Distanța totală: Închide
Vineri – 28 septembrie 2012, a fost una din cele mai importante zile pentru industria de social media din România. Sub sloganul „online suntem mai puternici”, cea de-a V-a ediție Webstock s-a desfășurat anul acesta la București și adus față în față companii, bloggeri, oameni din social media, agenții, oameni de succes sau oameni aflați la început de drum. În competiția evenimentului – Webstock Awards, la categoria Utility, unde au fost propuse idei ce-ți pot ușura viața de zi cu zi, proiectul acesta, obiectiveturistice.drumliber.ro a obținut locul trei. Dintr-un total de 244 de proiecte au fost selectate 190, și puține sunt cele ce au obținut o diplomă. La categoria în care ne-am înscris, în finală, alături de noi au mai ajuns încă 12 echipe (proiecte).
Dacă pe parcursul zilei, la conferințele și dezbaterile Webstock, precum și la discuțiile din pauzele de cafea atmosfera a fost una foarte prietenoasă, destinsă, firească, la Gala de premiere lucrurile nu au mai stat deloc așa: majoritatea proiectelor câștigătoare aveau în spate echipe mari și susțineri financiare generoase.
După anunțarea câștigătorilor la câteva categorii mi-am zis în gând: „noi suntem în finală alături de astfel de proiecte!”. Și puțin mai târziu, când s-a anunțat categoria noastră, cu degetele încrucișate la spate mi-am imaginat cum s-ar auzi, strigat de pe scenă, numele aplicației noastre. Apoi s-a auzit Drum Liber!
Ce înseamnă pentru noi acest premiu și ce-i cu atât de mult entuziasm pentru un loc trei și-o diplomă roșie cu simbolurile Webstock? Iată răspunsul: o echipă mică, formată dintr-o mână de oameni, motivați doar de pasiunea și dorința lor de a face cunoscute, lumii, obiectivele naturale sau antropice din România, fără nicio susținere financiară, câștigă un premiu la un concurs în care s-au înscris o mulțime de mari companii. Și acum, după o zi, mă întreb dacă e real…
Recunoașterea aceasta mai are și-o puternică componentă motivațională. Acest loc trei mi-a întărit faptul că nopțile nedormite, că miile de ore acordate documentării, că numeroasele excursii la fața locului, că multitudinea de discuții și dezbateri pentru găsirea unor soluții care să aducă informația, cât mai facil posibil, în fața utilizatorilor, că numeroasele provocări venite de pe partea tehnică (programare), cea din spatele a ceea ce se vede, dar și că numeroasele noastre emoții și trăiri au o finalitate – o pagină web ce ajută și inspiră un călător prin România să-și facă planuri de excursie așa cum simte și cum dorește el. Acest loc trei îmi face mai puternică și credința că drumul pe care am ales să merg este cel bun. Da, doamnelor și domnilor ce ne treceți pragul, suntem entuziasmați și fericiți să vedem că proiectul nostru este apreciat și-n mod oficial!
În încheiere aș vrea să-i mulțumesc fiecărui membru al juriului pentru încrederea ce ne-a acordat-o oferindu-ne acest premiu. Mi-ar plăcea să avem și-un feedback, cu critici și sugestii, păreri.
Pozele pe scena Webstock ni le-a făcut Sorin Rusi:
Încearcă și tu aplicația. Caută-ți locurile natale sau cele în care locuiești acum și vezi dacă locurile tale preferate sunt sau nu pe lista noastră. Propune-ne obiective turistice, povestește-ne despre locuri frumoase!
Vineri – 28 septembrie 2012, a fost una din cele mai importante zile pentru industria de social media din România. Sub sloganul „online suntem mai puternici”, cea de-a V-a ediție Webstock s-a desfășurat anul acesta [...]
Pentru că ne dăm seama că nu toată lumea s-a născut cu calculatorul în brațe, am realizat un scurt film în care prezentăm zonele principale ale site-ului nostru cu locații turistice. Va urma și un altul cu detalierea funcțiilor de căutare, dar până atunci, vă dorim vizionare [...]
Denumire | Categorie | Localitate,Jud | Fă-ţi ruta |
1. Casa memorial Crișan Urmând drumul dinspre Mănăstirea Crişan, spre centrul satului cu acelaşi nume, pe cursul Pârâului Goldeştilor, se ajunge la o casă ce a fost ridicată în memoria lui Crişan – unul din cei trie conducători ai răscoalei de la 1784. Casa în care s-a născut în 1732 Giurgiu Marcu, Gheorghe Crişan sau Crişan (cu aceste trei nume este cunoscut în literatura de specialitate) a dăinuit, se pare, până în 1935. Pe locul vechii case a fost ridicată, în 1979, o altă construcţie ce a primit destinaţie de casă memorială şi are menirea de a păstra vie memoria celor ce au condus răscoala iobagilor de la 1748. Satul a primit numele marelui conducător, în vremuri numindu-se Vaca.
| Crişan, HD | Vezi pe hartă | |
2. Muzeul Memorial "Nicolae Grigorescu" Pe Valea Prahovei, pe şoseaua ce trece prin centrul Câmpinei, la vreo 300 de metri de castelul Haşdeu, se află o importantă casă memorială: MuzeuI Memorial "Nicolae Grigorescu". În locul unde astăzi este acest muzeu s-a aflat casa în care pictorul şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Către sfârşitul vieţii, artistul s-a stabilit definitiv în România, pe Valea Prahovei, zonă pe care o cunoştea încă din tinereţe, când obişnuia să facă dese excursii însoţit de prietenii săi. Pentru o perioadă s-a stabilit la Posada, o mică asezare între Sinaia şi Câmpina, un loc foarte îndrăgit, de unde ne-a lăsat renumitele "Posade", iar în anul 1891 părăseşte Posada şi se stabileşte la Câmpina. Aici a avut două ateliere, cel dintâi închiriat, iar mai apoi şi-a construit (între anii 1901-1904), pe un teren cumpărat, o casă-atelier în care a locuit împreună cu soţia sa Maria Danciu şi fiul lor Gheorghe. Planul casei a fost întocmit de însuşi Nicolae Grigorescu, în stilul caselor din zonă: opt camere, parter şi etaj, balcoane pe trei laturi şi acoperiş din şindrilă. A trăit în această casă până la sfârşitul vieţii (21 iulie 1907). După moartea artistului, familia a locuit aici, în continuare, până în 1918. În timpul Primului Război Mondial clădirea a ars începând de la etaj, o marea pierdere fiind atelierul; totuşi, în anii 1951-1952 Primăria localităţii a luat decizia de a reconstrui această casă (după ce atâţia ani rămase în ruină). Planul a fost întocmit de arhitectul câmpinean Popişteanu, după informaţiile şi datele oferite de fiul artistului şi de baiatul de şevalet al artistului, Nae Goage. Ridicarea casei a fost supravegheată de fiul pictorului, astfel încât suntem siguri de similaritatea cu casa originală. Refacerea a fost finalizată în 1955, cu sprijinul financiar al întreprinderilor din Câmpina, astfel încât în anii 1955-1957 a putut fi amenajat muzeul memorial, la acea vreme fiind singurul din România. Casa este una tipic românească în aspectul general şi are dimensiuni umane, ca şi opera marelui artist. Pentru aranjamentele