drumul dinspre Mănăstirea Crişan, spre centrul satului cu acelaşi nume, pe cursul Pârâului Goldeştilor, se ajunge la o casă ce a fost ridicată în memoria lui Crişan – unul din cei trie conducători ai răscoalei de la 1784. Casa în care s-a născut în 1732 Giurgiu Marcu, Gheorghe Crişan sau Crişan (cu aceste trei nume este cunoscut în literatura de specialitate) a dăinuit, se pare, până în 1935. Pe locul vechii case a fost ridicată, în 1979, o altă construcţie ce a primit destinaţie de casă memorială şi are menirea de a păstra vie memoria celor ce au condus răscoala iobagilor de la 1748. Satul a primit numele marelui conducător, în vremuri numindu-se Vaca.

Casa memorială a fost inaugurată la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în casa în care a locuit Ion Roată (1806 - 1882) din cătunul Gura Văii şi strămutată la şoseaua ce leagă oraşul Panciu de Soveja. Restaurată, casa cuprinde obiecte specifice ambientului familial şi social în care a trăit Ion Roată şi mărturii documentare privind activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al ţărănimii putnene. Casa este o locuinţă ţărănească monocelulară, specifică Ţării Româneşti, armonioasă şi expresivă.

Valea Latoriţei, m-tii Căpăţinii, sat Ciungeţul - se ajunge prin Mălaia. Pe valea Oltului, după mănăstirea Cozia, spre Sibiu, la câtiva km, in Brezoi, se face o stradă la stânga ce duce, printre altele, către Voineasa. După un drum pitoresc pe lângă satele Brezoi şi Mălaia apare o intersecţie cu indicator spre Voineasa si Ciungeţ. O luaţi spre Ciungeţ iar la ieşirea din sat, nu mai este niciun indicator. Trebuie să treceţi pe lânga o termocentrală apoi drumul (destul de prost) continuă prin munţi vreo 17 km. Cascada se afla pe partea dreaptă a drumului; nu are un debit spectaculos dar este foarte frumoasă. Recomandăm vizitarea acestui obiectiv in perioada Mai - Octombrie intrucât in anotimpul rece, apa ingheţată nu mai oferă imaginea de cascadă.

Locul e aşezat undeva în Banat, pe valea Minişului, la gura Poneasca, acolo unde şoseaua se întâlneşte cu imaginara Paralelă 45, pe la jumătatea distanţei dintre Bozovici şi Anina. Câteva sute de metri mai sus izvorăşte râul ăsta mititel. Aici este Izbucul Bigăr şi peştera cu acelaşi nume, toate în munţii Aninei.

Munţii Vâlcan - Traseu: Casa de vînătoare Cîmpuşel - Muntele Coada Oslei - şaua Groapa Nedeuţii - La Bîrloagă -valea Bistriţei - Peştişani. Marcaj: triunghi roşu Timp de mers: 11-12 ore Traseu accesibil numai vara. Cele trei artere modernizate: Tîrgu Jiu - Tismana — Baia de Aramă (DN 67 D), Tîrgu Jiu — Petroşani (DN 66) şi Petroşani - Lupeni — Cîmpu lui Neag (DN 66 A) înconjură masivul pe trei laturi, uşurînd accesul în Munţii Vîlcan

Valea Bolovănișului își desfășoară în cursul său mijlociu un sector de chei, săpate în gresie masivă de Tarcău, prin care apele sale curg zgomotos, peste o serie de praguri și repezișuri. În cadrul acestui sector, chiar la începutul său (venind dinspre aval), se desfășoară una dintre cele mai spectaculoase cascade, din acești munţi: cascada Bolovăniș

Cascada Bradul se află în Munţii Buzăului, în Masivul Siriu, pe Valea Bradului

Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din România, formată pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, in apropierea statiunii turistice Borşa. Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute. Telescaunul porneşte doar dacă există un grup de minim 10-15 persoane. Ultima cursă a telescaunului este la ora 17.00, dacă nu ajungeţi până la această oră la capătul superior al telescaunului, riscaţi să rămâneţi pe munte sau veţi fi nevoiţi să coborâţi pe jos la baza muntelui.

Cascada Caraiman este o cădere de apă spectaculoasă care se găsește pe versantul opus al Văii Jepilor, Munții Bucegi. De la baza treptei stâncoase a cascadei, se urcă pe un mic horn si de la Cabana Caraiman se pot face diferite excursii pâna la cabanele Babele, Piatra Arsă, Omul pâna la Crucea Eroilor și spre cantonul Jepi.

Cascada Martinu se află pe Valea Caşoca, în Munţii Buzăului. Înainte de a urca spre barajul de la Siriu, pe partea dreaptă a şoselei se află un drum forestier. La doar câţiva kilometri distanţă, pe acest drum, în mijlocul pădurii poate fi descoperită spectaculoasa cascadă Pruncea sau Caşoca. Pentru a o admira trebuie să cobori sub nivelul drumului cu câţiva metri. De la cascada Martinu, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Este parte a Defileului Hasdanelor, în zona Cheilor Turzii, la aprox 55 kilometri de Orasul Cluj Napoca. Este accesibilă daca se alege drumul prin Turda, apoi traseul Mihai Viteazu, Corneşti, la sud-vest de Turda. De acolo, se va ajunge la podul Moldoveneşti ce trece peste Arieş. Drumul va tine dreapta coborând pe langă un râu. La 1 km apare un drum pietruit. De acolo se va ajunge la un pod cu aspect puţin cam nesigur. Astfel, dacă veţi dispune de curajul necesar pentru a-l trece cu maşina, se va ajunge la o pădure cu pini, ce va desemna practic sosirea la Cascada Ciucaş.

Accesul se poate face pe doua cai - pe poteca ce coboara din drumul ce duce spre orasul Geoagiu sau prin statiune, pe o straduta ingusta ce se desprinde de drumul dintre Hotelul Diana si centrul civic al statiunii

Cascada Diavolului se află chiar la intrarea în Cheile Bistriţei, în Munţii Bârgăului. Cheile Bistriţei Ardelene se întind, cu mici întreruperi, de la ieşirea din comuna Bistriţa Bîrgăului, trecând pe la confluenţa cu pârâul Repedele şi apoi la barajul Colibiţa. Ele oferă un peisaj încântător de-a lungul celor 65 km străbătuţi pe Valea Bistriţei, începând de la 1.562 m altitudine (în Munţii Călimani). Apele cristaline se prăvălesc printre brazii falnici sculptând cele mai înguste chei din România, pe un culoar lung de 600 de metri şi cu pereţi abrupţi, străpunşi de numeroase guri de peşteri. Chiar la intrarea în chei, apele se revarsă prin „Cascada Diavolului”. Tot aici poate fi descoperită şi Peştera Bistriţei.

Cascadă în Munţii Apuseni, pe Cheile Galbenei. Cascada Bulbuci se află pe valea cu acelaşi nume, afluent de stânga al Văii Boga. Valea Bulbuci îşi are izvorul într-un izbuc şi este presărată cu numeroase repezişuri şi cascade mărunte. Cea mai mare, Cascada Bulbuci are o înălţime de 40 m, în trei etaje. Ultima treaptă este cea mai frumoasă şi cea mai vizitată, fiindcă se poate intra în spatele perdelei de apă. Această cascadă se aruncă într-o cădere de la cca. 20 m înălţime. La celelate două trepte este mai greu de ajuns. Caderea de apa este la iesirea paraului Galbena din circuitul sau subteran. Aici se varsa apele care strabat pe rand Pestera Caput, Cetatile Ponorului, ies prin Izbucul Galbena si strabat Cheile Galbenei. La ape mari cascada are două braţe. Acolo, unde apa scapă din strânsoarea stâncilor şi se aruncă în gol, este o peşteră.În peştera de 50 m lungime se poate vedea cursului subteran. Poteca, săpată în stâncă de Czárán Gyula, oferă o privelişte şi un sentiment de excepţie acelora care se aventurează în această peşteră.

Zona Munţilor Bucegi. În Munţii Bucegi există numeroase cascade ce amplifică spectaculozitatea locurilor. Cea mai accesibilă este Cascada Urlătoarea, situată în apropiere de Buşteni, însă alte cascade par a fi mai spectaculoase şi mai frumoase: Cascada Caraiman (în apropierea traseului Buşteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman), Cascada Moara Dracului (pe traseul Bran – Valea Gaura – Cabana Omu), Cascada Obârşiei (pe Pârâul Obârşia Ialomiţei, sub Muntele Obârşia), Cascada Vânturişului (pe Izvorul Dorului, lângă Vârful cu Dor) şi Cascada Horoabei (în apropierea Cabanei Padina, pe Valea Horoabei). Traseul spre Valea Horoabei poate porni de la Cabana Padina. Valea Horoabei este de o frumuseţe sălbatică nemaiîntâlnită în Bucegi, peisajul, canionul (Izbucul Horoaba, Ponorul Horoabei şi Cheile Horoabei) şi cascadele fiind tipice pentru Munţii Apuseni. Traseul, deşi este unul dificil, este amenajat pe alocuri cu cablu ajutător şi este marcat cu marcaj neconvenţional (cruce verde). Ponorul Horoabei este greu accesibil (dar nu imposibil) în perioadele cu precipitatii abundente datorită nivelului ridicat al apei. După ce se ajunge la Cheile Horoabei, cascada cu acelaşi nume se arată impresionantă. În aceste chei s-au descoperit, în orizontul de calcare fin şi roz jurasice, o bogată faună de amoniţi şi branhiopode. Acest loc face parte din ce mai mare zonă declarată rezervaţie, din Munţii Bucegi, şi anume „Rezervaţia Peştera – Babele“.

Cascada Huluzu se află în Munţii Căpăţânii, pe apele Pârâului Huluzu. Ea poate fi admirată pe parcursul traseului turistic: Ciungetu – Prejbeni – Lacul Petrimanu – Curmătura Olteţului – Şaua Negoveanu – Munţii Târnovu – I. F. Vătăjelu (cabană forestieră) – Ciungetu. Dacă mergem pe firul Latoriţei, din dreptul muntelui Huluzu (sau Holuzu), cheile sale se strâmtează atît de tare, încît apele nu contenesc sărind trepte înspumate. În aceste locuri natura exaltă de frumuseţe. Defileul se strînge din ce în ce mai mult, iar pe pereţii de pe malul nordic al Latoriţei se zăresc troiţe frumos sculptate. Apoi se trece de gura Pârâului Huluzu (aici se află cascada Huluzu) şi după alte şerpuiri prin valea îngustă apare o nouă privelişte, pe malul opus vine să se spargă în curcubeu cascada Înşirata. Frumuseţea apelor ce se rostogolesc la vale este extraordinară. La doar o jumătate de oră se află Barajul de la Petrimanu. Traseul este marcat doar pe o anumită porţiune, cu bandă roşie şi cu punct albastru, este recomandat să fie făcut numai vara şi durează aproximativ 14-16 ore.

Cascadă în Apuseni, Stâna de Vale. Cascada Iadolina este considerată ca fiind cea mai frumoasă cascadă din Valea Iadului. Este situată sub nivelul şoselei, pe partea stângă a drumului dinpre Satul de vacanţă Coada Lacului Leşu (dreapta dacă se vine dinspre Stâna de Vale). Partea accesibilă turiştilor oferă o privelişte deosebită a căderii de apă, printre stâncile imense, parcă rupte din munte. Accesul la Cascada Iadolina se face pe drumul forestier Iadu şi pe o potecă, având drept sprijin o coardă metalică prinsă de peretele de piatră. Frumoasa cădere de apă, în mai multe trepte, atrage anual mii de turişti. Valea Iadului mai realizează cascade şi în continuare, sub Cascada Iadolina, însă acestea se pot vedea în condiţii de siguranţă, doar de sus.

Cascada Înşirta se află în Munţii Căpăţânii, mai exact în Munţii Latoriţa, pe valea Răului cu acelaşi nume (Râul/ Pârâul Înşirata). În aval de Lacul Petrimanu, Latoriţa primeşte apele unor pâraie precum: Turcinu Mare (la confluenţa căruia se află cascada „Apa spînzurată“), Înşirata (avînd de asemenea un larg bazin de recepţie), Pârâul Fântânii şi altele mai mici ale căror firişoare de apă se strecoară prin hornurile din abruptul Repezi – Părăginosu şi cad apoi în cascade la confluenţa cu Latoriţa. Pe apele Pârâului Înşirata poate fi descoperită frumoasa cascadă Înşirata. Apele se sparg într-un curcubeu extraordinar creând impresia că aceste ape nu au mai lăsat loc de altceva mai frumos, pentru niciun alt loc din lume. Cascada poate fi admirată pe parcursul traseului turistic: Ciungetu – Prejbeni – Lacul Petrimanu – Curmătura Olteţului – Şaua Negoveanu – Munţii Târnovu – I. F. Vătăjelu – Ciungetu. Acest traseu este marcat doar pe o anumită porţiune, cu bandă roşie şi cu punct albastru, având şi locuri nemarcate. Este recomandat să fie făcut numai vara şi durează aproximativ 14-16 ore.

Cascada Izvorul Frumos este amplasată lângă un izbuc ce străbate carstul Vioreanu, în Munţii Căpăţânii. Este cunoscut şi ca Izvorul Schitului Pahomie. Urcând pe firul apei, se poate observa că acesta curge printr-o galerie, pe care mai vine şi un curent rece. Izbucul acesta nu este un izbuc în adevăratul sens al noţiunii, dar cu siguranţă este vorba de un fel de aven, care colectează apa de pe platoul Builei şi izbucneşte la baza stratului de calcar. Sus, pe platoul carstic al muntelui, pot fi descoperite doline. Cascada Izvorul Frumos este o cascada cu apă de munte, rece ca gheaţa. Este inclusă în Parcul Naţional Buila – Vânturiţa.

