Distanța totală: Închide
Pentru că ne dăm seama că nu toată lumea s-a născut cu calculatorul în brațe, am realizat un scurt film în care prezentăm zonele principale ale site-ului nostru cu locații turistice. Va urma și un altul cu detalierea funcțiilor de căutare, dar până atunci, vă dorim vizionare plăcută! Desigur, vorbim despre noua interfață a site-ului!
PS: filmul durează 7:10.
PS2: Ca să vedeți filmul cât mai bine, alegeți „calitate HD” (rotița din youtube, dreapta jos).
Vineri – 28 septembrie 2012, a fost una din cele mai importante zile pentru industria de social media din România. Sub sloganul „online suntem mai puternici”, cea de-a V-a ediție Webstock s-a desfășurat anul acesta [...]
Pentru că ne dăm seama că nu toată lumea s-a născut cu calculatorul în brațe, am realizat un scurt film în care prezentăm zonele principale ale site-ului nostru cu locații turistice. Va urma și un altul cu detalierea funcțiilor de căutare, dar până atunci, vă dorim vizionare [...]
Denumire | Categorie | Localitate,Jud | Fă-ţi ruta |
1. Casa memorial Crișan Urmând drumul dinspre Mănăstirea Crişan, spre centrul satului cu acelaşi nume, pe cursul Pârâului Goldeştilor, se ajunge la o casă ce a fost ridicată în memoria lui Crişan – unul din cei trie conducători ai răscoalei de la 1784. Casa în care s-a născut în 1732 Giurgiu Marcu, Gheorghe Crişan sau Crişan (cu aceste trei nume este cunoscut în literatura de specialitate) a dăinuit, se pare, până în 1935. Pe locul vechii case a fost ridicată, în 1979, o altă construcţie ce a primit destinaţie de casă memorială şi are menirea de a păstra vie memoria celor ce au condus răscoala iobagilor de la 1748. Satul a primit numele marelui conducător, în vremuri numindu-se Vaca.
| Crişan, HD | Vezi pe hartă | |
2. Muzeul Memorial "Nicolae Grigorescu" Pe Valea Prahovei, pe şoseaua ce trece prin centrul Câmpinei, la vreo 300 de metri de castelul Haşdeu, se află o importantă casă memorială: MuzeuI Memorial "Nicolae Grigorescu". În locul unde astăzi este acest muzeu s-a aflat casa în care pictorul şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Către sfârşitul vieţii, artistul s-a stabilit definitiv în România, pe Valea Prahovei, zonă pe care o cunoştea încă din tinereţe, când obişnuia să facă dese excursii însoţit de prietenii săi. Pentru o perioadă s-a stabilit la Posada, o mică asezare între Sinaia şi Câmpina, un loc foarte îndrăgit, de unde ne-a lăsat renumitele "Posade", iar în anul 1891 părăseşte Posada şi se stabileşte la Câmpina. Aici a avut două ateliere, cel dintâi închiriat, iar mai apoi şi-a construit (între anii 1901-1904), pe un teren cumpărat, o casă-atelier în care a locuit împreună cu soţia sa Maria Danciu şi fiul lor Gheorghe. Planul casei a fost întocmit de însuşi Nicolae Grigorescu, în stilul caselor din zonă: opt camere, parter şi etaj, balcoane pe trei laturi şi acoperiş din şindrilă. A trăit în această casă până la sfârşitul vieţii (21 iulie 1907). După moartea artistului, familia a locuit aici, în continuare, până în 1918. În timpul Primului Război Mondial clădirea a ars începând de la etaj, o marea pierdere fiind atelierul; totuşi, în anii 1951-1952 Primăria localităţii a luat decizia de a reconstrui această casă (după ce atâţia ani rămase în ruină). Planul a fost întocmit de arhitectul câmpinean Popişteanu, după informaţiile şi datele oferite de fiul artistului şi de baiatul de şevalet al artistului, Nae Goage. Ridicarea casei a fost supravegheată de fiul pictorului, astfel încât suntem siguri de similaritatea cu casa originală. Refacerea a fost finalizată în 1955, cu sprijinul financiar al întreprinderilor din Câmpina, astfel încât în anii 1955-1957 a putut fi amenajat muzeul memorial, la acea vreme fiind singurul din România. Casa este una tipic românească în aspectul general şi are dimensiuni umane, ca şi opera marelui artist. Pentru aranjamentele interioare s-au folosit fotografiile existente din anii 1904, 1908, diapozitive din 1910, descrieri făcute de prieteni ai lui Nicolae Grigorescu. Aceştia au vorbit şi despre tablourile celebrului pictor, ce se găseau într-un număr foarte mare, aproximativ 200, şi care acopereau pereţii atelierului de la plafon şi până la podea, dar şi despre o mulţime de obiecte diverse, reprezentând epoci şi stiluri diferite, pe care Grigorescu le luase cu el, amintindu-i de prietenii şi oamenii pe care îi cunoscuse de-a lungul întregii vieţi. Obiectele expuse în muzeu au fost achiziţionate de la familie sau persoane particulare, la care ajunseseră în urma deselor vânzări făcute de urmaşii artistului. De asemenea, au fost expuse si 54 de tablouri luate în custodie de la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti (care ulterior au fost retrase), dar şi de la alte muzee (Braşov, Ploieşti). Inventarul muzeului s-a îmbunătăţit an de an, astfel că în anul 2004 s-a luat decizia de a remodela interioarele, încercând să se pună mai mult în valoare personalitatea artistului în ultimii ani petrecuţi la Câmpina. Holul de intrare întâmpină vizitatorul cu culori calde şi spatii intime. Soba ţărănească este vopsită în alb, ca orice sobă din casele de la ţară, iar exoticul colţului de sub scară surprinde şi invită la contemplaţie. Casa scării adăposteşte un amalgam de forme şi culori, o aglomerare de materiale şi tipuri diferite de a reflecta lumina. În colţul de sus se zăresc lucrări ale artistului, inundate de lumină, şi obiecte orientale colecţionate de Grigorescu în excursiile în Istanbul; covoare decorative, arme, măsuţa şi lădiţa încrustate, papucei, narghilea – acesta este "bazarul” strâns de artist într-un colţ al casei sale. Atelierul este încăperea de cea mai mare dimensiune a casei. Tapiseria de pe perete este franţuzească şi datează din secolul al XVII-lea. Mobilierul simplu este îmbogăţit de preţiozitatea obiectelor din jur. O parte din simeza atelierului cuprinde portrete, peisaje, interioare şi chiar "portretul” pensulelor artistului, obiecte învestite, de acesta, cu afecţiune şi multă căldură. Cadrul oglinzii pare a fi ramă pentru un tablou de Grigorescu. Decoraţiunile covorului şi rama aurie a tabloului reflectat compun o compozitie originală şi surprinzătoare. Aici, în atelier te opreşte în loc prezenţa şevaletului pe care se afla o lucrare neterminată: "La izvor” – una dintre ultimele lucrări ale artistului, ea ilustreaza o temă veche din pictura europeană. Lucrările de mici dimensiuni din ultimul plan al imaginii par timbre în clasorul timpului. Ramele acestora sunt tipice pentru tablourile lui Grigorescu. "Păstoriţă stând” (lucrare aflată pe pereţii atelierului) este una dintre temele preferate de artist. În atitudine relaxată, personajele sale cheamă şi liniştea peisajului. Nici vântul nu se aude în lucrările pictorului, cu atât mai puţin stihiile naturii. Senin în viaţă şi în operă, Grigorescu ne oferă şi nouă momentele acestea de linişte. Biblioteca pictorului cuprinde opere mari din literatura universală şi româneasca. Lucrările din jur sunt în special portrete de oameni simpli (ţărani şi ţigani) sau portrete ale membrilor familiei artistului. În sufragerie, Nicolae Grigorescu îşi aştepta oaspeţii, prieteni ai acestuia şi oameni de seamă pentru cultura românească şi internaţională: Al. Vlahuţă, O. Goga, G. Coşbuc. "Carul cu boi” – una din variantele de mari dimensiuni ale acestei lucrări, tronează în acest spaţiu primitor, de la parterul casei.
Muzeul acesta adăposteşte mobilier, obiecte personale, fotografii, scrisori, biblioteca (scrieri de artă, autografe ale scriitorilor contemporani artistului), picturi şi desene (peste 100 de lucrări) ale pictorului Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), unul dintre ctitorii picturii româneşti moderne şi unul din marii artişti ai umanităţii.
| Câmpina, PH | Vezi pe hartă | |
3. Caracal Fostă capitală a judeţului Romanaţi, a fost principalul oraş din zonă de la sfârşitul secolului 19 până la mijlocul de secol 20. De la est la vest este străbătut de râul Gologan, ale cărui ape sunt canalizate subteran pe cuprinsul localității. Se află la intersecţia drumurilor Corabia - Slatina şi Alexandria - Craiova. În oraș se află ruinele unui turn care a fost atribuit de folclor împăratului roman Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului (conform uneia dintre teorii). După împărţirea averii craioveştilor, Mihai Viteazul și-a făcut aici o curte domnească și o biserică. Tot Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oraș. Cea mai veche biserică este din secolul XVI; în biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat haiducul Iancu Jianu. Oraşul este foarte cunoscut în România prin prisma poveştilor cu cele 7 minuni din Caracal: că acolo s-a răsturnat carul cu proşti, că închisoarea era pe strada Libertăţii, cimitirul pe strada Învierii, Fabrica de pâine pe Strada Foamei, etc. În centrul oraşului este un mic monument care cuprinde o roată de car, dar poveştile ne spun altceva: constructorul monumentului din centru nu a fost plătit, şi drept răzbunare a făcut în cadrul monumentului un simbol al carului cu proşti.
Alte obiective sunt: Parcul Constantin Poroineanu (fiind recunoscut in Europa ca cel de-al treilea parc natural ca dimensiune), teatrul construit după planurile unui arhitect austriac, în stil eclectic, cu accente neobaroce si neorenascentiste in secolul XIX, Muzeul Romanațiului - posesiune a familiei Jienilor (str. lancu Jianu la nr.24, în casa lui Iancu N. Dorbrudeanu, nepotul lui Iancu Jianu).
| Caracal, OT | Vezi pe hartă | |
4. Bacău Oraş pe râul Bistriţa; pe lângă Bacău trece Siretul. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum.
Biserica Precista
Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri.
Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.
| Bacău, BC | Vezi pe hartă | |
5. Monumentul Eroilor de la Moisei Satul Moisei este situat în partea de sud-est a județului Maramureș, la 136 de km față de Baia Mare, la 5 km de Borșa și la 7 km de orașul Vișeu de Sus. Masacrul de la Moisei a fost făcut la data de 14 octombrie 1944 de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la ieșirea din comună. În anul 1983 cele două locuințe în care s-au săvârșit crimele au fost transformate în case memoriale, muzee deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră - 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene - fiind realizat de sculptorul maramureșan Gheza Vida.
| Moisei, MM | Vezi pe hartă | |
6. Biserica din Criscior La Crişcior se păstrează o veche biserică de zid românească, Biserica Adormirea Maicii Domnului. A fost ctitorită de cneazul Bălea și soţia sa, jupâniţa Vişe, la sfârşitul sec.XIV.. Biserica este de plan longitudinal, cu turn-clopotniţă pe vest şi conservă pe pereţii pronaosului importante fragmente de pictură murală din epoca fundaţiei (tabloul votiv cu familia ctitorului, scene biblice, sfinți militari), opera unui maestru român, de şcoală locală. A fost construită într-un stil de sinteză, rezultând din îmbinarea unor elemente de tradiție bizantină și gotică, filtrate printr-o viziune populară. Pe peretele nordic, la exterior, există resturi din "Judecata de Apoi". Absida a fost reconstruită şi amplificată în secolul XIX.
| Crişcior, HD | Vezi pe hartă | |
7. Biserica Sf. Nicolae din Bârsău Monument reprezentativ pentru arhitectura românească din Transilvania din sec.XVI, biserica din Bârsău a fost ctitorita inainte de 1563 de Maria Ocarovici si fiica sa Elena, sotia lui Petru Voda Șchiopu. De plan dreptunghiular, cu absida poligonala cu 4 laturi si turn-clopotnita pe vest adaugat in sec.XIX. Boltire de traditie gotica. Picturile murale originale au fost acoperite cu var.
| Bârsău, HD | Vezi pe hartă | |
8. Biserica din Ostrov Biserica Ostrov se afla in satul omonim din comuna Rau de Mori, in judetul Hunedoara. Biserica este un locas de cult medieval ce pastreaza inca o parte din frescele originale ale acesteia. De asemenea, biserica Ostrov este singura din Tara Hategului la care se poate discuta despre particularitatea ingradirii cimitirului. Gardul de cimitir pe care il poseda Biserica Ostrov fusese compus odinioara din aproape 300 de pietre romane de toate tipurile, asezate intr-o veritabila expozitie unicat. Gardul era realizat din 208 piese sculpturale si epigrafice romane, colectionate de catre nobilul patron al bisericii, in perioada cuprinsa intre anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinatatea Ostrovului. Acum au ramas acolo doar unele pietre greu lizibile, si acestea deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, o parte au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa si Deva.
| Ostrov, HD | Vezi pe hartă | |
9. Mănăstirea Crișan La intrarea în satul Crişan, aşezată între dealuri şi păduri, ne întâmpină Mănăstirea Crişan, reconstruită în 1992, pe urmele vechii mănăstiri care a dăinuit aici între anii 1550 şi 1800. Biserica a fost construită din piatră şi cărămidă, fiind pictată de două ori de-a lungul timpului. Ultima pictură a fost realizată de acelaşi pictor care a realizat şi pictura bisericii de la Mănăstirea Prislop. Construcţia trifaţă (în cruce) era specifică bisericilor din Ţara Românească, prezenţa acestui tip de construcţie la Crişan dovedind relaţiile strânse pe care le aveau românii de aici şi din întreaga Transilvanie cu cei de la sud de Carpaţi.
| Crişan, HD | Vezi pe hartă | |
10. Biserica cu Lună Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 3 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.
| Oradea, BH | Vezi pe hartă | |
11. Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtişoara este un muzeu etnografic, în aer liber, situat în satul Curtişoara, la numai 10 km de Târgu Jiu. A fost amenajat între anii 1968-1975 şi cuprinde un ansamblu de clădiri specifice regiunii precum: cule, case, mori, o biserică, anexe, de asemenea adăposteşte obiecte etnografice, piese de mobilier ţărănesc sau costume gorjeneşti. În expoziţia permanentă se regăsesc obiectivele de arhitectură populară, iar în expoziţiile temporare pot fi admirate crestături în lemn, ceramică, costume populare gorjeneşti, covoare sau scoarţe olteneşti. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de 13 hectare, într-un cadru natural de excepţie, ce reproduce, la scară mică, aproape toate formele de relief şi s-a format în jurul culei Cornoiu (a fost contruită în sec. al XVIII-lea şi este cea mai mare şi cea mai bine păstrată construcţie de acest tip, din Oltenia), aflată pe domeniul familiei Cornoiu. "Cula de la Curtişoara" constituie, ea însăşi, un valoros monument de arhitectură. Toate monumentele de arhitectură ţărănească expuse aici (case, şopron de case, şopron de conac de plai, conac de plai, pivniţe de deal, fântână cu cumpănă, moară, piuă, două biserici) sunt autentice. Casele provin din diversele localităţi ale Gorjului: Ţicleni, Dobriţa, Bălăneşti, Găleşoaia, Olari, Cărbuneşti sat, Romaneşti, Tismana, Cârligei, Racoţi, Glodeni, Pârâu-Pripor, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Brădiceni, Poiana Rovinari. Marea lor majoritate sunt construite din bârne. Muzeul a fost inaugurat în anul 1975 şi şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.
