Este o veche unitate minieră din Ocna Mureș, județul Alba. În afară de exploatarea zăcămintelor de sare gemă de la Ocna Mureș și Războieni-Cetate, Salina Ocna Mureș a avut în ultimele decenii și sarcina exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale nemetalifere (zăcământul de calcare de la Poiana Aiudului, zăcământul de nisip cuarțos de la Făgetu Ierii și zăcământul de bentonit de la Ocna Mureș. Localitatea a devenit brusc vedetă odată cu surparea unei vechi galerii inundate, în anul 2010. dee primită de la Alexandra (tra..0@yahoo.com) (cred că la această salină te refereai de fapt)

Sat istoric din Apuseni pe teritoriul căruia este cel mai mare zăcământ de aur din Europa. Satul include mai multe monumente istorice, din păcate multe aflate în paragină. Exploatarea aurului s-a făcut la Roşia Montană încă de pe vremea romanilor şi sunt prezente semnele exploatărilor din acele vremuri, la fel ca semnele exploatării ulterioare. Se pregăteşte un proiect de construcţie a unor mine noi şi continuarea exploatării aurului de aici, proiect foarte controversat datorită în principal temerii de cianurile ce vor fi folosite (dacă se respectă regulile actuale, riscul este foarte-foarte mic; tehnologia se pare că este folosită în multe ţări foarte ecologice - Noua Zeelandă, Finlanda, etc.). Dacă proiectul va fi pornit, întreaga zonă probabil va înflori şi va fi restaurată şi inclusă în circuitul turistic european şi naţional. Ideal ar fi ca noi, românii, să exploatăm aurul şi să păstrăm în ţară toate beneficiile lui, dar şansele sunt infinit ezimale să putem să facem acest lucru în viitorul apropiat, aşa că... Rămâne să vedem ce va urma. În zonă se ţine festivalul Fân Fest.

Peștera Huda lui Papară este peștera din Munții Trascăului, care cumulează toate superlativele pentru această grupă montană și nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România.

Zona Munţilor Apuseni, în Munţii Bihor. Cascada Vârciorog este situată în satul Vanvuceşti, lângă Arieşeni, la poalele Vârfului Piatra Grăitoare, într+o pădure de molid şi brad. Pentru frumuseţea ei, cascada şi zona înconjurătoare au fost declarate rezervaţie peisagistică. Căderea de apă de la aproximativ 15 metri are o singură săritură, săpând la bază o mare scobitură. Valea Vârciorog îşi are originea de sub Piatra Grăitoare (1658 m) şi este o vale tânără cu numeroase rupturi de pantă. Intrarea în rezervaţie se face de pe DN75 şi se află la 7 km de satul Vârtop. Se poate ajunge şi pe un drum forestier din Arieşeni, însă cei mai mulţi drumeţi preferă să urmeze valea pitorească Vârciorog, până la cascadă. Traseul pe vale este marcat cu punct galben şi este destul de uşor, fără urcuşuri şi coborâşuri semnificative, cascada fiind accesibilă şi pe timp iarnă, când apele ei îngheţă. Fructele de pădure sunt deliciul pofticioşilor, iar în apropierea cascadei se află şi o mină părăsită în care s-au făcut doar prospecţiuni, nefiind o exploatare minieră pe termen lung.

Peste 10000 de obiecte au fost strânse timp de mai bine de 3 decenii și în 1993 au fost incluse oficial în acest muzeu privat. Este la numarul 209 al comunei. Cuprinde exponate de istorie și arheologie, agricultură, minerit, ocupații tradiționale, meșteșuguri casnice, metalurgie, instalații de tehnica țărănească, prelucrarea pietrei și a lemnului, etnografie și artă populară, numismatică-medalistică, sigiliografie, iconografie, carte veche, documete, tehnica de luptă și curiozități. Comuna Almașu Mare este situată la periferia sudică a Munților Apuseni (Metaliferi), la 10 km de Zlatna. http://muzeulachimemilian.sapte.ro/descriere.html http://coloramromania.evz.ro/colectionarul-de-istorie.html

Cea mai înaltă şosea din România. Punctul cel mai ridicat este în Pasul Urdele - 2145m. Este numit şi Drumul Regelui, fiindcă a fost construit de Carol al II-lea. În al doilea război mondial nemţii l-au refăcut pentru a face faţă maşinilor de război. Are 136 de km şi străbate Munţii Parâng din Ardeal în Oltenia, deci de la Nordul Carpaţilor, la Sudul acestora în Gorj. Cuprinde staţiunea montană şi de ski Rânca (jumătate ţine de Novaci, jumătate de Baia de Fier).

La 66 km de Alba Iulia, pe malul Tîrnavei Mici se află Cetatea de Baltă sau Küküllövár (Cetatea Tîrnavei). Numele localităţii se leagă de vechea cetate ce se ridica în sud-vestul localităţii, cetate care a fost distrusă în secolul al XVI-lea. Actualul castel datează de la sfîrşitul secolului al XVI-lea – prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Cetatea Calnic se gaseste in satul cu acelasi nume, pe drumul dintre Sibiu si Sebes, la aproximativ 40 km de Sibiu, 3 km din drumul E 60 spre stanga.

Cel mai mare turn din Cetatea Aidului. În prima fază cetatea era de fapt o biserică fortificată. A doua fază de construcție a cetății Aiudului a avut loc în perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuală a cetății a fost definită în cea de-a doua fază de construcție, când zidurile au fost extinse.

Se ajunge plecând de la cabana Voina (Câmpulung Muscel -> Lereşti (pe DJ734 în modernizare aproape gata in sept 2011) -> barajul Râuşor -> Cabana Voina). Traseul cel mai scurt este cel cu urcare ""Pe Jepi", pe pârâul ce izvorăşte din Lacul Iezer. Atenţie la acest traseu, trece pe alocuri prin apă sau apa este deviată din cauza lucrărilor forestiere - nu plecaţi la drum fără încălţări impermeabile! Este în Munţii Rodnei (Iezer-Păpuşa). Face parte din Rezervaţia Naturală Pietrosul Mare. Lângă lac se găsește stația meteo "Pietrosu” şi punct salvamont Argeş. Altitudine de 1.825 m.

Mănăstirea Râmeţ, una dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe monahale din Transilvania, se află pe valea îngustă, săpată de apa Geoagiului, în Munţii Trascăului. Este aşa zisa ”vale a mănăstirii”. Râul, pornit din munţii Abrudului se varsă în Mureş, lângă Teiuş. La Mănăstirea Râmeţ se ajunge dinspre Teiuş (20km) pe drum asfaltat sau din Aiud pe la cabana Sloboda şi prin satul Râmeţ (27km).

Ruinele unui vechi castel medieval, amintit în documentele anului 1290 sub numele de Novum Castrum ("Castelul Nou”), susținând prin această denumire existența unei fortificații anterioare, aparținând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porțiuni dintr-un val de pământ cu șanț. Acest "Castel Nou” a fost construit la sfârsitul secolului XIII, din ordinul regalității maghiare, pentru protecția salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 și 1382. Din secolul XIV acest castel a devenit proprietatea unor nobili. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea.

Ruinat și afectat de refaceri, castelul, construit de cardinalul Gheorghe (György) Martinuzzi către 1551, este unul dintre edificiile reprezentative ale Renașterii ardelene. Lucrarile de istoria arhitecturii il considera ca fiind cel mai valoros castel renascentist din Romania. Fațadele au un aspect simplu, sever. Corpul principal păstreaza frumoase ancadramente de stil italian, atribuite lui Domenico da Bologna.

Satul Râmetea a fost construit de minerii germani aduşi aici să extragă fier. Muntele Piatra Secuiului prin poziţia şi mărimea lui face ca timp de câteva săptămâni pe an, din Râmetea să pară că soarele răsare de două ori. Traseul cruce albastră duce din sat (550m) până sus şi durează 1,5-2 ore, iar priveliştea din vârf (1129m) este ameţitoare. De acolo se vede şi Castelul Colţeşti. Avem intrare separată pentru Piatra Secuiului.

Cascadă în Apuseni, în comuna Vidra, sat Nemesti (Nemeşi?), în apropierea Dealului cu melci. Este o splendida cadere de apa situata in partea dreapta a soselei, pe directia de mers spre Campeni, la aproximativ 400 m de sosea. Cădere de 18 m pe peretele stâncos al Arieşului Mic. Zona este declarata rezervatie peisagistica si este protejata pe o suprafata de 2.5 ha.

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de Ghețar iar Scărișoara vine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost botezată. Acum aparține de comunei Gârda de Sus, județul Alba

O cititoare îl descria "Cel mai minunat loc dacă urci dinspre Cheile Râmeţului într-o zi superbă de vară". Este o locaţie izolată din zona Râmeţ. Zona e numai bună de vizitat cu rucsacul în spate.

Cetatea Trascăului (în a doua jumătate a sec. XX numită și Cetatea Colțești) situată la vest de satul Colțești și la cca 5 km sud-vest de comuna Rimetea, județul Alba, a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă și cetate de refugiu (acum ruină)

Muntele Piatra Secuiului prin poziţia şi mărimea lui face ca timp de câteva săptămâni pe an, din Râmetea să pară că soarele răsare de două ori. Traseul cruce albastră duce din sat (550m) până sus şi durează 1,5-2 ore, iar priveliştea din vârf (1129m) este ameţitoare. De acolo se vede şi Castelul Colţeşti. Satul Râmetea a fost construit de minerii germani aduşi aici să extragă fier. Avem intrare separată pentru satul Râmetea.

Vânătările Ponorului este o rezervație complexă, clasificată de speologul Viorel Ludușan ca poljie, poate singura formă de relief de acest fel din România. Rezervația Vânătarile Ponorului este situată la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu din Munții Trascăului la confluența văilor Ponorului, Poienii si Seacă. Administrativ este împărțită între satul Vale în Jos, comuna Ponor și satul Dumești, comuna Sălciua, județul Alba. Cascada Vânătările Ponorului se situează în rezervaţia omonimă, în uriaşa dolină Vânătara, spre care se îndreaptă pârâul Valea Poienii. Apele lui ajung pe fundul ponorului printr-un şir de cascade ce totalizează 70-80 m de cădere a apei, cea mai mare dintre ele măsurând 25 m.

Într-un peisaj sălbatic, încărcat de legende cu uriași și zâne, este cea mai veche peștera din munții Trascău lungime 125 m cu un portal (pod de piatră ) la 15 m de gura peșterii. Se găsesc aici numeroase stalactite și gururi. Calea de acces este amețitoare. Pe traseu se întilnește și cascada Sipote sus. Traseul este marcat.

Rezevaţia paleontologică Dealul cu melci (satul Nemesi, comuna Vidra, judeţul Alba) este unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Situată la o altitudine de 650 m, pe partea stângă a văii Arieşului, la 10 km nord de comuna Vidra, rezervaţia poartă numele Dealul cu melci datorită faptului ca aici s-au găsit peste 35 de specii de moluşte pietrificate, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani. Din punct de vedere geologic, Dealul cu melci reprezintă un conglomerat de gresii şi marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluşte. Gasteropodul dominant în aceste strate de gresii fosilifere este "Acteonella giganteea", o scoică cu cochilie în forma de melc care popula apele Mării Tethys, care acoperea această regiune din Transilvania, în urma cu câteva milioane de ani în urmă. În rocile de aici se mai pot întrezări şi specii aparţinând genurilor Modiolus, Astarte, Arca, Crasatella, Nerita, Natica, Glaucinia etc. Datorită valorii sale ştiinţifice, această regiune din Munţii Apuseni a fost declarată rezervaţie naturală. În zonă, mai există şi alte puncte fosiliere: la Neagra şi la Valea Vidrişoarei. Aceste depozite de gasteropode întăriesc ideea că în această regiune, cu 50-80 milioane anii în urmă, se găsea o mare caldă care a permis dezvoltarea unei faune bogate.

Zona Munţilor Şureanu. Munții Șureanu (Sebeș) au înălțimi relativ medii și mici și ocupă o suprafață destul de întinsă, 1585 km². Sunt lipsiți de creste zvelte și de custuri glaciare, însă au suprafețe de eroziune întinse, iar lacurile naturale ce pot fi găsite aici au origine glaciară și nivală. Lacul Şureanu numit şi Iezerul Șureanu se găsește pe treapta inferioară a circului glaciar din estul Vârfului Șureanu, la altitudinea de 1840 de metri, având o suprafaţă de 5334 mp, un volum de 15750 mc şi o adâncime maximă de 7,3 metri. Este populat cu păstrăv indigen și se află într-o locație magnifică, înconjurat de jnepeni. Este considerat unul din cele mai frumoase lacuri glaciare din România. Arealul acesta a fost inclus în Rezervaţia Naturală Iezerul Şureanu.

Peştera Dâlbina se află în rezervaţia naturală Vanatarile Ponorului în uriaşa dolină Vânătara care are aspect de pâlnie cu adâncimea de 80 m. Aici converg apele pâraielor: Valea Seacă, Valea Ponorului şi Valea Poienii, şi dispar în peştera Dâlbina şi reapar în peştera Huda lui Papară. În perioade ploioase, pe fundul dolinei ia nastere un lac. Gura peşterii este inaccesibilă.

Oașa este un lac de acumulare pe râul Sebeș, la granița județelor Alba și Sibiu, în Munții Șureanu. Este situat la altitudinea de 1255 metri, cu o suprafață de 460 hectare, lungime de aproximativ 6 km, având 136 mil. mc de apă şi este cel mai mare dintre lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului Sebeș. Pentru ridicarea debitului a fost captat şi râul Ciban. Barajul Oașa, amplasat în Defileul Oașei, este obiectivul principal al întregii amenajări și a intrat în funcțiune în anul 1979. Este construit din anrocamente (gneise micacee șistoase) cu mască din beton armat. Are înălțimea la coronament de 91 metri, lățimea maximă la bază de 250 metri (în zona taluzului), lățimea la coronament de 10 metri și lungimea maximă de 300 metri. În anul 1980 a fost pusă în funcțiune centrala subterană Gâlceag, care valorifică potențialul energetic înmagazinat în lacul Oașa. De asemenea, prin intermediul Stației de pompare Gâlceag, lacul de acumulare Oașa primește, tot suplimentar, și apele râului Cugirul Mare (zăgăzuite de barajul de la Canciu). Principalii afluenți ai râului Valea Frumoasei (numele râului Sebeș până la vărsarea în lac) sunt: Tărtărău, Curpătu, Sălănele, Smida, Valea Mare. Peștele predominant în lacul de acumulare este păstrăvul și crăietele (boiștean). Barajul este traversat de DN67C (Transalpina) care leagă orașele Sebeș și Novaci. În apropierea lacului se află şi Mănăstirea Oaşa, iar defileul Oaşei are peisaje deosebite.

La 3 km N de oraşul Sebeş, pe drumul ce duce la satul Daia Romană. Rezervaţie geologică cu suprafaţa de 10 ha. Pereţii au înălţimi între 80 si 100 m. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide - toate de culoare roşiatică.

Zona Munţilor Apuseni / Munţii Bihor. Rezervația naturală Coiba Mare. Coiba Mare este o peșteră situată la aproximativ 300 de metri de cătunul Casa de Piatră. La fundul dolinei îşi face apariţia cea mai mare gură de peşteră din Munţii Bihor: are o lăţime de 74 m şi o lăţime de 47 m. Lungimea totală a tuturor galeriilor acestei peşteri depăşeşte 4 km. Imediat după intrare urmează o sală mare, o galerie, care intră într-o altă galerie, mai spaţioasă, cu un curs subteran. După ce se ajunge la cursul subteran al văii Gărdişoara avansarea este greoaie, din cauza lacurilor şi cascadelor. Şi după încă 386 de metri, galeria se termină cu un sifon. Apa înghiţită aici, reapare la Izbucul de la Tăuz. Din sala mare sunt mai multe galerii care ne duc la etaje superioare, fiindcă lungimea totală a peşterii este de 5050 m. Peştera poate fi vizitată pe tot parcursul anului însă este recomandat ca vizitatorii să fie unii experiementaţi, să aibă asupra lor surse de iluminat (eventual lămpi de carbid), echipament specializat pentru speologie şi să fie evitate perioadele ploioase sau cele în care debitul râului Gărdişoara este mare, deoarece în aceste momente pasajele strâmte sunt adeseori inundate sau blocate, iar imposibilitatea ieşirii din peşteră, până la ape mai mici devine foarte probabilă. După ce se iese în potecă, se mai urcă, pe firul văii aproximativ 400 m, unde poate fi descoperită Peştera Coiba Mică. Aici, la un perete, apa Gărdişoarei se pierde în totalitate printr-o cascadă înspumată.

Valea Frumoasei este amplasată în partea de vest - nord-vest a Podişului Transilvaniei respectiv în catenele laterale ale Munţilor Cibinului (Vf. Cindrel 2244m alt), munţii Lotrului (Vf. Ştefleşti 2242 m alt), şi Podişul Amnaşului. Pentru a ajunge pe valea Frumoasei veţi uma Transalpina şi veţi ieşi din judeţul Alba pe DJ 106N (după lacul Oaşa; sensul descris se potriveşte cu sosirea dinspre Sebeş).

Cunoscut drept "Mica Romă", Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești.

Casele din Bucium-Şasa sunt parcă prea mici pentru un sat înconjurat de mine de aur. Dintre cele vechi, doar casa parohială, cea în care a locuit și Ion Agârbiceanu, cât timp a fost preot, e ceva mai mare. Pe plăcuța memorială stă scris: "... aici a locuit între anii 1906-1910 scriitorul Ion Agârbiceanu (1882-1963), aici a scris romanul Arhanghgelii și nuvelele Fefeleaga și Melentea". Casa Fefelegii, eroina din nuvela cu același nume, a lui Agârbiceanu se află pe poteca ce urcă spre Detunate. Personajul literar Fefeleaga, portretizat cu de-amănuntul în tulburătoarea nuvelă din 1908, a fost creat după chipul și asemănarea Sofiei Danciu, care a trăit în satul Bucium-Șasa între anii 1869-1951. Casa memorială este acum un complex muzeal, fiind reconstituit în cele mai mici detalii după descrierile din nuvelă și după cele ale localnicilor care o cunoscuseră pe Fefeleaga. Comuna Bucium se află pe DN 74 ce leagă Alba-Iulia de Abrud (70km). Cu trei kilometri înainte de Abrud, venind dinspre Alba-Iulia, se face o intersecție la dreapta, marcată cu indicatorul "Bucium Cerbu/ Mogos”. Cãi de acces: * Oradea-Stei-Cîmpeni-Abrud-Bucium Sat, DN 76 - DN 74; * Cluj-Napoca-Turda-Campeni-Abrud-Bucium Sat, DN 75 - DN 74; * Alba-Iulia-Bucium Sat, DN 74. Din Abrud este zilnic autobuz către Bucium.

În Munţii Apuseni, există două Detunate: Detunata Goală și Detunata Flocoasă, aflate la un kilometru și jumătate una de alta. Ele sunt nişte coloane de bazalt, de o uimitoare regularitate, asemanătoare unor orgi naturale uriaşe.Detunata Goală face parte dintr-o rezervație naturală de tip geologic și botanic, situată pe teritoriul comunei Bucium, județul Alba. Este considerată arie protejată de interes național, remarcabiă fiind prezența coloanelor de bazalt de de formă prismatic-hexagonală. Se află într-o înșiruire nesfârșită de culmi ale Munților Metaliferi, iar vârful acesta, la cei 1158 m ai săi, este unul relativ modest ca altitudine. Spre deosebire de cea Flocoasă, Detunata Goală este lipsită de pădure și dezvăluie o fizionomie magmatică spectaculoasă.

În Munţii Apuseni, există două Detunate: Detunata Goală și Detunata Flocoasă, aflate la un kilometru și jumătate una de alta. Ele sunt nişte coloane de bazalt, de o uimitoare regularitate, asemanătoare unor orgi naturale uriaşe. Detunata Flocoasă face parte dintr-o rezervație naturală de tip botanic și geologic și este situată pe teritoriul comunei Bucium, județul Alba. Este considerată arie protejată de interes național și se află în Munții Metaliferi, în partea estică a satului Bucium. Abruptul stâncos de 1258 m este constituit din rocă magmatică, având formă prismatic-hexagonală și este acoperit, în cea mai mare parte a sa, de o pădure de molid.

Zona Munților Apuseni. Denumirea corectă a rezervaţiei, consemnată în lista oficială a rezervaţiilor din judeţul Alba, este Cheile Feneşului, după numele râului care o străbate. Ulterior, a apărut numele impropriu de Cheile Caprei, după numele celor două coloane stâncoase, Pietrele Caprei. Rezervaţia face parte din sectorul de sud al Munţilor Trascăului, iar cheile au fost sculptate de pârâul Feneş în calcarele caracteristice ale acestei unităţi montane. Suprafaţa şi limitele: 110 ha. În partea de vest, limita rezervaţiei este formată de marginea platoului Dâmbăului, cu altitudine de 1200-1300 m şi cu altitudini maxime de 1368 m în Vârful Dâmbău şi 1329 m în Vârful Faţa Florii. Ea coboară spre sud-sud-est pe panta abruptă şi apoi pe vâlceaua dintre Dealul Lazului şi Piatra Caprei până în Pârâul Feneşului, puţin mai jos de cantonul silvic. De asemenea, pe marginea platoului, coboară şi se roteşte către est pe o altă vâlcică, tot până în Pârâul Feneş, lângă o troiţă, în capătul nordic al cheilor.

Castrul roman Jidova din Campulung Muscel este considerat ca fiind cel mai important fort de apărare de pe Limes Transalutanus, având rolul de a controla drumul ce trecea prin Pasul Bran. A fost construit între anii 190-211, în timpul împăraților Commodus și Septimius Severus, fiind singurul castru de piatră de pe Limes Transalutanus.

Transfăgăraşanul sau DN7C este probabil cel mai cunoscut drum românesc ce străbate munţii. Construit între 1970-1974 de armată, are 90 de km şi era gândit să aibă un rol strategic în apărarea ţării în caz de invazie rusească. Punctul cel mai înalt este la Bâlea Lac, 2034m. Priveliştea serpentinelor ameţitoare este fantastică. Principalele obiective ale Transfăgărăşanului sunt Cetatea Poenari (cetate refăcută de Ţepeş; este înainte de lacul Bicaz, unde e punctul de transformare al barajului), Barajul Bicaz, Cascada Capra (pe partea dinspre Argeş, chiar înainte de Bâlea) şi la Bâlea. A fost până în 2010 cel mai înalt drum asfaltat din ţară, acum este depăşit cu mai mult de 100 de metri de TransAlpina (Parâng). Pe partea sibiană există telecabină până la cascada Bâlea. Drumul uneşte Transilvania de Muntenia şi are conexiunile din Piteşti - Curtea de Argeş - Vidraru sau dinspre Sibiu (drumul Sibiu - Braşov) - Cârţişoara. Top Gear a filmat o emisiune în România şi au rămas încântaţi de frumuseţea peisajului şi a vederilor din Munţii Făgăraş peste care se întinde Transfăgărăşanul.

Localitate rurală lângă Pitești. Aici se află conacul familiei Golescu, construit în 1640-1642, refăcut și mărit în 1784 și 1807 și restaurat în 1960-1961, înconjurat de ziduri puternice străjuite de turnuri amplasate la colțuri și de un foișor de poartă. În clădirea conacului, care mai păstrează pivnițe boltite specifice vremii, și într-o clădire mai modestă din aceeași incintă a fost organizat un complex muzeistic, cu mai multe secții, în care sunt expuse manuale și ediții princeps ale unor lucrări literare, mobilier și tablouri ale familiei Golestilor, obiecte de artă populară (interioare țărănești din zonă înconjurătoare, obiecte de uz casnic, țesături și cusături tradiționale, ceramică, broderii artistice pe piele etc.).

Conacul familiei Brătianu, numit ca şi satul în care se care se află, Florica, în amintirea primei fiice a lui I.C. Brătianu – este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre ( cu exceptia obiectelor, mobilelor şi a cărtilor din interior, risipite aiurea în anii regimului comunist ). Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevarată dinastie civilă care a dat țării nu mai putin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion si Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne ( de numele primului legându-se razboiul Independenței, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democrației interbelice ).

Mănăstirea este un ansamblu (parțial) rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Biserica mănăstirii este săpată în stâncă (gresie). Lângă biserică, săpat tot în stâncă, se află trapeza mînîstirii, sala de mese a mănăstirii, un spațiu dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice. Este situată la 400 m de centrul comunei Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei (județul Argeș). Această localitate este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor. În prezent încă se mai pot observa în zonă ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Biserica rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de circa 30 m și lung de 14,5 m. În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș. Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică la noi în țară. Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761. La aproximativ 280 m de biserică se află piatra și stânca haiducului corbean Zdrelea.

Langa Curtea de Argeş - spre Transfăgărăşan, inainte de Baraj Vidraru. Punct frumos de belvedere asupra începutului de Transfăgărăşan. Taxa (modică) se plăteşte după urcarea celor 1480 de trepte, la intrarea în cetate. Cetatea Poenari a fost ridicată pe post de fortăreață contra otomanilor de către Negru Vodă. Vlad Țepeș a renovat cetatea şi a transformat-o în reședință secundară. S-ar zice că şi Cetatea Poienari l-a inspirat și pe Jules Verne în crearea capodoperei Castelul din Carpați prin legendele povestite de o româncă despre misterioasa cetate a lui Vlad Țepeș.

Lac de acumulare pe râul Argeş, creat în 1965. Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Este accesibil de peTransfăgărăşan. Cea mai lungă săritură bungee jumping se poate face de aici.

Cel mai înalt vârf din România (2544 m). Pentru cei pasionaţi de trasee montane. În apropiere este Refugiul Vistea şi Iezerul Triunghiular.

Al doilea cel mai înalt vârf muntos din România (2535 m). Pentru cei pasionaţi de trasee montane. În apropiere este Lacul Călţun.

Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare. Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole. Mănăstirea este la ieşirea din Curtea de Argeş, spre Transfăgărăşan.

Ruinele cetății Orăția de la Podu Dâmboviței se gasesc la 5-6 km nord de Rucăr, in raza satului Podu Dâmboviței (județul Argeş) şi la 2 km de râul Dâmbovița. Cetatea era situată pe un vârf stâncos, cu pereții abrupți spre vest si nord-vest, pe un platou continuat spre est de Dealul Sasului. Data la care este construită Orăția este în continuare necunoscută. Materialul arheologic gasit cât şi documente şi contextul istoric, presupun ridicarea cetății în a doua jumatate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus ca ea fusese vamă a Transilvaniei, iar o dată cu trecerea cetații în proprietatea Țării Româneşti, Ludovic al V-lea ar fi pus să fie ridicat Branul.

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, situat pe dealul învecinat cu acelasi nume, este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.

Este format pe gips, singurul de acest fel cunoscut în ţară, are o suprafaţă de 2,2 ha şi o adâncime de 5 m; este declarat monument natural. Lacul s-a format într-o dolină pe gips, pe la sfârşitul secolului al XIX- lea.

Lacul de acumulare Râuşor se află între localitatea argeşană Lereşti şi Cabana Voina

Lacul Jgheburoasa este un lac din Munţii Făgăraş Sud, de origine glaciară a cărui adâncime este de aproximativ 2 metri. Lacul are formă de pară şi în apele sale poate fi întâlnit păstrăvul. Este în afara traseelor montane marcate. Face parte din Rezervaţia Naturală din Munţii Făgăraş.

Munţii Făgăraș- traseu propus: traseul marcat cu triunghi roşu porneşte din Slatina(Nucşoara) pe un drum forestier pe Valea Doamnei. După cca 3 km ajunge la confluenţa cu Cernatul. De aici sunt de mers 18 km până la Curmătura Maliţei (1830m), după care se coboară până la drumul forestier din Valea Rea către obârşie. După cca. o oră se ajunge la confluenţa Văii Rele cu Izvorul Bândei. În mai puţin de 30 minute drumul forestier ia sfârşit. Se urmează cursul Văii Rele care cu numeroasele cascade oferă imagini de neuitat. La o ora de la stână se ajunge în Căldarea Văii Rele. Urcând în continuare către bordeiul din Valea Rea, puţin mai sus este refugiul Salvamont, şi în final în Portiţa Viştei (2310m).

Peștera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dâmbovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Este o peșteră caldă, cu o tempreatură de 10-12 grade și cu o umiditate moderată. Cascada Dâmbovicioarei se află la circa 500 m în amonte față de Peștera Dâmbovicioara.

Nu se cunosc prea multe date despre biserica săpată în stâncă, începuturile sale identificându-se cu descoperirea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, care datează din vremea lui Negru Vodă. După unii istorici, acest locaș ar fi fost o catacombă creștină de pe timpul romanilor, după alții un templu închinat zeului Zamolxes. Biserica a suferit mari stricăciuni în urma bombardamentelor din Primul Război Mondial.

Lac glaciar situat în mijlocul munţilor Făgăraş la 2241 de metri altitudine şi doar 45 de minute de mers pe unul dintre traseele turistice din Bâlea Lac. Cu o adâncime maximă de 11 m, peisajele din jurul lacului, vederea în ansamblu a munţilor Făgăraş, traseul pe care îl parcurgeţi, toate sunt de o frumuseţe rară.

Domeniul Regal de la Săvârșin a reintrat in posesia Regelui Mihai în anul 2001, fiind prima proprietate revendicată și câștigată de acesta în instanță. Regele a cumpărat castelul de la contele Huniady în anul 1940 la sugestia baronului Ionel de Mocioni-Stârcea, care era la acea vreme Mareșalul Palatului, și care avea un castel în apropiere la Bulci. Regele va veni să locuiască des aici, până când va fi forțat să abdice la 30 decembrie 1947. Astăzi castelul se află într-un amplu proces de restaurare sub conducerea Principesei Margareta. Castelul este folosit de obicei iarna, în preajma Crăciunului și a anului nou.