interioare s-au folosit fotografiile existente din anii 1904, 1908, diapozitive din 1910, descrieri făcute de prieteni ai lui Nicolae Grigorescu. Aceştia au vorbit şi despre tablourile celebrului pictor, ce se găseau într-un număr foarte mare, aproximativ 200, şi care acopereau pereţii atelierului de la plafon şi până la podea, dar şi despre o mulţime de obiecte diverse, reprezentând epoci şi stiluri diferite, pe care Grigorescu le luase cu el, amintindu-i de prietenii şi oamenii pe care îi cunoscuse de-a lungul întregii vieţi. Obiectele expuse în muzeu au fost achiziţionate de la familie sau persoane particulare, la care ajunseseră în urma deselor vânzări făcute de urmaşii artistului. De asemenea, au fost expuse si 54 de tablouri luate în custodie de la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti (care ulterior au fost retrase), dar şi de la alte muzee (Braşov, Ploieşti). Inventarul muzeului s-a îmbunătăţit an de an, astfel că în anul 2004 s-a luat decizia de a remodela interioarele, încercând să se pună mai mult în valoare personalitatea artistului în ultimii ani petrecuţi la Câmpina. Holul de intrare întâmpină vizitatorul cu culori calde şi spatii intime. Soba ţărănească este vopsită în alb, ca orice sobă din casele de la ţară, iar exoticul colţului de sub scară surprinde şi invită la contemplaţie. Casa scării adăposteşte un amalgam de forme şi culori, o aglomerare de materiale şi tipuri diferite de a reflecta lumina. În colţul de sus se zăresc lucrări ale artistului, inundate de lumină, şi obiecte orientale colecţionate de Grigorescu în excursiile în Istanbul; covoare decorative, arme, măsuţa şi lădiţa încrustate, papucei, narghilea – acesta este "bazarul” strâns de artist într-un colţ al casei sale. Atelierul este încăperea de cea mai mare dimensiune a casei. Tapiseria de pe perete este franţuzească şi datează din secolul al XVII-lea. Mobilierul simplu este îmbogăţit de preţiozitatea obiectelor din jur. O parte din simeza atelierului cuprinde portrete, peisaje, interioare şi chiar "portretul” pensulelor artistului, obiecte învestite, de acesta, cu afecţiune şi multă căldură. Cadrul oglinzii pare a fi ramă pentru un tablou de Grigorescu. Decoraţiunile covorului şi rama aurie a tabloului reflectat compun o compozitie originală şi surprinzătoare. Aici, în atelier te opreşte în loc prezenţa şevaletului pe care se afla o lucrare neterminată: "La izvor” – una dintre ultimele lucrări ale artistului, ea ilustreaza o temă veche din pictura europeană. Lucrările de mici dimensiuni din ultimul plan al imaginii par timbre în clasorul timpului. Ramele acestora sunt tipice pentru tablourile lui Grigorescu. "Păstoriţă stând” (lucrare aflată pe pereţii atelierului) este una dintre temele preferate de artist. În atitudine relaxată, personajele sale cheamă şi liniştea peisajului. Nici vântul nu se aude în lucrările pictorului, cu atât mai puţin stihiile naturii. Senin în viaţă şi în operă, Grigorescu ne oferă şi nouă momentele acestea de linişte. Biblioteca pictorului cuprinde opere mari din literatura universală şi româneasca. Lucrările din jur sunt în special portrete de oameni simpli (ţărani şi ţigani) sau portrete ale membrilor familiei artistului. În sufragerie, Nicolae Grigorescu îşi aştepta oaspeţii, prieteni ai acestuia şi oameni de seamă pentru cultura românească şi internaţională: Al. Vlahuţă, O. Goga, G. Coşbuc. "Carul cu boi” – una din variantele de mari dimensiuni ale acestei lucrări, tronează în acest spaţiu primitor, de la parterul casei.
Muzeul acesta adăposteşte mobilier, obiecte personale, fotografii, scrisori, biblioteca (scrieri de artă, autografe ale scriitorilor contemporani artistului), picturi şi desene (peste 100 de lucrări) ale pictorului Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), unul dintre ctitorii picturii româneşti moderne şi unul din marii artişti ai umanităţii.
| Câmpina, PH | Vezi pe hartă | |
3. Sinaia Tradiția culturală a orașului Sinaia s-a conturat odată cu construirea Ctitoriei Cantacuzine, Mănăstirea Sinaia, acesta fiind momentul inițierii unei serii de activități culturale prin înființarea unor instituții de profil: "Casa de Citit", "Cercul Cultural Mihai Cantacuzino", secția din cadrul "Ligii Culturale". De asemenea, datorită renumelui său de "perla carpaților", Sinaia a atras numeroase personalități ale vieții culturale, care au vizitat localitatea ca turiști sau au locuit aici și au creat, inspirați de frumusețea locului: V. Alecsandri, N. Grigorescu, I.L. Caragiale, N. Iorga, G. Enescu, Yehudi Menuhin, ș.a.
Dintre obiectivele ce pot fi văzute aici, putem menționa: Complexul Peleș (castelele Peleș, Pelisor și Foișor); Mănăstirea Sinaia; Biserica Mică, Biserica Mare; Muzeul mănăstirii Sinaia; Clopotnița; Mormântul lui Tache Ionescu; Casa George Enescu - vila Luminiș din cartierul Cumpătu; Casa Nicolae Iorga - str. Ghe. Doja nr.1; Casa Anastasie Simu - mare iubitor și colecționar de artă românească - str. M. Kogălniceanu nr.68.
| Sinaia, PH | Vezi pe hartă | |
4. Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara este un muzeu etnografic, în aer liber, situat în satul Curtişoara, la numai 10 km de Târgu Jiu. A fost amenajat între anii 1968-1975 şi cuprinde un ansamblu de clădiri specifice regiunii precum: cule, case, mori, o biserică, anexe, de asemenea adăposteşte obiecte etnografice, piese de mobilier ţărănesc sau costume gorjeneşti. În expoziţia permanentă se regăsesc obiectivele de arhitectură populară, iar în expoziţiile temporare pot fi admirate crestături în lemn, ceramică, costume populare gorjeneşti, covoare sau scoarţe olteneşti. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de 13 hectare, într-un cadru natural de excepţie, ce reproduce, la scară mică, aproape toate formele de relief şi s-a format în jurul culei Cornoiu (a fost contruită în sec. al XVIII-lea şi este cea mai mare şi cea mai bine păstrată construcţie de acest tip, din Oltenia), aflată pe domeniul familiei Cornoiu. "Cula de la Curtişoara" constituie, ea însăşi, un valoros monument de arhitectură. Toate monumentele de arhitectură ţărănească expuse aici (case, şopron de case, şopron de conac de plai, conac de plai, pivniţe de deal, fântână cu cumpănă, moară, piuă, două biserici) sunt autentice. Casele provin din diversele localităţi ale Gorjului: Ţicleni, Dobriţa, Bălăneşti, Găleşoaia, Olari, Cărbuneşti sat, Romaneşti, Tismana, Cârligei, Racoţi, Glodeni, Pârâu-Pripor, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Brădiceni, Poiana Rovinari. Marea lor majoritate sunt construite din bârne. Muzeul a fost inaugurat în anul 1975 şi şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.