Basca Chiojdului este ultimul sat din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, la limita cu judeţele Braşov, Covasna şi Prahova. Este puţin la sud de lacul Siriu.

Zona Munţílor Retezat. Cascada Lolaia se află în Munţii Retezat, acest masiv muntos având numeroase cascade deosebit de frumoase şi de spectaculoase. Ea s-a format pe râul Lolaia, un afluent al Jiului de Est (la rândul său un afluent al Jiului), şi dă un farmec aparte peisajul sălbatic ce o înconjoară. Cascada este compusă din două braţe despărţite de un perete stâncos şi se află la o altitudine de 1050 de metri, în partea de nord a Parcului Naţional Retezat. Este accesibilă pentru vizitare tot timpul anului, prin localitatea Cârnic. Până la Cârnic se poate ajunge cu maşina sau cu microbuzul, iar de aici, traseul până la cascadă de face pe jos, fiind unul de aproximativ 20 de minute. Administraţia Parcului Naţional Retezat a realizat un proiect de amenajare, reparare şi punere în valoare a traseului până la cascadă, dar şi a obiectivului în sine, printr-un program numit „Belvedere pentru cascada Lolaia“. Pe aici trece traseul montan ce străbate întregul parc, de la sud la nord, durata lui fiind de 11 ore cu o dificultate ceva mai ridicată.

Pe Valea Oltului, mai exact în Munţii Căpăţânii, pe Valea Lotrişorului, Este foarte aproape de staţiunile Călimăneşti şi Căciulata, în vecinătatea localităţii Brezoi. Cascada cu acelaşi nume îşi descoperă frumuseţea chiar şi în anotimpurile călduroase. Se află la o altitudine cuprinsă între 485 şi 515 metri şi este protejată de Parcul Naţional Cozia. Accesul se face de pe drumul european Vâlcea – Sibiu; se face stânga pe sensul acesta de mers şi pe drumul forestier, în 20 de minute, se ajunge pe jos.

Cascada Martinu, ca şi Cascada Pruncea se află pe Valea Caşoca, în judeţul Buzău. Dinspre satul Caşoca, comuna Siriu, desfăşurat la gura de vărsare a Râului Caşoca, obiectivele principale sunt Lacul Caşoca, Cascada Martinu şi Cascada Pruncea. Sunt usor accesibile, o potecă lată, aflată pe marginea vechiului terasament de cale ferată forestieră, ducând exact până la ele. Lacul Caşoca s-a format în 1969, în urma barării văii de către două alunecări şi se află la doar 4 kilometri de la vărsarea râului Caşoca în Buzău. Cascada Martinu este o cădere de apă de circa 2-2,5 metri, are o marmită extraordinar de frumoasă la bază şi se situează la aproximativ 2 kilometri de de lac. De aici în colo, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Cascadă în Apuseni, Stâna de Vale. Cascada Moara Dracului este situată pe râul cu același nume de pe versantul vestic al Munților Vlădeasa, în apropiere de Vârful Buteasa, dar și în apropiere de Lacul Floroiu (Lacul Drăgan). Are o înălțime de 20-25 de metri, căderea de apă în două trepte şi se remarcă mai ale prin frumusețea ei. Se poate ajunge la ea de pe drumul care leagă Stâna de Vale și Valea Drăganului, din dreptul cantonului Ciripa.

Zona Munţilor Bucegi. Parcul Naţional Bucegi. Cascada Obârşia este situată în valea cu acelaşi nume, în apropierea Vârfului Omu. Valea Obârşia este o vale tipic glaciară, cu 2 căldări (una inferioară şi una superioară) despărţite printr-un prag. Pe acest prag se formează Cascada Obărşia Ialomiţei. Această cascadă este locul de naştere al Ialomiţei. Cascada Obârşiei are o înălţime de aproape 100 de metri, iar rupturile de pantă, modul de colectarea al apei, vâltoarea apelor de munte, susurul minunat pe care aceasta îl crează în momentul în care se revarsă în lac ăi oferă o frumuseţe deosebită. La cascadă se poate ajunge pe un traseu marcat cu banda albastră, plecând de la hotelul Peştera sau Cabana Omu.

Este situata pe valea cu acelasi nume în imediata apropiere de confluenţa cu Valea Boga, afluent al Văii Bulzului. Are o înălţime de circa 10 m. Este accesibila din Boga urmând drumul forestier (cam 2 km) ce se desprinde înainte de confluenţa cu Valea Rea, drum ce însoteste Valea Boga până în apropiere de cascadă. Acolo e şi un mic baraj de retenţie.

Cascada Oşelu se află pe valea Oşelu, afluent de stânga a pârâului Boga. Valea Oşelu îşi are izvorul într-un izbuc situat la baza unei stânci din Piatra Ciungilor. Are un sector de chei cu multe repezişuri şi cascade mărunte. Cea mai mare cascadă se formeză în apropierea confluenţei cu pârâul Boga. Căderea aproape verticală are 5 trepte şi o înălţime de 10m. Apele ei ajung în acumularea de pe Boga, care se află în faţa cascadei.

Situată în munții Piatra Mare la o altitudine de 1100m, cascada Tamina este înșiruirea a 5 cascade, din care cea mai mare are înalțimea de 10m, a fost formată prin adâncirea cu mai mult de 50m a unei linii vechi de drenaj instalată pe fisuri verticale în masa calcarelor, posibil și prin prăbușirea unei peșteri. Traseul are o durată de 4 ore (marcaj albastru): traseul pornește de la poșta din Timșul de Sus pe drumul forestier de pe Valea Timișului. Pe dreapta se distinge poteca marcată cu bandă albastră care traversează apa și urcă pe culmea Băii Mici, ce desparte Timișul Sec de Jos de Valea Carierei. De aici se zărește culmea calcaroasă a muntelui. Se merge pe marginea pârâului Pietrei Mici pentru a ajunge la cheile si cascada Taminei, unde apele taie pereţii abrupţi și inalţi de peste 50 m ai albiei.

Cascadă în Apuseni, în comuna Vidra, sat Nemesti (Nemeşi?), în apropierea Dealului cu melci. Este o splendida cadere de apa situata in partea dreapta a soselei, pe directia de mers spre Campeni, la aproximativ 400 m de sosea. Cădere de 18 m pe peretele stâncos al Arieşului Mic. Zona este declarata rezervatie peisagistica si este protejata pe o suprafata de 2.5 ha.

Muntii Buzaului, Cabana 14 scaune, langa lacul Siriu, 6 km din DN10, de la Pensiunea Elena drum forestier

Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Cascada Putnei a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973 şi în prezent Cascada Putnei este inclusă în Parcul Natural Putna Vrancea, ca zonă de management durabil. Importanța Cascadei Putnei constă în caracterul peisagistic și hidromorfologic datorat nu numai cascadei actuale, ci și a cascadei părăsite, rămasă suspendată pe malul stâng, deasupra Putnei, la cca 250 m în aval de actuala cascadă, ca urmare a proceselor tectonice, când o porțiune din patul vechii albii s-a prăbușit, iar vechiul curs a fost deviat pe albia actuală.

Cascadă în Apuseni. Cascada Răchiţele este cunoscută şi cu numele de Cascada Vălul Miresei şi este situată pe Valea Stanciului, în Masivul Vlădeasa şi în arealul localitaţii Răchiţele, din comuna Mărgău, judeţul Cluj. Este una dintre cele mai frumoase cascade din România, căderea de apă de peste 30 de metri tăindu-ţi răsuflarea de-a dreptul. Cele două trepte ale cascadei totalizează o diferenţă de aproximativ 50 de metri. Pe timp de iarnă, scrugerile de apă de pe peretele stâncos din vecinătea cascadei îngheaţă, formând o suprafaţă excelentă escaladei pe gheaţă. În apropiere de Cascada Vălul Miresei, continuând drumul pe lângă ea, pot fi văzute Pietrele Albe (stânci calcaroase albe) şi Peştera Vârfuraşul (această peşteră se află în custodia unui club de spelogie din Cluj-Napoca – CSA, şi poate fi vizitată numai cu ghizi ai clubului). Legenda Cascadei Răchiţele ne lămureşte asupra numelui popular al cascadei: Vălul Miresei. Aceasta spune că demult, de pe stâncile abrupte peste care curge cascada, a căzut o mireasă, iar voalul ei a rămas agăţat exact pe locul cascadei de astăzi. Se mai spune că nuntaşii şi-au plâns mireasa până ce în acel loc s-a format cascada. Adevărul este că forma cascadei seamănă cu un voal de mireasă! (Să fie adevărată legenda?!)

Cascada Runcu se află în bazinul hidrografic al râului Săpânța, pe pârâul Runc. S-a format tot în sectorul de defileu, unde apa are o cădere printr-o strungă, de aproximativ 20m. Cascada poate fi admirată atât de sus, de unde poți trăi senzații tari, cât și de la bază unde aerul este puternic îmbibat cu vapori de apă rezultați în urma căderii tumultoase. Accesul este posibil atât dinspre satul Săpânța, cu mașina doar până la un anumit loc, cât și dinspre Cheile Tătarului sau Cabana Agris.

În Rezervaţia Iezerul Mare își are obârșia Valea Iezerului, care în zona abruptului andezitic, se prăvălește într-o cascadă denumită Sarita Iezerului interesantă mai ales primăvara la topirea zăpezii.

Cascadă în Apuseni. La Cascada Săritoarea Ieduţului se ajunge din drumul de acces Stâna de Vale - Coada Lacului Lesu – pe un perete de stâncă apare indicator turistic, cerc albastru, înspre Cascada Săritoarea Ieduţului. Traseul este prin pădure, în urcare, cu o durata de 15 – 20 minute, destul de uşor. Se află la aproximativ 7 km se Stâna de Vale.

Cascada Scările de Smaragd ale Latoriţei se află pe valea acestui râu, în apropiere de Cheile Latoriţei. Pot fi admirate parcurgănd acelaşi traseu numărul 2, ce străbate Munţii Latoriţei. Este unul din cele mai frumoase circuite din Munţii Căpăţânii. Din centrul localităţii Ciungetu şoseaua asfaltată (aprox. 14 km) pătrunde imediat în cheile Latoriţei între versanţii prăpăstioşi ai Munţilor Repedea, în nord şi Târnovului, în sud. Aceştia încearcă să stăvilească apele de smaragd ale Latoriţei care se vârtejesc, spumegă şi vuiesc între bolovani, măcinând pereţii. Lungimea părţii înguste a cheilor măsoară 1,5 km. Treptat, cheile cedează locul văii strâmte, împădurite şi parţial stâncoasă. După vreo 7 km, în locul numit Prejbeni (780 m) se trece pe malul drept. De la gura Văii lui Duminecă (330 m), valea Latoriţei se lărgeşte, iar şoseaua se apropie foarte mult de albia râului. O luncă mai largă anunţă confluenţa Latoriţei cu apele înmănuncheate ale pâraielor Borogeana Mare şi Borogeana Mică şi Răgăliei (10.5 km, 960 m alt). Şoseaua continuă, căţărându-se pe versantul Muntelui Crucii, căutînd loc de trecere la distanţă de firul apei. Jos, în chingile lespezilor netede, Latoriţa îşi dezleagă undele pe praguri succesive. Acestea sunt „Scările de smaragd“ ale Latoriţei, cea mai frumoasă podoabă pe care o oferă sora cea bună a Lotrului.

Apele Munţilor Făgăraş, în zona sibiană a acestora, formează o serie de cascade de la vest la est. Pe lângă râurile celebre ce formează cascade spectaculoase prin căderea apei (Bâlea, Avrig, Doamnei), mai sunt încă trei pârâuri care formeză cascade extraordinare: Pârâul Sărăţii – Cascada Sărăţii (situată pe Căldarea Sărăţii la este de Muchia Şerbota şi la vest de Muchia Tunsului), Pârâul Şerbota – Cascada Şerbota (situată pe Căldarea Şerbotei la vest de Muchia Şerbota şi la est de Munchia Puha) şi Pârâul Cumpenei – Cascada Moaşei (Valea Moaşa Sebeşului, situată la este de Muchia Tătarului şi la vest de Muchia Moaşei, formează la nord-vest de fosta Cabană Suru, această frumoasă cascadă; nu există potecă marcată până la cascadă, dar se poate ajunge la aceasta pe o potecă nemarcată, direct de la cabană). Vechea potecă de glăjărie urcă pe sub Cascada Şerbota, cea mai frumoasă din Munţii Făgăraş, ce are o cădere de ape de la 20 de metri şi se află la o altitudine de 1410 metri, ajunge în cele din urmă la Cabana Negoiu (1546 m). Cascada Şerbota face parte din Parcul Natural – Golul Alpin al Munţilor Făgăraş.