Castelul Mocioni-Teleki este un edificiu ce a aparținut familiei Mocioni, ultima membră a familiei căsătorindu-se cu un membru al familiei conților Teleki. Castelul a fost ridicat de către familia nobiliară de origine aromâna Mocioni, proprietară a domeniului. Familia Mocioni, prin reprezentantul ei Constantin Mocioni, un preot ortodox, pleacă din Macedonia stabilindu-se în Ungaria. Cei cinci fii ai dai fac comerț la Budapesta și strâng o avere consistentă. Doi dintre ei, Andrei și Mihai, sunt innobilati de Imparatul Iosif al II-lea si sunt stramosii celor doua ramuri ale familiei: dr Mocioni si de Foeni. In istoria comunei Capalnas conteaza ramura lui Mihai de Mocioni. El a locuit initial in Tokay, in Ungaria, unde avea case si pamanturi. Fii sai au fost innobilati de catre Francisc I. In a treia generatie a acestei ramuri, Mihai (1811-1890) se casatoreste ,in 1836, cu verisoara sa, Ecaterina de Foeni, unificand cele doua familii. Tatal Ecaterinei, Ioan Mocioni de Foeni, cumpara in 1853 de la contii Zichy domeniul de 6000 iugare de la Capalnas cu suma de 260.000 florini. Acolo s-au stabilit cei doi, domeniul ajung in posesia familiei Mocioni. Cei doi soti vor ridica un palat in stil francez. Atat timp cat a trait, Ecaterina a fost o figura dominanta a Capalnasului, sprijinind pe fratele ei, Andrei, in sustinerea tuturor manifestatiilor culturale romanesti din vremea sa, amenajand in una din camerele castelului o farmacie, medicamentele fiind oferite taranilor de pe domeniu. Astazi, in castel functioneaza un sanatoriu.

Castelul Regal Săvârşin - E 68, la o distantă de 86 km de Arad şi 67 km de Deva. Acest castel a fost construit între anii 1650-1680. Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Zona Apuseni. Satele Hălmăgel – Luncşoara sunt situate într-un loc ascuns al judeţului Arad, în partea de est, la poalele Munţilor Bihor, pe râul Hălmăgel. Aici pot fi întâlnite numeroase animale sălbatice, locuri inedite, peşteri, cascade, bălţi şi lacuri de mici dimensiuni, precum şi case vechi de munte. Traseele montane ce pot fi parcurse prin sălbăticia locului au un grad uşor de accesibilitate, ele urcând dealurile şi munţii locului, de jos şi până în vărf. Traseul turistic ce urcă pe Muntele Găina trece prim satul Hălmăgel. Dacă satul Hălmăgel este puţin mai cunoscut pentru bogăţia sa etnofolclorică, pentru arhitectura tradiţională, precum şi datorită serbării câmpeneşti "Târgul de fete de pe Muntele Găina" (intrare separată la Evenimente/Târguri/Festivaluri), satul Luncşoara ascunde un loc neexplorat, cu foarte multe locuri inedite: cascade, mine părăsite, pârâuri muntoase, animale sălbatice, o biserică de lemn construită în anul 1860, ce se află pe noua listă a monumentelor istorice naţionale. În zonă se pot practica vânatul şi pescuitul, în apropiere aflându-se şi Crişul Repede.

Manifestarea cea mai importantă din zona Hălmăgel care adună mii de turiști. Serbarea are loc în fiecare an în duminica Sfântului Ilie (cea mai apropiată duminică din jurul datei de 20 iulie). Locul este la poalele Munţilor Bihorului.

Este la poalele Munților Codru-Moma, la o altitudine de 280 m. Izvoarele minerale bicarbonatate, calcice, sodice, oligominerale și mezotermale sunt valorificate încă din anul 1866. Aici sunt şi exploatări de marmură roşie şi neagră.

Ruina unei cetăţi medievale din secolul al XIII-lea, aflată pe Dealul Cetăţii. Aici se practică parapantism. Șiria se numea în maghiară Világos, în germană Hellburg, în trad. "Cetatea luminată". A fost un punct strategic important. În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea este vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784.

La limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tăutului, în dreapta Mureşului, se află ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României. Tradiţia istorică pune numele cetăţii pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu: creşterea şoimilor. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zona și este atestată documentar din anul 1278.

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este o prezenţă inedită în peisajul muzeistic al ţării noastre, fiind unic în România şi numărându-se printre cele patru muzee cu acest profil din Europa. Lucrările cartografice, ordonate istoric și cronologic, de la începuturi şi până în zilele noastre, sunt expuse în 16 încăperi, dispuse pe două nivele, ce comunică între ele printr-o scară interioară. Palierul acesteia are expuse o serie de exponate ce introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii. Întreaga colecţie însumează peste 800 de piese, hărţi, gravuri, desene, litografii precum şi obiecte specifice muzeului. Exponatele sunt dispuse tematic în cele 16 săli, vizitatorul putând urmări evoluţia realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi mai ales cele ce reflectă teritoriul ţării noastre de-a lungul vremurilor. În muzeu mai există și obiecte care nu fac parte din colecția propriu-zisă, cu ajutorul cărora se urmărește recrearea atmosferei de odinioară, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea (bufetul din lemn - cu sculpturi migăloase sau globul pământesc uriaș de la parter). Ferestrele au vitralii cu o cromatică intensă, iar tavanul încăperilor muzeului este acoperit de picturi reprezentând desene astrologice.

Cladirea apare pentru prima data reprezentata pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei în anii 1895-1899 si 1911. Constructia “Colosului”, asa cum era cunoscuta cladirea la inceputurile sale, a fost realizata dupa planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl in anul 1894 pe amplasamentul particular de la intersectia Podului Kalitzei (Calitei sau Podul Calicilor, actuala Calea Rahovei) si marcajul dat de cornisa de sud-est a Dâmbovitei, prezenta semnificativa pentru relieful orasului de la acea data. Dumitru Marinescu Bragadiru a conceput Colosul, ca un loc de recreere, respectand astfel o traditie a fabricilor de bere de a avea si un local in vecinatate asa cum era Gradina de vara “Eliseul Luther” sau braseria , restaurantul si sala de spectacole si bal Colosseul Oppler, disparut in totatalitate astazi. Un exemplu al Bucurestiului de altadata, cladirea a devenit ulterior Palatul Bragadiru, radiindu-si frumusetea si farmecul istoric. Conceptia arhitecturala eclectica cu un repertoriu decorativ bogat folosit armonic la compozitia fatadei si decorarea interioarelor, reflecta intru-totul frumusetea anilor 1900. Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere, magazine si birouri ce functionau la parter, cladirea era o structura impresionanta ce imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada.

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului[2]), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform Cărții de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor. [3] Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distantă de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123). Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.

Mănăstirea Chiajna este un monument istoric aflat la marginea Bucureștiului, la limita cartierului Giulești-Sârbi. Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având, la acea vreme, dimensiuni foarte mari: 43 metri lungime și 17 înălțime, cu ziduri groase de 1 și 2 metri. Urma să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii. totuşi lucrurile au făcut că aceasta să nu se întâmple niciodată. Legendele spun că biserica ar fi blestemată sau că preoții nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfințire. Aceștia au crezut că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă şi toate documentele mănăstirii au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Deși ruina a rezistat parțial la bombardamentul turcilor, a rămas foarte fragilă, cupola ei căzând la cutremurul din 1977. Astăzi, la fiecare câteva minute, pe deasupra bisericii trec avioane la o altitudine foarte joasă. Din acest motiv, dar mai ales pentru că este amplasată la mai puțin de 20 de metri de calea ferată București – Craiova, mănăstirea se prăbuşeşte cărămidă cu cărămidă. Unii arhitecți sunt de părere că mănăstirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar fi mai costisitoare, pe când reprezentanții bisericii susțin că o construcție nouă ar fi mai accesibilă, însă imposibil de realizat, clădirea fiind protejată prin statutul de monument istoric. Prin anii 1948, autoritățile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea, iar astăzi ruinele sale sunt obiectul multor şedinţe foto, impresionând mai ales prin dimensiunile sale uriașe, sunt un loc iubit de alpinişti, aceştia escaladând zidurile mari, dar şi un decor ideal pentru filmări de videoclipuri sau scene de film. În aprilie 2011 ruinele mănăstirii au fost revendicate de Biserica Ortodoxă și se intenționează restaurarea ei. Mănăstirea Chiajna a câştigat trofeul Wiki Loves Monuments 2011 – concurs european de fotografie ce are ca temă promovarea monumentelor istorice.

Stejarul care a stârnit imaginația lui Eusebiu Camilar înainte de a scrie opera cu acest nume (Stejarul din Borzești). Legenda spune că Ștefan cel Mare a petrecut mult timp în a sa copilărie pe valea Trotușului, jucându-se cu prietenii săi de-a românii și tătarii. La unul dintre jocuri s-a întâmplat chiar să vină năvălitorii tătari, prietenul său cocoțat în stejar fiind ucis. Peste ani, hanul tătar va fi atârnând de același stejar, drept răzbunare. Între timp, satul Borzești a fost cuprins în orașul Onești. Idee primită de la Elena Cristina Cantacuz (met...c@gmail.com)

Biserică veche aflată chiar lângă Stejarul din Borzești, cel cuprins în legenda cu Ștefan cel Mare (obiectiv separat). Este singura biserică ridicată de Ștefan cel Mare care nu e legată de o victorie într-o bătălie, ci pentru amintirea prietenului (Gheorghiță, Mitruț) său ucis de tătari chiar lângă acel loc. Nu ratați nici Muzeul din Borzești. Idee primită de la Elena Cristina Cantacuz (met...c@gmail.com)

Oraş pe râul Bistriţa; pe lângă Bacău trece Siretul. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Biserica Precista Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

Si-a inceput formarea in 1972, in spatele barajului de beton in semicerc, inalt de 80 m, pentru a alimenta cu apa potabila si industriala judetul Bacau. Este pe valea râului Uz. Alimentează cu apă Valea Uzului, Târgu Ocna, Onești, Bacău şi câteva comune din aval.

Fosta resedinţă de vară a familiei Ghika - Comaneşti a fost ridicată în 1890 şi poartă semnătura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe două nivele aparţinând eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfârşitul secolului XIX. În prezent găzduieşte Muzeul de Etnografie şi Artă "Dimitrie N.Ghika – Comăneşti" cu piese etnografice din microzona Trotuşului de munte (Palanca-Dofteana) şi lucrari de pictură contemporană românească provenite din patrimoniul Muzeului de Artă-Bacău.

Zona Munţilor Apuseni. Peștera Cetăţile Rădesei este o străpungere hidrologică accesibilă, ce are o lungime de peste 260 m. Peștera se găsește în partea nordică a platoului carstic Padiș (situat în partea nordică a Munţilor Bihor), județul Bihor, în apropierea comunei Pietroasa, la obârşia Someşului Cald. Ea este într-un stadiu avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peştera are un portal înalt de peste 15 metri şi lat de aproximativ 7 metri, de formă ogivală, în care intră pârâul Rădeasa. Galeria sa unică este de forma unui tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii, până la suprafaţă. Aceste hornuri au creat cinci ferestre ce lasă ca în peşteră să pătrundă razele de lumină. În aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 de metri, deosebit de îngust. La Cetăţile Rădesei se ajunge, cel mai uşor, pornind de la cabana Padiș, pe traseul marcat cu bandă roșie, prin poiana Varașoia. Traversarea cetăților nu este deloc recomandată în timpul ploilor torențiale de vară când debitul pârâului face aproape imposibilă trecerea zonelor înguste. Intrarea în peșteră se face de pe malul stâng al apei, iar după ce se ajunge în sala mare întreaga podea este acoperită de blocuri mari de stâncă, printre care se strecoară apele, cu un vuiet asurzitor, formând repezișuri și cascade. După aceea urmează o zonă îngustă și lipsită de lumină, până se ajunge în zona de sub Fereastra I, un alt aven care perforează pachetul de calcar, apoi un canion strâmt, lipsit de lumină, cu marmite turbionare tipice de eroziune, şi în cele din urmă se ajunge la ieșirea în Poiana Rădesei. Traseul parcurs în subteran are 260 m și o denivelare de 36 m, fără formațiuni carstice spectaculoase, dar peștera are un important potențial turistic. Gradul de dificultate este unul mediu și nu este recomandată, sub nicio formă pe vreme ploioasă. Este important de precizat şi faptul că necesită surse de iluminat. Face parte din Parcul Natural Apuseni.

Peşteră şi cascadă în Apuseni. Acces uşor şi cu trenul şi auto până peste râul Criş, iar de acolo pe jos. Peştera este amenajată şi interesantă, cu scări de lemn. Apa vine din peşteră şi curge pe versant formând cascada. Cascada se varsă jos în Criş. Avem o intrare separată pentru Cascada Vadu Crişului.

Cascada Oşelu se află pe valea Oşelu, afluent de stânga a pârâului Boga. Valea Oşelu îşi are izvorul într-un izbuc situat la baza unei stânci din Piatra Ciungilor. Are un sector de chei cu multe repezişuri şi cascade mărunte. Cea mai mare cascadă se formeză în apropierea confluenţei cu pârâul Boga. Căderea aproape verticală are 5 trepte şi o înălţime de 10m. Apele ei ajung în acumularea de pe Boga, care se află în faţa cascadei.

Cascadă în Apuseni, Stâna de Vale. Cascada Moara Dracului este situată pe râul cu același nume de pe versantul vestic al Munților Vlădeasa, în apropiere de Vârful Buteasa, dar și în apropiere de Lacul Floroiu (Lacul Drăgan). Are o înălțime de 20-25 de metri, căderea de apă în două trepte şi se remarcă mai ale prin frumusețea ei. Se poate ajunge la ea de pe drumul care leagă Stâna de Vale și Valea Drăganului, din dreptul cantonului Ciripa.

Cascadă în Apuseni, Stâna de Vale. Cascada Iadolina este considerată ca fiind cea mai frumoasă cascadă din Valea Iadului. Este situată sub nivelul şoselei, pe partea stângă a drumului dinpre Satul de vacanţă Coada Lacului Leşu (dreapta dacă se vine dinspre Stâna de Vale). Partea accesibilă turiştilor oferă o privelişte deosebită a căderii de apă, printre stâncile imense, parcă rupte din munte. Accesul la Cascada Iadolina se face pe drumul forestier Iadu şi pe o potecă, având drept sprijin o coardă metalică prinsă de peretele de piatră. Frumoasa cădere de apă, în mai multe trepte, atrage anual mii de turişti. Valea Iadului mai realizează cascade şi în continuare, sub Cascada Iadolina, însă acestea se pot vedea în condiţii de siguranţă, doar de sus.

Cascadă în Apuseni. La Cascada Săritoarea Ieduţului se ajunge din drumul de acces Stâna de Vale - Coada Lacului Lesu – pe un perete de stâncă apare indicator turistic, cerc albastru, înspre Cascada Săritoarea Ieduţului. Traseul este prin pădure, în urcare, cu o durata de 15 – 20 minute, destul de uşor. Se află la aproximativ 7 km se Stâna de Vale.

Cascadă şi peşteră în Apuseni. Acces uşor şi cu trenul şi auto până peste râul Criş, iar de acolo pe jos. Apa vine din peşteră şi curge pe versant formând cascada. Stânca prin care cascada a săpat are o strpungere prin care se poate ajunge de dedesubt la apa cascadei. Se varsă jos în Criş. Avem intrare separată pentru Peştera Vadu Crişului.

Valea Iadului, - peștera cu apa, valea Leșului (in apropiere de Oradea). Coada Lacului, a devenit din ce în ce mai populată, asfel s-a format un adevărat sat de vacanţă, unde preţurile terenurilor cresc de la an la an. Drumul forestier care trece pe lângă lac ajunge până la Cabana Stâna de Vale.

Oraş pe Crişul Repede. Se numea mai demult Oradea Mare (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Varadinum. Oraş frumos, cu zona centrală restaurată acum câţiva ani. Este menționată pentru prima dată la 1113, iar Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, primul în Europa. Drept urmare, meridianul de 00 trecea prin Oradea. La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul Negru", Depozitul de sare, Fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme. Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 Mai se află la o distanță de 8 km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum și pârâul termal Pețea, cu o vegetație tropicală unică în Europa. Este un oraş care se merită a fi vizitat.

Edificiu ridicat in secolul 13, din care astazi mai exista doar ruine

Groapa Ruginoasă este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic) situată în partea sud-estică a județului Bihor. Se întinde pe o suprafață de 20,4 hectare și face parte din Parcul Natural Apuseni. O vale cu versanți abrupți, formată prin eroziune de șuvoaie, Groapa Ruginoasă este o ravenă uriașă, cu rupturi ruginii. Reprezintă un fenomen cu totul aparte, imensa ravinare fiind săpată până în reasta culmii ce închide, spre sud, Valea Seacă și are o adâncime de peste 100 metri și un diametru de peste 600 metri. Procesul de eroziune este foarte activ pe toată suprafața și a scos la iveală straturi de cuarțite de culoare roșie violacee. Acestea conferă zonei un aspect cu totul aparte, părând, de la mari depărtări, ca o rană deschisă în trupul muntelui. Muchiile ascuțite, adevărate lame, converg spre centrul Gropii, la firul unui vâlcel, împărțind spațiul în mai multe sectoare. Vălcelul, de fapt obârșia Văii Seci, reprezintă, de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval, din cauza săritorilor mari pe care le prezintă. Dimensiunile Gropii Ruginoase se măresc cu rapiditate, eroziunea lucrând și astăzi extrem de rapid, săpând regresiv. Acum 80 ani locul era marcat pe hărți doar printr-o ravenă foarte mică, viteza cu care s-a ajuns la dimensiunile de astăzi fiind uluitoare. Obiectiv propus de Denisa!

Este situata pe valea cu acelasi nume în imediata apropiere de confluenţa cu Valea Boga, afluent al Văii Bulzului. Are o înălţime de circa 10 m. Este accesibila din Boga urmând drumul forestier (cam 2 km) ce se desprinde înainte de confluenţa cu Valea Rea, drum ce însoteste Valea Boga până în apropiere de cascadă. Acolo e şi un mic baraj de retenţie.

Peștera Ghețarul de la Focul Viu este una dintre peșterile aflate în Munții Bihorului. Este dispusă pe Valea Galbenă, în apropiere de Vârful Piatra Galbenii și Vârful Cuculeul de Fier, la o altitudine de 1.165 metri. Accesul la peșteră este posibil cu autoturismul, pe drumul forestier Bălăleasa-Valea Seacă, până la cantonul silvic din Valea Cetăților, de unde deplasarea se face pe jos (încă aproximativ 1,5 km). Se recomandă vizitarea peşterii în jurul prânzului, când razele solare pătrund prin horn în peşteră. Pestera este formata din doua sali si se deschide la baza unui perete de calcar printr-o intrare joasa, urmata de o galerie care coboara pâna în Sala Mare. Sala Mare, care masoara 68 m în lungime si 46 m în latime, adaposteste un bloc de gheata fosila – Ghetarul Focul Viu – cu un volum de 25.000 m3, al doilea ca marime dupa cel de la Scarisoara, dar foarte probabil de aceeasi vârsta cu acesta. Pestera Focul Viu ca marime, ocupa locul trei in randul ghetarelor subterane din tara. Accesul la pestera se face printr-o galerie pe o scara de lemn.

Zonă turistică Padiș se află în ramura nordică a Munților Bihor, lanț din Munții Apuseni. Din punct de vedere administrativ, zona Padiș e situată în sud-estul județului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la granița cu județele Cluj și Alba. Pentru a ajunge la Padiș aveți cel puțin 3 variante: - de pe comunicația Oradea- Deva E79, în Sudrigiu virați către Pietroasa. În Pietroasa mergeți tot drept, pe drumul principal până în satul de vacanță Boga (nu există pancarda de localitate). La intrare în Boga virați dreapta (există o pancarda de 1m/1m cu Cabana Cetățile Ponorului) și urcați 10 km până la Cantonul silvic Scărița. După acesta virați tot dreapta (există o pancarda de 1m/1m cu Cabana Cetățile Ponorului) și vă continuați deplasarea 5 km, trecând pe lângă un camping, mai virați o dată la dreapta și după 300 m ajungeți la Padiș. - de pe comunicația Oradea- Cluj Napoca E60, în Huedin virați către Răchițele. mergeți pe ruta Răchițele, Ic Ponor, Platoul Padiș, Cantonul silvic Scăriță. După acesta virați la stânga (există o pancarda de 1m/1m cu Cabana Cetățile Ponorului) și vă continuați deplasarea 5 km, trecând pe lângă un camping, mai virați o dată la dreapta și după 300 m ajungeți la Padiș; - pentru cei care vin cu mijloacele de transport în comun, cea mai bună variantă este să vină cu autobuzul până în Vârtop-Arieșeni și de aici pe marcajul turistic bandă roșie până la Padiș". Pentru iubitorii de drumeție montană (trekking – mersul pe poteci bătute si hiking – în afara potecilor, dar si folosind mâinile), există nenumărate obiective turistice de o inegalabilă frumusețe si o mare importanță, în zona turistică Padiș din Munții Apuseni. Complexul carstic Cetatile Ponorului; Ghetarul Focul Viu (al treilea, ca mărime, din Romania, recomandabil a fi vizitat pe la amiază când, razele soarelui, ce pătrund în pestera printr-un horn, dau scânteieri de foc stalagmitelor) - Pestera Cetatile Ponorului (tuneluri subterane inundate, cascada) - Pestera Cetatea Radesei (săli mari, hornuri – avene, canion la iesire) - Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută (Negru, Gemănata, Acoperit) - Pesterile din bazinul Groapa de la Barsa (Zapodie, Neagră, Ghetarul de la Barsa) - Ghetarul Bortig (al doilea, ca mărime, din Romania; aven) - Pestera din Valea Galbenei (tunel subteran, 100 metri) - Pesterile din Circuitul Somesului Cald (Honu, Uscată – sală uriasă, Tunelul Mic) - Pestera Sura Boghii (usor ascendentă, sub Pietrele Boghii) - Pestera Caput (colectorul tuturor apelor din zona, galerie descendentă în trepte, cascade pe 2000 metri) - Pestera Padis (galerie descendentă) - Avenele din Vărăsoaia (trei) - Pestera de la Izbucul Ursului Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, potecă săpată în peretele de stâncă, cabluri sustinere, balcoane) - Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului) - Cheile Văii Bulbuci (izbuc, cascade; sălbatice si inaccesibile) - Cheile Văii Oselu (izbuc, cascada) - Cheile Văii Boga (izbuc, cascade, canioane) Poiana Ponor (izbuc, râu cu meandre, ponoare, sorburi) - Poiana Florilor (poieni în pantă alternând cu ochiuri de padure; flori, iarbă sau fân cosit, izvor) - Poiana Bălileasa si zona La Grajduri (doline, izvor, Valea Cetătilor, punctul de intersectie al multor trasee) - Poiana Vărăsoaia (2 platouri carstice, 2 lacuri, doline, pesteri, avene) - Poiana Radesei (locul de nastere a Somesului Cald, cascada, canion) - Sesul Padis (platou carstic aproape plan, ciuruit de nenumărate doline; drumuri forestiere, văi, lacuri, o pestera, un izvor) Puncte de belvedere, creste:- Piatra Galbenei (vedere spre Valea Galbenei, Groapa Ruginoasa si Vârful Tapu) - Pietrele Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului) - Gardu Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului) - Vârful Biserica Motului (vedere spre Sesul Padis, Magura Vânătă si Culmea Cârligate) - Vârful Vărăsoaia (vedere spre Valea Boga, Cheile Somesului, Magura Vânătă, Sesul Padis, Groapa Ruginoasa) - Culmea Cârligate (Valea Draganului, Valea Somesului, Depresiunea Beiusului, Padis) - Creasta Măgura Vânătă (vedere asupra întregului bazin Padis,Tapu, Groapa Ruginoasa, Cucurbăta Mare)

Stațiunea Băile Felix este situată în partea de nord-vest a României, în județul Bihor, la o distanță de circa 9 KM de Oradea și la 22 KM de punctul de trecere a frontierei Borș. Așezat în câmpia Crisurilor la o altitudine de 150 m, stațiunea are un climat continental moderat de șes, cu ierni blânde și veri temperate cu influență mediteraniana, ideală pentru turismul balnear. La dispoziția turiștilor întreg anul, stațiunea balneoclimaterica Băile Felix oferă condiții de relaxare, vacanță, odihnă și recuperare. Sunt numeroase Pensiuni în Băile Felix, care dispune de o bogată bază de tratament, băi termale, ștranduri (Apollo).

Cascadă în Munţii Apuseni, pe Cheile Galbenei. Cascada Bulbuci se află pe valea cu acelaşi nume, afluent de stânga al Văii Boga. Valea Bulbuci îşi are izvorul într-un izbuc şi este presărată cu numeroase repezişuri şi cascade mărunte. Cea mai mare, Cascada Bulbuci are o înălţime de 40 m, în trei etaje. Ultima treaptă este cea mai frumoasă şi cea mai vizitată, fiindcă se poate intra în spatele perdelei de apă. Această cascadă se aruncă într-o cădere de la cca. 20 m înălţime. La celelate două trepte este mai greu de ajuns. Caderea de apa este la iesirea paraului Galbena din circuitul sau subteran. Aici se varsa apele care strabat pe rand Pestera Caput, Cetatile Ponorului, ies prin Izbucul Galbena si strabat Cheile Galbenei. La ape mari cascada are două braţe. Acolo, unde apa scapă din strânsoarea stâncilor şi se aruncă în gol, este o peşteră.În peştera de 50 m lungime se poate vedea cursului subteran. Poteca, săpată în stâncă de Czárán Gyula, oferă o privelişte şi un sentiment de excepţie acelora care se aventurează în această peşteră.

Zona Munţilor Apuseni. Peștera Vântului, descoperită în anul 1957, reprezintă astăzi, cel mai lung labirint subteran din România, având o lungime totală de 47 km. Ea se află în Munții Pădurea Craiului, în vecinătatea localității Șuncuiuș, la periferia nordică a acestor munţi, în defileul carstic omonim, în bazinul hidrgrafic al Crişului Repede. Intrarea în Peştera Vântului este situată la vreo 2 km SE de localitatea Şuncuiuş, în versantul stâng al văii Crişului Repede, deasupra izvorului din Poiana Frânturii şi se deschide în Defileul Crişului Repede, de-a lungul căruia se mai află încă două mari peşteri, Peştera Ungurului şi Peştera de la Vadu Crişului, precum şi numeroase alte cavităţi de dimensiuni mai modeste. Peştera Vântului se dezvoltă într-o stivă de calcare triasice, organogene, care se extinde pe aproximativ 20000 mp şi are o grosime de circa 200 m. Formate cu aproximativ 200 milioane de ani în urma, aceste calcare sunt puternic diagenizate, au o culoare cenusie şi în general sunt compacte, dar pe alocuri prezintă fisuri umplute cu calcit sau argilă. Vegetatia şi fauna regiunii cuprinde o gamă variată de asociaţii, de la specificul pădurii de foioase pâna la cel de păşune deschisă. Rocile calcaroase şi terenul arid creează, în unele zone un habitat particular, reflectat în compoziţia calitativă a florei şi într-o mare diversitate de specii de animale, păsări sau vietăţi vertebrate ori nevertebrate, unele dintre ele fiind adaptate în mod deosebit carstului stâncos. Regiunea aceasta şi peştera sunt incluse în Aria Naturală Protejată "Peştera Vântului".

Cetatea Biharia (Castrum Byhor, azi ruine) este situată la 14 km nord de Oradea, lângă satul omonim, într-o zonă de șes inundabil. Este menționată în izvoare ca aparținând voievodului Menumorut care a rezistat aici 13 zile asediului maghiar (sfârșitul secolului al X-lea). Este o fortificație cu valuri de pământ (înălțimea actuală: 5-7 m), de plan dreptunghiular (115 x 150 m), înconjurată de șanțuri cu apă (late de 15-20 m). Sistemul defensiv era întregit de un mic bastion circular ("cetatea fetelor"). În secolul al XI-lea aici a fost reședința unui Episcopat Romano-Catolic, mutat apoi la Oradea.

Cetatea Pomezeu sau Cetatea Korniş, aflată în apropiere de municipiul Beiuş, judeţul Bihor, la limita de este a satului Pomezeu, datează din epoca medievală, dintr-o perioadă renascentistă (sec. XV-XVI), iar ruinele sale, situl actual, ocupând o suprafaţă de arpoximativ 1,15 ha. Cetatea se află într-o stare gravă de deteriorare, totuşi, accesul spre porţiunea mai bine conservată este facilitat cu un pod nou, construit peste râul Vida. Această cetatea este una dintre puţinele mărturii arheologice şi arhitecturale rămase dintr-o epocă în care aceste locuri erau supuse unor distrugeri majore, în cele mai multe cazuri totale. Aceste distrugeri erau consecinţa marilor conflicte de la finele sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea (lungul război antiotoman). Printre fragmentele arhitectonice remarcabile ce s-au păstrat sunt: o uşă sculptată în întregime (două fragmente provenind de la colţul superior al acesteia au sculptate rozete şi ghirlande, iar în părţile inferioare au rămas pentru cercetare scoici şi iar ghirlande), alte fragmente de la alte uşi (acestea nefiind nici pe departe la fel de spectaculoase precum cea de mai sus) şi un frumos fragment de cornişă.

Este cea mai adâncă peșteră din România și pe cale să devină și cea mai lungă (acum cea mai lungă este Peştera Vântului). Peștera V5 este situată pe platoul carstic Padiș în depresiunea Vărășoaia, de unde și inițiala numelui. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul ce duce la Peștera Cetatea Rădesei. Condiţii de vizitare: Peștera V5 poate fi vizitată de echipe de speologi experimentați și necesită echipament de expolrare complet: costume impermeabile, cizme, corzi, coboratoare, blocatoare, etc.

Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 3 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.

Este cea mai mare peșteră din România, cu o lungime totală de 47 km. Se află în partea nordică a Munților Padurea Craiului, în defileul carstic cu acelaș nume. Din punct de vedere hidrografic peștera aparține bazinului Crișului Repede. Accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferată (stația CFR Șuncuiuș). Intrarea naturală în Pestera Vântului este situată la cca. 2 km SE de localitatea Șuncuiuș, în versantul stâng al văii Crișului Repede, deasupra izvorului din Poiana Frânturii. Deoarece galeria de acces era foarte strâmtă și greu accesibilă a fost blocată și s-a deschis o intare artificială cațiva zeci de metri distanță, la nivelul activului. Condiţii de vizitare: În anul 2003, în cadrul unui proiect Phare, CSA a deschis oficial un traseu turistic în peșteră. Lungimea acestuia măsoară 730. Vizitarea se poate face numai cu insoțire din partea clubului custode.

