Castrul roman Jidova din Campulung Muscel este considerat ca fiind cel mai important fort de apărare de pe Limes Transalutanus, având rolul de a controla drumul ce trecea prin Pasul Bran. A fost construit între anii 190-211, în timpul împăraților Commodus și Septimius Severus, fiind singurul castru de piatră de pe Limes Transalutanus.

La mică distanţă de Mărăşti, se află Mausoleul Eroilor din Soveja, ridicat chiar pe câmpul istoric unde s-a spus pentru prima dată "Pe aici nu se trece" - în prezent au loc lucrari de restaurare.

Casa memorială a fost inaugurată la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în casa în care a locuit Ion Roată (1806 - 1882) din cătunul Gura Văii şi strămutată la şoseaua ce leagă oraşul Panciu de Soveja. Restaurată, casa cuprinde obiecte specifice ambientului familial şi social în care a trăit Ion Roată şi mărturii documentare privind activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al ţărănimii putnene. Casa este o locuinţă ţărănească monocelulară, specifică Ţării Româneşti, armonioasă şi expresivă.

Acest obiectiv se distinge prin importanţa pe care o reprezintă ca şi monument istoric, fiind remarcat ca unul din cele mai interesante construcţii de zid din România. Casa de piatră este clădire de patrimoniu de gradul I, o curiozitatea arhitecturală pentru perioada în care a fost ridiată de către Udrişte Năsturel – figură care sprijinea cultura, prin funcţia de cancelar al domnitorului Matei Basarab. S-ar spune că în acea perioadă [sec XVII] boierii din ţinuturile Romăneşti erau deschişi spre călătorii şi spre a se lăsa fascinaţi de alte modele de cultură, de trăire, de rânduire pe care le întâlneau în tările din Europa. Astfel se face, că Udrişte Năsturel, cărturarul şi unul din promotorii dezvoltării unui mediu cultural în Tările Române, s-a inspirat din călătoriile sale în Italia, atunci când a dezvoltat arhitectura casei de la Hereşti. Volumetria, compartimentarea interiorului, tehnica folosită aduce construcţia în atenţia specialiştilor. Câteva elemente de non-conformism pe care le-am putea aminti: alipirea a două construcţii pentru obţinerea casei, tehnică întâlnită des la construcţiile ţărăneşti, însă nu la construcţiile aristocrate; proiectarea clădirii cu scări interioare, deşi spaţiul rămâne în continuarea divizat în cele două clădiri pre-existente, care au fost înglobate în noul edificiu; lipsa spaţiilor de deschidere către lumea exterioară. Ca stiluri abordate, arhitecţii spun că această casă cuprinde laolaltă elemente gotice şi arab-otomane, fără a crea vreo disonanţă. Spaţiul ce cuprinde casa lui Udrişte Năsturel este un ansamblu arhitectural, întrucât aici se află şi o biserică, ce poartă două hramuri: "Sfânta Treime” şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica a fost ridicată de Elina, soţia domnitoului Matei Basarab pe locul unei biserici de lemn. Casa de piatră a avut ca proprietari de-a lungul vremurilor pe: Constantin Năsturel Herescu, prinţul sârb Miloş Obrenovici şi familia Atanasie Stolojan. Ţine de Hereşti sau Herăşti.

Apaffi a fost mare nobil maghiar și e posibil să fi auzit de el de pe drumliber.ro, noi am scris despre Conacul Apaffi din Mălâncrav (o minunăție de conac, restaurat și integrat perfect în acea zonă săsească). Cel din Rona de Sus este chiar lângă biserica din localitate. A fost folosit și drept închisoare, Castelul a avut înăuntrul lui un beci care ducea direct la galeriile de sare în așa fel încât detinuții să își epună toată truda în lupta lor cu sarea. Subsolul și o cameră au rămas neatinse, iar clădirea este folosită ca școală.

Conacul din Cândești, județul Buzău, (construit la sfarsitul secolului XVII) face parte din patrimoniul cultural național, ansamblul constituit din construcții si grădini fiind de interes istoric, cultural și arhitectonic. La conacul de la Cândești a realizat o bună parte din operă marele artist plastic Nicolae Grigorescu, care timp de aproape 14 ani a lucrat la Cândești, unde avea o cameră și un foișor unde picta.

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408.

Peștera este situată în partea de nord orașului Petroșani, la 6km de acesta, pe drumul ce leagă Valea Jiului de Țara Hațegului. Peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza și 10 m înalțime. Galeria principală a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevarate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte și pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboara dor 3 m. La eșire din peștera pârâul poartă numele de Galbina. Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonată până de curând când speologii locali de la Asociația PETRO-AQUA, au trecut la reamenajare. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întrgului gol subteran fără pericol.

Palatul Ghica se află la nord de Bucureşti, în comuna Moara Vlasiei, satul Căciuleşti. Din Baloteşti se merge tot pe DJ101 şi în scurt timp se ajunge la destinaţie. Acest obiectiv este înscris în lista monumentelor istorice. Construcţia a fost ridicată în anul 1832, de către Dimitrie Ghica, tatăl domnitorului Alexandru Ghica. Frumosul edificiu, cunoscut şi sub denumirea de "la Academie” are de asemenea un parc şi un lac, care serveau plăcerilor aferente unei reşedinţe de vară. Acest complex mai cuprinde şi o bisercică ce poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului”, construcţia sa începând în aceeaşi perioadă cu a palatului. Camerele reşedinţei sunt spaţioase, deţin toate utilităţile şi încă mai au mobilierul care era folosit în acele vremuri. Începând din 1924, palatul aparţine Academiei Române, în urma unor conflicte ale familiilor moştenitoare Mavrocordat, Filipescu şi Blaremberg. Terenul pe care se află satul a făcut parte la început din moşia lui Ianache Mavrodin, care în 1807 o vinde lui D. Ghica. Comuna Căciuleşti datează din 1622. Denumirea de Căciuleşti vine de la faptul că aici au fost oferite locuri de casă soldaţilor întorşi din război, care la vremea aceea aveau căciuli la uniforme.

Nicolae Popa (1919-2010) (Neculai Popa, Nicola Popa), originar din satul Târpești, comuna Petricani, județul Neamț, a fost un mare culegător și creator de artă naivă populară autentică. Măștile sale l-au făcut cunoscut în țară și peste hotare. Primul muzeu - a funcţionat din 1964 până în 1974 în vechea clădire de serviciu a învăţătorului satului, pe care Necolai Popa a reparat-o si a reamenajat-o pentru a putea adăposti colecţia sa de obiecte. Fiindcă sunteți la 12 kilometri de Târgu Neamț, dacă ajungeți aici, nu ratați alte obiective turistice apropiate: Cetatea Neamțului, Muzeul "Mihail Sadoveanu" sau Humuleștii lui Ion Creangă. Unul dintre site-urile destinate muzeului ne anunță că este cel mai mare muzeu particular din România. Coordonatele sunt orientative, nu aveți cum să nu găsiți singurul muzeu din sat :) Date de contact: 0233.785 112, 0233.785 111, popamuseum@gmail.com , http://npopa.uv.ro/. Idee primită de la Mihai - anel...i@yahoo.com

le face sabrina

Este o veche unitate minieră din Ocna Mureș, județul Alba. În afară de exploatarea zăcămintelor de sare gemă de la Ocna Mureș și Războieni-Cetate, Salina Ocna Mureș a avut în ultimele decenii și sarcina exploatării unor zăcăminte de substanțe minerale nemetalifere (zăcământul de calcare de la Poiana Aiudului, zăcământul de nisip cuarțos de la Făgetu Ierii și zăcământul de bentonit de la Ocna Mureș. Localitatea a devenit brusc vedetă odată cu surparea unei vechi galerii inundate, în anul 2010. dee primită de la Alexandra (tra..0@yahoo.com) (cred că la această salină te refereai de fapt)

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice din lume și probabil prima din Europa (Al Aquas), existând de mai mult de 2000 de ani. Prin stațiune trecea Via Danubia, drumul care făcea legătura dintre Dacia si restul Imperiului Roman - traseul este în lucrări și după ce va fi refăcut, va intra pe lista de obiective turistice de seamă din România. La Băile Herculane poți face o baie termală noaptea, în aer liber, poți urca pe cărările ce duc spre vârful munților și spre crucea, spre grotele existente, poți admira Pinul Negru de Banat. Tot de aici poți ajuge cu ușurință la vechea graniță a Imperiului Austro-Ungar (Cheile Țasnei/Țâșnei). Sissi, îmărata Imperiului Habsburgic a adus înflorirea în Herculane în anii 1700, lucru evident când ești la fața locului. Deasupra de Herculane, la câțiva kilometri în amonte pe Cerna găsiți un baraj, iar continuând linia apei o să ajungeți la Cerna Sat cu ale sale impresionante Chei ale Corcoaiei. Idee primită de la Cau (mir...a@yahoo.com)

Localitate rurală lângă Pitești. Aici se află conacul familiei Golescu, construit în 1640-1642, refăcut și mărit în 1784 și 1807 și restaurat în 1960-1961, înconjurat de ziduri puternice străjuite de turnuri amplasate la colțuri și de un foișor de poartă. În clădirea conacului, care mai păstrează pivnițe boltite specifice vremii, și într-o clădire mai modestă din aceeași incintă a fost organizat un complex muzeistic, cu mai multe secții, în care sunt expuse manuale și ediții princeps ale unor lucrări literare, mobilier și tablouri ale familiei Golestilor, obiecte de artă populară (interioare țărănești din zonă înconjurătoare, obiecte de uz casnic, țesături și cusături tradiționale, ceramică, broderii artistice pe piele etc.).

Stejarul care a stârnit imaginația lui Eusebiu Camilar înainte de a scrie opera cu acest nume (Stejarul din Borzești). Legenda spune că Ștefan cel Mare a petrecut mult timp în a sa copilărie pe valea Trotușului, jucându-se cu prietenii săi de-a românii și tătarii. La unul dintre jocuri s-a întâmplat chiar să vină năvălitorii tătari, prietenul său cocoțat în stejar fiind ucis. Peste ani, hanul tătar va fi atârnând de același stejar, drept răzbunare. Între timp, satul Borzești a fost cuprins în orașul Onești. Idee primită de la Elena Cristina Cantacuz (met...c@gmail.com)

Conacul familiei Brătianu, numit ca şi satul în care se care se află, Florica, în amintirea primei fiice a lui I.C. Brătianu – este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre ( cu exceptia obiectelor, mobilelor şi a cărtilor din interior, risipite aiurea în anii regimului comunist ). Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevarată dinastie civilă care a dat țării nu mai putin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion si Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne ( de numele primului legându-se razboiul Independenței, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democrației interbelice ).

Biserică veche aflată chiar lângă Stejarul din Borzești, cel cuprins în legenda cu Ștefan cel Mare (obiectiv separat). Este singura biserică ridicată de Ștefan cel Mare care nu e legată de o victorie într-o bătălie, ci pentru amintirea prietenului (Gheorghiță, Mitruț) său ucis de tătari chiar lângă acel loc. Nu ratați nici Muzeul din Borzești. Idee primită de la Elena Cristina Cantacuz (met...c@gmail.com)

Trovanți sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri și unor stratificații de gresii bogate în carbonat de calciu. Trovanții sunt concrețiuni care cresc spontan -din centru către periferie- cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Ei apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc".

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este o prezenţă inedită în peisajul muzeistic al ţării noastre, fiind unic în România şi numărându-se printre cele patru muzee cu acest profil din Europa. Lucrările cartografice, ordonate istoric și cronologic, de la începuturi şi până în zilele noastre, sunt expuse în 16 încăperi, dispuse pe două nivele, ce comunică între ele printr-o scară interioară. Palierul acesteia are expuse o serie de exponate ce introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii. Întreaga colecţie însumează peste 800 de piese, hărţi, gravuri, desene, litografii precum şi obiecte specifice muzeului. Exponatele sunt dispuse tematic în cele 16 săli, vizitatorul putând urmări evoluţia realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi mai ales cele ce reflectă teritoriul ţării noastre de-a lungul vremurilor. În muzeu mai există și obiecte care nu fac parte din colecția propriu-zisă, cu ajutorul cărora se urmărește recrearea atmosferei de odinioară, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea (bufetul din lemn - cu sculpturi migăloase sau globul pământesc uriaș de la parter). Ferestrele au vitralii cu o cromatică intensă, iar tavanul încăperilor muzeului este acoperit de picturi reprezentând desene astrologice.

Situat în zona bănățeană Sânnicolau Mare, conacul era pe domeniul familiei nobiliare Nako. Acestia au devenit moșieri pe proprietățile din Sânnicolau Mare, Teremia și Comloșu Mare. Partajul efectuat ulterior între frații Nako a determinat construcția în comuna Comloșu Mare a conacului San Marco. încă de pe atunci datează gardul efectuat în Viena, punând în evidență stilul vienez de decorațiuni în fier forjat. În jurul conacului, moșierul Ioan Nako a construit un frumos parc întins pe aproape 10 hectare, spre admirația turiștilor acelor vremuri. Numele actual al conacului se datoarează căsătoriei fiicei acestuia, Mileva cu ducele Italian San Marco, venind să moștenească împreună aceste domenii importante. Uniunea dintre cei doi a fost una de conveniență întrucât Mileva dorea sa acceadă în familiile nobiliare, iar ducele avea acest titlu, dar nu avea avere. Stare actuală: ruină

Muzeul cuprinde cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Ardeal (sec. XVIII-XIX) şi Biserica "Sfânta Treime" (sec.XVIII), cu un valoros decor pictat, ce posedă o importantă colecţie de icoane pe sticlă şi lemn. Colecția și-a început existența din 1969 prin efortul pǎrintelui Zosim Oancea şi a comunitǎţii din Sibiel, dar și prin susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi strǎini. Acum numără aproximativ 600 de exponate curpinzând principalele tipuri de icoane pe sticlǎ, împreunǎ cu opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane (atunci când aceştia sunt cunoscuţi). Cum Sibiel face parte din Mărginimea Sibiului, căutați și alte obiective în zonă, sigur veți găsi! :) Muzeul este deschis vizitatorilor în orice zi a anului, inclusiv de sǎrbǎtori. Orar: Toamna şi iarna: 7-13.30, 14-19 Primǎvara şi vara: 8-13.30, 14-20. Biletul de intrare: Adulţi: 4 lei; Copii şi studenţi: 2 lei. Adresa: Muzeul de icoane pe sticlă "Pr. Zosim Oancea", Strada Bisericii, 329, cod 557234 Sibiel, jud. Sibiu, Telefon 0269.552536

Este o casă tradițională din sec. XVIII donată de graficianul Vasile Kazar împreună cu colecția etnografică. Este construită din bârne rotunde de stejar. Este situată în județul Maramureș, comuna Vadu Izei, la o distanță de 6 km de municipiul Sighetu Marmației, pe D.N. 18

Barajul Colibița a creat lacul Colibița, care este un lac antropic de acumulare din Munții Călimani. Pe malurile lacului se află stațiunea turistică Colibița.

A fost ridicată în 1531, reclădită la 1626. Este situată în județul Maramureș, comuna Ocna Șugatag, satul Breb, la 27 km de municipiul Sighetu Marmației.

Complexul Turistic "Poiana Zânelor" este aşezat la poalele Munţilor Rodnei, la graniţa dintre judetele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava. Amplasarea este absolut unică, complexul fiind aşezat in mijlocul unei paduri de molid şi înconjurat de un lanţ muntos. Complexul se află pe raza comunei Şanţ, ultima aşezare pe Someş, situată la o înalţime de 629 m. Numele comunei este dat de trecutul ei zbuciumat, din timpurile când locuitorii din zonă săpau şanţuri de apărare împotriva năvălirii barbarilor. Satul a devenit celebru prin tabăra de cercetare sociologică organizată de Dimitrie Gusti, care a întărit conştiinţa valorilor comunitare şi a folclorului Şomeşan. Din Poiana Zânelor sunt de parcurs doar 120 de kilometri pentru a ajunge la mănăstirile din Bucovina si 160 de kilometri până in Pasul Tihuţa, locul încarcat de istorie şi legende transilvane care l-au inspirat pe Bram Stoker la scrierea romanului "Dracula". Cei care vor să viziteze Cimitirul Vesel din Săpânţa sau piaţa de ţesături de aici, trebuie să ştie că au de parcurs doar 150 de kilometri din Poiana Zânelor. Complexul Turistic "Poiana Zânelor" poate organiza excursii la toate obiectivele enumerate mai sus cu microbuzele proprii. Împrejurimi: Vârful Ineu, Munţii Suhardului, Vf. Omului, Lacul Lala, Grădina Zânelor, Pârâul Zânelor. Trasee turistice: - trei trasee spre Vârful Omului (1935 m) marcate la standard internaţional

A fost ridicată pe la 1700. Este situată în județul Maramureș, orașul Borșa (pe drumul național 18, la 80 de km de la Iacobeni prin pasul Prislop).

De pe Suhardul Mic, sunt 4-5 poteci care duc spre est, spre Grădina Zânelor. Este un perete calcaros, destul de frumos, care are puncte de belvedere atât spre intrarea în stațiunea Lacu Roșu cât și spre Piatra Altarului, Cheile Bicazului, Munticelu, iar în zilele cu vizibilitate bună și spre Ceahlău.

A fost ridicată în 1739, cu concepție structurală de excepție. Este situată în județul Maramureș, comuna Fărcașa, satul Buzești, la 25 km de municipiul Baia Mare

În satul Arcalia se află o fostă proprietate a unor grofi maghiari, care este compusă dintr-un castel şi un parc dendrologic de aproximativ 16 hectare. Castelul datează din secolul XIX şi este singurul castel din Transilvania în stil maur-bizantin. Proprietatea se află acum în posesia Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind folosită pentru diverse activităţi ştiinţifice şi socio-culturale, dar se află în discuţii legate de retrocedare. Aşezarea dispune de numeroase facilităţi: sală de conferinţe, sală de seminar, sala de lectură, biblioteca francofoniei, dormitoare şi cantonă. Speciile care trăiesc în parcul din Arcalia sunt în jur 150 la număr, reprezentând atât specii autohtone, cât şi unele care nu trăiesc în mod normal în climatul din România. Acest loc este plin de linişte. Este un bun loc de retragere penrtu sesiuni de studiu, de practică. Un loc dedicat atât celor care doresc să vină aici pentru varietatea florei şi studiului în domeniu, cât şi pentru turistul preocupat de călătorie. Este posibilă cazarea în dormitoarele complexului. Printre activiţăţile cele mai interesant pe care le-am surprins la castel, a fost un cantonament de dans sportiv. La lăsarea serii, perechi care dansau într-una din sălile de la parter ale castelului, par să fi fost încheierea pefectă pentru un vis de vară. Această amintire mă face să mă gândesc cu drag la Arcalia şi la o nouă vizită în acel loc deosebit. În plus, o călătorie aici, poate fi oricând cuplată cu un drum spre crama Lechinţa, un loc preferat de către degustătorii de vin.

A fost ridicată între anii 1930-1933, în amintirea eroilor căzuți în războiul din 1914-1918. Se găsește amplasată în jud. Maramureș, sat Șișești, com Șișești, la 12 km de municipiul Baia Mare

A fost ridicată în 1723, pe dealul numit Bicăjel. Este situată în judeţul Maramureș, comuna Bicaz, satul Bicaz, la 62 km de municipiul Baia Mare (la 18 km de localitatea Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj).

"Zimbrăria Neagra ''din cadrul Ocolului silvic Bucşani, în judeţul Dâmboviţa, este situată la mai puţin de 80 de kilometri de Bucureşti, la 30 de kilometri de mun. Târgovişte si 35 Km fata de mun. Ploiesti. În Rezervaţia Neagra Bucsani, in luna mai 2010 exista un numar de 35 de zimbri, 16 masculi şi 19 femele, ce trăiesc pe 162 de hectare de pădure. Toate cele 35 de animale au fost botezate cu nume care încep cu "RO". La sfârşitul anului 2009, zimbrăria s-a îmbogăţit cu patru noi exemplare. Născut în iunie 1986, Rociu este cel mai vârstnic zimbru. Alţi zimbri poartă nume ca : Rococo, Rotunda, Rogojan, Romario, Roberta şi chiar "Robokap". Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal. În 1983, au fost aduşi la Bucşani 18 zimbrii din ţară, dar şi câteva exemplare din străinătate.

A fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, într-o arhitectură de tip maramureşeană, cu o planimetrie echilibrată, ce impune prin armonia proporțiilor. Este situată în județul Maramureş, comuna Remetea Chioarului, satul Remetea, la 25 km de municipiul Baia Mare.

"Pivniţele Rhein & Cie Azuga”, nume predestinat, venind de la faimoasele plantaţii viticole române de pe malurile Rhinului, erau până în 1945 "Furnisorii Curţii Regale a României”, statut recuperat în anul 2006 când Cramele Halewood au primit certificatul de furnizor al CMSRM I al României. Pivniţele RHEIN Azuga au fost construite în 1892 de către Wilhelm Rhein – descendentul unei familii germane stabilite de peste 500 ani în zona Brașovului și care a adus în România metoda tradiţională de producţie a șampaniei. Pivniţele Rhein reprezintă cea mai veche "locaţie” unde se produce fără întrerupere, încă din 1892, vinul spumant după metoda tradiţională (metoda Champenoise). Halewood este prima companie care a oferit turiștilor posibilitatea de a vizita o cramă funcţională, din dorinţa de a veni în întâmpinarea celor care vor să regăsească atmosfera autentică a unei fabrici de vin spumant, care impresionează atât prin arhitectura proprie, cât și prin frumuseţea domeniului pe care este situat. Program de degustare: Luni - Duminica 08:30 AM - 04:30 PM Pentru zilele de Sambata si Duminica este nevoie de o rezervare prealabila (+40 748 213 164, diana.binder@halewood.com.ro).

A fost sfințită la 1672 de mitropolitul Sava Brancovici de Alba Iulia, ca metoc al Mănăstirii Putna. Este situată în județul Maramureș, comuna Moisei, satul Moisei, pe Izvorul Negru la 10 km de orașul Borșa (la 3 km de Drumul Național 18).

În 1893, B.P. Haşdeu vizitează reşedinţa din Câmpina a chimistului dr. Constantin Istrati. Şederea sa acolo, timp de câteva zile, l-a determinat să achiziţioneze casa, datorită parcului mare care se afla în apropierea casei. Aici va urma să înalţe un castel, închinat memoriei fiicei sale decedate, Julia Haşdeu. B.P. Haşdeu a fost cunoscut ca fiind un savant, un om cu multiple deschideri de ordin cultural şi ştiinţific. Mircea Eliade l-a declarat ca fiind "cel mai învăţat român al sec. Al XIX-lea”. Printre numeroasele funcţii şi activităţi pe care le-a avut, enumerăm: editor, om de litere, judecător, profesor de istorie, geografie şi statistică, membru în Comisia Istorică, membru al Academiei Române, membru al Academiei Regale din Serbia, membru al Academiei Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg, Academia de Ştiinţe din New York, director al Arhivelor Statului din Bucureşti. Muzeul B.P. Haşdeu din Câmpina este un omagiu adus fiicei sale Julia, care a murit la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. Asemeni tatălui său, Julia a fost un copil geniu, un om talentat, cu inclinaţii înspre proză, poezii şi teatru. La moartea unicului său copil, Haşdeu tatăl, a intrat într-o altă etapă a existenţei sale, o etapă în care avea să îşi dedice fiecare clipă construirii monumentului perfect. Castelul s-a dorit iniţial, a fi inspirat din planul unei catedrale, în final ajungându-se la forma cu trei turnuri, cel din mijloc adăpostind templul dedicat fiicei defuncte. Întreaga construcţie este puternic încărcată de simboluri, pe care Haşdeu le-a adăugat pe măsură ce primea inspiraţia de la fiica sa. Pentru comunicarea cu fiica sa moartă, tatăl a apelat la spiritism şi mediumi, precum procedase şi Victor Hugo, ca singură modalitate de a face faţă despărţirii. În design-ul templului şi printre obiectele care au alcătuit decorul său se găsesc inscripţii în multiple limbi, simboluri [cruci, capete de îngeri, semiluna, triunghiuri, fluturi], citate - toate acestea destinate celui iniţiat. Locul a fost înscris la începutul anilor ’60 în lista monumentelor de arhitectură. Un complex a cărui trepte merită să le trecem, dacă se poate alături de o persoană care să ne fie ghid, asta pentru a intra cât mai bine în atmosfera pe care Haşdeu a creat-o.

A fost construită la 1883 de către comunitatea greco catolică, care a cumpărat-o din localitatea Suciu de Sus, unde ființa de pe la 1695. Este situată în județul Maramureș, satul Rogoz, sat aparținător de orașul Târgu Lăpuș, la 6 km de orașul Târgu Lăpuș.

Construită inițial ca mănăstire atestată în anul 1390. Este situată în județul Maramureș, comuna Călinești, satul Călinești, la 30 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată în anul 1784, de meșteri din dreapta Tisei, în stil moldovenesc. Este situată în județul Maramureș, comuna Călinești, satul Călinești, la 30 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1700, deosebindu-se prin forma rotundă dată de pridvorul pentagonal. Este situată în județul Maramureș, comuna Strâmtura, satul Glod, pe Valea Izei, la 35 km de municipiul Sighetu Marmației.

Masivul Penteleu cuprins între vãile Bâsca Mica si Bâsca Mare este cel mai mare masiv, având si altitudinea cea mai mare 1772 m. Localitãţi de acces: Gura Teghii, Siriu (urmând drumul tehnologic al barajului Ciresu - Surduc).

Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a fost ridicată între anii 1560 – 1633 de călugări ortodocși. Este situată în județul Maramureș, comuna Giulești, satul Mănăstirea, la 18 km de de municipiul Sighetu Marmației (la 3 km de Drumul Național 18).

In Subcarpaţii de Curbură, în bazinul superior al râului Slănic (afluent al râului Buzau), între râul Slănic (S), pârâul Jgheab (E), pârâul Meledic (N) si pârâul Sârat (V) platoul Meledic este situat la 600 m altitudine fiind constituit din argile şi gresii de cuverturâ pe melasa miecenă salmastră a unui masiv de sare, inconjurată de formaţia de gresii şi şisturi argiloase. Aportul din pluvial si lipsa contactului cu masivul de sare (pe care s-au format lacuri) a determinat îndulcirea apei şi implicit schimbarea vegetaţiei. Pesterile de sare de la Mânzăleşti constituie o salbă cuprinzând: peştera din platoul Meledic (cea mai importantă), peşterile din bazinul Jgheabului, reunind 35 mari cavităţi dintre care 26 în platoul Meledic şi 9 in bazinul Jgheabului. Peşterile prezintă o diversitate de forme insoţită de o policromie fascinantă cuprinzând alb imaculat, galben, roz, roşu, maro, cenuşiu. Stalactitele ajung pana la 1,5 m lungime cu grosimi de 30 cm, la bază, adesea schimbându-şi poziţia de la verticală la vârfuri în linie frântă (stalactite aberante). Stalagmitele sunt reduse având cativa cm înălţime si cca. 8 cm diametru la bază. Valoarea ştiinţifică este completată de existenţa in zona a broaştei ţestoase şi a scorpionului într-un regim de climă blândă. Versanţii platoului Meledic au canioane adânci de 5-6 m cu lăţimi de 0, 5 - 3 m şi rupturi de pantă de 2 m. În zonă sunt posibilităţi de inchiriere căsuţe de camping, precum şi un motel.

A fost construită în anul 1773. Biserica de piatră, este situată în jud. Maramureș, în centrul satului Tăuții de Sus, la șoseaua Baia Mare- Sighetu Marmației, la 5 km de municipiul Baia Mare, și este împrejmuită cu un frumos gard de piatră.

Trovanți sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri și unor stratificații de gresii bogate în carbonat de calciu. Trovanții sunt concrețiuni care cresc spontan -din centru către periferie- cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Ei apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc". O locație, si cea mai spectaculoasă, este de-a lungul pârâului Gresarea, apă care se varsă într-un râu de lângă satul Oteșani. Satul se află la aproximativ 16 km de Horezu, urmând drumul spre Craiova (venind dinspre Râmnicu Vâlcea, viraj la stânga la intersecția din centrul localității). Aici, mergând în sus de-a lungul firișorului de apă al Gresarii, vei găsi, scoase din malul nisipos de șuvoaiele formate la ploi, trovanți de diferite forme, de la cei mici, de câteva sute de grame, până la cei mai mari de zeci sau sute de kilograme. În acest loc puteti intalni trovanți de diferite forme sau mărimi.

Datează din sec. al XV-lea , este construită în stil gotic, cu ancadramente la ferestre, uși și contraforți. Biserica este amplasată în județul Maramureș, în centrul satului Tăuții de Sus, la șoseaua Baia Mare- Sighetu Marmației, la 5 km de mun. Baia Mare

Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului a fost ridicată la 1655, ca lăcaș de cult mănăstiresc, fiind strămutată pe actualul amplasament pe la 1720, de către nobilul localnic Samuel Lipcei, fost jurat de maramureș. Este situată în județul Maramureș, comuna Rona de Jos, satul Rona de Jos, pe Valea Izei, la 12 km de municipiul Sighetu Marmației.

A fost ridicată pe la 1760 și face parte din grupul lăcașelor de cult de tip maramureșean. Este situată în județul Maramureș, comuna Șieu, satul Șieu, pe valea Izei, la 35 km de municipiul Sighetu Marmației și 45 km de orașul Borșa.

A fost ridicată între anii 1672 – 1890. Este inclusă în complexul memorial Vasile Lucaciu din Șișești. Este situată în județul Maramureș, comuna Șișești, satul Șișești, la 12 km de municipiul Baia Mare.

Peștera Huda lui Papară este peștera din Munții Trascăului, care cumulează toate superlativele pentru această grupă montană și nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România.

Biserica de lemn din Budești Josani este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643, care este considerată o construcție "magnifică" pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999. Biserica de lemn din Budești-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643.

Fenomen carstic ce se prezintă sub forma unor găuri săpate de apă în calcarul Munților Piatra Craiului. Se află la intrarea în traseul "La Lanțuri" la circa 30 minute de urcuș de la Refugiul Şpirlea. Până aici traseul este accesibil atât vara cât și iarna.

Cel mai important ansamblu de instalații tehnice tradiționale din Maramureș, alimentate cu forța apei: vâltoare, moară, pălincie, piuă și batoză, datează din sec. XIX, comuna Budești, sat Sârbi, jud. Maramureș. Acces din Drumul Național 18, pe Drumul Județean 109 F. Distanța din orașul Cavnic până în com. Budești este de 13 km.

Biserica Sfântul Ilie a fost ridicată la 1675 în stil maramureșan și s-a construit potrivit tradiției din lemnele aflate în jurul locului ales pentru construcție. Este situată în județul Maramureș, comuna Remetea Chioarului, satul Posta, la 31 km de municipiul Baia Mare.

Barajul Vidra este amplasat pe râul Lotru, în cheile Vidra, la 30 km amonte de staţiunea Voineasa. Reprezintă principala amenajare din cadrul schemei de amenajare a râului Lotru.

A fost ridicată între anii 1717 – 1720, pe locul alteia mai vechi, arsă de tătari. Este situată în județul Maramureș, comuna Rozavlea, satul Rozvlea, pe Valea Izei, la 35km de municipiul Sighetu Marmației.

Ion Vlasiu s-a născut la Lechinţa de Mureş în anul 1908 şi a rămas toată viaţa legat sufleteşte de locurile natale. A avut intenţia de a lăsa un semn, un monument comemorativ, intenţie pe care i-a împărtăşit-o sculptorului Gheorge Mureşan cu decenii în urmă, dar pe care nu a reuşit să o pună în operă înainte de dispariţia sa.

A fost ridicată la 1642, pe locul alteia mai vechi. Este situată în județul Maramureș, comuna Ocna Șugatag, satul Șugatag, la 20 km de municipiul Sighetu Marmației (Drumul Național 18).