| Curtişoara, GJ | Vezi pe hartă | |
12. Sighetu Marmaţiei Sighetu Marmației este un municipiu din județul Maramureș, situat foarte aproape de frontiera României cu Ucraina. Aşezat la confluența râurilor Iza și Tisa, municipiul Sighet este centrul cultural și economic al Maramureșului Istoric. Oraşul Sighetul Marmaţiei (numit în trecut şi Sighetul Maramureşului) este atestat documentar în anul 1326 şi ca oraş în anul 1352. Capitală de peste şase veacuri a Maramureşului istoric, oraşul Sighet are urme de vieţuire umană din paleoliticul superior (10.000 î.Cr.), neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului. Aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică dă dreptul istoricilor să afirme că teritoriul oraşului a fost locuit permanent de comunităţi umane, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Numeroase urme ale dacilor liberi din zonă şi descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică arheologic perimetrul oraşului ca vatră de existenţă a strămoşilor noştri daco romani şi apoi români. În cursul istoriei, alături de români, în oraş şi în zonă, s-au stabilit oaspeţi maghiari şi germani, ucraineni, evrei, dar şi alte populaţii. De la mijlocul veacului XIV, Sighetul devenea un centru înfloritor, odată cu dezvoltarea urbană şi intensificarea meşteşugurilor şi a comerţului. Se păstrează şi acum importante mărturii documentare ale breslelor oraşului în special a cizmarilor din sec. XVII – XIX. Cea mai veche construcţie rămasă până azi, este Biserica Reformată (sec. XIV), care este şi cea mai înaltă clădire din oraş (aprox. 60m), clădirea Comitatului Maramureş (Palatul Prefecturii) fiind de la sfârşitul sec. XVII (1691-1697). Un aspect important din cultura şi istoria acestui oraş îl reprezintă şi Dictatul de la Viena (30 august 1940), precum şi al doilea război mondial, ce au adus imense suferinţe populaţiei oraşului, în deosebi, evreilor şi ucrainenilor. Peste 38.000 de evrei din Maramureş (12.500 din Sighet) au fost deportaţi în lagărele morţii şi exterminaţi. Stau mărturie acestei tragedii documentele de la Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti, Casa Elie Wiesel, aparţinător Muzeului Maramureşului, Monumentul Holocaustului de pe locul fostei sinagogi distruse (1944) şi mărturiile laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial (1945) este marcat de întoarcerea refugiaţilor şi încercările de refacere a oraşului. Astăzi, Sighetul Marmaţiei ne oferă o lecţie de cultură, istorie şi frumuseţe, aşteptând doar să îl descoperim.
| Sighetu Marmaţiei, MM | Vezi pe hartă | |
13. Sighişoara Sighişoara este una dintre puţinele cetăţi medievale locuite.
Se numea: în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex. Undeva lângă Sighișoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificație puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina.
Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această periodă istorică oamenii de etnie germană au fost denumți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite.
Prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg").
În decursul anilor cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Acum mai există 9 turnuri și trei bastioane.
Școala din deal este menționată pentru prima dată în 1522.
Între anii 1431 și 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
În luptele dintre trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară a murit lângă Sighişoara poetul maghiar Sándor Petőfi (1849).
În perioada interbelică a fost reședința județului Târnava Mare.
Cetatea are un farmec aparte care trebuie gustat de orice român. Cetatea este gazda Festivalului Medieval de la Sighişoara.
| Sighişoara, MS | Vezi pe hartă | |
14. Păltiniş Staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche staţiune montană din România. Staţiunea este situată pe coasta de nord-est a munţilor Cindrel (Carpaţii Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este legată printr-o sosea modernizată. Este staţiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din ţară. Din nucleul iniţial de vile staţiunea conservă Casa turiştilor (1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898) şi încă o vilă, toate declarate monumente istorice. n important obiectiv turistic în staţiune îl constituie Schitul, o biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului XX unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica.
Lăcasul de cult a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Balan şi are hramul 'Schimbarea la Faţă a Domnului' şi beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu. Bisericuţa a fost ridicată cu meseriaşi din Răşinari. Dintre obiectele de valoare păstrate în biserică se numară icoana Sf. Paraschiva datată 1904 şi o Psaltire din aceiaşi perioadă.
| Păltiniş, SB | Vezi pe hartă | |
15. Oradea Oraş pe Crişul Repede. Se numea mai demult Oradea Mare (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Varadinum. Oraş frumos, cu zona centrală restaurată acum câţiva ani. Este menționată pentru prima dată la 1113, iar Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241.
În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, primul în Europa. Drept urmare, meridianul de 00 trecea prin Oradea.
La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul Negru", Depozitul de sare, Fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme.
Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 Mai se află la o distanță de 8 km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum și pârâul termal Pețea, cu o vegetație tropicală unică în Europa.
Este un oraş care se merită a fi vizitat.
| Oradea, BH | Vezi pe hartă | |
16. Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi este o prezenţă inedită în peisajul muzeistic al ţării noastre, fiind unic în România şi numărându-se printre cele patru muzee cu acest profil din Europa. Lucrările cartografice, ordonate istoric și cronologic, de la începuturi şi până în zilele noastre, sunt expuse în 16 încăperi, dispuse pe două nivele, ce comunică între ele printr-o scară interioară. Palierul acesteia are expuse o serie de exponate ce introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii. Întreaga colecţie însumează peste 800 de piese, hărţi, gravuri, desene, litografii precum şi obiecte specifice muzeului. Exponatele sunt dispuse tematic în cele 16 săli, vizitatorul putând urmări evoluţia realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi mai ales cele ce reflectă teritoriul ţării noastre de-a lungul vremurilor. În muzeu mai există și obiecte care nu fac parte din colecția propriu-zisă, cu ajutorul cărora se urmărește recrearea atmosferei de odinioară, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea (bufetul din lemn - cu sculpturi migăloase sau globul pământesc uriaș de la parter). Ferestrele au vitralii cu o cromatică intensă, iar tavanul încăperilor muzeului este acoperit de picturi reprezentând desene astrologice.
| București, B | Vezi pe hartă | |
17. Târgovişte Târgoviştea, oraş martir, are multe de dezvăluit, în fiecare an fiind vizitat de mii de turişti, români şi străini. Majoritatea obiectivelor turistice din Târgovişte: Turnul Chindiei (Turnul Chindiei, cunoscut şi ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua domnii); Complexul monumental-muzeal CURTEA DOMNEASCĂ; Muzeul POLIŢIEI ROMÂNE; Muzeul de ISTORIE; Muzeul SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI; Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti; Muzeul GHEORGHE PETRAŞCU; Muzeul VASILE BLENDEA.
| Târgovişte, DB | Vezi pe hartă | |
18. Craiova Este numită şi "capitala Olteniei”. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava. O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești -- Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților. În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară. În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova”. După ce intrăm în al doilea război mondial, în noiembrie 1916 Craiova este ocupată de trupele germaneși austro-ungare; timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.
| Craiova, DJ | Vezi pe hartă | |
19. Haţeg Prima mențiune a Țării Hațegului (Terra Harszoc) apare în Diploma Ioaniților din anul 1247. În 1765, localitatea a fost militarizată în întregime și a făcut parte din Compania a II-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat până în 1851, când a fost desființat.
Este un oraş din care pornesc foarte multe drumuri spre obiective turistice importante (cetati, mănăstiri, rezervaţii şi zone protejate unice - vezi geoparcul cu dinozauri, Retezat, etc.)
| Haţeg, HD | Vezi pe hartă | |
20. Turda Turda a fost fondată ca o așezare dacă sub numele probabil de Turdava. A fost cucerită de romani și redenumită Potaissa. Aici a fost decapitat Mihai Viteazu şi trupul i-a fost înmormântat în locul denumit Mormântul lui Mihai Viteazul, la 3 km sud de Turda (pe str. Bogata). Troiţa refăcută este la muzeul de istorie din Turda şi la mormânt este construit din 1977 un obelist de 1601 centimetri.
În Evul Mediu s-au ținut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunări ale stărilor). În 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zápolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la Turda, primul decret de libertate religioasă din istoria modernă a Europei. Turda a fost în timpul Regatului Ungariei reședința Comitatului Turda (Torda vármegye), iar din anul 1876 reședința Comitatului Turda-Arieș (Torda-Aranyos vármegye). Între 1925-1950 a fost reședința județului Turda.
Printre obiectivele din Turda amintim: Miliarul de la Aiton (bornă kilometrică romană), lacurile Durgău, salina din Turda, palatul princiar, bisericile reformate-calvine, biserica romano-catolică, teatrul, judecătoria, primăria, băile sărate.
| Turda, CJ | Vezi pe hartă | |
21. Sfânta Elena Este cel mai vechi sat ceh din România (Svata Helena), lângă Moldova Nouă, Caraş Severin, cum mergi pe Clisura Dunării spre Orşova, cu o mică deviere. Face parte din comuna Coronini. Un amestec de culturi şi ce e de remarcat sunt casele vopsite în culori vii si portul tradiţional. Aici poştaşul lasă ziarele afară şi ele mereu îşi găsesc stăpânul de drept.
| Sfânta Elena, CS | Vezi pe hartă | |
22. Satu Mare Satu Mare (maghiară: Szatmárnémeti, germană: Sathmar) este vechea denumire românească Sătmar. Există dovezi ale locuirii preistorice. A făcut parte din parte a voievodatului condus de Menumorut (cronica luiAnonymus). Aici s-au așezat coloniști teutoni aduși la 1006 de regina Ghizela, iar mai apoi, coloniști germani. După 1543, când cetatea intră în posesia familiei Báthory, se fac schimbări ale albiei Someșului, pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificația rămâne așezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someș. La 1562 cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara.
Mintiul și Sătmarul erau două orașe distincte, despărțite de Someș, la 29 decembrie 1712 cele două orașe au fost unite din punct de vedere administrativ. Actul imperial care a consfințit unirea îi conferă şi statutul de oraș liber regal.
Oraşul are mai multe obiective turistice. Mie mi-a plăcut în mod deosebit Turnul Pompierilor şi poveştile spuse de "gazda" foarte primitoare, din turn.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
23. Baia Mare Este atestat la 1329 (cu numele Râul Doamnelor, în latină Rivulus Dominarum) şi a fost un centru aurifer în secolele 14-15. În 1446 orașul devine proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara. În 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara) orașul este fortificat. În acea perioadă se construieşte Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan.
În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului. Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această "imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor.
Informaţie: Turnul Combinatului are 351 de metri înălţime şi este cel mai înalt furnal din Romania și a treia construcție industrialǎ din Europa.
| Baia Mare, MM | Vezi pe hartă | |
24. Staţiunea turistică Lepşa Lepşa este un sat vâncean, situat pe Valea Putnei, într-o zonă extrem de pitorească. Străvechea aşezare de tăietori de lemne şi crescători de animale a ştiut să fructifice avantajele zonei montane, în care este amplasată, devenind o importantă staţiune turistică. Înfiinţarea unui Parc Natural în judeţul Vrancea se înscria în eforturile României de proteja o suprafaţă cât mai mare din habitatele şi speciile de interes conservativ şi iată că în zonă pot fi admirate mai multe obiective naturale sau antropice: Mănăstirea/Schitul Lepşa, Cascada Putna (o rezervaţie naturală în miniatură), Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, Vârful Tisaru, Lacul de acumulare de la Greşu, Staţiunea Soveja (are cel mai ozonat aer din România) şi tot aici se află şi un Mausoleu dedicat eroilor din Primul Război Mondial, dar şi o Tabără de scluptură. Păstrăvăria Lepşa şi Motelul Cascada care asigură o tabără de campare pentru corturi şi rulote sunt alte două exemple ce demonstrează cât de variate pot fi activităţile de agrement ale staţiunii.
| Lepşa, VN | Vezi pe hartă | |
25. Olteniţa Oltenița, municipiu al județului se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu. Este așezat în Lunca Dunării, în dreptul km 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Așezare are un trecut străvechi, în nordul său fiind identificat urme ale culturii Gumelnița. Toate informațiile vechi așează cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeș, iar acest lucru a făcut ca isotircii şi arheologii să presupună că Olteniţa este aşezată acum, pe aceleaşi locuri pe care se afla cetatea din timpul romanilor, numită Daphne (în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne). Potențialul turistic al localității se concentrează în special pe cursul fluviului Dunărea. Se pot face croaziere, plimbări cu șalupa sau concursuri sportive, se poate practica pescuitul sportiv, există zonă de plajă, un fond forestier adiacent cursului perfect pentru odihnă şi recreere sau vânătoare sportivă. De asemenea obiective importante sunt: insula Albina, portul turistic, balta Valea Mare, malul râului Argeș, zona Dunărica, Rezervația Arheologică Gumelnița (I, II), aflată la marginea orașului, la jumătatea distanței dintre acesta și balta Valea Mare, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa – muzeu de arheologie și istorie (clădirea în care funcţionează muzeul este cea a fostului tribunal şi a fost construită în anul 1925, după planurile celebrului arhitect Ion Cernescu; în muzeu sunt expuse unelte de piatră şi os, ceramică, figurine aparținând Culturii Gumelnița, tezaure din mileniul 1 d. Hr., numismatică), Biserica de zid cu hramul "Sf. Nicolae", ctitorită în anul 1855, Turnul de apă, Biserica de lemn sau Parcul central al orașului, Monumentul eroilor din primul război mondial. Olteniţa este recunoscută pentru funcţiunea ei de port la Dunăre şi pentru Şantierul Naval ce a construit celebrele vapoare ale lui Nicolae Ceauşescu.
| Olteniţa, CL | Vezi pe hartă | |
26. Chiojdu Chiojdu (satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume) este un sat vechi, de dinainte de întemeierea statului Ţării Româneşti, dinainte de 1300, iar teritoriul pe care s-au aşezat primii colonişti, era foarte întins: el cuprindea o fâşie largă de circa 11 km unde sunt astăzi satele Starchiojd şi Chiojdu, separate de culmea Brădetului, şi lungă de circa 25 de km până la vechiul hotar spre Transilvania. Era un teren păduros cu munţi acoperiţi de păduri seculare, cu poieni, fâneţe si păşuni şi cu locuri de arătură în părţile mai joase, în lunca Bâscei şi în luncile pâraielor. Comuna Chiojdu (din Bâsca) la începuturile sale a fost formată din mai multe cete ce formau un colectiv de moşneni, a căror proprietate asupra pământului era consemnată în evidenţele specifice timpurilor respective, unde fiecare ceată avea stabilit cu precizie mărimea întinderii de pământ ce i se cuvenea. Moşnenii erau oameni liberi, cu moşia lor şi participau adesea la apărarea ţării, mergând la război cu calul şi armamentul lor. Erau şi păzitori ai graniţei sau plăieşi în munţii lor. Interesant este şi faptul că, din punct de vedere administrativ, comuna Chiojdu a făcut parte, până la 1 ianuarie 1845, din fostul judeţ al Săcuienilor (Saac). În zilele noastre comuna Chiojdu se compune din şase sate, respectiv: Bâsca Chiojdului, Plescioara, Poeniţele, Cătiaşu şi Lera, dispersate pe o rază de cca 8 km faţă de satul de reşedinţă – Chiojdu, fiind una dintre cele mai mari din zona de munte a judeţului Buzău. Este o aşezare de tip răsfirat, plasată în zona Subcarpaţilor de curbură în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu între culmile dealurilor Brădetului, Cinterezului şi Muchia Alunişului într-o zonă deosebit de pitorească, la limita nord-vestică a judeţului Buzău. Locul este unul deosebit din punct de vedere turistic, atât ca peisaj, cât şi cultural, mai ales prin faptul că păstrează încă orânduirile tradiţionale, vechi, oferind multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Pentru drumeţi, o vizită la Pietrele rotunde din zona Păltănea (formaţiuni naturale ce nu sunt la fel de cunoscute precum Babele din Bucegi, însă la fel de spectaculoase) sau un traseu de explorare a Pietricelei (Pietriceaua), ori poate o urcare pe Piatra Lerei, cu privire spre valea Bâscăi, o plimbare până la cascada Şipot sunt activităţi ideale. Lacul Vulturilor din Masivul Mălâia este o altă destinaţie pitorească a zonei, plimbarea prin Pădurea de tisă bucurând călătorul cu mirosul plăcut şi tămăduitor al ramurilor seculare. Cultural, dacă mergi să vezi casele vechi ce au rezistat vremii şi vremurilor cu siguranţă vei descoperi noi trăiri şi noi bucurii. Îţi poţi imagina cum se ospătau odinioară haiducii în Casa cu blazoane, cum îşi păstrau Codeştii ţuica în butoaiele din beciurile caselor lor cu prispă largă şi acoperite cu şindrilă, sau îţi poţi imagina, pe înserat, conacul Tache-Tache cu ferestrele salonului de dans luminate de opaiţele cu untdelemn, încearcând să auzi cântecele domoale ale menestreilor tocmiţi anume de boier pentru această seară. Printre casele vechi din Chiojdu se află şi: Casa Constantin Siţa B. Isbăşoiu – se află lângă Biserica veche Chiojdu şi este de pe vremea Spătarului Şerban Cantacuzino (1765); Casa Anghelache I. Codescu – este situată în partea de nord a satului Chiojdu lângă apa Păcurii (1835), iar o curiozitate a ei este aceea că, în Muzeul Satului din Bucureşti a fost construită o copie a acestei case, în anul 1932, reprezentând, în acest muzeu, regiunea subcarpatică a judeţului Buzău; Casa Constantin D. Giurescu (Sticu) – a fost demontată şi reconstruită la Goleşti, judeţul Argeş, în Muzeul Viticol. De asemenea legendele şi poveştile din Chiojdu îndemnă turistul să descopere comorile de pe malul râului Bâsca, unde se spune că ar fi fost înmormântată o prinţesă ostrogotă. Interesant de descoperit este şi misterul crucilor de piatră care te conduc către Poeniţele sau a celor care străjuiesc hotarele ţinutului buzoian. Despre aceste locuri a scris şi Alexandru Vlahuţă, în celebra sa lucrare "România Pitorească".
