Distanța totală: Închide

Un loc pe podium la Webstock 2012

Vineri – 28 septembrie 2012, a fost una din cele mai importante zile pentru industria de social media din România. Sub sloganul „online suntem mai puternici”, cea de-a V-a ediție Webstock s-a desfășurat anul acesta la București și adus față în față companii, bloggeri, oameni din social media, agenții, oameni de succes sau oameni aflați la început de drum. În competiția evenimentului – Webstock Awards, la categoria Utility, unde au fost propuse idei ce-ți pot ușura viața de zi cu zi, proiectul acesta, obiectiveturistice.drumliber.ro a obținut locul trei. Dintr-un total de 244 de proiecte au fost selectate 190, și puține sunt cele ce au obținut o diplomă. La categoria în care ne-am înscris, în finală, alături de noi au mai ajuns încă 12 echipe (proiecte).

Dacă pe parcursul zilei, la conferințele și dezbaterile Webstock, precum și la discuțiile din pauzele de cafea atmosfera a fost una foarte prietenoasă, destinsă, firească, la Gala de premiere lucrurile nu au mai stat deloc așa: majoritatea proiectelor câștigătoare aveau în spate echipe mari și susțineri financiare generoase.

După anunțarea câștigătorilor la câteva categorii mi-am zis în gând: „noi suntem în finală alături de astfel de proiecte!”. Și puțin mai târziu, când s-a anunțat categoria noastră, cu degetele încrucișate la spate mi-am imaginat cum s-ar auzi, strigat de pe scenă, numele aplicației noastre. Apoi s-a auzit Drum Liber!

Ce înseamnă pentru noi acest premiu și ce-i cu atât de mult entuziasm pentru un loc trei și-o diplomă roșie cu simbolurile Webstock? Iată răspunsul: o echipă mică, formată dintr-o mână de oameni, motivați doar de pasiunea și dorința lor de a face cunoscute, lumii, obiectivele naturale sau antropice din România, fără nicio susținere financiară, câștigă un premiu la un concurs în care s-au înscris o mulțime de mari companii. Și acum, după o zi, mă întreb dacă e real…

Recunoașterea aceasta mai are și-o puternică componentă motivațională. Acest loc trei mi-a întărit faptul că nopțile nedormite, că miile de ore acordate documentării, că numeroasele excursii la fața locului, că multitudinea de discuții și dezbateri pentru găsirea unor soluții care să aducă informația, cât mai facil posibil, în fața utilizatorilor, că numeroasele provocări venite de pe partea tehnică (programare), cea din spatele a ceea ce se vede, dar și că numeroasele noastre emoții și trăiri au o finalitate – o pagină web ce ajută și inspiră un călător prin România să-și facă planuri de excursie așa cum simte și cum dorește el. Acest loc trei îmi face mai puternică și credința că drumul pe care am ales să merg este cel bun. Da, doamnelor și domnilor ce ne treceți pragul, suntem entuziasmați și fericiți să vedem că proiectul nostru este apreciat și-n mod oficial!

În încheiere aș vrea să-i mulțumesc fiecărui membru al juriului pentru încrederea ce ne-a acordat-o oferindu-ne acest premiu. Mi-ar plăcea să avem și-un feedback, cu critici și sugestii, păreri.

Diploma Webstock – locul 3 la categoria Utility pentru site-ul cu obiective turistice din România

Pozele pe scena Webstock ni le-a făcut Sorin Rusi:

Cu Andrea pe scena Webstock
Când am ridicat diploma la Webstock 2012
Când am ridicat diploma la Webstock 2012 (2)
Când am ridicat diploma la Webstock 2012 (3)
Câțiva oameni de turism on și offline la Webstock 2012 (Dragoș Pirnog – Explore Travel, Andrea David – colegă la Drum Liber, Carmina Nițescu – Travel with a Smile, eu – șef pe plantația de la Drum Liber, Alexandra Roșca – Paravion, Petruș Lungu – Ghid Turistic Digital 2.0)

Încearcă și tu aplicația. Caută-ți locurile natale sau cele în care locuiești acum și vezi dacă locurile tale preferate sunt sau nu pe lista noastră. Propune-ne obiective turistice, povestește-ne despre locuri frumoase!

Din blog citire

Un loc pe podium la Webstock 2012

Vineri – 28 septembrie 2012, a fost una din cele mai importante zile pentru industria de social media din România. Sub sloganul „online suntem mai puternici”, cea de-a V-a ediție Webstock s-a desfășurat anul acesta [...]

Citește articolul »

Tutorial video: cum se folosește noua interfață a site-ului cu obiective turistice

Pentru că ne dăm seama că nu toată lumea s-a născut cu calculatorul în brațe, am realizat un scurt film în care prezentăm zonele principale ale site-ului nostru cu locații turistice. Va urma și un altul cu detalierea funcțiilor de căutare, dar până atunci, vă dorim vizionare [...]