Cascada Strîmbu(ului) se află în Munţii Vîlcan, pe valea cu acelaşi nume şi se poate ajunge la ea parcurgând un traseu pe Cheile Şuşiţei şi traversând câteva pâraie. La aproximativ 20 km de Târgu-Jiu, judeţul Gorj, se află satele Curpen, apoi Vaidei. Din localitatea Vaidei porneşte spre munte, un drum forestier ce urmează valea Şuşiţei. Drumul forestier Şuşiţa Verde începe în dreptul unui canton al Ocolului silvic, iar apoi, la aproximativ 5 minute se ajunge în Cheile Şuşiţei Verzi. Cascada ce se formează aici înspumează apele acestui râu, străbătând spaţiul îngust dintre stânci. În genunea Şuşiţei Verzi se pătrunde cu greutate, însă dincolo de spintecătura prin care trece drumul, cheile continuă înca vreo 150 de metri, apoi urmează o porţiune de mers prin pădure şi prin poieniţe, se depăşesc pâraiele Valea Mare (vest), Miţări (est) şi Tragoe (vest), se străbate Cheiţa Cîrligu şi se traversează pe malul stâng, până la gura văii Jarei, iar de aici urmează lunca largă a Şuşiţei (punctul La Bocşe) şi pârâul Strîmbul. Cascada Strîmbului se află undeva în dreapta, la kilometrul 4,8 de pe marcaj. Zona este deosebit de pitorească şi este un loc excelent pentru o drumeţie montană. Traseele din Munţii Vîlcan nu ocolesc această vale.

Această cascadă este rezultatul curgerii apei unui pârâu peste platoul vulcanic al Munților Igniș. Cascada are cca 20 m înălțime, apa se împrăștie sub forma unei perdele, iar pe timp de iarnă îngheață, rezultând un peisaj de vis.

Zona Munţilor Igniş. Cascada Stur se află pe valea cu acelaşi nume, într-un punct în care apele Sturului se prăvălesc de la înălţime. Poate fi descoperită în Munţii Igniş (aflaţi la nord de Baia Mare, înghesuiţi de o parte de Munţii Gutâi, iar de cealaltă Depresiune Oaşului) şi este un loc foarte frecventat de iubitorii traseelor turistice din Munţii Igniş-Gutâi sau de iubitorii drumeţiilor cu bicicleta. Urmând trasee precum Blidari – Valea Stur – Poiana lui Dumitru sau Piatra Bulzului – Valea Stur – Poiana lui Dumitru, râul poartă călătorul când pe dreapta, când pe stânga, oferindu-i numeroase mici cascade. Cascada Stur este ascunsă după copaci şi tufişuri, fiind puţin vizibilă de pe drumul forestier. Pe această rută, undeva pe traseu poate fi descoperit şi un baraj: Barajul Stur.

Munţii Ţarcu

Face parte din Cheile Nerei (Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa). De la ultima casa din Sasca Montana urmam marcajul cruce albastra. Urcam usor pe Valea Susara prin padurea de brad, trecem prin Defileul Susarei si ajungem, dupa cca. 1 ora de la plecare la Cascada Susarei, care are o cadere de 15 metri, in doua trepte (vezi prima imagine de mai sus). De aici traseul urca spre Poiana Logor, apoi coboara pe drumul forestier. Se ajunge La Scaune iar de aici la Lacul Dracului.

Nehoiaş –Varlaam, din dreptul podului ce traversează Bâsca Rosilei la ieşirea din Furtuneşti (pe stânga rîului). De acolo se merge pe drumul forestier ce urcă pe Valea Tainiţei şi apoi în lungul Culmii Ivăneţu, traseul porneşte înspre vest circa 10 kilometri. În prima parte a drumului, poteca însoţeşte râul pe dreapta, iar după 1,2 km de la răspântia drumului forestier ce merge la Ivăneţu – Ploştina, se traversează apa mergând pe stânga acestuia. Imediat, după trecerea pe malul stâng, atrage atenţia o cădere puternică de apă; peisajul este completat de numeroşi pini ce stau agăţaţi pe poliţele structurale şi pe capetele de strate din jurul cascadei. Privind cu atenţie printre arbori se zăreşte, la câţiva metri mai jos de şosea, cascada Tainiţei, unde apa cade de la 7-8 metri. În dreptul ei pereţii formaţi din strate groase de gresie aduse la verticală (Colţii Tainiţei) au înfăţişarea unor contraforturi.

Bușteni (885 m)- Cascada Urlătoare (1055 m) = (punct roșu ; 1 h 15 min) Traseul este accesibil tot timpul anului. Se urcă pe Str. Telecabinei spre telecabină. În tot acest timp putem observa abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Vârful Claia Mare în dreptul căruia se arcuiește Valea Seacă a Jepilor. Lăsând în dreapta vechiul traseu spre Cabană Caraiman pe Valea Jepilor, după un urcuș accentuat ajungem la punctul denumit a€œLa Gratar”. De aici drumul se bifurcă. Spre dreapta, poteca marcată cu triunghi albastru duce la Cabana Piatră Arsă, în timp ce drumul nostru trece peste un mic podeț, traversează Valea Seacă a Jepilor și după un parcurs ușor prin pădure ajungem la Cascada Urlătoare care este impresionantă prin debit și înălțime. O alternativă a acestui traseu este cel prin Poiana Țapului (aproape de intrarea în Bușteni, venind din București), un indicator maro pe partea dreaptă anunță un drum care urcă în stânga. Se merge cam un km cu mașina, după care, la bariere, trebuie să parcați și să continuați pe jos. Acest traseu este mult mai puțin aglomerat decât cel de pe ruta telecabinei.

Cascadă şi peşteră în Apuseni. Acces uşor şi cu trenul şi auto până peste râul Criş, iar de acolo pe jos. Apa vine din peşteră şi curge pe versant formând cascada. Stânca prin care cascada a săpat are o strpungere prin care se poate ajunge de dedesubt la apa cascadei. Se varsă jos în Criş. Avem intrare separată pentru Peştera Vadu Crişului.

Munţii Cernei - pentru amatori de căţărări - Accesul se face cu mașina pe șoseaua DN 67D ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă. Masina se poate parca in zona podului de la capătul lacului 7 Izvoare. De aici sunt 11km pană in staţiunea Băile Herculane. De la parcare se traversează podul. Se urmează poteca cu marcaj turistic, în sens de urcare pe versantul drept al văii perpendiculare pe valea Cernei. Cascada este pe suprafaţa judeţului Mehedinţi.

Cascada Vânturişului, Avenul Vânturiş şi Colţii lui Barbeş sunt monumente ale naturii ce fac parte din Parcul Naţional Bucegi, ca de altfel şi rezervaţiile Vânturiş şi Colţii lui Barbeş. Cascada Vânturiş este de fapt un ansamblu de trei cascade diferite: Cascada de Sus, Cascada Mare şi Cascada din Vale, acestea fiind formate de căderea de la înalţime a apelor spumoase ale Izvorului Dorului, la intersecţia platoului Bucegilor cu avenul Vânturiş – abruptul dintre Colţii lui Barbeş şi Vânturiş, debitul maxim fiind în lunile mai-iunie. Izvorul Dorului iese în apropiere de Piatra Arsă şi străbate platoul Bucegilor, iar apoi prin cotul de 90 grade pe care îl face între Vârful cu Dor şi Vânturiş, se îndreaptă către est, formând cele trei cascade. Străbate apoi Valea Vânturiş şi se varsă în cele din urmă, la Sinaia, în Prahova. Traseul acesta este unul nemarcat şi necesită în jur de 3-4 ore pentru a fi parcurs.

Zona Munţilor Apuseni, în Munţii Bihor. Cascada Vârciorog este situată în satul Vanvuceşti, lângă Arieşeni, la poalele Vârfului Piatra Grăitoare, într+o pădure de molid şi brad. Pentru frumuseţea ei, cascada şi zona înconjurătoare au fost declarate rezervaţie peisagistică. Căderea de apă de la aproximativ 15 metri are o singură săritură, săpând la bază o mare scobitură. Valea Vârciorog îşi are originea de sub Piatra Grăitoare (1658 m) şi este o vale tânără cu numeroase rupturi de pantă. Intrarea în rezervaţie se face de pe DN75 şi se află la 7 km de satul Vârtop. Se poate ajunge şi pe un drum forestier din Arieşeni, însă cei mai mulţi drumeţi preferă să urmeze valea pitorească Vârciorog, până la cascadă. Traseul pe vale este marcat cu punct galben şi este destul de uşor, fără urcuşuri şi coborâşuri semnificative, cascada fiind accesibilă şi pe timp iarnă, când apele ei îngheţă. Fructele de pădure sunt deliciul pofticioşilor, iar în apropierea cascadei se află şi o mină părăsită în care s-au făcut doar prospecţiuni, nefiind o exploatare minieră pe termen lung.

Cascada „La Chişătoare“ este un obiectiv turistic aflat în apropiere de Cheile Moeciului şi Cheile Grădiştei, puţin mai sus de acestea. Urmând Părăul Turcu până la locul numit de localnici „La Chişătoare“ poate fi descoperită această frumoasă cascadă. Două fire de apă tâşnesc din peretele stâncos şi se varsă în cascade de 15-20 de metri. Pe timp de iarnă, gerul îngheaţă cascadele formând coloane de gheaţă în culori extrem de interesante. Datorită fenomenului carstic destul de rar întâlnit şi unic în zona aceasta locul a fost declarat rezervaţie naturală biogeologică. Fenomenul carstic de suprafaţă este favorizat de depunerile de carbonat de calciu sub formă de travertin şi constă în mai multe firişoare de ape ce cad mai întăi pe o suprafaţă acoperită de vegetaţie, iar apoi, după ce vegetaţia se termină brusc, ele îşi continuă drumul prelingându-se pe peretele stâncos sau căzând cu putere de pe surplombă. Apa de ploaie, după ce străbate solul, devine acidă şi poate dizolva calcarele. În urma acestor acţiuni nu rezultă întotdeauna fenomenele carstice clasice (peşteri, chei etc.), ci şi depuneri de carbonat de calciu sub forma de travertin, „La Chişătoare“ acestea fiind favorizate şi de pulverizarea apei (provocată de cascadă).

Palatul Brâncovenesc se află la Potlogi, jud. Dambovița si a fost construit de Constantin Brâncoveanu în 1698, pe locul unei curți boiereşti. Fațada orientată spre un elesteu are o dublă loggie, iar pe fațada opusă, spre curte, compoziția este dominată de foisorul cu scară exterioară, asemeni celui de la Mogoşoaia. Decorația palatului cuprindea motive florale de inspirație persană. In varianta de la Potlogi, ele sunt realizate in stuc. In prezent, palatul este lasat in ruină.

Se renovează începând cu 1999, s-a terminat renovarea corpului vechi. A aparţinut celei mai puternice familii nobiliare din Transilvania (Banffy) şi este probabil cel mai care castel din Ardeal. Construcţia iniţiala este în stil renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic. Moşia a fost donată familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Şi-a modificat forma şi a crescut timp de sute de ani, iar în al doilea război mondial, Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. Tranformat în sediu CAP, a fost grav afectat de trecerea anilor; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc și astăzi. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană. În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida. Acolo s-au ţinut şi proiectări din cadrul TIFF 2011. În aceaşi comună mai există şi Castelul Banffy de la Răscruci, a nu se confunda cu acesta.

A nu se confunda cu celălalt castel Banffy din aceeaşi comună, Bonţida. Construcţia este în stil eclectic şi a fost reşedinţă de vară a familiei baronului cu acelaşi nume. Castelul fost ridicat în secolul al XVIII-lea.

Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. A fost aproape în permanenşă o cetate a ocupaţiei austriece. Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea „legenda pare să fie mai puternică decât realitatea ... aici turnându-se Interviu cu un vampir ”, un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. În 2006 a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.

A aparţinut familiei Kendeffy. Datează din secolul al XIV-lea, dar ceea ce vedem astăzi este datat patru secole mai târziu, de atunci de când castelul a fost reconstruit. Locul este înconjurat de un parc şi poţi să te plimbi pe urmele grofilor, aşa cum li se spunea stăpânilor unguri ale acestor teritorii. Hotel de 1 stea acum, 80 lei/noapte.

A fost clădit în anul 1911 în parcul al carui proprietar a fost Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino zis “Nababu” din cauza averii sale impresionante. Recent a fost cumpărat de investitori privaţi şi a fost inclus în circuitul turistic.

Castelul Brukenthal din Avrig, judeţul Sibiu, a fost construit în 1760, de către baronul Samuel von Brukenthal, care era consilierul Mariei Tereza şi guvernator al Transilvaniei timp de 13 ani. În 1761, palatul a fost luat în arendă de către baronul von Buccow, acesta a amenajat construcţia ca un castel cu grădină în stil baroc şi cu fazanerie. Castelul Brukenthal, în 1762, cuprindea trei corpuri de clădire în formă de ”U”, fiind compuse din parter şi un singur etaj. Holul era decorat cu picturi murale iar grădina era dispusă pe terase, cu orangerie. În urma decesului lui von Buccow lucrările de construcţie şi amenajare a parcului rămân nefinalizate datorită conflictului apărut între baronul Brukenthal şi moştenitorii baronului decedat. După aplanarea litigiului, începând cu anul 1768, s-au reluat lucrările de amenajare, astfel în jurul anului 1770 s-a finalizat construcţia, rezultând un castel format dintr-o clădire principală cu două etaje şi două aripi laterale la nivelul solului, dispunând de o galerie care cuprindea mai mult de 200 de tablouri şi 129 gravuri în aramă, o grădină italiano-franceză, o grădină englezească. Baronul fiind familiarizat cu parcurile imperiale şi cu tendinţele actuale ale modei din domeniul amenajării grădinilor, a urmărit ca parcul din Avrig să fie amenajat asemănător celor de la Schönbrunn şi Laxenburg. În 1908 castelul Brukenthal a intrat în posesia Consiliului Bisericii Evanghelice din Sibiu, reprezentată de Fundaţia Brukenthal, astfel aici s-a amenajat mai întâi un sanatoriu şi mai apoi o clinică de hidroterapie. În timpul comunismului castelul a fost naţionalizat, urmând ca în 1999 să fie redobândit de minoritatea germană. Din acel moment Fundaţia Brukenthal încearcă să păstreze castelul şi parcul aferent într-o stare bună.