| Chiojdu, BZ | Vezi pe hartă | |
27. Monumentul comemorativ al Adunarii de la Islaz Monumentul comemorativ al Adunarii de la Islaz este situat în centrul localităţii Islaz şi comemorează locul unde, pe 9/21 iunie 1848, a avut loc Adnarea Populară care a aprobat Proclamaţia de la Islaz. Acest document era programul Revoluţiei de la 1848. Monumentul a fost realizat în anul 1969 şi este reprezentat dintr-un bloc masiv de beton ce are montate pe el nişte reliefuri executate în travertin. Islazul este localitatea cea mai apropiată de vărsarea Oltului în Dunăre, chiar la gura de vărsare a acestuia, la vreo 10 km vest, faţă de Turnu Măgurele, şi din acest motiv, pe lângă importanţa istorică şi culturală a locului, poate fi amintită şi frumuseţea peisajului creat de natură. La gura Oltului poate fi descoperită o plajă cu nisip fin, neatinsă de turismul de masă. Tot în zona aceasta, pe Dunăre se găsește şi Rezervația Naturală Ostrovul Mare, Islaz.
| Islaz, TR | Vezi pe hartă | |
28. Roşia Montană Sat istoric din Apuseni pe teritoriul căruia este cel mai mare zăcământ de aur din Europa. Satul include mai multe monumente istorice, din păcate multe aflate în paragină. Exploatarea aurului s-a făcut la Roşia Montană încă de pe vremea romanilor şi sunt prezente semnele exploatărilor din acele vremuri, la fel ca semnele exploatării ulterioare. Se pregăteşte un proiect de construcţie a unor mine noi şi continuarea exploatării aurului de aici, proiect foarte controversat datorită în principal temerii de cianurile ce vor fi folosite (dacă se respectă regulile actuale, riscul este foarte-foarte mic; tehnologia se pare că este folosită în multe ţări foarte ecologice - Noua Zeelandă, Finlanda, etc.). Dacă proiectul va fi pornit, întreaga zonă probabil va înflori şi va fi restaurată şi inclusă în circuitul turistic european şi naţional. Ideal ar fi ca noi, românii, să exploatăm aurul şi să păstrăm în ţară toate beneficiile lui, dar şansele sunt infinit ezimale să putem să facem acest lucru în viitorul apropiat, aşa că... Rămâne să vedem ce va urma.
În zonă se ţine festivalul Fân Fest.
| Roşia Montană, AB | Vezi pe hartă | |
29. Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" Ploieşti Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti, unic în reţeaua muzeelor din România, cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Şi-a deschis porţile, pentru prima oară, în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954-1971. Ulterior, după ce colecţia de ceasornice a devenit atât de bogată încât avea nevoie de un spaţiu propriu, ea a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, ce a aparţinut cunoscutului politician conservator Luca Elefterescu, din primele decenii ale secolului al XX-lea, el fiind, în mai multe rânduri, prefect al judeţului Prahova. Această casă a fost adaptată noii sale funcţionalităţi, iar în ianuarie 1972 muzeul ceasului a putut fi redeschis. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia să urmărească evoluţia mijloacelor de măsurare a timpului, de la primele "ceasuri" – cadranele solare, ceasurile arzătoare, ceasurile cu apă (schiţa ceasului cu apa preluată din d`Horologerie Ancienne) sau cele cu nisip, până la ceasornicele mecanice antice şi cele moderne. În prezent, muzeul are o colecţie de aproape 1000 de piese (numai o parte fiind expuse). Minunatele lucrări de orologerie sunt adeseori nu numai opera unor vestiţi meşteri ceasornicari, ci şi a oamenilor de artă, care au contribuit la prezentarea lor cât mai atrăgătoare, creând adevărate stiluri. Printre cele mai vechi piese din colecţie sunt menţionate pendulele tip tabernacol şi cele Renaissance, realizate în bronz aurit, gravate sau tăiate, uneori cu cadrane emailate. Cel mai vechi ceasornic, datat 1562, atestă, în plus, îmbinarea preocupărilor pentru calcularea timpului cu cele privind astronomia, fiind prevăzut cu cadrane astronomice. Printre piesele expuse în muzeu se regăsesc: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar ("oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de maeștrii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). De asemenea aici pot fi văzute şi ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss, ceasuri care au aparținut unor personalități: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc., ceasuri distractive: al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc., ceasuri ce au şi alte diverse indicații în afara orelor, precum și alte obiecte legate de această temă.
| Ploieşti, PH | Vezi pe hartă | |
30. Țebea Localitatea a fost întemeiată în secolul XIV. Aici, în locul numit "Panteonul Moților", se găsește "Gorunul lui Horea". Este un stejar vechi de circa 400 de ani, cu circumferința de 9 m. Pentru a fi protejat de distrugerea prin uscare și putrefacție, în anul 1924 a fost legat cu cercuri de oțel și cimentat în interior. Pentru a permite dezvoltarea coroanei, a fost retezat la înălțimea de 9 m, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală. Sub acest copac Horea i-a chemat la luptă pe moții iobagi. Lângă acest gorun (aflat în cimitirul satului) este îngropat Avram Iancu. În prezent (2008) creanga laterală a gorunului nu mai există, ci doar trunchiul cimentat, lipsit de viață.
| Ţebea, HD | Vezi pe hartă | |
31. Conacul Hereşti/Herăşti, Giurgiu Acest obiectiv se distinge prin importanţa pe care o reprezintă ca şi monument istoric, fiind remarcat ca unul din cele mai interesante construcţii de zid din România. Casa de piatră este clădire de patrimoniu de gradul I, o curiozitatea arhitecturală pentru perioada în care a fost ridiată de către Udrişte Năsturel – figură care sprijinea cultura, prin funcţia de cancelar al domnitorului Matei Basarab. S-ar spune că în acea perioadă [sec XVII] boierii din ţinuturile Romăneşti erau deschişi spre călătorii şi spre a se lăsa fascinaţi de alte modele de cultură, de trăire, de rânduire pe care le întâlneau în tările din Europa. Astfel se face, că Udrişte Năsturel, cărturarul şi unul din promotorii dezvoltării unui mediu cultural în Tările Române, s-a inspirat din călătoriile sale în Italia, atunci când a dezvoltat arhitectura casei de la Hereşti. Volumetria, compartimentarea interiorului, tehnica folosită aduce construcţia în atenţia specialiştilor. Câteva elemente de non-conformism pe care le-am putea aminti: alipirea a două construcţii pentru obţinerea casei, tehnică întâlnită des la construcţiile ţărăneşti, însă nu la construcţiile aristocrate; proiectarea clădirii cu scări interioare, deşi spaţiul rămâne în continuarea divizat în cele două clădiri pre-existente, care au fost înglobate în noul edificiu; lipsa spaţiilor de deschidere către lumea exterioară. Ca stiluri abordate, arhitecţii spun că această casă cuprinde laolaltă elemente gotice şi arab-otomane, fără a crea vreo disonanţă. Spaţiul ce cuprinde casa lui Udrişte Năsturel este un ansamblu arhitectural, întrucât aici se află şi o biserică, ce poartă două hramuri: "Sfânta Treime” şi "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica a fost ridicată de Elina, soţia domnitoului Matei Basarab pe locul unei biserici de lemn. Casa de piatră a avut ca proprietari de-a lungul vremurilor pe: Constantin Năsturel Herescu, prinţul sârb Miloş Obrenovici şi familia Atanasie Stolojan. Ţine de Hereşti sau Herăşti.
| Hereşti, GR | Vezi pe hartă | |
32. Complexul Muzeal Măldărești În comuna Măldărești, judeţul Vâlcea, situată la aproximativ 4 km de Horezu, într-un cadru natural pitoresc, a fost organizat "Complexul Muzeal Măldăreşti", ce reuneşte Culele Greceanu şi Duca, precum şi casa memoriala I.G. Duca. acest complex face parte din patrimoniul cultural naţional, deţinând clădiri tipice arhitecturii civile din Oltenia, alături de peste 3000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramică (din centrele Horezu, Slătioara, Dăeşti, Târgu Mureş, Oboga), precum şi obiecte ce au aparţinut familiei Duca: mobilier, tablouri, fotografii, cărţi, colecţia de 20 de tablouri de patrimoniu ale Olgăi Greceanu. Clădirile aflate în acest muzeu sunt monumente deosebite ale arhitecturii românesti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă, cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii. Etimologia cuvântului "culă” spune că acesta derivă din turcescul "kule”, care desemnează un turn. În spaţiul românesc defineşte, prin extensie, o locuinţă întărită, în formă de turn, ce are drept caracteristici principale un parter înalt, masiv, o scară interioară de acces spre etaj şi retragerile succesive ale zidului, în înălţime. Acest tip de construcţie se află răspândit în aria Peninsulei Balcanice, cu precădere în Serbia şi Albania, dar şi în Bulgaria, iar la noi în ţară, el este caracteristic numai zonei învecinate spaţiului balcanic, respectiv Olteniei şi vestului Munteniei. Culele au fost ridicate de boiernaşii olteni ca măsură de apărare împotriva ameninţării incursiunilor paşalelor de la Vidin şi Ada-Kaleh, dar şi împotriva cetelor de haiduci care se înmulţiseră îngrijorător, şi au dăinuit până în zilele noastre, făcând dovada rezistenţei lor.
Cula Greceanu este cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex muzeal. Păstrează acest nume pentru că, de-a lungul timpului, ea a trecut, prin zestre, de la familia Măldărescu, la familia Greceanu. Lăsând la o parte legenda care atribuie ridicarea acestui edificiu unuia dintre căpitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldăr, argumentele istorice datează construcţia către sfârşitul sec. al XVIII-lea, când ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de "jupân Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa ego Eva". Clădire înaltă, cu ziduri văruite şi străpunse de metereze, mica cetate croită pentru nevoile familiei Măldărescu se înscrie şi ea în stilul edificiilor întâlnite în Oltenia şi Muntenia, fiind o contopire a caselor boiereşti întărite, cu trăsăturile caselor ţărăneşti. Cula devine astfel loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. La etaj se ajunge urcând pe o scară de stejar cu trepte groase, zidul casei scărilor fiind străpuns de două găuri de tragere. Scara dă într-o logie deschisă prin două arcade trilobate, elegante, iar din logie se pătrunde în turn, într-o cameră care putea fi baricadată. La primul nivel al culei se află o încăpere, fosta cameră de primire, din care se trece într-o altă odaie, susţinută de bolţile pe care sunt zugrăvite portretele Măldăreştilor, luând ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere. La al doilea etaj se află un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate, iar în partea de nord se găsesc două camere amenajate într-o perioadă recentă, pe locul unde fusese cândva un pod. Ferestrele pivniţei, lucrate în piatră traforată, cele două cerdace cu arcade şi bolţile de penetrare amintesc de stilul brâncovenesc. O particularitate a construcţiei (printre cele mai vechi, de acest tip, din ţară), la Cula Greceanu, este aceea că pivniţa nu comunică cu etajul. Aceasta prezenta avantajul că, în caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar şi dezavantajul că, fiind uşor adâncită în pământ, ferestrele şi cerdacul de la etaj puteau fi mai uşor accesibile răufăcătorilor. După ce a fost restaurată, încă din anul 1967, Cula Greceanu a fost deschisă publicului vizitator. În prezent, expoziţia de bază, organizată în interior, încearcă să ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernaş oltean.
Cula Măldărescu (sau Cula I.G. Duca) este impunătoare prin masivitatea zidurilor şi a fost construită în anul 1812, de către Gheorghiţă Măldărescu. Inscriptia de pe peretele etajului, în care se poate descifra 1827 reprezintă de fapt anul executării stucaturilor. Construcţia de formă dreptunghiulară, cu un ieşind în partea de vest, este alcătuită din parter şi două etaje. Parterul prezintă caracteristicile culei, fiind prevăzut cu o uşă de acces din lemn de gorun masiv – comună beciului şi părţii locuite a culei, şi cinci ferestruici înguste ce par nişte metereze. Aici se văd stâlpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Etajul I cuprinde o încăpere mare, iatac şi o sală, iar la etajul al II-lea se află două odăi, o încăpere mai mică şi un vast cerdac, al cărui tavan este împărţit în trei registre, având fiecare la mijloc câte un motiv decorativ. În anul 1910 I.G. Duca, îndragostit de pitorescul locului, încă de pe vremea când fusese numit judecător la ocolul Horezu, aflând că cele două construcţii sunt nelocuite, le cumpără şi hotărăşte să-şi construiască, în apropiere, o modestă casă de vacanţă. Tot el este şi cel care, prin pasiunea lui pentru tradiţie şi autentic, încearcă să amenajeze interiorul culei Măldărescu, într-un mod cât mai original. Astfel, prin anul 1912, "pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint şi căldăruşi de aramă din care atârnă flori; pe pereţi sunt înşirate farfurii lucrate de ţărani, icoane vechi adunate de pe la bătrânii satelor, prosoape, cruci, sfeşnice cumpărate de prin bâlciuri îndepărtate; pe jos şi pe scaune sunt întinse, într-o neregulă plăcută, tot felul de scoarţe, lăicere şi covoare vechi". Deoarece majoritatea acestor obiecte au dispărut, în zilele noastre se încearcă organizarea unei expoziţii permanente care să păstreze, în linii mari, aceeaşi tendinţă de la începutul secolului.
La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele: Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul.