Castelul Brukenthal din Avrig, judeţul Sibiu, a fost construit în 1760, de către baronul Samuel von Brukenthal, care era consilierul Mariei Tereza şi guvernator al Transilvaniei timp de 13 ani. În 1761, palatul a fost luat în arendă de către baronul von Buccow, acesta a amenajat construcţia ca un castel cu grădină în stil baroc şi cu fazanerie. Castelul Brukenthal, în 1762, cuprindea trei corpuri de clădire în formă de ”U”, fiind compuse din parter şi un singur etaj. Holul era decorat cu picturi murale iar grădina era dispusă pe terase, cu orangerie. În urma decesului lui von Buccow lucrările de construcţie şi amenajare a parcului rămân nefinalizate datorită conflictului apărut între baronul Brukenthal şi moştenitorii baronului decedat. După aplanarea litigiului, începând cu anul 1768, s-au reluat lucrările de amenajare, astfel în jurul anului 1770 s-a finalizat construcţia, rezultând un castel format dintr-o clădire principală cu două etaje şi două aripi laterale la nivelul solului, dispunând de o galerie care cuprindea mai mult de 200 de tablouri şi 129 gravuri în aramă, o grădină italiano-franceză, o grădină englezească. Baronul fiind familiarizat cu parcurile imperiale şi cu tendinţele actuale ale modei din domeniul amenajării grădinilor, a urmărit ca parcul din Avrig să fie amenajat asemănător celor de la Schönbrunn şi Laxenburg. În 1908 castelul Brukenthal a intrat în posesia Consiliului Bisericii Evanghelice din Sibiu, reprezentată de Fundaţia Brukenthal, astfel aici s-a amenajat mai întâi un sanatoriu şi mai apoi o clinică de hidroterapie. În timpul comunismului castelul a fost naţionalizat, urmând ca în 1999 să fie redobândit de minoritatea germană. Din acel moment Fundaţia Brukenthal încearcă să păstreze castelul şi parcul aferent într-o stare bună.

A fost ridicată în secolul al XVII-lea, în mijlocul cimitirului, respectând caracteristicile bisericilor de lemn maramureșene. Este situată în județul Maramureș, comuna Săcălășeni, satul Săcălășeni, la10 km de municipiul Baia Mare.

Biserica evanghelică fortificată, cu hramul Sf. Walpurga construită la începutul sec. XIII şi atestată din 1349 are trei nave. A fost fortificată după atacul turcesc din 1493. Turnul central a fost supraînălţat şi dotat cu metereze, s-a construit două bastioane, biserica a fost înconjurată de trei centuri de ziduri cu coridoare de apărare, turnuri, bastioane precum şi şanţuri ce puteau fi umplute cu apă. Turnul Paznicului, al Primariei, turnul Slaninei, al Făurarilor de Seceri, Turnul Şcolii s-a păstrat până-n astăzi. Turnul clopotniţă are şapte nivele şi o înălţime de 32,50 m, şi a ars de mai multe ori din cauza trăznetelor. În 1795, aici s-a instalat primul paratrăznet din Transilvania, după metoda lui Raimarus din Hamburg. În această biserică s-a păstrat renumitul "Tezaur de la Cisnădie" care reprezenta averea bisericii apărată cu multă dârjenie. Era ascuns în perete, şi doar 2 persoane cunoşteau locul unde anume. În 1793, când au desfăcut ascunzătoarea au găsit multe obiecte medievale de valoare.O parte din ele a fost folosite la restaurarea bisericii, iar restul din anul 1915 se află la muzeul Brukenthal din Sibiu. În biserică se păstrează un clopot din 1664, o cristelniţă şi porţile altarului vechi. Pe peretele nordic al corului se văd urme de două fresce executate înainte de sec. XV. Tot aici se păstrează şi o cruce a primilor colonişti din sec. XII. ornată cu pietre albastre. Din vechiul altar poliptic, pictat în 1525 de Vincentius Cibinensiss, s-a păstrat doar partea de sus şi se află la muzeul Brukenthal.

Biserica de lemn Sfântul Nicolae (Buleni), a fost ridicată pe la 1720. Este situată în județul Maramureș, orașul Șăliștea de Sus, pe Valea Izei, la 50 km de municipiul Sighetu Marmației și 25 km de orașul Borșa.

Amplasat la altitudinea de 1150 m pe cursul superior al Sadului, are suprafata de 72 ha, adîncimea de 58 m si un volum de 6 milioane mc de apa. Apa barajului alimenteaza hidrocentrala Sadu V.

Este un ansamblu de cinci vâltori din zona Săpânța, realizate din lemn, datează din sec XIX. Ansamblul este situat în sat Săpânța, com Săpânța, pe Drumul Național 19 la 19 km de mun. Sighetu Marmației, jud. Maramureș

Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, este un așezământ monahal de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între anii 1696 - 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană. Mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss în 1785, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal. Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926, iar sfințirea a fost făcută în 1946, în timpul lui Mihai I, Regele Românilor, al cărui portret îl putem vedea pictat în interiorul bisericii, Regele Mihai I, fiind un al doilea ctitor al mănăstirii.

Este situată în județul Maramureș, com. Săpânța, la 19 km de municipiul Sighetu Marmației, pe Drumul Național 19, la aproximativ 200 m de Cimitirul Vesel din satul Săpânța. Aici s-a născut și a trăit Stan Ioan Pătraș (1908-1977) meșterul cioplitor al celebrelor cruci din Cimitirul Vesel.

La 55km de Sibiu

A fost ridicată în secolul al XVII – lea, în mijlocul cimitirului, tencuită ulterior interior și exterior. Este situată în județul Maramureș, comuna Strâmtura, satul Strîmtura, pe Valea Izei, la 27 km de municipiul Sighetu Marmației.

Staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche staţiune montană din România. Staţiunea este situată pe coasta de nord-est a munţilor Cindrel (Carpaţii Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este legată printr-o sosea modernizată. Este staţiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din ţară. Din nucleul iniţial de vile staţiunea conservă Casa turiştilor (1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898) şi încă o vilă, toate declarate monumente istorice. n important obiectiv turistic în staţiune îl constituie Schitul, o biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului XX unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica. Lăcasul de cult a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Balan şi are hramul 'Schimbarea la Faţă a Domnului' şi beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu. Bisericuţa a fost ridicată cu meseriaşi din Răşinari. Dintre obiectele de valoare păstrate în biserică se numară icoana Sf. Paraschiva datată 1904 şi o Psaltire din aceiaşi perioadă.

A fost ridicată pe la 1630. Este situată în județul Maramureș, comuna Vadu Izei, satul Valea Stejarului, pe Valea Izei, la 14 km de municipiul Sighetu Marmației (la 3 km de Drumul Național 18).

Muzeul Pr. Zosim Oancea din Sibiel gǎzduieşte cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlǎ din Transilvania existentǎ astǎzi, o splendoare de creativitate artisticǎ de inspiraţie religioasǎ nǎscutǎ din bogǎţia tradiţiei creştine ortodoxe şi din fantezia pictorilor ţǎrani români. Fuziune unicǎ a tradiţiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticlǎ cunosc o mare înflorire în aceastǎ regiune a României în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingând culmea dezvoltǎrii între 1750 şi sfârşitul anilor 1800, ajungând aproape sǎ se stingǎ apoi între cele douǎ rǎzboaie mondiale. Constituitǎ cu începere din anul 1969, operǎ a pǎrintelui Zosim Oancea şi a comunitǎţii din Sibiel, bucurându-se şi de susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi strǎini, colecţia acestui muzeu prezintǎ, prin cele 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticlǎ, împreunǎ cu opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane (atunci când aceştia sunt cunoscuţi).

Este menționată documentar din anul 1440 fiind construită in stil gotic.Ulterior devine reformată,in 1632 fiind ridicați contraforții exteriori de sprijin,in 1733 s-a construit gardul de piatră iar turnul s-a ridicat in anul 1894.Este situată in orasul Tăuți Măgherăuși aflat la 9 km de municipiul Baia Mare.

Pe drumul care ne poartă pe Valea Cârlonţului şi apoi pe o potecă aproape neumblată, care urcă pieptiş spre vârful Padeş, ne iese în cale o stâncă ce prefigurează chipul unui om, ca un Sfinx din deşertul egiptean sau poate ca un cap de dac.

A fost ridicată în 1718, în localitatea Bogdan Vodă (Cuhea) așezare, ce era centrul cnezatului de pe Valea Izei. Este situată în județul Maramureș, comuna Bogdan Vodă, satul Bogdan Vodă, pe Valea Izei, la 50 km de municipiul Sighetu Marmației.

La nr. 68, pe strada Ion Creangă din Fălticeni, județul Suceava, se află casa memorială a lui Mihail Sadoveanu. „Casa din deal” (cum este numită) a fost contruită dupa planurile proprii ale scriitorului. A locuit aici între anii 1909 și 1918, iar „Povestiri de seară”, „Genoveva din Brabant”, „Apa morților”, „Un instigator”, „Bordeienii”, „Priveliști dobrogene”, „Neamul șoimăreștilor”, „44 de zile în Bulgaria” și „File însângerate” au fost scrise pe aceste meleaguri. Mihail Sadoveanu scria despre Fălticeni că „Ajuns acasă, nu mă găndesc decât să mă reculeg și să mă odihnesc”. În contextul dedicației iscălite în Cartea de aur a Liceului „Nicu Gane”, aceste cuvinte au o însemnătate deosebită.

Casa în care s-a născut Ion Șugariu(1914-1945), muzeul adăpostește mobilier, fotografii, manuscrise și obiecte personale care au aparținut poetului. Se află in județul Maramureș sat Băița aparținător de orașul Tăuți Măgherăuși aflat la o distanță de 9 km de municipiul Baia Mare.

Este situată în comuna Giulești, județul Maramureș, la 14 km de municipiul Sighetu Marmației, pe D. N. 18. A fost edificată în anul 1826. Monumentul se înscrie în specificul arhitecturii tradiționale maramureșene.

A fost construit între anii 1740-1760 de către Contele Teleki Sandor. Castelul dispune de muzeu precum și de casa memorială Petofi Sandor. Este situat în judetul Maramureș, sat Coltău,comuna Coltău la 11 km de municipiul Baia Mare.

Cascada Oşelu se află pe valea Oşelu, afluent de stânga a pârâului Boga. Valea Oşelu îşi are izvorul într-un izbuc situat la baza unei stânci din Piatra Ciungilor. Are un sector de chei cu multe repezişuri şi cascade mărunte. Cea mai mare cascadă se formeză în apropierea confluenţei cu pârâul Boga. Căderea aproape verticală are 5 trepte şi o înălţime de 10m. Apele ei ajung în acumularea de pe Boga, care se află în faţa cascadei.

Cunoscută de localnici ca Bisericuța mică, datează probabil anterior anului 1733. Este situată în județul Maramureș, comuna Cupșeni, satul Cupșeni, la 68 km de municipiul Baia Mare și 20 km de orașul Târgu Lăpuș.

Clădirea muzeului a aparținut unei familii de etnici germani și a fost construită în preajma anului 1970.Orașul Vișeu de Sus unde este situat muzeul se află pe DN 18 la 120 km de municipiul Baia Mare.

Chei lângă Băile Herculane, în apropierea satului Pecinișca.

Cladirea apare pentru prima data reprezentata pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei în anii 1895-1899 si 1911. Constructia “Colosului”, asa cum era cunoscuta cladirea la inceputurile sale, a fost realizata dupa planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl in anul 1894 pe amplasamentul particular de la intersectia Podului Kalitzei (Calitei sau Podul Calicilor, actuala Calea Rahovei) si marcajul dat de cornisa de sud-est a Dâmbovitei, prezenta semnificativa pentru relieful orasului de la acea data. Dumitru Marinescu Bragadiru a conceput Colosul, ca un loc de recreere, respectand astfel o traditie a fabricilor de bere de a avea si un local in vecinatate asa cum era Gradina de vara “Eliseul Luther” sau braseria , restaurantul si sala de spectacole si bal Colosseul Oppler, disparut in totatalitate astazi. Un exemplu al Bucurestiului de altadata, cladirea a devenit ulterior Palatul Bragadiru, radiindu-si frumusetea si farmecul istoric. Conceptia arhitecturala eclectica cu un repertoriu decorativ bogat folosit armonic la compozitia fatadei si decorarea interioarelor, reflecta intru-totul frumusetea anilor 1900. Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere, magazine si birouri ce functionau la parter, cladirea era o structura impresionanta ce imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada.

O bucată din zidul Cetății Timișoara. În prezent este galerie de artă.

Cascada Moloh este situată în zona Cheilor Someşului Cald, pe valea Moloh, o vale sălbatică, cu versanţi stâncoşi. Cascada are o înălţime de 10m. Valea a fost botezată de Czaran Gyula după un zeu fenician care cerea sacrificii de copii. Probabil sălbăticia văii l-a determinat pe marele cunoscător al munţilor Apuseni să-i dea acest nume.

Peste 10000 de obiecte au fost strânse timp de mai bine de 3 decenii și în 1993 au fost incluse oficial în acest muzeu privat. Este la numarul 209 al comunei. Cuprinde exponate de istorie și arheologie, agricultură, minerit, ocupații tradiționale, meșteșuguri casnice, metalurgie, instalații de tehnica țărănească, prelucrarea pietrei și a lemnului, etnografie și artă populară, numismatică-medalistică, sigiliografie, iconografie, carte veche, documete, tehnica de luptă și curiozități. Comuna Almașu Mare este situată la periferia sudică a Munților Apuseni (Metaliferi), la 10 km de Zlatna. http://muzeulachimemilian.sapte.ro/descriere.html http://coloramromania.evz.ro/colectionarul-de-istorie.html

Cetatea Bologa în anul 1319 apare pentru prima dată în acte oficiale, şi a fost construită cu rol de supraveghere a drumului care ducea de la Oradea în Ardeal. După toate probabilităţile a fost construită în sec XIII ca şi cetate regală. Rege Ungariei, Sigismund de Luxemburg, după semnarea trataului de alianţă împotriva turcilor, în 1399 atribuie domnitorului Ţării Româneşti cetăţile Bran şi Bologa. Cetatea o perioadă lungă de timp oferă în caz de pericol loc de refugiu pentru locuitorii zonei. În sec. XVII-lea, când Oradea este ocupată de turci, capătă o impotanţă mai mare, fiindcă a îngreunat viaţa tâlharilor, şi încasatorilor de tributuri. Drept urmare sultanul a dat ordin pentru demolarea cetăţii, ordin ce nu a fost executat. În final cetatea a fost distrusă de lobonţi prin explozie. Nu a rămas în picioare numai un colţ al zidului de apărare cu turnul, care se văd şi astăzi.

Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” este vizibilă de pe drumul european Deva-Arad și se arată ciudată prin existența a două turle. Are dimensiuni modeste, dar forme viguroase și expresive. Se numără printre cele mai vechi și valoroase monumente românești din întreaga țară, datând din deceniile de mijloc ale secolul XIII.

Micuţa localitate Stana este renumită pentru o clădire ciudată de la marginea satului: Varjúvár. De fapt este o casă, construită de Kós Károly (1883-1977), cunoscutul arhitect, grafician, scriitor, etnograf şi om politic. El a proiectat: Muzeul Naţional Secuiesc şi Spitalul din Sfântu Gheorghe, Biserica reformată de pe strada Moţilor din Cluj. A fost un cunoscător al tradiţiilor din această zonă a ţării numită Kalotaszeg, de aceea a şi hotărât să-şi construiască o casă pentru familia sa în Stana. Această cetate era atelierul de lucru pentru Kós Károly. La Varjúvár se poate ajunge numai pe jos, după o plimbare de o oră.

Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcția existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat.

Situat la marginea orașului Covasna (Văii Zânelor), Planul Înclinat este o construcție tehnică pentru a eficientiza transportul vagoanelor cu lemne și nu foloește nicio sursă de energie, ci doar forța gravitațională. Principiul este simplu: doua vagoane sunt legate cu un cablu ce trece printr-un punct ridicat al pantei printr-un scripete. Vagonul greu se duce la vale, încărcat, iar prin intermediul cablului este tras la deal în locul de unde a plecat cel încărcat. Functioneaza din 1889, inaugurarea oficiala a avut loc in 1890. Macheta acestui monument tehnic exceptional a fost prezentat la expozitia universala din 1896. http://www.ropedia.ro/obiective/Covasna/Covasna/Planul_Inclinat/

Apartine Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, momentan aici functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”. Localitatea Arcalia se afla la aproximativ 15 km de Bistrita iar castelul este situat intr-un parc dendrologic, care detine aproximativ 150 de specii autohtone si exotice, cum ar fi bradul argintiu, molidul caucazian sau salcamul japonez. Nu ratați cele 2 SOBE de teracota (una verde peruzea, alta roz pal, cu blazonul familiei Bethlen imprimat pe cahle), care chiar daca nu mai sunt functionale, au fost restaurate si pot fi admirate in saloanele castelului. Si sobele sunt cam in genul constructiei conacului si respira a sfarsit de secol XIX.

Tot la Ciocănești este și un muzeu al ouălor încondeiate. În jurul datei de 15 august se ține un festival al păstrăvului. Toate persoanele care participa la festival primesc un păstrăv fript cu mămăliguță și mujdei de usturoi. Se fac și plimbări cu pluta pe Bistrița.

Culă din secolul XVIII

Această biserică, construită la 1414, din piatră de râu, în stilul sala cu tavan, este singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania sec. XV, păstrat integral. Pictura iniţială, păstrată aici sub straturi succesive de var, nu are numai o valoare artistică deosebită, ci ea reprezintă un inestimabil "document istoric”. Astfel Sorin Ulea spune că pictura de la Ribiţa, şi în special chipul Arhanghelului Mihail pictat în altarul acestei biserici "e un document istoric şi încă unul infinit mai important decât un document scris ce s-a păstrat de pe la 1400”. Acelaşi autor spune despre pictura de la Ribiţa, că ar fi "unicul document istoric ce dovedeşte fără replică posibilă ci doar prin simplul fapt că există, continuitatea românilor din Transilvania, continuitate nu numai biologică ci şi culturală”.

La 5 kilometri de Craiova și reprezintă un monument de artă medievală ridicat între 1506-1512; are o cronică murală unică în Țara Românească.

Monument reprezentativ pentru arhitectura românească din Transilvania din sec.XVI, biserica din Bârsău a fost ctitorita inainte de 1563 de Maria Ocarovici si fiica sa Elena, sotia lui Petru Voda Șchiopu. De plan dreptunghiular, cu absida poligonala cu 4 laturi si turn-clopotnita pe vest adaugat in sec.XIX. Boltire de traditie gotica. Picturile murale originale au fost acoperite cu var.

Secolul XV, rezidită de domnița Bălașa

Biserica Ostrov se afla in satul omonim din comuna Rau de Mori, in judetul Hunedoara. Biserica este un locas de cult medieval ce pastreaza inca o parte din frescele originale ale acesteia. De asemenea, biserica Ostrov este singura din Tara Hategului la care se poate discuta despre particularitatea ingradirii cimitirului. Gardul de cimitir pe care il poseda Biserica Ostrov fusese compus odinioara din aproape 300 de pietre romane de toate tipurile, asezate intr-o veritabila expozitie unicat. Gardul era realizat din 208 piese sculpturale si epigrafice romane, colectionate de catre nobilul patron al bisericii, in perioada cuprinsa intre anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinatatea Ostrovului. Acum au ramas acolo doar unele pietre greu lizibile, si acestea deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, o parte au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa si Deva.

Castru roman din secolele I-III e.n.

Lăpugiu de Jos este o comună în județul Hunedoara, Transilvania, România. Are în componență 10 sate: Lăpugiu de Jos (reședință), Baștea, Cosești, Fintoang, Grind, Holdea, Lăpugiu de Sus, lăsău, Ohaba și Teiu.

Vestigii arheologice renumite în toată lumea pentru bogația lor. Cu siguranță am învățat la istorie despre cultura de Coțofeni.

Turnul de la Crivadia este situat în apropiere de satul Crivadia, pe drumul spre comuna Băniţa în judeţul Hunedoara. Turnul a fost un punct de vamă in secolul al XVI-lea pe drumul care lega Transilvania de Oltenia prin pasul Vulcan. A fost construit din piatră de calcar extrasă din împrejurimi, iar zidurile sale ating încă pe alocuri o înălțime apreciabilă. Turnul este circular, cu diametrul de 13m, iar la exterior este tencuit. Intrarea era situată în partea de nord, la 2 m înălţime de pământ şi pentru acces se folosea probabil o scară. În jumătatea de vest are 7 deschideri de tragere cu ambrazuri evazate spre interior, situate la o distanţă de aproximativ 1-1,5 m unul de altul, iar în cea de est este protejat natural datorită terenului accidentat, ceea ce a făcut inutilă practicarea în zid a unor deschideri de tragere suplimentare. În interior este posibil să fi avut cisternă, singura urmă vizibilă astăzi fiind o groapă. Era prevăzut şi cu un drum de strajă de lemn, astăzi dispărut, cu parapetul lat de 1 m şi înalt de 0,80 m. Deşi are aparenţa unui donjon, turnul de la Crivadia datează de fapt dintr-o perioadă mult mai târzie şi scopul său principal a fost cel de a observa şi controla căile de comunicaţie de graniţă. Turnuri asemănătoare se mai întâlnesc şi în pasul Turnu-Roşu.

Megalit aflat pe Valea Paltinu, în Parcul Național Călimani, la extremitatea nordică a culmii dintre Dorna  şi Neagra Şarului, la capătul unui urcuş de 2-3 ore maxim. Punct de plecare: Gura Haitii, pensiunea Perla Călimanilor, sau mai bine spus Pensiunea lui Nea Traian. De sarbatoarea celor 12 Apostoli (29 iunie) localnicii urca din zonele invecinate pentru a sarbatori “Mosii din Calimani” cu originea in stravechiul cult dacic al soarelui, bradului si focului avand ca tema principala cultul mosilor si stramosilor.Poteca tematica 12 Apostoli din Parcul National Calimani a fost selectata printre cele mai frumoase 7 astfel de poteci din Romania.

Teiul din Leliceni, jud. Harghita, are 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului. Teiul a fost plantat în prima parte a anilor 1500. În memoria oamenilor locului, copacul a fost perceput dintotdeauna ca un arbore singuratic, care a străjuit biserica din localitate. De-a lungul secolelor, povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi al altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.

Muzeul de opere de inox ale maestrului Lucaci, cel care a făcut fântânile cinetice din Reșița, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Brăila. Autorul consideră că este un muzeu de talie mondială.

Domeniul Regal de la Săvârșin a reintrat in posesia Regelui Mihai în anul 2001, fiind prima proprietate revendicată și câștigată de acesta în instanță. Regele a cumpărat castelul de la contele Huniady în anul 1940 la sugestia baronului Ionel de Mocioni-Stârcea, care era la acea vreme Mareșalul Palatului, și care avea un castel în apropiere la Bulci. Regele va veni să locuiască des aici, până când va fi forțat să abdice la 30 decembrie 1947. Astăzi castelul se află într-un amplu proces de restaurare sub conducerea Principesei Margareta. Castelul este folosit de obicei iarna, în preajma Crăciunului și a anului nou.

Biserică ridicată în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de lemn datate 1130-1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în prezent și păstrate în funcțiune. Nu numai vechimea ce și arhitectura ei bine conservată, pictura valoroasă din trei perioade diferite: 1313-14, 1409 și 1743, și nu mai puțin situl arheologic, fac din această biserică una dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură medievală transilvană. Streisangeorgiu este la marginea orașului Călan, aproape de drumul care leagă Banatul de Transilvania, între Hațeg și Simeria (Caransebeș - Hațeg - Simeria).

Castelul Mocioni-Teleki este un edificiu ce a aparținut familiei Mocioni, ultima membră a familiei căsătorindu-se cu un membru al familiei conților Teleki. Castelul a fost ridicat de către familia nobiliară de origine aromâna Mocioni, proprietară a domeniului. Familia Mocioni, prin reprezentantul ei Constantin Mocioni, un preot ortodox, pleacă din Macedonia stabilindu-se în Ungaria. Cei cinci fii ai dai fac comerț la Budapesta și strâng o avere consistentă. Doi dintre ei, Andrei și Mihai, sunt innobilati de Imparatul Iosif al II-lea si sunt stramosii celor doua ramuri ale familiei: dr Mocioni si de Foeni. In istoria comunei Capalnas conteaza ramura lui Mihai de Mocioni. El a locuit initial in Tokay, in Ungaria, unde avea case si pamanturi. Fii sai au fost innobilati de catre Francisc I. In a treia generatie a acestei ramuri, Mihai (1811-1890) se casatoreste ,in 1836, cu verisoara sa, Ecaterina de Foeni, unificand cele doua familii. Tatal Ecaterinei, Ioan Mocioni de Foeni, cumpara in 1853 de la contii Zichy domeniul de 6000 iugare de la Capalnas cu suma de 260.000 florini. Acolo s-au stabilit cei doi, domeniul ajung in posesia familiei Mocioni. Cei doi soti vor ridica un palat in stil francez. Atat timp cat a trait, Ecaterina a fost o figura dominanta a Capalnasului, sprijinind pe fratele ei, Andrei, in sustinerea tuturor manifestatiilor culturale romanesti din vremea sa, amenajand in una din camerele castelului o farmacie, medicamentele fiind oferite taranilor de pe domeniu. Astazi, in castel functioneaza un sanatoriu.

"Casa cu farfurii" este situată chiar peste drum de Mănăstirea Sinaia și reprezintă o locuinţă denumită astfel datorită brâului decorativ din vase tradiționale din ceramică colorate, plasat imediat sub streașină.

Unitate istorică și etnografică vecină Maramureșului istoric, în prezent integrată județului Maramureș. Ţinutul sau Ţara Lăpuşului este situată la sud de oraşul Cavnic. Graniţele geografice ale regiunii nu sunt foarte distincte, dar urmează cât de cât lanţul vulcanic al Munţilor Gutâi-Lăpuş-Ţibleş Mountains la nord – nord-est, vârful Breaza la sud – sud-est şi vârful Şatra şi dealurile Preluca la vest. Ţara Lăpuşului, una dintre cele mai vechi unităţi administrative de acest fel din ţară, este atestată prima dată în 1291 ca "statul numit Lapus” şi apoi în 1315 sub denumirea "terra Lapus”. Lăpuş este o comună de 3,800 de locuitori, situată pe râul Lăpuş, la 12 km nord-est de Târgu Lăpuş, pe drumul judeţean DJ 109F. Era înainte un centru important de manufactură a mărfii din ceramică roşie, alături de Târgu Lăpuş. Târgu Lăpuş este un orăşel de aproape 14,700 locuitori, în inima Lăpuşului, pe râul cu acelaşi nume. Se află la 47 km sud-est de Baia Mare, pe drumul judeţean DJ 182. Principalele atracţii din oraş sunt: Biserica Romano-Catolică (1752), Biserica Calvină (1839), Biserica Ortodoxă (1906-1912), vechea şcoală (1858) şi vechea primărie, care acum este dispensar (secolul al XIX-lea).

Deși primul sediu al Episcopiei romano-catolice din Satu Mare se aflase în altă parte, pe strada Mihai Eminescu, acolo unde se găsește astăzi Colegiul Doamna Stanca (vechiul Gimnaziu Catolic Regal), în 1805, pe baza planurilor arhitectului familiei Karolyi din Carei, Josef Bittheuser, se încep lucrările la noua reședință episcopală. Palatul Episcopal romano-catolic este un ansamblu de clădiri în stil neocclasic, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, la capătul dinspre Piața Libertății, în vecinătatea Catedralei romano-catolice. El a fost construit de-a lungul a 32 de ani (1805-1837), clădirea principală având formă de „U” și curte interioară, a cărei fațadă principală urmărește linia străzii 1 Decembrie 1918. Aripile dinspre Dobrogeanu Gherea și strada Teatrului sunt primele finalizate. Între anii 1837 și 1840 se construiește fațada principală, unind cele două aripi deja construite. În acest corp al clădirii este amenajată o capelă și sala festivă. Capela, aflată la etajul întâi a fost inițial o încăpere foarte simplă. În 1904 încep lucrări de reamenajare și în urma acestora este adus la Satu Mare altarul absidei, o construcție clasică din 1806, originară din capela cetății Ardud. Conform tradiţiei, în faţa acestui altar, în 1847 au fost cununați poetul Petofi Sandor și soția sa Szendrey Julia. Tot la interior, pe lângă sala festivă, una din încăperile emblematice, în imediata vecinătate a intrării se află o scară cu balustradă, cioplită din piatră. Casa scării a fost decorată în 2006 cu un crucifix de mari dimensiuni, adus din capela cetății Ardud. Crucifixul a fost sculptat în anul 1777. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, palatul episcopal suportă noi modificări. În prima fază (1859), se construiește o nouă aripă, paralelă cu cea dinspre strada Bisericii (Dobrogeanu Gherea) ce servește instituției ecleziastice, ca seminar teologic, iar apoi se mai construiește și aripa de legătură dintre seminar și palat. Bombardamentele din 1944 asupra orașului Satu Mare nu ocolesc palatul episcopal. Cu toate că au loc noi intervenții de renovare, clădirea și fațadele neoclasice cu un etaj, și-au păstrat până în zilele noastre caracterul unitar și decorațiile originale.

Este amplasată pe latura estică a Pieţei Libertăţii, în apropiere de Palatului episcopal și este cea mai importantă clădire din centrul oraşului Satu Mare. Biserica tip bazilică, orientată est-vest, are trei nave şi un cor alungit spre est. Traveea centrală a navei principale este acoperită cu o cupolă grandioasă susţinută de stâlpi adosaţi îngemănaţi. Sub cele două turnuri vestice ale catedralei se află câte o capelă de plan pătrat și deasupra celor două capele, dar şi a intrării principale, se întinde galeria orgii. Aceasta a fost confecţionată la Budapesta, în baza proiectului preotului sătmărean Jenő Haller. Sfințirea ei s-a făcut în anul 1916. Aspectul exterior al catedralei este determinat de faţada principală cu efect monumental. În partea centrală a acesteia se află un portic de mari dimensiuni, cu şase coloane, antablament şi timpan triunghiular, proeminent faţadei și de o parte şi alta a porticului se ridică turnurile paralelipipedice. Totuși, volumetria greoaie este înviorată de prezenţa unor relifuri şi statui. Timpanul, care încheie colonada cu capiteluri corintice este decorat cu figura alegorică a Credinţei, reprezentată ca femeie între nori, ţinând în mâini o cruce şi un potir. Plastica ronde bosse este completată de basoreliefurile panourilor dreptunghiulare alungite ale peretelui faţadei principale, reprezentând cherubi şi ghirlande vegetale. Faţadele laterale sunt alcătuite și ele din volume masive, pereţii cupolei şi ai navelor laterale fiind penetrați de ferestre semicirculare şi ritmate de desene dispuse echidistant. Faţadele sacristiilor cuprind câte o intrare secundară dreptunghiulară, marcate de câte un portic format din pereche de coloane, antablament şi timpan triunghiular. Spaţiul interior al bisericii este înzestrat cu o pictură decorativă şi fresce cu cu reprezentări ale unor scene biblice. Cupola a fost decorată în 1836, de către Janos Riedler, pictura centrală reprezentându-L pe Isus în templu, la vârsta de 12 ani, în pandantivi regăsindu-se figurile celor patru evanghelişti. Pictura murală a cupolei a fost restaurată în 1904 de Tamas Scheuchl. Catedrala romano-catolică „Înălțarea Domnului” este cel mai important exemplu al neoclasicismului din Partium, prin monumentalitatea sa marcând, într-un mod decisiv, caracterul pieţei centrale a oraşului.

Clădirea actuală a Muzeului Județean Satu Mare a fost construită în anul 1936, după planurile arhitectului G.P. Liteanu. Destinația inițială a clădirii a fost una administrativă, în perioada interbelică aici desfîșurându-și activitatea Prefectura județului, Consiliul Popular Județean și Comitetul Județean Satu Mare al P.C.R. Din 1984 clădirea adăpostește Muzeul Județean Satu Mare, aici fiind organizate expozițiile de bază, dar și expoziții temporare. Baza patrimonială cu care s-a început activitatea muzeului era formată din obiecte adunate în cadrul cercului Kolcsey (1890), acesta fiind reorganizat în anii 1905 și 1958, pe baza vechilor colecții dar și a cercetărilor noi. Astăzi, muzeul deține colecții de arheologie (preistorică, dacică și medievală), colecții istorice (reunește exponate legate de istoria breselor, unelte, lăzi, sigilii, documente, carte veche, memorialistică), colecții etnografice (instalații țărănești, mobilier tradițional românesc, șvăbesc, ucrainean și maghiar, podoabe, icoane pe sticlă și lemn, costume populare, textile utilitare și decorative, ceramică, fotografii etc.). Pe lângă bunurile aflate în fondul muzeal, aici sunt adăpostite și obiecte de Tezaur. Modernizări ale expozițiilor de bază s-au făcut în 1992, dar și în perioada 2002-2007.