| Curtişoara, GJ | Vezi pe hartă | |
5. Sighetu Marmaţiei Sighetu Marmației este un municipiu din județul Maramureș, situat foarte aproape de frontiera României cu Ucraina. Aşezat la confluența râurilor Iza și Tisa, municipiul Sighet este centrul cultural și economic al Maramureșului Istoric. Oraşul Sighetul Marmaţiei (numit în trecut şi Sighetul Maramureşului) este atestat documentar în anul 1326 şi ca oraş în anul 1352. Capitală de peste şase veacuri a Maramureşului istoric, oraşul Sighet are urme de vieţuire umană din paleoliticul superior (10.000 î.Cr.), neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului. Aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică dă dreptul istoricilor să afirme că teritoriul oraşului a fost locuit permanent de comunităţi umane, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Numeroase urme ale dacilor liberi din zonă şi descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică arheologic perimetrul oraşului ca vatră de existenţă a strămoşilor noştri daco romani şi apoi români. În cursul istoriei, alături de români, în oraş şi în zonă, s-au stabilit oaspeţi maghiari şi germani, ucraineni, evrei, dar şi alte populaţii. De la mijlocul veacului XIV, Sighetul devenea un centru înfloritor, odată cu dezvoltarea urbană şi intensificarea meşteşugurilor şi a comerţului. Se păstrează şi acum importante mărturii documentare ale breslelor oraşului în special a cizmarilor din sec. XVII – XIX. Cea mai veche construcţie rămasă până azi, este Biserica Reformată (sec. XIV), care este şi cea mai înaltă clădire din oraş (aprox. 60m), clădirea Comitatului Maramureş (Palatul Prefecturii) fiind de la sfârşitul sec. XVII (1691-1697). Un aspect important din cultura şi istoria acestui oraş îl reprezintă şi Dictatul de la Viena (30 august 1940), precum şi al doilea război mondial, ce au adus imense suferinţe populaţiei oraşului, în deosebi, evreilor şi ucrainenilor. Peste 38.000 de evrei din Maramureş (12.500 din Sighet) au fost deportaţi în lagărele morţii şi exterminaţi. Stau mărturie acestei tragedii documentele de la Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti, Casa Elie Wiesel, aparţinător Muzeului Maramureşului, Monumentul Holocaustului de pe locul fostei sinagogi distruse (1944) şi mărturiile laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial (1945) este marcat de întoarcerea refugiaţilor şi încercările de refacere a oraşului. Astăzi, Sighetul Marmaţiei ne oferă o lecţie de cultură, istorie şi frumuseţe, aşteptând doar să îl descoperim.
| Sighetu Marmaţiei, MM | Vezi pe hartă | |
6. Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este o prezenţă inedită în peisajul muzeistic al ţării noastre, fiind unic în România şi numărându-se printre cele patru muzee cu acest profil din Europa. Lucrările cartografice, ordonate istoric și cronologic, de la începuturi şi până în zilele noastre, sunt expuse în 16 încăperi, dispuse pe două nivele, ce comunică între ele printr-o scară interioară. Palierul acesteia are expuse o serie de exponate ce introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii. Întreaga colecţie însumează peste 800 de piese, hărţi, gravuri, desene, litografii precum şi obiecte specifice muzeului. Exponatele sunt dispuse tematic în cele 16 săli, vizitatorul putând urmări evoluţia realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi mai ales cele ce reflectă teritoriul ţării noastre de-a lungul vremurilor. În muzeu mai există și obiecte care nu fac parte din colecția propriu-zisă, cu ajutorul cărora se urmărește recrearea atmosferei de odinioară, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea (bufetul din lemn - cu sculpturi migăloase sau globul pământesc uriaș de la parter). Ferestrele au vitralii cu o cromatică intensă, iar tavanul încăperilor muzeului este acoperit de picturi reprezentând desene astrologice.
| București, B | Vezi pe hartă | |
7. Târgovişte Târgoviştea, oraş martir, are multe de dezvăluit, în fiecare an fiind vizitat de mii de turişti, români şi străini. Majoritatea obiectivelor turistice din Târgovişte: Turnul Chindiei (Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii); Complexul monumental-muzeal CURTEA DOMNEASCĂ; Muzeul POLIŢIEI ROMÂNE; Muzeul de ISTORIE; Muzeul SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI; Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti; Muzeul GHEORGHE PETRAŞCU; Muzeul VASILE BLENDEA.
| Târgovişte, DB | Vezi pe hartă | |
8. Craiova Este numită şi "capitala Olteniei”. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților. În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară. În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova”. După ce intrăm în al doilea război mondial, în noiembrie 1916 Craiova este ocupată de trupele germaneși austro-ungare; timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.
| Craiova, DJ | Vezi pe hartă | |
9. Chiliile rupestre Aluniş | Colți, BZ | Vezi pe hartă | |
10. Comarnic Aici au locuit de-a lungul timpului pictorul Nicolae Grigorescu, scriitorul Ion Luca Caragiale, poetul Simion Stolnicu (liceul din oraș purtându-i numele). De numele acestui orășel de munte se leagă și o parte din saga familiei Bibescu. Martha Bibescu a iubit aceste meleaguri, fapt pentru care și-a construit o reședință pe domeniul pe care familia îl deținea la Comarnic care astazi găzduiește actualul Muzeu Cinegetic Posada.
| Comarnic, PH | Vezi pe hartă | |
11. Olteniţa Oltenița, municipiu al județului se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu. Este așezat în Lunca Dunării, în dreptul km 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Așezare are un trecut străvechi, în nordul său fiind identificat urme ale culturii Gumelnița. Toate informațiile vechi așează cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeș, iar acest lucru a făcut ca isotircii şi arheologii să presupună că Olteniţa este aşezată acum, pe aceleaşi locuri pe care se afla cetatea din timpul romanilor, numită Daphne (în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne). Potențialul turistic al localității se concentrează în special pe cursul fluviului Dunărea. Se pot face croaziere, plimbări cu șalupa sau concursuri sportive, se poate practica pescuitul sportiv, există zonă de plajă, un fond forestier adiacent cursului perfect pentru odihnă şi recreere sau vânătoare sportivă. De asemenea obiective importante sunt: insula Albina, portul turistic, balta Valea Mare, malul râului Argeș, zona Dunărica, Rezervația Arheologică Gumelnița (I, II), aflată la marginea orașului, la jumătatea distanței dintre acesta și balta Valea Mare, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa – muzeu de arheologie și istorie (clădirea în care funcţionează muzeul este cea a fostului tribunal şi a fost construită în anul 1925, după planurile celebrului arhitect Ion Cernescu; în muzeu sunt expuse unelte de piatră şi os, ceramică, figurine aparținând Culturii Gumelnița, tezaure din mileniul 1 d. Hr., numismatică), Biserica de zid cu hramul "Sf. Nicolae", ctitorită în anul 1855, Turnul de apă, Biserica de lemn sau Parcul central al orașului, Monumentul eroilor din primul război mondial. Olteniţa este recunoscută pentru funcţiunea ei de port la Dunăre şi pentru Şantierul Naval ce a construit celebrele vapoare ale lui Nicolae Ceauşescu.
| Olteniţa, CL | Vezi pe hartă | |
12. Chiojdu Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare "România Pitorească".
| Chiojdu, BZ | Vezi pe hartă | |
13. Muzeul Natural al Trovanților Trovanți sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri și unor stratificații de gresii bogate în carbonat de calciu. Trovanții sunt concrețiuni care cresc spontan -din centru către periferie- cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Ei apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc".