Zona Munţilor Apuseni / Munţii Bihor / Padiş. Parcul Natural Apuseni. Avenul Borţig este un aven spectaculos, cu o intrare având un diametru de 35 m. La baza puţului de intrare (de -38 m), se ajunge pe un mare bloc de gheaţă evidenţiat pe o diferenţă de nivel de 16 m. Avenul are o lungime totală de 150 m şi adâncime de 54 m pe care o obţine datorită unei galerii scurte ce dă acces la o sală de mari dimensiuni. Avenul este situat deasupra traseului subteran al Cetăţilor Ponorului, accesul fiind însă împiedicat de blocul de gheaţă. Blocul de gheaţă pe care-l adăposteşte avenul are un volum de 30.000 mc, situându-se pe al doilea loc din ţară, după Gheţarul Scărişoara, aflat, şi acesta, tot în Parcul Natural Apuseni. În apropiere se află Complexul Carstic Cetăţile Ponorului, se pot admira, de sus, cele trei doline (urmând Circuitul Balcoanelor), poate fi vizitat locul numit Piatra Galbenei (un punct de belvedere extraordinar) sau Peştera Gheţarul Focul Viu şi Circuitul Groapa de la Barsa.

Râu şi vale în Munţii Apuseni, Stâna de Vale. Valea Iadului desparte Munţii Bihorului de Munţii Pădurii Craiului. Adâncirea puternică pe verticală încorsetează văile în chei şi defilee sălbatice (Cheile Remeţilor), ce ascund deseori peşteri active (din care se scurg ape de suprafaţă). În bazinul Văii Iadului se află circa 300 de formaţiuni carstice reprezentate prin caverne, doline, avene, grote, ponoare şi peşteri (Peştera cu Apă de la Bulz, Peştera de pe Valea Leşului, Peştera Mică, Peştera Păstorului, Peştera Ciuhandrului, Peştera Valea Izvorului), şi probabil că este unul din cele mai bogate din ţară. Pentru că în anii 1970-2000, Valea Iada a fost supusă unui proces de amenajare hidrotehnică, ceea ce a dus la construirea mai multor baraje de acumulare şi regularizare a cursului, au apărut lacurile de acumulare de la Leşu, Munteni şi Bulz, Cârligate, Şipote şi Valea Izvorului etc. Aici poate fi întâlnit şi liliacul carpatin (Syringa josikaea).

Barajul Colibița a creat lacul Colibița, care este un lac antropic de acumulare din Munții Călimani. Pe malurile lacului se află stațiunea turistică Colibița.

Complexul Turistic "Poiana Zânelor" este aşezat la poalele Munţilor Rodnei, la graniţa dintre judetele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. Amplasarea este absolut unică, complexul fiind aşezat in mijlocul unei paduri de molid şi înconjurat de un lanţ muntos. Complexul se află pe raza comunei Şanţ, ultima aşezare pe Someş, situată la o înalţime de 629 m. Numele comunei este dat de trecutul ei zbuciumat, din timpurile când locuitorii din zonă săpau şanţuri de apărare împotriva năvălirii barbarilor. Satul a devenit celebru prin tabăra de cercetare sociologică organizată de Dimitrie Gusti, care a întărit conştiinţa valorilor comunitare şi a folclorului Şomeşan. Din Poiana Zânelor sunt de parcurs doar 120 de kilometri pentru a ajunge la mănăstirile din Bucovina si 160 de kilometri până in Pasul Tihuţa, locul încarcat de istorie şi legende transilvane care l-au inspirat pe Bram Stoker la scrierea romanului "Dracula". Cei care vor să viziteze Cimitirul Vesel din Săpânţa sau piaţa de ţesături de aici, trebuie să ştie că au de parcurs doar 150 de kilometri din Poiana Zânelor. Complexul Turistic "Poiana Zânelor" poate organiza excursii la toate obiectivele enumerate mai sus cu microbuzele proprii. Împrejurimi: Vârful Ineu, Munţii Suhardului, Vf. Omului, Lacul Lala, Grădina Zânelor, Pârâul Zânelor. Trasee turistice: - trei trasee spre Vârful Omului (1935 m) marcate la standard internaţional

În satul Arcalia se află o fostă proprietate a unor grofi maghiari, care este compusă dintr-un castel şi un parc dendrologic de aproximativ 16 hectare. Castelul datează din secolul XIX şi este singurul castel din Transilvania în stil maur-bizantin. Proprietatea se află acum în posesia Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind folosită pentru diverse activităţi ştiinţifice şi socio-culturale, dar se află în discuţii legate de retrocedare. Aşezarea dispune de numeroase facilităţi: sală de conferinţe, sală de seminar, sala de lectură, biblioteca francofoniei, dormitoare şi cantonă. Speciile care trăiesc în parcul din Arcalia sunt în jur 150 la număr, reprezentând atât specii autohtone, cât şi unele care nu trăiesc în mod normal în climatul din România. Acest loc este plin de linişte. Este un bun loc de retragere penrtu sesiuni de studiu, de practică. Un loc dedicat atât celor care doresc să vină aici pentru varietatea florei şi studiului în domeniu, cât şi pentru turistul preocupat de călătorie. Este posibilă cazarea în dormitoarele complexului. Printre activiţăţile cele mai interesant pe care le-am surprins la castel, a fost un cantonament de dans sportiv. La lăsarea serii, perechi care dansau într-una din sălile de la parter ale castelului, par să fi fost încheierea pefectă pentru un vis de vară. Această amintire mă face să mă gândesc cu drag la Arcalia şi la o nouă vizită în acel loc deosebit. În plus, o călătorie aici, poate fi oricând cuplată cu un drum spre crama Lechinţa, un loc preferat de către degustătorii de vin.

Apartine Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, momentan aici functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”. Localitatea Arcalia se afla la aproximativ 15 km de Bistrita iar castelul este situat intr-un parc dendrologic, care detine aproximativ 150 de specii autohtone si exotice, cum ar fi bradul argintiu, molidul caucazian sau salcamul japonez. Nu ratați cele 2 SOBE de teracota (una verde peruzea, alta roz pal, cu blazonul familiei Bethlen imprimat pe cahle), care chiar daca nu mai sunt functionale, au fost restaurate si pot fi admirate in saloanele castelului. Si sobele sunt cam in genul constructiei conacului si respira a sfarsit de secol XIX.

Pasul Tihuța (denumit și Pasul Bârgău) este localizat în sud-estul Munților Bârgău, la o altitudine de 1227 m. Este străbătut de Drumul european E58 / drumul național DN17, principala cale de legătură dintre Transilvania și Moldova, care asigură legătura între Bistrița și Vatra Dornei. Este una dintre cele mai dificile trecători rutiere montane europene. În pasul Tihuța se găsește stațiunea turistică Piatra Fântânele (1201 m). Aici se află Complexul Dracula. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat construirea unei cruci, înalte de 30 m, în valoare de 250.000 euro, în curtea mănăstirii de maici Nașterea Maicii Domnului din localitatea Piatra Fântânele, din Pasul Tihuța. După ce ieşi din pădurile bistriţene, ochiul e încântat brusc de deschiderea locurilor bucovinene.

Cascada Diavolului se află chiar la intrarea în Cheile Bistriţei, în Munţii Bârgăului. Cheile Bistriţei Ardelene se întind, cu mici întreruperi, de la ieşirea din comuna Bistriţa Bîrgăului, trecând pe la confluenţa cu pârâul Repedele şi apoi la barajul Colibiţa. Ele oferă un peisaj încântător de-a lungul celor 65 km străbătuţi pe Valea Bistriţei, începând de la 1.562 m altitudine (în Munţii Călimani). Apele cristaline se prăvălesc printre brazii falnici sculptând cele mai înguste chei din România, pe un culoar lung de 600 de metri şi cu pereţi abrupţi, străpunşi de numeroase guri de peşteri. Chiar la intrarea în chei, apele se revarsă prin "Cascada Diavolului”. Tot aici poate fi descoperită şi Peştera Bistriţei.

Vechi centru comercial, prima dată apărând în anii 1300 cu numele Drinago (hărţi spaniole, catalane). Situat pe malul stâng al Dunării, la distanță de aproximativ 20 de kilometri de Galați. Orașul vechi se afla în spațiul delimitat de Dunăre și actuala Stradă a Unirii (fosta a Cetății), ce urmeză și azi traseul fostului zid al orașului. După readucerea în cuprinsul Țării Românești a orașului, în 1829, autoritățile ruse de ocupație au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza așezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre. Astfel se prezintă și astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenței și Dorobanților, dar și străzile Plevnei, Rahovei, Griviței și Ștefan cel Mare. De altfel, Brăila este unul din puținele orașe din țară care a păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, orașul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o adevărată rezervație arhitectonică pentru cei interesați.

La 4 kilometri de Memorialul Ipotești, se află lacul din pădurea Baisa, sursă de inspirație a multor poezii ale lui Mihai Eminescu

La sfârșitul secolului al IX-lea, una dintre moșiile mari ale comunei Dobârceni a intrat în stăpânirea familiei Sturdza. Elena Sturdza, una din personalitățile vremii, s-a implicat puternic în dezvoltarea satului, construind pe cheltuiala sa, primul local de școală - mai este și astăzi în folosință. Vechea curte domnească a conacului se afla pe locul actualului parc comunal și pentru a păstra memoria Elenei Sturdza, parcul îi poartă astăzi numele. Din păcate, conacul nu s-a păstrat până în zilele noastre. Obiectiv propus de Victor Perdevara!

Una din cele mai mari acumulări de apă de pe teritoriul României; cu o suprafață de 140.000 hă, este cel mai mare lac de pe râul Prut și al doilea ca mărime din țară, după lacul de la Porțile de Fier; locul este des frecventat de pescari și de arheologi (zona Ripiceni).

Clădirea este monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fiind fostul sediu al cazarmei Regimentului II românesc de graniță. Muzeul Năsăudean cuprinde o secție de artă populară și etnografie (unelte și piese de port specifice văii Someșului Mare) și o alta legată de personalități din teritoriul grăniceresc năsăudean. O parte dintre soldații regimentului au luptat la Austerlitz împotriva lui Napoleon Bonaparte. Aceștia erau cunoscuți și sub denumirea de "cătanele negre".

Fenomen carstic ce se prezintă sub forma unor găuri săpate de apă în calcarul Munților Piatra Craiului. Se află la intrarea în traseul "La Lanțuri" la circa 30 minute de urcuș de la Refugiul Şpirlea. Până aici traseul este accesibil atât vara cât și iarna.

Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, este un așezământ monahal de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între anii 1696 - 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană. Mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss în 1785, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal. Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926, iar sfințirea a fost făcută în 1946, în timpul lui Mihai I, Regele Românilor, al cărui portret îl putem vedea pictat în interiorul bisericii, Regele Mihai I, fiind un al doilea ctitor al mănăstirii.

Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Kronstadt. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief. Chiar dacă s-au găsit semnele unei locuiri încă din era neolitică, apoi dacică şi tradiţia preia anul 1203 ca anul naşterii oraşului, prima atestare documentară este în 1211. Oraşul a fost sub ocupaţie austro-ungară şi a cunoscut dezvoltarea în acea perioadă. Sunt foarte multe obiective în Braşov, o parte dintre ele sunt dezvoltate în articolele noastre. Oraşul de la poalele Tâmpei este cu siguranţă o destinaţie importantă care nu trebuie ratată! Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță de oraş. În Braşov se ţine festivalul Cerbul de Aur.

Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. A fost aproape în permanenşă o cetate a ocupaţiei austriece. Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea "legenda pare să fie mai puternică decât realitatea ... aici turnându-se Interviu cu un vampir ”, un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. În 2006 a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.

Despre Viscri se spune că ascunde cea mai pitorească biserică săsească fortificată din Transilvania. Trebuie căutat cu atenţie pe hartă, pentru că nu este obişnuitul sat străbătut de un DN. Din fericire, un drum asfaltat bun (deocamdată) de numai 12 km te aduce printr-un peisaj bucolic, cu nimic mai prejos de Provence. Păcat de zona cu adevarat urâtă de la iesirea din satul Buneşti. De cum te apropii, biserica-cetate apare impresionantă pe o mică înălţime. Există multe comentarii despre frumuseţea acestei biserici surprinzătoare, una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Către est drumul comunal DC24 (nemodernizat) face legătura cu satul Copșa Mare iar către vest DC 22 face legătura cu satul Dupus-Atel.

Defileu format din șapte trepte cu înalțimi între 2.5 și 15 metri, care dau îi dau numele și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări este ridicat

Rezervație geologică în vestul munților Persani, lângă Rupea, (pe DN Brașov-Sighișoara), în apropierea carierei de exploatare a bazaltelor din comuna Racoș, în fapt cel mai vestic punct de apariție a bazaltelor din această regiune dominată de depozite sedimentare. Rezervația cuprinde o serie de formațiuni eruptive bazaltice foarte spectaculoase întinsă pe o suprafață de 1, 05 hectare. Coloanele de bazalt (sau Coloanele bazaltice) de la Racoș au o înălțime cuprinsă între 10 și 15 metri și au apărut datorită răcirii rapide a lavei vulcanice.

Cascada "La Chişătoare" este un obiectiv turistic aflat în apropiere de Cheile Moeciului şi Cheile Grădiştei, puţin mai sus de acestea. Urmând Părăul Turcu până la locul numit de localnici "La Chişătoare" poate fi descoperită această frumoasă cascadă. Două fire de apă tâşnesc din peretele stâncos şi se varsă în cascade de 15-20 de metri. Pe timp de iarnă, gerul îngheaţă cascadele formând coloane de gheaţă în culori extrem de interesante. Datorită fenomenului carstic destul de rar întâlnit şi unic în zona aceasta locul a fost declarat rezervaţie naturală biogeologică. Fenomenul carstic de suprafaţă este favorizat de depunerile de carbonat de calciu sub formă de travertin şi constă în mai multe firişoare de ape ce cad mai întăi pe o suprafaţă acoperită de vegetaţie, iar apoi, după ce vegetaţia se termină brusc, ele îşi continuă drumul prelingându-se pe peretele stâncos sau căzând cu putere de pe surplombă. Apa de ploaie, după ce străbate solul, devine acidă şi poate dizolva calcarele. În urma acestor acţiuni nu rezultă întotdeauna fenomenele carstice clasice (peşteri, chei etc.), ci şi depuneri de carbonat de calciu sub forma de travertin, "La Chişătoare" acestea fiind favorizate şi de pulverizarea apei (provocată de cascadă).

Valea Dâmbovicioarei, versantul stâng, masivul Piatra Craiului Argeş; în bazinul hidrografic al Dambovicioarei se găsesc circa 50 de peșteri, cele mai importante fiind Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului etc

Barajul Pecineagu este un baraj de anrocamente de 107m înălține, situat pe râul Dâmbovița, iar lacul de acumulare Pecineagu este utilizat pentru alimentări cu apă, producție de energie hidroelectrică și irigații.

Masivul Piatra Craiului (germană Königstein), adeseori Munții Piatra Craiului, doar Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora. Din punct de vedere structural morfo-geografic, masivul se împarte în trei mari părţi: -Piatra Craiului Mică, cu altitudinea maximă de 1.816 metri, despărţită de restul masivului prin Şaua Curmăturii. -Piatra Craiului Mare, cu înăţtimea maximă de 2.237 metri, cuprinsă între Şaua Curmăturii şi Şaua Funduri. -Pietricica, cu altitudinea de 1.764, care constituie extinderea sudică a masivului până în bazinul Dâmbovicioarei. Trebuie să fiţi foarte atenţi şi la vânturile din zonă, care au o frecvenţă şi intensitate considerabile. În special creasta Pietrei Craiului este expusă permanent acţiunii nemiloase a vînturilor. Direcţia acestora este, predominant, de la nord-vest la sud-est, fenomen care influenţează depunerea zăpezii în coroanele copacilor. Piatra Craiului este un munte deosebit de noros, nebulozitatea locală exprimându-se în circa 200 de zile noroase pe an. Este şi ploios, cele mai bogate precipitaţii căzând în luna iulie. Craiul este acoperit de zăpezi din noiembrie până în aprilie, iar zonele cu avalanşe frevente sunt: Valea Mărţoiului, Valea Funduri, Valea Cheii. Muntele oferă un total de 33 trasee turistice, care acoperă toate gradele de dificultate, dintre care 21 sunt trasee turistice principale, iar 7 sunt destinate doar alpiniştilor experimentaţi.

Unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic si neoliticul timpuriu.

Cetatea Făgărașului este cel mai important monument al Făgărașului, unul dintre cele mai mari din țară și chiar din Europa. Complexul feudal de la Făgăraș, a cărui construcție a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și se continuă, prin adăugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și văl de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.

Zona Munţilor Făgăraş. Lacul Urlea face parte din seria lacurilor glaciare din Munţii Făgăraş aflându-se într-un circ lateral, la nord de pârâul Bândea (Vf. Triponului 2450 m), la o altitudine de 2192 de metri, în apropiere de cabana cu acelaşi nume. Lacul are o suprafata de 19768 mp, adâncimea maximă de 4,4 m, lăţimea de 128 m şi lungimea de 222 m. La nord de lac se află o rocă mutonată, acoperită cu material morenaic, iar la sud s-a dezvoltat o haldă de grohotiş care intră până în lac. Malurile nu sunt acoperite de pietre, ci sunt stâncoase. Traseele şi excursiile ce pot fi făcute de la Cabana Urlea duc spre Vârful Urlea (2475 m) – potecă marcată cu triunghi albastru până în Vf. Moşului şi apoi poteă marcată cu punct roşu ce coboară spre Valea Urlei, spre Lacul Urlea – din firul Văii Urlei este o potecă nemarcată ce urcă direct la lac. Undeva pe tot acest parcurs Cascada Urlea poate fi un reper de orientare sau un loc de răcorire pe timp de vară. La cabană se poate ajunge prin staţiile C.F.R. (cele mai apropiate sunt: Voila şi Sâmbăta, pe linia Braşov – Făgăraş – Sibiu), cu autobuzul (cea mai apropiată staţie este: Pojorta, pe traseul Făgăraş – Voila – Voivodeni – Pojorta) sau cu maşina, drumurile de acces fiind: 1. din Voila, drum de-a lungul râului Breaza, distanţa 15 km; 2. din comuna Breaza, potecă marcată cu triunghi albastru de-a lungul Văii Breaza, apoi pe pârâul Curmăturii, durata 4 ore; 3. din Sâmbăta de Jos, şosea până în comuna Breaza, distanta 15 km.

Cetatea Râșnov este o cetate țărănească veche din orașul Râșnov (județul Brașov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Aşezământul Şinca Veche se întinde pe dealul Pleşu, lângă satul Şinca Veche. El cuprinde mănăstirea rupestră sau cele două bisericuţe săpate în piatră, un parc ecologic, un izvor, vatra monoliţilor, o aşezare dacică, un castru roman, un drum istoric şi schitul "Sfântul Nectarie". Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești şi mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. De la grotă, urcând pe poteci, în vârful dealului, se află schitul "Sfântul Nectarie". Este așezat pe tipia Șinca Veche, într-un peisaj mirific, care face corp comun cu Munții Făgărașului. Dacă se continuă plimbarea se poate vedea troița închinată sfinților călugări nevoitori de la Șinca Veche, la piciorul căreia se află icoana în piatră a Maicii Domnului și lumânărarul, se poate descoperi bordeiul acoperit cu iarbă şi izvorul care iese din stâncă și curge în cascadă, formând căderi ce încântă auzul cu susurul lor și băltiri de apă în care îţi poţi odihni privirea, şi din a cărui apă se poate potoli setea, se poate zăbovi la vatra monoliților (vatra vechilor chilii, o vatră străbună și sfântă, unică în România, un loc ce te predispune la meditație și reflexie, la cugetare și rugăciune). De asemenea, în acest complex istoric-ortodox-cultural poate fi descoperită şi o așezare dacică din secolul III-IV î Hr., un castru roman și se poate merge pe drumul dacilor și al romanilor.

Conacul din Cândești, județul Buzău, (construit la sfarsitul secolului XVII) face parte din patrimoniul cultural național, ansamblul constituit din construcții si grădini fiind de interes istoric, cultural și arhitectonic. La conacul de la Cândești a realizat o bună parte din operă marele artist plastic Nicolae Grigorescu, care timp de aproape 14 ani a lucrat la Cândești, unde avea o cameră și un foișor unde picta.

Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare "România Pitorească".

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Cele două Pâcle sunt la distanţă de 2,1 km în linie dreaptă una de cealaltă şi au drumul comun până la o intersecţie unde drept înainte se merge la Pâclele Mari şi la stânga sunt Pâclele Mici. La apropierea de acea intersecţie sunt panouri mari care anunţă în mod greşit că la stânga sunt Pâclele Mari. Aşadar majoritatea turiştilor merg acolo şi nu au prea multe de văzut. Sursele oficiale (WDPA/IUCN) inregistrează exact invers. Pâclele Mari sunt cele cu reclamă mai puţină (panou cu Muddy Land), drept înainte şi Pâclele Mici sunt la stânga. Realitatea de pe teren susţine aceste înregistrări oficiale, mergând înainte spre Pâclele Mari veţi opri în parcare La Hangar, şi pe jos urmând traseul amenajat veţi urca dealul şi în 5 minute ajungeţi la vulcani. La Pâclele Mari sunt zeci de vulcani! Suprafaţa pe care o schimbă în permanenţă prin scurgerea noroiului este mult mai mare decât la cele mici. Înregistrare WDPA: ID14593 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mari_Nature_Reserve) şi IUCN2261. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Înregistrare WDPA: ID183827 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mici_Nature_Reserve) şi IUCN2262. La Pâclele Mici sunt doar 2 cratere de vulcani! Până şi suprafaţa cu nămol este mult mai mică decât la Pâclele Mari. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Locul este cunoscut în principal datorită tradiţiei de a face un sortiment deosebit de cârnaţi - cârnaţii de Pleşcoi. Pentru a menţine tradiţia şi a promova localitatea, se organizeaza anual Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi.

Masivul Penteleu cuprins între vãile Bâsca Mica si Bâsca Mare este cel mai mare masiv, având si altitudinea cea mai mare 1772 m. Localitãţi de acces: Gura Teghii, Siriu (urmând drumul tehnologic al barajului Ciresu - Surduc).

In Subcarpaţii de Curbură, în bazinul superior al râului Slănic (afluent al râului Buzau), între râul Slănic (S), pârâul Jgheab (E), pârâul Meledic (N) si pârâul Sârat (V) platoul Meledic este situat la 600 m altitudine fiind constituit din argile şi gresii de cuverturâ pe melasa miecenă salmastră a unui masiv de sare, inconjurată de formaţia de gresii şi şisturi argiloase. Aportul din pluvial si lipsa contactului cu masivul de sare (pe care s-au format lacuri) a determinat îndulcirea apei şi implicit schimbarea vegetaţiei. Pesterile de sare de la Mânzăleşti constituie o salbă cuprinzând: peştera din platoul Meledic (cea mai importantă), peşterile din bazinul Jgheabului, reunind 35 mari cavităţi dintre care 26 în platoul Meledic şi 9 in bazinul Jgheabului. Peşterile prezintă o diversitate de forme insoţită de o policromie fascinantă cuprinzând alb imaculat, galben, roz, roşu, maro, cenuşiu. Stalactitele ajung pana la 1,5 m lungime cu grosimi de 30 cm, la bază, adesea schimbându-şi poziţia de la verticală la vârfuri în linie frântă (stalactite aberante). Stalagmitele sunt reduse având cativa cm înălţime si cca. 8 cm diametru la bază. Valoarea ştiinţifică este completată de existenţa in zona a broaştei ţestoase şi a scorpionului într-un regim de climă blândă. Versanţii platoului Meledic au canioane adânci de 5-6 m cu lăţimi de 0, 5 - 3 m şi rupturi de pantă de 2 m. În zonă sunt posibilităţi de inchiriere căsuţe de camping, precum şi un motel.

Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund se găsește pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 m, în Munții Siriului; la lac se poate ajunge prin Valea Neagra pe un traseu de 3 ore: plecare din Gura Siriului (520 m), se trece prin valea Milea și se ajunge la Lacul Vulturilor

Emanații naturale de gaz care ard fără întrerupere; dacă cumva se stinge, sătenii îl vor aprinde. Atenție, drumul nu este cel mai bun din România :)

Muntii Buzaului, Cabana 14 scaune, langa lacul Siriu, 6 km din DN10, de la Pensiunea Elena drum forestier

Basca Chiojdului este ultimul sat din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, la limita cu judeţele Braşov, Covasna şi Prahova. Este puţin la sud de lacul Siriu.

Comuna Siriu este situată în partea nord-estică a județului Buzău, în Muntenia. Este amplasată pe Valea Buzăului, aflându-se în preajmă, Lacul de Acumulare al Barajului Siriu. La barajul de la Siriu se ajunge destul de ușor. Pe drumul de la Brașov înspre Buzău, după aproximativ 80 km, se deschide o întindere de apă ce pare infinită. Lacul de acumulare Siriu este un lac artificial amplasat pe cursul superior al Buzăului. Lacul, finalizat în anul 1985, are o lungime de 10 km și este destinat pentru producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW. Barajul Siriu este un baraj de pământ, amplasat pe râul Buzău, între masivul Podul Calului și masivul Siriu. Barajul este alcătuit din miez de argilă, rocă și steril.

La Colți a fost singura exploatare de chihlimbar din România, exploatare închisă în 1948. Muzeul Chihlimbarului din Colți, administrat de Muzeul Județean Buzău, a fost deschis în 1973 și este singurul astfel de muzeu din România. Colecția muzeului este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră.[1] Cele mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică.

Cascada Bradul se află în Munţii Buzăului, în Masivul Siriu, pe Valea Bradului

Cascada Martinu se află pe Valea Caşoca, în Munţii Buzăului. Înainte de a urca spre barajul de la Siriu, pe partea dreaptă a şoselei se află un drum forestier. La doar câţiva kilometri distanţă, pe acest drum, în mijlocul pădurii poate fi descoperită spectaculoasa cascadă Pruncea sau Caşoca. Pentru a o admira trebuie să cobori sub nivelul drumului cu câţiva metri. De la cascada Martinu, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Cascada Martinu, ca şi Cascada Pruncea se află pe Valea Caşoca, în judeţul Buzău. Dinspre satul Caşoca, comuna Siriu, desfăşurat la gura de vărsare a Râului Caşoca, obiectivele principale sunt Lacul Caşoca, Cascada Martinu şi Cascada Pruncea. Sunt usor accesibile, o potecă lată, aflată pe marginea vechiului terasament de cale ferată forestieră, ducând exact până la ele. Lacul Caşoca s-a format în 1969, în urma barării văii de către două alunecări şi se află la doar 4 kilometri de la vărsarea râului Caşoca în Buzău. Cascada Martinu este o cădere de apă de circa 2-2,5 metri, are o marmită extraordinar de frumoasă la bază şi se situează la aproximativ 2 kilometri de de lac. De aici în colo, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Nehoiaş –Varlaam, din dreptul podului ce traversează Bâsca Rosilei la ieşirea din Furtuneşti (pe stânga rîului). De acolo se merge pe drumul forestier ce urcă pe Valea Tainiţei şi apoi în lungul Culmii Ivăneţu, traseul porneşte înspre vest circa 10 kilometri. În prima parte a drumului, poteca însoţeşte râul pe dreapta, iar după 1,2 km de la răspântia drumului forestier ce merge la Ivăneţu – Ploştina, se traversează apa mergând pe stânga acestuia. Imediat, după trecerea pe malul stâng, atrage atenţia o cădere puternică de apă; peisajul este completat de numeroşi pini ce stau agăţaţi pe poliţele structurale şi pe capetele de strate din jurul cascadei. Privind cu atenţie printre arbori se zăreşte, la câţiva metri mai jos de şosea, cascada Tainiţei, unde apa cade de la 7-8 metri. În dreptul ei pereţii formaţi din strate groase de gresie aduse la verticală (Colţii Tainiţei) au înfăţişarea unor contraforturi.

Fenoment ce se găseşte pe valea Slănicului, pe un deal în apropiere de satul Terca (comuna Lopătari). Este un fenomen natural datorat emananţiei de gaze naturale din pământ care formează câteva flăcări ce ard în permanenţă. Se poate vedea o flacără de până la 1 m înălțându-se în bătaia vântului.

Este situat între comunele Lopătari şi Mânzăleşti, judeţul Buzău. Există şi o intrare în listă pentru zona turistică Meledic. Lacul Meledic este singurul lac din Europa cu apă dulce situat într-un munte de sare. Deşi ne-am fi aşteptat să aibă apă sărată, lacul are apă dulce, cel mai probabil fiind izolat de sare printr-un strat impermeabil de argilă.

Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), în prezent prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr.7). Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual). După retragerea romanilor în anul 274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat. În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda (Torda) într-un loc de lângă râul Arieș "qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” ("în locul ce se cheamă pe ungurește Aranyos, iar pe latinește Aureus”) [1]. Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae). În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la Durgău-Turda. Astfel, la 1 mai 1271, se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania "ocna de sare de la Durgău-Turda (Dörgö-Torda)”. În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph). În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Maria Theresia), Mina Anton (probabil denumită așa după Sf.Anton), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) si Mina Ghizela (Gisela).

Unul dintre principale oraşe turistice are României şi principalul oraş al Transilvaniei actuale. Până în 1974 se numea Cluj; în latină se numeşte Claudiopolis, în maghiară Kolozsvár, în germană Klausenburg. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți medievale săsești ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Șapte Cetăți). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și Klus. Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, și constă dintr-o bornă militară. Este pe malul drept al râului Samus. Napoca a evoluat de la statutul de simplu vicus la urbană (civitas) (Hadrian, în anul 124 d.Hr. - Municipium Aelium Hadrianum Napoca), apoi capitală de provincie devine colonia (Colonia Aurelia Napoca - de la Marcus Aurelius sau de Commodus). După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus. Istoria Clujului este foarte lungă şi plină de lucruri interesante. Printre ele amintim: aici a fost ars de viu Baba Novac; clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja fiindcă erau prosperi; după înfrângerea turcilor, la sfârşitul secolului XII reintră sub stăpânire austriacă; primeşte titlul de oraş liber; apoi a fost integrat în regatul maghiar (1867) şi era al doilea oraş ca importanţă din regat; între 1940-1944 a fost sub coroana maghiară, până trupele româneşti îi alungă pe unguri şi mărşăluiesc prin Budapesta. Mare centru universitar, cutural şi economic, Cluj-Napoca trebuie să fie şi el printre preferinţele turiştilor.