La Măldăreşti, în afară de cele două cule şi Casa Memorială I.G. Duca, care funcţionează în prezent ca muzeu de arhitectură, imediat, în apropiere, se mai află şi Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfintii Voievozi (poartă hramul tuturor celor trei sfinţi), o veche biserică ortodoxă, zidită între anii 1774-1790, ca lucrare a jupânului Gheorghe Măldărescu.
| Măldărești, VL | Vezi pe hartă | |
33. Cetatea Biharia Cetatea Biharia (Castrum Byhor, azi ruine) este situată la 14 km nord de Oradea, lângă satul omonim, într-o zonă de șes inundabil. Este menționată în izvoare ca aparținând voievodului Menumorut care a rezistat aici 13 zile asediului maghiar (sfârșitul secolului al X-lea). Este o fortificație cu valuri de pământ (înălțimea actuală: 5-7 m), de plan dreptunghiular (115 x 150 m), înconjurată de șanțuri cu apă (late de 15-20 m). Sistemul defensiv era întregit de un mic bastion circular ("cetatea fetelor"). În secolul al XI-lea aici a fost reședința unui Episcopat Romano-Catolic, mutat apoi la Oradea.
| Biharia, BH | Vezi pe hartă | |
34. Cetatea Korniş – Pomezeu Cetatea Pomezeu sau Cetatea Korniş, aflată în apropiere de municipiul Beiuş, judeţul Bihor, la limita de este a satului Pomezeu, datează din epoca medievală, dintr-o perioadă renascentistă (sec. XV-XVI), iar ruinele sale, situl actual, ocupând o suprafaţă de arpoximativ 1,15 ha. Cetatea se află într-o stare gravă de deteriorare, totuşi, accesul spre porţiunea mai bine conservată este facilitat cu un pod nou, construit peste râul Vida. Această cetatea este una dintre puţinele mărturii arheologice şi arhitecturale rămase dintr-o epocă în care aceste locuri erau supuse unor distrugeri majore, în cele mai multe cazuri totale. Aceste distrugeri erau consecinţa marilor conflicte de la finele sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea (lungul război antiotoman). Printre fragmentele arhitectonice remarcabile ce s-au păstrat sunt: o uşă sculptată în întregime (două fragmente provenind de la colţul superior al acesteia au sculptate rozete şi ghirlande, iar în părţile inferioare au rămas pentru cercetare scoici şi iar ghirlande), alte fragmente de la alte uşi (acestea nefiind nici pe departe la fel de spectaculoase precum cea de mai sus) şi un frumos fragment de cornişă.
| Pomezeu, BH | Vezi pe hartă | |
35. Mănăstirea Chiajna Mănăstirea Chiajna este un monument istoric aflat la marginea Bucureștiului, la limita cartierului Giulești-Sârbi. Construcția Mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774–1782) și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790). A fost construită în stil neoclasic, având, la acea vreme, dimensiuni foarte mari: 43 metri lungime și 17 înălțime, cu ziduri groase de 1 și 2 metri. Urma să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii. totuşi lucrurile au făcut că aceasta să nu se întâmple niciodată. Legendele spun că biserica ar fi blestemată sau că preoții nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfințire. Aceștia au crezut că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă şi toate documentele mănăstirii au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Deși ruina a rezistat parțial la bombardamentul turcilor, a rămas foarte fragilă, cupola ei căzând la cutremurul din 1977. Astăzi, la fiecare câteva minute, pe deasupra bisericii trec avioane la o altitudine foarte joasă. Din acest motiv, dar mai ales pentru că este amplasată la mai puțin de 20 de metri de calea ferată București – Craiova, mănăstirea se prăbuşeşte cărămidă cu cărămidă. Unii arhitecți sunt de părere că mănăstirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar fi mai costisitoare, pe când reprezentanții bisericii susțin că o construcție nouă ar fi mai accesibilă, însă imposibil de realizat, clădirea fiind protejată prin statutul de monument istoric. Prin anii 1948, autoritățile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea, iar astăzi ruinele sale sunt obiectul multor şedinţe foto, impresionând mai ales prin dimensiunile sale uriașe, sunt un loc iubit de alpinişti, aceştia escaladând zidurile mari, dar şi un decor ideal pentru filmări de videoclipuri sau scene de film. În aprilie 2011 ruinele mănăstirii au fost revendicate de Biserica Ortodoxă și se intenționează restaurarea ei. Mănăstirea Chiajna a câştigat trofeul Wiki Loves Monuments 2011 – concurs european de fotografie ce are ca temă promovarea monumentelor istorice.
| Bucureşti, B | Vezi pe hartă | |
36. Mărginimea Sibiului Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România. Situată în sud-vestul judeţului Sibiu, ea ocupă o parte din zona subcarpatică, de la Olt până la Sebeş. Mărginimea Sibiului cuprinde următoarele 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Prin aspectele sale de cultură materială şi spirituală, Mărginimea se înscrie între cele mai vechi vetre ale etnogenezei româneşti. Numele "mărgineni" a fost dat locuitorilor acestor sate deoarece locuiau într-o zonă de contact între deal şi munte, pe vechea frontieră austro-ungară din sudul Transilvaniei. Aceasta loc era unul agro-pastoral, sătenii având ca ocupaţie de principală creşterea animalelor. Pentru că în timpuri îndepartate păstorii îşi duceau turmele, în căutarea păşunilor bogate, până dincolo de Dunăre, spre Constantinopol sau spre Adriatica, dincolo de Tisa, în Polonia, iar spre răsărit până în Caucaz, în aceste sate se simte influenţa diferitelor culturi cu care luau contact. Cadrul geografic încântător, puritatea naturii şi a oamenilor, accesibilitatea locurilor, bogăţia şi diversitatea patrimoniului cultural fac din Mărginimea Sibiului o zonă turistică deosebită. În aceste locuri pot fi descoperite: biserici vechi, muzee (Muzeul de la Sibiel – deţine cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa; Muzeul sătesc din Răşinari – cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti; Muzeul din Galeş – deţine o colecţie de costume populare; Muzeul Parohiei Ortodoxe – cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult; Muzeul Culturii Săliştene – documente, cărţi, fotografii), case memoriale şi cunstrucţii tradiţionale ţărăneşti, Cetatea Scurtă din Orlat – construită în 1317, Moara de hârtie din Orlat – este cea mai veche din SE Europei, din anul 1524, Casa de copii din Orlat – a fost construită în 1921 şi este cea mai veche din România, Cetatea Dacică de lângă Tilişca, Biserica cetate din Cristian (1495), Biserica fortificată de la Dobârca (sec. XIII) şi Cetatea de la Călnic (1250).
| Sibiu, SB | Vezi pe hartă | |
37. Cetatea Râşnov Cetatea Râșnov este o cetate țărănească veche din orașul Râșnov (județul Brașov). Este una dintre cele mai bine păstrate cetăți țărănești din Transilvania și a fost construită în secolele 13-14 de către locuitorii așezării cu același nume, cu scopul principal de se apăra împotriva atacurilor tătarilor. Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului Nemuritorii (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu.
| Râşnov, BV | Vezi pe hartă | |
38. Miercurea Ciuc Miercurea Ciuc (în maghiară Csíkszereda, germană Szeklerburg) este reședința și cel mai mare oraș al județului Harghita. Prima atestare este într-o scrisoare de la mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite Înaltei Porți otomane. Principalul monument este cetătea Mikó (1623).
În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porți, la expediția militară împotriva Poloniei; se consemnează: "Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”.
Oraşul este la 662 m altitudine, pe malul râului Olt, în Depresiunea Ciucului. Este numit Mica Siberie datorită termperaturilor mici întâlnite în zonă.
| Miercurea Ciuc, HR | Vezi pe hartă | |
39. Braşov Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Kronstadt.
Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief.
Chiar dacă s-au găsit semnele unei locuiri încă din era neolitică, apoi dacică şi tradiţia preia anul 1203 ca anul naşterii oraşului, prima atestare documentară este în 1211. Oraşul a fost sub ocupaţie austro-ungară şi a cunoscut dezvoltarea în acea perioadă. Sunt foarte multe obiective în Braşov, o parte dintre ele sunt dezvoltate în articolele noastre. Oraşul de la poalele Tâmpei este cu siguranţă o destinaţie importantă care nu trebuie ratată!
Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță de oraş. În Braşov se ţine festivalul Cerbul de Aur.
| Braşov, BV | Vezi pe hartă | |
40. Sibiu Unul dintre principale oraşe turistice din România. În germană se numeşte Hermannstadt. Este primul oraş din România care a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2007. Oraşul a cunoscut o puternică dezvoltare în anii precedenţi lui 2007 şi după acea dată. Este cu siguranţă una dintre principalele opriri pentru turiştii străini care ne vizitează.
Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis / Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului.
Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a fost atacat, cucerit și parțial distrus de hoardele mongole.
În secolul al XIV-lea, Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraș".
Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română. Tot la Sibiu apare în 1788. Din 1692 Sibiu a fost capitala Transilvaniei.
Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 37 km distanță de centrul municipiului, iar lacul glaciar Bâlea se află la aproximativ 100 km distanță de oraș.
| Sibiu, SB | Vezi pe hartă | |
41. Cluj-Napoca Unul dintre principale oraşe turistice are României şi principalul oraş al Transilvaniei actuale. Până în 1974 se numea Cluj; în latină se numeşte Claudiopolis, în maghiară Kolozsvár, în germană Klausenburg. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți medievale săsești ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de Șapte Cetăți). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și Klus. Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918.
Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, și constă dintr-o bornă militară. Este pe malul drept al râului Samus. Napoca a evoluat de la statutul de simplu vicus la urbană (civitas) (Hadrian, în anul 124 d.Hr. - Municipium Aelium Hadrianum Napoca), apoi capitală de provincie devine colonia (Colonia Aurelia Napoca - de la Marcus Aurelius sau de Commodus). După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus.
Istoria Clujului este foarte lungă şi plină de lucruri interesante. Printre ele amintim: aici a fost ars de viu Baba Novac; clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja fiindcă erau prosperi; după înfrângerea turcilor, la sfârşitul secolului XII reintră sub stăpânire austriacă; primeşte titlul de oraş liber; apoi a fost integrat în regatul maghiar (1867) şi era al doilea oraş ca importanţă din regat; între 1940-1944 a fost sub coroana maghiară, până trupele româneşti îi alungă pe unguri şi mărşăluiesc prin Budapesta.
Mare centru universitar, cutural şi economic, Cluj-Napoca trebuie să fie şi el printre preferinţele turiştilor.
| Cluj-Napoca, CJ | Vezi pe hartă | |
42. Iaşi Este principalul centru din nord-estul României. Iașii au fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala României între 1916-1918.
Iașii sunt centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară.
Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată.
În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași.
După căderea comunismului, orașul a rămas cel mai important centru cultural din afara arcului carpatic (în afara Ardealului extins, fosta ocupaţie austro-ungară), dupǎ București.
Curiozitate: În 1862, când uniunea celor două principate (Ţara Românească şi Moldova) a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București. Pentru a compensa pierderile provocate orașului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat plata a 148.150 lei orașului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Oraşul are multe premiere româneşti şi internaţionale.
| Iaşi, IS | Vezi pe hartă | |
43. Timişoara Este oraşul revoluţiei din 1989, primul oraş liber al României, primul oraş iluminat electric din Europa continentală, primul oraş cu tramvai cu cai de pe teritoriul României, oraşul românesc cu prima fabrică de bere (şi altele).
Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega. După avari au venit pecenegii, cumanii, bulgarii și valahii (românii). La sfârșitul mileniul au urmat maghiarii.
Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situată pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, Regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea.
Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266.
Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timișoara iar Gheorghe Doja a fost ars de viu cel mai probabil lângă Castelul Huniazilor, în centrul oraşului.
Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. În 1552 o armată otomană de 160.000 de turci cuceresc cetatea şi timp de 200 de ani Timişoara are status special în cadrul Imperiului Otoman, la fel ca Belgrad sau Buda.
După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucerește cetatea în 1716, ea devenind oraș al Imperiului Habsburgic. Oraşul este reconstruit şi cunoaşte o nouă dezvoltare în această perioadă. În 1919 Banatul este împărțit intre România, Serbia și o mică parte în Ungaria, iar în Timișoara se instaurează, pentru prima oară în istoria cetății, administrația românească. Dupa incheirea dualismului Austro-Ungar (1918) pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale.
Este cu siguranţă unul dintre primele oraşe pe care trebuie să le vezi în România!
| Timişoara, TM | Vezi pe hartă | |
44. Târgu Mureş S-a numit şi Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului. În istorie a fost centrul cultural, industrial, economic și de educație a Ținutului Secuiesc. Târgu Mureș a fost reședința Scaunului Mureș (Marosszék), Comitatului Mureș-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968).
S-au descoperit vestigii preistorice (aprox 2000 î.Hr.), iar oficial în 1332 - 1370 Târgu Mureș figurează într-un registru de dijmă al Papilor ca Novum Forum Siculorum (Târgul nou al secuilor).
În 1911 în centru exista o fântână cântătoare. În Colegiul Reformat au făcut studiile Gheorghe Șincai și Petru Maior; ai au avut un rol important în apariţia Școlii Ardelene, cea care urma să dovedească continuitatea daco-romană şi să militeze pentru dezvoltarea învățământului, pentru drepturi egale cu ale maghiarilor, secuilor și sașilor și pentru desființarea iobăgiei: "să fie înscăunată dreptatea și egalitatea, să fie asigurată existența națională și folosirea dulcii limbi materne pentru toate națiunile ce locuiesc în Ardeal și Ungaria, să se desființeze robotele fără nici o despăgubire ....”. În Târgu Mureș, în casa lui Avram Iancu (era cancelarist şi avocat), au prins contur ideile care se regăsesc în programul Adunării de la Blaj.
Dacă tot ajungeți în Târgu Mureș, nu ratați nici Casa Memorială Avram Iancu. Asta dacă nu știați că o parte din activitatea profesională a lui Avram Iancu s-a desfășurat în Târgu Mureș.
Urbea păstrează aerul de oraș medieval, cel puțin în partea centrală orașului. Cetatea medievală din secolul XVII este un alt obiectiv turistic important. Festivalul Peninsula este organizat lângă oraş, pe lamul Mureşului.
| Târgu Mureş, MS | Vezi pe hartă | |
45. Palatul Bragadiru Cladirea apare pentru prima data reprezentata pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei în anii 1895-1899 si 1911. Constructia “Colosului”, asa cum era cunoscuta cladirea la inceputurile sale, a fost realizata dupa planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl in anul 1894 pe amplasamentul particular de la intersectia Podului Kalitzei (Calitei sau Podul Calicilor, actuala Calea Rahovei) si marcajul dat de cornisa de sud-est a Dâmbovitei, prezenta semnificativa pentru relieful orasului de la acea data.
Dumitru Marinescu Bragadiru a conceput Colosul, ca un loc de recreere, respectand astfel o traditie a fabricilor de bere de a avea si un local in vecinatate asa cum era Gradina de vara “Eliseul Luther” sau braseria , restaurantul si sala de spectacole si bal Colosseul Oppler, disparut in totatalitate astazi. Un exemplu al Bucurestiului de altadata, cladirea a devenit ulterior Palatul Bragadiru, radiindu-si frumusetea si farmecul istoric. Conceptia arhitecturala eclectica cu un repertoriu decorativ bogat folosit armonic la compozitia fatadei si decorarea interioarelor, reflecta intru-totul frumusetea anilor 1900.
Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere, magazine si birouri ce functionau la parter, cladirea era o structura impresionanta ce imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada.
| București, B | ||
46. Castelul Károlyi din Carei Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcția existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat.
| Carei, SM | Vezi pe hartă | |
47. Castel Bethlen din Arcalia Apartine Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, momentan aici functioneaza „Centrul Regional al Francofoniei”. Localitatea Arcalia se afla la aproximativ 15 km de Bistrita iar castelul este situat intr-un parc dendrologic, care detine aproximativ 150 de specii autohtone si exotice, cum ar fi bradul argintiu, molidul caucazian sau salcamul japonez. Nu ratați cele 2 SOBE de teracota (una verde peruzea, alta roz pal, cu blazonul familiei Bethlen imprimat pe cahle), care chiar daca nu mai sunt functionale, au fost restaurate si pot fi admirate in saloanele castelului. Si sobele sunt cam in genul constructiei conacului si respira a sfarsit de secol XIX.
| Arcalia, BN | Vezi pe hartă | |
48. Castelul Peleş Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului (ulterior zona devine Sinaia) între 1873 și 1883 (cu extinderi până în 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România și din Europa. A fost resedinta de vara a regelui Carol I al României.
Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării.
Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896.
Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.
| Sinaia, PH | Vezi pe hartă | |
49. Castelul Banffy de la Bonţida Se renovează începând cu 1999, s-a terminat renovarea corpului vechi. A aparţinut celei mai puternice familii nobiliare din Transilvania (Banffy) şi este probabil cel mai care castel din Ardeal. Construcţia iniţiala este în stil renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic. Moşia a fost donată familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Şi-a modificat forma şi a crescut timp de sute de ani, iar în al doilea război mondial, Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. Tranformat în sediu CAP, a fost grav afectat de trecerea anilor; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc și astăzi. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană.
În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.
Acolo s-au ţinut şi proiectări din cadrul TIFF 2011. În aceaşi comună mai există şi Castelul Banffy de la Răscruci, a nu se confunda cu acesta.
| Bonţida, CJ | Vezi pe hartă | |
50. Castelul Kornis din Mănăstirea Lângă Dej. Castel construit de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. Ruină păzită şi acum de cei 2 inorogi de la intrare.
| Mănăstirea, CJ | Vezi pe hartă | |
51. Castelul Lazar Ștefan al IV-lea Lazar, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. Cel mai vechi corp al clădirii actuale datează din 1532, restul fiind adăugate între 1631-1632.
| Lăzarea, HR | Vezi pe hartă | |
52. Palatul Ghika-Comăneşti sau Muzeul de Etnografie şi Artă "Dimitrie N.Ghika – Comăneşti" Fosta resedinţă de vară a familiei Ghika - Comaneşti a fost ridicată în 1890 şi poartă semnătura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe două nivele aparţinând eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfârşitul secolului XIX. În prezent găzduieşte Muzeul de Etnografie şi Artă "Dimitrie N.Ghika – Comăneşti" cu piese etnografice din microzona Trotuşului de munte (Palanca-Dofteana) şi lucrari de pictură contemporană românească provenite din patrimoniul Muzeului de Artă-Bacău.
| Comăneşti, BC | Vezi pe hartă | |
53. Castelul Banffy de la Răscruci A nu se confunda cu celălalt castel Banffy din aceeaşi comună, Bonţida. Construcţia este în stil eclectic şi a fost reşedinţă de vară a familiei baronului cu acelaşi nume. Castelul fost ridicat în secolul al XVIII-lea.
| Răscruci, CJ | Vezi pe hartă | |
54. Palatul Parlamentului din Bucureşti (Casa Poporului) Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului[2]), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform Cărții de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor. [3] Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distantă de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123).
Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.
| București, B | Vezi pe hartă | |
55. Castelul Sturdza din Miclăuşeni sau Palatul Sturdza Castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria. Este la 20 km de Roman si 65 km de Iaşi. Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" - datând din 1787, Castelul Sturza - datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea şi Parcul - datând din secolul al XIX-lea. Cu toate că această bijuterie arhitectonică a fost ridicată de George Sturdza ca dar de nuntă pentru soţia sa, mai tânără cu 11 ani, incidentele dramatice care i-au marcat istoria au făcut să primească o denumire deloc potrivită cu destinaţia sa iniţială. Castelul blestemat, aşa cum mai este cunoscut Palatul Strudza, a fost devastat de incendiu, iar apoi distrus de soldaţi ruşi ce s-au adăpostit în el pe vremea Primului Război Mondial.
| Miclăuşeni, IS | Vezi pe hartă | |
56. Castelul Cantacuzino A fost clădit în anul 1911 în parcul al carui proprietar a fost Prinţul
Gheorghe Grigore Cantacuzino zis "Nababu” din cauza averii sale impresionante. Recent a fost cumpărat de investitori privaţi şi a fost inclus în circuitul turistic.
| Buşteni, PH | Vezi pe hartă | |
57. Castelul de la Gorneşti Castelul "Teleki” din Gorneşti este cel mai reprezentativ edificiu în stil baroc transilvănean. A fost construit între anii 1772-1803 şi împreună cu Cripta familiei Teleki sunt alte două monumente importante. În prezent în incinta castelului se găseşte un spital-preventoriu, pentru copii cu afecţiuni pulmonare.
| Gorneşti, MS | Vezi pe hartă | |
58. Castelul Foişor A fost construit lângă castelul Pelişor. Destinatia initiala a Foisorului era de cabana de vanatoare a regelui Carol I si are 42 de incaperi. Pentru ca Foisorul a fost terminat inaintea Castelului Peles, Familia regala (Carol I si Elisabeta), au locuit o perioada aici, precum si regele Ferdinand cu regina Maria, pana la terminarea Pelisorului. Tot in Foisor, se naste regele Mihai (1921), fiul lui Carol II si al Elenei. Foisorul nu a putut fi vizitat niciodata, deoarece apartine protocolului de stat ca resedinta rezidentiala. Un incediu a ars foişorul şi a fost construit între 1932-1933 în formatul actual.
| Sinaia, PH | Vezi pe hartă | |
59. Palatul Episcopiei romano-catolice Deși primul sediu al Episcopiei romano-catolice din Satu Mare se aflase în altă parte, pe strada Mihai Eminescu, acolo unde se găsește astăzi Colegiul Doamna Stanca (vechiul Gimnaziu Catolic Regal), în 1805, pe baza planurilor arhitectului familiei Karolyi din Carei, Josef Bittheuser, se încep lucrările la noua reședință episcopală. Palatul Episcopal romano-catolic este un ansamblu de clădiri în stil neocclasic, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, la capătul dinspre Piața Libertății, în vecinătatea Catedralei romano-catolice. El a fost construit de-a lungul a 32 de ani (1805-1837), clădirea principală având formă de „U” și curte interioară, a cărei fațadă principală urmărește linia străzii 1 Decembrie 1918. Aripile dinspre Dobrogeanu Gherea și strada Teatrului sunt primele finalizate. Între anii 1837 și 1840 se construiește fațada principală, unind cele două aripi deja construite. În acest corp al clădirii este amenajată o capelă și sala festivă. Capela, aflată la etajul întâi a fost inițial o încăpere foarte simplă. În 1904 încep lucrări de reamenajare și în urma acestora este adus la Satu Mare altarul absidei, o construcție clasică din 1806, originară din capela cetății Ardud. Conform tradiţiei, în faţa acestui altar, în 1847 au fost cununați poetul Petofi Sandor și soția sa Szendrey Julia. Tot la interior, pe lângă sala festivă, una din încăperile emblematice, în imediata vecinătate a intrării se află o scară cu balustradă, cioplită din piatră. Casa scării a fost decorată în 2006 cu un crucifix de mari dimensiuni, adus din capela cetății Ardud. Crucifixul a fost sculptat în anul 1777.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, palatul episcopal suportă noi modificări. În prima fază (1859), se construiește o nouă aripă, paralelă cu cea dinspre strada Bisericii (Dobrogeanu Gherea) ce servește instituției ecleziastice, ca seminar teologic, iar apoi se mai construiește și aripa de legătură dintre seminar și palat. Bombardamentele din 1944 asupra orașului Satu Mare nu ocolesc palatul episcopal. Cu toate că au loc noi intervenții de renovare, clădirea și fațadele neoclasice cu un etaj, și-au păstrat până în zilele noastre caracterul unitar și decorațiile originale.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
60. Casa Memorială "Mihail Sadoveanu" La nr. 68, pe strada Ion Creangă din Fălticeni, județul Suceava, se află casa memorială a lui Mihail Sadoveanu. „Casa din deal” (cum este numită) a fost contruită dupa planurile proprii ale scriitorului. A locuit aici între anii 1909 și 1918, iar „Povestiri de seară”, „Genoveva din Brabant”, „Apa morților”, „Un instigator”, „Bordeienii”, „Priveliști dobrogene”, „Neamul șoimăreștilor”, „44 de zile în Bulgaria” și „File însângerate” au fost scrise pe aceste meleaguri. Mihail Sadoveanu scria despre Fălticeni că „Ajuns acasă, nu mă găndesc decât să mă reculeg și să mă odihnesc”. În contextul dedicației iscălite în Cartea de aur a Liceului „Nicu Gane”, aceste cuvinte au o însemnătate deosebită.
| Fălticeni, SV | Vezi pe hartă | |
61. Muzeul Județean Satu Mare Clădirea actuală a Muzeului Județean Satu Mare a fost construită în anul 1936, după planurile arhitectului G.P. Liteanu. Destinația inițială a clădirii a fost una administrativă, în perioada interbelică aici desfîșurându-și activitatea Prefectura județului, Consiliul Popular Județean și Comitetul Județean Satu Mare al P.C.R. Din 1984 clădirea adăpostește Muzeul Județean Satu Mare, aici fiind organizate expozițiile de bază, dar și expoziții temporare. Baza patrimonială cu care s-a început activitatea muzeului era formată din obiecte adunate în cadrul cercului Kolcsey (1890), acesta fiind reorganizat în anii 1905 și 1958, pe baza vechilor colecții dar și a cercetărilor noi.
Astăzi, muzeul deține colecții de arheologie (preistorică, dacică și medievală), colecții istorice (reunește exponate legate de istoria breselor, unelte, lăzi, sigilii, documente, carte veche, memorialistică), colecții etnografice (instalații țărănești, mobilier tradițional românesc, șvăbesc, ucrainean și maghiar, podoabe, icoane pe sticlă și lemn, costume populare, textile utilitare și decorative, ceramică, fotografii etc.). Pe lângă bunurile aflate în fondul muzeal, aici sunt adăpostite și obiecte de Tezaur. Modernizări ale expozițiilor de bază s-au făcut în 1992, dar și în perioada 2002-2007.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
62. Muzeul de Artă Muzeul de artă este găzduit de vechea Casă Vecsey, o clădire construită în stil neogotic, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Clădirea este compusă din două corpuri diferite ca stil arhitectural, provenind din perioade diferite de construcție. Edificiul ce poate fi zărit astăzi are o planimetrie în formă de „L”, un coridor deschis cu arcade semicirculare, iar fațada are două registre, cu nouă deschideri ogivale și cu ancadramente simple. Deasupra porții de intrare se află o fereastră înscrisă într-un ancadrament acoladă, terminat în partea superioară, cu un fleuron stilizat în manieră gotică. Imaginea de ansamblu a clădirii este echilibrată, un plus de monumentalitate oferindu-i-l un fronton triunghiular suprasituat ferestrei centrale de la etaj. Clădirea, probabil cea mai veche din municipiul Satu Mare (1798-1842) a fost declarată monument istoric și arhitectural. Prin secolul al XVIII-lea clădirea ce se afla aici servea ca depozit al cetății. Mai apoi, în 1711, în urma înfrângerii răscoalei lui Francisc Rakoczy al II-lea, tot aici a fost semnată și Pacea de la Satu Mare. Ca o comemorare a acestui eveniment, în 1911 pictorul Aurel Popp execută și adăugată o placă comemorativă a Păcii de la Satul Mare.
În anul 1969 se deschide aici prima expoziție permanentă, cu caracter monotematic, aceasta fiind dedicată pictorului sătmărean Aurel Popp (1879-1960). Expozițiile de bază ale muzeului cuprind operele unor personalități artistice reprezentative ale artei plastice românești din secolul nostru: Henri Catargi, Dumitru Ghiață, Eustație Stoenescu, Iosif Iser, Corneliu Baba, Aurel Ciupe, Muhy Sandor, Petre Abrudan, Ștefan Popescu, Bene Jozsef, Ion Sima, Ion Jalea, Ion Irimescu, Vida Gheza, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec. Colecția mai cuprinde și lucrări ale unor reprezentanți de seamă ai Centrului artistic de la Baia Mare dar și exponate de artă plastică contemporană ale unor artiști de prestigiu.
Alături de celelalte secții ale Muzeului Județean Satu Mare, Filarmonică, Teatrul de Nord, Atelierele de creație, Muzeul de artă Satu Mare este una dintre cele mai importante instituții de cultură din regiune.
| Satu Mare, SM | Vezi pe hartă | |
63. Castelul Huniazilor sau Corvinilor (Corvineştilor) (Castelul de la Hunedoara) Castelul este cetatea mediCuriozitateevală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.
A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile edificiului înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.
Este probabil cel mai impunător castel-cetate din România.
Informaţie: În prima jumătate a anului 2010 i-au călcat pragul 71 000 de persoane.
| Hunedoara, HD | Vezi pe hartă | |
64. Castelul Miko Cel mai important monument al orasului Miercurea Ciuc, aflat in centrul administrativ vechi al orasului, pe teritoriul satului de odinioara "Martonfalva", pe prima terasa a Oltului. Azi este sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului. In curtea interioara a cetatii se tin concertele din cadrul Festivalului Muzicii Vechi. Cetatea a fost construita intre 1623-1631 in stil neorenascentist de catre contele Hidvégi Mikó Ferenc, capitanul suprem al Scaunului Ciucului, Gheorghenilor si Casinului, membru in Sfatul Transilvaniei, consilier personal al principelui Bethlen Gábor.
| Miercurea Ciuc, HR | Vezi pe hartă | |
65. Mausoleele Mărăşti La mică distanţă de Mărăşti, se află Mausoleul Eroilor din Soveja, ridicat chiar pe câmpul istoric unde s-a spus pentru prima dată "Pe aici nu se trece" - în prezent au loc lucrari de restaurare.
| Soveja, VN | Vezi pe hartă | |
66. Capela Eroilor căzuți în primul război mondial A fost ridicată între anii 1930-1933, în amintirea eroilor căzuți în războiul din 1914-1918. Se găsește amplasată în jud. Maramureș, sat Șișești, com Șișești, la 12 km de municipiul Baia Mare
| Șișești, MM | Vezi pe hartă | |
67. Tabara de sculptură de la Măgura (Buzău) | Măgura, BZ | Vezi pe hartă | |
68. Ansamblu de arhitectură tehnică populară Cel mai important ansamblu de instalații tehnice tradiționale din Maramureș, alimentate cu forța apei: vâltoare, moară, pălincie, piuă și batoză, datează din sec. XIX, comuna Budești, sat Sârbi, jud. Maramureș. Acces din Drumul Național 18, pe Drumul Județean 109 F. Distanța din orașul Cavnic până în com. Budești este de 13 km.
| Budești, MM | Vezi pe hartă | |
69. Magazia cu Cazemate O bucată din zidul Cetății Timișoara. În prezent este galerie de artă.
| Timișoara, TM | Vezi pe hartă | |
70. Porţile de Fier 1 Este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunăre. Odată cu umplerea lacului de acumulare, apa a crescut cu aproximativ 40 de metri şi Orşova a fost strămutată. Insula Ada Kaleh a fost acoperită de ape, iar cetatea şi casele au fost mutate pe insula Şimian, de lângă Drobeta. Este construită şi e în exploatare româno-sârbă. Este şi punct de trecere a frontierei cu Serbia.
| Orşova, MH | Vezi pe hartă | |
71. Statuia lui Decebal pe stâncă Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 55 m, aflată pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Construcția statuii lui Decebal a fost finalizată în anul 2004, după 10 ani de muncă.
| Eşelniţa, MH | Vezi pe hartă | |
72. Turnul feudal de la Crivadia Turnul de la Crivadia este situat în apropiere de satul Crivadia, pe drumul spre comuna Băniţa în judeţul Hunedoara. Turnul a fost un punct de vamă in secolul al XVI-lea pe drumul care lega Transilvania de Oltenia prin pasul Vulcan. A fost construit din piatră de calcar extrasă din împrejurimi, iar zidurile sale ating încă pe alocuri o înălțime apreciabilă. Turnul este circular, cu diametrul de 13m, iar la exterior este tencuit. Intrarea era situată în partea de nord, la 2 m înălţime de pământ şi pentru acces se folosea probabil o scară. În jumătatea de vest are 7 deschideri de tragere cu ambrazuri evazate spre interior, situate la o distanţă de aproximativ 1-1,5 m unul de altul, iar în cea de est este protejat natural datorită terenului accidentat, ceea ce a făcut inutilă practicarea în zid a unor deschideri de tragere suplimentare. În interior este posibil să fi avut cisternă, singura urmă vizibilă astăzi fiind o groapă. Era prevăzut şi cu un drum de strajă de lemn, astăzi dispărut, cu parapetul lat de 1 m şi înalt de 0,80 m. Deşi are aparenţa unui donjon, turnul de la Crivadia datează de fapt dintr-o perioadă mult mai târzie şi scopul său principal a fost cel de a observa şi controla căile de comunicaţie de graniţă. Turnuri asemănătoare se mai întâlnesc şi în pasul Turnu-Roşu.
| Crivadia, HD | Vezi pe hartă | |
73. Teiul de la Leliceni Teiul din Leliceni, jud. Harghita, are 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului.
