Este cel mai vechi sat ceh din România (Svata Helena), lângă Moldova Nouă, Caraş Severin, cum mergi pe Clisura Dunării spre Orşova, cu o mică deviere. Face parte din comuna Coronini. Un amestec de culturi şi ce e de remarcat sunt casele vopsite în culori vii si portul tradiţional. Aici poştaşul lasă ziarele afară şi ele mereu îşi găsesc stăpânul de drept.

Zona Lacului Fântânele este situată în vestul judeţului Cluj în partea nordică a Munţilor Apuseni, iar pe malul acestui lac se află staţiunea turistică Beliş – Fântânele. Lacul Fântânele, cea mai mare acumulare de pe cursul Someşului Cald, a fost proiectat la sfârşitul anilor ’60, iar în perioada 1970-1974 cătune întregi ale vechii comune Beliş: Milioan, Pleş, Dădeşti, Bolojeşti sau Giurcuţa de Jos, au fost nevoite să se strămute în alte locuri (pe actuala localizare a satului). Ele sunt acum doar nişte amintiri, putând fi totuşi zărite în verile secetoase, când apa lacului scade foarte mult. Între ruinele caselor abandonate de moţi, cele mai celebre sunt rămăşiţele fostei biserici din Beliş. Pe o rază de câţiva kilometri pot fi vizitate: Biserica de lemn (monument istoric), Biserica fortificată de la Văleni, Valea Iadului şi Stâna de Vale, Rezervaţia naturală Cetăţile Ponorului, Poiana Florilor, Cetăţile Rădesei, Peştera Urşilor, Peştera Alunu, Cascada de la Răchiţele, Cheile Someşului Cald, Peştera Zmeilor, Peştera Humpleului, Peştera Gheţarul Scărişoara, Cheile Galbenei şi Izbucul Galbenei, Bradul lui Horea din Pădurea Scoruşet, Peştera Piatra Ponorului. Se pot face drumeţii, se poate practica sportul nautic pe oglinda lacului (bărci cu rame, hidrobiciclete), se pot face scufundări şi iarna se pot practica sporturi de iarnă pe pârtia de schi de la Fântânele.

Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare "România Pitorească".

Trovanți sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri și unor stratificații de gresii bogate în carbonat de calciu. Trovanții sunt concrețiuni care cresc spontan -din centru către periferie- cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Ei apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc".

Tot la Ciocănești este și un muzeu al ouălor încondeiate. În jurul datei de 15 august se ține un festival al păstrăvului. Toate persoanele care participa la festival primesc un păstrăv fript cu mămăliguță și mujdei de usturoi. Se fac și plimbări cu pluta pe Bistrița.

Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti, unic în reţeaua muzeelor din România, cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Şi-a deschis porţile, pentru prima oară, în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971. Ulterior, după ce colecţia de ceasornice a devenit atât de bogată încât avea nevoie de un spaţiu propriu, ea a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, ce a aparţinut cunoscutului politician conservator Luca Elefterescu, din primele decenii ale secolului al XX-lea, el fiind, în mai multe rânduri, prefect al judeţului Prahova. Această casă a fost adaptată noii sale funcţionalităţi, iar în ianuarie 1972 muzeul ceasului a putut fi redeschis. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" – cadranele solare, ceasurile arzătoare, ceasurile cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din d`Horologerie Ancienne) sau cele cu nisip, până la ceasornicele mecanice antice şi cele moderne. În prezent, muzeul are o colecţie de aproape 1000 de piese (numai o parte fiind expuse). Minunatele lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai atrăgătoare, creând adevărate stiluri. Printre cele mai vechi piese din colecţie sunt menţionate pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate. Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane astronomice. Printre piesele expuse în muzeu se regăsesc: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar ("oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de maeștrii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). De asemenea aici pot fi văzute şi ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss, ceasuri care au aparținut unor personalități: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc., ceasuri distractive: al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc., ceasuri ce au şi alte diverse indicații în afara orelor, precum și alte obiecte legate de această temă.

Localitatea a fost întemeiată în secolul XIV. Aici, în locul numit "Panteonul Moților", se găsește "Gorunul lui Horea". Este un stejar vechi de circa 400 de ani, cu circumferința de 9 m. Pentru a fi protejat de distrugerea prin uscare și putrefacție, în anul 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior. Pentru a permite dezvoltarea coroanei, a fost retezat la înălțimea de 9 m, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală. Sub acest copac Horea i-a chemat la luptă pe moții iobagi. Lângă acest gorun (aflat în cimitirul satului) este îngropat Avram Iancu. În prezent (2008) creanga laterală a gorunului nu mai există, ci doar trunchiul cimentat, lipsit de viață.