Muzeul de artă este găzduit de vechea Casă Vecsey, o clădire construită în stil neogotic, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Clădirea este compusă din două corpuri diferite ca stil arhitectural, provenind din perioade diferite de construcție. Edificiul ce poate fi zărit astăzi are o planimetrie în formă de „L”, un coridor deschis cu arcade semicirculare, iar fațada are două registre, cu nouă deschideri ogivale și cu ancadramente simple. Deasupra porții de intrare se află o fereastră înscrisă într-un ancadrament acoladă, terminat în partea superioară, cu un fleuron stilizat în manieră gotică. Imaginea de ansamblu a clădirii este echilibrată, un plus de monumentalitate oferindu-i-l un fronton triunghiular suprasituat ferestrei centrale de la etaj. Clădirea, probabil cea mai veche din municipiul Satu Mare (1798-1842) a fost declarată monument istoric și arhitectural. Prin secolul al XVIII-lea clădirea ce se afla aici servea ca depozit al cetății. Mai apoi, în 1711, în urma înfrângerii răscoalei lui Francisc Rakoczy al II-lea, tot aici a fost semnată și Pacea de la Satu Mare. Ca o comemorare a acestui eveniment, în 1911 pictorul Aurel Popp execută și adăugată o placă comemorativă a Păcii de la Satul Mare. În anul 1969 se deschide aici prima expoziție permanentă, cu caracter monotematic, aceasta fiind dedicată pictorului sătmărean Aurel Popp (1879-1960). Expozițiile de bază ale muzeului cuprind operele unor personalități artistice reprezentative ale artei plastice românești din secolul nostru: Henri Catargi, Dumitru Ghiață, Eustație Stoenescu, Iosif Iser, Corneliu Baba, Aurel Ciupe, Muhy Sandor, Petre Abrudan, Ștefan Popescu, Bene Jozsef, Ion Sima, Ion Jalea, Ion Irimescu, Vida Gheza, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec. Colecția mai cuprinde și lucrări ale unor reprezentanți de seamă ai Centrului artistic de la Baia Mare dar și exponate de artă plastică contemporană ale unor artiști de prestigiu. Alături de celelalte secții ale Muzeului Județean Satu Mare, Filarmonică, Teatrul de Nord, Atelierele de creație, Muzeul de artă Satu Mare este una dintre cele mai importante instituții de cultură din regiune.

Grădina Botanică este situată în partea de nord-est a oraşului Jibou, pe terasa a doua a râului Someş. Ea a fost înfiinţată pe lângă liceul din localitate, primele lucrări de organizare având loc în perioada anilor 1959-1968. Profesorul de biologie Vasile Fati, împreună cu elevii săi, reușește, în cele din urmă, să demonstreze că parcul din împrejurimile castelului Wesselenyi, locul unde funcționa liceul, este potrivit pentru o grădină botanică. Studiul asupra condițiilor pedoclimatice și floristice se face sub îndrumarea și consultarea marilor botaniști ai vremii. După trei ani, Grădina botanică devine unitate independentă. În perioada anilor 1968-1970 a fost construită prima seră, cu o suprafață de 110 m.p. Au urmat alte șase sere, destinate adăpostirii colecţiilor de plante tropicale, subtropicale şi mediteraneene, două laboratoare integrate în complexul de sere și o centrală termică. Anii 1978-1982 aduc noi modernizări, fiind construite cel două sfere, acvariul şi palmarul, acestea fiind adevărate bijuterii arhitecturale. Tot în această perioadă s-au construit și serele de microproducţie ele fiind destinate producerii florilor tăiate şi la ghiveci, în scopul valorificării lor. Resursele obținute erau folosite pentru a dezvolta fondul plante. Donaţiile altor grădini botanice, dar şi schimburile între unitățile de profil din țară sau străinătate au dus la o mare diversitate a speciilor de plante. Între anii 1974-1990, grădina botanică a funcţionat sub denumirea de Staţiunea Tinerilor Naturalişti, iar după revoluţie cunoaște o dezvoltare fără precedent: s-a construit pilonul de cercetare, s-au obţinut primele orhidee prin metoda culturilor „in vitro”, s-a amenajat un acvariu modern cu peste 40 de specii de peşti marini şi de apă dulce, s-a construit o galerie amazoniană, o nouă grădină japoneză și sectorul sistematic. Astăzi, Grădina Botanică „Vasile Fati” este organizată pe sectoare, fiecare sector grupând plantele dintr-un anumit punct de vedere (Flora României, Grădina romană, Rozarium, Plante rare, Plante medicinale, Galeria amazoniană etc.), are un complex de sere colecţionare, de microproducţie şi cercetare, un acvaru, un parc zoo și o frumoasă şi modernă grădină japoneză.

În 1950 la Mera existau 1500 de bivoli, iar cum în anii de după revoluție numărul lor a scăzut dramatic, un localnic cu suflet mare a pus bazele unui muzeu destinat meseriei de îngrijitor de bivoli. Acolo veți găsi o multitudine de obiecte folosite în meseria de bivolar, dar și alte curiozități și lucruri strânse de-a lungul anilor: juguri, căruţe, scaune pentru muls, vase de colectat şi procesat laptele, lămpi de petrol, potcoave, fotografii, documente. Este de remarcat colecţia de talăngi, se pare că este cea mai bogată, conținând peste 100 de clopote folosite la turmele de bivoli. Înainte de a merge cu grupuri, e bine să îl sunați pe domnul Gheorghe Varga, proprietarul muzeului (+40-264-281-008, +40-727-49-28-19). Satul Mera este pe drumul dintre Cluj și Zalău, puțin după ieșirea din Cluj.

Mănăstirea Săpânţa-Peri situată in apropierea localităţii Săpânţa. Distrusă in 1703, Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost reconstruită la finalul secolului 20, începutul secolului 21 în Parcul Dendrologic Livada, nu departe de locaţia originală - care astăzi se află în Ucraina.

Deși nu este încă deschis publicului larg ca un muzeu, colecția de 22 018 scrisori primite de domnul Gabriel Antoniu Lavrincic a primit deja titlul de record mondial (din partea Guinness World Records). Locația actuală este casa unde Gabriel a petrecut copilăria și tinerețea, dealtfel și locul unde a primit aceste scrisori de la amicii de corespondență din fosta URSS. Proprietarul dorește ca textele să fie traduse în 4 limbi, pentru a deveni accesibile oricui, iar colecția va include și cărţile poștale, insignele, bancnotele, monedele şi fotografiile primite sau făcute împreună cu prietenii de corespondenţă. Coordonatele GPS sunt orientative, întrebați în sat locația casei domnului Lavrincic.

Aflat în cel mai înalt punct al Transfăgărăşanului, lacul glaciar Bâlea se află la altitudinea de 2.034m, are o suprafaţă de 46508 mp şi o adâncime de 11.35 m; Lacul este populat cu păstrăvi. În mijlocul lacului pe o peninsulă a fost construită în anul 1904 o cabană, care a fost arsă, reconstruită şi dezvoltată, devenind cea mai populară cabană din Făgăraş. Din iarna anului 2006 în fiecare iarnă pe malul lacului îngheţat se ridică hotelul de gheaţă, unicat pentru această parte a Europei. Are recepţie, bar de zi şi camere, dotate cu paturi duble, iar lumina este asigurată cu lămpi fluorescente. În iarna anului 2007 a fost construită şi o biserică din gheţă, din cuburile de gheţă scoase chiar din lacul îngheţat. Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la orașele Sibiu, 68 km Făgăraș și 85 km de la Curtea de Argeș. În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfăgărășan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana "Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea.

La 1435 știm că pe dealul Cetății (lângă Șimleu Silvaniei) exista, după cum bănuiți, o cetate. Bátori Miklós va construi chiar în centrul localității un conac, care între 1582 şi 1592 este întărit de mai tânărul Báthori István, nepotul voievodului Báthori István. Deasupra porții de intrare încă se văd anul 1592, precum şi blazoanele deteriorate ale famillilor Báthori şi Bebek. Báthori Zsigmond îşi acuză verişorul de iloialitate, astfel că în 1594 conacul fortificat este confiscat de fisc. În perioada domniei lui Báthori András castelul este locuit de tânărul Báthori István, soţia sa Ana şi fiul lor András. Fiica lor, Zsófia, devine în 1658 soţia voievodului Rákóczi György al II-lea. Din acel moment a devenit proprietatea familiei Rakoczi, dar din păcate, doar după 2 ani ani este distrusă de turci şi tătari. Fiind cetatea de graniță, nu a mai fost întreținută și treptat a devenit o ruină, așa cum este acum. Din aripa vestică a mai rămas doar poarta exterioară şi o parte a zidului, iar din aripa estică două turnuri şi două bastioane ale cetăţii exterioare. Clădirile din interior au fost demolate. Lucrările mai recente au stabilizat unul dintre turnuri.

Muzeul Holocaustului din Șimleu îşi are sediul în vechea sinagogă construită în 1876. Şimleul este singurul oraş din nordul Transilvaniei care are un muzeu al Holocaustului, devenind un punct de reper printre cei care studiază acest subiect. Tot la Șimleu s-a desfășurat și prima Olimpiadă în Memoria Holocaustului din România (28 iulie 2006). Clădirea este situată în centru oraşului, în imediata apropiere a primăriei. Începând cu 2005 poate fi vizitată, gratuit, de public. Orar: zilnic, de la 10.00 la 17.00 în timpul săptămânii şi de la 11.00 la 15.00 sâmbăta şi duminica. Cei interesaţi au ocazia să vadă mărturii ale supravieţuitorilor Holocaustului din Şimleu Silvaniei şi din împrejurimi, documente vechi, dar şi obiecte de cult specifice unei sinagogi. În iunie 2012 muzeul era cel puțin în exterior, în proces de renovare.

Conacul din Maxut, județul Iași, așa cum arată el acum, ca cea mai de preț bijuterie a domeniului de verdeață de 55 de hectare pe care se află acesta. Conacul Polizu a fost construit între anii 1887 și 1888 de către ultimul domn al Moldovei, Constantin T. Ghica-Deleni. În 1946 regimul comunist l-a confiscat și vreme de 43 de ani a funcționat la conac C.A.P.-ul din Hârlău, apoi a devenit fermă pomicolă și I.A.S. (printre altele, a funcționat și ca depozit). Recondiționarea și renovarea exterioară a conacului a fost făcută după niște fotografii din colecția personală a moștenitoarei. Pe parcursul renovării au fost descoperite arcade și coloane care fuseseră tencuite de către comuniști. Dacă în 2005 totul era în paragină, iar ușile se deschideau cu piciorul, acum conacul arată de parcă nu ar fi fost niciodată batjocorit. Până la comunism, a fost timp de 58 de ani reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni. La aceștia se adaugă și anii de după retrocedare și restaurare, finalizată în 2010 de către moștenitoarea de drept, timp în care conacul a strălucit și strălucește. Vă invităm să nu ratați această bijuterie din satul Maxut (Deleni), județul Iași! Site oficial: http://www.conacpolizu.ro/

Prin expoziția sa de obiecte etnografice și tehnică populară, precum și prin concepția de prezentare, muzeul reuțește să prezinte publicului, imaginea unui muzeu viu și mereu tânăr, unde tradiția populară din zona Hârlău există și se transmite prin viu grai. La acest muzeu, vizitatorii au ocazia de a se "odihni" la răscruce de drumuri, in hanul sau ratoșul, locul unde se intâlneau, cel mai adesea, drumeții de altă dată.Muzeul reușește astfel să readucă in discuție vechiul "drum al vinului": din cramă în pivniță, din pivniță în piață, târg, iarmaroc sau chiar peste hotarele țarii. Călătoria este completată prin prezentarea mijloacelor de transport și de păstrare a vinului. Muzeul Viei şi Viei din Moldova are programul de funcţionare zilnic, între orele 08:00 - 18:00, iar la cerere sunt organizate vizite nocturne, anunţate (Tel / Fax: 021 31.31.918, office@artexfoundation.org), în prealabil cu 24 de ore înaintea efectuării, între orele 20:00 - 24:00, creându-se astfel posibilitatea degustării de vinuri din soiurile podgoriei Cotnari. Site oficiat: http://www.muzeulvieisivinului.ro/

Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în satul Bârsana, comuna Bârsana, în județul Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711 și are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Chiar dacă e mai mică la mărime, prin arhitectura este se încadrează în stilul clasic al Maramureșului. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04517 și a fost inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș în decembrie 1999. Bisericile de lemn din Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz este situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Budești-Josani este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643. Se află în satul Budești, comuna Budești, județul Maramureș și este considerată o construcție "magnifică" pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată, iar picturile murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe lista monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04530. Biserica de lemn din Budești-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643. În biserică se păstrează, de asemenea, un mare număr de icoane pe lemn datând din sec. XVII-XVIII, și se pare chiar mai vechi, precum și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă. Printre icoanele cele mai interesante este aceea a Sf. Ioan Botezătorul care aparținea unei biserici ridicate înainte de sec XV; o inscripție în slavonă într-un colț, spune că ,,această sfântă icoană s-a făcut de mult greșitul Gheorghe”. În interior se păstrază o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiduc legendar al Maramureșului care zice-se și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Poienile Izei, Sfânta Paraschiva, este una dintre cele mai vechi bisericile de lemn din Maramureș, datând din 1604. Prezintă două etape de dezvoltare: partea de jos a zidurilor este din prima etapă, de pe vremea când fundațiile erau pătrate; a doua etapă a adus înălțarea zidurilor, decorarea interiorului cu picturi și este din secolul XVIII. În prima parte a anilor 1900 s-a construit veranda. Ea poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și se află în satul Poienile Izei, comuna Poienile Izei, județul Maramureș. A fost introdusă în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04605. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn Sf. Paraschiva din Desești a fost inclusă în decembrie 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș. Biserica din satul Desești, comuna Desești, județul Maramureș reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea” (1770). De-a lungul anilor 1996, 1997 și 1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât și pictura parietală. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04566. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica veche din deal de la Ieud a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica datatå din a doua decadă a secolului al XVII-lea, fiind cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat, și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș. În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor și de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei și tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureș. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Monumentul poartă hramul Nașterea Maicii Domnului și a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO în decembrie 1999, aflându-se și pe noua listă a monumentelor istorice, cu codul LMI: MM-II-m-A-04588. Se află în satul Ieud, comuna Ieud, județul Maramureș. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în 1766 de meșterul țățărman Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică din localitate. Biserica se distinge prin dimensiunile impresionante ale turnului ridicat peste intrare. Înălțimea totală este aproximată la 54 m, ceea ce o așează printre cele mai înalte construcții sacrale de lemn din Europa și din lume. Pictura interioară a fost adăugată în anii 1783, iar veranda cu doua niveluri și turnul înalt al clopotniței datează din secolul XIX. Pictura interioară a bisericii datează din 1783, altarul fiind pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul probabil de către un ucenic al acestuia din urmă. Monumentul se află în satul Surdești, comuna Șișești, județul Maramureș, fiind adăugat în patrimoniul mondial, pe lista recomandărilor UNESCO încă din decembrie 1999 și fiind inclus și pe noua listă a monumentelor istorice din România, cu codul LMI: MM-II-a-A-04769 Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Castelul Nako a fost declarat monument istoric cu valoare de simbol al oraşului Sannicolau Mare iar în prezent este destinat pentru Casa de Cultură a oraşului

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, comuna Târgu Lăpuş, județul Maramureș este una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Monumentul se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, construcția sa fiind datată de tradiție în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661: „de când au fostu robie în arde[a]lu”. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur ținută vie de acea inscripție de la intrare, nedatată, dar ușor de fixat în timp. Și trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp. Cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Biserica de lemn din Rogoz a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO din decembrie 1999 și pe noua listă a monumentelor istorice din 2010, cu codul LMI: MM-II-m-A-04618. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, datează din anul 1798. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04604. În decembrie 1999 a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Biserica de lemn din Plopiș face parte din "Țara Chioarului" și prezintă analogii cu biserica din Șurdești, cum ar fi acoperișul ușor lasăt deasupra altarului, cele patru turnulețe dimprejurul turnului subțire al clopotniței și anumite elemente decorative, sculptate la exterior. Pictura interioară a fost realizată în 1811 de către artistul localnic Ștefan și este încă păstrată în anumite locuri. Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.

Fortificațiile din jurul Bucureștiului, 18 forturi prevăzute cu 18 baterii de artilerie, intermediare (bastioane) au fost ridicate în vremea lui Carol I, avându-l ca proiectant pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai apreciaţi ingineri militari ai vremii. Planul fortificațiilor este finalizat în 1884, construcția lor având loc între anii 1882 și 1894. Primele forturi construite au fost: Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Jilava, ulterior fiind ridicate şi sediile bateriilor. Deși nu au apucat a fi testate în vreun război, numărul soldaților ce puteau fi cantonați în acestea era impresionant pentru vremurile acelea. Sistemul de apărare și cei 30.000 de oameni ce ar fi putut fi detașați aici ar fi creat din oraș un adevărat bastion. Forturile și bateriile au fost dezarmate odată cu intrarea României în Primul Război Mondial și sunt astăzi în paragină; din cele 36 de construcţii, mai sunt în picioare doar 17 forturi şi 13 sedii de baterii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ce avut loc de-a lungul vremii, în depozitele de muniții. Mare parte din cele rămase astăzi au fost acaparate de unități militare și sunt folosite pe post de depozite. Fortul 13 Jilava, singurul cunoscut publicului larg, în trecutul său, de la terminarea construcției sale și până în anul 1907 a fost folosit ca depozit de muniţii şi garnizoană militară, după acel an fiind amenajat și folosit ca închisoare. Până în 1948 a fost închisoare militară subordonată Statului-Major al Armatei, mai apoi, din 1948 devenind închisoare a Ministerului de Interne. După 1989 a fost folosit și ca depozit al Arhivei Naționale de Film, ca spațiu muzeal sau loc pentru filmări ori ședințe foto. Aflându-se în incinta Penitenciarului București-Jilava, fără a fi deservit de o cale de acces separată, pătrunderea în interior se poate face doar în condiții stricte, cu aprobări în prealabil. Fortul a fost săpat până la o adâncime de 10 m, pământul scos fiind folosit la ridicarea zidului împrejmuitor; pe acest zid au fost amplasate turnurile de observație. Intrarea în fort se făcea printr-o poartă boltită, pe frontspiciul ei fiind gravat anul de înființare al închisorii militare (1907) și inscripția „Fortul 13 Jilava”. În 1907, închisoarea avea un pavilion administrativ de 180 metri pătrați, o cancelarie de 30 metri pătrați, dormitorul trupei de 120 metri pătrați și fortul propriu-zis cu 52 de camere, ce aveau o suprafață totală de 15.000 metri pătrați. Pe partea stângă a drumului de intrare în fort se aflau camera comandantului gărzii, a ofițerului de serviciu și cancelaria închisorii, iar pe partea dreaptă se aflau dormitoarele soldaților ce asigurau paza. Intrarea se făcea printr-o poartă de fier forjat, iar administrativ, penitenciarul era împărțit în trei secții: reduitul - zona centrală și cea mai umedă a fortului și câte o secție amplasată în dreapta și în stânga acestuia. Fiecare din cele trei secții erau împărțite în 17 camere cu dimensiuni de 5 metri lungime și 4 metri lățime. După 1948, în fața peniteciarului au fost amenajate patru curți interioare de plimbare.

Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Mănăstirea Cernica este atestată documetar din 1608, în timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. În acel an Vornicul Cernica Știrbei a construit o biserică din lemn cu hramul „Sfântului Nicolae”, refăcând un vechi schit și înzestrându-l cu pământuri, păduri și sate. Cercetări arheologice mai recente au demonstrat că această ctitorie a fost pusă pe locul unei așezări monahale mai vechi, pierdute în desișurile codrilor Colentinei. Denumită, la începuturi Grădiștea Floreștilor, mănăstirea și-a schimbat numele, adoptându-l pe cel al întemeietorului ei, nume pe care îl păstrează și astăzi. Așezarea s-a dezvoltat de la mica obște de călugări, zidită pe ostrovul „Sf. Nicolae”, în mijlocul unui lac, ajungând complexul mănăstiresc de astăzi, întins până pe ostrovul „Sf. Gheorghe”. Vechea biserică cu hramul „Sf. Nicolae” a vornicului Cernica Știrbei a fost adaptată de către stareții ce s-au succedat de-a lungul timpului, însă actuala biserică a fost construită după cutremurul din 1802, de către starețul Timotei, fiind terminată abia prin anul 1815, în timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. În forma inițială ea avea 8 turle și un pridvor deschis, pictura interioară fiind realizată de zugravul Fotache, unul dintre ultimii meșteri ai picturii medievale. După cutremurele din 1838-1840, fiind foarte grav afectată, biserica a fost refăcută în mai multe rânduri, ultima mare restaurare fiind cea din 1965-1967, prin grija patriarhului Iustinian. Cea de-a doua biserică din ostrovul „Sf. Nicolae” este biserica „Sf. Lazăr”, operă a starețului Gheorghe, din anul 1804. De dimensiuni reduse, cu decorațiuni exterioare bogate, din piatră sculptată, și cu interiorul pictat de I. Keber și Frujinescu biserica „Sf. Lazăr” reprezintă o adevărată bijuterie asimetrică, zveltă, cu plan trilobat, două coloane la intrare și scară pe stânga. Este o biserică de cimitir, la demisol aflându-se camera mormintelor. În vremea Sf. Ierarh Calinic au fost ridicate pe ostrovul „Sf. Gheorghe” zidurile împrejmuitoare - cu o arhitectură tipică zonelor de câmpie, biserica „Sf. Gheorghe”, clădirea stăreției și aproape toate casele și chiliile, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolnită. Înălțată între anii 1831-1832 biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este ctitoria Sfântului Calinic și a arhiereului Ioanichie Stratonichias. A fost distrusă la scurt timp, de cutremurul din 1838, și rezidită apoi, în 1842, sub domnia lui Alexandru Ghica. A fost restaurată în perioada 1965-1967 de Patriarhul Iustinian, împreună cu tot ansamblul mănăstiresc. Pictura din interiorul bisericii este realizată de zugravul Adam, în pronaos aflându-se portretele în ulei ale ctitorilor Calinic și Ioanichie Stratonichias, acestea fiind opera pictorului Sava Hentia. Iubitor de cultură, Sf. Ierarh Calinic a pus și bazele unei valoroase biblioteci și a deschis aici și o școală de pictură bisericească. Vechea chilie în care a trăit acesta este acum casă memorială și se află pe ostrovul „Sf. Gheorghe” de pe lacul Cernica. Păstrează obiecte vechi ce i-au aparținut marelui staret. Mănăstirea Cernica, adăugată pe lista monumentelor istorice a României, cu codul LMI: IF-II-a-B-15300 este situată la vreo 12 km de București, în comuna Cernica, județul Ilfov. Se poate ajunge aici pe DN3, dinspre București, mergând spre est până în comuna Pantelimon, iar apoi spre dreapta până în comuna Cernica. Se află pe DJ 301 - Șoseaua Cernica.

Groapa Ruginoasă este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic) situată în partea sud-estică a județului Bihor. Se întinde pe o suprafață de 20,4 hectare și face parte din Parcul Natural Apuseni. O vale cu versanți abrupți, formată prin eroziune de șuvoaie, Groapa Ruginoasă este o ravenă uriașă, cu rupturi ruginii. Reprezintă un fenomen cu totul aparte, imensa ravinare fiind săpată până în reasta culmii ce închide, spre sud, Valea Seacă și are o adâncime de peste 100 metri și un diametru de peste 600 metri. Procesul de eroziune este foarte activ pe toată suprafața și a scos la iveală straturi de cuarțite de culoare roșie violacee. Acestea conferă zonei un aspect cu totul aparte, părând, de la mari depărtări, ca o rană deschisă în trupul muntelui. Muchiile ascuțite, adevărate lame, converg spre centrul Gropii, la firul unui vâlcel, împărțind spațiul în mai multe sectoare. Vălcelul, de fapt obârșia Văii Seci, reprezintă, de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval, din cauza săritorilor mari pe care le prezintă. Dimensiunile Gropii Ruginoase se măresc cu rapiditate, eroziunea lucrând și astăzi extrem de rapid, săpând regresiv. Acum 80 ani locul era marcat pe hărți doar printr-o ravenă foarte mică, viteza cu care s-a ajuns la dimensiunile de astăzi fiind uluitoare. Obiectiv propus de Denisa!

La sfârșitul secolului al IX-lea, una dintre moșiile mari ale comunei Dobârceni a intrat în stăpânirea familiei Sturdza. Elena Sturdza, una din personalitățile vremii, s-a implicat puternic în dezvoltarea satului, construind pe cheltuiala sa, primul local de școală - mai este și astăzi în folosință. Vechea curte domnească a conacului se afla pe locul actualului parc comunal și pentru a păstra memoria Elenei Sturdza, parcul îi poartă astăzi numele. Din păcate, conacul nu s-a păstrat până în zilele noastre. Obiectiv propus de Victor Perdevara!

Emanații naturale de gaz care ard fără întrerupere; dacă cumva se stinge, sătenii îl vor aprinde. Atenție, drumul nu este cel mai bun din România :)

Este situat în estul Munților Retezat, la obârșia văii omonime, la altitudinea de 2040 m. Este întins pe o suprafață de 3,68 hectare și are o adâncime maximă de 20,5 metri. Trasee turistice spre lac: Nucşoara: Nucşoara - Cabana Pietrele - din punctul Lunca Largă (la confluența dintre Valea Rea şi Pietrele) - stânga - pe Valea Rea - confluența cu Pârâul Galeşu - urcă stânga pe pârâul Galeşu - Culmea Văii Rele (nord - est) - amonte pe Pârâul Galeşu - Lacul Galeş.

Se ajunge plecând de la cabana Voina (Câmpulung Muscel -> Lereşti (pe DJ734 în modernizare aproape gata in sept 2011) -> barajul Râuşor -> Cabana Voina). Traseul cel mai scurt este cel cu urcare ""Pe Jepi", pe pârâul ce izvorăşte din Lacul Iezer. Atenţie la acest traseu, trece pe alocuri prin apă sau apa este deviată din cauza lucrărilor forestiere - nu plecaţi la drum fără încălţări impermeabile! Este în Munţii Rodnei (Iezer-Păpuşa). Face parte din Rezervaţia Naturală Pietrosul Mare. Lângă lac se găsește stația meteo "Pietrosu” şi punct salvamont Argeş. Altitudine de 1.825 m.

Parâng - se ajunge cu rucsacul in spate

Cel mai mare parc cu mori de apă din Romania şi SE Europei; este localizat în sud-vestul României, Caraş Severin, Banat, în depresiunea Almăjului. Ca să ajungi la sat urmează drumul Reşiţa – Caraşova – Bozovici (sau dacă eşti aproape de Oraviţa ai drum şi de acolo spre Bozovici) şi eşti aproape de Eftimie Murgu, tot ce trebuie să faci e să urmezi indicatoarele. Vechea denumire a satului a fost Rudăria, dar din 1970 poartă numele cunoscutului revoluţionar născut acolo.

Casa memorială Ion Creangă din Humulești este un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a copilărit povestitorul român Ion Creangă (1837-1889) în satul Humulești (astăzi suburbie a orașului Târgu Neamț) din județul Neamț. Casa a fost construită din lemn în anul 1833 și se află situată pe strada Ion Creangă nr. 8.

Interesanta basilica gotica veche de peste 500 de ani. Denumirea saseasca a satului este Reichesdorf. Intrarea se face pe sub un turn-poarta-clopotnita iar biserica are aspectul acela ciudat al tuturor bisericilor fara turn. Zidurile vechii cetati insa nu mai sunt in picioare in intregime. Turnul porţii este folosit acum ca turn de clopot; se mai văd găurile de aruncare şi se spune că în turn ar fi fost un ceas. Acces: 1. Folosim soseaua Medias-Sighisoara pina in satul Saros pe Tirnave unde exista un indicator catre Biertan(10km). Urmatorul sat dupa Biertan este Richis. Drumul se afla in stare buna in octombrie 2009. 2. Folosim soseaua Medias-Agnita, aflata in stare decenta; intre localitatile Mosna si Barghis exista un indicator spre Biertan( 10km ) Acest drum este neasfaltat, dar bun pe primii doi km. Apoi odata cu aparitia asfaltului drumul se prezinta in stare buna si dupa alti 2km suntem la Richis.

Târgoviştea, oraş martir, are multe de dezvăluit, în fiecare an fiind vizitat de mii de turişti, români şi străini. Majoritatea obiectivelor turistice din Târgovişte: Turnul Chindiei (Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii); Complexul monumental-muzeal CURTEA DOMNEASCĂ; Muzeul POLIŢIEI ROMÂNE; Muzeul de ISTORIE; Muzeul SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI; Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti; Muzeul GHEORGHE PETRAŞCU; Muzeul VASILE BLENDEA.

Vânătările Ponorului este o rezervație complexă, clasificată de speologul Viorel Ludușan ca poljie, poate singura formă de relief de acest fel din România. Rezervația Vânătarile Ponorului este situată la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu din Munții Trascăului la confluența văilor Ponorului, Poienii si Seacă. Administrativ este împărțită între satul Vale în Jos, comuna Ponor și satul Dumești, comuna Sălciua, județul Alba. Cascada Vânătările Ponorului se situează în rezervaţia omonimă, în uriaşa dolină Vânătara, spre care se îndreaptă pârâul Valea Poienii. Apele lui ajung pe fundul ponorului printr-un şir de cascade ce totalizează 70-80 m de cădere a apei, cea mai mare dintre ele măsurând 25 m.

Munţii Făgăraș- traseu propus: traseul marcat cu triunghi roşu porneşte din Slatina(Nucşoara) pe un drum forestier pe Valea Doamnei. După cca 3 km ajunge la confluenţa cu Cernatul. De aici sunt de mers 18 km până la Curmătura Maliţei (1830m), după care se coboară până la drumul forestier din Valea Rea către obârşie. După cca. o oră se ajunge la confluenţa Văii Rele cu Izvorul Bândei. În mai puţin de 30 minute drumul forestier ia sfârşit. Se urmează cursul Văii Rele care cu numeroasele cascade oferă imagini de neuitat. La o ora de la stână se ajunge în Căldarea Văii Rele. Urcând în continuare către bordeiul din Valea Rea, puţin mai sus este refugiul Salvamont, şi în final în Portiţa Viştei (2310m).

Cascada Runcu (Izvorul Runcului) se află în bazinul hidrografic al râului Săpânța, pe pârâul Runc. S-a format tot în sectorul de defileu, unde apa are o cădere printr-o strungă, de aproximativ 20m. Cascada poate fi admirată atât de sus, de unde poți trăi senzații tari, cât și de la bază unde aerul este puternic îmbibat cu vapori de apă rezultați în urma căderii tumultoase. Accesul este posibil atât dinspre satul Săpânța, cu mașina doar până la un anumit loc, cât și dinspre Cheile Tătarului sau Cabana Agris.

În Rezervaţia Iezerul Mare își are obârșia Valea Iezerului, care în zona abruptului andezitic, se prăvălește într-o cascadă denumită Sarita Iezerului interesantă mai ales primăvara la topirea zăpezii.

Această cascadă este rezultatul curgerii apei unui pârâu peste platoul vulcanic al Munților Igniș. Cascada are cca 20 m înălțime, apa se împrăștie sub forma unei perdele, iar pe timp de iarnă îngheață, rezultând un peisaj de vis.

Pornind din satul Brăduţ, cu puţin ajutor (de la cetăţeni) se poate ajunge în Cheile Vîrghişului sau în apropiere, la diferite izvoare de apă minerală. Pornind de la Brăduţ mai departe, după numai cîteva sute de metri, se ajunge în satul Filia, unde există un vechi furnal (monument istoric) si fundaţia octogonală a clopotniţei bisericii în stil romanic, ridicată probabil la începutul secolului XIII. Spre nord, se poate vedea, la gura pîrîului Coşag (pe valea căruia apar pietre de opal), un izvor de apă minerală, iar mai departe, la gura pîrîului Fieraru, în directia opusa, pe un pîrîu mai mic (Covasna), o cascada frumoasa de cea 4 m înaltime. La gura pîrîului Batatura Cailor, vom da de un mic refugiu.

Valea Bolovănișului își desfășoară în cursul său mijlociu un sector de chei, săpate în gresie masivă de Tarcău, prin care apele sale curg zgomotos, peste o serie de praguri și repezișuri. În cadrul acestui sector, chiar la începutul său (venind dinspre aval), se desfășoară una dintre cele mai spectaculoase cascade, din acești munţi: cascada Bolovăniș

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului[2]), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform Cărții de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor. [3] Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distantă de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123). Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.

Munţii Ţarcu

Munţii Vâlcan - Traseu: Casa de vânătoare Câmpuşel - Muntele Coada Oslei - şaua Groapa Nedeuţii - La Bârloagă - valea Bistriţei - Peştişani. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 11-12 ore, traseu accesibil numai vara. Cele trei artere modernizate: Târgu Jiu - Tismana - Baia de Aramă (DN 67 D), Târgu Jiu - Petroşani (DN 66) şi Petroşani - Lupeni - Câmpu lui Neag (DN 66 A) înconjoară masivul pe trei laturi, uşurând accesul în Munţii Vâlcan.

Lacul Dracului este un lac carstic din Munții Locvei, de o culoare aparentă albastru-verzuie, format prin prăbușirea tavanului peșterii alăturate. și alimentat prin fisurile carstice.