Teiul a fost plantat în prima parte a anilor 1500. În memoria oamenilor locului, copacul a fost perceput dintotdeauna ca un arbore singuratic, care a străjuit biserica din localitate. De-a lungul secolelor, povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi al altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.
| Leliceni, HR | Vezi pe hartă | |
74. Domeniul Regal Săvârşin Domeniul Regal de la Săvârșin a reintrat in posesia Regelui Mihai în anul 2001, fiind prima proprietate revendicată și câștigată de acesta în instanță. Regele a cumpărat castelul de la contele Huniady în anul 1940 la sugestia baronului Ionel de Mocioni-Stârcea, care era la acea vreme Mareșalul Palatului, și care avea un castel în apropiere la Bulci. Regele va veni să locuiască des aici, până când va fi forțat să abdice la 30 decembrie 1947. Astăzi castelul se află într-un amplu proces de restaurare sub conducerea Principesei Margareta. Castelul este folosit de obicei iarna, în preajma Crăciunului și a anului nou.
| Săvârșin, AR | Vezi pe hartă | |
75. Casa cu farfurii din Sinaia "Casa cu farfurii" este situată chiar peste drum de Mănăstirea Sinaia și reprezintă o
locuinţă denumită astfel datorită brâului decorativ din vase tradiționale din ceramică colorate, plasat imediat sub streașină.
| Sinaia, PH | Vezi pe hartă | |
76. Teatrul de la Oraviţa Cel mai vechi teatru din România, copie după fostul teatru din Viena. Cel din Viena nu mai există.
| Oraviţa, CS | Vezi pe hartă | |
77. Mănăstirea Peri Săpânţa Mănăstirea Săpânţa-Peri situată in apropierea localităţii Săpânţa. Distrusă in 1703, Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost reconstruită la finalul secolului 20, începutul secolului 21 în Parcul Dendrologic Livada, nu departe de locaţia originală - care astăzi se află în Ucraina.
| Săpânţa, MM | Vezi pe hartă | |
78. Coloana Infinitului, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii Cele 3 opere de artă ale lui Brâncuşi, expuse în Târgu Jiu. 2 dintre ele sunt în parcul central, iar coloana infinitului este la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.
| Târgu Jiu, GJ | Vezi pe hartă | |
79. Mausoleul de la Mărăşeşti Mausoleul de la Mărășești este un monument dedicat eroilor Primului Război Mondial. Mausoleul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române
| Mărășești, VR | Vezi pe hartă | |
80. Mausoleul de la Mateiaş Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, situat pe dealul învecinat cu acelasi nume, este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.
| Valea Mare, AG | Vezi pe hartă | |
81. Conacul Apafi şi Fabrica de suc natural de la Mălâncrav Satul Mălâncrav este situat la cam 25 de kilometri de Sighişoara; din Sighişoara mergi pe drumul de Mediaş, treci de Daneş, ajungi în Laslea, iar acolo vei găsi indicatoare ce te îndrumă spre Mălâncrav. Drumul este foarte bun şi străbate o zonă frumoasă, cu dealuri line. Conacul a fost o ruină gata să se dărâme şi a fost reconstruit-recondiţionat cu materiale şi metode tradiţionale de către prietenii noştri de la Fundaţia Mihai Eminescu Trust (Sighişoara). Este o capodoperă şi poate fi închiriată :)
Pentru a aduce un plus de valoare şi un ajutor localnicilor s-a făcut şi o fabrică de suc de mere ecologic. Curiozitate: acolo veţi vedea şi un WC ecologic, cu rumeguş.
Către sud DJ141B face legătura cu satul Richis și drumul Mediaș-Mosna-Agnita.
| Mălâncrav, MS | Vezi pe hartă | |
82. Coloanele bazaltice de lângă Racoş Rezervație geologică în vestul munților Persani, lângă Rupea, (pe DN Brașov-Sighișoara), în apropierea carierei de exploatare a bazaltelor din comuna Racoș, în fapt cel mai vestic punct de apariție a bazaltelor din această regiune dominată de depozite sedimentare. Rezervația cuprinde o serie de formațiuni eruptive bazaltice foarte spectaculoase întinsă pe o suprafață de 1, 05 hectare.
Coloanele de bazalt (sau Coloanele bazaltice) de la Racoș au o înălțime cuprinsă între 10 și 15 metri și au apărut datorită răcirii rapide a lavei vulcanice.
| Rupea, BV | Vezi pe hartă | |
83. Podul de la Cernavodă (proiectat de Anghel Saligni) În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi. Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.
| Cernavodă, CT | Vezi pe hartă | |
84. Podul Bizetz – primul pod în curbă (unghi) din Europa (Giurgiu) Podul Bizetz – primul pod curbiliniu construit în Europa. Inaugurarea
acestui pod a avut loc în anul 1905, destinaţia sa fiind de a lega oraşul de Portul Ramadan, cu acces peste canalul Sf. Gheorghe. Constructorii săi au fost inginerii Anghel Saligny şi Ion Ionescu-Bizetz. Este primul pod rutier şi feroviar construit în curbă (frânt în plan orizontal) ceea ce a reprezentat la data respectivă o premieră tehnică în Europa. Această construcţie este monument istoric şi va rămâne deschis numai traficului pietonal, în urma realizării unui pod nou.
| Giurgiu, GR | Vezi pe hartă | |
85. Palatul Domnesc Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic, în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Acum, palatul are funcţionalitate de muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași încă din anul 2004 și este format din 6 obiective independente: Palatul lui Alexandru Ioan Cuza (1862); Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1813); Parcul (1813); Zidul de incintă (1813); Turnurile (1813); Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza (sf. sec. XIX).
| Ruginoasa, IS | Vezi pe hartă | |
86. Castelul Fermecat Construit odată cu Parcul Romanescu, cu scopul de a arăta ca un castel medieval. A funcţionat un timp ca terasă şi berărie.
| Craiova, DJ | Vezi pe hartă | |
87. Biserica cu picturi murale a Mănăstirii Voroneţ (Patrimoniul UNESCO) zzzz Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic și s-a reluat în anul 1991.
Curiozitate: O candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de: dimineață, după-amiază, și de la miezul nopții.
Mănăstirea a devenit celebră datorită picturii deosebite şi a tonului de albastru care rămâne un mister şi este denumit Albastrul de Voroneţ. Aceasta este şi principala atracţie a mănăstirii. O mare parte din pictură este cea originală din vremea lui Ştefan cel Mare.
| Voroneţ, SV | Vezi pe hartă | |
88. Biserica din Ribiţa Această biserică, construită la 1414, din piatră de râu, în stilul sala cu tavan, este singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania sec. XV, păstrat integral. Pictura iniţială, păstrată aici sub straturi succesive de var, nu are numai o valoare artistică deosebită, ci ea reprezintă un inestimabil "document istoric”. Astfel Sorin Ulea spune că pictura de la Ribiţa, şi în special chipul Arhanghelului Mihail pictat în altarul acestei biserici "e un document istoric şi încă unul infinit mai important decât un document scris ce s-a păstrat de pe la 1400”. Acelaşi autor spune despre pictura de la Ribiţa, că ar fi "unicul document istoric ce dovedeşte fără replică posibilă ci doar prin simplul fapt că există, continuitatea românilor din Transilvania, continuitate nu numai biologică ci şi culturală”.
| Ribița, HD | Vezi pe hartă | |
89. Mănăstirea Cernica Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale Chiajna, Mănăstirea Cernica este atestată documetar din 1608, în timpul domniei lui Radu Vodă Şerban, fiul lui Mihnea Vodă. În acel an Vornicul Cernica Știrbei a construit o biserică din lemn cu hramul „Sfântului Nicolae”, refăcând un vechi schit și înzestrându-l cu pământuri, păduri și sate. Cercetări arheologice mai recente au demonstrat că această ctitorie a fost pusă pe locul unei așezări monahale mai vechi, pierdute în desișurile codrilor Colentinei. Denumită, la începuturi Grădiștea Floreștilor, mănăstirea și-a schimbat numele, adoptându-l pe cel al întemeietorului ei, nume pe care îl păstrează și astăzi. Așezarea s-a dezvoltat de la mica obște de călugări, zidită pe ostrovul „Sf. Nicolae”, în mijlocul unui lac, ajungând complexul mănăstiresc de astăzi, întins până pe ostrovul „Sf. Gheorghe”.
Vechea biserică cu hramul „Sf. Nicolae” a vornicului Cernica Știrbei a fost adaptată de către stareții ce s-au succedat de-a lungul timpului, însă actuala biserică a fost construită după cutremurul din 1802, de către starețul Timotei, fiind terminată abia prin anul 1815, în timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. În forma inițială ea avea 8 turle și un pridvor deschis, pictura interioară fiind realizată de zugravul Fotache, unul dintre ultimii meșteri ai picturii medievale. După cutremurele din 1838-1840, fiind foarte grav afectată, biserica a fost refăcută în mai multe rânduri, ultima mare restaurare fiind cea din 1965-1967, prin grija patriarhului Iustinian.
Cea de-a doua biserică din ostrovul „Sf. Nicolae” este biserica „Sf. Lazăr”, operă a starețului Gheorghe, din anul 1804. De dimensiuni reduse, cu decorațiuni exterioare bogate, din piatră sculptată, și cu interiorul pictat de I. Keber și Frujinescu biserica „Sf. Lazăr” reprezintă o adevărată bijuterie asimetrică, zveltă, cu plan trilobat, două coloane la intrare și scară pe stânga. Este o biserică de cimitir, la demisol aflându-se camera mormintelor.
În vremea Sf. Ierarh Calinic au fost ridicate pe ostrovul „Sf. Gheorghe” zidurile împrejmuitoare - cu o arhitectură tipică zonelor de câmpie, biserica „Sf. Gheorghe”, clădirea stăreției și aproape toate casele și chiliile, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolnită. Înălțată între anii 1831-1832 biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este ctitoria Sfântului Calinic și a arhiereului Ioanichie Stratonichias. A fost distrusă la scurt timp, de cutremurul din 1838, și rezidită apoi, în 1842, sub domnia lui Alexandru Ghica. A fost restaurată în perioada 1965-1967 de Patriarhul Iustinian, împreună cu tot ansamblul mănăstiresc. Pictura din interiorul bisericii este realizată de zugravul Adam, în pronaos aflându-se portretele în ulei ale ctitorilor Calinic și Ioanichie Stratonichias, acestea fiind opera pictorului Sava Hentia.
Iubitor de cultură, Sf. Ierarh Calinic a pus și bazele unei valoroase biblioteci și a deschis aici și o școală de pictură bisericească. Vechea chilie în care a trăit acesta este acum casă memorială și se află pe ostrovul „Sf. Gheorghe” de pe lacul Cernica. Păstrează obiecte vechi ce i-au aparținut marelui staret.
Mănăstirea Cernica, adăugată pe lista monumentelor istorice a României, cu codul LMI: IF-II-a-B-15300 este situată la vreo 12 km de București, în comuna Cernica, județul Ilfov. Se poate ajunge aici pe DN3, dinspre București, mergând spre est până în comuna Pantelimon, iar apoi spre dreapta până în comuna Cernica. Se află pe DJ 301 - Șoseaua Cernica.
| Cernica, IF | Vezi pe hartă | |
90. Mănăstirea Prislop Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania şi este situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara, la aproximativ 13 km de Haţeg. Este datată spre sfârșitul secolului XIII și începutul secolului XIV, de aproape șapte secole păstrând vie credinţa ortodoxă a românilor de pe aceste meleaguri.
| Silvașu de Sus, HD | Vezi pe hartă | |
91. Podul lui Traian A fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Piciorul podului roman se află în cadrul Muzeului din Drobeta Turnu Severin. La intrarea în Severin dinspre Orşova a fost făcută o machetă într-un sens giratoriu.
| Drobeta Turnu Severin, MH | Vezi pe hartă | |
92. Tropaeum Traiani de la Adamclisi (cetatea şi monumentul) Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original.
| Adamclisi, CT | Vezi pe hartă | |
93. Crucea albă din Băile Herculane (simţi că zbori) Localizare: Munții Mehedinți, partea stângă a Cernei, sub Cheile Jerălăului, deasupra de Băile Herculane, în dreptul hotelului Cerna și a Ștrandului Termal
Acces: De la Hotelul Cerna urcam pe șoseaua ce face legătura între Gara și Uzina de Apă; înainte de poteca marcată spre Crucea Albă, într-o curbă, pornește o potecă ce duce spre baza peretelui.
Cazare: Puteți opta pentru una din ofertele de cazare din stațiune sau puteți dormi pe terasa Restaurantului Grota Haiducilor sau la Surplombă.
Atenționări: În zonele însorite puteți întâlni vipere. Dacă nu sunt călcate/lovite acestea nu atacă omul. În cazul în care întâlniți vipere pe traseu, rămâneți calmi, așteptați să treacă sau ocoliți-le.
Traseele de alpinism sunt amenajate începând cu 1966. Cele cu grad mai mare de dificultate sunt mai umblate și mai bine întreținute. Unele dintre trasee nu au mai fost întreținute de multă vreme, este posibil ca unele pitoane să lipsească sau să fie nesigure, din acest motiv din echipamentul dvs. nu trebuie să lipsească mijloace de asigurare suplimentară (bucle, frienduri etc.)
| Băile Herculane, MH | Vezi pe hartă | |
94. Crucea de pe Muntele Mic În iulie 1936, este inaugurat monumentul eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire, Crucea de pe Muntele Mic. Crucea a fost confecţionată din 8 tulpini de brad, oferite gratuit de Comunitatea de Avere Caransebeş, alese din pădurea de protecţie din apropiere, care au fost trase la locul de montaj cu ajutorul a 10 perechi de cai. Grupate câte două, aceste tulpini au format corpul principal al crucii, înaltă de 25 m, fixată prin ancorare la sol pe o platforma metalică, încastrată în stâncă, la cota de 1670 m. Pe cruce au fost montate 4 proiectoare puternice şi o sirenă, alimentate cu energie de la o microhidrocentrală electrică. Pe timp senin, crucea era vizibilă noaptea din anumite puncte ale Timişoarei, dar mai ales din cupola de sub crucea Catedralei.
| Muntele Mic, CS | Vezi pe hartă | |
95. Izvoarele termale 7 Izvoare, Băile Herculane Izvoare termale sulfuroase în aer liber. Poate fi o activitate distractivă să stai în apele calde, indiferent de anotimp şi de temperatura de afară. Izvoarele au fost folosite începând cu vremurile romane. Romanii au fost cei care au construit şi dezvoltat prima staţiune de la Baile Herculane.
| Băile Herculane, CS | Vezi pe hartă | |
96. Cimitirul vesel În 1935 Stan Ioan Pătraş a făcut prima cruce din cimitirul de la Săpânţa cu un epitaf şi un desen din viaţa celui îngropat. Aşa s-a început tradiţia şi din 1960 toate crucile puse la Cimitirul Vesel sunt la fel. Este în localitatea Săpânța, județul Maramureș şi este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică.
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții.
Cel mai mult mi-a plăcut crucea pe care scrie: Sub această cruce grea, Zace biata soacra mea. Trei zile de mai trăia, Zăceam eu şi citea ea[..].
Colega noastră Anda s-a nimerit acolo în timpul slujbei de la biserica din cadrul cimitirului şi a rămas plăcut surprinsă să vadă că toate fetele erau îmbrăcate în haine tradiţionale.