| Costești, VL | Vezi pe hartă | |
14. Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" Ploieşti Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti, unic în reţeaua muzeelor din România, cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Şi-a deschis porţile, pentru prima oară, în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971. Ulterior, după ce colecţia de ceasornice a devenit atât de bogată încât avea nevoie de un spaţiu propriu, ea a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, ce a aparţinut cunoscutului politician conservator Luca Elefterescu, din primele decenii ale secolului al XX-lea, el fiind, în mai multe rânduri, prefect al judeţului Prahova. Această casă a fost adaptată noii sale funcţionalităţi, iar în ianuarie 1972 muzeul ceasului a putut fi redeschis. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" – cadranele solare, ceasurile arzătoare, ceasurile cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din d`Horologerie Ancienne) sau cele cu nisip, până la ceasornicele mecanice antice şi cele moderne. În prezent, muzeul are o colecţie de aproape 1000 de piese (numai o parte fiind expuse). Minunatele lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai atrăgătoare, creând adevărate stiluri. Printre cele mai vechi piese din colecţie sunt menţionate pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate. Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane astronomice. Printre piesele expuse în muzeu se regăsesc: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar ("oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de maeștrii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). De asemenea aici pot fi văzute şi ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss, ceasuri care au aparținut unor personalități: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc., ceasuri distractive: al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc., ceasuri ce au şi alte diverse indicații în afara orelor, precum și alte obiecte legate de această temă.
| Ploieşti, PH | Vezi pe hartă | |
15. Complexul Muzeal Măldărești În comuna Măldărești, judeţul Vâlcea, situată la aproximativ 4 km de Horezu, într-un cadru natural pitoresc, a fost organizat "Complexul Muzeal Măldăreşti", ce reuneşte Culele Greceanu şi Duca, precum şi casa memoriala I.G. Duca. acest complex face parte din patrimoniul cultural naţional, deţinând clădiri tipice arhitecturii civile din Oltenia, alături de peste 3000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramică (din centrele Horezu, Slătioara, Dăeşti, Târgu Mureş, Oboga), precum şi obiecte ce au aparţinut familiei Duca: mobilier, tablouri, fotografii, cărţi, colecţia de 20 de tablouri de patrimoniu ale Olgăi Greceanu. Clădirile aflate în acest muzeu sunt monumente deosebite ale arhitecturii românesti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă, cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii. Etimologia cuvântului "culă” spune că acesta derivă din turcescul "kule”, care desemnează un turn. În spaţiul românesc defineşte, prin extensie, o locuinţă întărită, în formă de turn, ce are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj şi retragerile succesive ale zidului, în înălţime. Acest tip de construcţie se află răspândit în aria Peninsulei Balcanice, cu precădere în Serbia şi Albania, dar şi în Bulgaria, iar la noi în ţară, el este caracteristic numai zonei învecinate spaţiului balcanic, respectiv Olteniei şi vestului Munteniei. Culele au fost ridicate de boiernaşii olteni ca măsură de apărare împotriva ameninţării incursiunilor paşalelor de la Vidin şi Ada-Kaleh, dar şi împotriva cetelor de haiduci care se înmulţiseră îngrijorător, şi au dăinuit până în zilele noastre, făcând dovada rezistenţei lor.
Cula Greceanu este cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex muzeal. Păstrează acest nume pentru că, de-a lungul timpului, ea a trecut, prin zestre, de la familia Măldărescu, la familia Greceanu. Lăsând la o parte legenda care atribuie ridicarea acestui edificiu unuia dintre căpitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldăr, argumentele istorice datează construcţia către sfârşitul sec. al XVIII-lea, când ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de "jupân Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa ego Eva". Clădire înaltă, cu ziduri văruite şi străpunse de metereze, mica cetate croită pentru nevoile familiei Măldărescu se înscrie şi ea în stilul edificiilor întâlnite în Oltenia şi Muntenia, fiind o contopire a caselor boiereşti întărite, cu trăsăturile caselor ţărăneşti. Cula devine astfel loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. La etaj se ajunge urcând pe o scară de stejar cu trepte groase, zidul casei scărilor fiind străpuns de două găuri de tragere. Scara dă într-o logie deschisă prin două arcade trilobate, elegante, iar din logie se pătrunde în turn, într-o cameră care putea fi baricadată. La primul nivel al culei se află o încăpere, fosta cameră de primire, din care se trece într-o altă odaie, susţinută de bolţile pe care sunt zugrăvite portretele Măldăreştilor, luând ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere. La al doilea etaj se află un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate, iar în partea de nord se găsesc două camere amenajate într-o perioadă recentă, pe locul unde fusese cândva un pod. Ferestrele pivniţei, lucrate în piatră traforată, cele două cerdace cu arcade şi bolţile de penetrare amintesc de stilul brâncovenesc. O particularitate a construcţiei (printre cele mai vechi, de acest tip, din ţară), la Cula Greceanu, este aceea că pivniţa nu comunică cu etajul. Aceasta prezenta avantajul că, în caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar şi dezavantajul că, fiind uşor adâncită în pământ, ferestrele şi cerdacul de la etaj puteau fi mai uşor accesibile răufăcătorilor. După ce a fost restaurată, încă din anul 1967, Cula Greceanu a fost deschisă publicului vizitator. În prezent, expoziţia de bază, organizată în interior, încearcă să ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernaş oltean.
Cula Măldărescu (sau Cula I.G. Duca) este impunătoare prin masivitatea zidurilor şi a fost construită în anul 1812, de către Gheorghiţă Măldărescu. Inscriptia de pe peretele etajului, în care se poate descifra 1827 reprezintă de fapt anul executării stucaturilor. Construcţia de formă dreptunghiulară, cu un ieşind în partea de vest, este alcătuită din parter şi două etaje. Parterul prezintă caracteristicile culei, fiind prevăzut cu o uşă de acces din lemn de gorun masiv – comună beciului şi părţii locuite a culei, şi cinci ferestruici înguste ce par nişte metereze. Aici se văd stâlpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Etajul I cuprinde o încăpere mare, iatac şi o sală, iar la etajul al II-lea se află două odăi, o încăpere mai mică şi un vast cerdac, al cărui tavan este împărţit în trei registre, având fiecare la mijloc câte un motiv decorativ. În anul 1910 I.G. Duca, îndragostit de pitorescul locului, încă de pe vremea când fusese numit judecător la ocolul Horezu, aflând că cele două construcţii sunt nelocuite, le cumpără şi hotărăşte să-şi construiască, în apropiere, o modestă casă de vacanţă. Tot el este şi cel care, prin pasiunea lui pentru tradiţie şi autentic, încearcă să amenajeze interiorul culei Măldărescu, într-un mod cât mai original. Astfel, prin anul 1912, "pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint şi căldăruşi de aramă din care atârnă flori; pe pereţi sunt înşirate farfurii lucrate de ţărani, icoane vechi adunate de pe la bătrânii satelor, prosoape, cruci, sfeşnice cumpărate de prin bâlciuri îndepărtate; pe jos şi pe scaune sunt întinse, într-o neregulă plăcută, tot felul de scoarţe, lăicere şi covoare vechi". Deoarece majoritatea acestor obiecte au dispărut, în zilele noastre se încearcă organizarea unei expoziţii permanente care să păstreze, în linii mari, aceeaşi tendinţă de la începutul secolului.
La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele: Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul.