Citește articolul »

Noua interfață a site-ului cu Obiective de văzut în România

După multă muncă și inspirație, am lansat noua interfață a site-ului cu obiective turistice. Ce oferă în plus noua față? Nu uita să urmărești și

Citește articolul »


Citește pe drumliber.ro

Denumire

Categorie

Localitate

,

Jud

Fă-ţi ruta

1. Sfântu Gheorghe (Delta Dunării)
Singura metodă de a ajunge aici este cu vaporul sau barca (de exemplu cu vapoarele Navrom de la Tulcea, Murighiol, etc.). Este un mic colţ de rai din Delta Dunării, la gura de vărsare a braţului cu acelaşi nume în Marea Neagră. Aici se ţine festivalul de film Anonimul (cu intrare liberă la proiecţiile de noapte).
Sat / Comuna / OrasDelta / Chei / DefileuPlajăParc naţional / rezervaţii naturaleFestivaluri / Târguri / ExpoziţiiSfântu Gheorghe, TL Vezi pe hartă Click pentru a sări la hartă! Coordonate GPS:  44.8975, 29.5937
2. Monumentul comemorativ al Adunarii de la Islaz
Monumentul comemorativ al Adunarii de la Islaz este situat în centrul localităţii Islaz şi comemorează locul unde, pe 9/21 iunie 1848, a avut loc Adnarea Populară care a aprobat Proclamaţia de la Islaz. Acest document era programul Revoluţiei de la 1848. Monumentul a fost realizat în anul 1969 şi este reprezentat dintr-un bloc masiv de beton ce are montate pe el nişte reliefuri executate în travertin. Islazul este localitatea cea mai apropiată de vărsarea Oltului în Dunăre, chiar la gura de vărsare a acestuia, la vreo 10 km vest, faţă de Turnu Măgurele, şi din acest motiv, pe lângă importanţa istorică şi culturală a locului, poate fi amintită şi frumuseţea peisajului creat de natură. La gura Oltului poate fi descoperită o plajă cu nisip fin, neatinsă de turismul de masă. Tot în zona aceasta, pe Dunăre se găsește şi Rezervația Naturală Ostrovul Mare, Islaz.
Sat / Comuna / OrasParc naţional / rezervaţii naturalePlajăObiectiv istoric / cultural / arhitecturalIslaz, TR Vezi pe hartă Click pentru a sări la hartă! Coordonate GPS:  43.73345, 24.75001
3. Vama Veche
Ne propunem să ajungem la Vama Veche măcar o dată în fiecare an. Staţiunea unde se merge cu cortul să auzi valurile în noapte, se dansează noaptea pe plajă la Stuf şi se uită de idei preconcepute. Aici se ascultă mult rock şi folk. Sunt şi camping-uri în zonă şi pensiuni pentru toate gusturile. Credem că oricine trebuie să încerce gustul de Vamă! Festivalurile locului: Stuf Stock Festival şi, la început de septembrie, Folk You! Vama Veche este punct de frontieră cu Bulgaria, aşa că dacă vreţi să beţi o bere ieftină bulgărească daţi o fugă până în primul sat din Bulgaria (o să vedeţi acolo sărăcie cruntă) - veţi putea plăti cu lei româneşti şi veţi vorbi româneşte acolo :)
PlajăSat / Comuna / OrasActivităţi / AgremementFestivaluri / Târguri / ExpoziţiiVama Veche, CT Vezi pe hartă Click pentru a sări la hartă! Coordonate GPS:  43.75340, 28.57261
4. Plaja Vadu
Ultima plajă de pe litoral înainte de a intra în Delta Dunării. Este la nord de Corbu şi este o plajă neamenajată. Lumea o descrie ca fiind "noua Vamă". Din sat până la plajă sunt câţiva kilometri de drum betonat care trece iniţial pe lânga fosta Intreprindere de Metale Rare. Când te apropii de dunele ce prevestesc apropierea plajei drumul oferă alternative. Bifurcaţia ce duce la stânga merge spre Canalul 2 şi apoi Jurilovca, fiind traseul pe uscat spre Gura Portiţei (aproximativ 27 de km) - atenţie că drumul e cu nisip şi uneori este mai afânat, chiar dacă din când în când îl calcă un utilaj cu şenile. Venit la Vadu îţi recomand să ai apă pe plajă, singurele surse de apă fiind în sat (sunt magazine). Îţi recomand ca până la ora 17.00 să procuri lapte proaspăt de la localnici.
PlajăTraseuVadu, CT Vezi pe hartă Click pentru a sări la hartă! Coordonate GPS:  44.4459, 28.7846