Castelul “Teleki” din Gorneşti este cel mai reprezentativ edificiu în stil baroc transilvănean. A fost construit între anii 1772-1803 şi împreună cu Cripta familiei Teleki sunt alte două monumente importante. În prezent în incinta castelului se găseşte un spital-preventoriu, pentru copii cu afecţiuni pulmonare.

Castelul Kornis - Rákoczi – Bethlen din Iernut a fost construit de Gáspár Bogáti în anul 1545, fiind astăzi unul dintre castelele transilvănene încadrate din punct de vedere stilistic în curentul renascentist.

Construit odată cu Parcul Romanescu, cu scopul de a arăta ca un castel medieval. A funcţionat un timp ca terasă şi berărie.

A fost construit lângă castelul Pelişor. Destinatia initiala a Foisorului era de cabana de vanatoare a regelui Carol I si are 42 de incaperi. Pentru ca Foisorul a fost terminat inaintea Castelului Peles, Familia regala (Carol I si Elisabeta), au locuit o perioada aici, precum si regele Ferdinand cu regina Maria, pana la terminarea Pelisorului. Tot in Foisor, se naste regele Mihai (1921), fiul lui Carol II si al Elenei. Foisorul nu a putut fi vizitat niciodata, deoarece apartine protocolului de stat ca resedinta rezidentiala. Un incediu a ars foişorul şi a fost construit între 1932-1933 în formatul actual.

Castelul este cetatea mediCuriozitateevală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile edificiului înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu. Este probabil cel mai impunător castel-cetate din România. Informaţie: În prima jumătate a anului 2010 i-au călcat pragul 71 000 de persoane.

Ruină. În cartierul Apalina din Reghin, Mureş.

Lângă Dej. Castel construit de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. Ruină păzită şi acum de cei 2 inorogi de la intrare.

Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, restul fiind adăugate între 1631-1632.

Ruinat și afectat de refaceri, castelul, construit de cardinalul Gheorghe (György) Martinuzzi către 1551, este unul dintre edificiile reprezentative ale Renașterii ardelene. Fațadele au un aspect simplu, sever. Corpul principal păstreaza frumoase ancadramente de stil italian, atribuite lui Domenico da Bologna.

Magna Curia (latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situează în municipiul Deva, la poalele dealului cetații, înspre sud-est, lângă parcul orașului. Este cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva. În anul 1582 căpitanul garnizoanei cetății din Deva, Francisc Geszty, construiește pe locația actualului monument o casă. Această casă va fi folosită ca reședință de către Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory și Gabriel Bethlen. În 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicală a construcției inițiale, luând formă Palatul Magna Curia. Conceput inițial în stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o formă definitivă abia la începutul secolului al XVIII-lea când i se aduc ultimele modificări. Aceste modificări îi dau înfățișarea barocă păstrată până în zilele noastre. După unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918, Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului român, iar din 1938 aici a fost amenajat Muzeul de Istorie al județului Hunedoara.

Cel mai important monument al orasului Miercurea Ciuc, aflat in centrul administrativ vechi al orasului, pe teritoriul satului de odinioara "Martonfalva", pe prima terasa a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. In curtea interioara a cetatii se tin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construita intre 1623-1631 in stil neorenascentist de catre contele Hidvégi Mikó Ferenc, capitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor si Casinului, membru in Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor.

Castelul Mocioni-Teleki este un edificiu ce a aparținut familiei Mocioni, ultima membră a familiei căsătorindu-se cu un membru al familiei conților Teleki. Castelul a fost ridicat de către familia nobiliară de origine aromâna Mocioni, proprietară a domeniului. Familia Mocioni, prin reprezentantul ei Constantin Mocioni, un preot ortodox, pleacă din Macedonia stabilindu-se în Ungaria. Cei cinci fii ai dai fac comerț la Budapesta și strâng o avere consistentă. Doi dintre ei, Andrei și Mihai, sunt innobilati de Imparatul Iosif al II-lea si sunt stramosii celor doua ramuri ale familiei: dr Mocioni si de Foeni. In istoria comunei Capalnas conteaza ramura lui Mihai de Mocioni. El a locuit initial in Tokay, in Ungaria, unde avea case si pamanturi. Fii sai au fost innobilati de catre Francisc I. In a treia generatie a acestei ramuri, Mihai (1811-1890) se casatoreste ,in 1836, cu verisoara sa, Ecaterina de Foeni, unificand cele doua familii. Tatal Ecaterinei, Ioan Mocioni de Foeni, cumpara in 1853 de la contii Zichy domeniul de 6000 iugare de la Capalnas cu suma de 260.000 florini. Acolo s-au stabilit cei doi, domeniul ajung in posesia familiei Mocioni. Cei doi soti vor ridica un palat in stil francez. Atat timp cat a trait, Ecaterina a fost o figura dominanta a Capalnasului, sprijinind pe fratele ei, Andrei, in sustinerea tuturor manifestatiilor culturale romanesti din vremea sa, amenajand in una din camerele castelului o farmacie, medicamentele fiind oferite taranilor de pe domeniu. Astazi, in castel functioneaza un sanatoriu.

Castelul Nako a fost declarat monument istoric cu valoare de simbol al oraşului Sannicolau Mare iar în prezent este destinat pentru Casa de Cultură a oraşului

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului (ulterior zona devine Sinaia) între 1873 și 1883 (cu extinderi până în 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România și din Europa. A fost resedinta de vara a regelui Carol I al României. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării. Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

Castelul Regal Săvârşin - E 68, la o distantă de 86 km de Arad şi 67 km de Deva. Acest castel a fost construit între anii 1650-1680. Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Sântămăria-Orlea este un sat transilvânean din județul Hunedoara recunoscut pentru Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea şi pentru Castelul Kendeffy. Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea, odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicată pe la sfârșitul secolului XIII. Este alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn – pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive şi prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (datat în 1311 și cca. 1400). Castelul Kendeffy, construit în secolele XVIII-XIX, în zilele noastre este utilizat ca hotel.

Castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria. Este la 20 km de Roman si 65 km de Iaşi. Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" - datând din 1787, Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea şi Parcul - datând din secolul al XIX-lea.

Ruinele unui vechi castel medieval, amintit în documentele anului 1290 sub numele de Novum Castrum (“Castelul Nou”), susținând prin această denumire existența unei fortificații anterioare, aparținând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porțiuni dintr-un val de pământ cu șanț. Acest “Castel Nou” a fost construit la sfârsitul secolului XIII, din ordinul regalității maghiare, pentru protecția salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 și 1382. Din secolul XIV acest castel a devenit proprietatea unor nobili. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea.

Masivul Ceahlău este cel mai înalt din Munţii Bistriţei din grupa Carpaţilor Moldo-Transilvani, fiind totodată şi unul din munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali.Masivul Ceahlău este situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz şi de lacul Izvorul Muntelui. Vârful său cel mai înalt este considerat vârful Ocolaşul Mare, cu 1907 m, vârful Toaca măsurând numai 1900 m. Muntele Ceahlău era considerat, de către daci, ca fiind sălaş al zeului Zamolxis. Numele străbun pentru Masivul Ceahlău este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din limba greaca si care, în traducere, ar însemna "casa stâlpului". Astăzi, Masivul Ceahlău este considerat drept al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Muntele Athos.

Cetatea "Sfantul Ladislau" (sec. XV). Ruine.

Cel mai mare turn din Cetatea Aidului. În prima fază cetatea era de fapt o biserică fortificată. A doua fază de construcție a cetății Aiudului a avut loc în perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuală a cetății a fost definită în cea de-a doua fază de construcție, când zidurile au fost extinse.

În timpul Imperiului Roman a avut un rol important pe linia de apărare a Dunării. Situl arheologic Orgame - Argamum se afla pe malul lacului Razim, la 20 de km Sud Vest de bratul Sfantu Gheorghe si la aproximativ 40 km de Histria.

La 66 km de Alba Iulia, pe malul Tîrnavei Mici se află Cetatea de Baltă sau Küküllövár (Cetatea Tîrnavei). Numele localităţii se leagă de vechea cetate ce se ridica în sud-vestul localităţii, cetate care a fost distrusă în secolul al XVI-lea. Actualul castel datează de la sfîrşitul secolului al XVI-lea – prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Cetatea Biertan se găseşte în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Sibiu şi face parte din patrimoniul UNESCO încă din 1993. Localitatea, atestată documentar în anul 1283, s-a dezvoltat de-a lungul a două uliţe mai importante şi păstrează structura medievală, dar şi aspectul istoric al locuinţelor din secolele XVI – XIX, cu decoraţie barocă simplificată. Cea mai veche locuinţă, cu nucleu din secolul XV, se păstrează în curtea casei parohiale, iar pe latura estică a Pieţei se găsesc locuinţe cu nucleu din secolul XVI. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Biertan aparţine tipului de fortificare cu amenajări defensive amplasate pe biserică şi incintă, fiind una dintre cele mai mari si mai cunoscute biserici fortificate din Transilvania. Biserica a fost construită între anii 1493 şi 1522, pe locul unei biserici anterioare, fiind ultima biserică-hală construită la noi în ţară. Fortificaţia, cu două incinte concentrice şi o a treia parţială, cu şapte turnuri şi două bastioane, există în nucleu încă din 1468, fiind extinsă în secolul XVI. Biertanul are, de asemenea, şi o valoare simbolică şi memorială, deoarece aici, între anii 1572 şi 1867, a fost sediul Episcopiei Evanghelice Luterane, centrul vieţii spirituale şi politice a saşilor transilvăneni.

Cetatea Biharia (Castrum Byhor, azi ruine) este situată la 14 km nord de Oradea, lângă satul omonim, într-o zonă de șes inundabil. Este menționată în izvoare ca aparținând voievodului Menumorut care a rezistat aici 13 zile asediului maghiar (sfârșitul secolului al X-lea). Este o fortificație cu valuri de pământ (înălțimea actuală: 5-7 m), de plan dreptunghiular (115 x 150 m), înconjurată de șanțuri cu apă (late de 15-20 m). Sistemul defensiv era întregit de un mic bastion circular („cetatea fetelor“). În secolul al XI-lea aici a fost reședința unui Episcopat Romano-Catolic, mutat apoi la Oradea.

Cetatea Bologa în anul 1319 apare pentru prima dată în acte oficiale, şi a fost construită cu rol de supraveghere a drumului care ducea de la Oradea în Ardeal. După toate probabilităţile a fost construită în sec XIII ca şi cetate regală. Rege Ungariei, Sigismund de Luxemburg, după semnarea trataului de alianţă împotriva turcilor, în 1399 atribuie domnitorului Ţării Româneşti cetăţile Bran şi Bologa. Cetatea o perioadă lungă de timp oferă în caz de pericol loc de refugiu pentru locuitorii zonei. În sec. XVII-lea, când Oradea este ocupată de turci, capătă o impotanţă mai mare, fiindcă a îngreunat viaţa tâlharilor, şi încasatorilor de tributuri. Drept urmare sultanul a dat ordin pentru demolarea cetăţii, ordin ce nu a fost executat. În final cetatea a fost distrusă de lobonţi prin explozie. Nu a rămas în picioare numai un colţ al zidului de apărare cu turnul, care se văd şi astăzi.

Cetatea Calnic se gaseste in satul cu acelasi nume, pe drumul dintre Sibiu si Sebes, la aproximativ 40 km de Sibiu, 3 km din drumul E 60 spre stanga.

Capidava a fost un centru fortificat geto-dac, apoi cetate romană, pe malul drept al Dunării dobrogene, pe locul unde se află astăzi satul cu același nume Capidava. Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal (ruine). Aici se ajunge foarte usor, facand stanga spre Cernavoda imediat sub podul de la iesirea de pe autostrada, si urmand drumul spre Seimenii Mici. De acolo, tineti tot inainte si dupa cativa kilometri superbi veti da de cetate, pe partea stanga a drumului

Cetatea Caras se afla in apropierea comunei Carasova, pe Dealul Zaglavac, pe traseul turistic marcat cu triunghi rosu. Asezata pe marginea Cheilor Carasului, din cetate se putea supraveghea drumul care trecea prin zona, pe o portiune destul de lunga.

Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.

Ruina unei cetăţi medievale din secolul al XIII-lea, aflată pe Dealul Cetăţii. Aici se practică parapantism. Șiria se numea în maghiară Világos, în germană Hellburg, în trad. „Cetatea luminată“. A fost un punct strategic important. În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea este vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784.

Castru roman format pe baza unei cetăţi dacice. Este la 8 km de Galaţi, comuna Jijila.

Localitatea se găsește în apropiere de Cetatea Enisala (Yeni-Sale). Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag.

Cetatea Făgărașului este cel mai important monument al Făgărașului, unul dintre cele mai mari din țară și chiar din Europa. Complexul feudal de la Făgăraș, a cărui construcție a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și se continuă, prin adăugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și văl de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.