Cascadă în Apuseni. Cascada Răchiţele este cunoscută şi cu numele de Cascada Vălul Miresei şi este situată pe Valea Stanciului, în Masivul Vlădeasa şi în arealul localitaţii Răchiţele, din comuna Mărgău, judeţul Cluj. Este una dintre cele mai frumoase cascade din România, căderea de apă de peste 30 de metri tăindu-ţi răsuflarea de-a dreptul. Cele două trepte ale cascadei totalizează o diferenţă de aproximativ 50 de metri. Pe timp de iarnă, scrugerile de apă de pe peretele stâncos din vecinătea cascadei îngheaţă, formând o suprafaţă excelentă escaladei pe gheaţă. În apropiere de Cascada Vălul Miresei, continuând drumul pe lângă ea, pot fi văzute Pietrele Albe (stânci calcaroase albe) şi Peştera Vârfuraşul (această peşteră se află în custodia unui club de spelogie din Cluj-Napoca – CSA, şi poate fi vizitată numai cu ghizi ai clubului). Legenda Cascadei Răchiţele ne lămureşte asupra numelui popular al cascadei: Vălul Miresei. Aceasta spune că demult, de pe stâncile abrupte peste care curge cascada, a căzut o mireasă, iar voalul ei a rămas agăţat exact pe locul cascadei de astăzi. Se mai spune că nuntaşii şi-au plâns mireasa până ce în acel loc s-a format cascada. Adevărul este că forma cascadei seamănă cu un voal de mireasă! (Să fie adevărată legenda?!)

Cascada Moloh este situată în zona Cheilor Someşului Cald, pe valea Moloh, o vale sălbatică, cu versanţi stâncoşi. Cascada are o înălţime de 10m. Valea a fost botezată de Czaran Gyula după un zeu fenician care cerea sacrificii de copii. Probabil sălbăticia văii l-a determinat pe marele cunoscător al munţilor Apuseni să-i dea acest nume.

Cetatea Bologa în anul 1319 apare pentru prima dată în acte oficiale, şi a fost construită cu rol de supraveghere a drumului care ducea de la Oradea în Ardeal. După toate probabilităţile a fost construită în sec XIII ca şi cetate regală. Rege Ungariei, Sigismund de Luxemburg, după semnarea trataului de alianţă împotriva turcilor, în 1399 atribuie domnitorului Ţării Româneşti cetăţile Bran şi Bologa. Cetatea o perioadă lungă de timp oferă în caz de pericol loc de refugiu pentru locuitorii zonei. În sec. XVII-lea, când Oradea este ocupată de turci, capătă o impotanţă mai mare, fiindcă a îngreunat viaţa tâlharilor, şi încasatorilor de tributuri. Drept urmare sultanul a dat ordin pentru demolarea cetăţii, ordin ce nu a fost executat. În final cetatea a fost distrusă de lobonţi prin explozie. Nu a rămas în picioare numai un colţ al zidului de apărare cu turnul, care se văd şi astăzi.

Lac în Apuseni, Stâna de Vale. Lacul de acumulare Drăgan este situat în judeţul Cluj la intersectia drumurilor forestiere a localităţilor Poieni, Huedin, Ciucea, Stâna de Vale – Lacul Lesul Ursului – Bihor; este un lac antropic şi unul dintre puţinele locuri rămase autentic sălbatice (nefrecventate de turişti) în biosfera românească, aici găsindu-se o vegetaţie de trecere de la foioase la conifere şi o faună formată din căpriori, lupi, urşi carpatini, râşi şi vipere. Se află la 25 de km de la drumul E60, dacă se intră de la Bucea şi la 20 km dacă se intră între Ciucea şi Poieni. Barajul din beton, în arc a fost terminat în 1987, are o înălţime de 120 m, iar lungimea coronamentului este de 424 m. Apa lacului se foloseşte pentru producerea de energie electrică, pentru atenuarea viiturilor dar şi pentru irigaţii. Drumul forestier de pe lângă lacul de acumulare ajunge la celălalt drum din Valea Iadului, la Remeţi. De acolo se poate continua drumul spre Stâna de Vale, iar pentru iubitorii drumeţiilor drumul este deschis pentru traseele din Bihor – Vlădeasa.

Turda a fost fondată ca o așezare dacă sub numele probabil de Turdava. A fost cucerită de romani și redenumită Potaissa. Aici a fost decapitat Mihai Viteazu şi trupul i-a fost înmormântat în locul denumit Mormântul lui Mihai Viteazul, la 3 km sud de Turda (pe str. Bogata). Troiţa refăcută este la muzeul de istorie din Turda şi la mormânt este construit din 1977 un obelist de 1601 centimetri. În Evul Mediu s-au ținut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunări ale stărilor). În 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zápolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la Turda, primul decret de libertate religioasă din istoria modernă a Europei. Turda a fost în timpul Regatului Ungariei reședința Comitatului Turda (Torda vármegye), iar din anul 1876 reședința Comitatului Turda-Arieș (Torda-Aranyos vármegye). Între 1925-1950 a fost reședința județului Turda. Printre obiectivele din Turda amintim: Miliarul de la Aiton (bornă kilometrică romană), lacurile Durgău, salina din Turda, palatul princiar, bisericile reformate-calvine, biserica romano-catolică, teatrul, judecătoria, primăria, băile sărate.

În 1950 la Mera existau 1500 de bivoli, iar cum în anii de după revoluție numărul lor a scăzut dramatic, un localnic cu suflet mare a pus bazele unui muzeu destinat meseriei de îngrijitor de bivoli. Acolo veți găsi o multitudine de obiecte folosite în meseria de bivolar, dar și alte curiozități și lucruri strânse de-a lungul anilor: juguri, căruţe, scaune pentru muls, vase de colectat şi procesat laptele, lămpi de petrol, potcoave, fotografii, documente. Este de remarcat colecţia de talăngi, se pare că este cea mai bogată, conținând peste 100 de clopote folosite la turmele de bivoli. Înainte de a merge cu grupuri, e bine să îl sunați pe domnul Gheorghe Varga, proprietarul muzeului (+40-264-281-008, +40-727-49-28-19). Satul Mera este pe drumul dintre Cluj și Zalău, puțin după ieșirea din Cluj.

Se renovează începând cu 1999, s-a terminat renovarea corpului vechi. A aparţinut celei mai puternice familii nobiliare din Transilvania (Banffy) şi este probabil cel mai care castel din Ardeal. Construcţia iniţiala este în stil renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic. Moşia a fost donată familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Şi-a modificat forma şi a crescut timp de sute de ani, iar în al doilea război mondial, Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. Tranformat în sediu CAP, a fost grav afectat de trecerea anilor; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc și astăzi. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană. În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida. Acolo s-au ţinut şi proiectări din cadrul TIFF 2011. În aceaşi comună mai există şi Castelul Banffy de la Răscruci, a nu se confunda cu acesta.

Lângă Dej. Castel construit de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. Ruină păzită şi acum de cei 2 inorogi de la intrare.

Este parte a Defileului Hasdanelor, în zona Cheilor Turzii, la aprox 55 kilometri de Orasul Cluj Napoca. Este accesibilă daca se alege drumul prin Turda, apoi traseul Mihai Viteazu, Corneşti, la sud-vest de Turda. De acolo, se va ajunge la podul Moldoveneşti ce trece peste Arieş. Drumul va tine dreapta coborând pe langă un râu. La 1 km apare un drum pietruit. De acolo se va ajunge la un pod cu aspect puţin cam nesigur. Astfel, dacă veţi dispune de curajul necesar pentru a-l trece cu maşina, se va ajunge la o pădure cu pini, ce va desemna practic sosirea la Cascada Ciucaş.

S-a format pe locul unei exploatări de caolin. În gropile excavate s-a adunat ploaia, iar terenul nisipos din jur a fost sculptat de şiroaiele de ploaie.Se spune că în această apă albastră, colorată de reziduurile de caolin, până prin anii 90 mai găseai şi peşti, dar în 1995 în urma unor lucrări balta a secat. Din fericire apa s-a adunat din nou, iar pe malul lacului, a apărut chiar şi stufărişul. Ţine de satul Aghireş sau Aghireşu.

A nu se confunda cu celălalt castel Banffy din aceeaşi comună, Bonţida. Construcţia este în stil eclectic şi a fost reşedinţă de vară a familiei baronului cu acelaşi nume. Castelul fost ridicat în secolul al XVIII-lea.

Stația meteorologică de la cea mai mare altitudine din țară, stația Vlădeasa, plutește mereu în nori. Aflați în pustietate, la 8 kilometri distanță față de cea mai apropiată localitate, cei cinci meteorologi de aici sînt izolați de lume din noiembrie și pînă în martie. Aprovizionați o dată pe an, în luna octombrie, oamenii de la 1.836 de metri s-au obișnuit cu situația de la această altitudine și, culmea, concediile și le petrec tot la munte. Satul Bologa constituie cel mai accesibil punct de acces spre Cabana Vlădeasa, fiind situat pe E60 și având haltă CFR. Cu mașina se poate continua din Bologa pe valea Hentii până la Săcuieu (8 km - drum asfaltat) și de aici prin Rogojel, cătun aflat la poalele masivului, partea nordică, drum de tractor, până la Cabana Vlădeasa. O altă variantă pentru a ajunge la Vlădeasa este traseul: Huedin - Rogojel

Lacul Gilău, format ca urmare a construirii barajului în anul 1972, se află la contactul munţilor Gilăului cu dealurile periferice, pe râul Someşul Mic în aval de confluenţa râurilor Someşul Cald şi Someşul Rece, în amonte de localitatea Gilău, la o altitudine de 422,25 m faţă de Marea Neagră.

Zona curativă si de agrement cu 6 lacuri de la Durgău-Valea Sărată se află la nord de municipiul Turda. Cele 6 lacuri s-au format prin umplerea cu apă a unor foste mine de sare prăbușite: lacul Carolina, lacul Durgău, lacul Dulce, lacul Ocnei, lacul Rotund, lacul Sulfuros

Cheile Turzii sunt o rezervație naturală protejată, aflată la o distanță de 6 km vest de Turda, de-a lungul văii Hășdate. Au o lungime de 2.900 m[1] și o înălțime a pereților de până la 300 m[1]. Cheile ocupă o suprafață de 324 ha și s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hășdate.

Peştera a fost descoperită la 17 septembrie 1975 accidental, când în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, s-a format o spărtură, prin care a intrat pentru prima dată om în peşteră. Aici sunt 3 galerii: cea a Urşilor, galeria Emil Racoviţă si Galeria Lumânărilor, şi 4 săli: Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviţă şi Sala Oaselor. Vizitarea peşterii începe cu galeria urşilor unde au fost găsite resturi scheletice ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus) dispărut de pe suprafaţa pământului de mai bine de 15000 de ani. Căi de acces: Pe DN-76 (Oradea-Deva), cu derivatie la km 86 în comuna Sudrigiu, pe DJ-763, 16km satul Chişcău.

Zona Lacului Fântânele este situată în vestul judeţului Cluj în partea nordică a Munţilor Apuseni, iar pe malul acestui lac se află staţiunea turistică Beliş – Fântânele. Lacul Fântânele, cea mai mare acumulare de pe cursul Someşului Cald, a fost proiectat la sfârşitul anilor ’60, iar în perioada 1970-1974 cătune întregi ale vechii comune Beliş: Milioan, Pleş, Dădeşti, Bolojeşti sau Giurcuţa de Jos, au fost nevoite să se strămute în alte locuri (pe actuala localizare a satului). Ele sunt acum doar nişte amintiri, putând fi totuşi zărite în verile secetoase, când apa lacului scade foarte mult. Între ruinele caselor abandonate de moţi, cele mai celebre sunt rămăşiţele fostei biserici din Beliş. Pe o rază de câţiva kilometri pot fi vizitate: Biserica de lemn (monument istoric), Biserica fortificată de la Văleni, Valea Iadului şi Stâna de Vale, Rezervaţia naturală Cetăţile Ponorului, Poiana Florilor, Cetăţile Rădesei, Peştera Urşilor, Peştera Alunu, Cascada de la Răchiţele, Cheile Someşului Cald, Peştera Zmeilor, Peştera Humpleului, Peştera Gheţarul Scărişoara, Cheile Galbenei şi Izbucul Galbenei, Bradul lui Horea din Pădurea Scoruşet, Peştera Piatra Ponorului. Se pot face drumeţii, se poate practica sportul nautic pe oglinda lacului (bărci cu rame, hidrobiciclete), se pot face scufundări şi iarna se pot practica sporturi de iarnă pe pârtia de schi de la Fântânele.

Beliș este o comună de munte din județul Cluj, Transilvania, România, situată la aproximativ 80 km vest de Cluj-Napoca și circa 30 km sud de Huedin. Se poate ajunge în zonă pe calea ferată până la gara din Huedin, iar de acolo cu transport auto. Mai ușor se ajunge pe șosea, pe drumul european E60 Oradea-Cluj-Brașov cu deviere spre lacul Fântânele. Stațiunea Beliș Fântânele este o stațiune climaterică permanentă la 1050m altitudine, situată pe malul lacului cu același nume, la întâlnirea M-ților Gilău cu M-ții Bihor. Stațiunea este recomandată în tratarea anemiei și nevrozei astenice. Amatorii de schi pot utiliza pârtiile naturale din apropiere

Lac de acumulare care se găsește între comunele Râșca, Mărișel și Gilău (județul Cluj), la vest de municipiul Cluj-Napoca

Grădina Botanică "Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România a fost fondată în 1920 de profesorul Alexandru Borza. Întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activității de așezare pe temeiuri solide a universității clujene, a reușit să se dezvolte în timp atât ca și un obiectiv turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Grădina conține pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colțurile lumii, fiind structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Flora și vegetația românească sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane, Munții Carpați, Banat, etc. Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu și o căsuță în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

Una dintre cele mai frumoase zone protejate din județul Cluj este reprezentantă de Cheile Tureniului. Este vorba de un defileu spectaculos, cu stânci care domină valea de lângă orașul Turda. Cheile Tureniului sunt cunoscute pentru oportunitățile pe care le oferă amatorilor de escaladă. De asemenea, zona este foarte apreciată de amatorii de fotografie, cele mai apreciate fotografii fiind cele care surprind acvilele care își au cuibul în zonă. O legendă spune că aceste acvile au fost aduse de romanii care au cucerit Dacia. Și asta cu atât mai mult cu cât în apropiere se află și castrul legiunii a V-a Macedonica, una dintre cele mai importante unități militare ale Imperiului Roman, care avea ca însemn principal o acvilă asemănătoare cu cele care se rotesc azi deasupra defileului. Cheile Tureniului sunt un loc minunat pentru drumeţii în splendoarea naturii.

urmeaza sa fie deschisa in toamna

Oltenița, municipiu al județului se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu. Este așezat în Lunca Dunării, în dreptul km 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Așezare are un trecut străvechi, în nordul său fiind identificat urme ale culturii Gumelnița. Toate informațiile vechi așează cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeș, iar acest lucru a făcut ca isotircii şi arheologii să presupună că Olteniţa este aşezată acum, pe aceleaşi locuri pe care se afla cetatea din timpul romanilor, numită Daphne (în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne). Potențialul turistic al localității se concentrează în special pe cursul fluviului Dunărea. Se pot face croaziere, plimbări cu șalupa sau concursuri sportive, se poate practica pescuitul sportiv, există zonă de plajă, un fond forestier adiacent cursului perfect pentru odihnă şi recreere sau vânătoare sportivă. De asemenea obiective importante sunt: insula Albina, portul turistic, balta Valea Mare, malul râului Argeș, zona Dunărica, Rezervația Arheologică Gumelnița (I, II), aflată la marginea orașului, la jumătatea distanței dintre acesta și balta Valea Mare, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa – muzeu de arheologie și istorie (clădirea în care funcţionează muzeul este cea a fostului tribunal şi a fost construită în anul 1925, după planurile celebrului arhitect Ion Cernescu; în muzeu sunt expuse unelte de piatră şi os, ceramică, figurine aparținând Culturii Gumelnița, tezaure din mileniul 1 d. Hr., numismatică), Biserica de zid cu hramul "Sf. Nicolae", ctitorită în anul 1855, Turnul de apă, Biserica de lemn sau Parcul central al orașului, Monumentul eroilor din primul război mondial. Olteniţa este recunoscută pentru funcţiunea ei de port la Dunăre şi pentru Şantierul Naval ce a construit celebrele vapoare ale lui Nicolae Ceauşescu.

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice din lume și probabil prima din Europa (Al Aquas), existând de mai mult de 2000 de ani. Prin stațiune trecea Via Danubia, drumul care făcea legătura dintre Dacia si restul Imperiului Roman - traseul este în lucrări și după ce va fi refăcut, va intra pe lista de obiective turistice de seamă din România. La Băile Herculane poți face o baie termală noaptea, în aer liber, poți urca pe cărările ce duc spre vârful munților și spre crucea, spre grotele existente, poți admira Pinul Negru de Banat. Tot de aici poți ajuge cu ușurință la vechea graniță a Imperiului Austro-Ungar (Cheile Țasnei/Țâșnei). Sissi, îmărata Imperiului Habsburgic a adus înflorirea în Herculane în anii 1700, lucru evident când ești la fața locului. Deasupra de Herculane, la câțiva kilometri în amonte pe Cerna găsiți un baraj, iar continuând linia apei o să ajungeți la Cerna Sat cu ale sale impresionante Chei ale Corcoaiei. Idee primită de la Cau (mir...a@yahoo.com)

Este situat la limita sud-vestică a ţării în sudul munţilor Anina; pe teritoriul administrativ al judeţului Caraş-Severin, între localităţile: Sasca Română şi Şopotu Nou. Lungimea cheilor este de 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise. Nera strabate un defileu cu aspect de chei, îngust, spectaculos şi absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România. Parcul conţine 6 rezervații declarate și una propusă. Este un loc fabulos, care merită atenţia fiecărui român. Principalele obiective ale parcului naţional sunt: tunelurile romane ("La Tunele” - tuneluri săpate în stâncă pe vremea romanilor; când afară căldura de mijloc de iulie te topeşte, poţi găsi un loc friguros în tuneluri), Lacul Dracului (lac carstic; peştera ce s-a prăbuşit a creat un loc minunat; dacă intraţi în Peștera Lacul Dracului aveţi grijă să nu fie perioade ploioase fiindcă se inundă complet), Ochiul Beului sau Beiului (este alimentat de un izvor subacvatic; în el sunt peşti iar reflexiile albastre-verzui iţi dau impresia că nu e real) şi cascadele Beuşniţei (pe Râul Beu în amonte de lacul Ochiul Beului) pe care le găseşti când porneşti pe o cărare laterală sunt fabuloase. Muşchi şi apă, picături ce te stropesc uşor, te mângâie. Nu uitaţi că aceste cascade sunt în zona de protecţie strictă şi au statutul de rezervație naturală!

Chei naturale pe Râul Caraş. În apropiere ce a mai rămas din ruina Cetăţii Caraş. Cheile sunt cunoscute şi pentru marea răspândire a liliecilor (planta). Oraşul Caraşova a fost colonizat cu etnici croaţi care şi la ultimele recensământuri s-au declarat tot croaţi şi sunt majoritari în comună. Până în 1990 ei se considerau caraşoveni şi erau vorbitori de limbă caraşoveană (nu sârbă, nu croată, nu bulgărească). Cultul majoritar este romano-catolic. Caraşova este punctul de plecare în unul din cele mai importante trasee turistice din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului.

Intemeietorii ei sunt se pare emigranţii olteni. Oraşul a cunoscut dezvoltarea datorită exploatărilor miniere din zonă. Minele de fier şi aramă ce au fost exploatate altădată aci sunt acum părăsite. În localitate se află un mare lac cu peşti. Dacă intraţi în apă, asiguraţi-vă că sunteţi buni înnotători.

Izvoare termale sulfuroase în aer liber. Poate fi o activitate distractivă să stai în apele calde, indiferent de anotimp şi de temperatura de afară. Izvoarele au fost folosite începând cu vremurile romane. Romanii au fost cei care au construit şi dezvoltat prima staţiune de la Baile Herculane.

La vărsarea Nerei în Dunăre se formează o deltă mică. Este lângă drumul DN57A.

Fac parte din Munţii Banatului şi sunt foarte accesibili, şoseaua urcând până aproape de Vârful Piatra Goznei (1447 m). Există pârtii de ski pentru începători.

Cea mai mare carieră de marmură din România. De aici a fost folosită marmura pentru Casa Poporului. Cum mergeţi din Caransebeş spre Haţeg, din Voislova faceţi stânga şi treceţi prin Rusca Montană apoi prin Ruşchiţa şi la puţin timp după este cariera.

Chei lângă Băile Herculane, în apropierea satului Pecinișca.

Muzeul de opere de inox ale maestrului Lucaci, cel care a făcut fântânile cinetice din Reșița, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Brăila. Autorul consideră că este un muzeu de talie mondială.

Cel mai vechi teatru din România, copie după fostul teatru din Viena. Cel din Viena nu mai există.

Muzeul în aer liber cu mai vechi locomotive cu aburi din România este al doilea din Europa. Aici găseşti şi pe prima locomotivă fabricată în România, tot la Reşiţa.

Lacul Ochiul Beiului cu o suprafaţă de 284 mp este situat în Munţii Aninei, în apropierea Cascadelor Beușniței de pe pârâul Beu, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Locul faimosului festival de jazz internaţional. Sat german din Munţii Semenic, în apropiere de lacul 3 Ape. Denumirea germană: Wolfsburg.

Munţii Cernei - pentru amatori de căţărări - Accesul se face cu mașina pe șoseaua DN 67D ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă. Masina se poate parca in zona podului de la capătul lacului 7 Izvoare. De aici sunt 11km pană in staţiunea Băile Herculane. De la parcare se traversează podul. Se urmează poteca cu marcaj turistic, în sens de urcare pe versantul drept al văii perpendiculare pe valea Cernei. Cascada este pe suprafaţa judeţului Mehedinţi.

Traseul din Resița spre Colțan, durata 6-7 ore Reşiţa - Crucea Lupacului - cantonul silvic "Locai” – Lacul Vârtoape – Bocşa Izvor sau Colţan (cca. 19 km pe şosea modernizată, drum forestier şi poteci; marcajul "bandă galbenă” este complet şters). Pornind din Reşiţa, traseul duce la Lacul Vârtoape, străbătând culmile răsăritene ale Munţilor Dognecea. Traseul marcat cu bandă galbenă porneşte din spatele blocurilor din cartierul vestic al oraşului Reşiţa (Moroasa) şi urmează şoseaua asfaltată ce iese din oraş şi se îndreaptă către satul Lupac, până pe şaua Crucea Lupacului. Din acest punct, traseul urmează la dreapta un drum forestier, care trece pe lângă Tâlva Ţapului (426 m). In continuare, traseul urmăreşte drumul pe spinarea unei culmi prelungi, despădurite. Ocolind obârşiile văilor Stârcovăţ şi Lupacul Mic (situate în stânga drumului), se intră în pădure şi se coboară uşor la cantonul silvic "Locai”. După acest canton, se merge în continuare pe drumul forestier, se trece pe lângă Dealul Popii (519 m, în dreapta drumului), iar apoi traseul părăseşte definitiv acest drum la un cot brusc, luând-o la dreapta, pe un alt drum forestier ce coboară la umbra fagilor, pe valea pârâului Ferendia.După câţiva km de mers pe drumul bine întreţinut, se ajunge la coada Lacului Vârtoape, lăsând în urmă, pe stânga, ruinele fostei cabane silvice Ferendia. Lacul Vârtoape (Ferendia sau Amelia) format pe Valea Ferendia (afluent de dreapta al Moraviţei) a luat naştere în secolul trecut, din necesitatea utilizării apei sale la spălarea (sortarea) minereului de fier, transportat ulterior la furnalele de la Bocşa. Are cca. 250 m lungime, 150 m lăţime şi 10 m adâncime la stăvilar, fiind colmatat înspre amonte

Locul e aşezat undeva în Banat, pe valea Minişului, la gura Poneasca, acolo unde şoseaua se întâlneşte cu imaginara Paralelă 45, pe la jumătatea distanţei dintre Bozovici şi Anina. O sută de metri mai sus izvorăşte râul acesta mititel. Aici este Izbucul Bigăr şi peştera cu acelaşi nume, toate în munţii Aninei. Rezervația Bigăr este încadrată administrativ în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Este cel mai vechi sat ceh din România (Svata Helena), lângă Moldova Nouă, Caraş Severin, cum mergi pe Clisura Dunării spre Orşova, cu o mică deviere. Face parte din comuna Coronini. Un amestec de culturi şi ce e de remarcat sunt casele vopsite în culori vii si portul tradiţional. Aici poştaşul lasă ziarele afară şi ele mereu îşi găsesc stăpânul de drept.

Unul dintre cele mai frumoase trasee cu trenul din România. Traseul este supranumit "Semeringul Banatean" datorita asemanarii dintre acesta si calea ferata "Semering" din Austria, construita intre anii 1845-1854. Traseul se parcurge in 2 ore.

Cetatea Caras se afla in apropierea comunei Carasova, pe Dealul Zaglavac, pe traseul turistic marcat cu triunghi rosu. Asezata pe marginea Cheilor Carasului, din cetate se putea supraveghea drumul care trecea prin zona, pe o portiune destul de lunga. Iniţial acolo fusese un punct de observaţie folosit de romani, poziţia sa strategică fiind una foarte bună, la marginea Cheilor Caraşului şi cu posibilitatea de a supraveghea drumul care trecea prin zonă şi trecătorile montane. Ea a fost atestată din anul 1200 sub denumirea de Cetatea Regală (Castra Regalis) una dintre cele 13 cetati din Comitatul de Caraş, apoi în 1323 apare cu numele de Castrum de Crassou, apoi a fost folosită de turci sub numele de "Turski grad" (Cetatea Turcului).

Primul lac artificial din România, lângă Anina, Caraş-Severin; aici se află unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă (3217 m) cunoscute din România, Pârâul Buhui

Cea mai veche exploatare minieră din ţară şi cea mai adâncă mină din Europa – 1107 metri adâncime

Cel mai mare parc cu mori de apă din Romania şi SE Europei; este localizat în sud-vestul României, Caraş Severin, Banat, în depresiunea Almăjului. Ca să ajungi la sat urmează drumul Reşiţa – Caraşova – Bozovici (sau dacă eşti aproape de Oraviţa ai drum şi de acolo spre Bozovici) şi eşti aproape de Eftimie Murgu, tot ce trebuie să faci e să urmezi indicatoarele. Vechea denumire a satului a fost Rudăria, dar din 1970 poartă numele cunoscutului revoluţionar născut acolo.

Face parte din Cheile Nerei (Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa). De la ultima casa din Sasca Montana urmam marcajul cruce albastra. Urcam usor pe Valea Susara prin padurea de brad, trecem prin Defileul Susarei si ajungem, dupa cca. 1 ora de la plecare la Cascada Susarei, care are o cadere de 15 metri, in doua trepte (vezi prima imagine de mai sus). De aici traseul urca spre Poiana Logor, apoi coboara pe drumul forestier. Se ajunge La Scaune iar de aici la Lacul Dracului.

Aria de protectie speciala avifaunistica Divici – Pojejena are o suprafata de 498 ha si se afla pe teritoriul administrativ al comunei Pojejena (localitatile Divici, Belobresca, Susca si Pojejena), judetul Caras-Severin Compozitia faunistica si floristica este asemanatoare cu cea a celorlalte doua arii de protectie speciala avifaunistica. Local, apar palcuri rare de Salix alba si Populus alba.

Munţii Ţarcu

Mănăstirea Călugăra datează din anul 1858 când auzul cântărilor sfinte ce răsăreau din stâncă l-a îndemnat pe teologul Alexie Nedici din Ciclova Montană să ctitorească aici o mănăstire. Mai mult decât atât în aceste locuri binecuvântate a existat din totdeauna în conştiinţa localnicilor existenţa unui loc binecuvântat unde pusnicii îşi alinau setea de Dumnezeu drept pentru care credincioşii au numit aceste locuri Valea Călugărului. Confirmarea acestor tradiţii au făcut-o Sfintele Moaşte pietrificate şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care au fost găsite aici presupunându-se că a fost pictată la Muntele Athos şi adusă în aceste locuri. Aceste lucruri au determinat intrarea în cinul monahal a teologului Alexie Nedici care cu îngăduinţa Episcopului Emilian Kenghelaţporneşte în februarie demersurile ctitoririi acestei sfinte mănăstiri. Definitivarea şi sfinţirea mănăstirii s-a făcut cu mare fast la data de 1 octombrie 1861 de către Episcopul Emilian Kenghelaţ din Vârşeţ, hramul dăruindu-se "Acoperământul Maicii Domnului”.

Lacul Dracului este un lac carstic din Munții Locvei, de o culoare aparentă albastru-verzuie, format prin prăbușirea tavanului peșterii alăturate. și alimentat prin fisurile carstice.

Lacul Baia Vulturilor (1400 m altitudine) este situat la izvorul pârâului Băile Mari. Baia Vulturilor este un lac crio-nival, cu o suprafaţă mică şi o apă cristalină, foarte rece. Lacul are și o legendă foarte frumoasă.  Despre Lacul Baia Vulturilor şi despre izvorul său (limnocren), numit şi Izvorul Tămăduirii, se crede că ar avea putere de tămăduire. În trecut, puterile miraculoase atribuite apei Băii Vulturilor, atrăgeau nenumăraţi pelerini. Pe lângă aceştia, depresiunea nivală Baia Mare a Vulturilor (sub Vf. Piatra Nedeii), găzduia mari serbări pastorale, ceea ce impunea un deosebit aflux de oameni, care se adunau aici de Sf. Ilie de pe toate văile cu obârşie în "inima” muntelui.

Lacul Mare din Dognecea se află la aproximativ 15 km de Reşiţa, în judeţul Carş-Severin, pe ruta Reşiţa – Bocşa – Ocna de Fier – Dognecea. A fost construit pentru a colecta apa necesară răcirii cuptoarelor de la topitorii. Acum este un loc ideal pentru picnic, camping sau câteva ore de relaxare. Se pot închiria bărci, dacă vremea permite.