În 1935 Stan Ioan Pătraş a făcut prima cruce din cimitirul de la Săpânţa cu un epitaf şi un desen din viaţa celui îngropat. Aşa s-a început tradiţia şi din 1960 toate crucile puse la Cimitirul Vesel sunt la fel. Este în localitatea Săpânța, județul Maramureș şi este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții. Cel mai mult mi-a plăcut crucea pe care scrie: Sub această cruce grea, Zace biata soacra mea. Trei zile de mai trăia, Zăceam eu şi citea ea[..]. Colega noastră Anda s-a nimerit acolo în timpul slujbei de la biserica din cadrul cimitirului şi a rămas plăcut surprinsă să vadă că toate fetele erau îmbrăcate în haine tradiţionale. Dacă mergi la Săpânţa nu rata şi biserica nouă de lemn (pe drumul de intrare în sat, dinspre Sighetu Marmaţiei, la dreapta prin pădure). Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume (a devansat pe cea de la Bârsana).

La sud-vest de Râmnicu Vâlcea – Horezu se alfă mănăstirea care se spune că a fost făcută din trunchiul unui singur stejar. Legendele spun că ori un călugăr, ori un cioban a visat icoana Fecioarei Maria şi icoana se afla în scorbura unul stejar secular. Stejarul a fost tăiat şi din lemnul lui s-a făcut o bisericuţă, iar icoana se află şi acum în biserica de lemn de la Frânceşti. Ce e de remarcat e că icoana are 1.5 metri pe 1 metru. Legenda ar putea fi legată de anii 1600. În realitate legendele apariției și construirii așezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima mențiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea "de isnoavă de"ntemei", înșirând mănăstirile pe care le-a întemeiat. O pisanie din 1715 cuprinsă apoi în hrisovul bisericii de piatră în anul 1804 confirmă că Matei Basarab este cel care a construit mănăstirea.

Deși nu este încă deschis publicului larg ca un muzeu, colecția de 22 018 scrisori primite de domnul Gabriel Antoniu Lavrincic a primit deja titlul de record mondial (din partea Guinness World Records). Locația actuală este casa unde Gabriel a petrecut copilăria și tinerețea, dealtfel și locul unde a primit aceste scrisori de la amicii de corespondență din fosta URSS. Proprietarul dorește ca textele să fie traduse în 4 limbi, pentru a deveni accesibile oricui, iar colecția va include și cărţile poștale, insignele, bancnotele, monedele şi fotografiile primite sau făcute împreună cu prietenii de corespondenţă. Coordonatele GPS sunt orientative, întrebați în sat locația casei domnului Lavrincic.

Lac de origine antropică rezultat în urma inundării unei foste mine, singurul din lume care își schimbă culoarea, în funcție de lumină sau de oamenii care înoată în apele sale

Podul natural de la Grohot este situat pe teritoriul satului Grohot, comuna Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara, în treimea superioară a Cheilor Uibăreşti, pe valea Uibăreştilor. Aces loc a fost declarat monument al naturii şi este inclus într-o rezervaţie naturală de tip geologic, de categoria a III-a, cu o suprafaţă de 1 ha. Este protejat pentru a conserva elementele naturale specifice (podul natural propriu-zis), la care se adaugă și vegetația dezvoltată pe substrat calcaros, cu numeroase elemente specifice zonei submediteraneene. Podul s-a format prin prăbuşirea, în timp, a tavanului unei vechi peşteri şi are o lungime totală de 45 de metri, iar pe sub el curge Pârâul Grohot. În ţara noastră mai există o singură formaţiune asemănătoare, în judeţul Mehedinţi, fenomenul fiind o raritate naturală.

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Cele două Pâcle sunt la distanţă de 2,1 km în linie dreaptă una de cealaltă şi au drumul comun până la o intersecţie unde drept înainte se merge la Pâclele Mari şi la stânga sunt Pâclele Mici. La apropierea de acea intersecţie sunt panouri mari care anunţă în mod greşit că la stânga sunt Pâclele Mari. Aşadar majoritatea turiştilor merg acolo şi nu au prea multe de văzut. Sursele oficiale (WDPA/IUCN) inregistrează exact invers. Pâclele Mari sunt cele cu reclamă mai puţină (panou cu Muddy Land), drept înainte şi Pâclele Mici sunt la stânga. Realitatea de pe teren susţine aceste înregistrări oficiale, mergând înainte spre Pâclele Mari veţi opri în parcare La Hangar, şi pe jos urmând traseul amenajat veţi urca dealul şi în 5 minute ajungeţi la vulcani. La Pâclele Mari sunt zeci de vulcani! Suprafaţa pe care o schimbă în permanenţă prin scurgerea noroiului este mult mai mare decât la cele mici. Înregistrare WDPA: ID14593 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mari_Nature_Reserve) şi IUCN2261. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă. Tratăm separat cele două situri pentru a repara confuzia creată zic eu intenţionat cu Pâclele Mari şi Mici. Înregistrare WDPA: ID183827 (http://protectedplanet.net/sites/Vulcanii_Noroiosi_Paclele_Mici_Nature_Reserve) şi IUCN2262. La Pâclele Mici sunt doar 2 cratere de vulcani! Până şi suprafaţa cu nămol este mult mai mică decât la Pâclele Mari. Administrativ ţin de comuna Scorțoasa.