Cetate grecească; muzeu cu piese de arheologie greacă, romană și bizantină

Cetatea Pomezeu sau Cetatea Korniş, aflată în apropiere de municipiul Beiuş, judeţul Bihor, la limita de este a satului Pomezeu, datează din epoca medievală, dintr-o perioadă renascentistă (sec. XV-XVI), iar ruinele sale, situl actual, ocupând o suprafaţă de arpoximativ 1,15 ha. Cetatea se află într-o stare gravă de deteriorare, totuşi, accesul spre porţiunea mai bine conservată este facilitat cu un pod nou, construit peste râul Vida. Această cetatea este una dintre puţinele mărturii arheologice şi arhitecturale rămase dintr-o epocă în care aceste locuri erau supuse unor distrugeri majore, în cele mai multe cazuri totale. Aceste distrugeri erau consecinţa marilor conflicte de la finele sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea (lungul război antiotoman). Printre fragmentele arhitectonice remarcabile ce s-au păstrat sunt: o uşă sculptată în întregime (două fragmente provenind de la colţul superior al acesteia au sculptate rozete şi ghirlande, iar în părţile inferioare au rămas pentru cercetare scoici şi iar ghirlande), alte fragmente de la alte uşi (acestea nefiind nici pe departe la fel de spectaculoase precum cea de mai sus) şi un frumos fragment de cornişă.

Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Aproximativ 35 de km faţă de Tulcea. Aici avea port flota principală romană a Dunării de Jos, Classis Flavia Moesica. Aici a facut pod de vase in anul 514 i.e.n. Împăratul Darius al Persiei a debarcat aici pentru a trece la sciţi; grecii din cetăţile pontice aveau aici o factorie comercială. Punct strategic militar.

Ruinele cetății Orăția de la Podu Dâmboviței se gasesc la 5-6 km nord de Rucăr, in raza satului Podu Dâmboviței (județul Argeş) şi la 2 km de râul Dâmbovița. Cetatea era situată pe un vârf stâncos, cu pereții abrupți spre vest si nord-vest, pe un platou continuat spre est de Dealul Sasului. Data la care este construită Orăția este în continuare necunoscută. Materialul arheologic gasit cât şi documente şi contextul istoric, presupun ridicarea cetății în a doua jumatate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus ca ea fusese vamă a Transilvaniei, iar o dată cu trecerea cetații în proprietatea Țării Româneşti, Ludovic al V-lea ar fi pus să fie ridicat Branul.

Edificiu ridicat in secolul 13, din care astazi mai exista doar ruine

Langa Curtea de Argeş - spre Transfăgărăşan, inainte de Baraj Vidraru. Punct frumos de belvedere asupra începutului de Transfăgărăşan. Taxa (modică) se plăteşte după urcarea celor 1480 de trepte, la intrarea în cetate. Cetatea Poenari a fost ridicată pe post de fortăreață contra otomanilor de către Negru Vodă. Vlad Țepeș a renovat cetatea şi a transformat-o în reședință secundară. S-ar zice că şi Cetatea Poienari l-a inspirat și pe Jules Verne în crearea capodoperei Castelul din Carpați prin legendele povestite de o româncă despre misterioasa cetate a lui Vlad Țepeș.

Cetatea Râșnov este o cetate țărănească veche din orașul Râșnov (județul Brașov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Cetate romană în cartierul Celei din Corabia. De văzut şi Fântâna Secretă şi de povestit cu urmaşul lul Popa Şapcă, ghidul cetăţii!

Unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic si neoliticul timpuriu.

Cetatea Colț (astăzi, ruină) dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy. Se presupune că e una dintre cetăţile româneşti care l-a inspirat pe Jules Vernes să scrie Castelul din Carpaţi. Este la 3 km de Râu de Mori, lângă satul Suseni.

Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara, fiind înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolele al XIV-al și al XVII-lea ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi, turnuri ce funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.

La limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tăutului, în dreapta Mureşului, se află ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României. Tradiţia istorică pune numele cetăţii pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu: creşterea şoimilor.

Micuţa localitate Stana este renumită pentru o clădire ciudată de la marginea satului: Varjúvár. De fapt este o casă, construită de Kós Károly (1883-1977), cunoscutul arhitect, grafician, scriitor, etnograf şi om politic. El a proiectat: Muzeul Naţional Secuiesc şi Spitalul din Sfântu Gheorghe, Biserica reformată de pe strada Moţilor din Cluj. A fost un cunoscător al tradiţiilor din această zonă a ţării numită Kalotaszeg, de aceea a şi hotărât să-şi construiască o casă pentru familia sa în Stana. Această cetate era atelierul de lucru pentru Kós Károly. La Varjúvár se poate ajunge numai pe jos, după o plimbare de o oră.

(Sat apartinator comunei Biertan, situat la 2 km de centrul de comună, pe un drum nemodernizat). Monument de arhitectură religioasă şi de apărare ridicat de comunitate în stilul gotic, în secolele XIV - XVI. Turnul masiv dispune de un drum de strajă, iar corul este înzestrat cu etaj de apărare, metereze şi guri de aruncare.

Cetatea de la Slimnic este aşezată la marginea fostului scaun al Sibiului, înainte de dealurile care-l despărţeau de scaunul Mediaşului. Odinioară, în preajma ei se afla un codru întins, intrat în tradiţia populară ca loc de adapost al haiducilor. Construită în prima parte a secolului al XIV-lea. Avea rol de aparare a căii de comunicaţie dintre actualele localităţi Sibiu şi Mediaş împotriva invaziilor turceşti. Denumită şi biserică-cetate sau cetate ţărănească, construcţia monumentală a fost ridicată pe un deal de la marginea localităţii Slimnic sau Stolzenburg (Cetatea mândră), unde astăzi se mai observa si resturile unor fortificaţii feudale. Cetatea a fost construita in intregime din cărămidă, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforţi în trepte, elemente care trădeaza caracterul ei mai recent.

Cetatea Trascăului (în a doua jumătate a sec. XX numită și Cetatea Colțești) situată la vest de satul Colțești și la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea, județul Alba, a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă și cetate de refugiu (acum ruină)

Se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Este construită între 1393-1394 de către Mircea cel Bătrân. La anul 1417 cetatea Turnu a intrat sub stăpânire turcească și a fost transformată împreună cu o zonă de securitate (stabilită în adâncime cu o rază de 15 km de la cetate) în raiaua Turnu. În urma războiului ruso-turc din 1828-1829 (prin tratatul de pace de la Adrianopole din 1829) s-a stabilit ca raiaua Turnu să fie părăsită de către turci și restituită Țării Românești.

Cetăţile dacice au fost incluse pe lista Unesco a patrimoniului mondial. Unele sunt mai greu accesibile, doar pe jos.

Zona Munţilor Apuseni. Peștera Cetăţile Rădesei este o străpungere hidrologică accesibilă, ce are o lungime de peste 260 m. Peștera se găsește în partea nordică a platoului carstic Padiș (situat în partea nordică a Munţilor Bihor), județul Bihor, în apropierea comunei Pietroasa, la obârşia Someşului Cald. Ea este într-un stadiu avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peştera are un portal înalt de peste 15 metri şi lat de aproximativ 7 metri, de formă ogivală, în care intră pârâul Rădeasa. Galeria sa unică este de forma unui tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii, până la suprafaţă. Aceste hornuri au creat cinci ferestre ce lasă ca în peşteră să pătrundă razele de lumină. În aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 de metri, deosebit de îngust. La Cetăţile Rădesei se ajunge, cel mai uşor, pornind de la cabana Padiș, pe traseul marcat cu bandă roșie, prin poiana Varașoia. Traversarea cetăților nu este deloc recomandată în timpul ploilor torențiale de vară când debitul pârâului face aproape imposibilă trecerea zonelor înguste. Intrarea în peșteră se face de pe malul stâng al apei, iar după ce se ajunge în sala mare întreaga podea este acoperită de blocuri mari de stâncă, printre care se strecoară apele, cu un vuiet asurzitor, formând repezișuri și cascade. După aceea urmează o zonă îngustă și lipsită de lumină, până se ajunge în zona de sub Fereastra I, un alt aven care perforează pachetul de calcar, apoi un canion strâmt, lipsit de lumină, cu marmite turbionare tipice de eroziune, şi în cele din urmă se ajunge la ieșirea în Poiana Rădesei. Traseul parcurs în subteran are 260 m și o denivelare de 36 m, fără formațiuni carstice spectaculoase, dar peștera are un important potențial turistic. Gradul de dificultate este unul mediu și nu este recomandată, sub nicio formă pe vreme ploioasă. Este important de precizat şi faptul că necesită surse de iluminat. Face parte din Parcul Natural Apuseni.

Cheia este o localitate situată la 60 km nord de Ploiești pe DN1A, în comuna Măneciu. Geografic, se află pe Valea Teleajenului, într-o mică depresiune străjuită de Culmea Bratocea cu Vârful Ciucaș la nord, Culmea Zăganu cu Vârful Gropșoarele la est și Muntele Babeș-Bobu la vest, în Masivul Ciucaș din Carpații Orientali. În apropierea satului se află Mănăstirea Cheia.

Cheile Băluţei: cele mai importante chei din zona comunei Ponoarele, cu o lungime aproximativă de 1 km. Se află în proximitatea satului Băluţa şi sunt mărginite de satele Cornetul Băluţei şi Cornetul Râienilor. Altitudinea pereţilor calcaroţi se află între 300-400m. Tot aici se află şi peştera Băluţei, formaţiune pe 2 etaje, primul fiind inundat aproape în permanenţă, iar al doilea fiind un etaj fosil cu variate formaţiuni carstice. Mai găsim aici: biserica din Ponoarele - biserică ortodoxă, cu hramul Sf. Nicolae, construită din lemn de stejar, înscrisă în lista monumentelor istorice (1766); tot în zonă este şi Podul lui Dumnezeu - pod natural circulabil.

Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita. Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova. Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.

Nu departe de Mănăstirea Bistriţa, la intrarea în Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Pe drumul forestier ce urcă de-a lungul râului spre parcul naţional.

Dacă veniţi la noi dinspre Bucureşti, Piteşti, Craiova sau alte oraşe de la sud de Carpaţii Meridionali, trebuie să treceţi mai întâi prin Târgu-Jiu şi să urmăriţi indicatoarele cu Petroşani. Traversaţi Defileul Jiului, iar la ieşire – la prima interescţie semnalizată, înainte de Petroşani – faceţi la stânga spre Cheile Buţii (34 km). Veţi traversa in ordine oraşele Vulcan, Lupeni, Uricani, satele Valea de Brazi, Valea De Peşti, Câmpu lui Neag. Din Câmpu lui Neag mergeţi înainte pe drumul asfaltat până veţi întâlni un indicator cu Cheile Buţii – la dreapta. Ieşiţi de pe drumul asfaltat, iar de aici mai aveţi aproximativ 600m până în curtea complexului cu acelaşi nume. Drumul este accesibil oricărui tip de maşină pe toata perioada anului. Dacă veniţi la Chei dinspre oraşele din nordul Carpaţiilor Meridionali, punctul de reper este oraşul Petroşani. Îl traversaţi, iar la ieşire, înainte de intrarea în Defileul Jiului trebuie să urmăriţi indicatorul cu Cheile Buţii – la dreapta. De aici veţi urma traseul descris mai sus.

Chei naturale pe Râul Caraş. În apropiere ce a mai rămas din ruina Cetăţii Caraş. Cheile sunt cunoscute şi pentru marea răspândire a liliecilor (planta). Oraşul Caraşova a fost colonizat cu etnici croaţi care şi la ultimele recensământuri s-au declarat tot croaţi şi sunt majoritari în comună. Până în 1990 ei se considerau caraşoveni şi erau vorbitori de limbă caraşoveană (nu sârbă, nu croată, nu bulgărească). Cultul majoritar este romano-catolic. Caraşova este punctul de plecare în unul din cele mai importante trasee turistice din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului.

Chei pe valea Cernei (Cerna Hunedoreană sau Cerna Ardeleană), în proximitatea comunei Lunca Cernii de Jos. Prezintă un peisaj de o deosebită varietate şi frumuseţe, nealterat de intervenţia antroEa prezintă un peisaj de o deosebită varietate şi frumuseţe, nealterat de intervenţia omului.

Cheile Corcoaiei sau Cheile Corcoaia din Judetul Gorj sunt situate in Muntii Mehedinti, la 44 de kilometri in amonte de Statiunea Baile Herculane si la 200 de metri amonte de Cerna Sat. In Chei se gasesc formatiuni cu aspect spectaculos. Aici puteti vedea scobituri circulare sau ovale in roca dura a unor rauri, cavitati de dizolvare si lapiezuri ce alcatuiesc un peisaj spectaculos. Lungimea Cheilor este de 300 de metri si sunt un monument declarat al naturii. Se ajunge acolo pe "Drumul Oaselor" - vezi filmul cu Florin Piersic. Crestăturile din stâncă de la intrarea în chei vin cu o legendă - ar fi făcute de Iorgovan cand a tăiat capul balaurului.

Formaţiuni stâncoase foarte interesante din Podişul Casimcei, cea mai veche zonă din România. Cuprind şi mai multe peşteri importante din punct de vedere arheologic și paleontoligic. Se poate practica escalada.