Lacul Baia Vulturilor (1400 m altitudine) este situat la izvorul pârâului Băile Mari. Baia Vulturilor este un lac crio-nival, cu o suprafaţă mică şi o apă cristalină, foarte rece. Lacul are și o legendă foarte frumoasă.  Despre Lacul Baia Vulturilor şi despre izvorul său (limnocren), numit şi Izvorul Tămăduirii, se crede că ar avea putere de tămăduire. În trecut, puterile miraculoase atribuite apei Băii Vulturilor, atrăgeau nenumăraţi pelerini. Pe lângă aceştia, depresiunea nivală Baia Mare a Vulturilor (sub Vf. Piatra Nedeii), găzduia mari serbări pastorale, ceea ce impunea un deosebit aflux de oameni, care se adunau aici de Sf. Ilie de pe toate văile cu obârşie în "inima” muntelui.

Situat pe versantul nordic al platoului Cindrel, la 1.998m altitudine

Primul lac de acumulare din sud-estul Europei și din zona Banatului Montan, construit pe Râul Bârzava

Lacul de acumulare Secu a fost construit în anul 1963 cu scopul de a alimenta cu apă Reșiţa și de-a o proteja împotriva inundaţiilor. În jurul său s-a ridicat mica staţiune Secu.

Barajul Pecineagu este un baraj de anrocamente de 107m înălține, situat pe râul Dâmbovița, iar lacul de acumulare Pecineagu este utilizat pentru alimentări cu apă, producție de energie hidroelectrică și irigații.

Unul din cele mai frumoase și mai impresionante lacuri din Munții Parâng, posibil datorită radiațiilor de lumină de o nuață coloristică deosebită reflectată de apa cristalină.

Lacul Zănoaga Mare sau Tăul Zănoaga este un lac glaciar situat în Munții Retezat. Este cel mai adânc lac de acest tip din țară, adâncimea lui maximă fiind de 29 m. La lac se poate ajunge pe mai multe trasee marcate: de la Gura Zlată, de la Gura Apei sau de la Lacul Bucura. Timpul de parcurs din orice direcţie este ~ 3-5h. În apropierea lacului este si un refugiu salvamont.

Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara, fiind înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolele al XIV-al și al XVII-lea ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi, turnuri ce funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.

Unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic si neoliticul timpuriu.

Mănăstire de călugări cu hramul Sfânta Treime, situată pe malul drept al pârâului Tâmpa.

Nu se cunosc prea multe date despre biserica săpată în stâncă, începuturile sale identificându-se cu descoperirea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, care datează din vremea lui Negru Vodă. După unii istorici, acest locaș ar fi fost o catacombă creștină de pe timpul romanilor, după alții un templu închinat zeului Zamolxes. Biserica a suferit mari stricăciuni în urma bombardamentelor din Primul Război Mondial.

Lac de acumulare care se găsește între comunele Râșca, Mărișel și Gilău (județul Cluj), la vest de municipiul Cluj-Napoca

Lac de origine antropică rezultat în urma inundării unei foste mine, singurul din lume care își schimbă culoarea, în funcție de lumină sau de oamenii care înoată în apele sale

Lacul de acumulare constituie unul din punctele de atracție a zonei turistice de pe valea râului Teleajen, care se întinde de la stațiunea Cheia până la Vălenii de Munte.

Parâng, Valea Lotrului

Este situat între comunele Lopătari şi Mânzăleşti, judeţul Buzău. Există şi o intrare în listă pentru zona turistică Meledic. Lacul Meledic este singurul lac din Europa cu apă dulce situat într-un munte de sare. Deşi ne-am fi aşteptat să aibă apă sărată, lacul are apă dulce, cel mai probabil fiind izolat de sare printr-un strat impermeabil de argilă.

Localitatea este cunoscută pentru organizarea de evenimente culturale (spectacole, concerte, expoziții), dar și pentru atracțiile sale turistice (frumuseți naturale, monumente de mare însemnătate istorică). În Cisnădioara se află o bazilică în stil romanic din a doua jumătate a secolului al XII-lea și cea mai veche orgă cu tuburi din România în stare funcțională (începutul secolului al XVIII-lea).

Rezervaţia Naturală ”Râul Tur” este situată în partea de nord-vest a României, de-a lungul cursului inferior al râului Tur dintre lacul de acumulare de la Călineşti Oaş şi graniţa de stat cu Ungaria şi Ucraina. Renumită mai ales datorită mulţimii de specii de păsări. În zona de şes a Turului trăiesc 188 de specii de păsări. Din punct de vedere cultural, zona cuprinde castele vechi (castelul Vécsey la Livada şi castelul Perényi la Turulung), conace romantice (conacul Galgóczy la Micula), biserici din secolele XV-XVI. Acces: în Ariile Naturale Protejate Râul Tur pot fi folosite următoarele drumuri publice: DN19, DN1C, Dj109K, Dj109L, Dj 194, Dj194A, Dj194B, Dj197. Pentru accesul pe cale ferată pot fi folosite: linia Satu Mare – Bixad şi linia Satu Mare – Halmeu.

Cunoscut drept "Mica Romă", Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești.

Casele din Bucium-Şasa sunt parcă prea mici pentru un sat înconjurat de mine de aur. Dintre cele vechi, doar casa parohială, cea în care a locuit și Ion Agârbiceanu, cât timp a fost preot, e ceva mai mare. Pe plăcuța memorială stă scris: "... aici a locuit între anii 1906-1910 scriitorul Ion Agârbiceanu (1882-1963), aici a scris romanul Arhanghgelii și nuvelele Fefeleaga și Melentea". Casa Fefelegii, eroina din nuvela cu același nume, a lui Agârbiceanu se află pe poteca ce urcă spre Detunate. Personajul literar Fefeleaga, portretizat cu de-amănuntul în tulburătoarea nuvelă din 1908, a fost creat după chipul și asemănarea Sofiei Danciu, care a trăit în satul Bucium-Șasa între anii 1869-1951. Casa memorială este acum un complex muzeal, fiind reconstituit în cele mai mici detalii după descrierile din nuvelă și după cele ale localnicilor care o cunoscuseră pe Fefeleaga. Comuna Bucium se află pe DN 74 ce leagă Alba-Iulia de Abrud (70km). Cu trei kilometri înainte de Abrud, venind dinspre Alba-Iulia, se face o intersecție la dreapta, marcată cu indicatorul "Bucium Cerbu/ Mogos”. Cãi de acces: * Oradea-Stei-Cîmpeni-Abrud-Bucium Sat, DN 76 - DN 74; * Cluj-Napoca-Turda-Campeni-Abrud-Bucium Sat, DN 75 - DN 74; * Alba-Iulia-Bucium Sat, DN 74. Din Abrud este zilnic autobuz către Bucium.

În Munţii Apuseni, există două Detunate: Detunata Goală și Detunata Flocoasă, aflate la un kilometru și jumătate una de alta. Ele sunt nişte coloane de bazalt, de o uimitoare regularitate, asemanătoare unor orgi naturale uriaşe.Detunata Goală face parte dintr-o rezervație naturală de tip geologic și botanic, situată pe teritoriul comunei Bucium, județul Alba. Este considerată arie protejată de interes național, remarcabiă fiind prezența coloanelor de bazalt de de formă prismatic-hexagonală. Se află într-o înșiruire nesfârșită de culmi ale Munților Metaliferi, iar vârful acesta, la cei 1158 m ai săi, este unul relativ modest ca altitudine. Spre deosebire de cea Flocoasă, Detunata Goală este lipsită de pădure și dezvăluie o fizionomie magmatică spectaculoasă.

http://castelhaller.ro/istoric

În Munţii Apuseni, există două Detunate: Detunata Goală și Detunata Flocoasă, aflate la un kilometru și jumătate una de alta. Ele sunt nişte coloane de bazalt, de o uimitoare regularitate, asemanătoare unor orgi naturale uriaşe. Detunata Flocoasă face parte dintr-o rezervație naturală de tip botanic și geologic și este situată pe teritoriul comunei Bucium, județul Alba. Este considerată arie protejată de interes național și se află în Munții Metaliferi, în partea estică a satului Bucium. Abruptul stâncos de 1258 m este constituit din rocă magmatică, având formă prismatic-hexagonală și este acoperit, în cea mai mare parte a sa, de o pădure de molid.

http://www.biserici.org/index.php?menu=BIMS&code=2864&criteria=&quick=&radio=b&order=P.TOWN,C.NAME,P.NAME

Zona Munților Apuseni. Denumirea corectă a rezervaţiei, consemnată în lista oficială a rezervaţiilor din judeţul Alba, este Cheile Feneşului, după numele râului care o străbate. Ulterior, a apărut numele impropriu de Cheile Caprei, după numele celor două coloane stâncoase, Pietrele Caprei. Rezervaţia face parte din sectorul de sud al Munţilor Trascăului, iar cheile au fost sculptate de pârâul Feneş în calcarele caracteristice ale acestei unităţi montane. Suprafaţa şi limitele: 110 ha. În partea de vest, limita rezervaţiei este formată de marginea platoului Dâmbăului, cu altitudine de 1200-1300 m şi cu altitudini maxime de 1368 m în Vârful Dâmbău şi 1329 m în Vârful Faţa Florii. Ea coboară spre sud-sud-est pe panta abruptă şi apoi pe vâlceaua dintre Dealul Lazului şi Piatra Caprei până în Pârâul Feneşului, puţin mai jos de cantonul silvic. De asemenea, pe marginea platoului, coboară şi se roteşte către est pe o altă vâlcică, tot până în Pârâul Feneş, lângă o troiţă, în capătul nordic al cheilor.

urmeaza sa fie deschisa in toamna

Cheile Băluţei: cele mai importante chei din zona comunei Ponoarele, cu o lungime aproximativă de 1 km. Se află în proximitatea satului Băluţa şi sunt mărginite de satele Cornetul Băluţei şi Cornetul Râienilor. Altitudinea pereţilor calcaroţi se află între 300-400m. Tot aici se află şi peştera Băluţei, formaţiune pe 2 etaje, primul fiind inundat aproape în permanenţă, iar al doilea fiind un etaj fosil cu variate formaţiuni carstice. Mai găsim aici: biserica din Ponoarele - biserică ortodoxă, cu hramul Sf. Nicolae, construită din lemn de stejar, înscrisă în lista monumentelor istorice (1766); tot în zonă este şi Podul lui Dumnezeu - pod natural circulabil.

Mănăstirea Chiajna este un monument istoric aflat la marginea Bucureștiului, la limita cartierului Giulești-Sârbi. Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având, la acea vreme, dimensiuni foarte mari: 43 metri lungime și 17 înălțime, cu ziduri groase de 1 și 2 metri. Urma să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii. totuşi lucrurile au făcut că aceasta să nu se întâmple niciodată. Legendele spun că biserica ar fi blestemată sau că preoții nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfințire. Aceștia au crezut că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă şi toate documentele mănăstirii au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Deși ruina a rezistat parțial la bombardamentul turcilor, a rămas foarte fragilă, cupola ei căzând la cutremurul din 1977. Astăzi, la fiecare câteva minute, pe deasupra bisericii trec avioane la o altitudine foarte joasă. Din acest motiv, dar mai ales pentru că este amplasată la mai puțin de 20 de metri de calea ferată București – Craiova, mănăstirea se prăbuşeşte cărămidă cu cărămidă. Unii arhitecți sunt de părere că mănăstirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar fi mai costisitoare, pe când reprezentanții bisericii susțin că o construcție nouă ar fi mai accesibilă, însă imposibil de realizat, clădirea fiind protejată prin statutul de monument istoric. Prin anii 1948, autoritățile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea, iar astăzi ruinele sale sunt obiectul multor şedinţe foto, impresionând mai ales prin dimensiunile sale uriașe, sunt un loc iubit de alpinişti, aceştia escaladând zidurile mari, dar şi un decor ideal pentru filmări de videoclipuri sau scene de film. În aprilie 2011 ruinele mănăstirii au fost revendicate de Biserica Ortodoxă și se intenționează restaurarea ei. Mănăstirea Chiajna a câştigat trofeul Wiki Loves Monuments 2011 – concurs european de fotografie ce are ca temă promovarea monumentelor istorice.

Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal. La 14 kilometri de Bucuresti, in mijlocul unui parc se afla palatul ridicat in 1698 din ordinul domnitorului Constantin Brancoveanu. In 1860, cladirea a fost restaurata si consolidata. Inconjurat de o curte imensa, palatul cuprinde o pivnita cu bolte, parterul, unde se gasesc mai multe incaperi, si etajul unde se afla apartamentele princiare. Fatada, influentata de stilul arhitectonic venetian, este dominata de balconul, arcadele si coloanele specifice artei Brancovenesti. Din 1957, palatul a devenit Muzeul Brancovenesc, cu valoroase expozitii de pictura, sculpturi in lemn si piatra, carti rare si manuscrise foarte vechi.

E la distanţă aproximativ egală între Bucureşti şi Giurgiu. Cuprinde Rezervaţia Ştiinţifică de ghimpe (Ruscus aculeatus), Rezervaţia Ştiinţifică de bujor (Paeonia peregrina) şi Balta Comana (rezervaţie naturală şi zonă de protecţie avifaunistică).

Se merge spre Giurgiu; din Adunatii Copaceni, este un indicator spre Manastirea Comana care arata sa o luati la stanga. Dupa ce vizitati manastirea, continuati drumul. La un moment dat o drumul asfaltat o ia la stanga intr-o intersectia destul de maricica si aerisita. Mergeti inainte si veti ajunge in satul Vlad Tepes, unde se afla Parcul natural Comana, cu Rezervatia stiintifica de bujor.

Se merge spre Giurgiu; din Adunatii Copaceni, este un indicator spre Manastirea Comana care arata sa o luati la stanga. Dupa ce vizitati manastirea, continuati drumul. La un moment dat o drumul asfaltat o ia la stanga intr-o intersectia destul de maricica si aerisita. O luati la stanga pe asfalt veti ajunge la locuintele lacustre. Drumul asfaltat se va termina si va continua cu drum forestier. Se merge pana vedeti in capat o vila cu un gard pe care scrie accesul interzis. In partea dreapta se poate parca pe pamant. Tot acolo se afla si resturile pontonului spre locuintele lacustre. Delta Neajlovului este un obiectiv inclus in plimbarile cu balonul (www.inair.ro). Obiectivul este inclus in Parcul Natural Comana.

Palatul Brâncovenesc se află la Potlogi, jud. Dambovița si a fost construit de Constantin Brâncoveanu în 1698, pe locul unei curți boiereşti. Fațada orientată spre un elesteu are o dublă loggie, iar pe fațada opusă, spre curte, compoziția este dominată de foisorul cu scară exterioară, asemeni celui de la Mogoşoaia. Decorația palatului cuprindea motive florale de inspirație persană. In varianta de la Potlogi, ele sunt realizate in stuc. In prezent, palatul este lasat in ruină.

Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti, unic în reţeaua muzeelor din România, cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Şi-a deschis porţile, pentru prima oară, în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971. Ulterior, după ce colecţia de ceasornice a devenit atât de bogată încât avea nevoie de un spaţiu propriu, ea a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, ce a aparţinut cunoscutului politician conservator Luca Elefterescu, din primele decenii ale secolului al XX-lea, el fiind, în mai multe rânduri, prefect al judeţului Prahova. Această casă a fost adaptată noii sale funcţionalităţi, iar în ianuarie 1972 muzeul ceasului a putut fi redeschis. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" – cadranele solare, ceasurile arzătoare, ceasurile cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din d`Horologerie Ancienne) sau cele cu nisip, până la ceasornicele mecanice antice şi cele moderne. În prezent, muzeul are o colecţie de aproape 1000 de piese (numai o parte fiind expuse). Minunatele lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai atrăgătoare, creând adevărate stiluri. Printre cele mai vechi piese din colecţie sunt menţionate pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate. Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane astronomice. Printre piesele expuse în muzeu se regăsesc: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar ("oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de maeștrii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). De asemenea aici pot fi văzute şi ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss, ceasuri care au aparținut unor personalități: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc., ceasuri distractive: al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc., ceasuri ce au şi alte diverse indicații în afara orelor, precum și alte obiecte legate de această temă.

Grădina Zoologică Bucov (Parc Memorial Constantin Stere) DN 1B, KM 11. Din Ploiești se poate ajunge la grădină luând autobuzul 38 din stația Obor sau din stația Sf. Vineri (în spatele hotelului Prahova). Program zilnic 9-18 (vara), 9-17 (iarna). Suprafața totală a Grădinii Zoologice este de 16 ha și găzduiește un număr de peste 50 de specii.

Podul Bizetz – primul pod curbiliniu construit în Europa. Inaugurarea acestui pod a avut loc în anul 1905, destinaţia sa fiind de a lega oraşul de Portul Ramadan, cu acces peste canalul Sf. Gheorghe. Constructorii săi au fost inginerii Anghel Saligny şi Ion Ionescu-Bizetz. Este primul pod rutier şi feroviar construit în curbă (frânt în plan orizontal) ceea ce a reprezentat la data respectivă o premieră tehnică în Europa. Această construcţie este monument istoric şi va rămâne deschis numai traficului pietonal, în urma realizării unui pod nou.

Oltenița, municipiu al județului se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu. Este așezat în Lunca Dunării, în dreptul km 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Așezare are un trecut străvechi, în nordul său fiind identificat urme ale culturii Gumelnița. Toate informațiile vechi așează cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeș, iar acest lucru a făcut ca isotircii şi arheologii să presupună că Olteniţa este aşezată acum, pe aceleaşi locuri pe care se afla cetatea din timpul romanilor, numită Daphne (în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne). Potențialul turistic al localității se concentrează în special pe cursul fluviului Dunărea. Se pot face croaziere, plimbări cu șalupa sau concursuri sportive, se poate practica pescuitul sportiv, există zonă de plajă, un fond forestier adiacent cursului perfect pentru odihnă şi recreere sau vânătoare sportivă. De asemenea obiective importante sunt: insula Albina, portul turistic, balta Valea Mare, malul râului Argeș, zona Dunărica, Rezervația Arheologică Gumelnița (I, II), aflată la marginea orașului, la jumătatea distanței dintre acesta și balta Valea Mare, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa – muzeu de arheologie și istorie (clădirea în care funcţionează muzeul este cea a fostului tribunal şi a fost construită în anul 1925, după planurile celebrului arhitect Ion Cernescu; în muzeu sunt expuse unelte de piatră şi os, ceramică, figurine aparținând Culturii Gumelnița, tezaure din mileniul 1 d. Hr., numismatică), Biserica de zid cu hramul "Sf. Nicolae", ctitorită în anul 1855, Turnul de apă, Biserica de lemn sau Parcul central al orașului, Monumentul eroilor din primul război mondial. Olteniţa este recunoscută pentru funcţiunea ei de port la Dunăre şi pentru Şantierul Naval ce a construit celebrele vapoare ale lui Nicolae Ceauşescu.

Micul Trianon este un castel mic situat în grădina Palatului Versailles, Franța. Acesta a inpirat pe arhitectul Ioan Berindey cand a condus în 1911 lucrările pentru construcţia lui Grigore Cantacuzino, la Floreşti unde Nababul îşi avea moşia. Au lucrat şi meşteri de la Versailles. A fost transformat de comunişti în centru de dresaj câini, apoi în sanatoriu TBC. Acum e o ruină.

Zona Munţilor Bucegi. În Munţii Bucegi există numeroase cascade ce amplifică spectaculozitatea locurilor. Cea mai accesibilă este Cascada Urlătoarea, situată în apropiere de Buşteni, însă alte cascade par a fi mai spectaculoase şi mai frumoase: Cascada Caraiman (în apropierea traseului Buşteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman), Cascada Moara Dracului (pe traseul Bran – Valea Gaura – Cabana Omu), Cascada Obârşiei (pe Pârâul Obârşia Ialomiţei, sub Muntele Obârşia), Cascada Vânturişului (pe Izvorul Dorului, lângă Vârful cu Dor) şi Cascada Horoabei (în apropierea Cabanei Padina, pe Valea Horoabei). Traseul spre Valea Horoabei poate porni de la Cabana Padina. Valea Horoabei este de o frumuseţe sălbatică nemaiîntâlnită în Bucegi, peisajul, canionul (Izbucul Horoaba, Ponorul Horoabei şi Cheile Horoabei) şi cascadele fiind tipice pentru Munţii Apuseni. Traseul, deşi este unul dificil, este amenajat pe alocuri cu cablu ajutător şi este marcat cu marcaj neconvenţional (cruce verde). Ponorul Horoabei este greu accesibil (dar nu imposibil) în perioadele cu precipitatii abundente datorită nivelului ridicat al apei. După ce se ajunge la Cheile Horoabei, cascada cu acelaşi nume se arată impresionantă. În aceste chei s-au descoperit, în orizontul de calcare fin şi roz jurasice, o bogată faună de amoniţi şi branhiopode. Acest loc face parte din ce mai mare zonă declarată rezervaţie, din Munţii Bucegi, şi anume "Rezervaţia Peştera – Babele".

Capitala judeţului Teleorman, oraş nou, întemeiat în 1834. Arhitectul austriac Otto von Moritz care a făcut planurile oraşului este cel care a dezvoltat planurile Brăilei, ale Giurgiului şi dupa Alexandria, pe cele ale Drobetei Turnu Severin. Numele oraşului vine de la numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale "Sfântul Alexandru". Cu toate acestea, s-au găsit multiple mărturii ale unor civilizaţii băştinaşe mult mai vechi. În apropierea actualului oraș, în punctul numit "La Vii" (la 2 km spre nord) au fost descoperite urmele unei așezări geto-dace datând din sec V-IV î.Hr., în care s-au găsit vase de ceramică (străchini, cupe cu două toarte etc.) lucrate cu mâna sau la roată, piese din bronz (3 fibule) ș.a. În punctul numit "La Hectare" (2 km SE de oraș) s-au identificat urmele unei așezări datând din sec. IV d.Hr. formată din bordeie rectangulare (2,80 x 4,50 m), în care s-au găsit vase de ceramică din pastă cenușie sau cărămizie, lucrate la roată cu linii de decor incizate. Pe malul stâng al râului Vedea a fost descoperită o așezare veche românească datând din sec. VIII-XI.

Aproape de Bucuresti cu cazare la cabana sau valea Doftanei, lacul este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Din Câmpina se face la dreapta (este indicator).

Pe Valea Prahovei, pe şoseaua ce trece prin centrul Câmpinei, la vreo 300 de metri de castelul Haşdeu, se află o importantă casă memorială: MuzeuI Memorial "Nicolae Grigorescu". În locul unde astăzi este acest muzeu s-a aflat casa în care pictorul şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Către sfârşitul vieţii, artistul s-a stabilit definitiv în România, pe Valea Prahovei, zonă pe care o cunoştea încă din tinereţe, când obişnuia să facă dese excursii însoţit de prietenii săi. Pentru o perioadă s-a stabilit la Posada, o mică asezare între Sinaia şi Câmpina, un loc foarte îndrăgit, de unde ne-a lăsat renumitele "Posade", iar în anul 1891 părăseşte Posada şi se stabileşte la Câmpina. Aici a avut două ateliere, cel dintâi închiriat, iar mai apoi şi-a construit (între anii 1901-1904), pe un teren cumpărat, o casă-atelier în care a locuit împreună cu soţia sa Maria Danciu şi fiul lor Gheorghe. Planul casei a fost întocmit de însuşi Nicolae Grigorescu, în stilul caselor din zonă: opt camere, parter şi etaj, balcoane pe trei laturi şi acoperiş din şindrilă. A trăit în această casă până la sfârşitul vieţii (21 iulie 1907). După moartea artistului, familia a locuit aici, în continuare, până în 1918. În timpul Primului Război Mondial clădirea a ars începând de la etaj, o marea pierdere fiind atelierul; totuşi, în anii 1951-1952 Primăria localităţii a luat decizia de a reconstrui această casă (după ce atâţia ani rămase în ruină). Planul a fost întocmit de arhitectul câmpinean Popişteanu, după informaţiile şi datele oferite de fiul artistului şi de baiatul de şevalet al artistului, Nae Goage. Ridicarea casei a fost supravegheată de fiul pictorului, astfel încât suntem siguri de similaritatea cu casa originală. Refacerea a fost finalizată în 1955, cu sprijinul financiar al întreprinderilor din Câmpina, astfel încât în anii 1955-1957 a putut fi amenajat muzeul memorial, la acea vreme fiind singurul din România. Casa este una tipic românească în aspectul general şi are dimensiuni umane, ca şi opera marelui artist. Pentru aranjamentele interioare s-au folosit fotografiile existente din anii 1904, 1908, diapozitive din 1910, descrieri făcute de prieteni ai lui Nicolae Grigorescu. Aceştia au vorbit şi despre tablourile celebrului pictor, ce se găseau într-un număr foarte mare, aproximativ 200, şi care acopereau pereţii atelierului de la plafon şi până la podea, dar şi despre o mulţime de obiecte diverse, reprezentând epoci şi stiluri diferite, pe care Grigorescu le luase cu el, amintindu-i de prietenii şi oamenii pe care îi cunoscuse de-a lungul întregii vieţi. Obiectele expuse în muzeu au fost achiziţionate de la familie sau persoane particulare, la care ajunseseră în urma deselor vânzări făcute de urmaşii artistului. De asemenea, au fost expuse si 54 de tablouri luate în custodie de la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti (care ulterior au fost retrase), dar şi de la alte muzee (Braşov, Ploieşti). Inventarul muzeului s-a îmbunătăţit an de an, astfel că în anul 2004 s-a luat decizia de a remodela interioarele, încercând să se pună mai mult în valoare personalitatea artistului în ultimii ani petrecuţi la Câmpina. Holul de intrare întâmpină vizitatorul cu culori calde şi spatii intime. Soba ţărănească este vopsită în alb, ca orice sobă din casele de la ţară, iar exoticul colţului de sub scară surprinde şi invită la contemplaţie. Casa scării adăposteşte un amalgam de forme şi culori, o aglomerare de materiale şi tipuri diferite de a reflecta lumina. În colţul de sus se zăresc lucrări ale artistului, inundate de lumină, şi obiecte orientale colecţionate de Grigorescu în excursiile în Istanbul; covoare decorative, arme, măsuţa şi lădiţa încrustate, papucei, narghilea – acesta este "bazarul” strâns de artist într-un colţ al casei sale. Atelierul este încăperea de cea mai mare dimensiune a casei. Tapiseria de pe perete este franţuzească şi datează din secolul al XVII-lea. Mobilierul simplu este îmbogăţit de preţiozitatea obiectelor din jur. O parte din simeza atelierului cuprinde portrete, peisaje, interioare şi chiar "portretul” pensulelor artistului, obiecte învestite, de acesta, cu afecţiune şi multă căldură. Cadrul oglinzii pare a fi ramă pentru un tablou de Grigorescu. Decoraţiunile covorului şi rama aurie a tabloului reflectat compun o compozitie originală şi surprinzătoare. Aici, în atelier te opreşte în loc prezenţa şevaletului pe care se afla o lucrare neterminată: "La izvor” – una dintre ultimele lucrări ale artistului, ea ilustreaza o temă veche din pictura europeană. Lucrările de mici dimensiuni din ultimul plan al imaginii par timbre în clasorul timpului. Ramele acestora sunt tipice pentru tablourile lui Grigorescu. "Păstoriţă stând” (lucrare aflată pe pereţii atelierului) este una dintre temele preferate de artist. În atitudine relaxată, personajele sale cheamă şi liniştea peisajului. Nici vântul nu se aude în lucrările pictorului, cu atât mai puţin stihiile naturii. Senin în viaţă şi în operă, Grigorescu ne oferă şi nouă momentele acestea de linişte. Biblioteca pictorului cuprinde opere mari din literatura universală şi româneasca. Lucrările din jur sunt în special portrete de oameni simpli (ţărani şi ţigani) sau portrete ale membrilor familiei artistului. În sufragerie, Nicolae Grigorescu îşi aştepta oaspeţii, prieteni ai acestuia şi oameni de seamă pentru cultura românească şi internaţională: Al. Vlahuţă, O. Goga, G. Coşbuc. "Carul cu boi” – una din variantele de mari dimensiuni ale acestei lucrări, tronează în acest spaţiu primitor, de la parterul casei. Muzeul acesta adăposteşte mobilier, obiecte personale, fotografii, scrisori, biblioteca (scrieri de artă, autografe ale scriitorilor contemporani artistului), picturi şi desene (peste 100 de lucrări) ale pictorului Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), unul dintre ctitorii picturii româneşti moderne şi unul din marii artişti ai umanităţii.

Aici au locuit de-a lungul timpului pictorul Nicolae Grigorescu, scriitorul Ion Luca Caragiale, poetul Simion Stolnicu (liceul din oraș purtându-i numele). De numele acestui orășel de munte se leagă și o parte din saga familiei Bibescu. Martha Bibescu a iubit aceste meleaguri, fapt pentru care și-a construit o reședință pe domeniul pe care familia îl deținea la Comarnic care astazi găzduiește actualul Muzeu Cinegetic Posada.

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, situat pe dealul învecinat cu acelasi nume, este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.

La Salina Slănic Prahova (SALINA UNIREA) poți ajunge pe DN 1 -București - Ploiești -Cheia- Brașov. Sau cu trenul București- Ploiești-Slănic. Stațiunea balneoclimaterică Slănic Prahova este situată la 400 m altitudine. Este înconjurată de dealuri cu păduri de stejar și livezi de pomi fructiferi. Slănicul este în primul rând cunoscut ca loc al unor importante exploatări de sare mină de aici fiind una din cele mai mari din Europa. În stațiune se găsesc numeroase izvoare de ape cloruro-sodice. Unele dintre ele au format în gropile vechilor saline lacuri (Baia Baciului, Baia Verde, Baia Roșie), folosite pentru tratament balnear, dar și ca ștranduri. Stațiunea beneficiază de un climat de dealuri și coline, cu veri plăcute, temperatură medie a lunii iulie: 19oC și ierni relativ blânde în ianuarie media temperaturii este de -3, 5C. În localitate se poate vizita Muntele Sării și Salina Unirea unde sunt sculptate în sare busturile lui Burebista, Traian, Decebal, Eminescu și statuia lui Mihai Viteazul. Mină este alcătuită din 14 camere cu profil trapezoidal având 10 m deschidere la tavan și 32 m la talpă și o înălțime de 54 m. Diferența de cotă între suprafața și vatra minei este de 208 m și este parcursă cu liftul în 90 de secunde. La 40 de metri în sus de la tavanul salinei Unirea începe podeaua unei saline mai mici - mină Mihai - care nu este accesibilă publicului. Interesant de văzut și Grota Miresei; numele i-a apărut după anul 1920, când, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de Sare. Din Grota Miresei - formată în 1914, prin prăbușirea unei mine de sare - a rămas lacul. Din păcate astăzi, din Grota Miresei n-a mai rămas decât un colț, iar Muntele de Sare se topește mereu, aproape văzând cu ochii.

Aici își petrecea vacanțele Marta Bibescu și acest loc l-a inspirat și pe Nicolae Grigorescu, care a pictat aici câteva lucrări. Singurul muzeu cinegetic din România. Program Miercuri-Duminică: 9-17/ Luni, Marţi: Închis. Tarif intrare adult: 10 lei

Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund se găsește pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 m, în Munții Siriului; la lac se poate ajunge prin Valea Neagra pe un traseu de 3 ore: plecare din Gura Siriului (520 m), se trece prin valea Milea și se ajunge la Lacul Vulturilor

Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare "România Pitorească".

A fost construit lângă castelul Pelişor. Destinatia initiala a Foisorului era de cabana de vanatoare a regelui Carol I si are 42 de incaperi. Pentru ca Foisorul a fost terminat inaintea Castelului Peles, Familia regala (Carol I si Elisabeta), au locuit o perioada aici, precum si regele Ferdinand cu regina Maria, pana la terminarea Pelisorului. Tot in Foisor, se naste regele Mihai (1921), fiul lui Carol II si al Elenei. Foisorul nu a putut fi vizitat niciodata, deoarece apartine protocolului de stat ca resedinta rezidentiala. Un incediu a ars foişorul şi a fost construit între 1932-1933 în formatul actual.

Basca Chiojdului este ultimul sat din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, la limita cu judeţele Braşov, Covasna şi Prahova. Este puţin la sud de lacul Siriu.