Megalit aflat pe Valea Paltinu, în Parcul Național Călimani, la extremitatea nordică a culmii dintre Dorna  şi Neagra Şarului, la capătul unui urcuş de 2-3 ore maxim. Punct de plecare: Gura Haitii, pensiunea Perla Călimanilor, sau mai bine spus Pensiunea lui Nea Traian. De sarbatoarea celor 12 Apostoli (29 iunie) localnicii urca din zonele invecinate pentru a sarbatori “Mosii din Calimani” cu originea in stravechiul cult dacic al soarelui, bradului si focului avand ca tema principala cultul mosilor si stramosilor.Poteca tematica 12 Apostoli din Parcul National Calimani a fost selectata printre cele mai frumoase 7 astfel de poteci din Romania.

Podul natural de la Ponoarele, la graniţa dintre Mehedinţi şi Gorj. Este unicul pasaj natural rutier funcționabil la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, vestigiu al Peșterii Podului, rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul pe care se poate circula.

Groapa Ruginoasă este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic) situată în partea sud-estică a județului Bihor. Se întinde pe o suprafață de 20,4 hectare și face parte din Parcul Natural Apuseni. O vale cu versanți abrupți, formată prin eroziune de șuvoaie, Groapa Ruginoasă este o ravenă uriașă, cu rupturi ruginii. Reprezintă un fenomen cu totul aparte, imensa ravinare fiind săpată până în reasta culmii ce închide, spre sud, Valea Seacă și are o adâncime de peste 100 metri și un diametru de peste 600 metri. Procesul de eroziune este foarte activ pe toată suprafața și a scos la iveală straturi de cuarțite de culoare roșie violacee. Acestea conferă zonei un aspect cu totul aparte, părând, de la mari depărtări, ca o rană deschisă în trupul muntelui. Muchiile ascuțite, adevărate lame, converg spre centrul Gropii, la firul unui vâlcel, împărțind spațiul în mai multe sectoare. Vălcelul, de fapt obârșia Văii Seci, reprezintă, de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval, din cauza săritorilor mari pe care le prezintă. Dimensiunile Gropii Ruginoase se măresc cu rapiditate, eroziunea lucrând și astăzi extrem de rapid, săpând regresiv. Acum 80 ani locul era marcat pe hărți doar printr-o ravenă foarte mică, viteza cu care s-a ajuns la dimensiunile de astăzi fiind uluitoare. Obiectiv propus de Denisa!

Fenoment ce se găseşte pe valea Slănicului, pe un deal în apropiere de satul Terca (comuna Lopătari). Este un fenomen natural datorat emananţiei de gaze naturale din pământ care formează câteva flăcări ce ard în permanenţă. Se poate vedea o flacără de până la 1 m înălțându-se în bătaia vântului.

Formaţiuni geologice din Munţii Bucegi. Există o mulţime de legende pe seama lor, de unde şi numele Babelor. Sfinxul este un megalit situat la 2.216 m altitudine. Dintr-o anumită poziţie seamănă foarte mult cu Sfinxul din Egipt, doar că al nostru se spune că este format natural. Locul este accesibil cu uşurinţă datorită telecabinei Buşteni - Babele, dar şi prin traseul montan ce îl leagă direct cu Buşteni şi Sinaia, dar şi cu telecabina Sinaia-Cota 1400. În munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la Topleț, Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon etc. Denumirea de Sfinx datează din 1935. Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (altitudine 2292 m). S-au format prin eroziune. Sfinxul şi Babele sunt două simboluri şi unele dintre cele mai vizitate locaţii naturale din România. În apropiere este refugiul salvamont Babele.