Dacă mergi la Săpânţa nu rata şi biserica nouă de lemn (pe drumul de intrare în sat, dinspre Sighetu Marmaţiei, la dreapta prin pădure). Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume (a devansat pe cea de la Bârsana).
| Săpânţa, MM | Vezi pe hartă | |
97. Viscri Despre Viscri se spune că ascunde cea mai pitorească biserică săsească fortificată din Transilvania. Trebuie căutat cu atenţie pe hartă, pentru că nu este obişnuitul sat străbătut de un DN. Din fericire, un drum asfaltat bun (deocamdată) de numai 12 km te aduce printr-un peisaj bucolic, cu nimic mai prejos de Provence. Păcat de zona cu adevarat urâtă de la iesirea din satul Buneşti. De cum te apropii, biserica-cetate apare impresionantă pe o mică înălţime. Există multe comentarii despre frumuseţea acestei biserici surprinzătoare, una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Către est drumul comunal DC24 (nemodernizat) face legătura cu satul Copșa Mare iar către vest DC 22 face legătura cu satul Dupus-Atel.
| Viscri, BV | Vezi pe hartă | |
98. Complexul de mănăstiri de la Bârsana Ansamblul cuprinde: poarta specifică maramureșeană, turnul cu clopotnița, biserica (cu o înălţime de 57m), altarul de vară, chiliile, capela (construită pe mai multe nivele), casa maiștrilor şi casa (atelierul) artiștilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii.
În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei și strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea,de către familia lui Dragoș voievod, pe una din proprietățile acestora.
Vechea mănăstire, cu hramul Sfântul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureș, dat fiind că multă vreme a fost rezidența episcopilor ortodocși până la sosirea regimului habsburgic.
Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea ma importantă școală de preoți din zonă și lăcaș de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărți de cult în limba română, aduse din Moldova și Țara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele.
Până nu de mult, Biserica de lemn a Mănăstirii Bârsana era cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Acum este depăşită de biserica nouă de lemn de la Săpânţa.
| Bârsana, MM | Vezi pe hartă | |
99. Mănăstirea Putna Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită de Mihai Eminescu "Ierusalimul Neamului Românesc". Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, în nordul Moldovei.
Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.
A fost construită între 1466 şi 1469 de către Ştefan cel Mare, care este înmormântat aici. Fațadă estică a turnului de la intrare conţine stema Moldovei datată 1471; turnul zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță are pe fațada de vest reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Singura clădire rămasă din vremea Voievodului Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481.
La 1 km de mănăstire este biserica de lemn din cimitirul satului Putna. Partea de răsărit a acestei biserici este datată din primii ani ai secolului al XV-lea; se spună că a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț.
| Putna, SV | Vezi pe hartă | |
100. Biserica Gurasada (Gura Sada) Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” este vizibilă de pe drumul european Deva-Arad și se arată ciudată prin existența a două turle. Are dimensiuni modeste, dar forme viguroase și expresive. Se numără printre cele mai vechi și valoroase monumente românești din întreaga țară, datând din deceniile de mijloc ale secolul XIII.
| Gurasada, HD | Vezi pe hartă | |
101. Mănăstirea Curtea de Argeş Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. În apropierea mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei "zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor - fântâna meșterului Manole.
Mănăstirea este la ieşirea din Curtea de Argeş, spre Transfăgărăşan.
| Curtea de Argeş, AG | Vezi pe hartă | |
102. Biserica Streisangeorgiu Biserică ridicată în stilul romanic, între 1313-14, pe locul unei biserici de lemn datate
1130-1140, biserica din Streisângeorgiu este una din cele mai vechi
construcții medievale din Transilvania și România cunoscute până în
prezent și păstrate în funcțiune. Nu numai vechimea ce și arhitectura ei
bine conservată, pictura valoroasă din trei perioade diferite: 1313-14,
1409 și 1743, și nu mai puțin situl arheologic, fac din această
biserică una dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură
medievală transilvană. Streisangeorgiu este la marginea orașului Călan, aproape de drumul care leagă Banatul de Transilvania, între Hațeg și Simeria (Caransebeș - Hațeg - Simeria).
| Streisangeorgiu, HD | Vezi pe hartă | |
103. Biserica de lemn din Bârsana (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn a vechii mănăstiri a Bârsanei se află azi în satul Bârsana, comuna Bârsana, în județul Maramureș, pe dealul numit Jbâr. Această biserică (monument istoric) nu trebuie confundată cu noua biserică de lemn din actualul complex monahal "Mănăstirea Bârsana", aflată la câțiva km distanță, pe locul unde s-a aflat aproximativ între anii 1739-1795 biserica tratată aici. Datează din anul 1711 și are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Chiar dacă e mai mică la mărime, prin arhitectura este se încadrează în stilul clasic al Maramureșului. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04517 și a fost inclusă pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș în decembrie 1999.
Bisericile de lemn din Budești Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz este situată în Țara Lăpușului.
| Bârsana, MM | Vezi pe hartă | |
104. Biserica de lemn din Budești-Josani (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn din Budești-Josani este o biserică de lemn maramureșeană în cheotori, datată 1643. Se află în satul Budești, comuna Budești, județul Maramureș și este considerată o construcție "magnifică" pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată, iar picturile murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe lista monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04530. Biserica de lemn din Budești-Josani are hramul Sfântului Nicolae încă din anul datării sale, 1643.
În biserică se păstrează, de asemenea, un mare număr de icoane pe lemn datând din sec. XVII-XVIII, și se pare chiar mai vechi, precum și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă. Printre icoanele cele mai interesante este aceea a Sf. Ioan Botezătorul care aparținea unei biserici ridicate înainte de sec XV; o inscripție în slavonă într-un colț, spune că ,,această sfântă icoană s-a făcut de mult greșitul Gheorghe”.
În interior se păstrază o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiduc legendar al Maramureșului care zice-se și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Budești, MM | Vezi pe hartă | |
105. Biserica de lemn din Poienile Izei (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn din Poienile Izei, Sfânta Paraschiva, este una dintre cele mai vechi bisericile de lemn din Maramureș, datând din 1604. Prezintă două etape de dezvoltare: partea de jos a zidurilor este din prima etapă, de pe vremea când fundațiile erau pătrate; a doua etapă a adus înălțarea zidurilor, decorarea interiorului cu picturi și este din secolul XVIII. În prima parte a anilor 1900 s-a construit veranda. Ea poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și se află în satul Poienile Izei, comuna Poienile Izei, județul Maramureș. A fost introdusă în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999 și se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04605.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Poienile Izei, MM | Vezi pe hartă | |
106. Biserica de lemn din Desești (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn Sf. Paraschiva din Desești a fost inclusă în decembrie 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO împreună cu alte șapte biserici din județul Maramureș. Biserica din satul Desești, comuna Desești, județul Maramureș reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea” (1770). De-a lungul anilor 1996, 1997 și 1998 s-au derulat ample lucrări de restaurare, care au vizat atât arhitectura cât și pictura parietală. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice cu codul LMI: MM-II-m-A-04566.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Desești, MM | Vezi pe hartă | |
107. Biserica de lemn din Ieud Deal (Patrimoniul UNESCO) Biserica veche din deal de la Ieud a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica datatå din a doua decadă a secolului al XVII-lea, fiind cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat, și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș. În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor și de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei și tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureș. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Monumentul poartă hramul Nașterea Maicii Domnului și a fost inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO în decembrie 1999, aflându-se și pe noua listă a monumentelor istorice, cu codul LMI: MM-II-m-A-04588. Se află în satul Ieud, comuna Ieud, județul Maramureș.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Ieud, MM | Vezi pe hartă | |
108. Biserica de lemn din Șurdești (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită în 1766 de meșterul țățărman Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică din localitate. Biserica se distinge prin dimensiunile impresionante ale turnului ridicat peste intrare. Înălțimea totală este aproximată la 54 m, ceea ce o așează printre cele mai înalte construcții sacrale de lemn din Europa și din lume. Pictura interioară a fost adăugată în anii 1783, iar veranda cu doua niveluri și turnul înalt al clopotniței datează din secolul XIX. Pictura interioară a bisericii datează din 1783, altarul fiind pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul probabil de către un ucenic al acestuia din urmă.
Monumentul se află în satul Surdești, comuna Șișești, județul Maramureș, fiind adăugat în patrimoniul mondial, pe lista recomandărilor UNESCO încă din decembrie 1999 și fiind inclus și pe noua listă a monumentelor istorice din România, cu codul LMI: MM-II-a-A-04769
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Șurdești, MM | Vezi pe hartă | |
109. Biserica de lemn din Rogoz (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, comuna Târgu Lăpuş, județul Maramureș este una dintre cele mai interesante și valoroase din Transilvania. Monumentul se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, construcția sa fiind datată de tradiție în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661: „de când au fostu robie în arde[a]lu”. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi, a fost desigur ținută vie de acea inscripție de la intrare, nedatată, dar ușor de fixat în timp. Și trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp.
Cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Biserica de lemn din Rogoz a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO din decembrie 1999 și pe noua listă a monumentelor istorice din 2010, cu codul LMI: MM-II-m-A-04618.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Rogoz, MM | Vezi pe hartă | |
110. Biserica de lemn din Plopiș (Patrimoniul UNESCO) Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, datează din anul 1798. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04604. În decembrie 1999 a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Biserica de lemn din Plopiș face parte din "Țara Chioarului" și prezintă analogii cu biserica din Șurdești, cum ar fi acoperișul ușor lasăt deasupra altarului, cele patru turnulețe dimprejurul turnului subțire al clopotniței și anumite elemente decorative, sculptate la exterior. Pictura interioară a fost realizată în 1811 de către artistul localnic Ștefan și este încă păstrată în anumite locuri.
Bisericile de lemn din Budești-Josani, Desești, Bârsana, Poienile Izei și Ieud Deal se află în Maramureșul istoric, cele de la Șurdești și Plopiș sunt din vechea Țară a Chioarului, iar Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Țara Lăpușului.
| Plopiș, MM | Vezi pe hartă | |
111. Mănăstirea Tismana Este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească (1378), având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani, se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj.
| Tismana, GJ | Vezi pe hartă | |
112. Mănăstirea Horezu (Patrimoniul UNESCO) Mănăstirea Hurezi (sau Horezu) este unul din cele mai importante complexe monahale din Valahia (Muntenia). O capodoperă a stilului brâncovenesc și o excelentă sinteză artistică, Mănăstirea constituie, prin arhitectura, sculptura şi pictura sa, unul din cele mai reprezentative monumente ale epocii brâncoveneşti, o perioadă de mare înflorire culturală a Valahiei. Este, probabil, cel mai vast şi somptuos complex monahal din cele ridicate în sud-estul Europei la sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind ridicat după tipicul marilor mănăstiri de pe muntele Athos, organizat în jurul catoliconului izolat de propria-i incintă, lângă care se află un rând de schituri. Structura complexului urmează modelul regulat al stilului renascentist, impunând o anumită simetrie pe axa est - vest: biserica mare în centrul incintei, paraclisul situat deasupra refectoriului şi în exterior, în partea de răsărit, „Bolniţa”, iar în partea de apus schitul „Sfântul Ştefan”. Pentru a completa structura nord-estică în formă de cruce, a fost înălţat schitul „Sfinţilor Apostoli”, iar spre sud-est a fost ridicată Biserica „Sfinţilor Îngeri”.
Ctitorită în 1690 - „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire” - şi bogat înzestrată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Mănăstirea Horezu se remarcă mai ales prin puritate şi echilibru arhitectural, prin bogăţia de ornamente sculptate, prin viziunea compoziţională de inspiraţie religioasă, prin portretele votive şi elementele decorative pictate. Păstrarea intactă a valorilor sale, pictura murală, foarte bine păstrată în starea sa iniţială, inscripţiile pictate şi sculptate, piesele inventarului mobil original: iconostasuri, obiecte liturgice, candelabre, icoane etc., unicitatea stilistică a complexului monahal integral conservată, dar și asigurarea continuității lor au făcut ca în anul 1993 obiectivul să fie inclus în Patrimoniul Mondial Unesco.
Mănăstirea este situată în mijlocul unui cadru pitoresc de coline împădurite, pe valea râului Romanii de Jos, în satul ce se numea, la acea vreme, Hurezi (astăzi satul Romanii de jos, orașul Horezu) din județul Vâlcea și este și punct de start al unui traseu spre Mănăstirea Bistriţa - Parcul Naţional Buila Vânturariţa, şi de la Bistriţa spre Mănăstirea Arnota.
| Horezu, VL | Vezi pe hartă | |
113. Mănăstirea dintr-un lemn La sud-vest de Râmnicu Vâlcea – Horezu se alfă mănăstirea care se spune că a fost făcută din trunchiul unui singur stejar. Legendele spun că ori un călugăr, ori un cioban a visat icoana Fecioarei Maria şi icoana se afla în scorbura unul stejar secular. Stejarul a fost tăiat şi din lemnul lui s-a făcut o bisericuţă, iar icoana se află şi acum în biserica de lemn de la Frânceşti. Ce e de remarcat e că icoana are 1.5 metri pe 1 metru. Legenda ar putea fi legată de anii 1600.
În realitate legendele apariției și construirii așezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima mențiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea "de isnoavă de"ntemei", înșirând mănăstirile pe care le-a întemeiat. O pisanie din 1715 cuprinsă apoi în hrisovul bisericii de piatră în anul 1804 confirmă că Matei Basarab este cel care a construit mănăstirea.
| Frânceşti, VL | Vezi pe hartă | |
114. Muzeul Cinegetic din Posada, fostul Castel Martha Bibescu Aici își petrecea vacanțele Marta Bibescu și acest loc l-a inspirat și pe Nicolae Grigorescu, care a pictat aici câteva lucrări. Singurul muzeu cinegetic din România.
Program Miercuri-Duminică: 9-17/ Luni, Marţi: Închis. Tarif intrare adult: 10 lei
| Posada, PH | Vezi pe hartă | |
115. Muzeul Bogdan Petriceicu Haşdeu (Câmpina) În 1893, B.P. Haşdeu vizitează reşedinţa din Câmpina a chimistului dr. Constantin Istrati. Şederea sa acolo, timp de câteva zile, l-a determinat să achiziţioneze casa, datorită parcului mare care se afla în apropierea casei. Aici va urma să înalţe un castel, închinat memoriei fiicei sale decedate, Julia Haşdeu.
B.P. Haşdeu a fost cunoscut ca fiind un savant, un om cu multiple deschideri de ordin cultural şi ştiinţific. Mircea Eliade l-a declarat ca fiind "cel mai învăţat român al sec. Al XIX-lea”. Printre numeroasele funcţii şi activităţi pe care le-a avut, enumerăm: editor, om de litere, judecător, profesor de istorie, geografie şi statistică, membru în Comisia Istorică, membru al Academiei Române, membru al Academiei Regale din Serbia, membru al Academiei Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg, Academia de Ştiinţe din New York, director al Arhivelor Statului din Bucureşti.
Muzeul B.P. Haşdeu din Câmpina este un omagiu adus fiicei sale Julia, care a murit la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. Asemeni tatălui său, Julia a fost un copil geniu, un om talentat, cu inclinaţii înspre proză, poezii şi teatru. La moartea unicului său copil, Haşdeu tatăl, a intrat într-o altă etapă a existenţei sale, o etapă în care avea să îşi dedice fiecare clipă construirii monumentului perfect. Castelul s-a dorit iniţial, a fi inspirat din planul unei catedrale, în final ajungându-se la forma cu trei turnuri, cel din mijloc adăpostind templul dedicat fiicei defuncte. Întreaga construcţie este puternic încărcată de simboluri, pe care Haşdeu le-a adăugat pe măsură ce primea inspiraţia de la fiica sa. Pentru comunicarea cu fiica sa moartă, tatăl a apelat la spiritism şi mediumi, precum procedase şi Victor Hugo, ca singură modalitate de a face faţă despărţirii. În design-ul templului şi printre obiectele care au alcătuit decorul său se găsesc inscripţii în multiple limbi, simboluri [cruci, capete de îngeri, semiluna, triunghiuri, fluturi], citate - toate acestea destinate celui iniţiat. Locul a fost înscris la începutul anilor ’60 în lista monumentelor de arhitectură. Un complex a cărui trepte merită să le trecem, dacă se poate alături de o persoană care să ne fie ghid, asta pentru a intra cât mai bine în atmosfera pe care Haşdeu a creat-o.
| Câmpina, PH | Vezi pe hartă | |
116. Închisoarea Memorialul Durerii Proiectul a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.