Denumirea corectă a rezervaţiei, consemnată în lista oficială a rezervaţiilor din judeţul Alba, este Cheile Feneşului, după numele râului care o străbate. Ulterior, a apărut numele impropriu de Cheile Caprei, după numele celor două coloane stâncoase, Pietrele Caprei. Rezervaţia face parte din sectorul de sud al Munţilor Trascăului, iar cheile au fost sculptate de pârâul Feneş în calcarele caracteristice ale acestei unităţi montane. Suprafaţa şi limitele: 110 ha. În partea de vest, limita rezervaţiei este formată de marginea platoului Dâmbăului, cu altitudine de 1200-1300 m şi cu altitudini maxime de 1368 m în Vârful Dâmbău şi 1329 m în Vârful Faţa Florii. Ea coboară spre sud-sud-est pe panta abruptă şi apoi pe vâlceaua dintre Dealul Lazului şi Piatra Caprei până în Pârâul Feneşului, puţin mai jos de cantonul silvic. De asemenea, pe marginea platoului, coboară şi se roteşte către est pe o altă vâlcică, tot până în Pârâul Feneş, lângă o troiţă, în capătul nordic al cheilor.

Rezervaţia Naturală Cheile Glodului, înfiinţată în anul 1995 este situată în partea de sud-est a Munţilor Sănijei, o subdiviziune a Munţilor Metaliferi, în lungul Pârâului Ardeu, afluent al Pârâului Geoagiu, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara. Altitudinea maximă este de 712 m, cea minimă de 450 m. În prezent, numărul de turişti este redus, în principal din cauza lipsei capacităţii de cazare în zonă şi a stării drumurilor. Se poate caza la localnici, însă condiţiile sunt precare. Se poate alege cazarea în Staţiunea Geoagiu Băi şi apoi efectuarea de excursii de o zi în Cheile din Bazinul Văii Geoagiu. Parţial,drumul dintre Cheile Glodului şi Almaşu Mare, a fost recent recondiţionat, este neasfaltat dar accesibil. Celor care vin dinspre Geoagiu Băi, vor merge pe traseul Geoagiu -Bozeş- Ardeu drumul fiind asfaltat până în sat.

Este situat la limita sud-vestică a ţării în sudul munţilor Anina; pe teritoriul administrativ al judeţului Caraş-Severin, între localităţile: Sasca Română şi Şopotu Nou. Lungimea cheilor este de 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise. Nera strabate un defileu cu aspect de chei, îngust, spectaculos şi absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România. Parcul conţine 6 rezervații declarate și una propusă. Este un loc fabulos, care merită atenţia fiecărui român. Principalele obiective ale parcului naţional sunt: tunelurile romane (“La Tunele” - tuneluri săpate în stâncă pe vremea romanilor; când afară căldura de mijloc de iulie te topeşte, poţi găsi un loc friguros în tuneluri), Lacul Dracului (lac carstic; peştera ce s-a prăbuşit a creat un loc minunat; dacă intraţi în Peștera Lacul Dracului aveţi grijă să nu fie perioade ploioase fiindcă se inundă complet), Ochiul Beului sau Beiului (este alimentat de un izvor subacvatic; în el sunt peşti iar reflexiile albastre-verzui iţi dau impresia că nu e real) şi cascadele Beuşniţei (pe Râul Beu în amonte de lacul Ochiul Beului) pe care le găseşti când porneşti pe o cărare laterală sunt fabuloase. Muşchi şi apă, picături ce te stropesc uşor, te mângâie. Nu uitaţi că aceste cascade sunt în zona de protecţie strictă şi au statutul de rezervație naturală!

Având pe o parte grupul munţilor Parâng şi pe cealaltă parte Munţii Căpăţânii şi cu o distanţă minimă de doar 2 metri, este considerat spaţiul cel mai mic dintre doi munţi din lume. Cheile sunt considerate atât rezervaţie botanică, cât şi rezervaţie mixtă, în cadrul unui complex carstic. Vegetaţia, cheile, grotele alcătuiesc un peisaj deosebit de atrăgător, valea superioară a Olteţului reprezintă o podoabă a Carpaţilor Meridionali şi merită a fi vizitată.

Cheile Orzei sunt situate în Masivul Bucegi, la sud de lacul Scropoasa, au o lungime de 1,5 km, și sunt considerate ca fiind cele mai strâmte, mai spectaculoase și mai sălbatice chei din Valea Ialomiței. În anul 1970, pentru a proteja acest spațiu valoros, s-a constituit Rezervația Naturală Complexă Cheile Orzei. Cheile sunt de o frumusețe aparte iar pereții de calcar par uneori că închid calea turistului. Un punct de plecare înspre chei este tabăra Vânători din apropierea localități Dobresti. La Dobrești se ajunge pe o drumul Târgoviște - Moroeni.

Chei în Bucegi, la sud de lacul Scropoasa. Au o lungime de 1,5 km şi sunt considerate cele mai strâmte, mai spectaculoase şi mai sălbatice chei de pe Valea Ialomiţei. În 1970, pentru a proteja acest spaţiu valoros, s-a constituit Rezervaţia Naturală Complexă Cheile Orzei.

Cheile Ribicioarei, cu o lungime de 2 km, s-au format prin adâncirea pârâului Ribicioara (afluent al Crişului Alb) în formaţiuni cretacice, mai puţin rezistente (îndepărtate ulterior prin eroziune), şi apoi în rocile calcaroase. Versanţii sunt abrupţi, având o energie de 50-150 m, la baza lor apărând, pe alocuri, marmite de eroziune. În arealul cheilor au apărut peşterile Cizmei, Topliţa şi Izvorul Topliţei. Fac parte dintr-o rezervație naturală de tip mixt, categoria a IV-a, în suprafață de 20 ha. Rezervaţia naturală speologică Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor este situată pe raza comunei Ribița, pe râurile Ribicioara și Uibărești, la 12 km de Țebea. Se remarcă prezența calcarelor jurasice cu pereți pe alocuri foarte abrupți, pe care s-a dezvoltat o bogată vegetație specifică.

Rezervaţia Naturală Cheile Sohodolului este în amonte pe râul Sohodol, comuna Runcu. O zonă frumoasă ce merită încercată. Într-un loc apa a săpat 2 găuri în stâncă, denumite de localnici "nări". Este unul dintre locaţiile clasice din Oltenia de sub munte unde se practică escalada pe stâncă (alături de Cheile Galbenului - Peştera Muierilor).

(A nu se confunda cu cele din Bucegi, Prahova) Cheile Tătarului constituie o rezervație naturală situată la 30 km de Baia Mare. Din stațiunea turistică Izvoare, se urmează drumul forestier spre nord care duce în direcția Cabanei Pleșca și spre Poiana lui Dumitru. Prin chei curge pârâul Runcu. Pe același pârâu este în construcție un lac de acumulare cu baraj din anrocamente. Finalizarea acestui baraj va duce la acoperirea de ape a zonei cheilor. Cheile se întind pe o lungime de câteva sute de metri și sunt singurele chei în andezit din țară. Stâncile înalte dau un aspectul sălbatic și deosebit de pitoresc zonei, dar cu toate acestea cheile sunt destul de puțin cunoscute ca și atracție turistică.

(A nu se confunda cu cele din Maramureş) Rezervaţia naturală complexă Cheile Tătarului face parte din seria monumentelor naturale de pe teritoriul Munţilor Bucegi, în judeţul Prahova. Zona a fost declarată drept rezervaţie în anul 1970 şi se întinde pe o suprafaţă de 0,5 hectare. Se poate ajunge urmând traseul de la cabana Padina. Rezervaţia prezintă structuri carstice, prin care se numără peşterile, lapiezurile, turnurile sau dolinele. Cele două mari peşteri ce pot fi văzute în zonă sunt Peştera Mică şi Peştera Urşilor, care adăposteşte rămăşiţe ale speciei Ursus Spelaeus şi care cuprinde două coridoare de dimensiuni diferite, unul de 88 metri şi unul de doar 25 metri lungime.

Are statut de rezervaţia naturală şi este una din cele mai mari arii rezervate din județul Vrancea.

Una dintre cele mai frumoase zone protejate din județul Cluj este reprezentantă de Cheile Tureniului. Este vorba de un defileu spectaculos, cu stânci care domină valea de lângă orașul Turda. Cheile Tureniului sunt cunoscute pentru oportunitățile pe care le oferă amatorilor de escaladă. De asemenea, zona este foarte apreciată de amatorii de fotografie, cele mai apreciate fotografii fiind cele care surprind acvilele care își au cuibul în zonă. O legendă spune că aceste acvile au fost aduse de romanii care au cucerit Dacia. Și asta cu atât mai mult cu cât în apropiere se află și castrul legiunii a V-a Macedonica, una dintre cele mai importante unități militare ale Imperiului Roman, care avea ca însemn principal o acvilă asemănătoare cu cele care se rotesc azi deasupra defileului. Cheile Tureniului sunt un loc minunat pentru drumeţii în splendoarea naturii.

Cheile Turzii sunt o rezervație naturală protejată, aflată la o distanță de 6 km vest de Turda, de-a lungul văii Hășdate. Au o lungime de 2.900 m[1] și o înălțime a pereților de până la 300 m[1]. Cheile ocupă o suprafață de 324 ha și s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hășdate.

De la Cheile Ribicioarei, peste deal, spre apus, se ajunge la Cheile Uibăreştilor, situate pe Valea Bulzeştilor, în amonte de satul Uibăreşti. De fapt aceste chei nu se află pe teritoriul comunei Ribiţa, aparţinând comunei Bulzeşti, dar accesul spre chei este mai facil prin satul Uibăreşti, sau cum aminteam mai sus, peste deal, din Cheile Ribicioarei. Punctul de maximă atracţie al acestor chei, declarate şi ele areal protejat de categoria a IV-a, este Podul Natural Grohot, o ultimă rămăşiţă a peşterii care a existat în trecut aici. Cheile Uibăreştilor fac parte din Rezervaţia naturală speologică Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor.

Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare „România Pitorească“.

În 1935 Stan Ioan Pătraş a făcut prima cruce din cimitirul de la Săpânţa cu un epitaf şi un desen din viaţa celui îngropat. Aşa s-a început tradiţia şi din 1960 toate crucile puse la Cimitirul Vesel sunt la fel. Este în localitatea Săpânța, județul Maramureș şi este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții. Cel mai mult mi-a plăcut crucea pe care scrie: Sub această cruce grea, Zace biata soacra mea. Trei zile de mai trăia, Zăceam eu şi citea ea[..]. Colega noastră Anda s-a nimerit acolo în timpul slujbei de la biserica din cadrul cimitirului şi a rămas plăcut surprinsă să vadă că toate fetele erau îmbrăcate în haine tradiţionale. Dacă mergi la Săpânţa nu rata şi biserica nouă de lemn (pe drumul de intrare în sat, dinspre Sighetu Marmaţiei, la dreapa prin pădure). Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume (a devansat pe cea de la Bârsana).

Localitatea este cunoscută pentru organizarea de evenimente culturale (spectacole, concerte, expoziții), dar și pentru atracțiile sale turistice (frumuseți naturale, monumente de mare însemnătate istorică). În Cisnădioara se află o bazilică în stil romanic din a doua jumătate a secolului al XII-lea și cea mai veche orgă cu tuburi din România în stare funcțională (începutul secolului al XVIII-lea).

Unul dintre principale oraşe turistice are României şi principalul oraş al Transilvaniei actuale. Până în 1974 se numea Cluj; în latină se numeşte Claudiopolis, în maghiară Kolozsvár, în germană Klausenburg. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți medievale săsești ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Șapte Cetăți). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și Klus. Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, și constă dintr-o bornă militară. Este pe malul drept al râului Samus. Napoca a evoluat de la statutul de simplu vicus la urbană (civitas) (Hadrian, în anul 124 d.Hr. - Municipium Aelium Hadrianum Napoca), apoi capitală de provincie devine colonia (Colonia Aurelia Napoca - de la Marcus Aurelius sau de Commodus). După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus. Istoria Clujului este foarte lungă şi plină de lucruri interesante. Printre ele amintim: aici a fost ars de viu Baba Novac; clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja fiindcă erau prosperi; după înfrângerea turcilor, la sfârşitul secolului XII reintră sub stăpânire austriacă; primeşte titlul de oraş liber; apoi a fost integrat în regatul maghiar (1867) şi era al doilea oraş ca importanţă din regat; între 1940-1944 a fost sub coroana maghiară, până trupele româneşti îi alungă pe unguri şi mărşăluiesc prin Budapesta. Mare centru universitar, cutural şi economic, Cluj-Napoca trebuie să fie şi el printre preferinţele turiştilor.

Cele 3 opere de artă ale lui Brâncuşi, expuse în Târgu Jiu. 2 dintre ele sunt în parcul central, iar coloana infinitului este la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.

Rezervație geologică în vestul munților Persani, lângă Rupea, (pe DN Brașov-Sighișoara), în apropierea carierei de exploatare a bazaltelor din comuna Racoș, în fapt cel mai vestic punct de apariție a bazaltelor din această regiune dominată de depozite sedimentare. Rezervația cuprinde o serie de formațiuni eruptive bazaltice foarte spectaculoase întinsă pe o suprafață de 1, 05 hectare. Coloanele de bazalt (sau Coloanele bazaltice) de la Racoș au o înălțime cuprinsă între 10 și 15 metri și au apărut datorită răcirii rapide a lavei vulcanice.

Aici au locuit de-a lungul timpului pictorul Nicolae Grigorescu, scriitorul Ion Luca Caragiale, poetul Simion Stolnicu (liceul din oraș purtându-i numele). De numele acestui orășel de munte se leagă și o parte din saga familiei Bibescu. Martha Bibescu a iubit aceste meleaguri, fapt pentru care și-a construit o reședință pe domeniul pe care familia îl deținea la Comarnic care astazi găzduiește actualul Muzeu Cinegetic Posada.