Lacul cu Nuferi de la Dognecea se află la apoximativ 15 km de Reşita, în judeţul Caraş-Severin, pe ruta Reşita – Bocşa – Ocna de Fier – Dognecea. Prin anul 1718, la Dognecea casa imperială habsburgică a construit primele topitorii de cupru şi forjă, din munţii apropiaţi s-a extras mai apoi lignitul necesar uzinelor de la Reşiţa şi s-a cosntruit, tot pe la acea vreme şi salba de lacuri de lângă sat. Lacul cu Nuferi este de departe cel mai apreciat. A fost creat pentru a colecta apa de răcire pentru cuptoare. Nuferii au fost aclimatizaţi mai recent, prin anii '60, de către un inginer de la ocolul silvic. Mai este cunoscut şi cu numele de Lacul Mic.

Lacul Mărghitaş, un lac de acumulare din Munţii Semenicului, judeţul Caraş Severin, este situat pe râul Buhui (afluent de stânga al Carasului), în aval de Lacul Buhui, la o altitudine de 545 metri. Lacul desfăşurat pe o suprafaţă de 4 hectare are formă de săgeată şi este lung de 400 m, lat de 100 m, iar adâncimea sa maximă atinge 6 m. S-a format în spatele unui baraj de beton construit în anul 1940, înalt de 7 m, lung de 30 m şi lat de 1,5 m, fiind amenajat exclusiv în scopuri turistice. Aşadar Lacul Mărghitaş a fost primul lac articifial din ţară construit pentru turism. Lacul este plin de vegetaţie acvatică, în apele sale găsindu-se peşti precum linul, cleanul sau caracuda. Aria protejată Buhui – Mărghitaş este deosebit de pitorească, vizitatorii putând opta pentru drumeţii, excursii speologice, trasee montane. În staţiunea turistică se pot practica şi activităţi de agrement precum: pescuit, plimbări cu barca, patinaj (pe timp de iarnă).

Primul lac de acumulare din sud-estul Europei și din zona Banatului Montan, construit pe Râul Bârzava

Lacul de acumulare Secu a fost construit în anul 1963 cu scopul de a alimenta cu apă Reșiţa și de-a o proteja împotriva inundaţiilor. În jurul său s-a ridicat mica staţiune Secu.

Deși mai puțin cunoscute sau renumite decât cele de la Rudăria, morile de apă de la Cornereva sunt la fel de frumoase și spectaculoase. Ridicate la începutul secolului XX pe văile râurilor Belareca, Camena, Ramna, Zogotin sau Obița, sunt mai puțin cercetate de turiști, datorită izolării acestei comune și a căilor de acces dificile.

Din Reșița: se merge aproximativ 30 km pe drumul spre Semenic (DJ852), în centrul localității Valiug se virează la dreapta în direcția semnalizată Trei Ape. La ieșirea din sat se face dreapta spre lac. Din Slatina-Timiș: se merge pe DJ 852 prin Gârână până în localitatea Valiug unde se virează stânga spre lac.

Lac antropic aflat la confluenţa a 3 pârâuri: Brebu, Grădiştea şi Semenic. De la baza lacului izvorăşte Timişul. E în zona Gărâna, Caras Severin, la 37 km de Resita.

Din Baile Herculane se merge pe E 94 pana in Mehadia. Dupa iesirea din comuna pe partea stanga a soselei se gaseste rezervatia, vis-a-vis de incinta fostei mine Mehadia, pe malul drept al raului Bela Reca.

Cetate anterioară anului 1317. Văile care i se deschid la poale, sunt exact principalele drumuri care coborau către Severin. Fortificaţie vizibilă pe dealul Grad, în apropierea locu­lui de vărsare a văii Bela-Reca, în Caraş. Pe o culme îngustă şi prăpăstioasă, orientată nord-sud, accesul este permis doar printr-o şa dinspre nord. Acolo s-a amplasat un donjon cu bază hexagonală (l = 6,50-7,70 m, gr = 2,20-2,30 m). S-au conservat doar laturile de vest, nord-vest şi, parţial, cele de nord şi sud-vest. Înălţimea de astăzi este de circa 16 m.

Donjon medieval (sec. XIV-XV) - Turnu Ruieni. Cetate de pe dealul Stârminiţa (420 m), aproape de valea Sebeşului. Donjon cu bază rectangulară (10,8 x 11,4 m, gr = 3 m), sprijinit de contra­forturi cu câte trei retrageri de grosime, pe verticală, dispuse median pe colţuri. Colţul sudic este prăbuşit. Înălţimea conservată este de 12,2 m. În jurul turnului a fost săpat, până la stânca nativă, un şanţ inelar (cu raza aproximată la 20 m), iar pământul său a compus un val exterior. Datarea construcţiei, către mijlocul sec. al XIV-lea, este dovedită de o monedă bătută de Carol Robert, descoperită pe nivelul de călcare din apropierea turnului. Există şi legenda că aici ar fi pososit Ovidiu, în exodul lui spre litoralul românesc. Pentru a ajunge aici e nevoie să întrebaţi localnicii.

Mehadia - "Ulici". Biserică medievală din secolul XIV, investigată arheologic în perioada 1985-1986. Ruine.

Cetatea "Sfantul Ladislau" (sec. XV). Ruine.

Biserica rotundă din cadrul curtii nobiliare (sec. XII-XIV). Ruine.

Biserica si conacul Mănăstirii Zlatiţa (sec. XVIII)

Poiana Marului este o statiune situata in judetul Caras Severin, la 25 km distanta de orasul Otelu Rosu. Se bucura de o asezare pitoreasca, in mijlocul padurilor de conifere si foioase de pe Muntele Mic, Muntele Nedela si Varful Pietrii. La o altitudine de 500 m se afla subzona Poiana Marului. De aici pleacă trasee spre Retezat sau spre situl Natura 200 Ţarcu (cuprinde şi Muntele Mic)

Poiana Narciselor de la Zervești este o rezervaţie natural de 30 de hectare, loc unde narcisele de munte care cresc în număr foarte mare crează un spectacol floral minunat. Acest loc a dat idea unui eveniment și anume cel al Sărbătoririi Narciselor care reprezintă un prilej de bucurie și spectacol pentru tot Banatul Montan, dar chiar și pentru cei din alte colţuri ale ţării. Ziua Narciselor a fost sărbătorită pentru prima dată în 1965, urmând o pauză de 10 ani după Revoluţia din 1989, fiind apoi reluată din 2000.

Mânăstire aflată la marginea Caransebeșului

Bisericuta este construita din barne de lemn pe o fundatie de piatra si un soclu de 1,5 m, in interior peretii fiind tencuiti si pictati. Pana la inaltimea de 1,3 m, peretii din interior sunt captusiti cu placaj gros. Este compartimentata in altar, naos si pronaos. Naosul este delimitat de pronaos prin doi stalpi puternici din lemn, care sustin si arcadele turlei, in pronaos, de jur imprejur, sunt lavite din scandura si placaj gros, folosite de credinciosi varstnici si de cei bolnavi. Are o turla foarte inalta, dupa modelul bisericilor de lemn din Maramures si Muntii Apuseni, pentru a usura caderea zapezii pe timp de iarna. Catapeteasma este sculptata in lemn de stejar de catre sculptorul Stefan Cajo din Timisoara, acelasi care a sculptat si catapeteasma catedralei mitropolitane din Timisoara. Pardoseala este din scandura de brad, iar acoperisul, inclusiv turla, este acoperit cu sindrila. Bisericuta a fost sfintita de P.S. Vasile Lazarescu, Episcopul Caransebesului,in Mai 1940.

Staţiune aflată la altitudinea de 1525 m

În iulie 1936, este inaugurat monumentul eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire, Crucea de pe Muntele Mic. Crucea a fost confecţionată din 8 tulpini de brad, oferite gratuit de Comunitatea de Avere Caransebeş, alese din pădurea de protecţie din apropiere, care au fost trase la locul de montaj cu ajutorul a 10 perechi de cai. Grupate câte două, aceste tulpini au format corpul principal al crucii, înaltă de 25 m, fixată prin ancorare la sol pe o platforma metalică, încastrată în stâncă, la cota de 1670 m. Pe cruce au fost montate 4 proiectoare puternice şi o sirenă, alimentate cu energie de la o microhidrocentrală electrică. Pe timp senin, crucea era vizibilă noaptea din anumite puncte ale Timişoarei, dar mai ales din cupola de sub crucea Catedralei.

Denumită de localnici "Pietrele Scorile”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo, tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie "Decebalus per Scorilo”). Pietrele Scorile, Cleanţul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo sunt nume din timpul dacilor, care au rămas şi s-au transmis peste veacuri, împreună cu credinţa că ar exista o comoară a regilor daci în această zonă. Ciobanii din partea locului spun că în stânca lui Scorilo, cu un perete drept, se găseşte, undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale şi 40 m de la culme, o peşteră unde este ascunsă o comoară. Locul ar fi marcat de prima rază de soare ce-şi trimite lumina peste creasta numită Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua de 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.

Un monument preistoric – sau poate antic – unic în România este cel din punctul "La Blide” (în apropiere de "Pietrele lui Scorilo” în zona Muntele Mic) şi se prezintă sub forma unei lespezi din şist pe care au fost realizate prin polişare trei semisfere de forma unor "blide” de dimensiuni diferite. Astfel de monumente pe înălţimi – care se pare că aveau rol de altar unde se practicau jertfe şi libaţii pentru diverse zeităţi – mai sunt întâlnite doar în Austria în Tirolul de Sud.

În zona Muntelui Ţarcu pe culmea Prislopului, la Prislopul Negru se afla două stâne unice în România, ele fiind făcute din lespezi de piatră, sub formă de iglu. Astfel de construcţii mai pot fi descoperite, în Europa, doar în Alpii Apenini (Italia). Timp de sute de ani (cel puţin!) în acest areal, arealul Sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu au activat stânele crescătorilor de oi din satele bănăţene din jur. Întreţinute şi reparate din generaţie în generaţie, ele păstrează şi astăzi aceeaşi formă circulară din piatră, aşa cum erau ele construite de acum 1000 de ani.

În Munţii Ţarcu, în văile și căldările glaciare există mai multe lacuri. Între acestea este căldarea glaciară Oboroacele, ce adăposteşte Iezerul Țarcu. Acesta de află la o altitudine de 1950 metri şi este cuibărit între grohotișuri.

Vârful Gugu este, cu 2.291 m, cel mai înalt vârf al masivului Godeanu, care, la rândul lor, sunt parte a Carpaților Meridionali vestici. În zonă sunt două lacuri: unul de altitudine, Lacul Gugu, care are apă tot timpul anului și din care pleacă micul pârâu și încă un lac, la câteva sute de metri de lacul Gugu, puţin mai jos, dar care nu are apă tot timpul anului. Există și o legendă, aceea a amfiteatrului natural de pe Gugu, despre care se spune că este muntele Cogaion, muntele sacru al dacilor. Muntele Gugu – sau al Uriaşilor – seamănă cu o imensă vatră de foc, unde dacii îşi aveau un grandios altar de sacrificii şi comunicare cu marele zeu Zalmoxis (Zalmoxis - conform lui Herodot sau Zamolxis - după Strabon). Potrivit legendei lui Gyges, prezentată de Platon, acesta are un păstor regal, care a intrat într-o peşteră de aici şi găsind un mort, i-a luat inelul din deget. Dar apoi, punându-şi-l, a observat că dacă îl răsucea pe degetul său, devenea el însuşi invizibil şi putea face astfel cele mai mari ticăloşii fără ca ceilalţi să observe. Interesant este că Victor Kernbach afirmă, în "Enigmele miturilor astrale”, că muntele Gugu (muntele ascuns al lui Zamolxis) este centrul unuia dintre "punctele energetice esenţiale” ale Planetei.

Peştera cu oase este un sistem de 12 galerii carstice, situat în regiunea carstică a Văii Minișului, în apropiere de orașul Anina, județul Caraș-Severin. Aici au fost descoperite, în 2002, cele mai vechi rămășițe din Europa, ale omului modern. Fosilele, provenind de la trei indivizi (numiți de cercetători "Oase 1”, "Oase 2” și "Oase 3”), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. Vechi de 35 000 de ani sunt şi oasele femeii din Peştera Muierilor, Baia de Fier, Gorj, aşadar în România avem dovada primilor oameni moderni!

Ultima plajă de pe litoral înainte de a intra în Delta Dunării. Este la nord de Corbu şi este o plajă neamenajată. Lumea o descrie ca fiind "noua Vamă". Din sat până la plajă sunt câţiva kilometri de drum betonat care trece iniţial pe lânga fosta Intreprindere de Metale Rare. Când te apropii de dunele ce prevestesc apropierea plajei drumul oferă alternative. Bifurcaţia ce duce la stânga merge spre Canalul 2 şi apoi Jurilovca, fiind traseul pe uscat spre Gura Portiţei (aproximativ 27 de km) - atenţie că drumul e cu nisip şi uneori este mai afânat, chiar dacă din când în când îl calcă un utilaj cu şenile. Venit la Vadu îţi recomand să ai apă pe plajă, singurele surse de apă fiind în sat (sunt magazine). Îţi recomand ca până la ora 17.00 să procuri lapte proaspăt de la localnici.

Ne propunem să ajungem la Vama Veche măcar o dată în fiecare an. Staţiunea unde se merge cu cortul să auzi valurile în noapte, se dansează noaptea pe plajă la Stuf şi se uită de idei preconcepute. Aici se ascultă mult rock şi folk. Sunt şi camping-uri în zonă şi pensiuni pentru toate gusturile. Credem că oricine trebuie să încerce gustul de Vamă! Festivalurile locului: Stuf Stock Festival şi, la început de septembrie, Folk You! Vama Veche este punct de frontieră cu Bulgaria, aşa că dacă vreţi să beţi o bere ieftină bulgărească daţi o fugă până în primul sat din Bulgaria (o să vedeţi acolo sărăcie cruntă) - veţi putea plăti cu lei româneşti şi veţi vorbi româneşte acolo :)

Formaţiuni stâncoase foarte interesante din Podişul Casimcei, cea mai veche zonă din România. Cuprind şi mai multe peşteri importante din punct de vedere arheologic și paleontoligic. Se poate practica escalada.

Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.

Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă situată în satul Galița. Nu se poate spune când a fost înfiinţat primul aşezământ monahal în această zonă, dar izvoarele istorice consemnează apariţia Derventului în secolul al IX-lea, întemeiată de călugări autohtoni, aparţinând de eparhia Tomisului şi Durostorumului.

Cetate grecească; muzeu cu piese de arheologie greacă, romană și bizantină

Cetatea de la Păcuiul lui Soare (Cetatea Vicina) a fost o bază navală bizantină ridicată în jurul anului 1000, se pare, între 972 şi 976, pe o insulă de pe Dunăre, lângă Ostrov. Trupele împăratului Ioan I (din dinastia împăraţilor macedoneni), poreclit Tzimiskes (pentru că era un tip scund însă foarte capabil), au construit lângă Ostrov o cetate care a dăinuit timp de 500 de ani, apoi a a fost abandonată și dispărută până la redescoperirea ei din 1955. Se află la aproximativ 130 km de Constanţa, iar la fața locului veți găsi aproximativ 15-20% din ce a fost cândva fortăreața. Fiind pe o insula din mijlocul Dunării, poate fi un loc deosebit de atractiv turistic, trebuie doar să ne dorim acest lucru și să muncim puțin. Francezii de exemplu fac o sărbătoare dintr-o insulă care apare doar în timpul mareei, de ce nu am putea și noi? Apele Dunării o macină, pentru a o avea și pe viitor, are nevoie de intervenția omului.

Capidava a fost un centru fortificat geto-dac, apoi cetate romană, pe malul drept al Dunării dobrogene, pe locul unde se află astăzi satul cu același nume Capidava. Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal (ruine). Aici se ajunge foarte usor, facand stanga spre Cernavoda imediat sub podul de la iesirea de pe autostrada, si urmand drumul spre Seimenii Mici. De acolo, tineti tot inainte si dupa cativa kilometri superbi veti da de cetate, pe partea stanga a drumului

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin. Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural

Situl arheologic Basarabi-Murfatlar se află la o distanță de 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este alcătuit din camere și galerii, fiind săpat într-un deal de cretă situat în apropierea carierei de extragere a cretei din Basarabi. A fost descoperit pe 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. Acest complex, a adăpostit, în opinia cercetătorilor, prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României.

Judeţele Constanţa şi Tulcea - Proiectele au început, iar acum în Dobrogea este în construcţie cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi. Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

În apropiere de comuna Limanu, la doar câțiva kilometri de Mangalia, există o peșteră ciudată, care nu a putut fi niciodată explorată în întregime. Legendele locale spun că peștera este o poartă către lumea de dincolo, către împărăția morților. În urmă cu cîteva mii de ani peștera era folosită de preoții daci din cultul lui Zamolxis. Și acum, la aproape 200 de metri de intrare mai există altarul preoților păgâni. Cel care intră nu poate să nu remarce capul de om care este sculptat în calcar. Dar ceea ce aduce mister la Limanu este labirintul de peșteri care uneori fac imposibilă întoarcerea curioșilor. Drumurile se întretaie de mai multe ori, uneori, pământul se surpă, acoperind, intrarea folosită și deschizând o alta, a cărei existență nici măcar nu putea fi bănuită. Mulți sunt cei care au intrat și puțini sunt cei care au mai ieșit, mai ales dintre cei care s-au încăpățânat să afle secretul peșterii. Se spune că însuși Zamolxis păzește intrarea pe tărâmul sacru pînă în ziua în care luptătorii daci se vor întoarce în patria lor. La Limanu mai există oameni care-și aduc aminte de faptul că bătrânii lor le povesteau despre lanțul de peșteri, că ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de Varna. Și astăzi, în serile calde de vară, din fantinile oamenilor tisnesc roiuri de liliaci, păsări care trăiesc doar în peșteri, ceea ce îi face pe localnici să afirme că acestea trec și pe sub satul lor. Și mai există o legendă în legătură cu peșterile ciudate. Se spune că din când în când, din străfundurile pământului se aud niște vaiete stranii. Cei care le aud se opresc că hipnotizați și pornesc în urmărirea glasului, asemeni însoțitorilor lui Ulise la glasul sirenelor. Este glasul paznicului porții, se spune, care îi ademenește pe cei neinițiați, pe cei care, din curiozitate, săvârșesc o blasfemie, intrând pe teritoriul stăpânit de Zamolxis. Speologii însă, au altă părere. Ei consideră că vaietul sinistru este făcut de vântul care străbate miile de galerii subterane și al cărui zgomot influențează psihicul uman. Cu toate acestea, indiferent de numărul imens de persoane care nu au mai iestit din peșteri, de-a rândul secolelor, niciodată nu s-a mai găsit vreo urmă a dispăruților, că și cum aceștia ar fi reușit să treacă de poarta ce separă cele două lumi. În acest caz, ce s-a întâmplat cu ei? Să fii ajuns oare, ofrande ale zeilor păgâni, setoși de sânge, ce stăpâneau, pe vremuri, teritoriul țării noastre? Din păcate, singurii care ne-ar putea spune ce e cu adevărat dincolo de peșterile de lângă Limanu, nu s-au mai întors. Secretul acelor locuri e păzit strașnic. Ccoordonatele sunt de la localitatea apropiată.

Situat la marginea orașului Covasna (Văii Zânelor), Planul Înclinat este o construcție tehnică pentru a eficientiza transportul vagoanelor cu lemne și nu foloește nicio sursă de energie, ci doar forța gravitațională. Principiul este simplu: doua vagoane sunt legate cu un cablu ce trece printr-un punct ridicat al pantei printr-un scripete. Vagonul greu se duce la vale, încărcat, iar prin intermediul cablului este tras la deal în locul de unde a plecat cel încărcat. Functioneaza din 1889, inaugurarea oficiala a avut loc in 1890. Macheta acestui monument tehnic exceptional a fost prezentat la expozitia universala din 1896. http://www.ropedia.ro/obiective/Covasna/Covasna/Planul_Inclinat/

Pornind din satul Brăduţ, cu puţin ajutor (de la cetăţeni) se poate ajunge în Cheile Vîrghişului sau în apropiere, la diferite izvoare de apă minerală. Pornind de la Brăduţ mai departe, după numai cîteva sute de metri, se ajunge în satul Filia, unde există un vechi furnal (monument istoric) si fundaţia octogonală a clopotniţei bisericii în stil romanic, ridicată probabil la începutul secolului XIII. Spre nord, se poate vedea, la gura pîrîului Coşag (pe valea căruia apar pietre de opal), un izvor de apă minerală, iar mai departe, la gura pîrîului Fieraru, în directia opusa, pe un pîrîu mai mic (Covasna), o cascada frumoasa de cea 4 m înaltime. La gura pîrîului Batatura Cailor, vom da de un mic refugiu.

"Zimbrăria Neagra ''din cadrul Ocolului silvic Bucşani, în judeţul Dâmboviţa, este situată la mai puţin de 80 de kilometri de Bucureşti, la 30 de kilometri de mun. Târgovişte si 35 Km fata de mun. Ploiesti. În Rezervaţia Neagra Bucsani, in luna mai 2010 exista un numar de 35 de zimbri, 16 masculi şi 19 femele, ce trăiesc pe 162 de hectare de pădure. Toate cele 35 de animale au fost botezate cu nume care încep cu "RO". La sfârşitul anului 2009, zimbrăria s-a îmbogăţit cu patru noi exemplare. Născut în iunie 1986, Rociu este cel mai vârstnic zimbru. Alţi zimbri poartă nume ca : Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta şi chiar "Robokap". Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal. În 1983, au fost aduşi la Bucşani 18 zimbrii din ţară, dar şi câteva exemplare din străinătate.

Palatul Brâncovenesc se află la Potlogi, jud. Dambovița si a fost construit de Constantin Brâncoveanu în 1698, pe locul unei curți boiereşti. Fațada orientată spre un elesteu are o dublă loggie, iar pe fațada opusă, spre curte, compoziția este dominată de foisorul cu scară exterioară, asemeni celui de la Mogoşoaia. Decorația palatului cuprindea motive florale de inspirație persană. In varianta de la Potlogi, ele sunt realizate in stuc. In prezent, palatul este lasat in ruină.

Târgoviştea, oraş martir, are multe de dezvăluit, în fiecare an fiind vizitat de mii de turişti, români şi străini. Majoritatea obiectivelor turistice din Târgovişte: Turnul Chindiei (Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii); Complexul monumental-muzeal CURTEA DOMNEASCĂ; Muzeul POLIŢIEI ROMÂNE; Muzeul de ISTORIE; Muzeul SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI; Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti; Muzeul GHEORGHE PETRAŞCU; Muzeul VASILE BLENDEA.

Lacul Scropoasa se află în Munții Bucegi, pe Valea Ialomiței. Lângă acesta a apărut acumularea Bolboci, în apropierea Cheilor Zănoagei. Lacul Scropoasa ocupă o suprafața de 56 600 m2. Lacul Scropoasa alimentează a doua cea mai veche hidrocentrală din țară, Hidrocentrala Dobresti, construită în anul 1936. În spatele barajului se întinde oglinda verzuie a unui minunat lac de acumulare. Pe un mic platou se află cabana Scropoasa (1206 m), o oază de liniște și ospitalitate. De la Dobrești pînă aici, faceți două ore de mers relativ relaxat. Este accesibil plecând din com. Moroieni și trecând de cele 3 tabere școlare, după care pe traseu marcat prin pădure, până la cabană, ajungându-se astfel și la cabana cu același nume. De aici se pot face excursii către cabanele Bolboci, Cheile Zănoagei, Padina, Peșteră. Trecerea de pe chei spre lac se face printr-un tunel săpat manual acum 75 de ani de circa 100m (proprietate Hidroelectrica).

Chei în Bucegi, la sud de lacul Scropoasa. Au o lungime de 1,5 km şi sunt considerate cele mai strâmte, mai spectaculoase şi mai sălbatice chei de pe Valea Ialomiţei. În 1970, pentru a proteja acest spaţiu valoros, s-a constituit Rezervaţia Naturală Complexă Cheile Orzei.

Culă din secolul XVIII

La 5 kilometri de Craiova și reprezintă un monument de artă medievală ridicat între 1506-1512; are o cronică murală unică în Țara Românească.

Secolul XV, rezidită de domnița Bălașa

Castru roman din secolele I-III e.n.

Vestigii arheologice renumite în toată lumea pentru bogația lor. Cu siguranță am învățat la istorie despre cultura de Coțofeni.

Este numită şi "capitala Olteniei”. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă. Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban. Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București. Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților. În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară. În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova”. După ce intrăm în al doilea război mondial, în noiembrie 1916 Craiova este ocupată de trupele germaneși austro-ungare; timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.

Construit odată cu Parcul Romanescu, cu scopul de a arăta ca un castel medieval. A funcţionat un timp ca terasă şi berărie.

Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara este un muzeu etnografic, în aer liber, situat în satul Curtişoara, la numai 10 km de Târgu Jiu. A fost amenajat între anii 1968-1975 şi cuprinde un ansamblu de clădiri specifice regiunii precum: cule, case, mori, o biserică, anexe, de asemenea adăposteşte obiecte etnografice, piese de mobilier ţărănesc sau costume gorjeneşti. În expoziţia permanentă se regăsesc obiectivele de arhitectură populară, iar în expoziţiile temporare pot fi admirate crestături în lemn, ceramică, costume populare gorjeneşti, covoare sau scoarţe olteneşti. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de 13 hectare, într-un cadru natural de excepţie, ce reproduce, la scară mică, aproape toate formele de relief şi s-a format în jurul culei Cornoiu (a fost contruită în sec. al XVIII-lea şi este cea mai mare şi cea mai bine păstrată construcţie de acest tip, din Oltenia), aflată pe domeniul familiei Cornoiu. "Cula de la Curtişoara" constituie, ea însăşi, un valoros monument de arhitectură. Toate monumentele de arhitectură ţărănească expuse aici (case, şopron de case, şopron de conac de plai, conac de plai, pivniţe de deal, fântână cu cumpănă, moară, piuă, două biserici) sunt autentice. Casele provin din diversele localităţi ale Gorjului: Ţicleni, Dobriţa, Bălăneşti, Găleşoaia, Olari, Cărbuneşti sat, Romaneşti, Tismana, Cârligei, Racoţi, Glodeni, Pârâu-Pripor, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Brădiceni, Poiana Rovinari. Marea lor majoritate sunt construite din bârne. Muzeul a fost inaugurat în anul 1975 şi şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.

Având pe o parte grupul munţilor Parâng şi pe cealaltă parte Munţii Căpăţânii şi cu o distanţă minimă de doar 2 metri, este considerat spaţiul cel mai mic dintre doi munţi din lume. Cheile sunt considerate atât rezervaţie botanică, cât şi rezervaţie mixtă, în cadrul unui complex carstic. Vegetaţia, cheile, grotele alcătuiesc un peisaj deosebit de atrăgător, valea superioară a Olteţului reprezintă o podoabă a Carpaţilor Meridionali şi merită a fi vizitată.

Staţiune montană din judeţul Gorj. Este împarţit administrativ în două; jumătatea vestică aparţine de oraşul Novaci, iar cea estică de comuna Baia de Fier. În ultimii ani au răsărit sute de construcţii şi s-a format şi o mică staţiune de ski - se constuieşte o pârtie care urcă spre Varful Păpuşa (2135 m). Prin Rânca trece cea mai înaltă şosea din România, TransAlpina; totodată locaţia este conectată cu trasee montane de Baia de Fier şi vârfurile din Munţii Parâng. Altitudinea aproximativă: 1600 m.

Cheile Corcoaiei sau Cheile Corcoaia din Judetul Gorj sunt situate in Muntii Mehedinti, la 44 de kilometri in amonte de Statiunea Baile Herculane si la 200 de metri amonte de Cerna Sat. In Chei se gasesc formatiuni cu aspect spectaculos. Aici puteti vedea scobituri circulare sau ovale in roca dura a unor rauri, cavitati de dizolvare si lapiezuri ce alcatuiesc un peisaj spectaculos. Lungimea Cheilor este de 300 de metri si sunt un monument declarat al naturii. Se ajunge acolo pe "Drumul Oaselor" - vezi filmul cu Florin Piersic. Crestăturile din stâncă de la intrarea în chei vin cu o legendă - ar fi făcute de Iorgovan cand a tăiat capul balaurului.

Rezervaţia Naturală Cheile Sohodolului este în amonte pe râul Sohodol, comuna Runcu. O zonă frumoasă ce merită încercată. Într-un loc apa a săpat 2 găuri în stâncă, denumite de localnici "nări". Este unul dintre locaţiile clasice din Oltenia de sub munte unde se practică escalada pe stâncă (alături de Cheile Galbenului - Peştera Muierilor).

Mănăstirea pe defileul Jiului. Tradiţional se crede că prima mănăstire aici ar fi fost întemeiată în secolul XIV, dar oficial apare în documente abia din a doua jumătate a sec. al XVII-lea.

E pe teritoriul administrativ al comunei Baia de Fier ocupând versanţii de la 1 km nord de Baia de Fier în Cheile Galbenu. Intrarea în peşteră se află la 45 m deasupra talvegului râului Galbenu, în sectorul de chei al acestuia. Peştera a fost populată încă din epoca neolitică, are o întindere de 7000 de metri, pe 4 nivele, orientarea geografică a întregului sistem de galerii este nord-nord-vest sud-sud-est axată pe direcţia unei linii de fractură. Importanţa acesteia constă în conservarea istoriei vremii: oameni din paleolitic, unelte de piatră şi os, vârfuri de suliţe etc. A fost declarată şi monument al naturii în anul 1955. Este singura peşteră din ţară care dispune de o sală cu pereţii şi planşeul complet concreţionat cu carbonat apatit. La toate acestea se adaugă şi fauna cavernicolă, bine reprezentată, aceasta este una din cele mai reprezentative peşteri din zonă. Dovada numărul mare de turişti ce o vizitează pentru valoarea ei ca monument al naturii, dar şi cu un mare capital cultural deosebit. În 2002 s-au găsit oasele unei femei cu o vechime de 35 000. Ori aceastea, ori cele din Peştera cu oase (Caraş Severin) sunt cele mai vechi oase ale omului modern din Europa, aşadar România deţine dovada celui mai vechi om din Europa! La baza denumirii Peşterii Muierilor se află două legende: Prima spune că, în trecutul istoric, atunci când bărbaţii în putere plecau să apere ţara de năvălitori, femeile luau în grabă copiii şi bătrânii pentru a se adăposti în peştera pe atunci numai de ei ştiută; ei rămâneau ascunşi până la trecerea urgiei. A doua versiune susţine că denumirea de Peştera Muierilor ar veni de la faptul că în zilele uscate de secetă, femeile se aşezau să toarcă la gura cavitătii, unde aerul ce răbufnea din interiorul ei le-ar fi uşurat mult munca de răsucit a firului. Unii susţin că obişnuiau să pătrundă chiar şi mai spre interior, în gururile cu apă, unde puneau inul şi canepă la înmuiat. Prima legendă are şanse mari să fie adevărată, iar a doua e doar posibilă.