La Măldăreşti, în afară de cele două cule şi Casa Memorială I.G. Duca, care funcţionează în prezent ca muzeu de arhitectură, imediat, în apropiere, se mai află şi Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfintii Voievozi (poartă hramul tuturor celor trei sfinţi), o veche biserică ortodoxă, zidită între anii 1774-1790, ca lucrare a jupânului Gheorghe Măldărescu.
| Măldărești, VL | Vezi pe hartă | |
16. Mărginimea Sibiului Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România. Situată în sud-vestul judeţului Sibiu, ea ocupă o parte din zona subcarpatică, de la Olt până la Sebeş. Mărginimea Sibiului cuprinde următoarele 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Prin aspectele sale de cultură materială şi spirituală, Mărginimea se înscrie între cele mai vechi vetre ale etnogenezei româneşti. Numele "mărgineni" a fost dat locuitorilor acestor sate deoarece locuiau într-o zonă de contact între deal şi munte, pe vechea frontieră austro-ungară din sudul Transilvaniei. Aceasta loc era unul agro-pastoral, sătenii având ca ocupaţie de principală creşterea animalelor. Pentru că în timpuri îndepartate păstorii îşi duceau turmele, în căutarea păşunilor bogate, până dincolo de Dunăre, spre Constantinopol sau spre Adriatica, dincolo de Tisa, în Polonia, iar spre răsărit până în Caucaz, în aceste sate se simte influenţa diferitelor culturi cu care luau contact. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii şi a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăţia şi diversitatea patrimoniului cultural fac din Mărginimea Sibiului o zonă turistică deosebită. În aceste locuri pot fi descoperite: biserici vechi, muzee (Muzeul de la Sibiel – deţine cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa; Muzeul sătesc din Răşinari – cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti; Muzeul din Galeş – deţine o colecţie de costume populare; Muzeul Parohiei Ortodoxe – cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult; Muzeul Culturii Săliştene – documente, cărţi, fotografii), case memoriale şi cunstrucţii tradiţionale ţărăneşti, Cetatea Scurtă din Orlat – construită în 1317, Moara de hârtie din Orlat – este cea mai veche din SE Europei, din anul 1524, Casa de copii din Orlat – a fost construită în 1921 şi este cea mai veche din România, Cetatea Dacică de lângă Tilişca, Biserica cetate din Cristian (1495), Biserica fortificată de la Dobârca (sec. XIII) şi Cetatea de la Călnic (1250).
| Sibiu, SB | Vezi pe hartă | |
17. Cetatea Râşnov Cetatea Râșnov este o cetate țărănească veche din orașul Râșnov (județul Brașov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.
| Râşnov, BV | Vezi pe hartă | |
18. Palatul Episcopiei romano-catolice Deși primul sediu al Episcopiei romano-catolice din Satu Mare se aflase în altă parte, pe strada Mihai Eminescu, acolo unde se găsește astăzi Colegiul Doamna Stanca (vechiul Gimnaziu Catolic Regal), în 1805, pe baza planurilor arhitectului familiei Karolyi din Carei, Josef Bittheuser, se încep lucrările la noua reședință episcopală. Palatul Episcopal romano-catolic este un ansamblu de clădiri în stil neocclasic, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, la capătul dinspre Piața Libertății, în vecinătatea Catedralei romano-catolice. El a fost construit de-a lungul a 32 de ani (1805-1837), clădirea principală având formă de „U” și curte interioară, a cărei fațadă principală urmărește linia străzii 1 Decembrie 1918. Aripile dinspre Dobrogeanu Gherea și strada Teatrului sunt primele finalizate. Între anii 1837 și 1840 se construiește fațada principală, unind cele două aripi deja construite. În acest corp al clădirii este amenajată o capelă și sala festivă. Capela, aflată la etajul întâi a fost inițial o încăpere foarte simplă. În 1904 încep lucrări de reamenajare și în urma acestora este adus la Satu Mare altarul absidei, o construcție clasică din 1806, originară din capela cetății Ardud. Conform tradiţiei, în faţa acestui altar, în 1847 au fost cununați poetul Petofi Sandor și soția sa Szendrey Julia. Tot la interior, pe lângă sala festivă, una din încăperile emblematice, în imediata vecinătate a intrării se află o scară cu balustradă, cioplită din piatră. Casa scării a fost decorată în 2006 cu un crucifix de mari dimensiuni, adus din capela cetății Ardud. Crucifixul a fost sculptat în anul 1777.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, palatul episcopal suportă noi modificări. În prima fază (1859), se construiește o nouă aripă, paralelă cu cea dinspre strada Bisericii (Dobrogeanu Gherea) ce servește instituției ecleziastice, ca seminar teologic, iar apoi se mai construiește și aripa de legătură dintre seminar și palat. Bombardamentele din 1944 asupra orașului Satu Mare nu ocolesc palatul episcopal. Cu toate că au loc noi intervenții de renovare, clădirea și fațadele neoclasice cu un etaj, și-au păstrat până în zilele noastre caracterul unitar și decorațiile originale.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
19. Casa Memorială "Mihail Sadoveanu" La nr. 68, pe strada Ion Creangă din Fălticeni, județul Suceava, se află casa memorială a lui Mihail Sadoveanu. „Casa din deal” (cum este numită) a fost contruită dupa planurile proprii ale scriitorului. A locuit aici între anii 1909 și 1918, iar „Povestiri de seară”, „Genoveva din Brabant”, „Apa morților”, „Un instigator”, „Bordeienii”, „Priveliști dobrogene”, „Neamul șoimăreștilor”, „44 de zile în Bulgaria” și „File însângerate” au fost scrise pe aceste meleaguri. Mihail Sadoveanu scria despre Fălticeni că „Ajuns acasă, nu mă găndesc decât să mă reculeg și să mă odihnesc”. În contextul dedicației iscălite în Cartea de aur a Liceului „Nicu Gane”, aceste cuvinte au o însemnătate deosebită.
| Fălticeni, SV | Vezi pe hartă | |
20. Muzeul Județean Satu Mare Clădirea actuală a Muzeului Județean Satu Mare a fost construită în anul 1936, după planurile arhitectului G.P. Liteanu. Destinația inițială a clădirii a fost una administrativă, în perioada interbelică aici desfîșurându-și activitatea Prefectura județului, Consiliul Popular Județean și Comitetul Județean Satu Mare al P.C.R. Din 1984 clădirea adăpostește Muzeul Județean Satu Mare, aici fiind organizate expozițiile de bază, dar și expoziții temporare. Baza patrimonială cu care s-a început activitatea muzeului era formată din obiecte adunate în cadrul cercului Kolcsey (1890), acesta fiind reorganizat în anii 1905 și 1958, pe baza vechilor colecții dar și a cercetărilor noi.
Astăzi, muzeul deține colecții de arheologie (preistorică, dacică și medievală), colecții istorice (reunește exponate legate de istoria breselor, unelte, lăzi, sigilii, documente, carte veche, memorialistică), colecții etnografice (instalații țărănești, mobilier tradițional românesc, șvăbesc, ucrainean și maghiar, podoabe, icoane pe sticlă și lemn, costume populare, textile utilitare și decorative, ceramică, fotografii etc.). Pe lângă bunurile aflate în fondul muzeal, aici sunt adăpostite și obiecte de Tezaur. Modernizări ale expozițiilor de bază s-au făcut în 1992, dar și în perioada 2002-2007.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
21. Muzeul de Artă Muzeul de artă este găzduit de vechea Casă Vecsey, o clădire construită în stil neogotic, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Clădirea este compusă din două corpuri diferite ca stil arhitectural, provenind din perioade diferite de construcție. Edificiul ce poate fi zărit astăzi are o planimetrie în formă de „L”, un coridor deschis cu arcade semicirculare, iar fațada are două registre, cu nouă deschideri ogivale și cu ancadramente simple. Deasupra porții de intrare se află o fereastră înscrisă într-un ancadrament acoladă, terminat în partea superioară, cu un fleuron stilizat în manieră gotică. Imaginea de ansamblu a clădirii este echilibrată, un plus de monumentalitate oferindu-i-l un fronton triunghiular suprasituat ferestrei centrale de la etaj. Clădirea, probabil cea mai veche din municipiul Satu Mare (1798-1842) a fost declarată monument istoric și arhitectural. Prin secolul al XVIII-lea clădirea ce se afla aici servea ca depozit al cetății. Mai apoi, în 1711, în urma înfrângerii răscoalei lui Francisc Rakoczy al II-lea, tot aici a fost semnată și Pacea de la Satu Mare. Ca o comemorare a acestui eveniment, în 1911 pictorul Aurel Popp execută și adăugată o placă comemorativă a Păcii de la Satul Mare.