Tradiția culturală a orașului Sinaia s-a conturat odată cu construirea Ctitoriei Cantacuzine, Mănăstirea Sinaia, acesta fiind momentul inițierii unei serii de activități culturale prin înființarea unor instituții de profil: "Casa de Citit", "Cercul Cultural Mihai Cantacuzino", secția din cadrul "Ligii Culturale". De asemenea, datorită renumelui său de "perla carpaților", Sinaia a atras numeroase personalități ale vieții culturale, care au vizitat localitatea ca turiști sau au locuit aici și au creat, inspirați de frumusețea locului: V. Alecsandri, N. Grigorescu, I.L. Caragiale, N. Iorga, G. Enescu, Yehudi Menuhin, ș.a. Dintre obiectivele ce pot fi văzute aici, putem menționa: Complexul Peleș (castelele Peleș, Pelisor și Foișor); Mănăstirea Sinaia; Biserica Mică, Biserica Mare; Muzeul mănăstirii Sinaia; Clopotnița; Mormântul lui Tache Ionescu; Casa George Enescu - vila Luminiș din cartierul Cumpătu; Casa Nicolae Iorga - str. Ghe. Doja nr.1; Casa Anastasie Simu - mare iubitor și colecționar de artă românească - str. M. Kogălniceanu nr.68.

(A nu se confunda cu cele din Maramureş) Rezervaţia naturală complexă Cheile Tătarului face parte din seria monumentelor naturale de pe teritoriul Munţilor Bucegi, în judeţul Prahova. Zona a fost declarată drept rezervaţie în anul 1970 şi se întinde pe o suprafaţă de 0,5 hectare. Se poate ajunge urmând traseul de la cabana Padina. Rezervaţia prezintă structuri carstice, prin care se numără peşterile, lapiezurile, turnurile sau dolinele. Cele două mari peşteri ce pot fi văzute în zonă sunt Peştera Mică şi Peştera Urşilor, care adăposteşte rămăşiţe ale speciei Ursus Spelaeus şi care cuprinde două coridoare de dimensiuni diferite, unul de 88 metri şi unul de doar 25 metri lungime. (coordonatele sunt de la localitatea apropiată)

Cascada Vânturişului, Avenul Vânturiş şi Colţii lui Barbeş sunt monumente ale naturii ce fac parte din Parcul Naţional Bucegi, ca de altfel şi rezervaţiile Vânturiş şi Colţii lui Barbeş. Cascada Vânturiş este de fapt un ansamblu de trei cascade diferite: Cascada de Sus, Cascada Mare şi Cascada din Vale, acestea fiind formate de căderea de la înalţime a apelor spumoase ale Izvorului Dorului, la intersecţia platoului Bucegilor cu avenul Vânturiş – abruptul dintre Colţii lui Barbeş şi Vânturiş, debitul maxim fiind în lunile mai-iunie. Izvorul Dorului iese în apropiere de Piatra Arsă şi străbate platoul Bucegilor, iar apoi prin cotul de 90 grade pe care îl face între Vârful cu Dor şi Vânturiş, se îndreaptă către est, formând cele trei cascade. Străbate apoi Valea Vânturiş şi se varsă în cele din urmă, la Sinaia, în Prahova. Traseul acesta este unul nemarcat şi necesită în jur de 3-4 ore pentru a fi parcurs.

Situată în munții Piatra Mare la o altitudine de 1100m, cascada Tamina este înșiruirea a 5 cascade, din care cea mai mare are înalțimea de 10m, a fost formată prin adâncirea cu mai mult de 50m a unei linii vechi de drenaj instalată pe fisuri verticale în masa calcarelor, posibil și prin prăbușirea unei peșteri. Traseul are o durată de 4 ore (marcaj albastru): traseul pornește de la poșta din Timșul de Sus pe drumul forestier de pe Valea Timișului. Pe dreapta se distinge poteca marcată cu bandă albastră care traversează apa și urcă pe culmea Băii Mici, ce desparte Timișul Sec de Jos de Valea Carierei. De aici se zărește culmea calcaroasă a muntelui. Se merge pe marginea pârâului Pietrei Mici pentru a ajunge la cheile si cascada Taminei, unde apele taie pereţii abrupţi și inalţi de peste 50 m ai albiei.

Cheia este o localitate situată la 60 km nord de Ploiești pe DN1A, în comuna Măneciu. Geografic, se află pe Valea Teleajenului, într-o mică depresiune străjuită de Culmea Bratocea cu Vârful Ciucaș la nord, Culmea Zăganu cu Vârful Gropșoarele la est și Muntele Babeș-Bobu la vest, în Masivul Ciucaș din Carpații Orientali. În apropierea satului se află Mănăstirea Cheia.

Emblemă a Munților Ciucaș și a Văii Teleajenului - cabana Muntele Roșu este punct de referință pentru trasee, loc de belvedere și un spațiu de cazare primitor vestit și pentru bucatele savurate într-un peisaj măreț. Situată în poiana cu același nume, la o altitudine de 1260 m Complexul Muntele Roșu are condiții și prețuri decente, priveliști incredibile și oportunități de entertainment pentru cei activi și mai puțini activi. Locația fost timp de decenii cel mai important punct de cazare din masiv și loc de popas obligatoriu pentru cei ce vizitează Ciucasul dinspre sud. Cabana își trage numele de la culoarea bujorilor de munte (rododendroni) care acoperă pantele învecinate. În plin sezon muntele ia foc, iar acoperișul lambrisit al cabanei devine un tot unitar cu cadrul natural.

Cascada Caraiman este o cădere de apă spectaculoasă care se găsește pe versantul opus al Văii Jepilor, Munții Bucegi. De la baza treptei stâncoase a cascadei, se urcă pe un mic horn si de la Cabana Caraiman se pot face diferite excursii pâna la cabanele Babele, Piatra Arsă, Omul pâna la Crucea Eroilor și spre cantonul Jepi.

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni. La Crucea Erilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni fie cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute) sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (3 ore/3 ore jumate; accesibil doar vara, interzis iarna), cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), pe marcajele turistice de la Piatra Arsă (1 ora jumate) respectiv Vârful Furnica-Telecabina Cota 2000 (2 ore jumate) sau pe traseele marcate turistice de la cabana Omu.Traseele turistice cel mai des accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 ora jumate) sau de la cabana Caraiman pe traseul prin Brâna Caraimanului (50 de minute).

Bușteni (885 m)- Cascada Urlătoare (1055 m) = (punct roșu ; 1 h 15 min) Traseul este accesibil tot timpul anului. Se urcă pe Str. Telecabinei spre telecabină. În tot acest timp putem observa abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Vârful Claia Mare în dreptul căruia se arcuiește Valea Seacă a Jepilor. Lăsând în dreapta vechiul traseu spre Cabană Caraiman pe Valea Jepilor, după un urcuș accentuat ajungem la punctul denumit a€œLa Gratar”. De aici drumul se bifurcă. Spre dreapta, poteca marcată cu triunghi albastru duce la Cabana Piatră Arsă, în timp ce drumul nostru trece peste un mic podeț, traversează Valea Seacă a Jepilor și după un parcurs ușor prin pădure ajungem la Cascada Urlătoare care este impresionantă prin debit și înălțime. O alternativă a acestui traseu este cel prin Poiana Țapului (aproape de intrarea în Bușteni, venind din București), un indicator maro pe partea dreaptă anunță un drum care urcă în stânga. Se merge cam un km cu mașina, după care, la bariere, trebuie să parcați și să continuați pe jos. Acest traseu este mult mai puțin aglomerat decât cel de pe ruta telecabinei.

Locul este cunoscut în principal datorită tradiţiei de a face un sortiment deosebit de cârnaţi - cârnaţii de Pleşcoi. Pentru a menţine tradiţia şi a promova localitatea, se organizeaza anual Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi.

Formaţiuni geologice din Munţii Bucegi. Există o mulţime de legende pe seama lor, de unde şi numele Babelor. Sfinxul este un megalit situat la 2.216 m altitudine. Dintr-o anumită poziţie seamănă foarte mult cu Sfinxul din Egipt, doar că al nostru se spune că este format natural. Locul este accesibil cu uşurinţă datorită telecabinei Buşteni - Babele, dar şi prin traseul montan ce îl leagă direct cu Buşteni şi Sinaia, dar şi cu telecabina Sinaia-Cota 1400. În munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la Topleț, Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon etc. Denumirea de Sfinx datează din 1935. Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (altitudine 2292 m). S-au format prin eroziune. Sfinxul şi Babele sunt două simboluri şi unele dintre cele mai vizitate locaţii naturale din România. În apropiere este refugiul salvamont Babele.

A fost clădit în anul 1911 în parcul al carui proprietar a fost Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino zis "Nababu” din cauza averii sale impresionante. Recent a fost cumpărat de investitori privaţi şi a fost inclus în circuitul turistic.

Zona Munţilor Bucegi. Parcul Naţional Bucegi. Cascada Obârşia este situată în valea cu acelaşi nume, în apropierea Vârfului Omu. Valea Obârşia este o vale tipic glaciară, cu 2 căldări (una inferioară şi una superioară) despărţite printr-un prag. Pe acest prag se formează Cascada Obărşia Ialomiţei. Această cascadă este locul de naştere al Ialomiţei. Cascada Obârşiei are o înălţime de aproape 100 de metri, iar rupturile de pantă, modul de colectarea al apei, vâltoarea apelor de munte, susurul minunat pe care aceasta îl crează în momentul în care se revarsă în lac ăi oferă o frumuseţe deosebită. La cascadă se poate ajunge pe un traseu marcat cu banda albastră, plecând de la hotelul Peştera sau Cabana Omu.

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Cele două Pâcle sunt la distanţă de 2,1 km în linie dreaptă una de cealaltă şi au drumul comun până la o intersecţie unde drept înainte se merge la Pâclele Mari şi la stânga sunt Pâclele Mici. La apropierea de acea intersecţie sunt panouri mari care anunţă în mod greşit că la stânga sunt Pâclele Mari. Aşadar majoritatea turiştilor merg acolo şi nu au prea multe de văzut. Sursele oficiale (WDPA/IUCN) inregistrează exact invers. Pâclele Mari sunt cele cu reclamă mai puţină (panou cu Muddy Land), drept înainte şi Pâclele Mici sunt la stânga. Realitatea de pe teren susţine aceste înregistrări oficiale, mergând înainte spre Pâclele Mari veţi opri în parcare La Hangar, şi pe jos urmând traseul amenajat veţi urca dealul şi în 5 minute ajungeţi la vulcani. La Pâclele Mari sunt zeci de vulcani! Suprafaţa pe care o schimbă în permanenţă prin scurgerea noroiului este mult mai mare decât la cele mici. Înregistrare WDPA: ID14593 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mari_Nature_Reserve) şi IUCN2261. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Înregistrare WDPA: ID183827 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mici_Nature_Reserve) şi IUCN2262. La Pâclele Mici sunt doar 2 cratere de vulcani! Până şi suprafaţa cu nămol este mult mai mică decât la Pâclele Mari. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Este construită între 1393-1394 de către Mircea cel Bătrân. La anul 1417 cetatea Turnu a intrat sub stăpânire turcească și a fost transformată împreună cu o zonă de securitate (stabilită în adâncime cu o rază de 15 km de la cetate) în raiaua Turnu. În urma războiului ruso-turc din 1828-1829 (prin tratatul de pace de la Adrianopole din 1829) s-a stabilit ca raiaua Turnu să fie părăsită de către turci și restituită Țării Românești.

Cheile Orzei sunt situate în Masivul Bucegi, la sud de lacul Scropoasa, au o lungime de 1,5 km, și sunt considerate ca fiind cele mai strâmte, mai spectaculoase și mai sălbatice chei din Valea Ialomiței. În anul 1970, pentru a proteja acest spațiu valoros, s-a constituit Rezervația Naturală Complexă Cheile Orzei. Cheile sunt de o frumusețe aparte iar pereții de calcar par uneori că închid calea turistului. Un punct de plecare înspre chei este tabăra Vânători din apropierea localități Dobresti. La Dobrești se ajunge pe o drumul Târgoviște - Moroeni.

Sinaia-Cheile Zănoagei-Lacul Bolboci - În zonă sunt trasee superbe ce pot fi făcute la picior, și poți avea ca obiective Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului sau Peștera Ialomicioarei. Se ajunge greu și parându-ți rău de mașină...Pentru că drumurile, aproape forestiere, sunt pline de cratere. și distruse atât de apele și ghețurile care se topesc destul de târziu, cât și de absența completă a investițiilor. Dacă ai un 4x4 te poți încumeta să urci pe drumul care trece pe lângă cabană Cuibul Dorului, pentru a ajunge la un moment dat în drumul de pe platou, care duce la Piatra Arsă dacă îl urmezi spre dreapta, sau la Bolboci, dacă o iei spre stânga. În afară de mașină, cel mai bine ar fi să faci o drumeție pornind din Sinaia pe piciorul Pietrei Arse - Piatra Arsă - Padina, sau cu telecabina până la Babele sau Miorița și de acolo tot în jos spre valea Ialomicioarei. Alternativ poți veni cu bicicleta, dacă îți permit picioarele. Traseul către Lacul Bolboci sau cel care duce mai departe, către Vârful Omu, este deschis doar pe perioada verii, 1 Iunie - 30 Septembrie. Practic, aceeași perioadă în care găsești deschis și Transfagarasanul. Peștera Ialomiței este și ea deschisă turiștilor și merită să fie vizitată. Un caveat celor amatori de drumeții care se gândesc să vină pe drumul pietruit dinspre Bolboci - praful ridicat de zecile de mașini care trec pe acolo vă va tăia tot cheful de munte. Preferabil e să vedeți lacul doar de sus, sau să veniți pe acel drum după o ploaie zdravănă. Peisajele din golul alpin sunt superbe, însă din păcate pășunile, probabil revendicate, sunt împânzite de turme de vite care degajă un miros greu. Din fericire turmele de oi care distrugeau muntele prin pășunatul excesiv s-au mai împuținat. Cel puțin aparent. Pe Valea Ialomicioarei sunt nenumărate locuri de campare, iar lângă cabana Miorița ai acces la o zonă unde poți campa civilizat. Atenție însă la urși, precum și la densitatea de manelisti pe metrul pătrat. Dacă vrei doar un picnic de weekend, e mai bine să te oprești cum treci de Chei, mai departe de cabane. Cabanele și pensiunile, cele cunoscute precum cabana Piatra Arsă, hotelul Peștera, cabana Padina, Bolboci dar și cele construite recent în zonă sunt mai mult decât suficiente, cabanierii spunând că nici chiar în weekend locurile de cazare nu se acoperă. La Cabana Bolboci poți găsi atât cazare decentă, cât și mâncare la prețuri rezonabile. Minusul ar fi acela că nu au camere cu baie proprie.

Aflată la 1600 m altitudine, în imediata apropiere a Hotelului Peștera, este unul din cele mai importante obiective turistice ale Bucegilor. Adâncimea porțiunii accesibile este de 400m. Deschiderea la intrare 15m. Peștera este în întregime electrificată iar accesul turiștilor se face pe scări de lemn. Găsim în ordinea parcurgerii: Sala "Mihnea Vodă": 115m lungime, 15m lățime, 10-25m înălțime Sala "Decebal": 300m lungime, 10-15m lățime, 3-10m înălțime Sala "Maria": 20m lungime, 3-25 lățime, 2-8m înălțime Sala "La răspântie" Punctul "La lacuri" Marea "Grotă a urșilor": 72m lungime, 36m lățime, 25m înălțime. Aici au fost găsite schelete ale ursului de peșteră Grota ascunsă, cu stalactite și stalacmite Sala "La altar" Între Sala Sf. Maria și răspântie, înainte de podeț pe partea dreaptă, e un topogan care urcă și printr-o strâmtoare intri în sala HADES sală descoperită de grupul de speologie HADES din Ploiești de la I.P.G. Această sală coboară vreo 20 metri, e foarte mare și nu e accesibilă decât speologilor sau turiștilor echipați cu lanterne fiind neluminată. După Altar mai sunt 2 săli cam la același nivel din care printr-o strâmtoare triunghiulară de circa 50 de cm se coboară în nivelul activ al peșterii.

Lacul Scropoasa se află în Munții Bucegi, pe Valea Ialomiței. Lângă acesta a apărut acumularea Bolboci, în apropierea Cheilor Zănoagei. Lacul Scropoasa ocupă o suprafața de 56 600 m2. Lacul Scropoasa alimentează a doua cea mai veche hidrocentrală din țară, Hidrocentrala Dobresti, construită în anul 1936. În spatele barajului se întinde oglinda verzuie a unui minunat lac de acumulare. Pe un mic platou se află cabana Scropoasa (1206 m), o oază de liniște și ospitalitate. De la Dobrești pînă aici, faceți două ore de mers relativ relaxat. Este accesibil plecând din com. Moroieni și trecând de cele 3 tabere școlare, după care pe traseu marcat prin pădure, până la cabană, ajungându-se astfel și la cabana cu același nume. De aici se pot face excursii către cabanele Bolboci, Cheile Zănoagei, Padina, Peșteră. Trecerea de pe chei spre lac se face printr-un tunel săpat manual acum 75 de ani de circa 100m (proprietate Hidroelectrica).

Cascada Bradul se află în Munţii Buzăului, în Masivul Siriu, pe Valea Bradului

Monumentul comemorativ al Adunarii de la Islaz este situat în centrul localităţii Islaz şi comemorează locul unde, pe 9/21 iunie 1848, a avut loc Adnarea Populară care a aprobat Proclamaţia de la Islaz. Acest document era programul Revoluţiei de la 1848. Monumentul a fost realizat în anul 1969 şi este reprezentat dintr-un bloc masiv de beton ce are montate pe el nişte reliefuri executate în travertin. Islazul este localitatea cea mai apropiată de vărsarea Oltului în Dunăre, chiar la gura de vărsare a acestuia, la vreo 10 km vest, faţă de Turnu Măgurele, şi din acest motiv, pe lângă importanţa istorică şi culturală a locului, poate fi amintită şi frumuseţea peisajului creat de natură. La gura Oltului poate fi descoperită o plajă cu nisip fin, neatinsă de turismul de masă. Tot în zona aceasta, pe Dunăre se găsește şi Rezervația Naturală Ostrovul Mare, Islaz.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului (ulterior zona devine Sinaia) între 1873 și 1883 (cu extinderi până în 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România și din Europa. A fost resedinta de vara a regelui Carol I al României. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării. Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

Bucegi - se ajunge prin Sinaia (mai scurt) sau Moroieni - drum recomandat pentru masina: prin Moroieni

Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă situată în satul Galița. Nu se poate spune când a fost înfiinţat primul aşezământ monahal în această zonă, dar izvoarele istorice consemnează apariţia Derventului în secolul al IX-lea, întemeiată de călugări autohtoni, aparţinând de eparhia Tomisului şi Durostorumului.

Transfăgăraşanul sau DN7C este probabil cel mai cunoscut drum românesc ce străbate munţii. Construit între 1970-1974 de armată, are 90 de km şi era gândit să aibă un rol strategic în apărarea ţării în caz de invazie rusească. Punctul cel mai înalt este la Bâlea Lac, 2034m. Priveliştea serpentinelor ameţitoare este fantastică. Principalele obiective ale Transfăgărăşanului sunt Cetatea Poenari (cetate refăcută de Ţepeş; este înainte de lacul Bicaz, unde e punctul de transformare al barajului), Barajul Bicaz, Cascada Capra (pe partea dinspre Argeş, chiar înainte de Bâlea) şi la Bâlea. A fost până în 2010 cel mai înalt drum asfaltat din ţară, acum este depăşit cu mai mult de 100 de metri de TransAlpina (Parâng). Pe partea sibiană există telecabină până la cascada Bâlea. Drumul uneşte Transilvania de Muntenia şi are conexiunile din Piteşti - Curtea de Argeş - Vidraru sau dinspre Sibiu (drumul Sibiu - Braşov) - Cârţişoara. Top Gear a filmat o emisiune în România şi au rămas încântaţi de frumuseţea peisajului şi a vederilor din Munţii Făgăraş peste care se întinde Transfăgărăşanul.

Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare. Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole. Mănăstirea este la ieşirea din Curtea de Argeş, spre Transfăgărăşan.

Chei în Bucegi, la sud de lacul Scropoasa. Au o lungime de 1,5 km şi sunt considerate cele mai strâmte, mai spectaculoase şi mai sălbatice chei de pe Valea Ialomiţei. În 1970, pentru a proteja acest spaţiu valoros, s-a constituit Rezervaţia Naturală Complexă Cheile Orzei.

Cascada Martinu se află pe Valea Caşoca, în Munţii Buzăului. Înainte de a urca spre barajul de la Siriu, pe partea dreaptă a şoselei se află un drum forestier. La doar câţiva kilometri distanţă, pe acest drum, în mijlocul pădurii poate fi descoperită spectaculoasa cascadă Pruncea sau Caşoca. Pentru a o admira trebuie să cobori sub nivelul drumului cu câţiva metri. De la cascada Martinu, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Cascada Martinu, ca şi Cascada Pruncea se află pe Valea Caşoca, în judeţul Buzău. Dinspre satul Caşoca, comuna Siriu, desfăşurat la gura de vărsare a Râului Caşoca, obiectivele principale sunt Lacul Caşoca, Cascada Martinu şi Cascada Pruncea. Sunt usor accesibile, o potecă lată, aflată pe marginea vechiului terasament de cale ferată forestieră, ducând exact până la ele. Lacul Caşoca s-a format în 1969, în urma barării văii de către două alunecări şi se află la doar 4 kilometri de la vărsarea râului Caşoca în Buzău. Cascada Martinu este o cădere de apă de circa 2-2,5 metri, are o marmită extraordinar de frumoasă la bază şi se situează la aproximativ 2 kilometri de de lac. De aici în colo, valea tăiată de roci mai dure, se îngustează treptat căpătând aspect de defileu. În amonte de confleunţa cu pârâul Pruncea, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Caşocăi să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una din cele mai frumoase cascade din Munţii Buzăului.

Cetatea Râșnov este o cetate țărănească veche din orașul Râșnov (județul Brașov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Muntii Buzaului, Cabana 14 scaune, langa lacul Siriu, 6 km din DN10, de la Pensiunea Elena drum forestier

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi. Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

Nehoiaş –Varlaam, din dreptul podului ce traversează Bâsca Rosilei la ieşirea din Furtuneşti (pe stânga rîului). De acolo se merge pe drumul forestier ce urcă pe Valea Tainiţei şi apoi în lungul Culmii Ivăneţu, traseul porneşte înspre vest circa 10 kilometri. În prima parte a drumului, poteca însoţeşte râul pe dreapta, iar după 1,2 km de la răspântia drumului forestier ce merge la Ivăneţu – Ploştina, se traversează apa mergând pe stânga acestuia. Imediat, după trecerea pe malul stâng, atrage atenţia o cădere puternică de apă; peisajul este completat de numeroşi pini ce stau agăţaţi pe poliţele structurale şi pe capetele de strate din jurul cascadei. Privind cu atenţie printre arbori se zăreşte, la câţiva metri mai jos de şosea, cascada Tainiţei, unde apa cade de la 7-8 metri. În dreptul ei pereţii formaţi din strate groase de gresie aduse la verticală (Colţii Tainiţei) au înfăţişarea unor contraforturi.

Defileu format din șapte trepte cu înalțimi între 2.5 și 15 metri, care dau îi dau numele și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări este ridicat

Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Kronstadt. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief. Chiar dacă s-au găsit semnele unei locuiri încă din era neolitică, apoi dacică şi tradiţia preia anul 1203 ca anul naşterii oraşului, prima atestare documentară este în 1211. Oraşul a fost sub ocupaţie austro-ungară şi a cunoscut dezvoltarea în acea perioadă. Sunt foarte multe obiective în Braşov, o parte dintre ele sunt dezvoltate în articolele noastre. Oraşul de la poalele Tâmpei este cu siguranţă o destinaţie importantă care nu trebuie ratată! Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță de oraş. În Braşov se ţine festivalul Cerbul de Aur.

Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. A fost aproape în permanenşă o cetate a ocupaţiei austriece. Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea "legenda pare să fie mai puternică decât realitatea ... aici turnându-se Interviu cu un vampir ”, un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. În 2006 a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.

Cetate romană în cartierul Celei din Corabia. De văzut şi Fântâna Secretă şi de povestit cu urmaşul lul Popa Şapcă, ghidul cetăţii!

La Colți a fost singura exploatare de chihlimbar din România, exploatare închisă în 1948. Muzeul Chihlimbarului din Colți, administrat de Muzeul Județean Buzău, a fost deschis în 1973 și este singurul astfel de muzeu din România. Colecția muzeului este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră.[1] Cele mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică.

Mănăstirea este un ansamblu (parțial) rupestru din secolul XIV, reînființat în anul 1512, în perioada domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Biserica mănăstirii este săpată în stâncă (gresie). Lângă biserică, săpat tot în stâncă, se află trapeza mînîstirii, sala de mese a mănăstirii, un spațiu dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber, pentru a face judecăți publice. Este situată la 400 m de centrul comunei Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei (județul Argeș). Această localitate este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor. În prezent încă se mai pot observa în zonă ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Biserica rupestră de la Corbii de Piatră a fost săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de circa 30 m și lung de 14,5 m. În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș. Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică la noi în țară. Deasupra peretelui vestic al bisericii rupestre este amplasată o cruce de tip latin cu capitel piramidal detașabil de la anul 1761. La aproximativ 280 m de biserică se află piatra și stânca haiducului corbean Zdrelea.

Fenoment ce se găseşte pe valea Slănicului, pe un deal în apropiere de satul Terca (comuna Lopătari). Este un fenomen natural datorat emananţiei de gaze naturale din pământ care formează câteva flăcări ce ard în permanenţă. Se poate vedea o flacără de până la 1 m înălțându-se în bătaia vântului.

Fostă capitală a judeţului Romanaţi, a fost principalul oraş din zonă de la sfârşitul secolului 19 până la mijlocul de secol 20. De la est la vest este străbătut de râul Gologan, ale cărui ape sunt canalizate subteran pe cuprinsul localității. Se află la intersecţia drumurilor Corabia - Slatina şi Alexandria - Craiova. În oraș se află ruinele unui turn care a fost atribuit de folclor împăratului roman Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului (conform uneia dintre teorii). După împărţirea averii craioveştilor, Mihai Viteazul și-a făcut aici o curte domnească și o biserică. Tot Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oraș. Cea mai veche biserică este din secolul XVI; în biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat haiducul Iancu Jianu. Oraşul este foarte cunoscut în România prin prisma poveştilor cu cele 7 minuni din Caracal: că acolo s-a răsturnat carul cu proşti, că închisoarea era pe strada Libertăţii, cimitirul pe strada Învierii, Fabrica de pâine pe Strada Foamei, etc. În centrul oraşului este un mic monument care cuprinde o roată de car, dar poveştile ne spun altceva: constructorul monumentului din centru nu a fost plătit, şi drept răzbunare a făcut în cadrul monumentului un simbol al carului cu proşti. Alte obiective sunt: Parcul Constantin Poroineanu (fiind recunoscut in Europa ca cel de-al treilea parc natural ca dimensiune), teatrul construit după planurile unui arhitect austriac, în stil eclectic, cu accente neobaroce si neorenascentiste in secolul XIX, Muzeul Romanațiului - posesiune a familiei Jienilor (str. lancu Jianu la nr.24, în casa lui Iancu N. Dorbrudeanu, nepotul lui Iancu Jianu).

Langa Curtea de Argeş - spre Transfăgărăşan, inainte de Baraj Vidraru. Punct frumos de belvedere asupra începutului de Transfăgărăşan. Taxa (modică) se plăteşte după urcarea celor 1480 de trepte, la intrarea în cetate. Cetatea Poenari a fost ridicată pe post de fortăreață contra otomanilor de către Negru Vodă. Vlad Țepeș a renovat cetatea şi a transformat-o în reședință secundară. S-ar zice că şi Cetatea Poienari l-a inspirat și pe Jules Verne în crearea capodoperei Castelul din Carpați prin legendele povestite de o româncă despre misterioasa cetate a lui Vlad Țepeș.

Masivul Piatra Craiului (germană Königstein), adeseori Munții Piatra Craiului, doar Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora. Din punct de vedere structural morfo-geografic, masivul se împarte în trei mari părţi: -Piatra Craiului Mică, cu altitudinea maximă de 1.816 metri, despărţită de restul masivului prin Şaua Curmăturii. -Piatra Craiului Mare, cu înăţtimea maximă de 2.237 metri, cuprinsă între Şaua Curmăturii şi Şaua Funduri. -Pietricica, cu altitudinea de 1.764, care constituie extinderea sudică a masivului până în bazinul Dâmbovicioarei. Trebuie să fiţi foarte atenţi şi la vânturile din zonă, care au o frecvenţă şi intensitate considerabile. În special creasta Pietrei Craiului este expusă permanent acţiunii nemiloase a vînturilor. Direcţia acestora este, predominant, de la nord-vest la sud-est, fenomen care influenţează depunerea zăpezii în coroanele copacilor. Piatra Craiului este un munte deosebit de noros, nebulozitatea locală exprimându-se în circa 200 de zile noroase pe an. Este şi ploios, cele mai bogate precipitaţii căzând în luna iulie. Craiul este acoperit de zăpezi din noiembrie până în aprilie, iar zonele cu avalanşe frevente sunt: Valea Mărţoiului, Valea Funduri, Valea Cheii. Muntele oferă un total de 33 trasee turistice, care acoperă toate gradele de dificultate, dintre care 21 sunt trasee turistice principale, iar 7 sunt destinate doar alpiniştilor experimentaţi.

Comuna Siriu este situată în partea nord-estică a județului Buzău, în Muntenia. Este amplasată pe Valea Buzăului, aflându-se în preajmă, Lacul de Acumulare al Barajului Siriu. La barajul de la Siriu se ajunge destul de ușor. Pe drumul de la Brașov înspre Buzău, după aproximativ 80 km, se deschide o întindere de apă ce pare infinită. Lacul de acumulare Siriu este un lac artificial amplasat pe cursul superior al Buzăului. Lacul, finalizat în anul 1985, are o lungime de 10 km și este destinat pentru producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW. Barajul Siriu este un baraj de pământ, amplasat pe râul Buzău, între masivul Podul Calului și masivul Siriu. Barajul este alcătuit din miez de argilă, rocă și steril.

Mănăstirea Frasinei este situată la doar 17 km. de Rm.Vâlcea. Viață monahală de aici se călăuzește după cea de la Sfântul Munte ATHOS Cele mai puternice exorcizări din România au loc la MĂNĂSTIREA FRASINEI-VÂLCEA. În această Sfântă Mânăstire, femeile nu au acces. Cele care s-au încumetat să pătrundă aici în straie bărbătești au dispărut tragic. Femeile se roagă la "Bisericuța de Jos". Aici se petrec cele mai mari minuni.

Lacul de acumulare Râuşor se află între localitatea argeşană Lereşti şi Cabana Voina

Cascada "La Chişătoare" este un obiectiv turistic aflat în apropiere de Cheile Moeciului şi Cheile Grădiştei, puţin mai sus de acestea. Urmând Părăul Turcu până la locul numit de localnici "La Chişătoare" poate fi descoperită această frumoasă cascadă. Două fire de apă tâşnesc din peretele stâncos şi se varsă în cascade de 15-20 de metri. Pe timp de iarnă, gerul îngheaţă cascadele formând coloane de gheaţă în culori extrem de interesante. Datorită fenomenului carstic destul de rar întâlnit şi unic în zona aceasta locul a fost declarat rezervaţie naturală biogeologică. Fenomenul carstic de suprafaţă este favorizat de depunerile de carbonat de calciu sub formă de travertin şi constă în mai multe firişoare de ape ce cad mai întăi pe o suprafaţă acoperită de vegetaţie, iar apoi, după ce vegetaţia se termină brusc, ele îşi continuă drumul prelingându-se pe peretele stâncos sau căzând cu putere de pe surplombă. Apa de ploaie, după ce străbate solul, devine acidă şi poate dizolva calcarele. În urma acestor acţiuni nu rezultă întotdeauna fenomenele carstice clasice (peşteri, chei etc.), ci şi depuneri de carbonat de calciu sub forma de travertin, "La Chişătoare" acestea fiind favorizate şi de pulverizarea apei (provocată de cascadă).

Este format pe gips, singurul de acest fel cunoscut în ţară, are o suprafaţă de 2,2 ha şi o adâncime de 5 m; este declarat monument natural. Lacul s-a format într-o dolină pe gips, pe la sfârşitul secolului al XIX- lea.

Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră.

Lacul Jgheburoasa este un lac din Munţii Făgăraş Sud, de origine glaciară a cărui adâncime este de aproximativ 2 metri. Lacul are formă de pară şi în apele sale poate fi întâlnit păstrăvul. Este în afara traseelor montane marcate. Face parte din Rezervaţia Naturală din Munţii Făgăraş.