Legenda spune că peştera era cunoscută încă de pe vremea dacilor şi se spune că acolo se acundea Zamolxes, zeu al dacilor. Din peşteră se spune că dacii puteau ieşi prin diverse tuneluri deasupra şi îşi luau inamicul prin surprindere. De altfel deasupra peşterii pe versant cam la 1000 de metri înălţime au fost descoperite ruinele unei cetăţi dacice datând din sec. II-I i. Chr. În dreptul peşterii cheile sunt foarte adânci; râul nu se vede de pe mal, fiind ascuns şi de vegetaţie. La 800 de metri după peştera Polovragi după un pod se poate coborâ în albia râului. Versanţii sunt abrupţi iar apa curge iute printre stânci. Peştera mai a fost cunoscută ca fiind Peştera lui Barbonie din Polovragi. Pestera este lungă, fiind cartografiaţi aproximativ 27 km (conform spuselor ghidului). Merită văzuţi cei 900 metri electrificaţi. La fel ca în majoritatea peşterilor, temperatura este constanta indiferent de anotimp (cam 10 grade), aerul este relativ umed şi fără curenţi.

Cele 3 opere de artă ale lui Brâncuşi, expuse în Târgu Jiu. 2 dintre ele sunt în parcul central, iar coloana infinitului este la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.

Este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească (1378), având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj.

Parâng - se ajunge cu rucsacul in spate

Vârful Parângul Mare este cel mai înalt din Masivul Parâng, Carpații Meridionali, având o altitudine de 2.519 metri. Este al patrulea vârf muntos din România, din punctul de vedere al înălțimii, fiind totuși cel mai înalt vârf din România care nu este în Munții Făgăraș. Traseu: Staţie îmbarcare telescaun – Complex Turistic Parâng– Vf. Parângul Mic (2074m) - Refugiul Cârja – Vf. Cârja (2405m) – Vf. Stoiniţa (2417m) – Vf. Gemanarea (2468m)– Vf. Parângul Mare (2519m).

Cascada Strîmbu(ului) se află în Munţii Vîlcan, pe valea cu acelaşi nume şi se poate ajunge la ea parcurgând un traseu pe Cheile Şuşiţei şi traversând câteva pâraie. La aproximativ 20 km de Târgu-Jiu, judeţul Gorj, se află satele Curpen, apoi Vaidei. Din localitatea Vaidei porneşte spre munte, un drum forestier ce urmează valea Şuşiţei. Drumul forestier Şuşiţa Verde începe în dreptul unui canton al Ocolului silvic, iar apoi, la aproximativ 5 minute se ajunge în Cheile Şuşiţei Verzi. Cascada ce se formează aici înspumează apele acestui râu, străbătând spaţiul îngust dintre stânci. În genunea Şuşiţei Verzi se pătrunde cu greutate, însă dincolo de spintecătura prin care trece drumul, cheile continuă înca vreo 150 de metri, apoi urmează o porţiune de mers prin pădure şi prin poieniţe, se depăşesc pâraiele Valea Mare (vest), Miţări (est) şi Tragoe (vest), se străbate Cheiţa Cîrligu şi se traversează pe malul stâng, până la gura văii Jarei, iar de aici urmează lunca largă a Şuşiţei (punctul La Bocşe) şi pârâul Strîmbul. Cascada Strîmbului se află undeva în dreapta, la kilometrul 4,8 de pe marcaj. Zona este deosebit de pitorească şi este un loc excelent pentru o drumeţie montană. Traseele din Munţii Vîlcan nu ocolesc această vale.

Munţii Vâlcan - Traseu: Casa de vânătoare Câmpuşel - Muntele Coada Oslei - şaua Groapa Nedeuţii - La Bârloagă - valea Bistriţei - Peştişani. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 11-12 ore, traseu accesibil numai vara. Cele trei artere modernizate: Târgu Jiu - Tismana - Baia de Aramă (DN 67 D), Târgu Jiu - Petroşani (DN 66) şi Petroşani - Lupeni - Câmpu lui Neag (DN 66 A) înconjoară masivul pe trei laturi, uşurând accesul în Munţii Vâlcan.

Lacul Îngheţat se află în Munţii Parâng. Pe lângă bogaţia deosebită a apelor curgătoare, Munţii Parâng adăpostesc deopotrivă, 22 de lacuri mai mari, 18 lacuri mici şi peste 25 de ochiuri de apă, în marea lor majoritate, de origine glaciară. Printre aceste lacuri sunt: Lacul Roşiile – cel mai mare şi mai adânc lac glaciar din Parâng, cu o suprafaţă de 3,76 ha şi 17,6 m adâncime, situat la o altitudine de 1980 metri; Lacul Câlcescu – cel mai frumos lac, cu o suprafaţă de 3,02 ha şi o adâncime de 9,3 metri, situat la o altitudine de 1935 metri; Lacul Îngheţat – are mereu sloiuri de gheaţă, se întinde pe o suprafaţă de 0,5 ha, are o adâncime de 5 metri şi este situat la o altitudine de 2120 metri; Lacul Verde – se intinde pe o suprafaţă de 0,16 ha şi are o adâncime de 6,5 metri; Lacul Mija – desfăşurat pe 0,8 ha, cu o adâncime de 6,5 metri, la o altitudine de 1980 metri; Lacul Mândra – are o suprafaţă de 1,12 ha, o adâncime de 8,3 metri şi este situat la o altitudine de 2148 metri, fiind socotit lacul cu aşezarea cea mai înaltă din Munţii Parâng. Lacul Îngheţat, numit şi Tăul Îngheţat este format în bazinul Râului Jieţ, un afluent al Jiului de Est.

Lacul Valea lui Iovan sau Lacul Iovan este realizat prin bararea râului Cerna, în aval de confluenţa cu Râul Iovanul (Râul Valea lui Iovan se formeză la confluenţa braţelor Godeanu şi Scărişoara), într-o zonă încastrată între culmile sud-estice ale masivului Godeanu şi cele nord-vestice ale masivului Mehedinţi, în culoarul Cernei (Valea Cernei). Lacul de acumulare format în spatele barajului are un volum total de 124 mil. mc. Suprafaţa lacului este 292 hectare, oferind un peisaj splendid, într-o zonă cu o naturaleţe aparte. Lacul este inclus în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei

Parâng, Valea Lotrului

Oraş din judeţul Galaţi cu câteva obiective interesante în oraş sau împrejur: Parcul Central Pazvante, Rezervație Paleontologică Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci , Mausoleul Tişiţa Mărăşeşti.

Semnele activităţii omului în zonă sunt foarte vechi, dar prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445. Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc. În secolele XVIII-XIX comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza (locuinţa sa de pe strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului este muzeu).

Acest obiectiv se distinge prin importanţa pe care o reprezintă ca şi monument istoric, fiind remarcat ca unul din cele mai interesante construcţii de zid din România. Casa de piatră este clădire de patrimoniu de gradul I, o curiozitatea arhitecturală pentru perioada în care a fost ridiată de către Udrişte Năsturel – figură care sprijinea cultura, prin funcţia de cancelar al domnitorului Matei Basarab. S-ar spune că în acea perioadă [sec XVII] boierii din ţinuturile Romăneşti erau deschişi spre călătorii şi spre a se lăsa fascinaţi de alte modele de cultură, de trăire, de rânduire pe care le întâlneau în tările din Europa. Astfel se face, că Udrişte Năsturel, cărturarul şi unul din promotorii dezvoltării unui mediu cultural în Tările Române, s-a inspirat din călătoriile sale în Italia, atunci când a dezvoltat arhitectura casei de la Hereşti. Volumetria, compartimentarea interiorului, tehnica folosită aduce construcţia în atenţia specialiştilor. Câteva elemente de non-conformism pe care le-am putea aminti: alipirea a două construcţii pentru obţinerea casei, tehnică întâlnită des la construcţiile ţărăneşti, însă nu la construcţiile aristocrate; proiectarea clădirii cu scări interioare, deşi spaţiul rămâne în continuarea divizat în cele două clădiri pre-existente, care au fost înglobate în noul edificiu; lipsa spaţiilor de deschidere către lumea exterioară. Ca stiluri abordate, arhitecţii spun că această casă cuprinde laolaltă elemente gotice şi arab-otomane, fără a crea vreo disonanţă. Spaţiul ce cuprinde casa lui Udrişte Năsturel este un ansamblu arhitectural, întrucât aici se află şi o biserică, ce poartă două hramuri: "Sfânta Treime” şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica a fost ridicată de Elina, soţia domnitoului Matei Basarab pe locul unei biserici de lemn. Casa de piatră a avut ca proprietari de-a lungul vremurilor pe: Constantin Năsturel Herescu, prinţul sârb Miloş Obrenovici şi familia Atanasie Stolojan. Ţine de Hereşti sau Herăşti.

Se merge spre Giurgiu; din Adunatii Copaceni, este un indicator spre Manastirea Comana care arata sa o luati la stanga. Dupa ce vizitati manastirea, continuati drumul. La un moment dat o drumul asfaltat o ia la stanga intr-o intersectia destul de maricica si aerisita. O luati la stanga pe asfalt veti ajunge la locuintele lacustre. Drumul asfaltat se va termina si va continua cu drum forestier. Se merge pana vedeti in capat o vila cu un gard pe care scrie accesul interzis. In partea dreapta se poate parca pe pamant. Tot acolo se afla si resturile pontonului spre locuintele lacustre. Delta Neajlovului este un obiectiv inclus in plimbarile cu balonul (www.inair.ro). Obiectivul este inclus in Parcul Natural Comana.

Se merge spre Giurgiu; din Adunatii Copaceni, este un indicator spre Manastirea Comana care arata sa o luati la stanga. Dupa ce vizitati manastirea, continuati drumul. La un moment dat o drumul asfaltat o ia la stanga intr-o intersectia destul de maricica si aerisita. Mergeti inainte si veti ajunge in satul Vlad Tepes, unde se afla Parcul natural Comana, cu Rezervatia stiintifica de bujor.

Podul Bizetz – primul pod curbiliniu construit în Europa. Inaugurarea acestui pod a avut loc în anul 1905, destinaţia sa fiind de a lega oraşul de Portul Ramadan, cu acces peste canalul Sf. Gheorghe. Constructorii săi au fost inginerii Anghel Saligny şi Ion Ionescu-Bizetz. Este primul pod rutier şi feroviar construit în curbă (frânt în plan orizontal) ceea ce a reprezentat la data respectivă o premieră tehnică în Europa. Această construcţie este monument istoric şi va rămâne deschis numai traficului pietonal, în urma realizării unui pod nou.

E la distanţă aproximativ egală între Bucureşti şi Giurgiu. Cuprinde Rezervaţia Ştiinţifică de ghimpe (Ruscus aculeatus), Rezervaţia Ştiinţifică de bujor (Paeonia peregrina) şi Balta Comana (rezervaţie naturală şi zonă de protecţie avifaunistică).

Geniala cetate dacică, fosta capitală a Daciei. Inclusă alături de celelalte cetăţi din Munţii Orăştiei în lista Unesco a Patrimoniului Mondial. Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele. Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular. Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizării construcției lui.

Peștera este situată în partea de nord orașului Petroșani, la 6km de acesta, pe drumul ce leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza și 10 m înalțime. Galeria principală a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevarate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte și pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboara dor 3 m. La eșire din peștera pârâul poartă numele de Galbina. Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonată până de curând când speologii locali de la Asociația PETRO-AQUA, au trecut la reamenajare. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întrgului gol subteran fără pericol.

Haţeg - Silvuţ este una dintre cele patru rezervaţii de zimbri din România, după ce au fost reintroduşi în 1958 şi găzduiţi temporar la Hateţ primii doi zimbri aduşi din Polonia. Rezervaţia actuală este din 2003, când au fost aduși 15 zimbri din vestul Europei, pentru care a fost amenajat un țarc cu o suprafață de 180 de hectare. În acest loc, zimbrii trăiesc în semi-libertate. Accesul se face pe un drum direct din şoseaua Hateţ-Simeria, imediat la ieşirea din Haţeg, în vârful dealului, apoi câţiva kilometri la stânga pri pădure.

Chei pe valea Cernei (Cerna Hunedoreană sau Cerna Ardeleană), în proximitatea comunei Lunca Cernii de Jos. Prezintă un peisaj de o deosebită varietate şi frumuseţe, nealterat de intervenţia antroEa prezintă un peisaj de o deosebită varietate şi frumuseţe, nealterat de intervenţia omului.

Castelul este cetatea mediCuriozitateevală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile edificiului înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu. Este probabil cel mai impunător castel-cetate din România. Informaţie: În prima jumătate a anului 2010 i-au călcat pragul 71 000 de persoane.

Pe drumul care ne poartă pe Valea Cârlonţului şi apoi pe o potecă aproape neumblată, care urcă pieptiş spre vârful Padeş, ne iese în cale o stâncă ce prefigurează chipul unui om, ca un Sfinx din deşertul egiptean sau poate ca un cap de dac.

Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” este vizibilă de pe drumul european Deva-Arad și se arată ciudată prin existența a două turle. Are dimensiuni modeste, dar forme viguroase și expresive. Se numără printre cele mai vechi și valoroase monumente românești din întreaga țară, datând din deceniile de mijloc ale secolul XIII.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei se află în localitatea Strei, în vecinătatea orașului Călan, județul Hunedoara. Construită în stilul de trecere de la romanic spre gotic, într-o viziune locală, la cumpăna dintre secolele 13 și 14 (anno 1392), biserica din Strei este unul dintre cele mai vechi și reprezentative monumente de arhitectură transilvană.

Prima mențiune a Țării Hațegului (Terra Harszoc) apare în Diploma Ioaniților din anul 1247. În 1765, localitatea a fost militarizată în întregime și a făcut parte din Compania a II-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat până în 1851, când a fost desființat. Este un oraş din care pornesc foarte multe drumuri spre obiective turistice importante (cetati, mănăstiri, rezervaţii şi zone protejate unice - vezi geoparcul cu dinozauri, Retezat, etc.)

Magna Curia (latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situează în municipiul Deva, la poalele dealului cetații, înspre sud-est, lângă parcul orașului. Este cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva. În anul 1582 căpitanul garnizoanei cetății din Deva, Francisc Geszty, construiește pe locația actualului monument o casă. Această casă va fi folosită ca reședință de către Sigismund Báthory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Báthory și Gabriel Bethlen. În 1621 Gabriel Bethlen dispune de transformarea radicală a construcției inițiale, luând formă Palatul Magna Curia. Conceput inițial în stil renascentist (sub Gabriel Bethlen), edificiul ajunge la o formă definitivă abia la începutul secolului al XVIII-lea când i se aduc ultimele modificări. Aceste modificări îi dau înfățișarea barocă păstrată până în zilele noastre. După unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918, Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului român, iar din 1938 aici a fost amenajat Muzeul de Istorie al județului Hunedoara.

Numele său complet era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Capitala şi cea mai importantă metropolă de pe teritoriul Daciei Romane din anul 108 și până în 271. Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munții Orăștiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape șes, în bazinul Hațegului, la cota 531 m. Orașul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi "Porțile de Fier ale Transilvaniei".

Sântămăria-Orlea este un sat transilvânean din județul Hunedoara recunoscut pentru Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea şi pentru Castelul Kendeffy. Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea, odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicată pe la sfârșitul secolului XIII. Este alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn – pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive şi prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (datat în 1311 și cca. 1400). Castelul Kendeffy, construit în secolele XVIII-XIX, în zilele noastre este utilizat ca hotel.

Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros, pot fi considerați primii locuitori care apar în documentele vremii, ai acestui ținut. În 1840 încep primele exploatări în suprafață ale zăcămintelor de cărbuni simultan la Vulcan, Petroșani și Petrila iar în 1845, apar migrații masive ce vizează mineri germani în mare parte din Bucovina, dar și din restul Transilvaniei. Punct de plecare spre Vârful Parâng şi staţiunea montană de schi.

Această biserică, construită la 1414, din piatră de râu, în stilul sala cu tavan, este singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania sec. XV, păstrat integral. Pictura iniţială, păstrată aici sub straturi succesive de var, nu are numai o valoare artistică deosebită, ci ea reprezintă un inestimabil "document istoric”. Astfel Sorin Ulea spune că pictura de la Ribiţa, şi în special chipul Arhanghelului Mihail pictat în altarul acestei biserici "e un document istoric şi încă unul infinit mai important decât un document scris ce s-a păstrat de pe la 1400”. Acelaşi autor spune despre pictura de la Ribiţa, că ar fi "unicul document istoric ce dovedeşte fără replică posibilă ci doar prin simplul fapt că există, continuitatea românilor din Transilvania, continuitate nu numai biologică ci şi culturală”.

La Crişcior se păstrează o veche biserică de zid românească, Biserica Adormirea Maicii Domnului. A fost ctitorită de cneazul Bălea și soţia sa, jupâniţa Vişe, la sfârşitul sec.XIV.. Biserica este de plan longitudinal, cu turn-clopotniţă pe vest şi conservă pe pereţii pronaosului importante fragmente de pictură murală din epoca fundaţiei (tabloul votiv cu familia ctitorului, scene biblice, sfinți militari), opera unui maestru român, de şcoală locală. A fost construită într-un stil de sinteză, rezultând din îmbinarea unor elemente de tradiție bizantină și gotică, filtrate printr-o viziune populară. Pe peretele nordic, la exterior, există resturi din "Judecata de Apoi". Absida a fost reconstruită şi amplificată în secolul XIX.

Monument reprezentativ pentru arhitectura românească din Transilvania din sec.XVI, biserica din Bârsău a fost ctitorita inainte de 1563 de Maria Ocarovici si fiica sa Elena, sotia lui Petru Voda Șchiopu. De plan dreptunghiular, cu absida poligonala cu 4 laturi si turn-clopotnita pe vest adaugat in sec.XIX. Boltire de traditie gotica. Picturile murale originale au fost acoperite cu var.

Biserica Ostrov se afla in satul omonim din comuna Rau de Mori, in judetul Hunedoara. Biserica este un locas de cult medieval ce pastreaza inca o parte din frescele originale ale acesteia. De asemenea, biserica Ostrov este singura din Tara Hategului la care se poate discuta despre particularitatea ingradirii cimitirului. Gardul de cimitir pe care il poseda Biserica Ostrov fusese compus odinioara din aproape 300 de pietre romane de toate tipurile, asezate intr-o veritabila expozitie unicat. Gardul era realizat din 208 piese sculpturale si epigrafice romane, colectionate de catre nobilul patron al bisericii, in perioada cuprinsa intre anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinatatea Ostrovului. Acum au ramas acolo doar unele pietre greu lizibile, si acestea deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, o parte au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa si Deva.

Lăpugiu de Jos este o comună în județul Hunedoara, Transilvania, România. Are în componență 10 sate: Lăpugiu de Jos (reședință), Baștea, Cosești, Fintoang, Grind, Holdea, Lăpugiu de Sus, lăsău, Ohaba și Teiu.

Turnul de la Crivadia este situat în apropiere de satul Crivadia, pe drumul spre comuna Băniţa în judeţul Hunedoara. Turnul a fost un punct de vamă in secolul al XVI-lea pe drumul care lega Transilvania de Oltenia prin pasul Vulcan. A fost construit din piatră de calcar extrasă din împrejurimi, iar zidurile sale ating încă pe alocuri o înălțime apreciabilă. Turnul este circular, cu diametrul de 13m, iar la exterior este tencuit. Intrarea era situată în partea de nord, la 2 m înălţime de pământ şi pentru acces se folosea probabil o scară. În jumătatea de vest are 7 deschideri de tragere cu ambrazuri evazate spre interior, situate la o distanţă de aproximativ 1-1,5 m unul de altul, iar în cea de est este protejat natural datorită terenului accidentat, ceea ce a făcut inutilă practicarea în zid a unor deschideri de tragere suplimentare. În interior este posibil să fi avut cisternă, singura urmă vizibilă astăzi fiind o groapă. Era prevăzut şi cu un drum de strajă de lemn, astăzi dispărut, cu parapetul lat de 1 m şi înalt de 0,80 m. Deşi are aparenţa unui donjon, turnul de la Crivadia datează de fapt dintr-o perioadă mult mai târzie şi scopul său principal a fost cel de a observa şi controla căile de comunicaţie de graniţă. Turnuri asemănătoare se mai întâlnesc şi în pasul Turnu-Roşu.

Biserică ridicată în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de lemn datate 1130-1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Nu numai vechimea ce și arhitectura ei bine conservată, pictura valoroasă din trei perioade diferite: 1313-14, 1409 și 1743, și nu mai puțin situl arheologic, fac din această biserică una dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Streisangeorgiu este la marginea orașului Călan, aproape de drumul care leagă Banatul de Transilvania, între Hațeg și Simeria (Caransebeș - Hațeg - Simeria).

lac situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România. Accesul la lac se face din șoseaua Hațeg - Caransebeș, de la km 61 (Cârnești), prin Clopotiva - Grebla - Gura Zlata - Gura Apei, 35 km drum asfaltat. De aici pe drumul forestier ce se oprește la Drăcșanu, pe o distanță de 14 km. Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia se ajunge la Bucura.

Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în existența unor spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de m înălțime și un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații. Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935. În 1979 a primit şi statutul de Rezervație a Biosferei. Cuprinde douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din țară, şi lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică și faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni. Se încearcă adăugarea şi în lista patrimouniului mondial Unesco. Parcul Naţional Retezat este unul dintre ultimele colţuri neatinse de evoluţia omului.

Este situat în estul Munților Retezat, la obârșia văii omonime, la altitudinea de 2040 m. Este întins pe o suprafață de 3,68 hectare și are o adâncime maximă de 20,5 metri. Trasee turistice spre lac: Nucşoara: Nucşoara - Cabana Pietrele - din punctul Lunca Largă (la confluența dintre Valea Rea şi Pietrele) - stânga - pe Valea Rea - confluența cu Pârâul Galeşu - urcă stânga pe pârâul Galeşu - Culmea Văii Rele (nord - est) - amonte pe Pârâul Galeşu - Lacul Galeş.

Cetăţile dacice au fost incluse pe lista Unesco a patrimoniului mondial. Unele sunt mai greu accesibile, doar pe jos.

Arboretumul (Parcul Dendrologic Simeria se află pe locul 3 in Europa și pe locul 11 în lume, conform Enciclopediei Britanice)

Unul dintre punctele de pornire spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Accesul se poate face pe doua cai - pe poteca ce coboara din drumul ce duce spre orasul Geoagiu sau prin statiune, pe o straduta ingusta ce se desprinde de drumul dintre Hotelul Diana si centrul civic al statiunii

Lac din Retezat cu trasee în parcul naţional. E la 1091m altitudine

Lac în Munţii Retezat, Parcul Naţional Retezat, în apropiere de Vârful Ţapu 2378m, pe latura de E-NE a parcului naţional. Acces doar pe jos din satul Cârnic (de fapt puţin mai sus de sat unde se termină drumul).

Rezervaţia Naturală Cheile Glodului, înfiinţată în anul 1995 este situată în partea de sud-est a Munţilor Sănijei, o subdiviziune a Munţilor Metaliferi, în lungul Pârâului Ardeu, afluent al Pârâului Geoagiu, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara. Altitudinea maximă este de 712 m, cea minimă de 450 m. În prezent, numărul de turişti este redus, în principal din cauza lipsei capacităţii de cazare în zonă şi a stării drumurilor. Se poate caza la localnici, însă condiţiile sunt precare. Se poate alege cazarea în Staţiunea Geoagiu Băi şi apoi efectuarea de excursii de o zi în Cheile din Bazinul Văii Geoagiu. Parţial,drumul dintre Cheile Glodului şi Almaşu Mare, a fost recent recondiţionat, este neasfaltat dar accesibil. Celor care vin dinspre Geoagiu Băi, vor merge pe traseul Geoagiu -Bozeş- Ardeu drumul fiind asfaltat până în sat.

Băile Romane, nume sub care mai sunt cunoscute cheile Ceții. La o distanță de circa 20 Km de Alba-Iulia, cheile au o lungime de doar 100 m, dar o gamă de elemente aproape completă pentru carstul de acest tip. Aici se găsesc cele mai mari marmite din țara, numite bai romane.

Zona Munţii Retezat. Un element care sporeşte pitorescul Munţilor Retezat îl reprezintă numeroasele văi şi circuri glacire, aflate în spatele unor praguri glaciare sau a unor acumulări morenice. În Retezat se întâlnesc peste 65 de lacuri glaciare, cele mai multe dintre ele fiind permanente. Aceste lacuri sunt grupate în mai multe complexe glaciare, cele mai importante fiind: Pietrele, Judele şi Lăpuşnicul Mare. Complexul glaciar Pietrele se află dezvoltat pe văile Stânişoarei, Pietrele, Valea Rea şi Galeşul, cu circuri bine dezvoltate, văiile prezetand lungumi de 2-6 kilometri. Între acestea Circul şi Valea Pietrele ocupă o parte centrală, având în parte superioară un circ larg în se află lacurile Tăutul Pietrelor (Tăurile Pietrele), în număr de trei, dispuse sub forma unei salbe, la 2100 de metri altitudine, iar apoi şi Lacul Pietrele aflat la 1990 de metri altitudine. Lacul Pietrele are aspectul unei cuvete foarte evoluate, procesul de colmatare fiind foarte avansat. Din acest motiv Lacul Pietrele este renumit pentru apa lui curată şi îmbietoare. Are o suprafaţă de circa 0,4 hectare şi o adâncime mai mică de 1 metru, fiind dominat de impunătoarele piscuri ale Stânişoarei, de Culmea Pitrele şi de şoseaua Bucurei. Zona aceasta este inclusă în traseele montane din Munţii Retezat, ce au ca plecare Cabana Pietrele (cu toate că a ars în anul 2007, s-au făcut numeroase reparaţii şi renovări, iar cabana poate fi folosită în scop turistic fără nicio grijă).

Unul din cele mai frumoase și mai impresionante lacuri din Munții Parâng, posibil datorită radiațiilor de lumină de o nuață coloristică deosebită reflectată de apa cristalină.

Lacul Zănoaga Mare sau Tăul Zănoaga este un lac glaciar situat în Munții Retezat. Este cel mai adânc lac de acest tip din țară, adâncimea lui maximă fiind de 29 m. La lac se poate ajunge pe mai multe trasee marcate: de la Gura Zlată, de la Gura Apei sau de la Lacul Bucura. Timpul de parcurs din orice direcţie este ~ 3-5h. În apropierea lacului este si un refugiu salvamont.

Dacă veniţi la noi dinspre Bucureşti, Piteşti, Craiova sau alte oraşe de la sud de Carpaţii Meridionali, trebuie să treceţi mai întâi prin Târgu-Jiu şi să urmăriţi indicatoarele cu Petroşani. Traversaţi Defileul Jiului, iar la ieşire – la prima interescţie semnalizată, înainte de Petroşani – faceţi la stânga spre Cheile Buţii (34 km). Veţi traversa in ordine oraşele Vulcan, Lupeni, Uricani, satele Valea de Brazi, Valea De Peşti, Câmpu lui Neag. Din Câmpu lui Neag mergeţi înainte pe drumul asfaltat până veţi întâlni un indicator cu Cheile Buţii – la dreapta. Ieşiţi de pe drumul asfaltat, iar de aici mai aveţi aproximativ 600m până în curtea complexului cu acelaşi nume. Drumul este accesibil oricărui tip de maşină pe toata perioada anului. Dacă veniţi la Chei dinspre oraşele din nordul Carpaţiilor Meridionali, punctul de reper este oraşul Petroşani. Îl traversaţi, iar la ieşire, înainte de intrarea în Defileul Jiului trebuie să urmăriţi indicatorul cu Cheile Buţii – la dreapta. De aici veţi urma traseul descris mai sus.

Câmpu lui Neag este o localitate în județul Hunedoara. Obiective: Peștera cu Corali, rezervație naturală speologică pe Valea Scorotei în Retezatul calcaros (suprafață 0,5 ha). Deși distrusă în mare parte de vizitatori, rezervația prezintă numeroase urme ale numeroaselor concrețiuni (clusterite, stalactite, draperii și cruste). Peștera Zeicului, rezervație naturală speologică pe râul Jiul de Vest, care prezintă o mare varietate de de formațiuni stalagmitice și un bogat material paleontologic. Peștera Zeicului era cunoscută în prima ei porțiune, de localnici, ca loc de adăpost pentru turme. Se spune că ea a slujit și ca ascunzătoare pentru haiducii lui Zeicu, fapt întărit prin descoperirea în peșteră a unor flinte ruginite. Lacul Câmpu lui Neag, care a luat locul unei foste cariere de huilă, exploatată timp de 10 ani, este folosit pentru agrement. Lacul are peste 70 de metri adâncime și este permanent alimentat de două izvoare care mențin nivelul ridicat. Toate galeriile subterane sunt inundate și curenții de apă sunt puternici, reprezentând un pericol de înec.

Lacul Valea de Pești, un lac de acumulare cu suprafața 31 ha, adâncime maximă 53m și o lungime de 2,5 km, la altitudinea de 830m. Lacul, amenajat pe râul Valea de Pești, are un volum de 4,5 mil.mc și are ca scop principal alimentarea cu apă în Valea Jiului, iar în perioadele de ape mari are și scop de producere a energiei electrice și de atenuare a undelor de viitură. În lac cresc următoarele specii de pești: știucă, somn, crap, mreană și clean.