În anul 1969 se deschide aici prima expoziție permanentă, cu caracter monotematic, aceasta fiind dedicată pictorului sătmărean Aurel Popp (1879-1960). Expozițiile de bază ale muzeului cuprind operele unor personalități artistice reprezentative ale artei plastice românești din secolul nostru: Henri Catargi, Dumitru Ghiață, Eustație Stoenescu, Iosif Iser, Corneliu Baba, Aurel Ciupe, Muhy Sandor, Petre Abrudan, Ștefan Popescu, Bene Jozsef, Ion Sima, Ion Jalea, Ion Irimescu, Vida Gheza, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec. Colecția mai cuprinde și lucrări ale unor reprezentanți de seamă ai Centrului artistic de la Baia Mare dar și exponate de artă plastică contemporană ale unor artiști de prestigiu.
Alături de celelalte secții ale Muzeului Județean Satu Mare, Filarmonică, Teatrul de Nord, Atelierele de creație, Muzeul de artă Satu Mare este una dintre cele mai importante instituții de cultură din regiune.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
22. Casa muzeu Nicolae Popa (Necolai Popa) Nicolae Popa (1919-2010) (Neculai Popa, Nicola Popa), originar din satul Târpești, comuna Petricani, județul Neamț, a fost un mare culegător și creator de artă naivă populară autentică. Măștile sale l-au făcut cunoscut în țară și peste hotare. Primul muzeu - a funcţionat din 1964 până în 1974 în vechea clădire de serviciu a învăţătorului satului, pe care Necolai Popa a reparat-o si a reamenajat-o pentru a putea adăposti colecţia sa de obiecte.
Fiindcă sunteți la 12 kilometri de Târgu Neamț, dacă ajungeți aici, nu ratați alte obiective turistice apropiate: Cetatea Neamțului, Muzeul "Mihail Sadoveanu" sau Humuleștii lui Ion Creangă. Unul dintre site-urile destinate muzeului ne anunță că este cel mai mare muzeu particular din România. Coordonatele sunt orientative, nu aveți cum să nu găsiți singurul muzeu din sat :)
Date de contact: 0233.785 112, 0233.785 111, popamuseum@gmail.com , http://npopa.uv.ro/.
Idee primită de la Mihai - anel...i@yahoo.com
| Târpeşti, NT | Vezi pe hartă | |
23. Muzeul Petöfi Sandor A fost construit între anii 1740-1760 de către Contele Teleki Sandor. Castelul dispune de muzeu precum și de casa memorială Petofi Sandor. Este situat în judetul Maramureș, sat Coltău,comuna Coltău la 11 km de municipiul Baia Mare.
| Coltău, MM | Vezi pe hartă | |
24. Castelul Miko Cel mai important monument al orasului Miercurea Ciuc, aflat in centrul administrativ vechi al orasului, pe teritoriul satului de odinioara "Martonfalva", pe prima terasa a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. In curtea interioara a cetatii se tin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construita intre 1623-1631 in stil neorenascentist de catre contele Hidvégi Mikó Ferenc, capitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor si Casinului, membru in Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor.
| Miercurea Ciuc, HR | Vezi pe hartă | |
25. Podul lui Traian A fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Piciorul podului roman se află în cadrul Muzeului din Drobeta Turnu Severin. La intrarea în Severin dinspre Orşova a fost făcută o machetă într-un sens giratoriu.
| Drobeta Turnu Severin, MH | Vezi pe hartă | |
26. Tropaeum Traiani de la Adamclisi (cetatea şi monumentul) Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.
| Adamclisi, CT | Vezi pe hartă | |
27. Catedrala romano-catolică „Înălțarea Domnului” Este amplasată pe latura estică a Pieţei Libertăţii, în apropiere de Palatului episcopal și este cea mai importantă clădire din centrul oraşului Satu Mare. Biserica tip bazilică, orientată est-vest, are trei nave şi un cor alungit spre est. Traveea centrală a navei principale este acoperită cu o cupolă grandioasă susţinută de stâlpi adosaţi îngemănaţi. Sub cele două turnuri vestice ale catedralei se află câte o capelă de plan pătrat și deasupra celor două capele, dar şi a intrării principale, se întinde galeria orgii. Aceasta a fost confecţionată la Budapesta, în baza proiectului preotului sătmărean Jenő Haller. Sfințirea ei s-a făcut în anul 1916.
Aspectul exterior al catedralei este determinat de faţada principală cu efect monumental. În partea centrală a acesteia se află un portic de mari dimensiuni, cu şase coloane, antablament şi timpan triunghiular, proeminent faţadei și de o parte şi alta a porticului se ridică turnurile paralelipipedice. Totuși, volumetria greoaie este înviorată de prezenţa unor relifuri şi statui. Timpanul, care încheie colonada cu capiteluri corintice este decorat cu figura alegorică a Credinţei, reprezentată ca femeie între nori, ţinând în mâini o cruce şi un potir. Plastica ronde bosse este completată de basoreliefurile panourilor dreptunghiulare alungite ale peretelui faţadei principale, reprezentând cherubi şi ghirlande vegetale. Faţadele laterale sunt alcătuite și ele din volume masive, pereţii cupolei şi ai navelor laterale fiind penetrați de ferestre semicirculare şi ritmate de desene dispuse echidistant. Faţadele sacristiilor cuprind câte o intrare secundară dreptunghiulară, marcate de câte un portic format din pereche de coloane, antablament şi timpan triunghiular.
Spaţiul interior al bisericii este înzestrat cu o pictură decorativă şi fresce cu cu reprezentări ale unor scene biblice. Cupola a fost decorată în 1836, de către Janos Riedler, pictura centrală reprezentându-L pe Isus în templu, la vârsta de 12 ani, în pandantivi regăsindu-se figurile celor patru evanghelişti. Pictura murală a cupolei a fost restaurată în 1904 de Tamas Scheuchl.
Catedrala romano-catolică „Înălțarea Domnului” este cel mai important exemplu al neoclasicismului din Partium, prin monumentalitatea sa marcând, într-un mod decisiv, caracterul pieţei centrale a oraşului.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
28. Muzeul de icoane pe sticlă Preot Zosim Oancea Muzeul cuprinde cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Ardeal (sec. XVIII-XIX) şi Biserica "Sfânta Treime" (sec.XVIII), cu un valoros decor pictat, ce posedă o importantă colecţie de icoane pe sticlă şi lemn. Colecția și-a început existența din 1969 prin efortul pǎrintelui Zosim Oancea şi a comunitǎţii din Sibiel, dar și prin susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi strǎini. Acum numără aproximativ 600 de exponate curpinzând principalele tipuri de icoane pe sticlǎ, împreunǎ cu opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane (atunci când aceştia sunt cunoscuţi).