Ruinele cetății Orăția de la Podu Dâmboviței se gasesc la 5-6 km nord de Rucăr, in raza satului Podu Dâmboviței (județul Argeş) şi la 2 km de râul Dâmbovița. Cetatea era situată pe un vârf stâncos, cu pereții abrupți spre vest si nord-vest, pe un platou continuat spre est de Dealul Sasului. Data la care este construită Orăția este în continuare necunoscută. Materialul arheologic gasit cât şi documente şi contextul istoric, presupun ridicarea cetății în a doua jumatate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus ca ea fusese vamă a Transilvaniei, iar o dată cu trecerea cetații în proprietatea Țării Româneşti, Ludovic al V-lea ar fi pus să fie ridicat Branul.

Staţiune celebră în România anilor trecuţi. Staţiunea Govora este una dintre cele 34 de staţiuni balneoclimaterice din ţara noastră (conform Wikipedia) şi a fost remarcată după ce un sătean, Gheorghe Ciurea, descoperă în urma unei săpături că izvorul lui scoate petrol şi apă sărată (1876). Până să devină oficial staţiune (în 1910), Govora oferea un singur stabiliment pentru tratament, în cadrul mănăstirii Govora, unde apa era cărată cu carul, în butoaie. Una dintre atracţiile zonei este mănăstirea Govora, aflată la 6 kilometri de staţiune. Ea dăinuie din secolul XV şi a fost întemeiată se pare de Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş). La mănăstire a fost instalat pe vremea lui Matei Basarab al doilea tipar din Ţara Românească şi cu el a fost făcută prima lucrare tipărită în limba română, Pravila de la Govora.

Peștera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dâmbovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Este o peșteră caldă, cu o tempreatură de 10-12 grade și cu o umiditate moderată. Cascada Dâmbovicioarei se află la circa 500 m în amonte față de Peștera Dâmbovicioara.

Valea Dâmbovicioarei, versantul stâng, masivul Piatra Craiului Argeş; în bazinul hidrografic al Dambovicioarei se găsesc circa 50 de peșteri, cele mai importante fiind Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului etc

Lac de acumulare pe râul Argeş, creat în 1965. Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Este accesibil de peTransfăgărăşan. Cea mai lungă săritură bungee jumping se poate face de aici.

Pe Valea Oltului, mai exact în Munţii Căpăţânii, pe Valea Lotrişorului, Este foarte aproape de staţiunile Călimăneşti şi Căciulata, în vecinătatea localităţii Brezoi. Cascada cu acelaşi nume îşi descoperă frumuseţea chiar şi în anotimpurile călduroase. Se află la o altitudine cuprinsă între 485 şi 515 metri şi este protejată de Parcul Naţional Cozia. Accesul se face de pe drumul european Vâlcea – Sibiu; se face stânga pe sensul acesta de mers şi pe drumul forestier, în 20 de minute, se ajunge pe jos.

La sud-vest de Râmnicu Vâlcea – Horezu se alfă mănăstirea care se spune că a fost făcută din trunchiul unui singur stejar. Legendele spun că ori un călugăr, ori un cioban a visat icoana Fecioarei Maria şi icoana se afla în scorbura unul stejar secular. Stejarul a fost tăiat şi din lemnul lui s-a făcut o bisericuţă, iar icoana se află şi acum în biserica de lemn de la Frânceşti. Ce e de remarcat e că icoana are 1.5 metri pe 1 metru. Legenda ar putea fi legată de anii 1600. În realitate legendele apariției și construirii așezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima mențiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea "de isnoavă de"ntemei", înșirând mănăstirile pe care le-a întemeiat. O pisanie din 1715 cuprinsă apoi în hrisovul bisericii de piatră în anul 1804 confirmă că Matei Basarab este cel care a construit mănăstirea.

Aşezământul Şinca Veche se întinde pe dealul Pleşu, lângă satul Şinca Veche. El cuprinde mănăstirea rupestră sau cele două bisericuţe săpate în piatră, un parc ecologic, un izvor, vatra monoliţilor, o aşezare dacică, un castru roman, un drum istoric şi schitul "Sfântul Nectarie". Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești şi mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. De la grotă, urcând pe poteci, în vârful dealului, se află schitul "Sfântul Nectarie". Este așezat pe tipia Șinca Veche, într-un peisaj mirific, care face corp comun cu Munții Făgărașului. Dacă se continuă plimbarea se poate vedea troița închinată sfinților călugări nevoitori de la Șinca Veche, la piciorul căreia se află icoana în piatră a Maicii Domnului și lumânărarul, se poate descoperi bordeiul acoperit cu iarbă şi izvorul care iese din stâncă și curge în cascadă, formând căderi ce încântă auzul cu susurul lor și băltiri de apă în care îţi poţi odihni privirea, şi din a cărui apă se poate potoli setea, se poate zăbovi la vatra monoliților (vatra vechilor chilii, o vatră străbună și sfântă, unică în România, un loc ce te predispune la meditație și reflexie, la cugetare și rugăciune). De asemenea, în acest complex istoric-ortodox-cultural poate fi descoperită şi o așezare dacică din secolul III-IV î Hr., un castru roman și se poate merge pe drumul dacilor și al romanilor.

Cascada Izvorul Frumos este amplasată lângă un izbuc ce străbate carstul Vioreanu, în Munţii Căpăţânii. Este cunoscut şi ca Izvorul Schitului Pahomie. Urcând pe firul apei, se poate observa că acesta curge printr-o galerie, pe care mai vine şi un curent rece. Izbucul acesta nu este un izbuc în adevăratul sens al noţiunii, dar cu siguranţă este vorba de un fel de aven, care colectează apa de pe platoul Builei şi izbucneşte la baza stratului de calcar. Sus, pe platoul carstic al muntelui, pot fi descoperite doline. Cascada Izvorul Frumos este o cascada cu apă de munte, rece ca gheaţa. Este inclusă în Parcul Naţional Buila – Vânturiţa.

Mausoleul de la Mărășești este un monument dedicat eroilor Primului Război Mondial. Mausoleul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române

Situl arheologic Basarabi-Murfatlar se află la o distanță de 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este alcătuit din camere și galerii, fiind săpat într-un deal de cretă situat în apropierea carierei de extragere a cretei din Basarabi. A fost descoperit pe 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. Acest complex, a adăpostit, în opinia cercetătorilor, prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României.

Capidava a fost un centru fortificat geto-dac, apoi cetate romană, pe malul drept al Dunării dobrogene, pe locul unde se află astăzi satul cu același nume Capidava. Distrusă de goți în secolul III, fortificația a fost refăcută în secolul următor, devenind apoi și centru episcopal (ruine). Aici se ajunge foarte usor, facand stanga spre Cernavoda imediat sub podul de la iesirea de pe autostrada, si urmand drumul spre Seimenii Mici. De acolo, tineti tot inainte si dupa cativa kilometri superbi veti da de cetate, pe partea stanga a drumului

Formaţiuni stâncoase foarte interesante din Podişul Casimcei, cea mai veche zonă din România. Cuprind şi mai multe peşteri importante din punct de vedere arheologic și paleontoligic. Se poate practica escalada.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.

Mănăstirea Hurezi (sau Horezu) este unul din cele mai importante complexe monahale din Valahia (Muntenia). O capodoperă a stilului brâncovenesc și o excelentă sinteză artistică, Mănăstirea constituie, prin arhitectura, sculptura şi pictura sa, unul din cele mai reprezentative monumente ale epocii brâncoveneşti, o perioadă de mare înflorire culturală a Valahiei. Este, probabil, cel mai vast şi somptuos complex monahal din cele ridicate în sud-estul Europei la sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind ridicat după tipicul marilor mănăstiri de pe muntele Athos, organizat în jurul catoliconului izolat de propria-i incintă, lângă care se află un rând de schituri. Structura complexului urmează modelul regulat al stilului renascentist, impunând o anumită simetrie pe axa est - vest: biserica mare în centrul incintei, paraclisul situat deasupra refectoriului şi în exterior, în partea de răsărit, „Bolniţa”, iar în partea de apus schitul „Sfântul Ştefan”. Pentru a completa structura nord-estică în formă de cruce, a fost înălţat schitul „Sfinţilor Apostoli”, iar spre sud-est a fost ridicată Biserica „Sfinţilor Îngeri”. Ctitorită în 1690 - „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire” - şi bogat înzestrată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Mănăstirea Horezu se remarcă mai ales prin puritate şi echilibru arhitectural, prin bogăţia de ornamente sculptate, prin viziunea compoziţională de inspiraţie religioasă, prin portretele votive şi elementele decorative pictate. Păstrarea intactă a valorilor sale, pictura murală, foarte bine păstrată în starea sa iniţială, inscripţiile pictate şi sculptate, piesele inventarului mobil original: iconostasuri, obiecte liturgice, candelabre, icoane etc., unicitatea stilistică a complexului monahal integral conservată, dar și asigurarea continuității lor au făcut ca în anul 1993 obiectivul să fie inclus în Patrimoniul Mondial Unesco. Mănăstirea este situată în mijlocul unui cadru pitoresc de coline împădurite, pe valea râului Romanii de Jos, în satul ce se numea, la acea vreme, Hurezi (astăzi satul Romanii de jos, orașul Horezu) din județul Vâlcea și este și punct de start al unui traseu spre Mănăstirea Bistriţa - Parcul Naţional Buila Vânturariţa, şi de la Bistriţa spre Mănăstirea Arnota.

Vechi centru comercial, prima dată apărând în anii 1300 cu numele Drinago (hărţi spaniole, catalane). Situat pe malul stâng al Dunării, la distanță de aproximativ 20 de kilometri de Galați. Orașul vechi se afla în spațiul delimitat de Dunăre și actuala Stradă a Unirii (fosta a Cetății), ce urmeză și azi traseul fostului zid al orașului. După readucerea în cuprinsul Țării Românești a orașului, în 1829, autoritățile ruse de ocupație au hotărât retrasarea planului urbanistic, plan ce viza așezarea noilor străzi sub forma unui arc semicerc, fiecare stradă urmând să pornească de la Dunăre și să se oprească tot la Dunăre. Astfel se prezintă și astăzi Bulevardele Cuza Vodă, Independenței și Dorobanților, dar și străzile Plevnei, Rahovei, Griviței și Ștefan cel Mare. De altfel, Brăila este unul din puținele orașe din țară care a păstrat neschimbate denumirile străzilor în ultimii 130 de ani, aceste nume nefiind schimbate nici în perioada comunistă. De asemenea, orașul păstrează neschimbate foarte multe clădiri din secolul al XIX-lea, fiind o adevărată rezervație arhitectonică pentru cei interesați.

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a sa este un act din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul. Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Un document al vremii specifică că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, "și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții din temelie o au risipit". Este refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între 1515 - 1519 tot de către boierii Craiovești. Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei aduce de la Constantinopol cea mai de preț comoară a lăcașului, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Croiovescu de la un turc cu aur.Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea banului față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler, întradevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame:"Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage". Se mai spune că la 1763 când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, este adusă racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi dispărând definitiv. În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie așezate sfintele moaște.

Nu departe de Mănăstirea Bistriţa, la intrarea în Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Pe drumul forestier ce urcă de-a lungul râului spre parcul naţional.

Nu departe de Mănăstirea Bistriţa, la intrarea în Parcul Naţional Buila Vânturariţa. De la drumul forestier ce urcă de-a lungul râului, se va face o cărare pe deal la stânga. Urcaţi treptele şi acolo e intrarea în Peşteră.

În comuna Măldărești, judeţul Vâlcea, situată la aproximativ 4 km de Horezu, într-un cadru natural pitoresc, a fost organizat "Complexul Muzeal Măldăreşti", ce reuneşte Culele Greceanu şi Duca, precum şi casa memoriala I.G. Duca. acest complex face parte din patrimoniul cultural naţional, deţinând clădiri tipice arhitecturii civile din Oltenia, alături de peste 3000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramică (din centrele Horezu, Slătioara, Dăeşti, Târgu Mureş, Oboga), precum şi obiecte ce au aparţinut familiei Duca: mobilier, tablouri, fotografii, cărţi, colecţia de 20 de tablouri de patrimoniu ale Olgăi Greceanu. Clădirile aflate în acest muzeu sunt monumente deosebite ale arhitecturii românesti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă, cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii. Etimologia cuvântului "culă” spune că acesta derivă din turcescul "kule”, care desemnează un turn. În spaţiul românesc defineşte, prin extensie, o locuinţă întărită, în formă de turn, ce are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj şi retragerile succesive ale zidului, în înălţime. Acest tip de construcţie se află răspândit în aria Peninsulei Balcanice, cu precădere în Serbia şi Albania, dar şi în Bulgaria, iar la noi în ţară, el este caracteristic numai zonei învecinate spaţiului balcanic, respectiv Olteniei şi vestului Munteniei. Culele au fost ridicate de boiernaşii olteni ca măsură de apărare împotriva ameninţării incursiunilor paşalelor de la Vidin şi Ada-Kaleh, dar şi împotriva cetelor de haiduci care se înmulţiseră îngrijorător, şi au dăinuit până în zilele noastre, făcând dovada rezistenţei lor. Cula Greceanu este cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex muzeal. Păstrează acest nume pentru că, de-a lungul timpului, ea a trecut, prin zestre, de la familia Măldărescu, la familia Greceanu. Lăsând la o parte legenda care atribuie ridicarea acestui edificiu unuia dintre căpitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldăr, argumentele istorice datează construcţia către sfârşitul sec. al XVIII-lea, când ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de "jupân Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa ego Eva". Clădire înaltă, cu ziduri văruite şi străpunse de metereze, mica cetate croită pentru nevoile familiei Măldărescu se înscrie şi ea în stilul edificiilor întâlnite în Oltenia şi Muntenia, fiind o contopire a caselor boiereşti întărite, cu trăsăturile caselor ţărăneşti. Cula devine astfel loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. La etaj se ajunge urcând pe o scară de stejar cu trepte groase, zidul casei scărilor fiind străpuns de două găuri de tragere. Scara dă într-o logie deschisă prin două arcade trilobate, elegante, iar din logie se pătrunde în turn, într-o cameră care putea fi baricadată. La primul nivel al culei se află o încăpere, fosta cameră de primire, din care se trece într-o altă odaie, susţinută de bolţile pe care sunt zugrăvite portretele Măldăreştilor, luând ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere. La al doilea etaj se află un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate, iar în partea de nord se găsesc două camere amenajate într-o perioadă recentă, pe locul unde fusese cândva un pod. Ferestrele pivniţei, lucrate în piatră traforată, cele două cerdace cu arcade şi bolţile de penetrare amintesc de stilul brâncovenesc. O particularitate a construcţiei (printre cele mai vechi, de acest tip, din ţară), la Cula Greceanu, este aceea că pivniţa nu comunică cu etajul. Aceasta prezenta avantajul că, în caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar şi dezavantajul că, fiind uşor adâncită în pământ, ferestrele şi cerdacul de la etaj puteau fi mai uşor accesibile răufăcătorilor. După ce a fost restaurată, încă din anul 1967, Cula Greceanu a fost deschisă publicului vizitator. În prezent, expoziţia de bază, organizată în interior, încearcă să ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernaş oltean. Cula Măldărescu (sau Cula I.G. Duca) este impunătoare prin masivitatea zidurilor şi a fost construită în anul 1812, de către Gheorghiţă Măldărescu. Inscriptia de pe peretele etajului, în care se poate descifra 1827 reprezintă de fapt anul executării stucaturilor. Construcţia de formă dreptunghiulară, cu un ieşind în partea de vest, este alcătuită din parter şi două etaje. Parterul prezintă caracteristicile culei, fiind prevăzut cu o uşă de acces din lemn de gorun masiv – comună beciului şi părţii locuite a culei, şi cinci ferestruici înguste ce par nişte metereze. Aici se văd stâlpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Etajul I cuprinde o încăpere mare, iatac şi o sală, iar la etajul al II-lea se află două odăi, o încăpere mai mică şi un vast cerdac, al cărui tavan este împărţit în trei registre, având fiecare la mijloc câte un motiv decorativ. În anul 1910 I.G. Duca, îndragostit de pitorescul locului, încă de pe vremea când fusese numit judecător la ocolul Horezu, aflând că cele două construcţii sunt nelocuite, le cumpără şi hotărăşte să-şi construiască, în apropiere, o modestă casă de vacanţă. Tot el este şi cel care, prin pasiunea lui pentru tradiţie şi autentic, încearcă să amenajeze interiorul culei Măldărescu, într-un mod cât mai original. Astfel, prin anul 1912, "pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint şi căldăruşi de aramă din care atârnă flori; pe pereţi sunt înşirate farfurii lucrate de ţărani, icoane vechi adunate de pe la bătrânii satelor, prosoape, cruci, sfeşnice cumpărate de prin bâlciuri îndepărtate; pe jos şi pe scaune sunt întinse, într-o neregulă plăcută, tot felul de scoarţe, lăicere şi covoare vechi". Deoarece majoritatea acestor obiecte au dispărut, în zilele noastre se încearcă organizarea unei expoziţii permanente care să păstreze, în linii mari, aceeaşi tendinţă de la începutul secolului. La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele: Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul. La Măldăreşti, în afară de cele două cule şi Casa Memorială I.G. Duca, care funcţionează în prezent ca muzeu de arhitectură, imediat, în apropiere, se mai află şi Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfintii Voievozi (poartă hramul tuturor celor trei sfinţi), o veche biserică ortodoxă, zidită între anii 1774-1790, ca lucrare a jupânului Gheorghe Măldărescu.

Oraş din judeţul Galaţi cu câteva obiective interesante în oraş sau împrejur: Parcul Central Pazvante, Rezervație Paleontologică Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci , Mausoleul Tişiţa Mărăşeşti.

Inițial, mănăstire de călugări, din anul 1999, se transformă în mănăstire de maici, dependentă de stăreția Mănăstirii Bistrița (județul Vâlcea). Este construită de domnitorul Matei Basarab între anii 1633-1634. Se află pe un versant de munte vis-a vis de mănăstirea Bistrița. Este foarte greu de ajuns, datorită cotei ridicate unde se află. În prezent accesul auto este favorizat de șoseaua de acces a carierei de calcar existentă lângă lăcaș. Studiile au constatat că este construită pe locul unde au mai existat biserici.

Masivul Buila-Vânturariţa este situat în partea central-nordică a Judeţului Vâlcea şi face parte din Munţii Căpăţânii. Masivul iese în evidenţă faţă de lanţul principal al acestora, atât prin dispunere cât şi prin constituţie şi relief. Creasta principală a Munţilor Căpăţânii, constituită preponderent din şisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare înspre nord şi sud. Excepţie fac două masive calcaroase, ale căror creste principale sunt dispuse pe direcţia SV-NE: Masivul Târnovu în nord-vest şi Masivul Buila-Vânturariţa în sud-est. Parcul Naţional Buila-Vânturariţa are 6 puncte de intrare: 3 în Comuna Costeşti – unul pe Valea Bistriţa şi două pe Valea Costeşti: Bistriţa, Pietreni-Prislop şi Pietreni-Valea Morii; 1 în Comuna Bărbăteşti pe Valea Otăsăului; 1 în Satul Cheia pe Valea Cheia; 1 în Oraşul Băile Olăneşti pe Valea Olăneşti. Accesul se poate face fie pe drumul naţional 67 Rm. Vâlcea-Târgu Jiu, fie pe drumul judeţean Rm. Vâlcea-Băile Olăneşti. Întreaga reţea hidrografică a Masivului Buila-Vânturariţa este tributară Râului Olt, prin afluenţi direcţi sau indirecţi de dreapta ai acestuia, cu o direcţie de curs, în linii mari de la nord la sud. Principalele râuri care curg în masiv sunt, de la sud-vest la nord-est: Bistriţa, Costeşti, Otăsău, Cheia, Olăneşti. La capitolul lacuri şi acumulări de apă masivul este sărac, fiind prezente doar câteva mici lacuri: cele antropice din Pietreni, generate de alunecarea stratelor pe care s-a depus halda de steril de la cariera Bistriţa, două mici iazuri (topliţe) pe Cheile Bistriţei şi câteva mici tăuri în dolinele din zona Muntelui Piatra, care în verile secetoase seacă aproape complet. În schimb apele subterane au fost foarte active, generând numeroase fenomene endocarstice, reprezentate prin peste 100 peşteri, la care se adaugă numeroase fenomene exocarstice. Sunt prezente numeroase surse de apă de tipul izbucurilor, dintre care cel al Izvorului Frumos de lânga Schitul Pahomie este cel mai important. Altele mai mici se găsesc la nord de Curmătura Builei (La Troiţă), Poiana Scărişoara, Poiana Pătrunsa, Bistriţa. Taxă de intrare: 5 lei/adult (valabilitate 7 zile).

Zona Munţilor Făgăraş. Lacul Călţun face parte din suita lacurilor glaciare ce împodobesc Munţii Făgăraşului, aşadar este un lac glaciar situat în Căldarea Călţun (Lespezi), la nord-est de Vf. Negoiu, la o altitudine de 2135 de metri. Adâncimea sa maximă este de 11,8 metri. Din dreptul lui se poate observa Refugiul Călţun (datorită topografiei muntelui, refugiul este protejat de curenţi pe trei laturi, exceptând doar latura estică), iar în plan secundar se vede Vf. Lăiţel (2390 m). Traseele în Munţii Făgăraş urmează o rută ce face aproape imposibil ca Lacul Călţun să fie ratat (se află pe la jumătatea drumului între Cabana Negoiu şi Cabana Bâlea Lac). Lacul Călţun face parte din Parcului Natural – Golul alpin al Munţilor Făgăraş.

Construit odată cu Parcul Romanescu, cu scopul de a arăta ca un castel medieval. A funcţionat un timp ca terasă şi berărie.

Mănăstirea Suzana e situată într-un fermecător cadru natural, pe Valea Teleajenului, la 760m altitudine.

Pe E81 Sibiu – Râmnicu Valcea se face dreapta la Brezoi( DN 7A ) iar la 25 km se intră în Mălaia

Situat pe valea raului Lotru, la 15 Km de Statiunea Voineasa, judetul Valcea, cu o suprafata de 230 ha si un volum de 8,0 mil. m³ de apa, Lacul Bradisor este sursa de alimentare cu apa potabila a locuitorilor din Ramnicu Valcea si a localitatilor invecinatate.

La lac se poate ajunge fie din Polovragi fie din Brezoi; prin Brezoi se continua spre Ciunget; drumul e rau de mers cu masina, dar peisajul te face sa uiti acest detaliu

La lac se poate ajunge fie din Polovragi fie din Brezoi; se afla in continuarea lacului Petrimanu - spre Polovragi; drumul e rau din Ciunget pana dupa Petrimanu, dar merita facut.

Rezervație geologică în vestul munților Persani, lângă Rupea, (pe DN Brașov-Sighișoara), în apropierea carierei de exploatare a bazaltelor din comuna Racoș, în fapt cel mai vestic punct de apariție a bazaltelor din această regiune dominată de depozite sedimentare. Rezervația cuprinde o serie de formațiuni eruptive bazaltice foarte spectaculoase întinsă pe o suprafață de 1, 05 hectare. Coloanele de bazalt (sau Coloanele bazaltice) de la Racoș au o înălțime cuprinsă între 10 și 15 metri și au apărut datorită răcirii rapide a lavei vulcanice.

Cetatea Făgărașului este cel mai important monument al Făgărașului, unul dintre cele mai mari din țară și chiar din Europa. Complexul feudal de la Făgăraș, a cărui construcție a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și se continuă, prin adăugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și văl de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.

Cel mai înalt vârf din România (2544 m). Pentru cei pasionaţi de trasee montane. În apropiere este Refugiul Vistea şi Iezerul Triunghiular.

Al doilea cel mai înalt vârf muntos din România (2535 m). Pentru cei pasionaţi de trasee montane. În apropiere este Lacul Călţun.

Este numită şi "capitala Olteniei”. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân. La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă. Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie. În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban. Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București. Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților. În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară. În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova”. După ce intrăm în al doilea război mondial, în noiembrie 1916 Craiova este ocupată de trupele germaneși austro-ungare; timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.

Lac glaciar situat în mijlocul munţilor Făgăraş la 2241 de metri altitudine şi doar 45 de minute de mers pe unul dintre traseele turistice din Bâlea Lac. Cu o adâncime maximă de 11 m, peisajele din jurul lacului, vederea în ansamblu a munţilor Făgăraş, traseul pe care îl parcurgeţi, toate sunt de o frumuseţe rară.

Semnele activităţii omului în zonă sunt foarte vechi, dar prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445. Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc. În secolele XVIII-XIX comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza (locuinţa sa de pe strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului este muzeu).

Cetatea de la Păcuiul lui Soare (Cetatea Vicina) a fost o bază navală bizantină ridicată în jurul anului 1000, se pare, între 972 şi 976, pe o insulă de pe Dunăre, lângă Ostrov. Trupele împăratului Ioan I (din dinastia împăraţilor macedoneni), poreclit Tzimiskes (pentru că era un tip scund însă foarte capabil), au construit lângă Ostrov o cetate care a dăinuit timp de 500 de ani, apoi a a fost abandonată și dispărută până la redescoperirea ei din 1955. Se află la aproximativ 130 km de Constanţa, iar la fața locului veți găsi aproximativ 15-20% din ce a fost cândva fortăreața. Fiind pe o insula din mijlocul Dunării, poate fi un loc deosebit de atractiv turistic, trebuie doar să ne dorim acest lucru și să muncim puțin. Francezii de exemplu fac o sărbătoare dintr-o insulă care apare doar în timpul mareei, de ce nu am putea și noi? Apele Dunării o macină, pentru a o avea și pe viitor, are nevoie de intervenția omului.

Zona Munţilor Făgăraş. În Muntii Făgăraş se constituie cea mai densă reţea hidrografică din Carpaţi, în acest masiv putând fi observate o serie de lacuri glaciare: Avrig 2011 m, Călţun 2147 m, Doamnei 1865 m, Bâlea 2034 m, Podrăgel 1893 m, Podragu 2136 m. Ele sunt puncte de popas sau de înnoptare pentru drumeţii de pe munte. Majoritatea acestor lacuri se găsesc în traseul principal de creastă (Avrig, Călţun, Capra, Urlea), iar cele care nu sunt în traseul de creastă se găsesc în traseele de legătură (Doamnei, Bâlea, Podrăgel). Lacul Doamnei, mai puţin cunoscut, este aşa cum spuneam un lac glaciar situat o altitudine de 1865 de metri, cu o adâncime de 1,5 metri şi o suprafaţă de 3000 mp. Prin preajma lacului trece o potecă turistică mai puţin circulată, marcată cu cruce roşie şi care face legătura, prin ocol, între Hotelul Bâlea Cascadă şi Balea Lac, prin Valea Doamnei (afluent al Râului Bâlea). Traseul Lacul Doamnei – Lacul Bâlea poate fi parcurs într-o oră şi jumătate (potecă slab marcată), iar traseul Cabana Bâlea Cascadă – Lacul Doamnei, peste Piscul Bâlii (aproximativ 1/2 ore), pe la Valea Doamnei (aprox. 1 oră şi un sfert) şi Cabana de Vânătoare se parcurge în 2/3 ore. Lacul Doamnei face parte din Parcului Natural – Golul alpin al Munţilor Făgăraş.

Având pe o parte grupul munţilor Parâng şi pe cealaltă parte Munţii Căpăţânii şi cu o distanţă minimă de doar 2 metri, este considerat spaţiul cel mai mic dintre doi munţi din lume. Cheile sunt considerate atât rezervaţie botanică, cât şi rezervaţie mixtă, în cadrul unui complex carstic. Vegetaţia, cheile, grotele alcătuiesc un peisaj deosebit de atrăgător, valea superioară a Olteţului reprezintă o podoabă a Carpaţilor Meridionali şi merită a fi vizitată.

Legenda spune că peştera era cunoscută încă de pe vremea dacilor şi se spune că acolo se acundea Zamolxes, zeu al dacilor. Din peşteră se spune că dacii puteau ieşi prin diverse tuneluri deasupra şi îşi luau inamicul prin surprindere. De altfel deasupra peşterii pe versant cam la 1000 de metri înălţime au fost descoperite ruinele unei cetăţi dacice datând din sec. II-I i. Chr. În dreptul peşterii cheile sunt foarte adânci; râul nu se vede de pe mal, fiind ascuns şi de vegetaţie. La 800 de metri după peştera Polovragi după un pod se poate coborâ în albia râului. Versanţii sunt abrupţi iar apa curge iute printre stânci. Peştera mai a fost cunoscută ca fiind Peştera lui Barbonie din Polovragi. Pestera este lungă, fiind cartografiaţi aproximativ 27 km (conform spuselor ghidului). Merită văzuţi cei 900 metri electrificaţi. La fel ca în majoritatea peşterilor, temperatura este constanta indiferent de anotimp (cam 10 grade), aerul este relativ umed şi fără curenţi.

Cascadă în Apuseni, în comuna Vidra, sat Nemesti (Nemeşi?), în apropierea Dealului cu melci. Este o splendida cadere de apa situata in partea dreapta a soselei, pe directia de mers spre Campeni, la aproximativ 400 m de sosea. Cădere de 18 m pe peretele stâncos al Arieşului Mic. Zona este declarata rezervatie peisagistica si este protejata pe o suprafata de 2.5 ha.

Judeţele Constanţa şi Tulcea - Proiectele au început, iar acum în Dobrogea este în construcţie cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei

Valea Latoriţei, m-tii Căpăţinii, sat Ciungeţul - se ajunge prin Mălaia. Pe valea Oltului, după mănăstirea Cozia, spre Sibiu, la câtiva km, in Brezoi, se face o stradă la stânga ce duce, printre altele, către Voineasa. După un drum pitoresc pe lângă satele Brezoi şi Mălaia apare o intersecţie cu indicator spre Voineasa si Ciungeţ. O luaţi spre Ciungeţ iar la ieşirea din sat, nu mai este niciun indicator. Trebuie să treceţi pe lânga o termocentrală apoi drumul (destul de prost) continuă prin munţi vreo 17 km. Cascada se afla pe partea dreaptă a drumului; nu are un debit spectaculos dar este foarte frumoasă. Recomandăm vizitarea acestui obiectiv in perioada Mai - Octombrie intrucât in anotimpul rece, apa ingheţată nu mai oferă imaginea de cascadă.

Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Cascada Putnei a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973 şi în prezent Cascada Putnei este inclusă în Parcul Natural Putna Vrancea, ca zonă de management durabil. Importanța Cascadei Putnei constă în caracterul peisagistic și hidromorfologic datorat nu numai cascadei actuale, ci și a cascadei părăsite, rămasă suspendată pe malul stâng, deasupra Putnei, la cca 250 m în aval de actuala cascadă, ca urmare a proceselor tectonice, când o porțiune din patul vechii albii s-a prăbușit, iar vechiul curs a fost deviat pe albia actuală.

E pe teritoriul administrativ al comunei Baia de Fier ocupând versanţii de la 1 km nord de Baia de Fier în Cheile Galbenu. Intrarea în peşteră se află la 45 m deasupra talvegului râului Galbenu, în sectorul de chei al acestuia. Peştera a fost populată încă din epoca neolitică, are o întindere de 7000 de metri, pe 4 nivele, orientarea geografică a întregului sistem de galerii este nord-nord-vest sud-sud-est axată pe direcţia unei linii de fractură. Importanţa acesteia constă în conservarea istoriei vremii: oameni din paleolitic, unelte de piatră şi os, vârfuri de suliţe etc. A fost declarată şi monument al naturii în anul 1955. Este singura peşteră din ţară care dispune de o sală cu pereţii şi planşeul complet concreţionat cu carbonat apatit. La toate acestea se adaugă şi fauna cavernicolă, bine reprezentată, aceasta este una din cele mai reprezentative peşteri din zonă. Dovada numărul mare de turişti ce o vizitează pentru valoarea ei ca monument al naturii, dar şi cu un mare capital cultural deosebit. În 2002 s-au găsit oasele unei femei cu o vechime de 35 000. Ori aceastea, ori cele din Peştera cu oase (Caraş Severin) sunt cele mai vechi oase ale omului modern din Europa, aşadar România deţine dovada celui mai vechi om din Europa! La baza denumirii Peşterii Muierilor se află două legende: Prima spune că, în trecutul istoric, atunci când bărbaţii în putere plecau să apere ţara de năvălitori, femeile luau în grabă copiii şi bătrânii pentru a se adăposti în peştera pe atunci numai de ei ştiută; ei rămâneau ascunşi până la trecerea urgiei. A doua versiune susţine că denumirea de Peştera Muierilor ar veni de la faptul că în zilele uscate de secetă, femeile se aşezau să toarcă la gura cavitătii, unde aerul ce răbufnea din interiorul ei le-ar fi uşurat mult munca de răsucit a firului. Unii susţin că obişnuiau să pătrundă chiar şi mai spre interior, în gururile cu apă, unde puneau inul şi canepă la înmuiat. Prima legendă are şanse mari să fie adevărată, iar a doua e doar posibilă.