Recunoscut ca zonă de agrement cautată de turişti, mai ales pe perioada verii, Lacul de acumulare Cinciş ascunde multe legende şi poveşti. Barajul Cinciş (Teliuc) de pe râul Cerna ardeleană, a fost realizat în scopul asigurării necesarului de apă industrială a Combinatului Siderurgic Hunedoara care a cunoscut, după anul 1948, o dezvoltare impetuoasă în domeniul siderurgic şi metalurgic, dar şi pentru producerea energiei electrice şi apărarea împotriva inundaţilor. Amplasamentul barajului a fost ales la circa 6,5 km în amonte de oraşul Hunedoara pe versantul estic al masivului muntos Poiana Ruscă, după confluenţa cu râul Runcu, acolo unde condiţiile geo-morfologice au fost cele mai favorabile. Este un baraj de beton în arc, cu înălţimea totală este de 48 de metri de la talpa fundaţiei. În secţiunea centrală barajul are 4,5 m la coronament şi 14 m la bază. Lacul Cinciş este amenajat pe amplasamentul satului Cinciş, încă din anul 1962 fiind strămutate peste 800 de familii. Execuţia întregului baraj a durat 14 luni, din aprilie 1963, până în mai 1964. Acum lacul oferă un peisaj frumos, o atmosferă de linişte lăsând turiştilor posibilitatea să se scalde în apele sale, să facă plajă, să practice pescuitul sau să se bucure de natură într-un loc ideal. Lacul oferă un peisaj spectaculos, deosebit şi rar şi atunci când nivelul apei scade, iar în coada barajului apar la iveală ruinele fostei biserici, atestată documentar încă din 1360 (ea a fost înghiţită de ape odată cu inundarea locului). Zona este înconjurată de numeroase case de vacanţă sau pensiuni turistice.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfășoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcții din antichitate (sec. IV). De plan pătrat (cca 6 x 6 m), naosul este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se află o absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior, având pe latura sudică un diaconicon de mari dimensiuni. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în sec. XIV-XV. Construită din pietre fasonate romane aduse din ruinele din apropiere, biserica are o înfățișare ciudată care nu ascunde însă amprentele stilistice ale romanicului târziu. Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeștri, în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți, vădesc strânse legături stilistice cu picturile de epocă din Țara Românească. Lăcașul a fost folosit ca biserică de către românii care au îmbrățișat calvinismul, iar după unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei a devenit biserică greco-catolică. În 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

Arie protejata cuprinsă în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală. Aici s-au găsit fosile de dinozauri pitici, unici în lume. Tot aici s-a găsit şi o rudă a Pterodactilului, dar mai mare. S-au descoperit cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri.

Cetatea Colț (astăzi, ruină) dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy. Se presupune că e una dintre cetăţile româneşti care l-a inspirat pe Jules Vernes să scrie Castelul din Carpaţi. Este la 3 km de Râu de Mori, lângă satul Suseni.

Zona Munţii Retezat. Un element care sporeşte pitorescul Munţilor Retezat îl reprezintă numeroasele văi şi circuri glacire, aflate în spatele unor praguri glaciare sau a unor acumulări morenice. În Retezat se întâlnesc peste 65 de lacuri glaciare, cele mai multe dintre ele fiind permanente. Aceste lacuri sunt grupate în mai multe complexe glaciare. Pe versantul sudic al muntelui se află complexele glaciare Judele, Lăpuşnicul Mare şi Râul Bărbat. Complexul glaciar Lăpuşnicul Mare cuprinde mai multe circuri, dintre care se detaşează Slăveiul, Bucura şi Peleaga. Căldarea glaciară a Bucurei cantonează cele mai spectaculoase lacuri glaciare: Lacul Bucura – aflat în şaua Bucurei, la 2041 de metri altitudine, cu o suprafaţă de 8,8 hectare şi o adâncime maximă de 15,7 metri, având formă aproximativ dreptunghiulară; Tăul Agăţat – aflat la o altitudine de 2260 de metri şi ocupând un circ suspendat sub Vf. Bucura; Tăul Porţii – pare atârnat de cea mai înaltă treaptă glaciară a Circului Bucura, sub Vf. Judele, la o altitudine de 2140 de metri (este aproape tot anul acoperit cu gheaţă, doar în veriile mai călduroase apa lacului ajunge să se dezgheţe abia în luna august); Lacul Florica – la o altitudine de 1980 de metri, iar în imediata lui vecinatate se găsesc alte două mici ochiuri de apă; Lacul Ana – este cel mai mare din această salbă lacustră, având o adâncime de 11,6 metri şi o suprafaţă de 3,6 hectare; Lacul Lia – este ultimul lac din acest şirag şi se află la o altitudine de 1930 de metri, adunând ape ce vin dinspre Bucura şi Lacul Ana. Tot pe flancul sudic al Munţilor Retezat mai pot fi menţionate: Lacul Buta, Lacul Turcelu şi Lacul Slăvei. Lacul Slăvei este un mare lac de baraj morenic şi se află în Pintenul Slăveiului.

A aparţinut familiei Kendeffy. Datează din secolul al XIV-lea, dar ceea ce vedem astăzi este datat patru secole mai târziu, de atunci de când castelul a fost reconstruit. Locul este înconjurat de un parc şi poţi să te plimbi pe urmele grofilor, aşa cum li se spunea stăpânilor unguri ale acestor teritorii. Hotel de 1 stea acum, 80 lei/noapte.

Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania şi este situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara, la aproximativ 13 km de Haţeg. Este datată spre sfârșitul secolului XIII și începutul secolului XIV, de aproape șapte secole păstrând vie credinţa ortodoxă a românilor de pe aceste meleaguri.

Localitatea a fost întemeiată în secolul XIV. Aici, în locul numit "Panteonul Moților", se găsește "Gorunul lui Horea". Este un stejar vechi de circa 400 de ani, cu circumferința de 9 m. Pentru a fi protejat de distrugerea prin uscare și putrefacție, în anul 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior. Pentru a permite dezvoltarea coroanei, a fost retezat la înălțimea de 9 m, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală. Sub acest copac Horea i-a chemat la luptă pe moții iobagi. Lângă acest gorun (aflat în cimitirul satului) este îngropat Avram Iancu. În prezent (2008) creanga laterală a gorunului nu mai există, ci doar trunchiul cimentat, lipsit de viață.

Lac de baraj dainuind de pe vremea romanilor, când în aval de lac se exploata aur

Situl fosilifer cu dinozauri Sânpetru este o arie protejată de interes național, care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip paleontologic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor "Țara Hațegului”. Cu o suprafață de 5 ha, situată în bazinul Depresiunii Hațeg, pe teritoriul satului Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea, paleofauna reptiliană de la Sânpetru este reprezentată de specii de dinozauri, crocodili, broaște țestoase.

Cheile Ribicioarei, cu o lungime de 2 km, s-au format prin adâncirea pârâului Ribicioara (afluent al Crişului Alb) în formaţiuni cretacice, mai puţin rezistente (îndepărtate ulterior prin eroziune), şi apoi în rocile calcaroase. Versanţii sunt abrupţi, având o energie de 50-150 m, la baza lor apărând, pe alocuri, marmite de eroziune. În arealul cheilor au apărut peşterile Cizmei, Topliţa şi Izvorul Topliţei. Fac parte dintr-o rezervație naturală de tip mixt, categoria a IV-a, în suprafață de 20 ha. Rezervaţia naturală speologică Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor este situată pe raza comunei Ribița, pe râurile Ribicioara și Uibărești, la 12 km de Țebea. Se remarcă prezența calcarelor jurasice cu pereți pe alocuri foarte abrupți, pe care s-a dezvoltat o bogată vegetație specifică.

Peştera Cizmei s-a dezvoltat pe versantul drept al Cheilor Ribicioarei şi a fost declarată rezervaţie naturală speologică, adăpostind formaţiuni stalagmitice, depozite paleofaunistice şi desene rupestre neolitice. Face parte din Rezervaţia naturală speologică Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor.

La intrarea în satul Crişan, aşezată între dealuri şi păduri, ne întâmpină Mănăstirea Crişan, reconstruită în 1992, pe urmele vechii mănăstiri care a dăinuit aici între anii 1550 şi 1800. Biserica a fost construită din piatră şi cărămidă, fiind pictată de două ori de-a lungul timpului. Ultima pictură a fost realizată de acelaşi pictor care a realizat şi pictura bisericii de la Mănăstirea Prislop. Construcţia trifaţă (în cruce) era specifică bisericilor din Ţara Românească, prezenţa acestui tip de construcţie la Crişan dovedind relaţiile strânse pe care le aveau românii de aici şi din întreaga Transilvanie cu cei de la sud de Carpaţi.

Urmând drumul dinspre Mănăstirea Crişan, spre centrul satului cu acelaşi nume, pe cursul Pârâului Goldeştilor, se ajunge la o casă ce a fost ridicată în memoria lui Crişan – unul din cei trie conducători ai răscoalei de la 1784. Casa în care s-a născut în 1732 Giurgiu Marcu, Gheorghe Crişan sau Crişan (cu aceste trei nume este cunoscut în literatura de specialitate) a dăinuit, se pare, până în 1935. Pe locul vechii case a fost ridicată, în 1979, o altă construcţie ce a primit destinaţie de casă memorială şi are menirea de a păstra vie memoria celor ce au condus răscoala iobagilor de la 1748. Satul a primit numele marelui conducător, în vremuri numindu-se Vaca.

De la Cheile Ribicioarei, peste deal, spre apus, se ajunge la Cheile Uibăreştilor, situate pe Valea Bulzeştilor, în amonte de satul Uibăreşti. De fapt aceste chei nu se află pe teritoriul comunei Ribiţa, aparţinând comunei Bulzeşti, dar accesul spre chei este mai facil prin satul Uibăreşti, sau cum aminteam mai sus, peste deal, din Cheile Ribicioarei. Punctul de maximă atracţie al acestor chei, declarate şi ele areal protejat de categoria a IV-a, este Podul Natural Grohot, o ultimă rămăşiţă a peşterii care a existat în trecut aici. Cheile Uibăreştilor fac parte din Rezervaţia naturală speologică Cheile Ribicioarei şi Uibăreştilor.

Zona Munţílor Retezat. Cascada Lolaia se află în Munţii Retezat, acest masiv muntos având numeroase cascade deosebit de frumoase şi de spectaculoase. Ea s-a format pe râul Lolaia, un afluent al Jiului de Est (la rândul său un afluent al Jiului), şi dă un farmec aparte peisajul sălbatic ce o înconjoară. Cascada este compusă din două braţe despărţite de un perete stâncos şi se află la o altitudine de 1050 de metri, în partea de nord a Parcului Naţional Retezat. Este accesibilă pentru vizitare tot timpul anului, prin localitatea Cârnic. Până la Cârnic se poate ajunge cu maşina sau cu microbuzul, iar de aici, traseul până la cascadă de face pe jos, fiind unul de aproximativ 20 de minute. Administraţia Parcului Naţional Retezat a realizat un proiect de amenajare, reparare şi punere în valoare a traseului până la cascadă, dar şi a obiectivului în sine, printr-un program numit "Belvedere pentru cascada Lolaia". Pe aici trece traseul montan ce străbate întregul parc, de la sud la nord, durata lui fiind de 11 ore cu o dificultate ceva mai ridicată.

Podul natural de la Grohot este situat pe teritoriul satului Grohot, comuna Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara, în treimea superioară a Cheilor Uibăreşti, pe valea Uibăreştilor. Aces loc a fost declarat monument al naturii şi este inclus într-o rezervaţie naturală de tip geologic, de categoria a III-a, cu o suprafaţă de 1 ha. Este protejat pentru a conserva elementele naturale specifice (podul natural propriu-zis), la care se adaugă și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros, cu numeroase elemente specifice zonei submediteraneene. Podul s-a format prin prăbuşirea, în timp, a tavanului unei vechi peşteri şi are o lungime totală de 45 de metri, iar pe sub el curge Pârâul Grohot. În ţara noastră mai există o singură formaţiune asemănătoare, în judeţul Mehedinţi, fenomenul fiind o raritate naturală.

Salina Praid este o mină de sare gemă din România, situată în județul Harghita. Salina se află în bazinul muntilor Gurghiului, cuprinsă în Dealul Sării, formând triunghiul Praid - Ocna de Jos - Ocna de Sus și formează o "solniță" uriașă, un zăcământ sub formă de ciupercă întoarsă, ce ajunge până la 2700-3000 m adâncime, cu un diametru de la 1,2 - 14 km. Primele exploatări de sare sunt atestate de pe vremea romanilor, dar mina din Praid este atestată documentar de la 1200, iar exploatarea intensivă se face din 1700. În anul 1980, în salină s-a deschis o bază de tratament. Este prezent un microclimat de salină, cu temperaturi relativ constante, între 14-16 C, umiditate scazută 66-70% și presiune atmosferică mai mare decât la suprafață, în medie de 735-738 mmHg. Pe distanța de 1250 m de la intrarea în salină până baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salina este amenajată cu spații de recreere, locuri de joacă pentru copii, restaurant, toalete, capelă pentru rugăciune, internet-cafe și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi.

Lacul Roșu este un cel mai mare lac de baraj natural format din România. S-a format în 1837 prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoș. Este situat lângă Cheile Bicazului la poalele lui Hășmașul Mare, în apropierea orașului Gheorgheni din județul Harghita. Adâncime maximă: 10,5 metri.

Parc de activităţi/aventuri. Sunt 120 piste de cabluri amenajate pe copaci ce conţin 105 elemente de joc. Particularitatea sa este că cea mai lungă tiroliană are aproape un kilometru şi traversează un lac pe alocuri. Elementele de joc au grade de dificultate diferite, astfel oferind distracţii fiecăruia.

Miercurea Ciuc (în maghiară Csíkszereda, germană Szeklerburg) este reședința și cel mai mare oraș al județului Harghita. Prima atestare este într-o scrisoare de la mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porți otomane. Principalul monument este cetătea Mikó (1623). În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei; se consemnează: "Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”. Oraşul este la 662 m altitudine, pe malul râului Olt, în Depresiunea Ciucului. Este numit Mica Siberie datorită termperaturilor mici întâlnite în zonă.

Teiul din Leliceni, jud. Harghita, are 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului. Teiul a fost plantat în prima parte a anilor 1500. În memoria oamenilor locului, copacul a fost perceput dintotdeauna ca un arbore singuratic, care a străjuit biserica din localitate. De-a lungul secolelor, povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi al altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.

Cel mai important monument al orasului Miercurea Ciuc, aflat in centrul administrativ vechi al orasului, pe teritoriul satului de odinioara "Martonfalva", pe prima terasa a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. In curtea interioara a cetatii se tin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construita intre 1623-1631 in stil neorenascentist de catre contele Hidvégi Mikó Ferenc, capitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor si Casinului, membru in Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor.

Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, restul fiind adăugate între 1631-1632.

Singurul lac vulcanic din România. Este în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu. Altitudine: 946 m. Are formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că "Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții". Fenomenul are o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408.

Palatul Ghica se află la nord de Bucureşti, în comuna Moara Vlasiei, satul Căciuleşti. Din Baloteşti se merge tot pe DJ101 şi în scurt timp se ajunge la destinaţie. Acest obiectiv este înscris în lista monumentelor istorice. Construcţia a fost ridicată în anul 1832, de către Dimitrie Ghica, tatăl domnitorului Alexandru Ghica. Frumosul edificiu, cunoscut şi sub denumirea de "la Academie” are de asemenea un parc şi un lac, care serveau plăcerilor aferente unei reşedinţe de vară. Acest complex mai cuprinde şi o bisercică ce poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului”, construcţia sa începând în aceeaşi perioadă cu a palatului. Camerele reşedinţei sunt spaţioase, deţin toate utilităţile şi încă mai au mobilierul care era folosit în acele vremuri. Începând din 1924, palatul aparţine Academiei Române, în urma unor conflicte ale familiilor moştenitoare Mavrocordat, Filipescu şi Blaremberg. Terenul pe care se află satul a făcut parte la început din moşia lui Ianache Mavrodin, care în 1807 o vinde lui D. Ghica. Comuna Căciuleşti datează din 1622. Denumirea de Căciuleşti vine de la faptul că aici au fost oferite locuri de casă soldaţilor întorşi din război, care la vremea aceea aveau căciuli la uniforme.

Fortificațiile din jurul Bucureștiului, 18 forturi prevăzute cu 18 baterii de artilerie, intermediare (bastioane) au fost ridicate în vremea lui Carol I, avându-l ca proiectant pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai apreciaţi ingineri militari ai vremii. Planul fortificațiilor este finalizat în 1884, construcția lor având loc între anii 1882 și 1894. Primele forturi construite au fost: Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Jilava, ulterior fiind ridicate şi sediile bateriilor. Deși nu au apucat a fi testate în vreun război, numărul soldaților ce puteau fi cantonați în acestea era impresionant pentru vremurile acelea. Sistemul de apărare și cei 30.000 de oameni ce ar fi putut fi detașați aici ar fi creat din oraș un adevărat bastion. Forturile și bateriile au fost dezarmate odată cu intrarea României în Primul Război Mondial și sunt astăzi în paragină; din cele 36 de construcţii, mai sunt în picioare doar 17 forturi şi 13 sedii de baterii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ce avut loc de-a lungul vremii, în depozitele de muniții. Mare parte din cele rămase astăzi au fost acaparate de unități militare și sunt folosite pe post de depozite. Fortul 13 Jilava, singurul cunoscut publicului larg, în trecutul său, de la terminarea construcției sale și până în anul 1907 a fost folosit ca depozit de muniţii şi garnizoană militară, după acel an fiind amenajat și folosit ca închisoare. Până în 1948 a fost închisoare militară subordonată Statului-Major al Armatei, mai apoi, din 1948 devenind închisoare a Ministerului de Interne. După 1989 a fost folosit și ca depozit al Arhivei Naționale de Film, ca spațiu muzeal sau loc pentru filmări ori ședințe foto. Aflându-se în incinta Penitenciarului București-Jilava, fără a fi deservit de o cale de acces separată, pătrunderea în interior se poate face doar în condiții stricte, cu aprobări în prealabil. Fortul a fost săpat până la o adâncime de 10 m, pământul scos fiind folosit la ridicarea zidului împrejmuitor; pe acest zid au fost amplasate turnurile de observație. Intrarea în fort se făcea printr-o poartă boltită, pe frontspiciul ei fiind gravat anul de înființare al închisorii militare (1907) și inscripția „Fortul 13 Jilava”. În 1907, închisoarea avea un pavilion administrativ de 180 metri pătrați, o cancelarie de 30 metri pătrați, dormitorul trupei de 120 metri pătrați și fortul propriu-zis cu 52 de camere, ce aveau o suprafață totală de 15.000 metri pătrați. Pe partea stângă a drumului de intrare în fort se aflau camera comandantului gărzii, a ofițerului de serviciu și cancelaria închisorii, iar pe partea dreaptă se aflau dormitoarele soldaților ce asigurau paza. Intrarea se făcea printr-o poartă de fier forjat, iar administrativ, penitenciarul era împărțit în trei secții: reduitul - zona centrală și cea mai umedă a fortului și câte o secție amplasată în dreapta și în stânga acestuia. Fiecare din cele trei secții erau împărțite în 17 camere cu dimensiuni de 5 metri lungime și 4 metri lățime. După 1948, în fața peniteciarului au fost amenajate patru curți interioare de plimbare.

Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Mănăstirea Cernica este atestată documetar din 1608, în timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. În acel an Vornicul Cernica Știrbei a construit o biserică din lemn cu hramul „Sfântului Nicolae”, refăcând un vechi schit și înzestrându-l cu pământuri, păduri și sate. Cercetări arheologice mai recente au demonstrat că această ctitorie a fost pusă pe locul unei așezări monahale mai vechi, pierdute în desișurile codrilor Colentinei. Denumită, la începuturi Grădiștea Floreștilor, mănăstirea și-a schimbat numele, adoptându-l pe cel al întemeietorului ei, nume pe care îl păstrează și astăzi. Așezarea s-a dezvoltat de la mica obște de călugări, zidită pe ostrovul „Sf. Nicolae”, în mijlocul unui lac, ajungând complexul mănăstiresc de astăzi, întins până pe ostrovul „Sf. Gheorghe”. Vechea biserică cu hramul „Sf. Nicolae” a vornicului Cernica Știrbei a fost adaptată de către stareții ce s-au succedat de-a lungul timpului, însă actuala biserică a fost construită după cutremurul din 1802, de către starețul Timotei, fiind terminată abia prin anul 1815, în timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. În forma inițială ea avea 8 turle și un pridvor deschis, pictura interioară fiind realizată de zugravul Fotache, unul dintre ultimii meșteri ai picturii medievale. După cutremurele din 1838-1840, fiind foarte grav afectată, biserica a fost refăcută în mai multe rânduri, ultima mare restaurare fiind cea din 1965-1967, prin grija patriarhului Iustinian. Cea de-a doua biserică din ostrovul „Sf. Nicolae” este biserica „Sf. Lazăr”, operă a starețului Gheorghe, din anul 1804. De dimensiuni reduse, cu decorațiuni exterioare bogate, din piatră sculptată, și cu interiorul pictat de I. Keber și Frujinescu biserica „Sf. Lazăr” reprezintă o adevărată bijuterie asimetrică, zveltă, cu plan trilobat, două coloane la intrare și scară pe stânga. Este o biserică de cimitir, la demisol aflându-se camera mormintelor. În vremea Sf. Ierarh Calinic au fost ridicate pe ostrovul „Sf. Gheorghe” zidurile împrejmuitoare - cu o arhitectură tipică zonelor de câmpie, biserica „Sf. Gheorghe”, clădirea stăreției și aproape toate casele și chiliile, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolnită. Înălțată între anii 1831-1832 biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este ctitoria Sfântului Calinic și a arhiereului Ioanichie Stratonichias. A fost distrusă la scurt timp, de cutremurul din 1838, și rezidită apoi, în 1842, sub domnia lui Alexandru Ghica. A fost restaurată în perioada 1965-1967 de Patriarhul Iustinian, împreună cu tot ansamblul mănăstiresc. Pictura din interiorul bisericii este realizată de zugravul Adam, în pronaos aflându-se portretele în ulei ale ctitorilor Calinic și Ioanichie Stratonichias, acestea fiind opera pictorului Sava Hentia. Iubitor de cultură, Sf. Ierarh Calinic a pus și bazele unei valoroase biblioteci și a deschis aici și o școală de pictură bisericească. Vechea chilie în care a trăit acesta este acum casă memorială și se află pe ostrovul „Sf. Gheorghe” de pe lacul Cernica. Păstrează obiecte vechi ce i-au aparținut marelui staret. Mănăstirea Cernica, adăugată pe lista monumentelor istorice a României, cu codul LMI: IF-II-a-B-15300 este situată la vreo 12 km de București, în comuna Cernica, județul Ilfov. Se poate ajunge aici pe DN3, dinspre București, mergând spre est până în comuna Pantelimon, iar apoi spre dreapta până în comuna Cernica. Se află pe DJ 301 - Șoseaua Cernica.

Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal. La 14 kilometri de Bucuresti, in mijlocul unui parc se afla palatul ridicat in 1698 din ordinul domnitorului Constantin Brancoveanu. In 1860, cladirea a fost restaurata si consolidata. Inconjurat de o curte imensa, palatul cuprinde o pivnita cu bolte, parterul, unde se gasesc mai multe incaperi, si etajul unde se afla apartamentele princiare. Fatada, influentata de stilul arhitectonic venetian, este dominata de balconul, arcadele si coloanele specifice artei Brancovenesti. Din 1957, palatul a devenit Muzeul Brancovenesc, cu valoroase expozitii de pictura, sculpturi in lemn si piatra, carti rare si manuscrise foarte vechi.

Cheile Orzei sunt situate în Masivul Bucegi, la sud de lacul Scropoasa, au o lungime de 1,5 km, și sunt considerate ca fiind cele mai strâmte, mai spectaculoase și mai sălbatice chei din Valea Ialomiței. În anul 1970, pentru a proteja acest spațiu valoros, s-a constituit Rezervația Naturală Complexă Cheile Orzei. Cheile sunt de o frumusețe aparte iar pereții de calcar par uneori că închid calea turistului. Un punct de plecare înspre chei este tabăra Vânători din apropierea localități Dobresti. La Dobrești se ajunge pe o drumul Târgoviște - Moroeni.

Sinaia-Cheile Zănoagei-Lacul Bolboci - În zonă sunt trasee superbe ce pot fi făcute la picior, și poți avea ca obiective Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului sau Peștera Ialomicioarei. Se ajunge greu și parându-ți rău de mașină...Pentru că drumurile, aproape forestiere, sunt pline de cratere. și distruse atât de apele și ghețurile care se topesc destul de târziu, cât și de absența completă a investițiilor. Dacă ai un 4x4 te poți încumeta să urci pe drumul care trece pe lângă cabană Cuibul Dorului, pentru a ajunge la un moment dat în drumul de pe platou, care duce la Piatra Arsă dacă îl urmezi spre dreapta, sau la Bolboci, dacă o iei spre stânga. În afară de mașină, cel mai bine ar fi să faci o drumeție pornind din Sinaia pe piciorul Pietrei Arse - Piatra Arsă - Padina, sau cu telecabina până la Babele sau Miorița și de acolo tot în jos spre valea Ialomicioarei. Alternativ poți veni cu bicicleta, dacă îți permit picioarele. Traseul către Lacul Bolboci sau cel care duce mai departe, către Vârful Omu, este deschis doar pe perioada verii, 1 Iunie - 30 Septembrie. Practic, aceeași perioadă în care găsești deschis și Transfagarasanul. Peștera Ialomiței este și ea deschisă turiștilor și merită să fie vizitată. Un caveat celor amatori de drumeții care se gândesc să vină pe drumul pietruit dinspre Bolboci - praful ridicat de zecile de mașini care trec pe acolo vă va tăia tot cheful de munte. Preferabil e să vedeți lacul doar de sus, sau să veniți pe acel drum după o ploaie zdravănă. Peisajele din golul alpin sunt superbe, însă din păcate pășunile, probabil revendicate, sunt împânzite de turme de vite care degajă un miros greu. Din fericire turmele de oi care distrugeau muntele prin pășunatul excesiv s-au mai împuținat. Cel puțin aparent. Pe Valea Ialomicioarei sunt nenumărate locuri de campare, iar lângă cabana Miorița ai acces la o zonă unde poți campa civilizat. Atenție însă la urși, precum și la densitatea de manelisti pe metrul pătrat. Dacă vrei doar un picnic de weekend, e mai bine să te oprești cum treci de Chei, mai departe de cabane. Cabanele și pensiunile, cele cunoscute precum cabana Piatra Arsă, hotelul Peștera, cabana Padina, Bolboci dar și cele construite recent în zonă sunt mai mult decât suficiente, cabanierii spunând că nici chiar în weekend locurile de cazare nu se acoperă. La Cabana Bolboci poți găsi atât cazare decentă, cât și mâncare la prețuri rezonabile. Minusul ar fi acela că nu au camere cu baie proprie.

Aflată la 1600 m altitudine, în imediata apropiere a Hotelului Peștera, este unul din cele mai importante obiective turistice ale Bucegilor. Adâncimea porțiunii accesibile este de 400m. Deschiderea la intrare 15m. Peștera este în întregime electrificată iar accesul turiștilor se face pe scări de lemn. Găsim în ordinea parcurgerii: Sala "Mihnea Vodă": 115m lungime, 15m lățime, 10-25m înălțime Sala "Decebal": 300m lungime, 10-15m lățime, 3-10m înălțime Sala "Maria": 20m lungime, 3-25 lățime, 2-8m înălțime Sala "La răspântie" Punctul "La lacuri" Marea "Grotă a urșilor": 72m lungime, 36m lățime, 25m înălțime. Aici au fost găsite schelete ale ursului de peșteră Grota ascunsă, cu stalactite și stalacmite Sala "La altar" Între Sala Sf. Maria și răspântie, înainte de podeț pe partea dreaptă, e un topogan care urcă și printr-o strâmtoare intri în sala HADES sală descoperită de grupul de speologie HADES din Ploiești de la I.P.G. Această sală coboară vreo 20 metri, e foarte mare și nu e accesibilă decât speologilor sau turiștilor echipați cu lanterne fiind neluminată. După Altar mai sunt 2 săli cam la același nivel din care printr-o strâmtoare triunghiulară de circa 50 de cm se coboară în nivelul activ al peșterii.

Este principalul centru din nord-estul României. Iașii au fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala României între 1916-1918. Iașii sunt centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași. După căderea comunismului, orașul a rămas cel mai important centru cultural din afara arcului carpatic (în afara Ardealului extins, fosta ocupaţie austro-ungară), dupǎ București. Curiozitate: În 1862, când uniunea celor două principate (Ţara Românească şi Moldova) a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București. Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat plata a 148.150 lei orașului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Oraşul are multe premiere româneşti şi internaţionale.