Vârful Gugu este, cu 2.291 m, cel mai înalt vârf al masivului Godeanu, care, la rândul lor, sunt parte a Carpaților Meridionali vestici. În zonă sunt două lacuri: unul de altitudine, Lacul Gugu, care are apă tot timpul anului și din care pleacă micul pârâu și încă un lac, la câteva sute de metri de lacul Gugu, puţin mai jos, dar care nu are apă tot timpul anului. Există și o legendă, aceea a amfiteatrului natural de pe Gugu, despre care se spune că este muntele Cogaion, muntele sacru al dacilor. Muntele Gugu – sau al Uriaşilor – seamănă cu o imensă vatră de foc, unde dacii îşi aveau un grandios altar de sacrificii şi comunicare cu marele zeu Zalmoxis (Zalmoxis - conform lui Herodot sau Zamolxis - după Strabon). Potrivit legendei lui Gyges, prezentată de Platon, acesta are un păstor regal, care a intrat într-o peşteră de aici şi găsind un mort, i-a luat inelul din deget. Dar apoi, punându-şi-l, a observat că dacă îl răsucea pe degetul său, devenea el însuşi invizibil şi putea face astfel cele mai mari ticăloşii fără ca ceilalţi să observe. Interesant este că Victor Kernbach afirmă, în "Enigmele miturilor astrale”, că muntele Gugu (muntele ascuns al lui Zamolxis) este centrul unuia dintre "punctele energetice esenţiale” ale Planetei.

Situat la marginea orașului Covasna (Văii Zânelor), Planul Înclinat este o construcție tehnică pentru a eficientiza transportul vagoanelor cu lemne și nu foloește nicio sursă de energie, ci doar forța gravitațională. Principiul este simplu: doua vagoane sunt legate cu un cablu ce trece printr-un punct ridicat al pantei printr-un scripete. Vagonul greu se duce la vale, încărcat, iar prin intermediul cablului este tras la deal în locul de unde a plecat cel încărcat. Functioneaza din 1889, inaugurarea oficiala a avut loc in 1890. Macheta acestui monument tehnic exceptional a fost prezentat la expozitia universala din 1896. http://www.ropedia.ro/obiective/Covasna/Covasna/Planul_Inclinat/

Întâlnirea granițelor României, Serbiei și Ungariei; se află în județul Timiș, chiar lângă Beba Veche. La anumite date se face aici un punct de frontieră temporar.

E în Munţii Gutâi, pe drumul ce duce de la Baia Mare la Sighetu Marmaţiei, prin Cavnic. Nu aş fi crezut dacă şoferul nu oprea să îmi arate. Maşina oprită pe loc, frânată şi scoasă din viteză. Ridici piciorul de pe frână şi vezi cum maşina merge la deal. Undeva prin zona Cavnic. O să vedeţi maşini oprite în drum să verifice teoria. Iluzie optică? Mai bine să păstrăm misterul.

Se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Este construită între 1393-1394 de către Mircea cel Bătrân. La anul 1417 cetatea Turnu a intrat sub stăpânire turcească și a fost transformată împreună cu o zonă de securitate (stabilită în adâncime cu o rază de 15 km de la cetate) în raiaua Turnu. În urma războiului ruso-turc din 1828-1829 (prin tratatul de pace de la Adrianopole din 1829) s-a stabilit ca raiaua Turnu să fie părăsită de către turci și restituită Țării Românești.

Denumită de localnici "Pietrele Scorile”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo, tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie "Decebalus per Scorilo”). Pietrele Scorile, Cleanţul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo sunt nume din timpul dacilor, care au rămas şi s-au transmis peste veacuri, împreună cu credinţa că ar exista o comoară a regilor daci în această zonă. Ciobanii din partea locului spun că în stânca lui Scorilo, cu un perete drept, se găseşte, undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale şi 40 m de la culme, o peşteră unde este ascunsă o comoară. Locul ar fi marcat de prima rază de soare ce-şi trimite lumina peste creasta numită Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua de 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.

De pe Suhardul Mic, sunt 4-5 poteci care duc spre est, spre Grădina Zânelor. Este un perete calcaros, destul de frumos, care are puncte de belvedere atât spre intrarea în stațiunea Lacu Roșu cât și spre Piatra Altarului, Cheile Bicazului, Munticelu, iar în zilele cu vizibilitate bună și spre Ceahlău.

Un monument preistoric – sau poate antic – unic în România este cel din punctul "La Blide” (în apropiere de "Pietrele lui Scorilo” în zona Muntele Mic) şi se prezintă sub forma unei lespezi din şist pe care au fost realizate prin polişare trei semisfere de forma unor "blide” de dimensiuni diferite. Astfel de monumente pe înălţimi – care se pare că aveau rol de altar unde se practicau jertfe şi libaţii pentru diverse zeităţi – mai sunt întâlnite doar în Austria în Tirolul de Sud.