Ultima plajă de pe litoral înainte de a intra în Delta Dunării. Este la nord de Corbu şi este o plajă neamenajată. Lumea o descrie ca fiind "noua Vamă". Din sat până la plajă sunt câţiva kilometri de drum betonat care trece iniţial pe lânga fosta Intreprindere de Metale Rare. Când te apropii de dunele ce prevestesc apropierea plajei drumul oferă alternative. Bifurcaţia ce duce la stânga merge spre Canalul 2 şi apoi Jurilovca, fiind traseul pe uscat spre Gura Portiţei (aproximativ 27 de km) - atenţie că drumul e cu nisip şi uneori este mai afânat, chiar dacă din când în când îl calcă un utilaj cu şenile. Venit la Vadu îţi recomand să ai apă pe plajă, singurele surse de apă fiind în sat (sunt magazine). Îţi recomand ca până la ora 17.00 să procuri lapte proaspăt de la localnici.

Parâng - se ajunge numai cu rucsacul in spate

Cea mai înaltă şosea din România. Punctul cel mai ridicat este în Pasul Urdele - 2145m. Este numit şi Drumul Regelui, fiindcă a fost construit de Carol al II-lea. În al doilea război mondial nemţii l-au refăcut pentru a face faţă maşinilor de război. Are 136 de km şi străbate Munţii Parâng din Ardeal în Oltenia, deci de la Nordul Carpaţilor, la Sudul acestora în Gorj. Cuprinde staţiunea montană şi de ski Rânca (jumătate ţine de Novaci, jumătate de Baia de Fier).

Lepşa este un sat vâncean, situat pe Valea Putnei, într-o zonă extrem de pitorească. Străvechea aşezare de tăietori de lemne şi crescători de animale a ştiut să fructifice avantajele zonei montane, în care este amplasată, devenind o importantă staţiune turistică. Înfiinţarea unui Parc Natural în judeţul Vrancea se înscria în eforturile României de proteja o suprafaţă cât mai mare din habitatele şi speciile de interes conservativ şi iată că în zonă pot fi admirate mai multe obiective naturale sau antropice: Mănăstirea/Schitul Lepşa, Cascada Putna (o rezervaţie naturală în miniatură), Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, Vârful Tisaru, Lacul de acumulare de la Greşu, Staţiunea Soveja (are cel mai ozonat aer din România) şi tot aici se află şi un Mausoleu dedicat eroilor din Primul Război Mondial, dar şi o Tabără de scluptură. Păstrăvăria Lepşa şi Motelul Cascada care asigură o tabără de campare pentru corturi şi rulote sunt alte două exemple ce demonstrează cât de variate pot fi activităţile de agrement ale staţiunii.

Cascada Scările de Smaragd ale Latoriţei se află pe valea acestui râu, în apropiere de Cheile Latoriţei. Pot fi admirate parcurgănd acelaşi traseu numărul 2, ce străbate Munţii Latoriţei. Este unul din cele mai frumoase circuite din Munţii Căpăţânii. Din centrul localităţii Ciungetu şoseaua asfaltată (aprox. 14 km) pătrunde imediat în cheile Latoriţei între versanţii prăpăstioşi ai Munţilor Repedea, în nord şi Târnovului, în sud. Aceştia încearcă să stăvilească apele de smaragd ale Latoriţei care se vârtejesc, spumegă şi vuiesc între bolovani, măcinând pereţii. Lungimea părţii înguste a cheilor măsoară 1,5 km. Treptat, cheile cedează locul văii strâmte, împădurite şi parţial stâncoasă. După vreo 7 km, în locul numit Prejbeni (780 m) se trece pe malul drept. De la gura Văii lui Duminecă (330 m), valea Latoriţei se lărgeşte, iar şoseaua se apropie foarte mult de albia râului. O luncă mai largă anunţă confluenţa Latoriţei cu apele înmănuncheate ale pâraielor Borogeana Mare şi Borogeana Mică şi Răgăliei (10.5 km, 960 m alt). Şoseaua continuă, căţărându-se pe versantul Muntelui Crucii, căutînd loc de trecere la distanţă de firul apei. Jos, în chingile lespezilor netede, Latoriţa îşi dezleagă undele pe praguri succesive. Acestea sunt "Scările de smaragd" ale Latoriţei, cea mai frumoasă podoabă pe care o oferă sora cea bună a Lotrului.

Despre Viscri se spune că ascunde cea mai pitorească biserică săsească fortificată din Transilvania. Trebuie căutat cu atenţie pe hartă, pentru că nu este obişnuitul sat străbătut de un DN. Din fericire, un drum asfaltat bun (deocamdată) de numai 12 km te aduce printr-un peisaj bucolic, cu nimic mai prejos de Provence. Păcat de zona cu adevarat urâtă de la iesirea din satul Buneşti. De cum te apropii, biserica-cetate apare impresionantă pe o mică înălţime. Există multe comentarii despre frumuseţea acestei biserici surprinzătoare, una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Către est drumul comunal DC24 (nemodernizat) face legătura cu satul Copșa Mare iar către vest DC 22 face legătura cu satul Dupus-Atel.

Cascada Huluzu se află în Munţii Căpăţânii, pe apele Pârâului Huluzu. Ea poate fi admirată pe parcursul traseului turistic: Ciungetu – Prejbeni – Lacul Petrimanu – Curmătura Olteţului – Şaua Negoveanu – Munţii Târnovu – I. F. Vătăjelu (cabană forestieră) – Ciungetu. Dacă mergem pe firul Latoriţei, din dreptul muntelui Huluzu (sau Holuzu), cheile sale se strâmtează atît de tare, încît apele nu contenesc sărind trepte înspumate. În aceste locuri natura exaltă de frumuseţe. Defileul se strînge din ce în ce mai mult, iar pe pereţii de pe malul nordic al Latoriţei se zăresc troiţe frumos sculptate. Apoi se trece de gura Pârâului Huluzu (aici se află cascada Huluzu) şi după alte şerpuiri prin valea îngustă apare o nouă privelişte, pe malul opus vine să se spargă în curcubeu cascada Înşirata. Frumuseţea apelor ce se rostogolesc la vale este extraordinară. La doar o jumătate de oră se află Barajul de la Petrimanu. Traseul este marcat doar pe o anumită porţiune, cu bandă roşie şi cu punct albastru, este recomandat să fie făcut numai vara şi durează aproximativ 14-16 ore.

Zona Munţilor Făgăraş. Lacul Urlea face parte din seria lacurilor glaciare din Munţii Făgăraş aflându-se într-un circ lateral, la nord de pârâul Bândea (Vf. Triponului 2450 m), la o altitudine de 2192 de metri, în apropiere de cabana cu acelaşi nume. Lacul are o suprafata de 19768 mp, adâncimea maximă de 4,4 m, lăţimea de 128 m şi lungimea de 222 m. La nord de lac se află o rocă mutonată, acoperită cu material morenaic, iar la sud s-a dezvoltat o haldă de grohotiş care intră până în lac. Malurile nu sunt acoperite de pietre, ci sunt stâncoase. Traseele şi excursiile ce pot fi făcute de la Cabana Urlea duc spre Vârful Urlea (2475 m) – potecă marcată cu triunghi albastru până în Vf. Moşului şi apoi poteă marcată cu punct roşu ce coboară spre Valea Urlei, spre Lacul Urlea – din firul Văii Urlei este o potecă nemarcată ce urcă direct la lac. Undeva pe tot acest parcurs Cascada Urlea poate fi un reper de orientare sau un loc de răcorire pe timp de vară. La cabană se poate ajunge prin staţiile C.F.R. (cele mai apropiate sunt: Voila şi Sâmbăta, pe linia Braşov – Făgăraş – Sibiu), cu autobuzul (cea mai apropiată staţie este: Pojorta, pe traseul Făgăraş – Voila – Voivodeni – Pojorta) sau cu maşina, drumurile de acces fiind: 1. din Voila, drum de-a lungul râului Breaza, distanţa 15 km; 2. din comuna Breaza, potecă marcată cu triunghi albastru de-a lungul Văii Breaza, apoi pe pârâul Curmăturii, durata 4 ore; 3. din Sâmbăta de Jos, şosea până în comuna Breaza, distanta 15 km.

Singurul lac vulcanic din România. Este în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu. Altitudine: 946 m. Are formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că "Dacă emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții". Fenomenul are o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.

Cascada Înşirta se află în Munţii Căpăţânii, mai exact în Munţii Latoriţa, pe valea Răului cu acelaşi nume (Râul/ Pârâul Înşirata). În aval de Lacul Petrimanu, Latoriţa primeşte apele unor pâraie precum: Turcinu Mare (la confluenţa căruia se află cascada "Apa spînzurată"), Înşirata (avînd de asemenea un larg bazin de recepţie), Pârâul Fântânii şi altele mai mici ale căror firişoare de apă se strecoară prin hornurile din abruptul Repezi – Părăginosu şi cad apoi în cascade la confluenţa cu Latoriţa. Pe apele Pârâului Înşirata poate fi descoperită frumoasa cascadă Înşirata. Apele se sparg într-un curcubeu extraordinar creând impresia că aceste ape nu au mai lăsat loc de altceva mai frumos, pentru niciun alt loc din lume. Cascada poate fi admirată pe parcursul traseului turistic: Ciungetu – Prejbeni – Lacul Petrimanu – Curmătura Olteţului – Şaua Negoveanu – Munţii Târnovu – I. F. Vătăjelu – Ciungetu. Acest traseu este marcat doar pe o anumită porţiune, cu bandă roşie şi cu punct albastru, având şi locuri nemarcate. Este recomandat să fie făcut numai vara şi durează aproximativ 14-16 ore.

Are statut de rezervaţia naturală şi este una din cele mai mari arii rezervate din județul Vrancea.

Miercurea Ciuc (în maghiară Csíkszereda, germană Szeklerburg) este reședința și cel mai mare oraș al județului Harghita. Prima atestare este într-o scrisoare de la mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porți otomane. Principalul monument este cetătea Mikó (1623). În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei; se consemnează: "Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”. Oraşul este la 662 m altitudine, pe malul râului Olt, în Depresiunea Ciucului. Este numit Mica Siberie datorită termperaturilor mici întâlnite în zonă.

Cel mai important monument al orasului Miercurea Ciuc, aflat in centrul administrativ vechi al orasului, pe teritoriul satului de odinioara "Martonfalva", pe prima terasa a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. In curtea interioara a cetatii se tin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construita intre 1623-1631 in stil neorenascentist de catre contele Hidvégi Mikó Ferenc, capitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor si Casinului, membru in Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor.

Parc de activităţi/aventuri. Sunt 120 piste de cabluri amenajate pe copaci ce conţin 105 elemente de joc. Particularitatea sa este că cea mai lungă tiroliană are aproape un kilometru şi traversează un lac pe alocuri. Elementele de joc au grade de dificultate diferite, astfel oferind distracţii fiecăruia.

Lac într-o fostă carieră de granit. Bun pentru scufundări.

Vârful Parângul Mare este cel mai înalt din Masivul Parâng, Carpații Meridionali, având o altitudine de 2.519 metri. Este al patrulea vârf muntos din România, din punctul de vedere al înălțimii, fiind totuși cel mai înalt vârf din România care nu este în Munții Făgăraș. Traseu: Staţie îmbarcare telescaun – Complex Turistic Parâng– Vf. Parângul Mic (2074m) - Refugiul Cârja – Vf. Cârja (2405m) – Vf. Stoiniţa (2417m) – Vf. Gemanarea (2468m)– Vf. Parângul Mare (2519m).

În apropiere de comuna Limanu, la doar câțiva kilometri de Mangalia, există o peșteră ciudată, care nu a putut fi niciodată explorată în întregime. Legendele locale spun că peștera este o poartă către lumea de dincolo, către împărăția morților. În urmă cu cîteva mii de ani peștera era folosită de preoții daci din cultul lui Zamolxis. Și acum, la aproape 200 de metri de intrare mai există altarul preoților păgâni. Cel care intră nu poate să nu remarce capul de om care este sculptat în calcar. Dar ceea ce aduce mister la Limanu este labirintul de peșteri care uneori fac imposibilă întoarcerea curioșilor. Drumurile se întretaie de mai multe ori, uneori, pământul se surpă, acoperind, intrarea folosită și deschizând o alta, a cărei existență nici măcar nu putea fi bănuită. Mulți sunt cei care au intrat și puțini sunt cei care au mai ieșit, mai ales dintre cei care s-au încăpățânat să afle secretul peșterii. Se spune că însuși Zamolxis păzește intrarea pe tărâmul sacru pînă în ziua în care luptătorii daci se vor întoarce în patria lor. La Limanu mai există oameni care-și aduc aminte de faptul că bătrânii lor le povesteau despre lanțul de peșteri, că ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de Varna. Și astăzi, în serile calde de vară, din fantinile oamenilor tisnesc roiuri de liliaci, păsări care trăiesc doar în peșteri, ceea ce îi face pe localnici să afirme că acestea trec și pe sub satul lor. Și mai există o legendă în legătură cu peșterile ciudate. Se spune că din când în când, din străfundurile pământului se aud niște vaiete stranii. Cei care le aud se opresc că hipnotizați și pornesc în urmărirea glasului, asemeni însoțitorilor lui Ulise la glasul sirenelor. Este glasul paznicului porții, se spune, care îi ademenește pe cei neinițiați, pe cei care, din curiozitate, săvârșesc o blasfemie, intrând pe teritoriul stăpânit de Zamolxis. Speologii însă, au altă părere. Ei consideră că vaietul sinistru este făcut de vântul care străbate miile de galerii subterane și al cărui zgomot influențează psihicul uman. Cu toate acestea, indiferent de numărul imens de persoane care nu au mai iestit din peșteri, de-a rândul secolelor, niciodată nu s-a mai găsit vreo urmă a dispăruților, că și cum aceștia ar fi reușit să treacă de poarta ce separă cele două lumi. În acest caz, ce s-a întâmplat cu ei? Să fii ajuns oare, ofrande ale zeilor păgâni, setoși de sânge, ce stăpâneau, pe vremuri, teritoriul țării noastre? Din păcate, singurii care ne-ar putea spune ce e cu adevărat dincolo de peșterile de lângă Limanu, nu s-au mai întors. Secretul acelor locuri e păzit strașnic. Ccoordonatele sunt de la localitatea apropiată.

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin. Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural

Ne propunem să ajungem la Vama Veche măcar o dată în fiecare an. Staţiunea unde se merge cu cortul să auzi valurile în noapte, se dansează noaptea pe plajă la Stuf şi se uită de idei preconcepute. Aici se ascultă mult rock şi folk. Sunt şi camping-uri în zonă şi pensiuni pentru toate gusturile. Credem că oricine trebuie să încerce gustul de Vamă! Festivalurile locului: Stuf Stock Festival şi, la început de septembrie, Folk You! Vama Veche este punct de frontieră cu Bulgaria, aşa că dacă vreţi să beţi o bere ieftină bulgărească daţi o fugă până în primul sat din Bulgaria (o să vedeţi acolo sărăcie cruntă) - veţi putea plăti cu lei româneşti şi veţi vorbi româneşte acolo :)

Staţiune montană din judeţul Gorj. Este împarţit administrativ în două; jumătatea vestică aparţine de oraşul Novaci, iar cea estică de comuna Baia de Fier. În ultimii ani au răsărit sute de construcţii şi s-a format şi o mică staţiune de ski - se constuieşte o pârtie care urcă spre Varful Păpuşa (2135 m). Prin Rânca trece cea mai înaltă şosea din România, TransAlpina; totodată locaţia este conectată cu trasee montane de Baia de Fier şi vârfurile din Munţii Parâng. Altitudinea aproximativă: 1600 m.

Grupă muntoasă aparținând de Munții Dobrogei. Cel mai înalt pisc este Vârful Țuțuiatul, având 467 m. Este constituit Parcul National Muncii Măcin.

Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Hermannstadt. Este primul oraş din România care a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2007. Oraşul a cunoscut o puternică dezvoltare în anii precedenţi lui 2007 şi după acea dată. Este cu siguranţă una dintre principalele opriri pentru turiştii străini care ne vizitează. Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis / Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a fost atacat, cucerit și parțial distrus de hoardele mongole. În secolul al XIV-lea, Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle. În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraș". Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română. Tot la Sibiu apare în 1788. Din 1692 Sibiu a fost capitala Transilvaniei. Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 37 km distanță de centrul municipiului, iar lacul glaciar Bâlea se află la aproximativ 100 km distanță de oraș.

În 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România de către Întreprinderea de electricitate la inițiativa inginerului Szekely căruia i-a venit ideea după ce a găsit niște vulpi pe când efectua lucrări de reparații la barajul de la Sadu. După înființare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale și păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociația "Șoimii", un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Talmacel, mistreți, etc. În 1930 a fost donat primul urs. În prezent Grădina Zoologică Sibiu are o suprafață de 15 ha adăpostește 187 de animale și păsări din 47 de specii: maimuțe, urși, lupi albi, lupi carpatini, tigri, lei, jaguar, mistreți, lame, cerbi carpatini, căprioare, bivoli albi, ponei, cA£mile, zebre, mufloni, iaci,pecari, oaie berberA£, piton reticulat, crocodil (lung de 2 m este cel mai mare din România), fazani, papagali, păuni, porumbei. De menționat stejarul de la intrarea în grădina, batrân de peste 600 de ani.

Mănăstirea Cârța a fost în evul mediu un așezământ monahal cistercian din Țara Făgărașului, mănăstire filială a Abației Igriș. Înființarea mănăstirii de la Cârța a fost datată în anul 1202, în orice caz în timpul regelui Emeric. Ulterior regele Andrei al II-lea al Ungariei a prevăzut anumite privilegii pentru acest așezământ. Regele Matia Corvin a desființat mănăstirea în data de 27 februarie 1474, iar bunurile ei le-a transferat Bisericii Prepoziturii din Sibiu. Ansambul mănăstirii se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită până în prezent de comunitatea evanghelică săsească.

În timpul Imperiului Roman a avut un rol important pe linia de apărare a Dunării. Situl arheologic Orgame - Argamum se afla pe malul lacului Razim, la 20 de km Sud Vest de bratul Sfantu Gheorghe si la aproximativ 40 km de Histria.

Castru roman format pe baza unei cetăţi dacice. Este la 8 km de Galaţi, comuna Jijila.

Cetate grecească; muzeu cu piese de arheologie greacă, romană și bizantină

Sighişoara este una dintre puţinele cetăţi medievale locuite. Se numea: în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex. Undeva lângă Sighișoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificație puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina. Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această periodă istorică oamenii de etnie germană au fost denumți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). În decursul anilor cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Acum mai există 9 turnuri și trei bastioane. Școala din deal este menționată pentru prima dată în 1522. Între anii 1431 și 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș. În luptele dintre trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară a murit lângă Sighişoara poetul maghiar Sándor Petőfi (1849). În perioada interbelică a fost reședința județului Târnava Mare. Cetatea are un farmec aparte care trebuie gustat de orice român. Cetatea este gazda Festivalului Medieval de la Sighişoara.

Se poate ajunge pe jos din Sighişoara, din cartierul Corneşti pe dealul Visii (Himmelswiese), sau pe "Groape" din Cartierul Ana Ipătescu. Varianta a doua este pe DN 14 care leagă Sighişoara de Mediaş, din punctul "Hula Daneş". Faci stânga la 4 km de Sighişoara, acolo unde porneşte un drum forestier pe care vei merge 2 km până la platou.

Cele 3 opere de artă ale lui Brâncuşi, expuse în Târgu Jiu. 2 dintre ele sunt în parcul central, iar coloana infinitului este la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.

Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara este un muzeu etnografic, în aer liber, situat în satul Curtişoara, la numai 10 km de Târgu Jiu. A fost amenajat între anii 1968-1975 şi cuprinde un ansamblu de clădiri specifice regiunii precum: cule, case, mori, o biserică, anexe, de asemenea adăposteşte obiecte etnografice, piese de mobilier ţărănesc sau costume gorjeneşti. În expoziţia permanentă se regăsesc obiectivele de arhitectură populară, iar în expoziţiile temporare pot fi admirate crestături în lemn, ceramică, costume populare gorjeneşti, covoare sau scoarţe olteneşti. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de 13 hectare, într-un cadru natural de excepţie, ce reproduce, la scară mică, aproape toate formele de relief şi s-a format în jurul culei Cornoiu (a fost contruită în sec. al XVIII-lea şi este cea mai mare şi cea mai bine păstrată construcţie de acest tip, din Oltenia), aflată pe domeniul familiei Cornoiu. "Cula de la Curtişoara" constituie, ea însăşi, un valoros monument de arhitectură. Toate monumentele de arhitectură ţărănească expuse aici (case, şopron de case, şopron de conac de plai, conac de plai, pivniţe de deal, fântână cu cumpănă, moară, piuă, două biserici) sunt autentice. Casele provin din diversele localităţi ale Gorjului: Ţicleni, Dobriţa, Bălăneşti, Găleşoaia, Olari, Cărbuneşti sat, Romaneşti, Tismana, Cârligei, Racoţi, Glodeni, Pârâu-Pripor, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Brădiceni, Poiana Rovinari. Marea lor majoritate sunt construite din bârne. Muzeul a fost inaugurat în anul 1975 şi şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.

Oraş pe râul Bistriţa; pe lângă Bacău trece Siretul. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Biserica Precista Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

Cetatea de la Slimnic este aşezată la marginea fostului scaun al Sibiului, înainte de dealurile care-l despărţeau de scaunul Mediaşului. Odinioară, în preajma ei se afla un codru întins, intrat în tradiţia populară ca loc de adapost al haiducilor. Construită în prima parte a secolului al XIV-lea. Avea rol de aparare a căii de comunicaţie dintre actualele localităţi Sibiu şi Mediaş împotriva invaziilor turceşti. Denumită şi biserică-cetate sau cetate ţărănească, construcţia monumentală a fost ridicată pe un deal de la marginea localităţii Slimnic sau Stolzenburg (Cetatea mândră), unde astăzi se mai observa si resturile unor fortificaţii feudale. Cetatea a fost construita in intregime din cărămidă, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforţi în trepte, elemente care trădeaza caracterul ei mai recent.

Pe malul lacului, într-un cadru pitoresc, se află cabanele de la Gâtul Berbecului, iar în apropiere casa de vînătoare Negovanu. Altitudinea 1150 m. Suntem pe cursul superior al Sadului. Este aproape de Parcul Natural Cindrel.

Zona Munţilor Făgăraş. Munţii Făgăraş prezintă o mare densitate de culmi, abrupturi, vârfuri și înălțimi, iar acest lucru a făcut ca ei să poarte şi numele de Alpii Transilvaniei. Lacul Podragu este situat în Munţii Făgăraş, în obârşia văii Podragului, la poalele Vârfului Podragu (2482 m), la o altitudine de 2140 de metri. Lacul s-a format într-un circ glaciar si este alimentat cu apă, pe lângă cea nivo-pluvială, dintr-un izvor situat în partea de sud a lacului, dar şi din numeroase alte izvoare de suprafaţă, răspândite în jurul său. Evacuarea sa se face printr-un singur emisar, situat în partea de nord-vest, alimentând şi Lacul Podragu Mic. Forma lacului este una ovală, are o lungime de 250 de metri şi o lăţime de 190 de metri, adâncimea maximă a apei (15,5 m) fiind măsurată la 40 de metri de malul dinspre Fereastra Podragului. Lacul este populat cu păstrăvi munte. Se poate ajunge la lac doar prin drumeţii montane, traseul urmând ruta: Arpaşu de Sus, Cabana Arpaşu Mare, apoi traseu pe Valea Arpaşului până la pârâul Banului, şi poteca marcată cu triunghi roşu până la Cabana Podragu, situată pe malul lacului. Se poate alege şi un traseu pornind de pe Şoseaua Transfăgărăşean. Pe lângă Cabana Podragu, în aval de aceasta se mai află şi Cabana Turnuri. Lacul face parte din Parcul Natural – Golul Alpin al Munţilor Făgăraş.

Satul Mălâncrav este situat la cam 25 de kilometri de Sighişoara; din Sighişoara mergi pe drumul de Mediaş, treci de Daneş, ajungi în Laslea, iar acolo vei găsi indicatoare ce te îndrumă spre Mălâncrav. Drumul este foarte bun şi străbate o zonă frumoasă, cu dealuri line. Conacul a fost o ruină gata să se dărâme şi a fost reconstruit-recondiţionat cu materiale şi metode tradiţionale de către prietenii noştri de la Fundaţia Mihai Eminescu Trust (Sighişoara). Este o capodoperă şi poate fi închiriată :) Pentru a aduce un plus de valoare şi un ajutor localnicilor s-a făcut şi o fabrică de suc de mere ecologic. Curiozitate: acolo veţi vedea şi un WC ecologic, cu rumeguş. Către sud DJ141B face legătura cu satul Richis și drumul Mediaș-Mosna-Agnita.

Singura metodă de a ajunge aici este cu vaporul sau barca (de exemplu cu vapoarele Navrom de la Tulcea, Murighiol, etc.). Este un mic colţ de rai din Delta Dunării, la gura de vărsare a braţului cu acelaşi nume în Marea Neagră. Aici se ţine festivalul de film Anonimul (cu intrare liberă la proiecţiile de noapte).

Pe râul Cibin, baraj. Lacul de acumulare Gura Râului s-a format în urma construirii barajului finalizat in anul 1981. Barajul are inălțime de 72 m si este situat la altitudinea de 550 m; Gura Râului sete locul ideal de plecare in drumeții, ture cu bicicleta sau excursii in munți, vizitarea satelor din Mărginimea Sibiului precum si a cetăților-biserici săseşti din Cristian, Gârbova sau Slimnic.

Aproximativ 35 de km faţă de Tulcea. Aici avea port flota principală romană a Dunării de Jos, Classis Flavia Moesica. Aici a facut pod de vase in anul 514 i.e.n. Împăratul Darius al Persiei a debarcat aici pentru a trece la sciţi; grecii din cetăţile pontice aveau aici o factorie comercială. Punct strategic militar.

Cascada Strîmbu(ului) se află în Munţii Vîlcan, pe valea cu acelaşi nume şi se poate ajunge la ea parcurgând un traseu pe Cheile Şuşiţei şi traversând câteva pâraie. La aproximativ 20 km de Târgu-Jiu, judeţul Gorj, se află satele Curpen, apoi Vaidei. Din localitatea Vaidei porneşte spre munte, un drum forestier ce urmează valea Şuşiţei. Drumul forestier Şuşiţa Verde începe în dreptul unui canton al Ocolului silvic, iar apoi, la aproximativ 5 minute se ajunge în Cheile Şuşiţei Verzi. Cascada ce se formează aici înspumează apele acestui râu, străbătând spaţiul îngust dintre stânci. În genunea Şuşiţei Verzi se pătrunde cu greutate, însă dincolo de spintecătura prin care trece drumul, cheile continuă înca vreo 150 de metri, apoi urmează o porţiune de mers prin pădure şi prin poieniţe, se depăşesc pâraiele Valea Mare (vest), Miţări (est) şi Tragoe (vest), se străbate Cheiţa Cîrligu şi se traversează pe malul stâng, până la gura văii Jarei, iar de aici urmează lunca largă a Şuşiţei (punctul La Bocşe) şi pârâul Strîmbul. Cascada Strîmbului se află undeva în dreapta, la kilometrul 4,8 de pe marcaj. Zona este deosebit de pitorească şi este un loc excelent pentru o drumeţie montană. Traseele din Munţii Vîlcan nu ocolesc această vale.

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România. Situată în sud-vestul judeţului Sibiu, ea ocupă o parte din zona subcarpatică, de la Olt până la Sebeş. Mărginimea Sibiului cuprinde următoarele 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Prin aspectele sale de cultură materială şi spirituală, Mărginimea se înscrie între cele mai vechi vetre ale etnogenezei româneşti. Numele "mărgineni" a fost dat locuitorilor acestor sate deoarece locuiau într-o zonă de contact între deal şi munte, pe vechea frontieră austro-ungară din sudul Transilvaniei. Aceasta loc era unul agro-pastoral, sătenii având ca ocupaţie de principală creşterea animalelor. Pentru că în timpuri îndepartate păstorii îşi duceau turmele, în căutarea păşunilor bogate, până dincolo de Dunăre, spre Constantinopol sau spre Adriatica, dincolo de Tisa, în Polonia, iar spre răsărit până în Caucaz, în aceste sate se simte influenţa diferitelor culturi cu care luau contact. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii şi a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăţia şi diversitatea patrimoniului cultural fac din Mărginimea Sibiului o zonă turistică deosebită. În aceste locuri pot fi descoperite: biserici vechi, muzee (Muzeul de la Sibiel – deţine cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa; Muzeul sătesc din Răşinari – cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti; Muzeul din Galeş – deţine o colecţie de costume populare; Muzeul Parohiei Ortodoxe – cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult; Muzeul Culturii Săliştene – documente, cărţi, fotografii), case memoriale şi cunstrucţii tradiţionale ţărăneşti, Cetatea Scurtă din Orlat – construită în 1317, Moara de hârtie din Orlat – este cea mai veche din SE Europei, din anul 1524, Casa de copii din Orlat – a fost construită în 1921 şi este cea mai veche din România, Cetatea Dacică de lângă Tilişca, Biserica cetate din Cristian (1495), Biserica fortificată de la Dobârca (sec. XIII) şi Cetatea de la Călnic (1250).

Mănăstirea pe defileul Jiului. Tradiţional se crede că prima mănăstire aici ar fi fost întemeiată în secolul XIV, dar oficial apare în documente abia din a doua jumătate a sec. al XVII-lea.

Apele Munţilor Făgăraş, în zona sibiană a acestora, formează o serie de cascade de la vest la est. Pe lângă râurile celebre ce formează cascade spectaculoase prin căderea apei (Bâlea, Avrig, Doamnei), mai sunt încă trei pârâuri care formeză cascade extraordinare: Pârâul Sărăţii – Cascada Sărăţii (situată pe Căldarea Sărăţii la este de Muchia Şerbota şi la vest de Muchia Tunsului), Pârâul Şerbota – Cascada Şerbota (situată pe Căldarea Şerbotei la vest de Muchia Şerbota şi la est de Munchia Puha) şi Pârâul Cumpenei – Cascada Moaşei (Valea Moaşa Sebeşului, situată la este de Muchia Tătarului şi la vest de Muchia Moaşei, formează la nord-vest de fosta Cabană Suru, această frumoasă cascadă; nu există potecă marcată până la cascadă, dar se poate ajunge la aceasta pe o potecă nemarcată, direct de la cabană). Vechea potecă de glăjărie urcă pe sub Cascada Şerbota, cea mai frumoasă din Munţii Făgăraş, ce are o cădere de ape de la 20 de metri şi se află la o altitudine de 1410 metri, ajunge în cele din urmă la Cabana Negoiu (1546 m). Cascada Şerbota face parte din Parcul Natural – Golul Alpin al Munţilor Făgăraş.

Zona Munţilor Făgăraş. Lacul Avrig este un lac glaciar din Munții Făgăraș şi se află la altitudinea de 2018 metri. Suprafața lacului este de 1,47 hectare, adâncimea sa maximă fiind de 4,5 metri. Are o formă oarecum trapezoidală, cu o lungime maximă de 180 de metri, pe direcția est-vest şi o lățime de circa 100 de metri, pe direcția nord-sud. În acest lac îşi are obârşia Râul Avrig. Este un lac cu o alimentare săracă, formată din trei firişoare de apă ce se scurg de pe versanţi, motiv pentru care şi emisarul situat în coltul sud-estic are un debit foarte redus (5 litri pe minut). Din punct de vedere turistic, Lacul Avrig se află la jumătatea traseului dintre Cabana Suru şi Cabana Negoiu şi pe la 10 km vest de Lacul Bâlea. Lacul a fost populat cu puieţi de păstrăv şi se află în Parcul Natural – Golul Alpin al Munţilor Făgăraş.

Valea Frumoasei este amplasată în partea de vest - nord-vest a Podişului Transilvaniei respectiv în catenele laterale ale Munţilor Cibinului (Vf. Cindrel 2244m alt), munţii Lotrului (Vf. Ştefleşti 2242 m alt), şi Podişul Amnaşului. Pentru a ajunge pe valea Frumoasei veţi uma Transalpina şi veţi ieşi din judeţul Alba pe DJ 106N (după lacul Oaşa; sensul descris se potriveşte cu sosirea dinspre Sebeş).

Rezervaţia Naturală Cheile Sohodolului este în amonte pe râul Sohodol, comuna Runcu. O zonă frumoasă ce merită încercată. Într-un loc apa a săpat 2 găuri în stâncă, denumite de localnici "nări". Este unul dintre locaţiile clasice din Oltenia de sub munte unde se practică escalada pe stâncă (alături de Cheile Galbenului - Peştera Muierilor).