Conacul din Maxut, județul Iași, așa cum arată el acum, ca cea mai de preț bijuterie a domeniului de verdeață de 55 de hectare pe care se află acesta. Conacul Polizu a fost construit între anii 1887 și 1888 de către ultimul domn al Moldovei, Constantin T. Ghica-Deleni. În 1946 regimul comunist l-a confiscat și vreme de 43 de ani a funcționat la conac C.A.P.-ul din Hârlău, apoi a devenit fermă pomicolă și I.A.S. (printre altele, a funcționat și ca depozit). Recondiționarea și renovarea exterioară a conacului a fost făcută după niște fotografii din colecția personală a moștenitoarei. Pe parcursul renovării au fost descoperite arcade și coloane care fuseseră tencuite de către comuniști. Dacă în 2005 totul era în paragină, iar ușile se deschideau cu piciorul, acum conacul arată de parcă nu ar fi fost niciodată batjocorit. Până la comunism, a fost timp de 58 de ani reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni. La aceștia se adaugă și anii de după retrocedare și restaurare, finalizată în 2010 de către moștenitoarea de drept, timp în care conacul a strălucit și strălucește. Vă invităm să nu ratați această bijuterie din satul Maxut (Deleni), județul Iași! Site oficial: http://www.conacpolizu.ro/

Prin expoziția sa de obiecte etnografice și tehnică populară, precum și prin concepția de prezentare, muzeul reuțește să prezinte publicului, imaginea unui muzeu viu și mereu tânăr, unde tradiția populară din zona Hârlău există și se transmite prin viu grai. La acest muzeu, vizitatorii au ocazia de a se "odihni" la răscruce de drumuri, in hanul sau ratoșul, locul unde se intâlneau, cel mai adesea, drumeții de altă dată.Muzeul reușește astfel să readucă in discuție vechiul "drum al vinului": din cramă în pivniță, din pivniță în piață, târg, iarmaroc sau chiar peste hotarele țarii. Călătoria este completată prin prezentarea mijloacelor de transport și de păstrare a vinului. Muzeul Viei şi Viei din Moldova are programul de funcţionare zilnic, între orele 08:00 - 18:00, iar la cerere sunt organizate vizite nocturne, anunţate (Tel / Fax: 021 31.31.918, office@artexfoundation.org), în prealabil cu 24 de ore înaintea efectuării, între orele 20:00 - 24:00, creându-se astfel posibilitatea degustării de vinuri din soiurile podgoriei Cotnari. Site oficiat: http://www.muzeulvieisivinului.ro/

Grădina Botanică "Anastasie Fătu" Iași este cea mai veche grădină botanică din România. A fost înființată în 1856 de cel ce îi dă numele acum, Anastasie Fătu, medic și naturalist, pe o proprietate cumpărată de acesta. Grădina Botanică din Iași este împărțită în 12 sectoare, fiecare având un anumit specific: Sectorul Flora și vegetația României; Sectorul Ornamental; Sectorul Dendrologic; Sectorul Flora Globului; Sectorul Biologic; Sectorul Plante utilitare; Sectorul Complexul de sere; Sectorul Rozariu (Rozariul grădinii conține peste 600 de soiuri de trandafiri); Sectorul Plante memoriale; Sectorul Recreativ; Sectorul Didactic-Experimental

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic, în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Acum, palatul are funcţionalitate de muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași încă din anul 2004 și este format din 6 obiective independente: Palatul lui Alexandru Ioan Cuza (1862); Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1813); Parcul (1813); Zidul de incintă (1813); Turnurile (1813); Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza (sf. sec. XIX).

Castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria. Este la 20 km de Roman si 65 km de Iaşi. Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" - datând din 1787, Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea şi Parcul - datând din secolul al XIX-lea. Cu toate că această bijuterie arhitectonică a fost ridicată de George Sturdza ca dar de nuntă pentru soţia sa, mai tânără cu 11 ani, incidentele dramatice care i-au marcat istoria au făcut să primească o denumire deloc potrivită cu destinaţia sa iniţială. Castelul blestemat, aşa cum mai este cunoscut Palatul Strudza, a fost devastat de incendiu, iar apoi distrus de soldaţi ruşi ce s-au adăpostit în el pe vremea Primului Război Mondial.

Denumirea s-a împământenit şi deşi este tehnic incorectă deoarece sunt mai multe defilee ale Dunării, prin Defileul Dunării se înţeleg toate defileele dintre România în nord și Serbia în sud. În acest punct, râul separă Munții Carpați de Balcani. Lungimea totală este de 134 km din cursul Dunării. Numele maghiar, Vaskapu, înseamnă tot "Porțile de Fier", și este folosit, împreună cu cel românesc, pentru a denumi întreg lanțul de defileuri. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte este Clisura Dunării. În Serbia defileul este cunoscut sub numele de Đerdap fiind un parc național, ultima secțiune numindu-se Đerdapska klisura (prietenii sârbi folosesc denumirea bănăţeană, Clisura Dunării). Dunărea se îngustează pentru prima oară dincolo de insula (românească) Moldova Veche, cunoscută sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime și 230 m lățime în cel mai îngust punct. La începutul defileului se află un fort medieval la Golubac, pe malul sârbesc. Prin valea Ljupovska se ajunge la cel de-al doilea defileu, Gospodin Vir, care are 15 km lungime și se îngustează până la 220 m. Culmile urcă până la 500 m și sunt cel mai greu de ajuns de pe pământ. Donji Milanovac, mai largă, face legătura între Cazanele mari și Cazanele mici, care au o lungime de 19 km împreună. Valea Orșova este ultima secțiune mai largă înainte ca fluviul să ajungă la câmpiile Valahiei și la ultimul defileu, Defileul Sip. Cazanele Mari este cel mai cunoscut și mai îngust defileu: aici Dunărea se îngustează la 150 m și ajunge la o adâncime de până la 53 m. Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaș și Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri și vâltori, guvernul ungar din inițiativa contelui maghiar István Szechenyi încă în anul 1834 începe îndepărtarea stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus. Lucrările continuă şi se termină cu o canalizare sistematică finalizată în 1898. Drumul serpuieşte de-a lungul Dunării şi acest lucru îl dă un farmec deosebit. Din loc în loc sunt golfuri frumoase (cele mai importante sunt Mraconia şi Dubova). Pe malul românesc, la Cazanele Mici, Statuia lui Decebal a fost sculptată în piatră (cea mai mare sculptură din lume făcută pe stâncă) între 1994 și 2004 cu finanţare de la milionarul lugojean/timişorean Drăgan.

Oraş aflat la ieşirea din Defileul Dunării. Oraşul vechi era mult mai jos, pe malul Dunării. Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier, vechea vatră a orașului a fost inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăjului, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și 3 sate. Romanii au construit castrul Dierna, iar în ultimii 800 de ani (până în 1918, evident) a fost cu o excepţie de aproximativ 150 de ani, inclus în cadrul ocupaţiei austro-ungare. În 1768 austriecii au detaşat aici o garnizoană de graniţă. Oraşul a aparţinut până în 1968 de Banat şi teoretic încă aparţine, chiar dacă din acel an a fost mutată administrativ în judeţul Mehedinţi.

Este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunăre. Odată cu umplerea lacului de acumulare, apa a crescut cu aproximativ 40 de metri şi Orşova a fost strămutată. Insula Ada Kaleh a fost acoperită de ape, iar cetatea şi casele au fost mutate pe insula Şimian, de lângă Drobeta. Este construită şi e în exploatare româno-sârbă. Este şi punct de trecere a frontierei cu Serbia.

Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 55 m, aflată pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Construcția statuii lui Decebal a fost finalizată în anul 2004, după 10 ani de muncă.

A fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Piciorul podului roman se află în cadrul Muzeului din Drobeta Turnu Severin. La intrarea în Severin dinspre Orşova a fost făcută o machetă într-un sens giratoriu.

Podul natural de la Ponoarele, la graniţa dintre Mehedinţi şi Gorj. Este unicul pasaj natural rutier funcționabil la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, vestigiu al Peșterii Podului, rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul pe care se poate circula.

Lacul Zaton (lac temporar), este situat in depresiunea din amonte de Pestera Ponoarele din Podisul Mehedinti. Lacul are momente cand este plin ochi, dar si momente in timpul verii in care seaca complet.

Localizare: Munții Mehedinți, partea stângă a Cernei, sub Cheile Jerălăului, deasupra de Băile Herculane, în dreptul hotelului Cerna și a Ștrandului Termal Acces: De la Hotelul Cerna urcam pe șoseaua ce face legătura între Gara și Uzina de Apă; înainte de poteca marcată spre Crucea Albă, într-o curbă, pornește o potecă ce duce spre baza peretelui. Cazare: Puteți opta pentru una din ofertele de cazare din stațiune sau puteți dormi pe terasa Restaurantului Grota Haiducilor sau la Surplombă. Atenționări: În zonele însorite puteți întâlni vipere. Dacă nu sunt călcate/lovite acestea nu atacă omul. În cazul în care întâlniți vipere pe traseu, rămâneți calmi, așteptați să treacă sau ocoliți-le. Traseele de alpinism sunt amenajate începând cu 1966. Cele cu grad mai mare de dificultate sunt mai umblate și mai bine întreținute. Unele dintre trasee nu au mai fost întreținute de multă vreme, este posibil ca unele pitoane să lipsească sau să fie nesigure, din acest motiv din echipamentul dvs. nu trebuie să lipsească mijloace de asigurare suplimentară (bucle, frienduri etc.)

Peşteră din Parcul Naţional Porţile de Fier (Defileul Dunării). Este cea mai mare pestera din Clisura Dunarii. Intrarea principala cea mai accesibila in pestera este situata in Cheile Ponicovei unde se ajunge din DN57 coborand pe langa podul de peste rau si continuand sa mergem pe vale pana intalnim intrarea in pestera. O alta intrare in pestera se afla la un nivel superior fata de prima dar este mult mai greu accesibila. Pestera prezinta o a treia intrare situata la nivelul actual al Dunarii, la care se ajunge numai inaintand cu barca pe Dunare. Peştera Ponicova este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, în Ciucaru Mare.

Cheile Băluţei: cele mai importante chei din zona comunei Ponoarele, cu o lungime aproximativă de 1 km. Se află în proximitatea satului Băluţa şi sunt mărginite de satele Cornetul Băluţei şi Cornetul Râienilor. Altitudinea pereţilor calcaroţi se află între 300-400m. Tot aici se află şi peştera Băluţei, formaţiune pe 2 etaje, primul fiind inundat aproape în permanenţă, iar al doilea fiind un etaj fosil cu variate formaţiuni carstice. Mai găsim aici: biserica din Ponoarele - biserică ortodoxă, cu hramul Sf. Nicolae, construită din lemn de stejar, înscrisă în lista monumentelor istorice (1766); tot în zonă este şi Podul lui Dumnezeu - pod natural circulabil.

Apaffi a fost mare nobil maghiar și e posibil să fi auzit de el de pe drumliber.ro, noi am scris despre Conacul Apaffi din Mălâncrav (o minunăție de conac, restaurat și integrat perfect în acea zonă săsească). Cel din Rona de Sus este chiar lângă biserica din localitate. A fost folosit și drept închisoare, Castelul a avut înăuntrul lui un beci care ducea direct la galeriile de sare în așa fel încât detinuții să își epună toată truda în lupta lor cu sarea. Subsolul și o cameră au rămas neatinse, iar clădirea este folosită ca școală.

Este o casă tradițională din sec. XVIII donată de graficianul Vasile Kazar împreună cu colecția etnografică. Este construită din bârne rotunde de stejar. Este situată în județul Maramureș, comuna Vadu Izei, la o distanță de 6 km de municipiul Sighetu Marmației, pe D.N. 18

A fost ridicată în 1531, reclădită la 1626. Este situată în județul Maramureș, comuna Ocna Șugatag, satul Breb, la 27 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1700. Este situată în județul Maramureș, orașul Borșa (pe drumul național 18, la 80 de km de la Iacobeni prin pasul Prislop).

A fost ridicată în 1739, cu concepție structurală de excepție. Este situată în județul Maramureș, comuna Fărcașa, satul Buzești, la 25 km de municipiul Baia Mare

În 1935 Stan Ioan Pătraş a făcut prima cruce din cimitirul de la Săpânţa cu un epitaf şi un desen din viaţa celui îngropat. Aşa s-a început tradiţia şi din 1960 toate crucile puse la Cimitirul Vesel sunt la fel. Este în localitatea Săpânța, județul Maramureș şi este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții. Cel mai mult mi-a plăcut crucea pe care scrie: Sub această cruce grea, Zace biata soacra mea. Trei zile de mai trăia, Zăceam eu şi citea ea[..]. Colega noastră Anda s-a nimerit acolo în timpul slujbei de la biserica din cadrul cimitirului şi a rămas plăcut surprinsă să vadă că toate fetele erau îmbrăcate în haine tradiţionale. Dacă mergi la Săpânţa nu rata şi biserica nouă de lemn (pe drumul de intrare în sat, dinspre Sighetu Marmaţiei, la dreapta prin pădure). Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume (a devansat pe cea de la Bârsana).

A fost ridicată între anii 1930-1933, în amintirea eroilor căzuți în războiul din 1914-1918. Se găsește amplasată în jud. Maramureș, sat Șișești, com Șișești, la 12 km de municipiul Baia Mare

Ansamblul cuprinde: poarta specifică maramureșeană, turnul cu clopotnița, biserica (cu o înălţime de 57m), altarul de vară, chiliile, capela (construită pe mai multe nivele), casa maiștrilor şi casa (atelierul) artiștilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii. În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei și strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea,de către familia lui Dragoș voievod, pe una din proprietățile acestora. Vechea mănăstire, cu hramul Sfântul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureș, dat fiind că multă vreme a fost rezidența episcopilor ortodocși până la sosirea regimului habsburgic. Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea ma importantă școală de preoți din zonă și lăcaș de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărți de cult în limba română, aduse din Moldova și Țara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele. Până nu de mult, Biserica de lemn a Mănăstirii Bârsana era cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Acum este depăşită de biserica nouă de lemn de la Săpânţa.

A fost ridicată în 1723, pe dealul numit Bicăjel. Este situată în judeţul Maramureș, comuna Bicaz, satul Bicaz, la 62 km de municipiul Baia Mare (la 18 km de localitatea Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj).

A fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, într-o arhitectură de tip maramureşeană, cu o planimetrie echilibrată, ce impune prin armonia proporțiilor. Este situată în județul Maramureş, comuna Remetea Chioarului, satul Remetea, la 25 km de municipiul Baia Mare.

A fost sfințită la 1672 de mitropolitul Sava Brancovici de Alba Iulia, ca metoc al Mănăstirii Putna. Este situată în județul Maramureș, comuna Moisei, satul Moisei, pe Izvorul Negru la 10 km de orașul Borșa (la 3 km de Drumul Național 18).

A fost construită la 1883 de către comunitatea greco catolică, care a cumpărat-o din localitatea Suciu de Sus, unde ființa de pe la 1695. Este situată în județul Maramureș, satul Rogoz, sat aparținător de orașul Târgu Lăpuș, la 6 km de orașul Târgu Lăpuș.

Construită inițial ca mănăstire atestată în anul 1390. Este situată în județul Maramureș, comuna Călinești, satul Călinești, la 30 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată în anul 1784, de meșteri din dreapta Tisei, în stil moldovenesc. Este situată în județul Maramureș, comuna Călinești, satul Călinești, la 30 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1700, deosebindu-se prin forma rotundă dată de pridvorul pentagonal. Este situată în județul Maramureș, comuna Strâmtura, satul Glod, pe Valea Izei, la 35 km de municipiul Sighetu Marmației.

Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a fost ridicată între anii 1560 – 1633 de călugări ortodocși. Este situată în județul Maramureș, comuna Giulești, satul Mănăstirea, la 18 km de de municipiul Sighetu Marmației (la 3 km de Drumul Național 18).

A fost construită în anul 1773. Biserica de piatră, este situată în jud. Maramureș, în centrul satului Tăuții de Sus, la șoseaua Baia Mare- Sighetu Marmației, la 5 km de municipiul Baia Mare, și este împrejmuită cu un frumos gard de piatră.

Datează din sec. al XV-lea , este construită în stil gotic, cu ancadramente la ferestre, uși și contraforți. Biserica este amplasată în județul Maramureș, în centrul satului Tăuții de Sus, la șoseaua Baia Mare- Sighetu Marmației, la 5 km de mun. Baia Mare

Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului a fost ridicată la 1655, ca lăcaș de cult mănăstiresc, fiind strămutată pe actualul amplasament pe la 1720, de către nobilul localnic Samuel Lipcei, fost jurat de maramureș. Este situată în județul Maramureș, comuna Rona de Jos, satul Rona de Jos, pe Valea Izei, la 12 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1760 și face parte din grupul lăcașelor de cult de tip maramureșean. Este situată în județul Maramureș, comuna Șieu, satul Șieu, pe valea Izei, la 35 km de municipiul Sighetu Marmației și 45 km de orașul Borșa.

A fost ridicată între anii 1672 – 1890. Este inclusă în complexul memorial Vasile Lucaciu din Șișești. Este situată în județul Maramureș, comuna Șișești, satul Șișești, la 12 km de municipiul Baia Mare.

Biserica de lemn din Budești Josani este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643, care este considerată o construcție "magnifică" pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999. Biserica de lemn din Budești-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643.

Cel mai important ansamblu de instalații tehnice tradiționale din Maramureș, alimentate cu forța apei: vâltoare, moară, pălincie, piuă și batoză, datează din sec. XIX, comuna Budești, sat Sârbi, jud. Maramureș. Acces din Drumul Național 18, pe Drumul Județean 109 F. Distanța din orașul Cavnic până în com. Budești este de 13 km.

Biserica Sfântul Ilie a fost ridicată la 1675 în stil maramureșan și s-a construit potrivit tradiției din lemnele aflate în jurul locului ales pentru construcție. Este situată în județul Maramureș, comuna Remetea Chioarului, satul Posta, la 31 km de municipiul Baia Mare.

A fost ridicată între anii 1717 – 1720, pe locul alteia mai vechi, arsă de tătari. Este situată în județul Maramureș, comuna Rozavlea, satul Rozvlea, pe Valea Izei, la 35km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată la 1642, pe locul alteia mai vechi. Este situată în județul Maramureș, comuna Ocna Șugatag, satul Șugatag, la 20 km de municipiul Sighetu Marmației (Drumul Național 18).

A fost ridicată în secolul al XVII-lea, în mijlocul cimitirului, respectând caracteristicile bisericilor de lemn maramureșene. Este situată în județul Maramureș, comuna Săcălășeni, satul Săcălășeni, la10 km de municipiul Baia Mare.

Biserica de lemn Sfântul Nicolae (Buleni), a fost ridicată pe la 1720. Este situată în județul Maramureș, orașul Șăliștea de Sus, pe Valea Izei, la 50 km de municipiul Sighetu Marmației și 25 km de orașul Borșa.

Este un ansamblu de cinci vâltori din zona Săpânța, realizate din lemn, datează din sec XIX. Ansamblul este situat în sat Săpânța, com Săpânța, pe Drumul Național 19 la 19 km de mun. Sighetu Marmației, jud. Maramureș

Este situată în județul Maramureș, com. Săpânța, la 19 km de municipiul Sighetu Marmației, pe Drumul Național 19, la aproximativ 200 m de Cimitirul Vesel din satul Săpânța. Aici s-a născut și a trăit Stan Ioan Pătraș (1908-1977) meșterul cioplitor al celebrelor cruci din Cimitirul Vesel.

A fost ridicată în secolul al XVII – lea, în mijlocul cimitirului, tencuită ulterior interior și exterior. Este situată în județul Maramureș, comuna Strâmtura, satul Strîmtura, pe Valea Izei, la 27 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1630. Este situată în județul Maramureș, comuna Vadu Izei, satul Valea Stejarului, pe Valea Izei, la 14 km de municipiul Sighetu Marmației (la 3 km de Drumul Național 18).

Este menționată documentar din anul 1440 fiind construită in stil gotic.Ulterior devine reformată,in 1632 fiind ridicați contraforții exteriori de sprijin,in 1733 s-a construit gardul de piatră iar turnul s-a ridicat in anul 1894.Este situată in orasul Tăuți Măgherăuși aflat la 9 km de municipiul Baia Mare.

A fost ridicată în 1718, în localitatea Bogdan Vodă (Cuhea) așezare, ce era centrul cnezatului de pe Valea Izei. Este situată în județul Maramureș, comuna Bogdan Vodă, satul Bogdan Vodă, pe Valea Izei, la 50 km de municipiul Sighetu Marmației.

Casa în care s-a născut Ion Șugariu(1914-1945), muzeul adăpostește mobilier, fotografii, manuscrise și obiecte personale care au aparținut poetului. Se află in județul Maramureș sat Băița aparținător de orașul Tăuți Măgherăuși aflat la o distanță de 9 km de municipiul Baia Mare.

Este situată în comuna Giulești, județul Maramureș, la 14 km de municipiul Sighetu Marmației, pe D. N. 18. A fost edificată în anul 1826. Monumentul se înscrie în specificul arhitecturii tradiționale maramureșene.

A fost construit între anii 1740-1760 de către Contele Teleki Sandor. Castelul dispune de muzeu precum și de casa memorială Petofi Sandor. Este situat în judetul Maramureș, sat Coltău,comuna Coltău la 11 km de municipiul Baia Mare.

Cunoscută de localnici ca Bisericuța mică, datează probabil anterior anului 1733. Este situată în județul Maramureș, comuna Cupșeni, satul Cupșeni, la 68 km de municipiul Baia Mare și 20 km de orașul Târgu Lăpuș.

Clădirea muzeului a aparținut unei familii de etnici germani și a fost construită în preajma anului 1970.Orașul Vișeu de Sus unde este situat muzeul se află pe DN 18 la 120 km de municipiul Baia Mare.

Este atestat la 1329 (cu numele Râul Doamnelor, în latină Rivulus Dominarum) şi a fost un centru aurifer în secolele 14-15. În 1446 orașul devine proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara. În 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara) orașul este fortificat. În acea perioadă se construieşte Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan. În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului. Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această "imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor. Informaţie: Turnul Combinatului are 351 de metri înălţime şi este cel mai înalt furnal din Romania și a treia construcție industrialǎ din Europa.

Sighetu Marmației este un municipiu din județul Maramureș, situat foarte aproape de frontiera României cu Ucraina. Aşezat la confluența râurilor Iza și Tisa, municipiul Sighet este centrul cultural și economic al Maramureșului Istoric. Oraşul Sighetul Marmaţiei (numit în trecut şi Sighetul Maramureşului) este atestat documentar în anul 1326 şi ca oraş în anul 1352. Capitală de peste şase veacuri a Maramureşului istoric, oraşul Sighet are urme de vieţuire umană din paleoliticul superior (10.000 î.Cr.), neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului. Aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică dă dreptul istoricilor să afirme că teritoriul oraşului a fost locuit permanent de comunităţi umane, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Numeroase urme ale dacilor liberi din zonă şi descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică arheologic perimetrul oraşului ca vatră de existenţă a strămoşilor noştri daco romani şi apoi români. În cursul istoriei, alături de români, în oraş şi în zonă, s-au stabilit oaspeţi maghiari şi germani, ucraineni, evrei, dar şi alte populaţii. De la mijlocul veacului XIV, Sighetul devenea un centru înfloritor, odată cu dezvoltarea urbană şi intensificarea meşteşugurilor şi a comerţului. Se păstrează şi acum importante mărturii documentare ale breslelor oraşului în special a cizmarilor din sec. XVII – XIX. Cea mai veche construcţie rămasă până azi, este Biserica Reformată (sec. XIV), care este şi cea mai înaltă clădire din oraş (aprox. 60m), clădirea Comitatului Maramureş (Palatul Prefecturii) fiind de la sfârşitul sec. XVII (1691-1697). Un aspect important din cultura şi istoria acestui oraş îl reprezintă şi Dictatul de la Viena (30 august 1940), precum şi al doilea război mondial, ce au adus imense suferinţe populaţiei oraşului, în deosebi, evreilor şi ucrainenilor. Peste 38.000 de evrei din Maramureş (12.500 din Sighet) au fost deportaţi în lagărele morţii şi exterminaţi. Stau mărturie acestei tragedii documentele de la Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti, Casa Elie Wiesel, aparţinător Muzeului Maramureşului, Monumentul Holocaustului de pe locul fostei sinagogi distruse (1944) şi mărturiile laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial (1945) este marcat de întoarcerea refugiaţilor şi încercările de refacere a oraşului. Astăzi, Sighetul Marmaţiei ne oferă o lecţie de cultură, istorie şi frumuseţe, aşteptând doar să îl descoperim.

Unitate istorică și etnografică vecină Maramureșului istoric, în prezent integrată județului Maramureș. Ţinutul sau Ţara Lăpuşului este situată la sud de oraşul Cavnic. Graniţele geografice ale regiunii nu sunt foarte distincte, dar urmează cât de cât lanţul vulcanic al Munţilor Gutâi-Lăpuş-Ţibleş Mountains la nord – nord-est, vârful Breaza la sud – sud-est şi vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest. Ţara Lăpuşului, una dintre cele mai vechi unităţi administrative de acest fel din ţară, este atestată prima dată în 1291 ca "statul numit Lapus” şi apoi în 1315 sub denumirea "terra Lapus”. Lăpuş este o comună de 3,800 de locuitori, situată pe râul Lăpuş, la 12 km nord-est de Târgu Lăpuş, pe drumul judeţean DJ 109F. Era înainte un centru important de manufactură a mărfii din ceramică roşie, alături de Târgu Lăpuş. Târgu Lăpuş este un orăşel de aproape 14,700 locuitori, în inima Lăpuşului, pe râul cu acelaşi nume. Se află la 47 km sud-est de Baia Mare, pe drumul judeţean DJ 182. Principalele atracţii din oraş sunt: Biserica Romano-Catolică (1752), Biserica Calvină (1839), Biserica Ortodoxă (1906-1912), vechea şcoală (1858) şi vechea primărie, care acum este dispensar (secolul al XIX-lea).

Satul Moisei este situat în partea de sud-est a județului Maramureș, la 136 de km față de Baia Mare, la 5 km de Borșa și la 7 km de orașul Vișeu de Sus. Masacrul de la Moisei a fost făcut la data de 14 octombrie 1944 de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la ieșirea din comună. În anul 1983 cele două locuințe în care s-au săvârșit crimele au fost transformate în case memoriale, muzee deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră - 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene - fiind realizat de sculptorul maramureșan Gheza Vida.

Mănăstirea Săpânţa-Peri situată in apropierea localităţii Săpânţa. Distrusă in 1703, Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost reconstruită la finalul secolului 20, începutul secolului 21 în Parcul Dendrologic Livada, nu departe de locaţia originală - care astăzi se află în Ucraina.

Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în satul Bârsana, comuna Bârsana, în județul Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711 și are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Chiar dacă e mai mică la mărime, prin arhitectura este se încadrează în stilul clasic al Maramureșului. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04517 și a fost inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș în decembrie 1999. Bisericile de lemn din Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz este situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Budești-Josani este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643. Se află în satul Budești, comuna Budești, județul Maramureș și este considerată o construcție "magnifică" pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată, iar picturile murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe lista monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04530. Biserica de lemn din Budești-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643. În biserică se păstrează, de asemenea, un mare număr de icoane pe lemn datând din sec. XVII-XVIII, și se pare chiar mai vechi, precum și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă. Printre icoanele cele mai interesante este aceea a Sf. Ioan Botezătorul care aparținea unei biserici ridicate înainte de sec XV; o inscripție în slavonă într-un colț, spune că ,,această sfântă icoană s-a făcut de mult greșitul Gheorghe”. În interior se păstrază o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiduc legendar al Maramureșului care zice-se și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Mocănița este un tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. Singura funcţională în acest moment în România este cea din Vişeu de Sus, Maramureş. Trenul circulă pe Valea Vaserului.

Biserica de lemn din Poienile Izei, Sfânta Paraschiva, este una dintre cele mai vechi bisericile de lemn din Maramureș, datând din 1604. Prezintă două etape de dezvoltare: partea de jos a zidurilor este din prima etapă, de pe vremea când fundațiile erau pătrate; a doua etapă a adus înălțarea zidurilor, decorarea interiorului cu picturi și este din secolul XVIII. În prima parte a anilor 1900 s-a construit veranda. Ea poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și se află în satul Poienile Izei, comuna Poienile Izei, județul Maramureș. A fost introdusă în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04605. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn Sf. Paraschiva din Desești a fost inclusă în decembrie 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș. Biserica din satul Desești, comuna Desești, județul Maramureș reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea” (1770). De-a lungul anilor 1996, 1997 și 1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât și pictura parietală. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04566. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Proiectul a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri. În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia. Situat departe de Bucureşti, în extremitatea nordică a României, dar în centrul Europei de Est, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.

Biserica veche din deal de la Ieud a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica datatå din a doua decadă a secolului al XVII-lea, fiind cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat, și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș. În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor și de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei și tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureș. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Monumentul poartă hramul Nașterea Maicii Domnului și a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO în decembrie 1999, aflându-se și pe noua listă a monumentelor istorice, cu codul LMI: MM-II-m-A-04588. Se află în satul Ieud, comuna Ieud, județul Maramureș. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în 1766 de meșterul țățărman Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică din localitate. Biserica se distinge prin dimensiunile impresionante ale turnului ridicat peste intrare. Înălțimea totală este aproximată la 54 m, ceea ce o așează printre cele mai înalte construcții sacrale de lemn din Europa și din lume. Pictura interioară a fost adăugată în anii 1783, iar veranda cu doua niveluri și turnul înalt al clopotniței datează din secolul XIX. Pictura interioară a bisericii datează din 1783, altarul fiind pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul probabil de către un ucenic al acestuia din urmă. Monumentul se află în satul Surdești, comuna Șișești, județul Maramureș, fiind adăugat în patrimoniul mondial, pe lista recomandărilor UNESCO încă din decembrie 1999 și fiind inclus și pe noua listă a monumentelor istorice din România, cu codul LMI: MM-II-a-A-04769 Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, comuna Târgu Lăpuş, județul Maramureș este una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Monumentul se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, construcția sa fiind datată de tradiție în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661: „de când au fostu robie în arde[a]lu”. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur ținută vie de acea inscripție de la intrare, nedatată, dar ușor de fixat în timp. Și trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp. Cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Biserica de lemn din Rogoz a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO din decembrie 1999 și pe noua listă a monumentelor istorice din 2010, cu codul LMI: MM-II-m-A-04618. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, datează din anul 1798. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04604. În decembrie 1999 a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Biserica de lemn din Plopiș face parte din "Țara Chioarului" și prezintă analogii cu biserica din Șurdești, cum ar fi acoperișul ușor lasăt deasupra altarului, cele patru turnulețe dimprejurul turnului subțire al clopotniței și anumite elemente decorative, sculptate la exterior. Pictura interioară a fost realizată în 1811 de către artistul localnic Ștefan și este încă păstrată în anumite locuri. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Lac sărat, pe locul unor foste saline din Maramureş (1787-1822). Este pe dealul care desparte Valea Marei de Valea Cosaului. Este o localitate prezenta in documentele de cancelarie in 1360. Se pare că exploatarea sării se practica acolo încă de pe vremea romanilor. Este pe DN18 care leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei.

Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din România, formată pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, in apropierea statiunii turistice Borşa. Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din staţiunea Borşa. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute. Telescaunul porneşte doar dacă există un grup de minim 10-15 persoane. Ultima cursă a telescaunului este la ora 17.00, dacă nu ajungeţi până la această oră la capătul superior al telescaunului, riscaţi să rămâneţi pe munte sau veţi fi nevoiţi să coborâţi pe jos la baza mun