Ansamblul cuprinde: poarta specifică maramureșeană, turnul cu clopotnița, biserica (cu o înălţime de 57m), altarul de vară, chiliile, capela (construită pe mai multe nivele), casa maiștrilor şi casa (atelierul) artiștilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii. În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei și strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea,de către familia lui Dragoș voievod, pe una din proprietățile acestora. Vechea mănăstire, cu hramul Sfântul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureș, dat fiind că multă vreme a fost rezidența episcopilor ortodocși până la sosirea regimului habsburgic. Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea ma importantă școală de preoți din zonă și lăcaș de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărți de cult în limba română, aduse din Moldova și Țara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele. Până nu de mult, Biserica de lemn a Mănăstirii Bârsana era cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Acum este depăşită de biserica nouă de lemn de la Săpânţa.

Deși mai puțin cunoscute sau renumite decât cele de la Rudăria, morile de apă de la Cornereva sunt la fel de frumoase și spectaculoase. Ridicate la începutul secolului XX pe văile râurilor Belareca, Camena, Ramna, Zogotin sau Obița, sunt mai puțin cercetate de turiști, datorită izolării acestei comune și a căilor de acces dificile.

În comuna Măldărești, judeţul Vâlcea, situată la aproximativ 4 km de Horezu, într-un cadru natural pitoresc, a fost organizat „Complexul Muzeal Măldăreşti“, ce reuneşte Culele Greceanu şi Duca, precum şi casa memoriala I.G. Duca. acest complex face parte din patrimoniul cultural naţional, deţinând clădiri tipice arhitecturii civile din Oltenia, alături de peste 3000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramică (din centrele Horezu, Slătioara, Dăeşti, Târgu Mureş, Oboga), precum şi obiecte ce au aparţinut familiei Duca: mobilier, tablouri, fotografii, cărţi, colecţia de 20 de tablouri de patrimoniu ale Olgăi Greceanu. Clădirile aflate în acest muzeu sunt monumente deosebite ale arhitecturii românesti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă, cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii. Etimologia cuvântului „culă” spune că acesta derivă din turcescul „kule”, care desemnează un turn. În spaţiul românesc defineşte, prin extensie, o locuinţă întărită, în formă de turn, ce are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj şi retragerile succesive ale zidului, în înălţime. Acest tip de construcţie se află răspândit în aria Peninsulei Balcanice, cu precădere în Serbia şi Albania, dar şi în Bulgaria, iar la noi în ţară, el este caracteristic numai zonei învecinate spaţiului balcanic, respectiv Olteniei şi vestului Munteniei. Culele au fost ridicate de boiernaşii olteni ca măsură de apărare împotriva ameninţării incursiunilor paşalelor de la Vidin şi Ada-Kaleh, dar şi împotriva cetelor de haiduci care se înmulţiseră îngrijorător, şi au dăinuit până în zilele noastre, făcând dovada rezistenţei lor. Cula Greceanu este cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex muzeal. Păstrează acest nume pentru că, de-a lungul timpului, ea a trecut, prin zestre, de la familia Măldărescu, la familia Greceanu. Lăsând la o parte legenda care atribuie ridicarea acestui edificiu unuia dintre căpitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldăr, argumentele istorice datează construcţia către sfârşitul sec. al XVIII-lea, când ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de „jupân Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa ego Eva“. Clădire înaltă, cu ziduri văruite şi străpunse de metereze, mica cetate croită pentru nevoile familiei Măldărescu se înscrie şi ea în stilul edificiilor întâlnite în Oltenia şi Muntenia, fiind o contopire a caselor boiereşti întărite, cu trăsăturile caselor ţărăneşti. Cula devine astfel loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. La etaj se ajunge urcând pe o scară de stejar cu trepte groase, zidul casei scărilor fiind străpuns de două găuri de tragere. Scara dă într-o logie deschisă prin două arcade trilobate, elegante, iar din logie se pătrunde în turn, într-o cameră care putea fi baricadată. La primul nivel al culei se află o încăpere, fosta cameră de primire, din care se trece într-o altă odaie, susţinută de bolţile pe care sunt zugrăvite portretele Măldăreştilor, luând ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere. La al doilea etaj se află un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate, iar în partea de nord se găsesc două camere amenajate într-o perioadă recentă, pe locul unde fusese cândva un pod. Ferestrele pivniţei, lucrate în piatră traforată, cele două cerdace cu arcade şi bolţile de penetrare amintesc de stilul brâncovenesc. O particularitate a construcţiei (printre cele mai vechi, de acest tip, din ţară), la Cula Greceanu, este aceea că pivniţa nu comunică cu etajul. Aceasta prezenta avantajul că, în caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar şi dezavantajul că, fiind uşor adâncită în pământ, ferestrele şi cerdacul de la etaj puteau fi mai uşor accesibile răufăcătorilor. După ce a fost restaurată, încă din anul 1967, Cula Greceanu a fost deschisă publicului vizitator. În prezent, expoziţia de bază, organizată în interior, încearcă să ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernaş oltean. Cula Măldărescu (sau Cula I.G. Duca) este impunătoare prin masivitatea zidurilor şi a fost construită în anul 1812, de către Gheorghiţă Măldărescu. Inscriptia de pe peretele etajului, în care se poate descifra 1827 reprezintă de fapt anul executării stucaturilor. Construcţia de formă dreptunghiulară, cu un ieşind în partea de vest, este alcătuită din parter şi două etaje. Parterul prezintă caracteristicile culei, fiind prevăzut cu o uşă de acces din lemn de gorun masiv – comună beciului şi părţii locuite a culei, şi cinci ferestruici înguste ce par nişte metereze. Aici se văd stâlpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Etajul I cuprinde o încăpere mare, iatac şi o sală, iar la etajul al II-lea se află două odăi, o încăpere mai mică şi un vast cerdac, al cărui tavan este împărţit în trei registre, având fiecare la mijloc câte un motiv decorativ. În anul 1910 I.G. Duca, îndragostit de pitorescul locului, încă de pe vremea când fusese numit judecător la ocolul Horezu, aflând că cele două construcţii sunt nelocuite, le cumpără şi hotărăşte să-şi construiască, în apropiere, o modestă casă de vacanţă. Tot el este şi cel care, prin pasiunea lui pentru tradiţie şi autentic, încearcă să amenajeze interiorul culei Măldărescu, într-un mod cât mai original. Astfel, prin anul 1912, „pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint şi căldăruşi de aramă din care atârnă flori; pe pereţi sunt înşirate farfurii lucrate de ţărani, icoane vechi adunate de pe la bătrânii satelor, prosoape, cruci, sfeşnice cumpărate de prin bâlciuri îndepărtate; pe jos şi pe scaune sunt întinse, într-o neregulă plăcută, tot felul de scoarţe, lăicere şi covoare vechi“. Deoarece majoritatea acestor obiecte au dispărut, în zilele noastre se încearcă organizarea unei expoziţii permanente care să păstreze, în linii mari, aceeaşi tendinţă de la începutul secolului. La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele: Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul. La Măldăreşti, în afară de cele două cule şi Casa Memorială I.G. Duca, care funcţionează în prezent ca muzeu de arhitectură, imediat, în apropiere, se mai află şi Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfintii Voievozi (poartă hramul tuturor celor trei sfinţi), o veche biserică ortodoxă, zidită între anii 1774-1790, ca lucrare a jupânului Gheorghe Măldărescu.

Satul Mălâncrav este situat la cam 25 de kilometri de Sighişoara; din Sighişoara mergi pe drumul de Mediaş, treci de Daneş, ajungi în Laslea, iar acolo vei găsi indicatoare ce te îndrumă spre Mălâncrav. Drumul este foarte bun şi străbate o zonă frumoasă, cu dealuri line. Conacul a fost o ruină gata să se dărâme şi a fost reconstruit-recondiţionat cu materiale şi metode tradiţionale de către prietenii noştri de la Fundaţia Mihai Eminescu Trust (Sighişoara). Este o capodoperă şi poate fi închiriată :) Pentru a aduce un plus de valoare şi un ajutor localnicilor s-a făcut şi o fabrică de suc de mere ecologic. Curiozitate: acolo veţi vedea şi un WC ecologic, cu rumeguş. Către sud DJ141B face legătura cu satul Richis și drumul Mediaș-Mosna-Agnita.

Localitate rurală lângă Pitești. Aici se află conacul familiei Golescu, construit în 1640-1642, refăcut și mărit în 1784 și 1807 și restaurat în 1960-1961, înconjurat de ziduri puternice străjuite de turnuri amplasate la colțuri și de un foișor de poartă. În clădirea conacului, care mai păstrează pivnițe boltite specifice vremii, și într-o clădire mai modestă din aceeași incintă a fost organizat un complex muzeistic, cu mai multe secții, în care sunt expuse manuale și ediții princeps ale unor lucrări literare, mobilier și tablouri ale familiei Golestilor, obiecte de artă populară (interioare țărănești din zonă înconjurătoare, obiecte de uz casnic, țesături și cusături tradiționale, ceramică, broderii artistice pe piele etc.).

Acest obiectiv se distinge prin importanţa pe care o reprezintă ca şi monument istoric, fiind remarcat ca unul din cele mai interesante construcţii de zid din România. Casa de piatră este clădire de patrimoniu de gradul I, o curiozitatea arhitecturală pentru perioada în care a fost ridiată de către Udrişte Năsturel – figură care sprijinea cultura, prin funcţia de cancelar al domnitorului Matei Basarab. S-ar spune că în acea perioadă [sec XVII] boierii din ţinuturile Romăneşti erau deschişi spre călătorii şi spre a se lăsa fascinaţi de alte modele de cultură, de trăire, de rânduire pe care le întâlneau în tările din Europa. Astfel se face, că Udrişte Năsturel, cărturarul şi unul din promotorii dezvoltării unui mediu cultural în Tările Române, s-a inspirat din călătoriile sale în Italia, atunci când a dezvoltat arhitectura casei de la Hereşti. Volumetria, compartimentarea interiorului, tehnica folosită aduce construcţia în atenţia specialiştilor. Câteva elemente de non-conformism pe care le-am putea aminti: alipirea a două construcţii pentru obţinerea casei, tehnică întâlnită des la construcţiile ţărăneşti, însă nu la construcţiile aristocrate; proiectarea clădirii cu scări interioare, deşi spaţiul rămâne în continuarea divizat în cele două clădiri pre-existente, care au fost înglobate în noul edificiu; lipsa spaţiilor de deschidere către lumea exterioară. Ca stiluri abordate, arhitecţii spun că această casă cuprinde laolaltă elemente gotice şi arab-otomane, fără a crea vreo disonanţă. Spaţiul ce cuprinde casa lui Udrişte Năsturel este un ansamblu arhitectural, întrucât aici se află şi o biserică, ce poartă două hramuri: “Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica a fost ridicată de Elina, soţia domnitoului Matei Basarab pe locul unei biserici de lemn. Casa de piatră a avut ca proprietari de-a lungul vremurilor pe: Constantin Năsturel Herescu, prinţul sârb Miloş Obrenovici şi familia Atanasie Stolojan. Ţine de Hereşti sau Herăşti.

Festival anual ţinut în ultima sau penultima duminică din luna octombrie. Zeci de instrumentişti ţin un concert unic în România în această peşteră din Munţii Poiana Ruscă. Din Româneşti se urcă pe drumul forestier şi prin pădure până la peşteră. Intrarea este liberă. Satul Româneşti este cam la 4 km de drumul principal Deva - Lugoj (bifurcaţie lângă Coşava). Nu rataţi şi biserica veche de lemn din Româneşti (traseul clasic trece prin spatele bisericii).

Este numită şi „capitala Olteniei”. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă. Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban. Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București. Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților. În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară. În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de „Pacea de la Craiova”. După ce intrăm în al doilea război mondial, în noiembrie 1916 Craiova este ocupată de trupele germaneși austro-ungare; timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.

Localizare: Munții Mehedinți, partea stângă a Cernei, sub Cheile Jerălăului, deasupra de Băile Herculane, în dreptul hotelului Cerna și a Ștrandului Termal Acces: De la Hotelul Cerna urcam pe șoseaua ce face legătura între Gara și Uzina de Apă; înainte de poteca marcată spre Crucea Albă, într-o curbă, pornește o potecă ce duce spre baza peretelui. Cazare: Puteți opta pentru una din ofertele de cazare din stațiune sau puteți dormi pe terasa Restaurantului Grota Haiducilor sau la Surplombă. Atenționări: În zonele însorite puteți întâlni vipere. Dacă nu sunt călcate/lovite acestea nu atacă omul. În cazul în care întâlniți vipere pe traseu, rămâneți calmi, așteptați să treacă sau ocoliți-le. Traseele de alpinism sunt amenajate începând cu 1966. Cele cu grad mai mare de dificultate sunt mai umblate și mai bine întreținute. Unele dintre trasee nu au mai fost întreținute de multă vreme, este posibil ca unele pitoane să lipsească sau să fie nesigure, din acest motiv din echipamentul dvs. nu trebuie să lipsească mijloace de asigurare suplimentară (bucle, frienduri etc.)