În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
Situat departe de Bucureşti, în extremitatea nordică a României, dar în centrul Europei de Est, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă.
| Sighetu Marmaţiei, MM | Vezi pe hartă | |
117. Bucovina Bucovina, devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu din nordul Moldovei româneşti şi o bucată din sudul Ucrainei.
Denumirea a intrat oficial în uz in 1775, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag ("buk"), astfel termenul "Bucovina" se poate traduce prin "Țara fagilor".
Până în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei.
Până în 1848 românii de aici aveau 8 reprezentanţi în parlamentul de la Viena, iar în urma unui memoriu adresat curţii imperiale în 1848, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Bucovina va avea steag propriu (albastru și roșu, vertical, cu stema la mijloc) şi stema va fi capul de bour.
Bucovina este de un farmec deosebit, atât prin condiţiile naturale, cât şi prin specificul construcţiilor locale. Este totodată un loc cultural religios foarte important datorită mănăstirilor din patrimoniul mondial Unesco. Ouăle de Paşte, încondeiate, sunt specifice acestor locuri de poveste.
| Suceava, SV | Vezi pe hartă | |
118. Traseu cu mocăniţa (Vișeu de Sus) Mocănița este un tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. Singura funcţională în acest moment în România este cea din Vişeu de Sus, Maramureş. Trenul circulă pe Valea Vaserului.
| Vişeu de Sus, MM | Vezi pe hartă | |
119. Crucea de pe Caraiman Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni. La Crucea Erilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni fie cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute) sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (3 ore/3 ore jumate; accesibil doar vara, interzis iarna), cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), pe marcajele turistice de la Piatra Arsă (1 ora jumate) respectiv Vârful Furnica-Telecabina Cota 2000 (2 ore jumate) sau pe traseele marcate turistice de la cabana Omu.Traseele turistice cel mai des accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 ora jumate) sau de la cabana Caraiman pe traseul prin Brâna Caraimanului (50 de minute).
| Bușteni, PH | Vezi pe hartă | |
120. Tăul Caraciului Lac de baraj dainuind de pe vremea romanilor, când în aval de lac se exploata aur
| Ţebea, HD | Vezi pe hartă | |
121. Peştera cu oase Peştera cu oase este un sistem de 12 galerii carstice, situat în regiunea carstică a Văii Minișului, în apropiere de orașul Anina, județul Caraș-Severin. Aici au fost descoperite, în 2002, cele mai vechi rămășițe din Europa, ale omului modern. Fosilele, provenind de la trei indivizi (numiți de cercetători "Oase 1”, "Oase 2” și "Oase 3”), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. Vechi de 35 000 de ani sunt şi oasele femeii din Peştera Muierilor, Baia de Fier, Gorj, aşadar în România avem dovada primilor oameni moderni!
| Anina, CS | Vezi pe hartă | |
122. Bisericile rupestre de la Șinca Veche Aşezământul Şinca Veche se întinde pe dealul Pleşu, lângă satul Şinca Veche. El cuprinde mănăstirea rupestră sau cele două bisericuţe săpate în piatră, un parc ecologic, un izvor, vatra monoliţilor, o aşezare dacică, un castru roman, un drum istoric şi schitul "Sfântul Nectarie". Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești şi mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. De la grotă, urcând pe poteci, în vârful dealului, se află schitul "Sfântul Nectarie". Este așezat pe tipia Șinca Veche, într-un peisaj mirific, care face corp comun cu Munții Făgărașului. Dacă se continuă plimbarea se poate vedea troița închinată sfinților călugări nevoitori de la Șinca Veche, la piciorul căreia se află icoana în piatră a Maicii Domnului și lumânărarul, se poate descoperi bordeiul acoperit cu iarbă şi izvorul care iese din stâncă și curge în cascadă, formând căderi ce încântă auzul cu susurul lor și băltiri de apă în care îţi poţi odihni privirea, şi din a cărui apă se poate potoli setea, se poate zăbovi la vatra monoliților (vatra vechilor chilii, o vatră străbună și sfântă, unică în România, un loc ce te predispune la meditație și reflexie, la cugetare și rugăciune). De asemenea, în acest complex istoric-ortodox-cultural poate fi descoperită şi o așezare dacică din secolul III-IV î Hr., un castru roman și se poate merge pe drumul dacilor și al romanilor.
| Şinca Veche, BV | Vezi pe hartă | |
123. Cetatea Turnu Se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Este construită între 1393-1394 de către Mircea cel Bătrân. La anul 1417 cetatea Turnu a intrat sub stăpânire turcească și a fost transformată împreună cu o zonă de securitate (stabilită în adâncime cu o rază de 15 km de la cetate) în raiaua Turnu. În urma războiului ruso-turc din 1828-1829 (prin tratatul de pace de la Adrianopole din 1829) s-a stabilit ca raiaua Turnu să fie părăsită de către turci și restituită Țării Românești.
| Turnu Măgurele, TR | Vezi pe hartă | |
124. Pietrele Scorilo Denumită de localnici "Pietrele Scorile”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo, tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie "Decebalus per Scorilo”). Pietrele Scorile, Cleanţul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo sunt nume din timpul dacilor, care au rămas şi s-au transmis peste veacuri, împreună cu credinţa că ar exista o comoară a regilor daci în această zonă. Ciobanii din partea locului spun că în stânca lui Scorilo, cu un perete drept, se găseşte, undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale şi 40 m de la culme, o peşteră unde este ascunsă o comoară. Locul ar fi marcat de prima rază de soare ce-şi trimite lumina peste creasta numită Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua de 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.
| Poiana Mărului, CS | Vezi pe hartă | |
125. La Blide Un monument preistoric – sau poate antic – unic în România este cel din punctul "La Blide” (în apropiere de "Pietrele lui Scorilo” în zona Muntele Mic) şi se prezintă sub forma unei lespezi din şist pe care au fost realizate prin polişare trei semisfere de forma unor "blide” de dimensiuni diferite. Astfel de monumente pe înălţimi – care se pare că aveau rol de altar unde se practicau jertfe şi libaţii pentru diverse zeităţi – mai sunt întâlnite doar în Austria în Tirolul de Sud.
| Poiana Mărului, CS | Vezi pe hartă | |
126. Castelul Bran Castelul Bran (în germană Törzburg, în maghiară Törcsvár) este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. A fost aproape în permanenşă o cetate a ocupaţiei austriece. Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea "legenda pare să fie mai puternică decât realitatea ... aici turnându-se Interviu cu un vampir ”, un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean. În 2006 a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.
| Bran, BV | Vezi pe hartă | |
127. Cetatea Bathory (Báthory) din Șimleu Silvaniei La 1435 știm că pe dealul Cetății (lângă Șimleu Silvaniei) exista, după cum bănuiți, o cetate. Bátori Miklós va construi chiar în centrul localității un conac, care
între 1582 şi 1592 este întărit de mai tânărul Báthori István, nepotul voievodului Báthori István. Deasupra porții de intrare încă se văd anul 1592, precum şi blazoanele deteriorate
ale famillilor Báthori şi Bebek. Báthori Zsigmond îşi acuză verişorul de iloialitate, astfel că în 1594 conacul fortificat este confiscat de fisc.
În perioada domniei lui Báthori András castelul este locuit de tânărul Báthori István, soţia sa Ana şi fiul lor András. Fiica lor, Zsófia, devine în 1658 soţia voievodului Rákóczi György al II-lea. Din acel moment a devenit proprietatea familiei Rakoczi, dar din păcate, doar după 2 ani ani este distrusă de turci şi tătari. Fiind cetatea de graniță, nu a mai fost întreținută și treptat a devenit o ruină, așa cum este acum. Din aripa vestică a mai rămas doar poarta exterioară şi o parte a zidului, iar din aripa estică două turnuri şi două bastioane ale cetăţii exterioare. Clădirile din interior au fost demolate. Lucrările mai recente au stabilizat unul dintre turnuri.
| Șimleu Silvaniei, SJ | Vezi pe hartă | |
128. Fortificațiile Bucureștiului: Fortul 13 Jilava Fortificațiile din jurul Bucureștiului, 18 forturi prevăzute cu 18 baterii de artilerie, intermediare (bastioane) au fost ridicate în vremea lui Carol I, avându-l ca proiectant pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai apreciaţi ingineri militari ai vremii. Planul fortificațiilor este finalizat în 1884, construcția lor având loc între anii 1882 și 1894. Primele forturi construite au fost: Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Jilava, ulterior fiind ridicate şi sediile bateriilor. Deși nu au apucat a fi testate în vreun război, numărul soldaților ce puteau fi cantonați în acestea era impresionant pentru vremurile acelea. Sistemul de apărare și cei 30.000 de oameni ce ar fi putut fi detașați aici ar fi creat din oraș un adevărat bastion. Forturile și bateriile au fost dezarmate odată cu intrarea României în Primul Război Mondial și sunt astăzi în paragină; din cele 36 de construcţii, mai sunt în picioare doar 17 forturi şi 13 sedii de baterii, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ce avut loc de-a lungul vremii, în depozitele de muniții. Mare parte din cele rămase astăzi au fost acaparate de unități militare și sunt folosite pe post de depozite. Fortul 13 Jilava, singurul cunoscut publicului larg, în trecutul său, de la terminarea construcției sale și până în anul 1907 a fost folosit ca depozit de muniţii şi garnizoană militară, după acel an fiind amenajat și folosit ca închisoare. Până în 1948 a fost închisoare militară subordonată Statului-Major al Armatei, mai apoi, din 1948 devenind închisoare a Ministerului de Interne. După 1989 a fost folosit și ca depozit al Arhivei Naționale de Film, ca spațiu muzeal sau loc pentru filmări ori ședințe foto. Aflându-se în incinta Penitenciarului București-Jilava, fără a fi deservit de o cale de acces separată, pătrunderea în interior se poate face doar în condiții stricte, cu aprobări în prealabil.
Fortul a fost săpat până la o adâncime de 10 m, pământul scos fiind folosit la ridicarea zidului împrejmuitor; pe acest zid au fost amplasate turnurile de observație. Intrarea în fort se făcea printr-o poartă boltită, pe frontspiciul ei fiind gravat anul de înființare al închisorii militare (1907) și inscripția „Fortul 13 Jilava”. În 1907, închisoarea avea un pavilion administrativ de 180 metri pătrați, o cancelarie de 30 metri pătrați, dormitorul trupei de 120 metri pătrați și fortul propriu-zis cu 52 de camere, ce aveau o suprafață totală de 15.000 metri pătrați. Pe partea stângă a drumului de intrare în fort se aflau camera comandantului gărzii, a ofițerului de serviciu și cancelaria închisorii, iar pe partea dreaptă se aflau dormitoarele soldaților ce asigurau paza. Intrarea se făcea printr-o poartă de fier forjat, iar administrativ, penitenciarul era împărțit în trei secții: reduitul - zona centrală și cea mai umedă a fortului și câte o secție amplasată în dreapta și în stânga acestuia. Fiecare din cele trei secții erau împărțite în 17 camere cu dimensiuni de 5 metri lungime și 4 metri lățime. După 1948, în fața peniteciarului au fost amenajate patru curți interioare de plimbare.
| Jilava, IF | Vezi pe hartă | |
129. Cetatea Păcuiul lui Soare (Cetatea Vicina) Cetatea de la Păcuiul lui Soare (Cetatea Vicina) a fost o bază navală bizantină ridicată în jurul anului 1000, se pare, între 972 şi 976, pe o insulă de pe Dunăre, lângă Ostrov. Trupele
împăratului Ioan I (din dinastia împăraţilor macedoneni), poreclit Tzimiskes (pentru că era un tip scund însă foarte capabil), au construit lângă Ostrov o cetate care a dăinuit timp de 500 de ani, apoi a a fost abandonată și dispărută până la redescoperirea ei din 1955. Se află la aproximativ 130 km de Constanţa, iar la fața locului veți găsi aproximativ 15-20% din ce a fost cândva fortăreața.
Fiind pe o insula din mijlocul Dunării, poate fi un loc deosebit de atractiv turistic, trebuie doar să ne dorim acest lucru și să muncim puțin. Francezii de exemplu fac o sărbătoare dintr-o insulă care apare doar în timpul mareei, de ce nu am putea și noi?
Apele Dunării o macină, pentru a o avea și pe viitor, are nevoie de intervenția omului.
| Ostrov, CT | Vezi pe hartă | |
130. Cetatea Dinogetia Castru roman format pe baza unei cetăţi dacice. Este la 8 km de Galaţi, comuna Jijila.
| Jijila, TL | Vezi pe hartă | |
131. Cetatea Noviodunum Aproximativ 35 de km faţă de Tulcea. Aici avea port flota principală romană a Dunării de Jos, Classis Flavia Moesica.
Aici a facut pod de vase in anul 514 i.e.n. Împăratul Darius al Persiei a debarcat aici pentru a trece la sciţi; grecii din cetăţile pontice aveau aici o factorie comercială. Punct strategic militar.
| Isaccea, TL | Vezi pe hartă | |
132. Cetatea Șoimoș La limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova, judetul Arad), pe Cioaca Tăutului, în dreapta Mureşului, se află ruinele uneia dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României. Tradiţia istorică pune numele cetăţii pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu: creşterea şoimilor. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zona și este atestată documentar din anul 1278.
| Lipova, AR | Vezi pe hartă | |
133. Cetatea Ţărănească din Slimnic (Cetatea Slimnic-Stolzenburg) Cetatea de la Slimnic este aşezată la marginea fostului scaun al Sibiului, înainte de dealurile care-l despărţeau de scaunul Mediaşului. Odinioară, în preajma ei se afla un codru întins, intrat în tradiţia populară ca loc de adapost al haiducilor. Construită în prima parte a secolului al XIV-lea. Avea rol de aparare a căii de comunicaţie dintre actualele localităţi Sibiu şi Mediaş împotriva invaziilor turceşti.
Denumită şi biserică-cetate sau cetate ţărănească, construcţia monumentală a fost ridicată pe un deal de la marginea localităţii Slimnic sau Stolzenburg (Cetatea mândră), unde astăzi se mai observa si resturile unor fortificaţii feudale. Cetatea a fost construita in intregime din cărămidă, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforţi în trepte, elemente care trădeaza caracterul ei mai recent.
| Slimnic, SB | Vezi pe hartă | |
134. Cetatea romană Sucidava Cetate romană în cartierul Celei din Corabia. De văzut şi Fântâna Secretă şi de povestit cu urmaşul lul Popa Şapcă, ghidul cetăţii!
| Corabia, OT | Vezi pe hartă | |
135. Sarmizegetuza Regia (Sarmisegetuza Regia) Geniala cetate dacică, fosta capitală a Daciei. Inclusă alături de celelalte cetăţi din Munţii Orăştiei în lista Unesco a Patrimoniului Mondial. Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.
Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.
Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizării construcției lui.
| Grădiștea de Munte, HD | Vezi pe hartă | |
136. Cetăţile dacice din munţii Orăştiei Cetăţile dacice au fost incluse pe lista Unesco a patrimoniului mondial. Unele sunt mai greu accesibile, doar pe jos.
| Orăştie, HD | Vezi pe hartă | |
137. Cetatea de la Şiria Ruina unei cetăţi medievale din secolul al XIII-lea, aflată pe Dealul Cetăţii. Aici se practică parapantism. Șiria se numea în maghiară Világos, în germană Hellburg, în trad. "Cetatea luminată". A fost un punct strategic important. În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea este vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784.
| Şiria, AR | Vezi pe hartă |