Cetatea Biertan se găseşte în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Sibiu şi face parte din patrimoniul UNESCO încă din 1993. Biserica fortificată din Biertan este cea mai mare dintre bisericile evanghelice din Transilvania. Localitatea, atestată documentar în anul 1283, s-a dezvoltat de-a lungul a două uliţe mai importante şi păstrează structura medievală, dar şi aspectul istoric al locuinţelor din secolele XVI – XIX, cu decoraţie barocă simplificată. Cea mai veche locuinţă, cu nucleu din secolul XV, se păstrează în curtea casei parohiale, iar pe latura estică a Pieţei se găsesc locuinţe cu nucleu din secolul XVI. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Biertan aparţine tipului de fortificare cu amenajări defensive amplasate pe biserică şi incintă, fiind una dintre cele mai mari si mai cunoscute biserici fortificate din Transilvania. Biserica a fost construită între anii 1493 şi 1522, pe locul unei biserici anterioare, fiind ultima biserică-hală construită la noi în ţară. Fortificaţia, cu două incinte concentrice şi o a treia parţială, cu şapte turnuri şi două bastioane, există în nucleu încă din 1468, fiind extinsă în secolul XVI. Biertanul are, de asemenea, şi o valoare simbolică şi memorială, deoarece aici, între anii 1572 şi 1867, a fost sediul Episcopiei Evanghelice Luterane, centrul vieţii spirituale şi politice a saşilor transilvăneni. Localitatea Biertan este situată în mijlocul podișului Transilvaniei, în nordul județului Sibiu, la egală distanță de orășelele Mediaș și Sighișoara. Cale de acces: Dinspre nord Biertan este accesibil pe drumul județean DJ 141B (asfaltat) ramificație a drumului național DN14 Mediaș- Sighișoara. Cea mai apropiată stație de cale ferată care deservește trenurile accelerate și rapide este stația Mediaș, pentru trenurile personale existând o stație mai apropiată, stația CF Dumbrăveni, la numai 9 km, acces rutier de Biertan.

Si-a inceput formarea in 1972, in spatele barajului de beton in semicerc, inalt de 80 m, pentru a alimenta cu apa potabila si industriala judetul Bacau. Este pe valea râului Uz. Alimentează cu apă Valea Uzului, Târgu Ocna, Onești, Bacău şi câteva comune din aval.

(Sat apartinator comunei Biertan, situat la 2 km de centrul de comună, pe un drum nemodernizat). Monument de arhitectură religioasă şi de apărare ridicat de comunitate în stilul gotic, în secolele XIV - XVI. Turnul masiv dispune de un drum de strajă, iar corul este înzestrat cu etaj de apărare, metereze şi guri de aruncare.

Fosta resedinţă de vară a familiei Ghika - Comaneşti a fost ridicată în 1890 şi poartă semnătura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe două nivele aparţinând eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfârşitul secolului XIX. În prezent găzduieşte Muzeul de Etnografie şi Artă "Dimitrie N.Ghika – Comăneşti" cu piese etnografice din microzona Trotuşului de munte (Palanca-Dofteana) şi lucrari de pictură contemporană românească provenite din patrimoniul Muzeului de Artă-Bacău.

Salina Praid este o mină de sare gemă din România, situată în județul Harghita. Salina se află în bazinul muntilor Gurghiului, cuprinsă în Dealul Sării, formând triunghiul Praid - Ocna de Jos - Ocna de Sus și formează o "solniță" uriașă, un zăcământ sub formă de ciupercă întoarsă, ce ajunge până la 2700-3000 m adâncime, cu un diametru de la 1,2 - 14 km. Primele exploatări de sare sunt atestate de pe vremea romanilor, dar mina din Praid este atestată documentar de la 1200, iar exploatarea intensivă se face din 1700. În anul 1980, în salină s-a deschis o bază de tratament. Este prezent un microclimat de salină, cu temperaturi relativ constante, între 14-16 C, umiditate scazută 66-70% și presiune atmosferică mai mare decât la suprafață, în medie de 735-738 mmHg. Pe distanța de 1250 m de la intrarea în salină până baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salina este amenajată cu spații de recreere, locuri de joacă pentru copii, restaurant, toalete, capelă pentru rugăciune, internet-cafe și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi.

Oașa este un lac de acumulare pe râul Sebeș, la granița județelor Alba și Sibiu, în Munții Șureanu. Este situat la altitudinea de 1255 metri, cu o suprafață de 460 hectare, lungime de aproximativ 6 km, având 136 mil. mc de apă şi este cel mai mare dintre lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului Sebeș. Pentru ridicarea debitului a fost captat şi râul Ciban. Barajul Oașa, amplasat în Defileul Oașei, este obiectivul principal al întregii amenajări și a intrat în funcțiune în anul 1979. Este construit din anrocamente (gneise micacee șistoase) cu mască din beton armat. Are înălțimea la coronament de 91 metri, lățimea maximă la bază de 250 metri (în zona taluzului), lățimea la coronament de 10 metri și lungimea maximă de 300 metri. În anul 1980 a fost pusă în funcțiune centrala subterană Gâlceag, care valorifică potențialul energetic înmagazinat în lacul Oașa. De asemenea, prin intermediul Stației de pompare Gâlceag, lacul de acumulare Oașa primește, tot suplimentar, și apele râului Cugirul Mare (zăgăzuite de barajul de la Canciu). Principalii afluenți ai râului Valea Frumoasei (numele râului Sebeș până la vărsarea în lac) sunt: Tărtărău, Curpătu, Sălănele, Smida, Valea Mare. Peștele predominant în lacul de acumulare este păstrăvul și crăietele (boiștean). Barajul este traversat de DN67C (Transalpina) care leagă orașele Sebeș și Novaci. În apropierea lacului se află şi Mănăstirea Oaşa, iar defileul Oaşei are peisaje deosebite.

Este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească (1378), având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj.

Cel mai important lac sărat şi helioterm din Europa (zic unii că e cel mai mare din lume); heliotermia = stratificarea termica a apei; primeşte energia termică de la soare; primeşte apă sărată din Lacul Roşu, aflat la aprox 100 de metri distanţă. Heliotermia se datoreaza celor două pâraie cu apă dulce care curg deasupra apei sărate; temperaturi de 30-40-50 grade Celsius la o adâncime de 1,5-2 m (la 1900 ar fi avut si 71 de grade). Tratamente balneare.

Mediaşul este un adevărat muzeu în aer liber. Monumentele istorice şi de artă medievală se regăsesc între zidurile cetăţii, iar în spatele acestui echilibru arhitectural se află povestea unei comunităţi deosebite, ansamblu de elemente ce face din Mediaş un oraş în care merită să trăieşti.

Cetatea Calnic se gaseste in satul cu acelasi nume, pe drumul dintre Sibiu si Sebes, la aproximativ 40 km de Sibiu, 3 km din drumul E 60 spre stanga.

Abatia este de fapt o veche manastire fondata in anii 1205-1206 de catre regele Andrei al II-lea al Ungariei. Totusi, momentul exact la care a fost fondata manastirea nu se cunoaste. Istoria abatiei a fost una foarte agitata. In 1474 a fost desfiintata de catre Matei Corvin, pe vremea aceea rege al Ungariei.

Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, restul fiind adăugate între 1631-1632.

Lacul Îngheţat se află în Munţii Parâng. Pe lângă bogaţia deosebită a apelor curgătoare, Munţii Parâng adăpostesc deopotrivă, 22 de lacuri mai mari, 18 lacuri mici şi peste 25 de ochiuri de apă, în marea lor majoritate, de origine glaciară. Printre aceste lacuri sunt: Lacul Roşiile – cel mai mare şi mai adânc lac glaciar din Parâng, cu o suprafaţă de 3,76 ha şi 17,6 m adâncime, situat la o altitudine de 1980 metri; Lacul Câlcescu – cel mai frumos lac, cu o suprafaţă de 3,02 ha şi o adâncime de 9,3 metri, situat la o altitudine de 1935 metri; Lacul Îngheţat – are mereu sloiuri de gheaţă, se întinde pe o suprafaţă de 0,5 ha, are o adâncime de 5 metri şi este situat la o altitudine de 2120 metri; Lacul Verde – se intinde pe o suprafaţă de 0,16 ha şi are o adâncime de 6,5 metri; Lacul Mija – desfăşurat pe 0,8 ha, cu o adâncime de 6,5 metri, la o altitudine de 1980 metri; Lacul Mândra – are o suprafaţă de 1,12 ha, o adâncime de 8,3 metri şi este situat la o altitudine de 2148 metri, fiind socotit lacul cu aşezarea cea mai înaltă din Munţii Parâng. Lacul Îngheţat, numit şi Tăul Îngheţat este format în bazinul Râului Jieţ, un afluent al Jiului de Est.

Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros, pot fi considerați primii locuitori care apar în documentele vremii, ai acestui ținut. În 1840 încep primele exploatări în suprafață ale zăcămintelor de cărbuni simultan la Vulcan, Petroșani și Petrila iar în 1845, apar migrații masive ce vizează mineri germani în mare parte din Bucovina, dar și din restul Transilvaniei. Punct de plecare spre Vârful Parâng şi staţiunea montană de schi.

Localitatea se găsește în apropiere de Cetatea Enisala (Yeni-Sale). Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag.

Lac în satul Bezidul Nou, situat în judeţul Mureş, lângă localitatea Sângeorgiu de Padure, pe drumul spre Cristuru Secuiesc. Biserica inundată este o ruină, turla s-a prăbuşit încă din 2010.

La 3 km N de oraşul Sebeş, pe drumul ce duce la satul Daia Romană. Rezervaţie geologică cu suprafaţa de 10 ha. Pereţii au înălţimi între 80 si 100 m. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide - toate de culoare roşiatică.

Zona Munţilor Şureanu. Munții Șureanu (Sebeș) au înălțimi relativ medii și mici și ocupă o suprafață destul de întinsă, 1585 km². Sunt lipsiți de creste zvelte și de custuri glaciare, însă au suprafețe de eroziune întinse, iar lacurile naturale ce pot fi găsite aici au origine glaciară și nivală. Lacul Şureanu numit şi Iezerul Șureanu se găsește pe treapta inferioară a circului glaciar din estul Vârfului Șureanu, la altitudinea de 1840 de metri, având o suprafaţă de 5334 mp, un volum de 15750 mc şi o adâncime maximă de 7,3 metri. Este populat cu păstrăv indigen și se află într-o locație magnifică, înconjurat de jnepeni. Este considerat unul din cele mai frumoase lacuri glaciare din România. Arealul acesta a fost inclus în Rezervaţia Naturală Iezerul Şureanu.

Podul natural de la Ponoarele, la graniţa dintre Mehedinţi şi Gorj. Este unicul pasaj natural rutier funcționabil la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, vestigiu al Peșterii Podului, rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul pe care se poate circula.

S-a numit şi Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului. În istorie a fost centrul cultural, industrial, economic și de educație a Ținutului Secuiesc. Târgu Mureș a fost reședința Scaunului Mureș (Marosszék), Comitatului Mureș-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968). S-au descoperit vestigii preistorice (aprox 2000 î.Hr.), iar oficial în 1332 - 1370 Târgu Mureș figurează într-un registru de dijmă al Papilor ca Novum Forum Siculorum (Târgul nou al secuilor). În 1911 în centru exista o fântână cântătoare. În Colegiul Reformat au făcut studiile Gheorghe Șincai și Petru Maior; ai au avut un rol important în apariţia Școlii Ardelene, cea care urma să dovedească continuitatea daco-romană şi să militeze pentru dezvoltarea învățământului, pentru drepturi egale cu ale maghiarilor, secuilor și sașilor și pentru desființarea iobăgiei: "să fie înscăunată dreptatea și egalitatea, să fie asigurată existența națională și folosirea dulcii limbi materne pentru toate națiunile ce locuiesc în Ardeal și Ungaria, să se desființeze robotele fără nici o despăgubire ....”. În Târgu Mureș, în casa lui Avram Iancu (era cancelarist şi avocat), au prins contur ideile care se regăsesc în programul Adunării de la Blaj. Dacă tot ajungeți în Târgu Mureș, nu ratați nici Casa Memorială Avram Iancu. Asta dacă nu știați că o parte din activitatea profesională a lui Avram Iancu s-a desfășurat în Târgu Mureș. Urbea păstrează aerul de oraș medieval, cel puțin în partea centrală orașului. Cetatea medievală din secolul XVII este un alt obiectiv turistic important. Festivalul Peninsula este organizat lângă oraş, pe lamul Mureşului.

A fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Piciorul podului roman se află în cadrul Muzeului din Drobeta Turnu Severin. La intrarea în Severin dinspre Orşova a fost făcută o machetă într-un sens giratoriu.

Lacul Roșu este un cel mai mare lac de baraj natural format din România. S-a format în 1837 prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoș. Este situat lângă Cheile Bicazului la poalele lui Hășmașul Mare, în apropierea orașului Gheorgheni din județul Harghita. Adâncime maximă: 10,5 metri.

Ruinat și afectat de refaceri, castelul, construit de cardinalul Gheorghe (György) Martinuzzi către 1551, este unul dintre edificiile reprezentative ale Renașterii ardelene. Lucrarile de istoria arhitecturii il considera ca fiind cel mai valoros castel renascentist din Romania. Fațadele au un aspect simplu, sever. Corpul principal păstreaza frumoase ancadramente de stil italian, atribuite lui Domenico da Bologna.

S-a format pe locul unei exploatări de caolin. În gropile excavate s-a adunat ploaia, iar terenul nisipos din jur a fost sculptat de şiroaiele de ploaie.Se spune că în această apă albastră, colorată de reziduurile de caolin, până prin anii 90 mai găseai şi peşti, dar în 1995 în urma unor lucrări balta a secat. Din fericire apa s-a adunat din nou, iar pe malul lacului, a apărut chiar şi stufărişul. Ţine de satul Aghireş sau Aghireşu.

Lacul Valea de Pești, un lac de acumulare cu suprafața 31 ha, adâncime maximă 53m și o lungime de 2,5 km, la altitudinea de 830m. Lacul, amenajat pe râul Valea de Pești, are un volum de 4,5 mil.mc și are ca scop principal alimentarea cu apă în Valea Jiului, iar în perioadele de ape mari are și scop de producere a energiei electrice și de atenuare a undelor de viitură. În lac cresc următoarele specii de pești: știucă, somn, crap, mreană și clean.

Castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria. Este la 20 km de Roman si 65 km de Iaşi. Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" - datând din 1787, Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea şi Parcul - datând din secolul al XIX-lea. Cu toate că această bijuterie arhitectonică a fost ridicată de George Sturdza ca dar de nuntă pentru soţia sa, mai tânără cu 11 ani, incidentele dramatice care i-au marcat istoria au făcut să primească o denumire deloc potrivită cu destinaţia sa iniţială. Castelul blestemat, aşa cum mai este cunoscut Palatul Strudza, a fost devastat de incendiu, iar apoi distrus de soldaţi ruşi ce s-au adăpostit în el pe vremea Primului Război Mondial.

Este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunăre. Odată cu umplerea lacului de acumulare, apa a crescut cu aproximativ 40 de metri şi Orşova a fost strămutată. Insula Ada Kaleh a fost acoperită de ape, iar cetatea şi casele au fost mutate pe insula Şimian, de lângă Drobeta. Este construită şi e în exploatare româno-sârbă. Este şi punct de trecere a frontierei cu Serbia.

La 66 km de Alba Iulia, pe malul Tîrnavei Mici se află Cetatea de Baltă sau Küküllövár (Cetatea Tîrnavei). Numele localităţii se leagă de vechea cetate ce se ridica în sud-vestul localităţii, cetate care a fost distrusă în secolul al XVI-lea. Actualul castel datează de la sfîrşitul secolului al XVI-lea – prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Castelul "Teleki” din Gorneşti este cel mai reprezentativ edificiu în stil baroc transilvănean. A fost construit între anii 1772-1803 şi împreună cu Cripta familiei Teleki sunt alte două monumente importante. În prezent în incinta castelului se găseşte un spital-preventoriu, pentru copii cu afecţiuni pulmonare.

Mănăstirea Râmeţ, una dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe monahale din Transilvania, se află pe valea îngustă, săpată de apa Geoagiului, în Munţii Trascăului. Este aşa zisa ”vale a mănăstirii”. Râul, pornit din munţii Abrudului se varsă în Mureş, lângă Teiuş. La Mănăstirea Râmeţ se ajunge dinspre Teiuş (20km) pe drum asfaltat sau din Aiud pe la cabana Sloboda şi prin satul Râmeţ (27km).

Ruină. În cartierul Apalina din Reghin, Mureş.

Castelul Kornis - Rákoczi – Bethlen din Iernut a fost construit de Gáspár Bogáti în anul 1545, fiind astăzi unul dintre castelele transilvănene încadrate din punct de vedere stilistic în curentul renascentist.

Oraş aflat la ieşirea din Defileul Dunării. Oraşul vechi era mult mai jos, pe malul Dunării. Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier, vechea vatră a orașului a fost inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăjului, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și 3 sate. Romanii au construit castrul Dierna, iar în ultimii 800 de ani (până în 1918, evident) a fost cu o excepţie de aproximativ 150 de ani, inclus în cadrul ocupaţiei austro-ungare. În 1768 austriecii au detaşat aici o garnizoană de graniţă. Oraşul a aparţinut până în 1968 de Banat şi teoretic încă aparţine, chiar dacă din acel an a fost mutată administrativ în judeţul Mehedinţi.

Băile Romane, nume sub care mai sunt cunoscute cheile Ceții. La o distanță de circa 20 Km de Alba-Iulia, cheile au o lungime de doar 100 m, dar o gamă de elemente aproape completă pentru carstul de acest tip. Aici se găsesc cele mai mari marmite din țara, numite bai romane.

Cel mai mare turn din Cetatea Aidului. În prima fază cetatea era de fapt o biserică fortificată. A doua fază de construcție a cetății Aiudului a avut loc în perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuală a cetății a fost definită în cea de-a doua fază de construcție, când zidurile au fost extinse.

A aparţinut familiei Kendeffy. Datează din secolul al XIV-lea, dar ceea ce vedem astăzi este datat patru secole mai târziu, de atunci de când castelul a fost reconstruit. Locul este înconjurat de un parc şi poţi să te plimbi pe urmele grofilor, aşa cum li se spunea stăpânilor unguri ale acestor teritorii. Hotel de 1 stea acum, 80 lei/noapte.

Situl fosilifer cu dinozauri Sânpetru este o arie protejată de interes național, care corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip paleontologic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor "Țara Hațegului”. Cu o suprafață de 5 ha, situată în bazinul Depresiunii Hațeg, pe teritoriul satului Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea, paleofauna reptiliană de la Sânpetru este reprezentată de specii de dinozauri, crocodili, broaște țestoase.

Sântămăria-Orlea este un sat transilvânean din județul Hunedoara recunoscut pentru Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea şi pentru Castelul Kendeffy. Biserica Reformată – Calvină Sântămărie Orlea, odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicată pe la sfârșitul secolului XIII. Este alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn – pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive şi prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (datat în 1311 și cca. 1400). Castelul Kendeffy, construit în secolele XVIII-XIX, în zilele noastre este utilizat ca hotel.

Prima mențiune a Țării Hațegului (Terra Harszoc) apare în Diploma Ioaniților din anul 1247. În 1765, localitatea a fost militarizată în întregime și a făcut parte din Compania a II-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat până în 1851, când a fost desființat. Este un oraş din care pornesc foarte multe drumuri spre obiective turistice importante (cetati, mănăstiri, rezervaţii şi zone protejate unice - vezi geoparcul cu dinozauri, Retezat, etc.)

Cetăţile dacice au fost incluse pe lista Unesco a patrimoniului mondial. Unele sunt mai greu accesibile, doar pe jos.

Unul dintre punctele de pornire spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Arie protejata cuprinsă în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală. Aici s-au găsit fosile de dinozauri pitici, unici în lume. Tot aici s-a găsit şi o rudă a Pterodactilului, dar mai mare. S-au descoperit cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri.

Este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe râurile interioare din România. Lacul în sine are o lungime de 40 km. Se află pe râul Bistrița la câțiva kilometri în amonte față de orașul Bicaz.

Lacul Bâtca Doamnei se află în orasul Piatra Neamţ şi s-a format prin bararea Râului Bistriţa, iar apoi îndiguirea laterală, pe partea stangă, a unui perimetru din albia majoră a râului. Barajul a fost construit în anul 1962, Lacul Bâtca Doamnei fiind alimentat, în principal, cu apă din lacul de baraj Izvoru Muntelui-Bicaz, prin intermediul canalului de aducţiune al Hidrocentralei de la Stejaru, la care se adaugă vechiul curs al Râului Bistriţa, cu un debit foarte redus, precum şi pârâul Doamna, afluent de dreapta al lacului. El asigură apă potabilă pentru o parte din locuitorii municipiului Piatra Neamţ. Acest lac este situat la o altitudine de 325 metri şi are o suprafaţă de 235 hectare, lungimea sa maximă fiind de 3200 de metri, lăţimea maximă de 1050 de metri şi o adâncime maximă 15,5 metri. Volumul acumulării de apă din Lacul Bâtca Doamnei este de aproximativ 10 milioane metri cubi.

Oraş aflat într-o depresiune intra-montană la ieşirea Bistriţei din munţi. Orașul a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă după 2005 lucru care se vede peste tot în oraş şi împrejului oraşului. O telegondălă de aproximativ 2 kilometri funţionează până pe Cozla (cota Trei Coline). Aici este amenajată iarna o pârtie de schi cu nocturnă. Oraşul are un farmec aparte prin combinaţia culturii locale şi a cadrului natural deosebit.

Masivul Ceahlău este cel mai înalt din Munţii Bistriţei din grupa Carpaţilor Moldo-Transilvani, fiind totodată şi unul din munţii cu cea mai mare importanţă turistică din Carpaţii Orientali.Masivul Ceahlău este situat pe teritoriul judeţului Neamţ, la mică distanţă de oraşul Bicaz şi de lacul Izvorul Muntelui. Vârful său cel mai înalt este considerat vârful Ocolaşul Mare, cu 1907 m, vârful Toaca măsurând numai 1900 m. Muntele Ceahlău era considerat, de către daci, ca fiind sălaş al zeului Zamolxis. Numele străbun pentru Masivul Ceahlău este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din limba greaca si care, în traducere, ar însemna "casa stâlpului". Astăzi, Masivul Ceahlău este considerat drept al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Muntele Athos.

Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita. Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova. Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.

Cheile Corcoaiei sau Cheile Corcoaia din Judetul Gorj sunt situate in Muntii Mehedinti, la 44 de kilometri in amonte de Statiunea Baile Herculane si la 200 de metri amonte de Cerna Sat. In Chei se gasesc formatiuni cu aspect spectaculos. Aici puteti vedea scobituri circulare sau ovale in roca dura a unor rauri, cavitati de dizolvare si lapiezuri ce alcatuiesc un peisaj spectaculos. Lungimea Cheilor este de 300 de metri si sunt un monument declarat al naturii. Se ajunge acolo pe "Drumul Oaselor" - vezi filmul cu Florin Piersic. Crestăturile din stâncă de la intrarea în chei vin cu o legendă - ar fi făcute de Iorgovan cand a tăiat capul balaurului.

Rezervaţia Naturală Cheile Glodului, înfiinţată în anul 1995 este situată în partea de sud-est a Munţilor Sănijei, o subdiviziune a Munţilor Metaliferi, în lungul Pârâului Ardeu, afluent al Pârâului Geoagiu, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara. Altitudinea maximă este de 712 m, cea minimă de 450 m. În prezent, numărul de turişti este redus, în principal din cauza lipsei capacităţii de cazare în zonă şi a stării drumurilor. Se poate caza la localnici, însă condiţiile sunt precare. Se poate alege cazarea în Staţiunea Geoagiu Băi şi apoi efectuarea de excursii de o zi în Cheile din Bazinul Văii Geoagiu. Parţial,drumul dintre Cheile Glodului şi Almaşu Mare, a fost recent recondiţionat, este neasfaltat dar accesibil. Celor care vin dinspre Geoagiu Băi, vor merge pe traseul Geoagiu -Bozeş- Ardeu drumul fiind asfaltat până în sat.

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic, în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Acum, palatul are funcţionalitate de muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași încă din anul 2004 și este format din 6 obiective independente: Palatul lui Alexandru Ioan Cuza (1862); Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1813); Parcul (1813); Zidul de incintă (1813); Turnurile (1813); Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza (sf. sec. XIX).

Haţeg - Silvuţ este una dintre cele patru rezervaţii de zimbri din România, după ce au fost reintroduşi în 1958 şi găzduiţi temporar la Hateţ primii doi zimbri aduşi din Polonia. Rezervaţia actuală este din 2003, când au fost aduși 15 zimbri din vestul Europei, pentru care a fost amenajat un țarc cu o suprafață de 180 de hectare. În acest loc, zimbrii trăiesc în semi-libertate. Accesul se face pe un drum direct din şoseaua Hateţ-Simeria, imediat la ieşirea din Haţeg, în vârful dealului, apoi câţiva kilometri la stânga pri pădure.

Accesul se poate face pe doua cai - pe poteca ce coboara din drumul ce duce spre orasul Geoagiu sau prin statiune, pe o straduta ingusta ce se desprinde de drumul dintre Hotelul Diana si centrul civic al statiunii

Lacul Vaduri este un lac de acumulare, situat la o altitudine de 350 m, pe sectorul de vale transversală a Bistriţei, având la nord Munţii Stănişoarei şi la sud Munţii Goşmanu, pe raza localităţii Pângărăcior, în imediata vecinătate a satelor Scăricica, Vadurele, Vaduri sau Preluca, judeţul Neamţ. Este cel de-al doilea ecosistem lacustru de pe cursul râului Bistriţa, aval de hidrocentrala de la Stejaru, între lacurile Pângăraţi şi Bâtca Doamnei, în unitatea carpatică a munţilor Flişului. S-a format în anii 1965-1966, prin bararea cursului natural al râului Bistriţa, în dreptul localităţii Vaduri, cu scopul producerii energiei electrice. Lacul are un nivel maxim de 350 m, o suprafaţa de 120 de hectare, o lungime maximă de 3600 m, lăţime maximă de 825 de metri, iar în zona barajului adâncimea maximă atinge 15 m şi este alimentat, în proporţie de 95% de apa turbinată prin hidrocentrala Pângăraţi, dar şi din afluneţii direcţi (pâraiele Pângărăcior şi Bisericani, pe partea stângă şi pâraul Secu-Vaduri, pe partea dreaptă). Lacul Vaduri a fost desemnat arie de protecţie specială avifaunistică deoarece reprezintă o zonă importantă pentru păsările ce se deplasează pe culoarul de migraţie est carpatic, oferind condiţii favorabile de hrană şi adăpost, necesare iernatului, pentru numeroasele specii migratoare: lebăda de vară, raţa mare, raţa sunătoare, corcodelul mic, raţă suliţar, raţa roşie, raţa cu cap castaniu, lebăda de iarnă. Speciile de peşti ce trăiesc aici sunt: oblete, stiucă, beldiţă, ghiborţ, biban, plătică, roşioară, boiştean, porcuşor, păstrăv indigen, păstrăv curcubeu etc. În cadrul acestui ecosistem sunt protejate, pe lângă numeroasele specii faunistice şi specii floristice unicat. Lacurile Vaduri şi Pângăraţi sunt o verigă importantă în păstrarea biodiversităţii şi a habitatelor naturale pentru toata zona estică din continentul european. Lacul oferă multiple posibilităţi de petrecere a timpului, activităţile de agrement desfăşurate aici fiind făcute în limita impusă de conservarea şi păstrarea ecosistemului.

Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în existența unor spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de m înălțime și un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații. Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935. În 1979 a primit şi statutul de Rezervație a Biosferei. Cuprinde douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din țară, şi lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică și faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni. Se încearcă adăugarea şi în lista patrimouniului mondial Unesco. Parcul Naţional Retezat este unul dintre ultimele colţuri neatinse de evoluţia omului.

Lac în Munţii Retezat, Parcul Naţional Retezat, în apropiere de Vârful Ţapu 2378m, pe latura de E-NE a parcului naţional. Acces doar pe jos din satul Cârnic (de fapt puţin mai sus de sat unde se termină drumul).

Munţii Cernei - pentru amatori de căţărări - Accesul se face cu mașina pe șoseaua DN 67D ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă. Masina se poate parca in zona podului de la capătul lacului 7 Izvoare. De aici sunt 11km pană in staţiunea Băile Herculane. De la parcare se traversează podul. Se urmează poteca cu marcaj turistic, în sens de urcare pe versantul drept al văii perpendiculare pe valea Cernei. Cascada este pe suprafaţa judeţului Mehedinţi.

Localizare: Munții Mehedinți, partea stângă a Cernei, sub Cheile Jerălăului, deasupra de Băile Herculane, în dreptul hotelului Cerna și a Ștrandului Termal Acces: De la Hotelul Cerna urcam pe șoseaua ce face legătura între Gara și Uzina de Apă; înainte de poteca marcată spre Crucea Albă, într-o curbă, pornește o potecă ce duce spre baza peretelui. Cazare: Puteți opta pentru una din ofertele de cazare din stațiune sau puteți dormi pe terasa Restaurantului Grota Haiducilor sau la Surplombă. Atenționări: În zonele însorite puteți întâlni vipere. Dacă nu sunt călcate/lovite acestea nu atacă omul. În cazul în care întâlniți vipere pe traseu, rămâneți calmi, așteptați să treacă sau ocoliți-le. Traseele de alpinism sunt amenajate începând cu 1966. Cele cu grad mai mare de dificultate sunt mai umblate și mai bine întreținute. Unele dintre trasee nu au mai fost întreținute de multă vreme, este posibil ca unele pitoane să lipsească sau să fie nesigure, din acest motiv din echipamentul dvs. nu trebuie să lipsească mijloace de asigurare suplimentară (bucle, frienduri etc.)

Cetatea Colț (astăzi, ruină) dateazǎ de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy. Se presupune că e una dintre cetăţile româneşti care l-a inspirat pe Jules Vernes să scrie Castelul din Carpaţi. Este la 3 km de Râu de Mori, lângă satul Suseni.

Zona Munţílor Retezat. Cascada Lolaia se află în Munţii Retezat, acest masiv muntos având numeroase cascade deosebit de frumoase şi de spectaculoase. Ea s-a format pe râul Lolaia, un afluent al Jiului de Est (la rândul său un afluent al Jiului), şi dă un farmec aparte peisajul sălbatic ce o înconjoară. Cascada este compusă din două braţe despărţite de un perete stâncos şi se află la o altitudine de 1050 de metri, în partea de nord a Parcului Naţional Retezat. Este accesibilă pentru vizitare tot timpul anului, prin localitatea Cârnic. Până la Cârnic se poate ajunge cu maşina sau cu microbuzul, iar de aici, traseul până la cascadă de face pe jos, fiind unul de aproximativ 20 de minute. Administraţia Parcului Naţional Retezat a realizat un proiect de amenajare, reparare şi punere în valoare a traseului până la cascadă, dar şi a obiectivului în sine, printr-un program numit "Belvedere pentru cascada Lolaia". Pe aici trece traseul montan ce străbate întregul parc, de la sud la nord, durata lui fiind de 11 ore cu o dificultate ceva mai ridicată.

Zona Munţii Retezat. Un element care sporeşte pitorescul Munţilor Retezat îl reprezintă numeroasele văi şi circuri glacire, aflate în spatele unor praguri glaciare sau a unor acumulări morenice. În Retezat se întâlnesc peste 65 de lacuri glaciare, cele mai multe dintre ele fiind permanente. Aceste lacuri sunt grupate în mai multe complexe glaciare, cele mai importante fiind: Pietrele, Judele şi Lăpuşnicul Mare. Complexul glaciar Pietrele se află dezvoltat pe văile Stânişoarei, Pietrele, Valea Rea şi Galeşul, cu circuri bine dezvoltate, văiile prezetand lungumi de 2-6 kilometri. Între acestea Circul şi Valea Pietrele ocupă o parte centrală, având în parte superioară un circ larg în se află lacurile Tăutul Pietrelor (Tăurile Pietrele), în număr de trei, dispuse sub forma unei salbe, la 2100 de metri altitudine, iar apoi şi Lacul Pietrele aflat la 1990 de metri altitudine. Lacul Pietrele are aspectul unei cuvete foarte evoluate, procesul de colmatare fiind foarte avansat. Din acest motiv Lacul Pietrele este renumit pentru apa lui curată şi îmbietoare. Are o suprafaţă de circa 0,4 hectare şi o adâncime mai mică de 1 metru, fiind dominat de impunătoarele piscuri ale Stânişoarei, de Culmea Pitrele şi de şoseaua Bucurei. Zona aceasta este inclusă în traseele montane din M