Cum Sibiel face parte din Mărginimea Sibiului, căutați și alte obiective în zonă, sigur veți găsi! :)
Muzeul este deschis vizitatorilor în orice zi a anului, inclusiv de sǎrbǎtori.
Orar:
Toamna şi iarna: 7-13.30, 14-19
Primǎvara şi vara: 8-13.30, 14-20.
Biletul de intrare: Adulţi: 4 lei; Copii şi studenţi: 2 lei.
Adresa: Muzeul de icoane pe sticlă "Pr. Zosim Oancea", Strada Bisericii, 329, cod 557234 Sibiel, jud. Sibiu, Telefon 0269.552536
| Sibiel, SB | Vezi pe hartă | |
29. Muzeul de icoane pe sticlǎ Pr. Zosim Oancea (unic în Europa) Muzeul Pr. Zosim Oancea din Sibiel gǎzduieşte cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlǎ din Transilvania existentǎ astǎzi, o splendoare de creativitate artisticǎ de inspiraţie religioasǎ nǎscutǎ din bogǎţia tradiţiei creştine ortodoxe şi din fantezia pictorilor ţǎrani români. Fuziune unicǎ a tradiţiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticlǎ cunosc o mare înflorire în aceastǎ regiune a României în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingând culmea dezvoltǎrii între 1750 şi sfârşitul anilor 1800, ajungând aproape sǎ se stingǎ apoi între cele douǎ rǎzboaie mondiale. Constituitǎ cu începere din anul 1969, operǎ a pǎrintelui Zosim Oancea şi a comunitǎţii din Sibiel, bucurându-se şi de susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi strǎini, colecţia acestui muzeu prezintǎ, prin cele 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticlǎ, împreunǎ cu opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane (atunci când aceştia sunt cunoscuţi).
| Sibiel, SB | Vezi pe hartă | |
30. Muzeul de Istorie și Etnografie Clădirea muzeului a aparținut unei familii de etnici germani și a fost construită în preajma anului 1970.Orașul Vișeu de Sus unde este situat muzeul se află pe DN 18 la 120 km de municipiul Baia Mare.
| Vișeu de Sus , MM | Vezi pe hartă | |
31. Muzeul Achim Emilian Peste 10000 de obiecte au fost strânse timp de mai bine de 3 decenii și în 1993 au fost incluse oficial în acest muzeu privat. Este la numarul 209 al comunei. Cuprinde exponate de istorie și arheologie, agricultură, minerit, ocupații tradiționale, meșteșuguri casnice, metalurgie, instalații de tehnica țărănească, prelucrarea pietrei și a lemnului, etnografie și artă populară, numismatică-medalistică, sigiliografie, iconografie, carte veche, documete, tehnica de luptă și curiozități. Comuna Almașu Mare este situată la periferia sudică a Munților Apuseni (Metaliferi), la 10 km de Zlatna.
http://muzeulachimemilian.sapte.ro/descriere.html
http://coloramromania.evz.ro/colectionarul-de-istorie.html
| Almaşu Mare, AB | Vezi pe hartă | |
32. Muzeul Constantin Lucaci "Spaţiu şi lumină" Muzeul de opere de inox ale maestrului Lucaci, cel care a făcut fântânile cinetice din Reșița, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Brăila. Autorul consideră că este un muzeu de talie mondială.
| Bocșa, CS | ||
33. Muzeul de locomotive (în aer liber) din Reşiţa Muzeul în aer liber cu mai vechi locomotive cu aburi din România este al doilea din Europa. Aici găseşti şi pe prima locomotivă fabricată în România, tot la Reşiţa.
| Reşiţa, CS | Vezi pe hartă | |
34. Muzeul Bivolăritului din Mera În 1950 la Mera existau 1500 de bivoli, iar cum în anii de după revoluție numărul lor a scăzut dramatic, un localnic cu suflet mare a pus bazele unui muzeu destinat meseriei de îngrijitor de bivoli. Acolo veți găsi o multitudine de obiecte folosite în meseria de bivolar, dar și alte curiozități și lucruri strânse de-a lungul anilor: juguri, căruţe, scaune pentru muls, vase de colectat şi procesat laptele, lămpi de petrol, potcoave, fotografii, documente. Este de remarcat colecţia de talăngi, se pare că este cea mai bogată, conținând peste 100 de clopote folosite la turmele de bivoli.
Înainte de a merge cu grupuri, e bine să îl sunați pe domnul Gheorghe Varga, proprietarul muzeului (+40-264-281-008, +40-727-49-28-19). Satul Mera este pe drumul dintre Cluj și Zalău, puțin după ieșirea din Cluj.
| Mera, CJ | Vezi pe hartă | |
35. Muzeul holocaustului din Șimleu Silvaniei Muzeul Holocaustului din Șimleu îşi are sediul în vechea sinagogă construită în 1876. Şimleul este singurul oraş din nordul Transilvaniei care are un muzeu al Holocaustului, devenind un punct de reper printre cei care studiază acest subiect. Tot la Șimleu s-a desfășurat și prima Olimpiadă în Memoria Holocaustului din România (28 iulie 2006).
Clădirea este situată în centru oraşului, în imediata apropiere a primăriei. Începând cu 2005 poate fi vizitată, gratuit, de public.
Orar: zilnic, de la 10.00 la 17.00 în timpul săptămânii şi de la 11.00 la 15.00 sâmbăta şi duminica. Cei interesaţi au ocazia să vadă mărturii ale supravieţuitorilor Holocaustului din Şimleu Silvaniei şi din împrejurimi, documente vechi, dar şi obiecte de cult specifice unei sinagogi.
În iunie 2012 muzeul era cel puțin în exterior, în proces de renovare.
| Șimleu Silvaniei, SJ | Vezi pe hartă | |
36. Muzeul de Chihlimbar de la Colţi (Buzău) La Colți a fost singura exploatare de chihlimbar din România, exploatare închisă în 1948. Muzeul Chihlimbarului din Colți, administrat de Muzeul Județean Buzău, a fost deschis în 1973 și este singurul astfel de muzeu din România. Colecția muzeului este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră.[1] Cele mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică.
| Colţi, BZ | Vezi pe hartă | |
37. Muzeul Grăniceresc Năsăudean (Muzeul Grănicerilor din Năsăud) Clădirea este monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fiind fostul sediu al cazarmei Regimentului II românesc de graniță. Muzeul Năsăudean cuprinde o secție de artă populară și etnografie (unelte și piese de port specifice văii Someșului Mare) și o alta legată de personalități din teritoriul grăniceresc năsăudean. O parte dintre soldații regimentului au luptat la Austerlitz împotriva lui Napoleon Bonaparte. Aceștia erau cunoscuți și sub denumirea de "cătanele negre".
| Năsăud, BT | Vezi pe hartă | |
38. Muzeul Viei și Vinului din Hârlău Prin expoziția sa de obiecte etnografice și tehnică populară, precum și prin concepția de prezentare, muzeul reuțește să prezinte publicului, imaginea unui muzeu viu și mereu tânăr, unde tradiția populară din zona Hârlău există și se transmite prin viu grai.
La acest muzeu, vizitatorii au ocazia de a se "odihni" la răscruce de drumuri, in hanul sau ratoșul, locul unde se intâlneau, cel mai adesea, drumeții de altă dată.Muzeul reușește astfel să readucă in discuție vechiul "drum al vinului": din cramă în pivniță, din pivniță în piață, târg, iarmaroc sau chiar peste hotarele țarii. Călătoria este completată prin prezentarea mijloacelor de transport și de păstrare a vinului.