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni. La Crucea Erilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni fie cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute) sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (3 ore/3 ore jumate; accesibil doar vara, interzis iarna), cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), pe marcajele turistice de la Piatra Arsă (1 ora jumate) respectiv Vârful Furnica-Telecabina Cota 2000 (2 ore jumate) sau pe traseele marcate turistice de la cabana Omu.Traseele turistice cel mai des accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 ora jumate) sau de la cabana Caraiman pe traseul prin Brâna Caraimanului (50 de minute).

În iulie 1936, este inaugurat monumentul eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire, Crucea de pe Muntele Mic. Crucea a fost confecţionată din 8 tulpini de brad, oferite gratuit de Comunitatea de Avere Caransebeş, alese din pădurea de protecţie din apropiere, care au fost trase la locul de montaj cu ajutorul a 10 perechi de cai. Grupate câte două, aceste tulpini au format corpul principal al crucii, înaltă de 25 m, fixată prin ancorare la sol pe o platforma metalică, încastrată în stâncă, la cota de 1670 m. Pe cruce au fost montate 4 proiectoare puternice şi o sirenă, alimentate cu energie de la o microhidrocentrală electrică. Pe timp senin, crucea era vizibilă noaptea din anumite puncte ale Timişoarei, dar mai ales din cupola de sub crucea Catedralei.

Rezevaţia paleontologică Dealul cu melci (satul Nemesi, comuna Vidra, judeţul Alba) este unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Situată la o altitudine de 650 m, pe partea stângă a văii Arieşului, la 10 km nord de comuna Vidra, rezervaţia poartă numele Dealul cu melci datorită faptului ca aici s-au găsit peste 35 de specii de moluşte pietrificate, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani. Din punct de vedere geologic, Dealul cu melci reprezintă un conglomerat de gresii şi marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluşte. Gasteropodul dominant în aceste strate de gresii fosilifere este "Acteonella giganteea", o scoică cu cochilie în forma de melc care popula apele Mării Tethys, care acoperea această regiune din Transilvania, în urma cu câteva milioane de ani în urmă. În rocile de aici se mai pot întrezări şi specii aparţinând genurilor Modiolus, Astarte, Arca, Crasatella, Nerita, Natica, Glaucinia etc. Datorită valorii sale ştiinţifice, această regiune din Munţii Apuseni a fost declarată rezervaţie naturală. În zonă, mai există şi alte puncte fosiliere: la Neagra şi la Valea Vidrişoarei. Aceste depozite de gasteropode întăriesc ideea că în această regiune, cu 50-80 milioane anii în urmă, se găsea o mare caldă care a permis dezvoltarea unei faune bogate.

Denumirea s-a împământenit şi deşi este tehnic incorectă deoarece sunt mai multe defilee ale Dunării, prin Defileul Dunării se înţeleg toate defileele dintre România în nord și Serbia în sud. În acest punct, râul separă Munții Carpați de Balcani. Lungimea totală este de 134 km din cursul Dunării. Numele maghiar, Vaskapu, înseamnă tot "Porțile de Fier", și este folosit, împreună cu cel românesc, pentru a denumi întreg lanțul de defileuri. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării. În Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc național, ultima secțiune numindu-se Đerdapska klisura (prietenii sârbi folosesc denumirea bănăţeană, Clisura Dunării). Dunărea se îngustează pentru prima oară dincolo de insula (românească) Moldova Veche, cunoscută sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime și 230 m lățime în cel mai îngust punct. La începutul defileului se află un fort medieval la Golubac, pe malul sârbesc. Prin valea Ljupovska se ajunge la cel de-al doilea defileu, Gospodin Vir, care are 15 km lungime și se îngustează până la 220 m. Culmile urcă până la 500 m și sunt cel mai greu de ajuns de pe pământ. Donji Milanovac, mai largă, face legătura între Cazanele mari și Cazanele mici, care au o lungime de 19 km împreună. Valea Orșova este ultima secțiune mai largă înainte ca fluviul să ajungă la câmpiile Valahiei și la ultimul defileu, Defileul Sip. Cazanele Mari este cel mai cunoscut și mai îngust defileu: aici Dunărea se îngustează la 150 m și ajunge la o adâncime de până la 53 m. Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaș și Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri și vâltori, guvernul ungar din inițiativa contelui maghiar István Szechenyi încă în anul 1834 începe îndepărtarea stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus. Lucrările continuă şi se termină cu o canalizare sistematică finalizată în 1898. Drumul serpuieşte de-a lungul Dunării şi acest lucru îl dă un farmec deosebit. Din loc în loc sunt golfuri frumoase (cele mai importante sunt Mraconia şi Dubova). Pe malul românesc, la Cazanele Mici, Statuia lui Decebal a fost sculptată în piatră (cea mai mare sculptură din lume făcută pe stâncă) între 1994 și 2004 cu finanţare de la milionarul lugojean/timişorean Drăgan.

Se merge spre Giurgiu; din Adunatii Copaceni, este un indicator spre Manastirea Comana care arata sa o luati la stanga. Dupa ce vizitati manastirea, continuati drumul. La un moment dat o drumul asfaltat o ia la stanga intr-o intersectia destul de maricica si aerisita. O luati la stanga pe asfalt veti ajunge la locuintele lacustre. Drumul asfaltat se va termina si va continua cu drum forestier. Se merge pana vedeti in capat o vila cu un gard pe care scrie accesul interzis. In partea dreapta se poate parca pe pamant. Tot acolo se afla si resturile pontonului spre locuintele lacustre. Delta Neajlovului este un obiectiv inclus in plimbarile cu balonul (www.inair.ro)

Casele din Bucium - Şasa sunt parcă prea mici pentru un sat înconjurat de mine de aur. Dintre cele vechi, doar casa parohială, cea în care Ion Agârbiceanu a locuit cât a fost preot aici, e ceva mai mare. Cele 2 Detunate, Detunata Goală și Detunata Flocoasă (24 ha) din comuna formează o faimoasă rezervație naturală, remarcabilă prin prezența coloanelor de bazalt de formă prismatic-hexagonală. Aflate în nesfârșita înșiruire de culmi ale Munților Metaliferi, aceste două vârfuri, relativ modeste ca altitudine, reprezintă puncte de mare atracție turistică Comuna Bucium se afla pe DN 74 ce leaga Alba-Iulia de Abrud (70km). Cu trei kilometri inainte de Abrud, venind dinspre Alba-Iulia, se face o intersectie la dreapta marcata cu indicatorul “Bucium Cerbu/ Mogos ” Cãi de acces: Oradea-Stei-Cîmpeni-Abrud-Bucium Sat, DN 76 - DN 74, Cluj-Napoca-Turda-Campeni-Abrud-Bucium Sat, DN 75 - DN 74, Alba-Iulia-Bucium Sat, DN 74. Din Abrud este zilnic autobuz catre Bucium.

Intemeietorii ei sunt se pare emigranţii olteni. Oraşul a cunoscut dezvoltarea datorită exploatărilor miniere din zonă. Minele de fier şi aramă ce au fost exploatate altădată aci sunt acum părăsite. În localitate se află un mare lac cu peşti. Dacă intraţi în apă, asiguraţi-vă că sunteţi buni înnotători.

Domeniul Regal de la Săvârșin a reintrat in posesia Regelui Mihai în anul 2001, fiind prima proprietate revendicată și câștigată de acesta în instanță. Regele a cumpărat castelul de la contele Huniady în anul 1940 la sugestia baronului Ionel de Mocioni-Stârcea, care era la acea vreme Mareșalul Palatului, și care avea un castel în apropiere la Bulci. Regele va veni să locuiască des aici, până când va fi forțat să abdice la 30 decembrie 1947. Astăzi castelul se află într-un amplu proces de restaurare sub conducerea Principesei Margareta. Castelul este folosit de obicei iarna, în preajma Crăciunului și a anului nou.

Cetate anterioară anului 1317. Văile care i se deschid la poale, sunt exact principalele drumuri care coborau către Severin. Fortificaţie vizibilă pe dealul Grad, în apropierea locu­lui de vărsare a văii Bela-Reca, în Caraş. Pe o culme îngustă şi prăpăstioasă, orientată nord-sud, accesul este permis doar printr-o şa dinspre nord. Acolo s-a amplasat un donjon cu bază hexagonală (l = 6,50-7,70 m, gr = 2,20-2,30 m). S-au conservat doar laturile de vest, nord-vest şi, parţial, cele de nord şi sud-vest. Înălţimea de astăzi este de circa 16 m.

E în Munţii Gutâi, pe drumul ce duce de la Baia Mare la Sighetu Marmaţiei, prin Cavnic. Nu aş fi crezut dacă şoferul nu oprea să îmi arate. Maşina oprită pe loc, frânată şi scoasă din viteză. Ridici piciorul de pe frână şi vezi cum maşina merge la deal. Undeva prin zona Cavnic. O să vedeţi maşini oprite în drum să verifice teoria. Iluzie optică? Mai bine să păstrăm misterul.

Este la o altitudine de 780-800 m la poalele faimosului masiv Ceahlau (în partea de NV)- renumit pentru legendele sale şi tradiţiile magice - staţiunea se află într-o regiune montană frecventată încă din secolul al XVIII-lea. La Durău se afla o mică biserică pictată de celebrul pictor român Nicolae Tonitza. Mănăstirea se numeşte Daniil Sihastru. Pe unul din traseele care urcă muntele Ceahlău, turiştii pot admira cascada Duruitoarea (25 m înălţime), cu un impresionant jet de apa şi zgomot asurzitor (de unde îşi trage şi numele). Staţiunea are pârtii de schi de mai multe dificultăţi.

Durău – cabana Fântânele – Caciula Dorobantului – Panaghia – Vârful Toaca – schitul Ceahlău – Piciorul Șchiop – Cascada Duruitoarea – Durău (9 ore). După ce se trece de Vârful Toaca, înainte de a începe urcușul pe Vârful Lespezi se poate părăsi poteca marcată cu bandă roșie alegând o veche potecă, bine evidențiată, direct spre schitul Ceahlău, trecând, chiar înainte de a ajunge la schit, pe la puternicul izvor Fântâna Rece; deasemenea, de la Piatra Lacrimată există o potecă bine conturată care șuntează ocolul pe la Curmătura Piciorul Șchiop, ajungând direct în Șaua Piciorul Șchiop (de unde se coboară în Valea Rupturii, la Cascada Duruitoarea). Precizare: în afara cabanei Izvorul Muntelui (cu camere pentru toate... buzunarele), a hotelurilor și pensiunilor din stațiunea Durau, există alte numeroase pensiuni, cu mai multe sau mai puține margarete, în satul Izvorul Muntelui. Din fața Mănăstirii Durau se urmează drumul asfaltat până la punctul de Salvamont. Aici se achită taxa de intrare în Parcul Național Ceahlău, de 2 lei de persoană. Tot de aici puteți lua și un pliant cu toate traseele amenajate în Ceahlău precum și câteva sfaturi de la salvamontiști. De aici se urmărește indicatorul. Până la cascadă se fac cam 2 ore și 30 minute.

Judeţele Constanţa şi Tulcea - Proiectele au început, iar acum în Dobrogea este în construcţie cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei

Fenoment ce se găseşte pe valea Slănicului, pe un deal în apropiere de satul Terca (comuna Lopătari). Este un fenomen natural datorat emananţiei de gaze naturale din pământ care formează câteva flăcări ce ard în permanenţă. Se poate vedea o flacără de până la 1 m înălțându-se în bătaia vântului.

Semnele activităţii omului în zonă sunt foarte vechi, dar prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445. Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc. În secolele XVIII-XIX comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza (locuinţa sa de pe strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului este muzeu).

Locul faimosului festival de jazz internaţional. Sat german din Munţii Semenic, în apropiere de lacul 3 Ape. Denumirea germană: Wolfsburg.

Arie protejata cuprinsă în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală. Aici s-au găsit fosile de dinozauri pitici, unici în lume. Tot aici s-a găsit şi o rudă a Pterodactilului, dar mai mare. S-au descoperit cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri.

Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România a fost fondată în 1920 de profesorul Alexandru Borza. Întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activității de așezare pe temeiuri solide a universității clujene, a reușit să se dezvolte în timp atât ca și un obiectiv turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Grădina conține pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colțurile lumii, fiind structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Flora și vegetația românească sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane, Munții Carpați, Banat, etc. Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu și o căsuță în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

Grădina Botanică "Anastasie Fătu" Iași este cea mai veche grădină botanică din România. A fost înființată în 1856 de cel ce îi dă numele acum, Anastasie Fătu, medic și naturalist, pe o proprietate cumpărată de acesta. Grădina Botanică din Iași este împărțită în 12 sectoare, fiecare având un anumit specific: Sectorul Flora și vegetația României; Sectorul Ornamental; Sectorul Dendrologic; Sectorul Flora Globului; Sectorul Biologic; Sectorul Plante utilitare; Sectorul Complexul de sere; Sectorul Rozariu (Rozariul grădinii conține peste 600 de soiuri de trandafiri); Sectorul Plante memoriale; Sectorul Recreativ; Sectorul Didactic-Experimental

De pe Suhardul Mic, sunt 4-5 poteci care duc spre est, spre Grădina Zânelor. Este un perete calcaros, destul de frumos, care are puncte de belvedere atât spre intrarea în stațiunea Lacu Roșu cât și spre Piatra Altarului, Cheile Bicazului, Munticelu, iar în zilele cu vizibilitate bună și spre Ceahlău.

Formaţiune interesantă de stânci foarte interesantă. Constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare distructivă, dezolvat în gresia de Sînmihaiu.