Muzeul Viei şi Viei din Moldova are programul de funcţionare zilnic, între orele 08:00 - 18:00, iar la cerere sunt organizate vizite nocturne, anunţate (Tel / Fax: 021 31.31.918, office@artexfoundation.org), în prealabil cu 24 de ore înaintea efectuării, între orele 20:00 - 24:00, creându-se astfel posibilitatea degustării de vinuri din soiurile podgoriei Cotnari.
Site oficiat: http://www.muzeulvieisivinului.ro/
| Hârlău, IS | Vezi pe hartă | |
39. Muzeul Cinegetic din Posada, fostul Castel Martha Bibescu Aici își petrecea vacanțele Marta Bibescu și acest loc l-a inspirat și pe Nicolae Grigorescu, care a pictat aici câteva lucrări. Singurul muzeu cinegetic din România.
Program Miercuri-Duminică: 9-17/ Luni, Marţi: Închis. Tarif intrare adult: 10 lei
| Posada, PH | Vezi pe hartă | |
40. Muzeul Bogdan Petriceicu Haşdeu (Câmpina) În 1893, B.P. Haşdeu vizitează reşedinţa din Câmpina a chimistului dr. Constantin Istrati. Şederea sa acolo, timp de câteva zile, l-a determinat să achiziţioneze casa, datorită parcului mare care se afla în apropierea casei. Aici va urma să înalţe un castel, închinat memoriei fiicei sale decedate, Julia Haşdeu.
B.P. Haşdeu a fost cunoscut ca fiind un savant, un om cu multiple deschideri de ordin cultural şi ştiinţific. Mircea Eliade l-a declarat ca fiind "cel mai învăţat român al sec. Al XIX-lea”. Printre numeroasele funcţii şi activităţi pe care le-a avut, enumerăm: editor, om de litere, judecător, profesor de istorie, geografie şi statistică, membru în Comisia Istorică, membru al Academiei Române, membru al Academiei Regale din Serbia, membru al Academiei Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg, Academia de Ştiinţe din New York, director al Arhivelor Statului din Bucureşti.
Muzeul B.P. Haşdeu din Câmpina este un omagiu adus fiicei sale Julia, care a murit la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. Asemeni tatălui său, Julia a fost un copil geniu, un om talentat, cu inclinaţii înspre proză, poezii şi teatru. La moartea unicului său copil, Haşdeu tatăl, a intrat într-o altă etapă a existenţei sale, o etapă în care avea să îşi dedice fiecare clipă construirii monumentului perfect. Castelul s-a dorit iniţial, a fi inspirat din planul unei catedrale, în final ajungându-se la forma cu trei turnuri, cel din mijloc adăpostind templul dedicat fiicei defuncte. Întreaga construcţie este puternic încărcată de simboluri, pe care Haşdeu le-a adăugat pe măsură ce primea inspiraţia de la fiica sa. Pentru comunicarea cu fiica sa moartă, tatăl a apelat la spiritism şi mediumi, precum procedase şi Victor Hugo, ca singură modalitate de a face faţă despărţirii. În design-ul templului şi printre obiectele care au alcătuit decorul său se găsesc inscripţii în multiple limbi, simboluri [cruci, capete de îngeri, semiluna, triunghiuri, fluturi], citate - toate acestea destinate celui iniţiat. Locul a fost înscris la începutul anilor ’60 în lista monumentelor de arhitectură. Un complex a cărui trepte merită să le trecem, dacă se poate alături de o persoană care să ne fie ghid, asta pentru a intra cât mai bine în atmosfera pe care Haşdeu a creat-o.
| Câmpina, PH | Vezi pe hartă | |
41. Închisoarea Memorialul Durerii Proiectul a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.
În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Situat departe de Bucureşti, în extremitatea nordică a României, dar în centrul Europei de Est, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.
| Sighetu Marmaţiei, MM | Vezi pe hartă | |
42. Muzeul Național al Scrisorilor și Prieteniei Româno - Ruse (22 018 scrisori) Deși nu este încă deschis publicului larg ca un muzeu, colecția de 22 018 scrisori primite de domnul Gabriel Antoniu Lavrincic a primit deja titlul de record mondial (din partea Guinness World Records). Locația actuală este casa unde Gabriel a petrecut copilăria și tinerețea, dealtfel și locul unde a primit aceste scrisori de la amicii de corespondență din fosta URSS. Proprietarul dorește ca textele să fie traduse în 4 limbi, pentru a deveni accesibile oricui, iar colecția va include și cărţile poștale, insignele, bancnotele, monedele şi fotografiile primite sau făcute împreună cu prietenii de corespondenţă.
Coordonatele GPS sunt orientative, întrebați în sat locația casei domnului Lavrincic.
| Marca, SJ | Vezi pe hartă | |
43. Salina Turda Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), în prezent prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr.7).
Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.). Romanii (106-274 d.C.) au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lățime. În afara masivului de sare de la Durgău, Romanii au exploatat si masivul de sare învecinat de la Băile Romane (în zona ștrandului actual).
După retragerea romanilor în anul 274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracția sării ar fi continuat.
În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menționată vama ocnelor de sare de la Turda (Torda) într-un loc de lângă râul Arieș "qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” ("în locul ce se cheamă pe ungurește Aranyos, iar pe latinește Aureus”) [1]. Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman (folosit în tot timpul Evului Mediu, până la finele sec. XVIII), pe amplasamentul așezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf. Nicolae).
În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la Durgău-Turda. Astfel, la 1 mai 1271, se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania "ocna de sare de la Durgău-Turda (Dörgö-Torda)”.
În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna si Mina Iosif (Joseph).
În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (Maria Theresia), Mina Anton (probabil denumită așa după Sf.Anton), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) si Mina Ghizela (Gisela).
| Turda, CJ | Vezi pe hartă | |
44. Salina Praid Salina Praid este o mină de sare gemă din România, situată în județul Harghita. Salina se află în bazinul muntilor Gurghiului, cuprinsă în Dealul Sării, formând triunghiul Praid - Ocna de Jos - Ocna de Sus și formează o "solniță" uriașă, un zăcământ sub formă de ciupercă întoarsă, ce ajunge până la 2700-3000 m adâncime, cu un diametru de la 1,2 - 14 km. Primele exploatări de sare sunt atestate de pe vremea romanilor, dar mina din Praid este atestată documentar de la 1200, iar exploatarea intensivă se face din 1700. În anul 1980, în salină s-a deschis o bază de tratament.
Este prezent un microclimat de salină, cu temperaturi relativ constante, între 14-16 C, umiditate scazută 66-70% și presiune atmosferică mai mare decât la suprafață, în medie de 735-738 mmHg.
Pe distanța de 1250 m de la intrarea în salină până baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salina este amenajată cu spații de recreere, locuri de joacă pentru copii, restaurant, toalete, capelă pentru rugăciune, internet-cafe și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi.
| Praid, HG | Vezi pe hartă | |
45. Castelul Bran Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. A fost aproape în permanenşă o cetate a ocupaţiei austriece. Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea "legenda pare să fie mai puternică decât realitatea ... aici turnându-se Interviu cu un vampir ”, un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. În 2006 a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.
| Bran, BV | Vezi pe hartă | |
46. Cetatea Histria şi muzeul Cetate grecească; muzeu cu piese de arheologie greacă, romană și bizantină
| Istria, CT | Vezi pe hartă |